INVESTIGAȚIE Nicu Marcu, președintele ASF, și-a crescut leafa cu 32%, dublu față de mărirea de 15% a angajaților. El a ajuns la 16.000 de euro pe lună și a început cercetarea disciplinară contra angajaților care au dat documente procurorilor

De Daniel Ionașcu, Ciprian Ranghel, Cătălin Tolontan

joi, 20 iulie 2023, 2:18

De Daniel Ionașcu, Ciprian Ranghel, Cătălin Tolontan

Distribuie Printre cei cercetați disciplinar de conducere se numără și Cristian Muntean, avertizor de integritate care a depus mai multe plângeri penale la DNA și la Parlament. Muntean a spus, încă din 2021, în fața a două comisii parlamentare, că din cauza lipsei de control a ASF, pe piața RCA vor urma două falimente cu mari pagube pentru asigurați și stat: City și Euroins. Ambele falimente au avut loc, primul în 2021, al doilea în 2023.

Conturile de e-mail a sute de oameni din ASF au fost căutate după cuvinte-cheie precum „notă” sau „Consiliu” (n.r. – șefii ASF), arată un raport intern al ASF, consultat de Libertatea și confirmat cu mai multe persoane din instituție. Cuvântul „notă” a întors 82 de rezultate, iar cuvântul „Consiliu”, 81 de rezultate.

Cercetarea s-a făcut pentru perioada 1 ianuarie 2023 – 31 martie 2023, cea în care Libertatea și alte redacții, precum Hotnews sau Adevărul, au publicat informații care au condus la audierea șefilor ASF în fața Parlamentului, pe 20 martie.

Creșterea prețului la RCA, felul în care ASF și-a exercitat atribuțiile de control în cazul celor patru falimente majore și veniturile șefilor ASF au fost printre temele discutate la Parlament. Audierea o puteți vedea aici.

Nu au găsit nimic trimis la presă

În ancheta făcută de ASF, în urma căutărilor s-au întocmit liste cu zeci de oameni care au trimis de pe e-mailul de serviciu al ASF propriului lor e-mail personal sau către alte e-mailuri. Nu s-a înregistrat nicio trimitere către ziariști.

Raportul intern al ASF:
Prima concluzie este aceea că materialele prezentate de mass-media în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2023 cu privire la anchetele de presă referitoare la unele măsuri adoptate de ASF pe piața asigurărilor reasigurărilor nu au fost transmise de către salariați ai ASF utilizându-se adresa de e-mail profesională.

Printre informațiile oferite publicului de jurnaliști în perioada vizată de cercetarea disciplinară a ASF a fost și aceea că, în timp ce nici ASF și nici procurorii din România nu au descoperit responsabilii escrocheriei City Insurance, autoritățile din Marea Britanie au trimis către cele din România o notă.

În nota venită din UK, în posesia căreia Libertatea a intrat, se specifica faptul că, în cazul City, „Sume mari de bani, bazate pe contracte false, au fost transferate unor persoane”.

Oamenii din ASF unde s-au descoperit cuvintele „notă”, „Consiliu”, „confidențial”, „sensibil” și alte câteva au fost cercetați disciplinar de către o comisie înființată prin ordinul cu numărul 271 al președintelui ASF Nicu Marcu, emis pe 21 martie 2023.

A fost constituită o listă inițială cu zeci de angajați. După luni de muncă a zeci de oameni implicați în cercetarea internă, dintre cei cercetați au fost audiați în iulie 2023 cinci femei și bărbați, potrivit informațiilor din interiorul instituției.

E a patra oară când avertizorul Cristian Muntean este anchetat intern

„Cristian Muntean, de pildă, a fost chemat la Comisia de Cercetare Disciplinară după ce e-mailuri cu unele cuvinte-cheie au fost găsite transmise către un e-mail din exterior. Dar nu era niciun e-mail de presă, cum credeau șefii, ci un e-mail privat al unei colege, cu care Muntean lucra la o notă. Colega era în concediu, lucra de acasă și folosea e-mailul privat, pentru că fără laptop nu poți accesa e-mailul de ASF”, a explicat o sursă pentru Libertatea.

Cristian Muntean este angajat din 2017 la ASF ca „expert de management” în sectorul asigurărilor. Din 2020, el a devenit avertizor de integritate și a furnizat documente și informații atât Parlamentului, cât și Direcției Naționale Anticorupție.

