Budeanu și G4Media – ce se vinde și ce nu e de vânzare

În fața unor reacții de dezamăgire sau neîncredere să amintim totuși câteva fapte. După ele se analizează meseriile și cei care le practică, în societățile care procesează ceea ce văd, află și experimentează.

marți, 12 august 2025, 6:36

Știrea achiziției publicațiilor din grupul G4Media de către compania de presă a lui Radu Budeanu a răscolit presa și rețelele sociale într-o zi deja călduroasă.

„Contract de vânzare de părți sociale”

În stilul său de pompozitate necamuflată, Radu Budeanu a apărut în poză, alături de cei doi jurnaliști fondatori ai G4Media, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, de la care practic a cumpărat. Ca un impresar din boxul profesionist american, Budeanu a arătat ostentativ obiectivului foto o jumătate din prima filă a contractului. Pe ea scrie: „Contract de vânzare de părți sociale”.

Au urmat execuțiile. Construite ca să creeze dependență, în detrimentul nuanțelor sau al raționamentului, rețelele sociale stimulează exact acest gen de „mușcături compulsive de discurs”, cum le numea un profesor.

Știrea este repede trecută în plan secund. Se încurajează furia de volum și condamnarea în viteză. Dan Andronic a spus că „de azi G4Media e Cancan…”. E opinia lui. Eu nu cred că jurnaliștii de la G4Media sunt de vânzare.

Câteva informații de context.

Au încercat de câteva ori să vândă

Sunt mai mulți ani de când cei doi fondatori G4Media, Dan Tăpălagă și Cristian Pantazi, caută o formulă ca să vândă o parte sau toată afacerea de presă. Intenția nu era să dispară din jurnalism, ci să valorifice ceea ce au reușit ca investitori și să poată dezvolta platforma.

De două ori au fost în discuții, scurte, cu Ringier, în ultimii 5 ani. Nu s-a mers mai departe.

Le-a fost foarte greu când au început G4Media în 2018. Au muncit enorm și au avut de luat decizii grele, conform tuturor relatărilor independente.

Brandul creat de la zero, într-un interval foarte scurt, are prestigiu și audiență. În clasamentul total, e în primele 20 de site-uri din România. Iar între site-urile de știri e în primele 10. În ziua dinainte de anunțul vânzării, pe 11 august, G4Media a fost pe locul 16 general, cu 242.000 de ”utilizatori unici”. Comparativ: Digi 24 (782.000), HotNews (631.000), Știrile Pro TV (625 932), Libertatea (600.000), Adevărul (595.000).

Cei doi fondatori ai G4Media au fost și antreprenori, și manageri, și jurnaliști. Dacă am spune că e complicat, ar fi eufemismul secolului. Iar oamenilor din echipă le-a fost greu și lor, cum e în majoritatea echipelor de presă.

Cine a cumpărat știm, dar cine nu a cumpărat

De ce au vândut lui Radu Budeanu? Păi de ce nu au cumpărat alți oameni de afaceri? Sunt zeci și zeci de comentatori indignați pe rețelele sociale, care condamnă acum tranzacția. Toți am avut la dispoziție asociația nonprofit a G4Media: cine a donat?

Unele voci spun că gata, site-ul e al PSD. În ianuarie 2025, G4Media a scris, când Budeanu a cumpărat Mediafax: „Mogulul Radu Budeanu, apropiat de PSD, cumpără agenția de știri Mediafax de la Dan Șucu și mogulul Adrian Sârbu, care a instigat la vot în alb în turul 2 al prezidențialelor”.

Dincolo de surâsul omenesc în fața situației ”intransigente” care se răsucește, asta nu înseamnă că o redacție scrie ce vrea patronul. Ce era valabil pentru Mediafax e valabil și pentru G4Media.

Nu avem nicio amiciție cu G4. În ultimele luni, site-ul a avut față de HotNews o atitudine la care nu revenim acum și la care, mai bine, nu revenim niciodată, pentru că ea a avut un singur nume, care e mai rău decât dezinformarea. Să aleagă publicul pe cine crede.

Însă, mai ales într-un moment de „mușcături compulsive de discurs”, e încurajator să rămânem la fapte. Nimic din prestația profesională a redacției G4Media din toți acești ani nu are de ce să semene pesimism. Au fost coerenți, independenți și și-au respectat profesia.

În ziua gloriei sale, când zâmbetul său s-a întins în fotografie în stilul marilor promotori Don King și Sebastian Ghiță, Radu Budeanu ne-a arătat un „Contract de vânzare de părți sociale”, nu un document de abdicare a unui grup de jurnaliști, dintre care doi apar în imagini, ca acționari.

Comentează