Ce ar trebui să facă Simona Halep ca să-și poată înjumătăți pedeapsa. Ce înseamnă „ajutor substanțial”. Va vorbi ea?

Simona Halep a primit 4 ani de suspendare, însă același cod WADA îi dă voie să-și reducă perioada de absență. Pentru asta însă, campioana ar trebui să spună cum a ajuns să aibă datele biologice modificate, cine și ce i-a administrat, cu sau fără știința ei

miercuri, 13 septembrie 2023, 11:55

Simona Halep își continuă apărarea bazată pe afirmarea nevinovăției absolute. Și nu proclamă doar inocența sa. În prima reacție de după suspendare, ea s-a solidarizat cu propriul staff pe care l-a prezentat ca fiind format din „oameni în care am mare încredere”.

Chiar dacă sportiva nu l-a numit separat, cecul în alb îi este adresat, indirect, și antrenorului Patrick Mouratoglou, cel care s-a prezentat întotdeauna drept un factotum în echipele celor pe care i-a antrenat. Asta povestea însuși Mouratoglou: dacă te antrenezi cu mine, te adaptezi sistemului.

Tactica: noi suntem corecți, cei de la WADA sunt incorecți

În timp ce își susține propria nevinovăție și a echipei, campioana continuă să atace corectitudinea forurilor sportive internaționale care au analizat probele și au judecat cazul. Ea a spus că pedepsirea sa a fost influențată de momentul în care „grupul de experți mi-a aflat identitatea!”.

Halep afirmă că după ce s-a aflat că e vorba de ea „doi dintre cei trei și-au schimbat dintr-odată opinia în favoarea acuzațiilor ITIA”. Despre ce e vorba?

Codul care protejează numele

Când se analizează datele „pașaportului biologic”, specialiștii au în față un cod. Nu un nume, un cod. Asta deoarece, atunci când se ajunge la studierea în detaliu a datelor din pașaportul biologic, deja datele prezintă o abatere semnificativă de la „normalul biologic al persoanei”.

Abatere biologică înseamnă suspiciune, iar regulile nu permit ca interpretările să fie perturbate de cât de mare e numele în discuție.

Conform mai multor specialiști cu care GSP a discutat, ”limitele abaterilor din pașaportul biologic au fost calculate în favoarea sportivilor”. Cu alte cuvinte, ”becul roșu” al abaterii de la ”normalul biologic” se aprinde când distanța de la parametri sportivului respectiv este cu adevărat mare. Asta s-a întâmplat în cazul Simonei Halep.

Cât de sigur este „pașaportul biologic”?

Ca să verifice „profilul biologic”, cei de la antidoping continuă să recolteze probe și după ce sportivul a fost depistat pozitiv. Dar nu fac asta, așa cum sugerează inabil Simona Halep, ca să mai găsească probe pozitive (ea se apără spunând că nu au mai găsit teste pozitive), ci ca să fie siguri că profilul biologic e corect conturat.

E puțin probabil ca, urmând calea de a nega competența sau chiar integritatea specialiștilor implicați, Simona să ajungă undeva.

Articolul 10.7

Există însă, la articolul 10, punctul 7 al regulamentului WADA, un punct pe care orice avocat onest îl comunică unui client aflat în situația Simonei Halep.

Punctul se referă la ”Reducerea sau eliminarea perioadei de suspendare”. Pentru ca un sportiv să poată beneficia de această reducere, care potrivit acelorași experți consultați de ziar poate merge la încadrarea Simonei Halep pînă la 50% din pedeapsă, cel în cauză ar trebui să ajute forurile sportive. Termenul se numește ”Substantial Assistance”. În sportul românesc este folosită expresia ”Ajutor substanțial”.

Dacă sportivul contribuie semnificativ la descoperirea unei violări a conduitei antidoping sau la dezvăluirea unor situații care pot conduce la încălcare, atunci acesta are șansa unei reduceri a pedepsei.

Ce sportiv pune de unul singur un sistem la punct?

Și aici apare întrebarea legitimă: crede cineva că un tânăr sportiv poate să ia, de capul lui, substanțe care să-i asigure, cel puțin o vreme, invizibilitatea dopajului în fața testelor, însă să eșueze, pînă la urmă, în fața ”pașaportului biologic”, un instrument mai nou și mai greu de păcălit?

Sunt șanse infime ca un sportiv să aibă cunoștințele științifice, mijloacele concrete și energia umană pentru a face de unul singur așa ceva, între sutele de meciuri și de antrenamente.

Cele 51 de teste pe care le-a invocat tribunalul sportiv în decizia de suspendare a Simonei Halep atestă un sistem. Fie acceptăm că sistemul internațional al ”pașaportului biologic” e eronat, dar ce șanse sunt să fie așa?, fie luăm act că un alt sistem, care a însoțit-o, cu sau fără voia ei pe Simona Halep în anul 2022, a eșuat.

Iar un sistem de dopaj care să se lupte cu sistemul antidoping nu se gândește și nu se execută la Constanța sau în complexul ”Stejarii” din București.

Anul trecut, când a fost declarată ”pozitivă” la US Open, în prima ieșire publică Simona Halep a spus că se simte trădată. De atunci și până acum n-a explicat cine și cum a trădat-o, poate promițîndu-i un ”ajutor substanțial”, dar oferindu-i, de fapt, ceea ce se dovedește a fi un coșmar.

Comentează