Dacă au avut probe atât de puternice ca să-i dea 4 ani de suspendare Simonei Halep, de ce a fost nevoie de un an pentru o decizie?

Decizia de astăzi, 12 septembrie 2023, împotriva Simonei Halep este cea mai drastică pronunțată vreodată pentru dopaj, la acest nivel al tenisului

joi, 12 octombrie 2023, 7:00

de Cătălin Tolontan

Chiar și pentru alte sporturi este considerată o pedeapsă mare. Cum Paul Pogba tocmai a fost prins la rându-i dopat, se observă că, în ultimii 30 de ani, în fotbalul italian n-a existat nicio pedeapsă mai mare de un an, după cum a semnalat Gazzetta dello Sport. 

Forurile sportive sunt mai dure decât statele, când e vorba de dopaj. Principiul e că un sportiv dopat înșală toți competitorii, nu doar pe cel pe care-l întâlnește în ziua respectivă.

Verdictul din cazul Simonei Halep, suspendarea de 4 ani „din tenis și din toate activitățile legate de tenis” se bazează, conform comunicatului oficial, pe două capete de acuzare:

  1. Sportiva a picat o probă la US Open.
  2. A practicat un dopaj sistematic.

„Au fost analizate 51 de probe de sânge”, susține tribunalul Sports Resolutions, cel care a dat decizia. Cu alte cuvinte, au văzut abateri de la parametri normali în „pașaportul biologic” al Simonei Halep. 

În fața unui seism de asemenea proporții, nu falsul patriotism e soluția. Simona Halep nu e pedepsită pentru că e româncă, să fim serioși. Substanța interzisă a fost găsită în corpul ei și răspunde pentru asta. Însă înainte de a fi compatrioata noastră, Simona Halep este o sportivă, un om cu drepturi, asta nu trebuie uitat.

Ultimul meci l-a jucat în august 2022, iar sentința care-i pulverizează cariera a venit în septembrie 2023. Acest an este foarte greu de explicat. Dacă probele sunt atât de zdrobitoare, de ce a fost nevoie de un an ca să fie oferit un verdict? 

Dacă atâtea analize stau martore la încălcarea regulilor sportului, cum de a fost nevoie să se adune 51 și de ce „pașaportul biologic” nu a reacționat mai devreme?

Cerbicia Simonei de a-și susține nevinovăția nu a ajutat-o, cel puțin în lumina acestei decizii. Forurile sportive sunt dure, când e vorba de dopaj. Dar nu întotdeauna. Un fotbalist a scăpat cu o pedeapsă ușoară după ce a spus că s-a contaminat de la crema intimă a prietenei sale. Cam acesta este nivelul ridicol al explicațiilor când nu se mai ține seama de exigențe.

În cazul Simonei Halep, s-a rotit însă mecanismul implacabil al severității. Sportul a vrut să dea un exemplu. Lipsa de transparență a deciziei și a felului în care se corelează probele face însă din întregul proces o mare problemă în sine.

Pe de altă parte, dacă tribunalele sportive pot fi întrebate și trebuie întrebate pe ce se bazează și de ce amână un an un verdict, la fel de logică este și o altă întrebare, de data aceasta pentru Simona Halep și, mai ales, pentru cei de lângă ea: Simona a picat și doar o minune o mai poate salva, la apelul de la TAS.

Dar cei din staff, cei care au asistat-o și au pregătit-o, cei care i-au administrat diversele tratamente de-a lungul anului 2022, nu sunt în niciun fel responsabili? Abia așteptăm să ascultăm cum explică oamenii din staff și Patrick Mouratoglou „cele 51 de probe de sînge”.

Comentează