TOLO.RO
Cătălin Tolontan regretă sensul greşit al unui articol apărut azi în Gazetă
luni, 15 ianuarie 2007, 5:24
Cătălin Tolontan regretă sensul greşit al unui articol apărut azi în Gazetă
Gazeta Sporturilor l-a găsit la Slatina pe Ion Pîrvulescu, antrenorul de la 9 ani al lui Niculescu şi Dănciulescu. Profesorul de la Clubul Sportiv Şcolar a rememorat durităţile pe care le-a aplicat celor doi. „Îl maltratam uneori pe Claudiu”, îşi aminteşte el. „Îi făceam harcea-parcea pe amîndoi”, completează, convins că a fost „mîna de fier de care aveau nevoie”
Episoadele sînt reale. Fotbaliştii le-au confirmat şi ele au apărut în ediţia de ieri a Gazetei. Nu le-am publicat pe cele mai tari, în care violenţa a provocat reacţii fizice copiilor de atunci. Dar o eroare tot am comis. Am alăturat relatărilor un ton poznaş. Citite în cheie amuzantă şi romanţate de muzica anilor care-au trecut, înjurăturile şi bătăile capătă sensul unei lecţii de viaţă. Ele pot fi înţelese ca treaptă obligatorie în cariera unui golgeter. Pe cînd articole cu titlul „Nici un atacant necaftit” sau „O palmă grea pentru o viaţă uşoară”?, ultimul aparţinîndu-i lui Mihai Mironică, lansatorul de expresii memorabile de la ProTV.
Da, am greşit! Am greşit chiar dacă violenţa e prezentă peste tot. În basmele cu lupul hăcuit, la Fox Kids, în sporturile lorzilor şi în cele ale golanilor, în publicitate, în presa scrisă şi în filme, violenţa ca product placement imposibil de ignorat.
Tocmai de aceea am greşit. Dacă aşa au stat lucrurile în fotbalul juvenil şi mai stau încă, asta nu înseamnă că e haios! Da, vestiarul are codul său roşu, pasionant şi nemilos. Da, sportul înseamnă deseori nervi. Antrenorii aruncă cu ghete în cap pînă şi la Manchester United în cabină. „Teatrul viselor contondente”, carevasăzică.
Violenţa sistemică, violenţa ca falsă pedagogie, violenţa împotriva copiilor, acestea nu pot fi însă pastelate. De aceea ne cerem scuze tuturor antrenorilor români care nu altoiesc juniorii şi care au înţeles din Gazetă că, fără brutalitate, n-au nici o şansă să-i facă fotbalişti.
ruiz • 16 ianuarie 2007, 11:28
Se potriveste perfect articolul despre cei 3 „lescu” ( Nicu, Danciu si Parvu ) cu noua decizie a FRF de a limita numarul de straini extracomunitari prezenti pe teren.Motivatia a fost ca ne pleaca juniorii ca nu au loc de straini. Gresit ! Juniorii pleaca pentru ca nu au terenuri, nu au echipament, nu au dusuri dar in schimb sunt motivati cu injuraturi si batai de unii antrenori ca cel de mai sus.Ce conteaza ca induri toate astea daca iesi fotbalist cind esti mare ? Suporta COPIL-e ca Federatia se lupta pentru tine, iti elibereaza doua locuri in fiecare echipa din liga. Nu te du la Celtic, la Hearts, ramii aici la noi ca-ti facem un contract beton in care o sa iei 2 lei si nu mai pleci decit cind vrea muschiul patronului.
bo0414 • 16 ianuarie 2007, 11:50
In ’98 jucam in faza zonala a campionatului national la Pitesti.reprezentam judetul Valcea.Echipa din Slatina era condusa de Parvulescu.Am ramas socat de doua lucruri la meciul cu Slatina.
-Din „avortat” nu ii scotea pe copii, la fiecare schimbare il snopea pe cel scos din teren, sange peste tot.Toti erau cu ochii negri.
-Dupa 1-0 la pauza pentru ei, a doua repriza au jucat doar „din prima” si ne-au omorat cu 5-0.
Ma intreb si acum daca rezultatul se datoreaza bataii antrenorului sau talentului baietilor.
Anti dInAmO!! • 16 ianuarie 2007, 11:53
Ba fratilor ce tot scrieti de echipa asta de ka..t!!! Imi e greata cand aud de ei..dInAmO FANTOMA FOTBALULUI ROMANESC…cu dInAmO CUCERIM EUROPA:)), :))…DE FAPT CU bOrCeA& cOMPANY!! VANZATORUL DE BUTELII IN EUROPA UNDE NU EXISTA BUTELII ASA E SI ‘ECHIPA’ ASTA SPURCATA…
alexymsg • 16 ianuarie 2007, 12:41
Scuze, am ignorat total articolul ! Am vazut ca faceti statistici despre orice chestie (la care de obicei stiti dinainte rezultatul )… iar acum, cand poate si Piturca depinde de sfatul „poporului”, nu ati facut o statistica despre cel mai potrivit portar pentru Echipa nationala.