„Este pentru a patra oară când Muntean este cercetat disciplinar de către conducerea ASF, care e deranjată de faptul că el a vorbit permanent cu instituțiile”, a explicat un angajat al ASF.

Procurorii au aflat că li se anchetează sursele

Dintre cei audiați, Muntean nu este singurul care a oferit, în ultimii ani, informații și plângeri penale către Parchete, cu privire la ceea ce se întâmplă în ASF, a explicat o sursă din mediul judiciar.

Sursa judiciară:
Au fost vizați de cercetarea disciplinară ordonată de președinte exact unii dintre cei care au trimis documente la DNA sau la Parchete.

Această „targetare” a persoanelor cercetate disciplinar nu rezultă din documentele ASF. Potrivit raportului consultat de Libertatea, unul dintre motivele cercetării constă în „prejudiciile reputaționale aduse ASF” de către „apariția în mass-media a unor documente care au fost prezentate Consiliului”.

Ceea ce au găsit cei din comisia de cercetare au fost „situații de gestionare defectuoasă a informațiilor sensibile de către angajații ASF”, potrivit aceluiași raport. Concluziile cercetării disciplinare nu au fost prezentate celor cercetați.

Semnează „Șeful Structurii de Securitate”, fostul general SRI Voinescu

Anchetarea a fost semnată de directorul de cabinet al președintelui Nicu Marcu, „Șeful Structurii de Securitate”, după cum semnează el, George-Viorel Voinescu.

George-Viorel Voinescu este fost general SRI cu patru stele, fost responsabil al zonei financiare a serviciului secret.

Imediat după pensionarea din 2020, George-Viorel Voinescu a fost angajat de către Nicu Marcu drept șeful său de cabinet la ASF.

Libertatea a întrebat ASF ce poate spune publicului în privința cercetării disciplinare și dacă șefii instituției au cunoștință despre faptul că unul dintre oamenii cercetați are calitatea de avertizor de integritate, care a prezentat informațiile la Parlament. ASF nu a răspuns până la ora publicării articolului.

Salariul președintelui ASF Nicu Marcu: 16.000 de euro pe lună

Nicu Marcu, șeful ASF, a primit anul trecut o îndemnizație de 989.925 de lei, 82.493 de lei pe lună, echivalentul a 16.500 de euro, conform declarației sale de avere, citată de către Ziarul Financiar. În cazul lui Marcu, la veniturile de președinte ASF se adaugă 28.533 de lei salariu de la Academia de Studii Economice (ASE).

În 2021, președintele instituției de reglementare a încasat 748.324 de lei. Majorarea este de 32,36%, dublu procentual față de majorările primite de salariații din ASF, conform contractului colectiv de muncă. Angajații au luat în 2022 salarii mărite cu 15% față de 2021, echivalente cu nivelul de 13,8% al inflației de anul trecut.

Toată conducerea ASF a beneficiat de majorări salariale, conform contractului colectiv de muncă.

1. Elena Doina Dascălu – prim-vicepreședinte ASF- a încasat anul trecut 829.138 de lei, în urcare față de cei 713.489 de lei încasați în 2021 (+16,23%), potrivit Economedia.

2. Vicepreședintele Gabriel Grădinescu a primit de la instituție 746.374 de lei în 2022, față de 665.260 de lei în 2021 (+12,33%).

3. Vicepreședintele Cristian Roșu a declarat venituri de la ASF în valoare de 761.259 de lei anul trecut, în creștere față de cei 658.079 de lei din 2021 (+15,7%).

4. Vicepreședintele Dan Armeanu a primit la rândul său 760.486 de lei în 2022 față de cei 656.775 de lei încasați în anul precedent (+15,79%).

5. Creșteri sunt și în cazul membrilor neexecutivi: Jozsef Birtalan a luat anul trecut 422.700 de lei, față de 368.046 de lei în 2021 (+14,85%), Aura Gabriela Socol a fost remunerată cu 419.174 de lei în 2022 (+15%), față de 364.446 de lei în 2021, în vreme ce Ovidiu Wlassopol a consemnat venituri de 422.958 de lei de la ASF anul trecut, comparativ cu 368.238 de lei în anul anterior (+14,8%).

Măririle conducerii sunt procentual echivalente cu cele ale angajaților, în jur de 15%. Marcu e singurul cu mărire de 32%.

Comentează