Trump-Putin – Alaska, urmări: „A sosit momentul Vietnam pentru Ucraina, în care SUA îi va cere să accepte cedarea teritoriului?” O publicație conservatoare americană se întreabă ce va face Trump luni la întâlnirea cu Zelenski

După summitul din Anchorage, Donald Trump l-a invitat pe Volodimir Zelenski, luni, la Casa Albă. Până atunci, duminică, liderii europeni se vor sfătui într-o videoconferință la care va lua parte și președintele României, Nicușor Dan. 

sâmbătă, 16 august 2025, 8:00

„Ce s-a întâmplat la summitul Trump-Putin din Alaska sugerează că, mai devreme sau mai târziu, președintele Zelenski va ajunge la ceea ce noi numim „momentul Vietnam”. Acesta este momentul în care liderul Ucrainei va trebui să decidă dacă, conform lui Donald Trump, „va încheia un acord” care va lăsa soldații inamici pe teritoriul său”, scrie publicația conservatoare The New York Sun într-un articol de sâmbătă.

În acest caz, va exista și o variantă pentru Zelenski. Dar e foarte dură.

„Dacă va spune „nu” la a ceda teritorii, Zelenski va pleca și va continua războiul cu o mână slabă”, anticipează publicația.

„Pacea de onoare”, de la Nixon la Trump

Nu e prima oară când un președinte american folosește sintagma „pace de onoare”, încercând să-și determine aliatul său să o accepte.

Pe panourile albastre de la summitul din Alaska, de vineri, scria „În căutarea păcii”. Tot despre căutarea onorabilă a păcii vorbea și președintele Nixon, în 1973, când SUA încerca să iasă din războiul din Vietnam.

„Aceasta este poziția în care s-a aflat aliatul nostru liber din Vietnamul de Sud, președintele Nguyen Van Thieu, în ianuarie 1973, când președintele Nixon i-a cerut să accepte împărțirea pierderea teritoriilor și i-a trimis propunerea prin trimisul său, generalul Alexander Haig”, rememorează ziarul conservator.

„Brutalitatea nu înseamnă nimic”, i-a spus Nixon secretarului Kissinger, care a consemnat acest lucru în memoriile sale. „Nu ai văzut nimic dacă acest ticălos nu acceptă, crede-mă.”, referindu-se la conducerea Vietnamului de Sud, care era masiv ajutată de SUA, inclusiv cu tehnică militară, specialiști, informații, bani și trupe, ultimul element, trupele, nefiind valabil acum, în cazul Ucrainei.

Paralela Ucraina – Vietnam

„Bine ați venit în Vietnam, spunem noi. Paralelele între Ucraina și Vietnam nu sunt precise, dar se pot detecta ecouri”, scrie The New York Sun.

„În 1973, America căuta să se retragă din apărarea militară a Vietnamului Liber din Sud în fața campaniei inexorabile a nordului comunist de a supune sudul. Nixon și nordul au pus la cale un acord de salvarea aparențelor pentru retragerea trupelor americane, lăsând Vietnamul de Sud să continue lupta pentru libertate – singur”.

La momentul respectiv, Kissinger era entuziasmat de acordul iminent — promovat de Nixon drept „Pace cu onoare” — considerându-l un moment „demn de sărbătorit”, a susținut secretarul de stat al SUA.

Exista însă o singură problemă, își amintește Kissinger. „Încă nu aveam acordul acelui om mic și curajos din Saigon, președintele Thieu. Ne putem imagina că liderul Vietnamului Liber nu era prea încântat de retragerea Americii”. 

Indicațiile primite de presa rusă înainte de summitul din Alaska

Astăzi, retragerea Americii din a ajuta Ucraina „în stil Vietnam” este ceea ce s-a figurat încă de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump. Și ceea ce Vladimir Putin a încurajat.

De pildă, presa de stat din Rusia a primit instrucțiuni clare să reflecte summitul din Alaska pe ideea că Ucraina și Europa sabotează eforturile de pace onorabilă, pe care Trump și Putin le fac.

Asta arată cât de important e pentru Putin să-l convingă pe Trump că, așa cum scria chiar un jurnalist rus sâmbătă, după Alaska, „că în timp ce el e responsabil cu războiul, Trump a devenit responsabil cu pacea”.

„Modalitate elegantă de a spune că America se spăla pe mâini”

Revenind la paralela Ucraina – Vietnam, ziarul conservator scrie că abordarea lui Nixon a fost aplaudată la acea vreme în editorialele Times și în alte publicații ale presei liberale. În decembrie 1972, un editorial al Times considera că America „trebuie să lase inevitabil soarta politică a Vietnamului în mâinile vietnamezilor”. Era o modalitate elegantă de a spune că America se spăla pe mâini de Vietnamul de Sud, lăsând regimul de la Saigon la mila comuniștilor chinezi și ruși.

La puțin mai mult de doi ani după semnarea acordurilor de pace de la Paris, tancurile nord-vietnameze intrau în Saigon, iar milioane de sud-vietnamezi erau condamnați la generații de tiranie comunistă.

Casa Albă a spus atunci că e vina Congresului care a oprit finanțarea militară. „Nu a fost decât o slabă consolare pentru Vietnam după trădarea la adresa lui Thieu de către America și catastrofa care s-a abătut asupra aliatului nostru. Ca să nu mai vorbim de domnul Zelenski și de ucraineni, care trebuie să cunoască istoria promisiunilor americane de pace cu onoare”, încheie publicația conservatoare.

Există și analize mai puțin sumbre pentru Ucraina

Alte interpretări din SUA sunt mai puțin pesimiste, chiar și din partea criticilor uzuali ai lui Donald Trump.

La CNN, analistul Fareed Zakharia, chiar dacă a numit summitul din Anchorage „jenant”, a spus că vestea bună e că nu s-a ajuns la o înțelegere și că președintele Trump nu a abandonat Ucraina.

„Domnul Putin are o problemă mai mare: domnul Trump nu i-a cedat Ucraina”

„Domnul Putin are o problemă mai mare: domnul Trump nu i-a cedat Ucraina. De asemenea, până în prezent, nu a redus prezența militară americană în Europa”, a scris Hanna Notte, expertă în politica rusă în The New York Times. 

„Domnul Trump a părut uneori să susțină ideea lui Tucidide că „cei puternici fac ce pot, iar cei slabi suferă ce trebuie”, validând, la prima vedere, visul de lungă durată al domnului Putin că marile puteri, dintre care el consideră că Rusia face parte, pot împărți lumea în sfere de influență peste capetele țărilor mai mici”.

„Dar războiul din Ucraina rămâne, în esență, imposibil de câștigat în condițiile impuse de Putin, iar Rusia, cu atât de multe resurse investite în el, este forțată să se retragă în alte părți”.

„Și chiar dacă armata rusă ar realiza o altă străpungere, domnul Putin tot nu și-ar putea atinge adevăratul obiectiv: subjugarea totală a Ucrainei în orbita Rusiei. Ucrainenii vor rezista ocupației, iar Europa nu va abandona Ucraina”, a conchis Hanna Notte.

Comentează