Ce știu autoritățile de au decis, fără nicio anchetă, că „mortul e de vină” pentru deflagrația din Călimănești

De Cătălin Tolontan

sâmbătă, 23 septembrie 2023, 9:49

De Cătălin Tolontan

Deflagrația care a omorât patru oameni a avut loc în jurul orei 1:30, în noaptea de miercuri spre joi. Dimineață, prefectul de Vrancea, Nicușor Halici, prezenta deja vinovații, la Digi24: muncitorii implicați.

„Clar, este, din primele date, o eroare umană”, a spus prefectul Nicușor Halici. S-a stabilit. Atât firma UMB, care lucra pe segmentul de autostradă, precum și autoritățile, toate instituțiile și șefii pot răsufla ușurați: câțiva pălmași sunt de vină.

Reprezentantul guvernului în teritoriu a determinat că accidentul e de la muncitorii care săpau târziu, în noapte. Angajații au comis eroarea umană, sărind în aer odată cu slăbiciunea lor.

Segmentul de drum unde a avut explozia face parte din lotul 1 al Autostrăzii Focșani – Bacău care a fost atribuit, în noiembrie 2022, asocierii Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL.

Nu știm cum era marcată zona, cum au fost instruiți muncitorii, ai cărei firme exact sunt ei, nu știm ce inspecții și avize au dat autoritățile, nu știm încă aproape nimic despre accident, dar prefectul susține că el știe. Peste tot în lume există accidente pe marile șantiere. Dar nicăieri nu vin autoritățile să declare că știu ce s-a întâmplat, înainte să se cerceteze.

UMB „mută dealurile”

Firma Spedition UMB, proprietatea lui Dorinel Umbrărescu, a beneficiat în ultima perioadă de una dintre cele mai mari și camuflate campanii de PR din România. Atât pe autostrada Moldova, cât și pe autostrada Transilvania, lucrările UMB erau prezentate ca progrese de amploare biblică.

„Imagini impresionante pe autostrada Transilvania: Un constructor român a început să mute un deal și să facă loc autostrăzii”, a sunat un titlu din 26 august. Dovadă că vorbim despre o campanie e că același articol, nemarcat cu publicitate, a apărut și în alte publicații, în aceleași zile.

Astfel de campanii au fost cu zecile pentru trustul lui Umbrărescu, în ultimul an. Multe alte relatări din internet și de pe TV au abundat de expresii precum:

Așa s-a relatat pînă acum despre lucrările UMB. După explozia de la Călimănești, numele companiei lui Umbrărescu aproape că a dispărut.

Peste noapte, UMB s-a topit din spațiul public. Trustul de construcții nu a comunicat nimic. Televiziunile nu au numit compania lui Umbrărescu în relatările despre tragedia din Moldova. În schimb s-au referit la „angajații unei societăți care lucra la autostradă”. Iar prefectul i-a declarat deja vinovați.

*Erată: Într-o versiune anterioară a acestui text apărea numele Sorin Umbrărescu. Numele corect este Dorinel Umbrărescu

Comentează