Proprietatea lui Grădinescu

Dezvăluiri senzaţionale despre un comentator tv. Înjuraţi-l!

joi, 4 septembrie 2008, 1:15

Dezvăluiri senzaţionale despre un comentator tv. Înjuraţi-l!

Ce are Emil Grădinescu? Ce ascunde el, în afară de ce ascundem cu toţii, ceva bucurii, bani în pernă şi drame din trecut?

Dacă asculţi comentariul lui Emil, pot trece ani sau minute fără să înţelegi ce-ţi place la el. Timbrul lui Felix Drăghici e mai cald, iar trimiterile la modernitate îl fac simpatic şi familiar.

Bogdan Cosmescu are, probabil, cel mai puternic ton, care te obligă să închizi repede frigiderul pentru că urmează un moment important al meciului. Mereu e important! Plus un alt avantaj: Cosmescu are un curaj aproape nesăbuit în verdictele lui frontale.

Costi Mocanu e de gaşcă, singurul CEO de mare televiziune din lume care şi-a negociat în pachetul managerial dreptul de a comenta în continuare meciuri de fotbal, semn că ne putem păstra pasiunile peste timp. Cosmin Băleanu e one-man-show, unul dintre puţinii care duce singur un joc, iar Andrei Vochin şi-a construit, cu fidelitate profesională, statutul celui care îţi lămureşte fotbalul şi ţi-l face prieten.

Şi atunci, între atîtea voci şi personalităţi, de ce e socotit Grădinescu numărul 1, dacă nu e nici cel mai, nici cel mai?! Pentru că are proprietatea termenilor. Vorbeşte o limbă română curată, inspirată şi în deplin acord cu ceea ce se petrece pe teren. Dacă spune „fundaşul de 19 de ani a prins rădăcini în linia de fund a Craiovei”, îl şi vezi pe Găman ca pe un stejar înfipt în teren. Sau cînd doi fotbalişti din aceeaşi echipă se ceartă pe teren, Emil rezistă tentaţiei de a livra comentarii geometrice despre fair-play. „Asta fac băieţii, se mai şi ceartă la fotbal!”, zice el, primind în schimb zîmbetele tuturor celor care s-au ofticat pe cel mai bun prieten pentru un gol furat peste bara din ghiozdane.

E calm, e bun, e amuzant, e aşa cum curge fotbalul dincolo de o săptămînă sau alta. Va veni şi vremea în care Emil Grădinescu nu va mai fi numărul 1. Iar cel care o să-i ia locul va simţi moştenirea blîndă pe care va trebui s-o ducă mai departe: proprietatea termenilor.

Comentarii (187)Adaugă comentariu

cavasachi  •  4 septembrie 2008, 21:16

cel mai mare merit a lui cosmescu e ca face dintr-un meci slab, unul care nu te lasa sa skimbi canalu….este o calitate esentiala a unui comentator

koko  •  4 septembrie 2008, 21:29

Nu stiu daca Gradinescu e numaru’ 1 , dar cu siguranta e unul dintre cei mai buni…Gradinescu facea alaturi de Enachescu niste comentarii deosebite…”maxime”. Cosmescu e si el acolo…sus. Costi Mocanu e un comentator de ,,Champions League”. Cosmin Baleanu nu e comentator…iar Banciu e in lumea lui…lumea GASTELOR

iulian  •  4 septembrie 2008, 21:45

Chiar l-ati uitat pe Cristi Topescu.
Cand comenta CM din 94 va jur ca eram super emotionat. Nici unul nu cred ca-l egaleaza

tolontane i-mi pare bine ca ai revenit la cloaca fotbalului. Nu mai e sic sa scri de JO. cand scriai tu ca un bun samamritean de alte sporturi…
In ultimul rand o intrebare: care esti bai iulian din toronto ca si eu tot din toronto sunt…tot iulian.

Valentin  •  4 septembrie 2008, 21:49

Draga Catalin,
As adauga la ceea ce ai spus tu echilibrul. Emil Gradinescu este un tip echilibrat in viata sa profesionala. El isi propune sa comenteze meciul si asta face. Nu iti vorbeste despre milioanele de euro cu care se aude ca ar urma sa fie transferat Diarra, nici despre sotia lui Toti, iar cand mingea este sutata in bara, cu siguranta ca Emil Gradinescu nu se va afla in mijlocul unei istorisiri despre iahtul lui Abramovici. Da, la comentatorii Pro TV fac referire.

