de Dan Duca, Daniel Ionașcu, Ciprian Ranghel, Cătălin Tolontan

În primăvara anului 2021, ASF descoperea că firma de asigurări cea mai mare din acel moment, City Insurance, mințise statul și asigurații. Încă din 2017, City pretindea că are în banca elvețiană Axion SWISS Bank un cont cu 50 de milioane de euro. Apoi a spus că are 75 de milioane.

Practic, oricâți bani îi cerea ASF lui City să aibă în rezerva de solvabilitate, compania avea și aducea extrase de cont de la banca elvețiană din Ticino. Numai că acel cont nu a existat niciodată.

„Grup infracțional organizat, înșelăciune, fals intelectual, fals informatic și bancrută frauduloasă”

Din momentul prăbușirii castelului din cărți de joc, City a intrat în procedura de insolvență și, în aprilie 2022, în faliment. Deși mai multe autorități financiare din străinătate au expus frauda uriașă de la City, în România, autoritățile nu i-au tras la răspundere pe nici unul dintre administratorii, acționarii sau managerii companiei, așa cum a arătat o investigație începută de Libertatea.

 City Insurance. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea