De la Nistru pîn’ la poartă

Iarba nu face politică. Şi ne dă cu tifla. La Chişinău şi la Tiraspol sînt două stadioane cu gazonul mai bun ca la Bucureşti. Asta ca să stabilim de la început cum stăm! Prost. În plus, baza din Tiraspol are şi un teren acoperit, de dimensiuni standard.

joi, 18 ianuarie 2007, 8:07

Iarba nu face politică. Şi ne dă cu tifla. La Chişinău şi la Tiraspol sînt două stadioane cu gazonul mai bun ca la Bucureşti. Asta ca să stabilim de la început cum stăm! Prost. În plus, baza din Tiraspol are şi un teren acoperit, de dimensiuni standard.

Sportiv vorbind, Steaua poate juca în condiţii egale la Chişinău şi la Tiraspol. Dacă vine ninsoarea, varianta cea mai bună este arena indoor de pe malul Nistrului.

Partida din 7 februarie va fi totuşi ceva peste iarbă. Nu doar ultimul test al campionilor şi primul al „naţionalei” Moldovei sub noul antrenor, uncraineanul Igor Dobrovolski, coleg cu Protasov în fosta mare trupă a URSS.

După aderarea în UE, românii de peste Prut au început să simtă, deopotrivă, emoţie, speranţă şi frustrare. Venirea celei mai populare echipe de fotbal a ţării se poate transforma într-un eveniment. Pe care Steaua l-a intuit corect, cînd a acceptat meciul. Unde să se dispute? Aici părerile sînt împărţite. Suporterii din Chişinău, care sînt copleşitor mai mulţi decît cei din Tiraspol, se simt trădaţi. „Nu jucaţi acolo unde limba română este interzisă!”, a sunat unul din mesajele de ieri. I-au urmat sute. Calde, furioase, duioase şi amare. Alţii spun că republica fictivă a lui Smirnov va fi înfruntată în inima ilegitimităţii ei. Becali zice că merge la Tiraspol pentru pace. Şi poate pentru Cociş.

Indiferent unde se va juca, meciul se va transforma în probabil cel mai important act de solidaritate naţională petrecut între graniţele Republicii Moldova în ultimii ani. S-au mai disputat meciuri cu echipe româneşti acolo, dar acum e o aliniere aparte a planetelor fotbalului, lumii şi oamenilor.

Niciodată n-au fost atîţia străini pe Bernabeu, niciodată nu s-ar putea imagina atîtea steaguri româneşti în Tiraspol. Şi nici o echipă n-a fost aşteptată atît de înfiorat la Chişinău.

Comentarii (364)Adaugă comentariu

catelus cu paru’ cret  •  19 ianuarie 2007, 17:29

@RAZBOINICU…………

TACI SI SUGE……

163.

Clubul de fotbal Steaua Bucuresti este un club de fotbal din Romania. Este campioana Romaniei la fotbal de un numar de 23 de ori, si a fost prima echipa din estul Europei si singura din Romania care a castigat Cupa Campionilor Europeni. Pe aceasta pagina veti gasi mai multe informatii despre cea mai buna echipa de fotbal din Romania, FC Steaua Bucuresti. Incepem cu o scurta istorie a FC Steaua Bucuresti de la infintare, in anul 1947. Vizitati si celelalte sectiuni ale site-ului pentru imagini foto cu FC Steaua, video cu Steaua sau informatii despre stadionul Steaua (Ghencea).

Steaua Bucuresti a luat fiinta pe 7 iunie 1947 printr-un ordin al ministrului Armatei, Mihail Lascar, initial sub numele de Asociatia Sportiva a Armatei. Clubul de fotbal nou-format a fost inclus in Divizia B si promovat ulterior in Divizia A dupa ce echipa Carmen Bucuresti a fost desfiintata. Aceasta era etichetata drept “club burghez”, intrucat era patronata de Ionel Mociornita, fiul industriasului Dumitru Mociornita.
Steaua Bucuresti – Campioana Europei in 1986
Steaua Bucuresti – Campioana Europei in 1986

Primul antrenor al noii divizionare A a fost Coloman Braun-Bogdan. Transformata intre timp in Casa Centrala a Armatei, Steaua de astazi a castigat primul sau titlu de campioana in 1951, sub bagheta fostului locotenent din vremurile nasterii echipei, Gheorghe Popescu I. Din acel an si pana in editia 1960-61, CCA a mai cucerit inca 5 titluri de campioana. Un episod controversat s-a petrecut in timpul campionatului anului 1953; la sfarsitul turului, pe primul loc al diviziei A se afla echipa militara C.A. Campulung Moldovenesc, insa pana la inceperea returului aceasta echipa a fost desfiintata din ordinul Ministerului Apararii, iar jucatorii au fost mutati la CCA, care in cele din urma a castigat campionatul.

