ACȚIUNILE DNA. Flagrante și bani confiscați: ce s-a întâmplat cu ultima șarjă de dosare DNA? După 6 ani, trei procese sunt încă în primă instanță și au însumat 183 de termene de judecată

De Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan

luni, 25 septembrie 2023, 5:13

De Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan

Operațiunea de flagrant împotriva liderului PSD din Vaslui Dumitru Buzatu și reținerea mai multor suspecți din Mafia spitalelor din București au atras atenția societății. Nu e prima oară când DNA lansează mai multe dosare în același timp. O anunțată „curățenie generală” a început cu 7 ani în urmă, în domeniul sanitar. Ce s-a ales de acele dosare?

În ultima săptămână, un șef din Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București – ASSMB, Cristian Plută, și un intermediar care decidea șefia spitalelor din București, Silviu Stăncilă, au fost reținuți de către DNA. Sunt urmăriți penal și un fost manager de spital, George Mirel Cristescu, dar și un om de afaceri.

În alt dosar, Parchetul de pe lângă Tribunalul București a reținut doi medici, arestați preventiv pentru 30 de zile pentru mită, alți șase fiind plasați sub control judiciar.

La Vaslui, DNA Iași l-a reținut de liderul Consiliului Județean, Dumitru Buzatu, pentru primirea a 1,25 milioane de euro, pentru lucrări de achiziții publice.

Când s-a mai întâmplat

Ultima succesiune de o asemenea amploare au fost dosarele deschise de DNA în spitalele bucureștene în 2016, după tragedia de la Colectiv.

După 7 ani, trei dosare se află încă pe fond și nu au niciun verdict. E vorba de cazul barocamerei de la Spitalul Floreasca, de dosarul achizițiilor de la Spitalul Obregia și de cazul Malaxa-Secureanu, fostul manager fiind condamnat definitiv doar într-un al doilea dosar, pe care DNA l-a întocmit după ce a sesizat trenarea primului.

Dosarul Barocamera: 64 de termene fără nicio sentință

Cazul a stârnit revoltă fiindcă, în timp ce răniții arși în Colectiv erau îngrijiți în condiții improprii și mureau, la o secție modernă de tratare a arșilor de la Spitalul de Urgență Floreasca se cheltuise milioane de euro, secția fusese inaugurată doar pentru ceremoniile televizate ale miniștrilor, dar nu a putut fi folosită.

Dată trimitere în judecată: 16 octombrie 2017

Spital: Floreasca

Inculpați: Alexandru Radu Macovei (fost manager Spital Floreasca), Ioan Lascăr (șef secție chirurgie plastică), Marina-Magdalena Gontariu (fostă șefă achiziții Floreasca), Aurel Cătălin Galea (administrator firmă)

Dată prim termen: 25 septembrie 2018
Dată următorul termen: 26 septembrie 2023
Număr termene: 64

La Tribunalul București, procesul în care medicul Ioan Lascăr e judecat pentru abuz în serviciu a ajuns la termenul 64. Au fost reaudiați și martorii, care au povestit că barocamera nefuncțională a fost găsită „pe internet”.

Faptele s-au petrecut în 2013, echipa de investigații GSP a scris despre ele în 2015, dosarul a fost trimis în judecată de DNA peste alți doi ani. De atunci se judecă, fără niciun verdict.

Prima judecătoare a dosarului, Luminița Târțău, s-a pensionat la 48 de ani. Ea judeca și cazul Obregia.

Dosarul Malaxa – Secureanu: 7,5 ani de la trimiterea în judecată

Dată trimitere în judecată: 15 mai 2017

Spital: Malaxa

Inculpați: Florin Secureanu (fost manager Spital Malaxa), Cristian Ioniță (administrator firmă), Mihai Mesner (administrator firmă)

Dată prim termen: 26 februarie 2018 (după ce dosarul a fost disjuns)

Dată următorul termen: octombrie 2023

Număr termene: 70

La câteva zile după publicarea cazului Malaxa, managerul unității medicale în 2016, Florin Secureanu, a fost reținut de DNA și apoi arestat preventiv.

În dosarul-mamă, majoritatea celor implicați și-au recunoscut vina și au primit pedepse cu suspendare. Nu și Secureanu.

Cazul managerului și al altor doi oameni de afaceri a fost disjuns într-un dosar care a debutat în 2018. Dosarul nu are încă o primă decizie judecătorească.

Secureanu a fost condamnat însă într-un al doilea dosar, pornit tot de Direcția Națională Anticorupție, la 3 ani și 8 luni de închisoare.

Cazul aflat încă în instanță este cel în care Secureanu e acuzat că a delapidat spitalul.

Dosarul achizițiilor de la Spitalul Obregia: 49 de termene fără verdict

Dată trimitere în judecată: 27 februarie 2019

Spital: Spitalul de Psihiatrie Alexandru Obregia

Inculpați: Elena Faur (fostă șefă achiziții Obregia), Alexandru Cristian Claudiu Popescu (fost șef administrativ Obregia), Camelia Ștefu, Nicolae Tacu, Ion Grigore (administratori firme)

Dată prim termen: 26 noiembrie 2019

Dată următorul termen: 28 septembrie 2023

Număr termene: 49

Presa a relatat și despre achizițiile supraevaluate de la Spitalul Obregia din Capitală, serie după care managerul Monica Boer a plecat din funcție, nefiindu-i prelungit mandatul scadent.

„Managerul spitalului de psihiatrie din București, către angajați: «Îmi vine să vă dau foc». Achiziții la prețuri triple printr-o firmă de casă”, s-a numit primul episod al seriei.

DNA a confirmat achizițiile supraevaluate. Exemplu: o marmită a fost cumpărată cu 90.000 de lei. Au existat și prețuri duble, triple și de 7 ori mai mari la defibrilatoare, tărgi, EKG și reactivi de laborator.

Boer a dispărut din peisaj și n-a fost pusă sub acuzare. A fost reținută și, ulterior, trimisă în judecată Elena Faur, fostă șefă la achiziții, dar și șeful serviciului administrativ din spital.

Dosarul „Gomoiu”: incertitudine după 4 ani

Pe 31 octombrie 2019, Libertatea a scris cum primarul general Gabriela Firea a cheltuit 1,1 milioane de euro ca să facă publicitate Spitalului de copii Gomoiu, construit cu supraevaluări „cu 2.485%”.

La câteva zile după dezvăluire, DNA a anunțat că, pe 4 noiembrie, a fost reluată urmărirea penală in rem într-un dosar deschis în 2017, după ce Corpul de Control al primului-ministru a constatat nereguli la construirea Spitalului pentru copii Gomoiu din Capitală.

Dosarul deschis de procurori în 2019 nu a fost soluționat, potrivit informațiilor ziarului.

Comentează