SIRNORBI • 16 ianuarie 2007, 13:16
ar trebui sa-i bata si rednic, sa nu mai dea atatea goluri. :d
mujotutun • 16 ianuarie 2007, 13:37
@piti-lasa-ne: se vede din username ca sunteti un om rezonabil. Dar, desi m-am gandit mult, n-am reusit sa descopar punctul dvoastra de vedere. Nu am nici un motiv sa va injur, insa lasati impresia unei atitudini echivoce care parca ar inclina spre o asprime calculata, cu sau fara violenta. Acuma chestia in discutie e bataia; ca daca le mai spune din cand in cand „ba, handicapatilor”, treaca mearga! Si cate o „castana” ar fi pasabila. Dar ce facea acel „dom profesor” bate la fundul gol performantele unor Vucea si Chicos -Rostogan insumati si ridicati la patrat!
„Fara violenta!”
Andrey-RaDoi • 16 ianuarie 2007, 14:42
Da da… is de acord cu aceasta violenta si eu am avut un atrenor violent conduceam la un moment dat cu 4-0 si la pauza nea batut pe toti dc nu am dat mai multe goluri am intrat in teren si de frica a nu mai luam macel… am jucat excelent dar… ce conteaza 1-0 sau 20-0 conteaza 3 puncte dar uni antrenori is foarte exigenti 🙁 si asta face rau unui pusti cum eram eu acum imi pare si bine si rau ca nu ma mai antrez cu acel antrenor am doar 16 ani si la inceput credeam ca fotbalul e o joaca in care eu voi iesi primul dar uite ca nui asa muncesc trag de mene si ma lupt… dar se pare ca nui destul si asta fost cea mai mare dorinta sa devin un jucator profesionist dar nu mi-a oferit nici o echipa sansa iar antrenoru te mai descurajeaza si ell… iti spune ca nici nu stie care din noi are sanse sa iasa fotbalist si de asta am decis sa ma las eu ma lupt am avut si genunchiul lovit rau 🙁 si am decis sa jock pentru echipa mea dar… pt ce sami distrug viata si antrenorul sa nu faca nimik il felicit pe antrenoru cuplului N&D as fi vrut si eu sa am sansa sa arat ce stiu la o echipa makar de divizia C cred ca alerg mult mai bene ca unul de acolo 🙁 dar… in fobalul romanesc se pare ca nu mai conteaza …. Respect pentru GSP respect pentru toti juniori din Romania 🙁 pacat nu cred ca o sa am sansa sa ajung makar in divizia B dar…. mas fi luptat pt mult mai mult dar cand propriul antrenor te descurajeaza si esti cu moralul la pamant… nu mai conteaza nimik 🙂 Bafta !!!
alexymsg • 16 ianuarie 2007, 14:46
Cu placere domnu’ Tolo !
Dollar • 16 ianuarie 2007, 14:50
Eu am jukat contra lor …daca va povestesc ce pateau la pauza cand erau condusi ramaneti igroziti …si altele spuse chiar de ei
piti_lasa_ne • 16 ianuarie 2007, 15:19
@mujotutun
Sunt impotriva violentei de orice culoare.
Valentin L. • 16 ianuarie 2007, 15:26
eu am 2 probleme:
1. nu stiu cati dintre cei care scriu aici sunt parinti. eu am un baietel de 1 an, e lumina ochilor mei. sunt sigur ca nu as suporta ca cineva (antrenor, profesor etc.) sa-i administreze vreo bataie…. ar fi deranj mare. nu cred ca pe zidane (spre exemplu) l-a altoit vreun antrenor cand era copil.
2. domnule Tolontan, imi pare rau ca de data asta ati cam dat cu bata-n balta (va citesc constant si va apreciez in general). sa nu-mi spuneti ca dvs. ca redactor sef nu stiati ce o sa se publice. sa fim seriosi. asta cu scuzele cred ca e o chestiune de suprafata in lipsa de subiecte importante.
sunteti groaznici • 16 ianuarie 2007, 17:51
dar nu am ce sa cer de la voi 😐
hauhau • 16 ianuarie 2007, 18:13
N-ai gresit,domle’!!!!!!!!!!!!!!!!! Am inteles ce ai vrut sa spui si prima dar si a doua oara!!! Dar hai sa-ti spun si eu ca pana nu vor fi conditii ca la Ajax si in Romania,in nici un caz alta metoda de convingere (CU CARE NICI EU NU SUNT DE ACORD!!!!) nu va da roade SUB NICI O FORMA!!!! TRIST…..DAR ADEVARAT!!!! Frumoasa tzara….pacat ca e locuita!!!!
Stelar • 17 ianuarie 2007, 9:39
As vrea sa stiu…crede careva d aici k se vor lua masuri?Crede kreva de aici k peste 20 de ani nu vor mai fi profesori kre sa bata elevi?sau antrenori sau ce or fi?Si crede careva ca nu se vor mai gasii pe la licee si poate chiar facultati elevi kre sa ridice mana la profesor…da de unde…lumea se duce de rapa si nimeni nu mai vrea sa faca nik…(nimeni din cei kre pot)Si mai grav…peste 20 de ani parinti vor fi cei ce acum isi bat profesorii…cei ce isi asteapta colegii la coltul scolii desii jandarmul e la 10 m de ei…uneori jandarmul ii mai si ajuta…am mai vaz io si d’astea…Si atunci cum credeti k isi vor creste ei copii?Mai rau dkt au fost crescuti…si acestia vor fi si mai violenti…si ciclul va continua…