Pentru Gradinescu Cristiano Ronaldo nu e nici legenda, nici titan, nici mit, nici color. Este cel mult un jucator extraordinar. Fara derapaje, fara delir verbal. Echilibrat. Cu bun simt. Asa e Gradinescu.

alex  •  4 septembrie 2008, 21:56

Radu Banciu rullz…Comentariul sau de la Cupa Africii e senzational—o caterinca continua si o placere de urmarit desi joaca Zambia cu Sudan—Tin minte o faza tare:inainte de inceperea unnui meci din grupe,prim plan pe arbitri–3 negri subtirei din Ruanda.D-l Banciu-probabil cantaresc toti trei 75 de kg si sunt platiti in saci de grau:)))Genial!

drogba  •  4 septembrie 2008, 22:12

Cosmescu era fenomenal cand comenta rugby,imi pare rau ca nu o sa mai aibe posibilitatea la gesepe fotbal si atat sa o mai faca.Chiar o sa ii duc dorul.
Gradinescu,Banciu,Naum,Vlad Enachescu comentatori chiar ok.In schimb Mocanu,Mironica absolut jenanti.

BILL  •  4 septembrie 2008, 22:20

bun sau rau …..de ce nu e impartial?de ce ia apararea unui joc adeseori haotic al echipelor romanesti sau al nationalei???? nu va spune niciodata ca suntem praf ca nu avem spirit de lupta si ca suntem niste fricosi. gaseste scuze si invoca motive precum prudenta atunci cind suntem disperati si ne bagam cu totii in poarta…si exemple pot fi cu miile….
e un comentator pe care-l merita romania…..
domnule gradinescu daca nu as vedea meciurile si as auzi comentariile dvs, as fi foarte contrariat de rezultate….pt ca tot timpul romanii sunt formidabili…..

cfr-ista  •  4 septembrie 2008, 22:22

„Ce are Emil Grădinescu? Ce ascunde el, în afară de ce ascundem cu toţii, ceva bucurii, bani în pernă şi drame din trecut?” foarte bine zis :)))dar de ce ascundeti banii in perna???provin din castiguri ilegale?:))))

gabilondo  •  4 septembrie 2008, 22:23

Gradinescu e clar cel mai bun.Cosmescu nu-i rau,Baleanu nu-i foarte slab.Vochin e ok e documentat si zice lucruri interesante dar nu-l ajuta vocea de nici un fel,e pitzigaiata si subtire.Io l-as vedea mai degraba pe locul lui Dinu,la inceput si dupa.In schimb catastrofa mare e Buzarin.Tolo,daca-l convingi sa nu mai comentezez ii faci un mare serviciu,crede-ma.La Pro Felix,Vadim si cel care a comentat supercupa sint buni.Eu ma uit si la Boom si sint si acolo citiva baieti buni profesionisti

Alexandru  •  4 septembrie 2008, 22:29

Gradinescu este ok dar Banciu, parerea mea, este cel mai bun comentator sportiv. Poseda o cultura extraordinara in materie fotbalistica,are un fel de a vorbii de parca ar vrea sa intre in teren sa se ia la bataie cu jucatorii ceea ce te face sa intrii intr un meci 100% iar modul de a comenta un meci din punctul meu de vedere este unu 100% romanesc cu lucruri spuse pe sleau fara nici un fel de retinere si fara sa ii fie teama de vre-un conducator,patron,finantator de care majoritatea ziaristilor/comentatorilor/editorialisti refuza sa ii calce pe coada.

Tat_al_lor  •  4 septembrie 2008, 22:30

gradinescu are intotdeauna o echipa „a lui” in momentul in care comenteaza, si n-ai cum sa nu te prinzi cu ce echipa simpatizeaza, se vede din nuantele pe care le introduce in comentariu.oricum la „intern” eu l-am auzit cum povestea ca nu a avut cum sa nu se ataseze „de acest baieti”-e vorba despre jucatorii stelei lu’ tzitzi dumitriu, in perioada primelor calificari ale stelei in champions league
apropo tolontane tu chiar crezi ce ai scris in articolul asta ? remarci niste calitati la astia…eu nici macar nu-i deosebesc intre ei, pe cand pe topescu (tot stelist dealtfel) il deosebesc si dintre 1000 de comentatori…singurii care m-au impresionat sunt costi mocanu si bogdan stanculescu(comenta baschet), meseriasi, pregatiti si fara clisee, se simtea pasiunea in comentariul lor

renato  •  4 septembrie 2008, 22:42

Deocamdata este bine la comentarii dar imi aduc aminte de un tip de la tvr care comenta meciurile de baschet de la americani super tare .Va amintiti de el

pentek  •  4 septembrie 2008, 22:55

Banciu este cel mai tare si haios comentator,cred ca face o pereche buna cu gradinescu iar ceilalti doi de pe pro tv sunt si ei isteti restu fara numar…

florin  •  4 septembrie 2008, 23:12

banciu e no 1, tobă de fotbal, îl aştept la caterincă la liga lui Mitică!!!