Incepand din vara lui 1961, echipa a preluat actuala denumire, Steaua Bucuresti.

Traditie
Steaua Bucuresti a castigat Super Cupa Europeana in 24 februarie 1987

Steaua a adus in fotbalul romanesc jocul spectaculos, in viteza, motiv pentru care in deceniul al noualea al secolului trecut – jucatorii ros-albastri au fost supranumiti “vitezistii”. Steaua a dat marea echipa a sfarsitului anilor ‘80, care a castigat in 1986, Cupa Campionilor Europeni si care a evoluat in urmatorii trei ani la cel mai inalt nivel in Europa. Steaua deceniului al zecelea a castigat de 6 ori consecutiv Divizia A si a participat de trei ori la rand in Liga Campionilor.

Inainte de 1990 s-a aflat sub tutela Ministerului Apararii, facand parte, alaturi de Dinamo Bucuresti, Victoria Bucuresti, Rapid Bucuresti si alte cluburi, din controversatul grup al “cluburilor departamentale”, care dominau cu autoritate competitiile fotbalistice. Totusi, spre deosebire de Dinamo si Victoria, Steaua si-a argumentat excelentele prestatii interne prin echivalente pe plan extern, tinand capul de afis al Europei fotbalistice in a doua jumatate a deceniului opt.

Dupa 1990, Steaua a continuat sa domine fotbalul romanesc, castigand alte 8 titluri de campioana si reprezentand an de an cu succes Romania in competitiile europene. A avut trei participari consecutive in Liga Campionilor, a fost sfert-finalista a Cupei Cupelor in 1993, si a atins optimile de finala ale Cupei UEFA in 2005 si semifinala aceleiasi cupe in 2006.

In sezonul actual, 2006-2007, Steaua a reusit sa se califice pentru a patra oara in grupele Champions League, fiind singura echipa de club din Romania care a evoluat in aceasta competitie.

Steaua este una dintre cele mai iubite echipe din Romania. Pe langa contingentul de suporteri bucuresteni care asigura o medie de 10 000-15 000 de spectatori la un meci normal de campionat – 15 000-20 000 la meciurile mai importante, Steaua are suporteri in toate orasele tarii. Elocvent este si faptul ca oriunde joaca Steaua in tara, stadionul este de obicei plin, lucru care nu se intampla atunci cand pe stadioanele din orasele respective vin alte echipe din tara.

Infiintat in 1995, grupul “Armata Ultra” s-a divizat in mai multe grupuri de suporteri care exista si astazi. Printre acestea se numara Titan Boys, Ultras, Tineretului Korp, Skins Berceni, Nucleo, sau mai noile grupuri Stil Ostil sau Vacarm, Tradizione, Armata 47 Vest. In deplasarile din alte tari, suporterii vin la acel meci in numar de cel putin 100-200. Numarul lor a crescut de la an la an ajungandu-se la cateva mii in ultimele sezoane. De exemplu la ultimele deplasari efectuate in Spania, Steaua a fost sustinuta de un numar record de suporteri beneficiind de aportul diasporei romanesti din Peninsula Iberica. La partida de la Madrid, impotriva Realului, in noiembrie 2006, peste 15.000 de suporteri ai ros-albastrilor au luat loc in tribunele stadionului “Santiago Bernabeu”.

