Ca mulți alți jurnaliști din generația mea, am crescut cu articolele lui Cornel Nistorescu de după 1989. Cu ajutorul poveștilor lui Ovidiu Ioanițoaia, coleg cu Nistorescu la „Flacăra”, am întrezărit și mitul reporterului de dinainte de Revoluție. Ioanițoaia ne-a istorisit despre un Nistorescu, reporter special grozav de talentat și curajos până la impertinență. Scrierile lui deranjau unele persoane și autoritățile de atunci.

Forța lui Nistorescu este vie și astăzi, când ține, alături de colegii săi, o publicație incomodă, „Cotidianul”. Pentru unii, Cotidianul.ro este ultra conservator, pentru alții reprezintă exact ceea ce-și doresc. Libertatea de exprimare e un lucru minunat.

Marți, 31 octombrie 2023, Nistorescu a scris un articol intitulat „Presa noastră crăcănată de partea Israelului”. Ziaristul susține că presa din România e pro-Israel, în conflictul din Orientul Apropiat.

„Derobarea elegantă” în funcție de etnie

Unul dintre argumente este încremenitor: „Multe știri din conflict sunt comentate de ziariști români de religie iudaică sau de etnie evreiască. Pot fi ei obiectivi în prezentarea acestui conflict? Unii sunt cunoscuți chiar cu dublă cetățenie. Nici vorbă de o derobare elegantă sau de o precizare a identității lor”. Nistorescu nominalizează un singur analist, David Maxim, restul sunt judecați la categorie.

Victor Ciutacu a răspuns corect: „Ce să fac, să-mi pun steaua galbenă în piept?”. Să se identifice? Să-și lumineze fața cu lanterna care citește etnia? Mama realizatorului de la România TV este de origine iudaică.

Dar ce legătură există între originea etnică a mamei unui realizator TV și felul în care acesta moderează o emisiune? Niciuna, în toate societățile civilizate.

Cât de credibilă poate fi prestația unui jurnalist care aparține unei părți? Ce reacție am fi avut dacă o televiziune ne propunea un talk-show despre situația din Gaza moderată de un palestinian?Cornel Nistorescu

Conform logicii lui Cornel Nistorescu, el însuși ar trebui, pentru că e transilvănean de origine, să se abțină la a mai scrie despre Ilie Bolojan, șeful CJ Bihor, ardeleanul recent elogiat într-o serie de editoriale în Cotidianul. Altfel zis, Nistorescu nu a remarcat Oradea pentru că realmente i-a plăcut ce a găsit acolo, ci pentru că șefii bihoreni sunt transilvăneni, ca și el. Unde ajungem așa?

Etnia nu califică și nici nu descalifică punctul de vedere al cuiva. Suntem în România și nu undeva unde ți se cere pașaportul înainte de a intra în studioul unei televiziuni, simțindu-ți inima în gât, ca pe aeroportul din Daghestan.