hexagon  •  4 septembrie 2008, 23:17

cosmin baleanu e cel mai bun comentator al unui meci de fotbal, live…

Tomas  •  4 septembrie 2008, 23:31

Catalin, admit ca alti comentatori nu avem si ca trebuie sa suportam ceea ce este pe piata. Nu stiu ce trebuie sa invete sau sa faca comentaorii romani, dar daca ai ocazia sa ii compari cu comentatorii de fotbal din Anglia, Spania sau Italia observi ca distanta e imensa. Ca sa fi un bun comentator trebuie sa ai in primul rand talent iar ai nostrii nu au, cel putin cei pe care i-ai enumerat. Cei de la Pro au evoluat, e drept, nu si restul. Nu stiu daca e chestie de gust,dar vocea sparta a lui Cosmescu si lipsa unui comentariu coerent….si placut ma face sa dau pe „mute”. Fara exagerare. Gradinescu in schimb comenteaza doar pt el…din comentariul lui trebuie sa deducem ce se intampla. Nici un progres, nimic, nimic si comenteaza de peste 10 ani. Bine ca nu ai zis nimic de enachescu….alt mare comentator. Pan’ la urma subiectul asta e un alt exemplu al profesionalismului in romania….merge si asa, nu?

vijan  •  4 septembrie 2008, 23:33

Mie mi se pare Naum un comentator excelent. Din pacate s-ar putea sa nu mai comenteze handbal si ciclism, odata cu mutarea la GSP.

P.S. Bravo frate (ABC parca). Adica nu-ti place Radu Naum, dar ai nostalgii dupa Coca-Cozma si Ghitulescu. Dar de Ghe. Moinoiu ce parere ai?

dani19  •  4 septembrie 2008, 23:37

banciu e cel mai tare dintre toti, pro tv bagatil si la UCL k ar fi meserias cu mironik am2.bft banciule tine-o tot asa

RAPI  •  4 septembrie 2008, 23:49

Toti sunt buni,inclusiv Banciu si Naum,dar Emil e „uber alles”.Asta o zic chiar daca nu simpatizam aceeasi echipa,el doar a stat in zona Spit. de Urgenta.

Vlad  •  4 septembrie 2008, 23:56

Naum Banciu!!!!

Radu  •  4 septembrie 2008, 23:58

… „unul dintre puţinii care duce singur un joc.” Alo, Tolo, te stiam bun prieten cu limba romana. Cum explici chestiunea jenant gramaticala de mai sus, care pute tare a dezacord ?!
Altfel, 1. Banciu. 2. Gradinescu ok. 3. Mocanu infatuat, asa pare, nu-si respecta niciodata colegul de comentariu peste care se baga la modul de nu mai intelegi nimic. 4. Cosmescu + Enachescu niste limbi de lemn senzationale. Vorbesc ca niste activisti de partid, numai in sabloane, mai ales Cosmescu. Asta, indiferent de sportul pe care-l comenteaza vorbeste la fel, are aceleasi expresii. Cu „fault cinic” m-a innebunit, iar sinonimele nu fac parte din vocabularul lui, care sincer, pare a fi foarte limitat.
Iar Gradinescu, din pacate, devine dese ori patriotard. Cand faulteaza un roman vorbim despre „o intrare barbateasca”, dar cand discutam despre un atac identic al unui strain, totul se transforma intr-un „atac criminal”. Hai sa fim corecti…

DJTom  •  5 septembrie 2008, 0:10

L-am cunoscut personal pe Emil,si i-am urmarit peregrinarile prin „sat”,dupa circul fotbalistic, precum TVA-ul sau comisionul fratilor bekaly !…Este cel mai bun,desigur, dupa Ovidiu I.(nu mai amintesc de Tzopy,pt k ne-a ucis k prea multe amanunte !).Am fost pe STEAUA,dupa cativa ani de pauza(cu Galata)si am simtit fiorul meciurilor in direct,aproape de firul ierbii,fara comentariile unora ca banciu…sa stea la ciclism(cu Naum),k acolo e locul lui si sa ne lase…ca ne plac comentariile seci si simple,bulgaresti …