Mihai din Basarabia  •  19 ianuarie 2007, 17:33

ce sa mai, totul are miros de politica aici, asa ca noi cei de rind nu vom putea face nimic nicioadata , cu toate ca mi-as fi dorit sa fiu la meci , ca sa tin cu steaua si nu moldova (patria mea), chiar nici nu cunosc jucatorii care joaca prin rusia, o sa privesc prosport si o savad si golurile daca vor fi ce mama dracului ca nu o sa ma ucid din cauza unor tipi fara scrupule…

Mimi traveStoica  •  19 ianuarie 2007, 17:37

Mai aurolac cu mintea creata,de ce nu te duci sa te internezi?

catelus cu paru’ cret  •  19 ianuarie 2007, 17:38

Dupa cum ati vazut, palmaresul clubului militar in competitiile interne este unul extrem de bogat. Pe masura acestuia este cel international, echipa Steaua avand cele mai multe prezente in competitiile europene, intercluburi (Cupa Campionilor Europeni si Liga Campionilor, Cupa Cupelor si Cupa U.E.F.A.).
Cea mai mare performanta internationala a Stelei este, de fapt, cea mai valoroasa reusita a fotbalului romanesc. Este vorba despre cucerirea Cupei Campionilor Europeni in urma finalei desfasurata pe data de 7 mai 1986 pe stadionul “Sanchez Pizhuan” din Sevilla, in fata C.F. Barcelona, castigata de “rosi-albastrii” cu scorul de 2-0, la loviturile de departajare. Eroul acelei memorabile dispute a fost Helmuth Duckadam, portarul roman care a aparat toate cele patru lovituri de la 11 metri.
Dupa aceasta reusita Steaua s-a mai calificat intr-o finala a C.C.E., in editia 1988-1989, dar a fost invinsa de A.C. Milan – care ii avea printre echipieri pe Marco van Basten si R. Gullit – cu scorul de 4-0.
Dupa revolutie multi jucatori au plecat peste hotare (Dan Petrescu, Hagi, Lacatus, Belint…) diminuand astfel sansele “militarilor” de a se impune in competiile interne. Din 1993 insa a urmat seria celor 6 campionate castigate consecutiv – egalandu-se recordul realizat anterior de Chinezul Timisoara ce data din anii 1922-1927. Steaua nu a avut practic nici un rival. Atunci s-au remarcat fratii Adrian si Sabin Ilie, Gabriel Popescu, Prodan, care, atrasi de mirajul Occidentului, au parasit si ei tara ajungand la echipe importante de peste hotare.
Ultimele doua sezoane (1998-1999 si 1999-2000) au fost dezastruoase (desi in primul Steaua a obtinut o clasare pe podium) in comparatie cu cele dinainte. Cauza a reprezentat-o plecarea jucatorilor valorosi si nevoia de primenire a lotului. Astazi liderii echipei condusi de tehnicianul Victor Piturca sunt Laurentiu Rosu, Miodrag si Belodedici. “Decanul de varsta” al Stelei, Marius Lacatus, a parasit si el echipa care a slujit-o de cand s-a lansat in fotbalul mare, preferand locul de titular la FC National – condusa de fostul antrenor stelist Mihai Stoichita.
Suporterii acestei minunate echipe trebuie sa aiba rabdare. Suntem siguri ca flacara din inimile stelistilor nu va muri niciodata, si, drept urmare, nici echipa…

Mihai din Basarabia  •  19 ianuarie 2007, 17:40

republica moldova 0 – 11 fc steaua bucuresti
au marcat : cernea min. 1 pen.
ghionea min. 11
goian min. 14
bostina min. 17
iacob min. 25, 34, 45+1, 48, 50,
thereau min 60, 79

Sf Sisoe  •  19 ianuarie 2007, 17:42

Cred ca dl. Tolontan ar trebui sa faca putina curatenie si sa stearga majoritatea posturilor, care n-au nici o legatura cu subiectul. Ce sa le ceri la stelisti, in afara de injuraturi nu-i duce capul la altceva. Asa patron, asa suporteri. Pt ei si pt stapanul lor, patriotism inseamna sa te agiti ca un cimpanzeu in calduri si sa injuri si sa ameninti pe toti cei care nu sunt la fel de inapoiati ca ei. In schimb pe Berbecali, marele nationalist, nu-l deranjeaza sa faca afaceri cu indivizi care au omorat si torturat romani.