Iulian  •  5 septembrie 2008, 0:14

Gradinescu e numarul 1 pentru ca a prins locul de la nationala, cei mai buni comentatori din Romania in acest moment sunt Radu Banciu si Radu Naum. Primul este un comentator cu stil propriu, cultura generala sportiva uriasa, umor si te face sa il asculti indiferent ca vorbeste despre fotbal sau ciclism…este singurul comentator care a facut rating mai mare decat sportul pe care il comenta..ciclismul…ma uit la Turul Spaniei si ma doare capul…am auzit un comentariu la etapa de azi de toata jalea…baiatul ala de la Eurosport nici nu stia cine sunt cei care sprinteaza…. naum este mai pragmatic, mai obiectiv…impreuna nu au concurent. Baleanu si Gradinescu au un defect major pentru un comentator…sunt fanii unor echipe pe care le comenteaza(Rapid si Steaua).

CAPITANU  •  5 septembrie 2008, 0:25

A fost odata unul care in’86 a zis ca suntem finalisti,desi noi castigasem CUPACAMPIONILOR!
Mai sunt o gramada care striga off-side cand jucam cu strainii,ca sa-si dovedeasca imparti-
alitatea…altii habar n-au de limbi straine si nu stiu cum se pronunta numele strainilor (vezi Te-re-o/Tero sauUhhrin/Urin !)Putini sunt ZIARISTI si mai putini COMENTATORI,care se pot abtine sa-si dea cu parerea,sa vedem noi ce destepti sunt ei!Gradinescu are si el rautatile lui…dar e un profesionist!Bravo!

Ovidiu  •  5 septembrie 2008, 0:27

Radu Banciu e #1, l-am auzit si eu comentand ciclism si mi-a placut la nebunie!

NICK_MUSCEL  •  5 septembrie 2008, 0:34

Acum sunt foarte trist pt ca am venit de la inmormantarea unui erou,cazut in Afganistan !!
Ar fi tinut cu STEAUA,de nu era Becali!Ar fi tinut cu FC Arges de nu ne-ar fi furat tovii
Judetul!Ar fi tinut cu ARO-Muscelul daca n-ar fi disparut uzina si echipa !…Asa a tinut cu ROMANIA si si-a dat viata pentru ea,pentru NOI iar pentru asta nu pot sa fiu decat de acord cu Tolontan:Emil Gradinescu e unic,pentru ca el tine cu Romania !!!Plang…

[D] [S] [N]  •  5 septembrie 2008, 22:16

Gradinescu e numarul 1? Sa fim seriosi…

olteanmaxim  •  5 septembrie 2008, 22:46

cel mai tare este banciu

Ai lasat muzica ?  •  6 septembrie 2008, 1:18

Gradinescu merita aplauzele tuturor. E natural, si mai ales roman in termeni si simtiri. Pentru ca nu’i asa. indiferent de ce mec sau cola bei, te uiti la fotbal in limba romana! Respect domnului Gradinescu!

tuxy  •  7 septembrie 2008, 0:08

respect pt gradinescu, imi place
dar cel mai bine comenteaza ceva ce nu e la voi la gsp. premier league 🙂
impreuna cu ioan viorel merita felicitari infinite

tuxy  •  7 septembrie 2008, 0:09

ps. nu va inteleg pe cei ce ziceti ca va place radu banciu. e funny la inceput dar exagereaza prea mult + ca e coleric

silviu  •  11 septembrie 2008, 8:58

cred ca ma oboseste si ma enerveaza cel mai mult gradinescu ,numai tampenii spuna nu stiu cum e considerat nr 1

Mihai (Cluj)  •  20 septembrie 2008, 19:21

Ioan Viorel, mi se pare cel mai bine pregatit, si mai documentat comentator de fotbal la ora actuala in Romania. Este o placere sa il auzi comentand chiar si meciuri de Under 21, sau meciuri obscure de UEFA, pe Eurosport. Ca al doilea comentator la un meci, cam fac legea pe Eurosport 2, alaturi de Manolo. Acesti 2 comentatori dau atatea amanunte intr-un meci, (cam cat show ieftin fac cei de pe Pro in Champions League) incat ii umbresc pe oricare altii de la microfoane.