Conform statisticilor sovietice (si stim cu totii ca erau facute in defavoarea romanilor), populatia romana din Transnistria era de peste 40%, iar rusii in jur de 25% (probabil cifrele reale erau si mai categorice). Daca romanii au ajuns doar 18%, cred ca e clar la ce nivel au ajuns expulzarile si crimele in Transnistria. Orice roman care calca in Transnistria, indiferent ca e sportiv sau nu, nu e decat un sclav lipsit de coloana vertebrala care pupa unde scuipa rusnacii. Ceea ce nu e de mirare pt stelisti, tinand cont ca marele lor club CSKA „Steaua” Bucuresti a fost infiintat de trepadusii lui Stalin. Apropo, stema CSKA Moscova e aproape identica cu cea a echipei de langa cimitir.

catelus cu paru’ cret  •  19 ianuarie 2007, 17:44

1999/00 Dinamo Bucuresti
1998/99 Rapid Bucuresti
1997/98 Steaua Bucuresti
1996/97 Steaua Bucuresti
1995/96 Steaua Bucuresti
1994/95 Steaua Bucuresti
1993/94 Steaua Bucuresti
1992/93 Steaua Bucuresti
1991/92 Dinamo Bucuresti
1990/91 Universitatea Craiova
1989/90 Dinamo Bucuresti
1988/89 Steaua Bucuresti
1987/88 Steaua Bucuresti
1986/87 Steaua Bucuresti
1985/86 Steaua Bucuresti
1984/85 Steaua Bucuresti

Mihai din Basarabia  •  19 ianuarie 2007, 17:44

livescore
republica moldova 0 – 14 fc steaua bucuresti (final)
au marcat : cernea min. 1 pen.
ghionea min. 11
goian min. 14
bostina min. 17
iacob min. 25, 34, 45+1, 48, 50,
thereau min 60, 79
testimitanu min 80 , 84, 89 autogol

Mihai din Basarabia  •  19 ianuarie 2007, 17:48

aha, adevarat

Razboinicul ………  •  19 ianuarie 2007, 17:50

catelus cu paru’ cret
Bleahhhhhhhhh
BleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhhBleahhhhhhhhh

Beheheeeeeee  •  19 ianuarie 2007, 18:06

catzelush cu creier cretz, prost esti tata. CA OAIA.

Basarabia visinie  •  20 ianuarie 2007, 0:50

Knattsprynufelag (ex-Maxnificul),
tu nu cumva ai uitat cum ati jucat voi cu Montpellier?
Ti-aduc aminte 0:5 si 0:3 acasa (total 0:8), si cu PSG tot a fost frumos dupa ce v-au dat degeaba cei din UEFA un 3:0 la masa verde – ati mai luat un 0:5 de mai mare dragul!
Hai sictir, stelistilor, mai vedeti-va si barna din ochiul vostru!

Basarabia visinie  •  20 ianuarie 2007, 0:59

2 Georgero
January 19th, 2007 at 2:57 pm
“Niciunul din canalele radio-TV de limba rusa de la Chisinau nu activeaza/transmite aici legal. Sunt ilegale si trebuie interzise. si sunt peste 20 de fiecare (20-TV, 20-radio)”

Sunt ilegale de ce? Sper ca nu doar pt ca sunt in rusa. Pt ca nu e bine deloc… daca si voi raspundeti cu aceeasi moneda, atunci chiar ca e cam inutila toata aceasta tevatura…

– Nu respecta mai multe legi din codul audio-vizualului,
– Licenta dobandita ilegal, etc…

Dani  •  22 ianuarie 2007, 12:22

In atentia Domnului Tolontan. Pe site-ul suporterilor Stelei a aparut aceeasi problema, dupa cum puteti vedea aici: http://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/3409
Noi suntem de parere ca, desi aceasta ar putea parea la prima vedere o problema politica, fara legatura cu sportul, dumneavoastra dintre mai toti jurnalistii de sport din Romania veti vedea mai departe de aceasta perspectiva saraca. In acelasi mod problema salutului lui Jesse Owens din ’35 ar fi putut parea o problema eminamente politica insa ziarele din acea vreme dar mai ales cele postbelice au considerat acel moment spargerea unui mit si prabusirea, pe termen lung a nazismului. In acelasi mod ar trebui vazut si acest moment pentru noi. Interesul principal este de a oferi suporterilor Stelei ocazia de a se bucura de prezenta favoritei lor fara a se descoperi riscurilor inerente prezentei unui roman – basarabean sau nu – in capitala transnistriei. Dumneavoastra si celelalte jurnale sportive de anvergura din Romania sunteti poate singura sansa pe care o avem pentru a da acestui fenomen mediatizarea necesara.
Cu respect si simpatie,
D.

Comentează