Sper ca lumea sa ii remarce pe cei 2 de mai sus, incat sa devina in curand numerele 2 si 3 in domeniul comentariului de fotbal.

Intr-adevar, Gradinescu e numarul 1.

Banciu e savuros, dar nu se preteaza pentru toate sporturile. E pe alocuri prea extremist si prea categoric. E totusi nevoie si de „voci” ca a lui.

Vi-l recomand din nou pe Ioan Viorel pe Eurosport 2, la Premier League, cel cu vocea mai subtire si (cum spunea cineva mai sus), „toba de carte”.

Gigi  •  27 septembrie 2008, 21:26

Alo Tolontane, pe ce lume traiesti? Pe tine cine te-a pacalit ca Gradinescu e cel mai bun comentator din Romania? Ia incearca sa-i iei tu locu’ pentru 1-2 meciuri si il detronezi sigur =)) Hai sa fim seriosi… cum sa zici despre cineva ca are cel mai bun comentariu, cand el spune ca un jucator a facut un sprint de 50 cm (CENTIMETRI)? Sau va mai amintiti de „taranul prost” din meciul Steaua – Shelbourne (a nu se intelege altceva, Gradinescu l-a facut „taran prost” pe unul din jucatorii lui Shelbourne, la un fault mai dur pe la mijlocul terenului).
Si in plus are un timbru vocal de-ti pleaca scarita, nicovala si ciocanelul pe santier, in loc sa stea sa asculte comentariul de la meci; mai degraba ascult raguseala lui Vochin decat pitigaiala si neobrazarea lui Gradinescu.
Ca mesaj final – Gradinescu lasa-ne !!! De fapt, daca ma gandesc mai bine, sfatu’ e valabil si ptr. domnu’ Tolontan, ca cine se aseamana se aduna. Noroc !

marius  •  8 martie 2010, 5:27

Eu l-as include si pe Cosmin Petrescu de la Sport 1 si in trecut la Telesport in special pentru fotbal american si baschet. L-am auzit si la fotbal, nu e deloc rau, poate nu de nivelul unui Gradinescu sau Mocanu insa peste foarte foarte multi din tara asta.

p-aici  •  20 martie 2010, 1:31

Am nimerit accidental pe discutia asta. Am doar cateva lucruri de zis:
1. Multumesc tuturor celor care afirma ca Gradinescu e cel mai bun, cred c-au trecut ani sau chiar zeci de ani de cand n-am mai ras in halul asta (si inca n-am terminat).
2. Gradinescu NU este cel mai bun ci CEL MAI PROST comentator de fotbal pe care l-am auzit in viata mea. Pe 2 la mica distanta este Mironica. Pe 3 Ioan Viorel (cred ca asa il cheama)
3. Cateva exemple din „idolii” vostri(cred ca sunt cu miile, dar astea mi-au venit acum in minte):
Gradinescu (rezumat Eurosport acum ceva ani, Primera Division, juca parca Deportivo cu nush cine, corner pt. „ailalti”):”si o respingere senzationala a camerunezului Songo’o”(in timpul asta tocmai era in prim plan portarul pe al carui tricou scria mare RUFAY – care e nigerian)
Mironica (Milan – Arsenal, UCL retur, 2008) min 60 si ceva „faza buna a lui Kaka, probabil cel mai bun mijlocas din lume la ora actuala” …min 80 si ceva, da Fabregas gol „gooool Fabregas, cel mai bun mijlocas din lume” (???)
Viorel ala (o emisiune despre Campionatul European, se aratau secvente din trecut cu diferiti jucatori – apare Suker intr-o secventa d-asta) „Davor Suker, la MONDIALUL din 1998” (???)
As putea sa stau un an cred sa tot scriu d-astea. Iar celor care o tin cu „Gradinescu & Viorel za best” le recomand sa faca rost de comentariile celor 2 „asi”, de la Campionatul Africii de anul asta, dar ii sfatuiesc sa-si ia si niste pastile pt durere de burta, garantez ca vor avea nevoie dupa atata ras.

p-aici  •  20 martie 2010, 1:33

Unde sunt stelutele alea, este numele actualului nr. 8 de la Real Madrid. Brazilian, fost la Milan pana in vara. 65 de milioane… stiti voi cine 🙂

Comentează