TOLO.RO
Cătălin Tolontan comentează declaraţia lui Lupescu „Mai bine băteam presa!”
sâmbătă, 9 septembrie 2006, 5:15
Cătălin Tolontan comentează declaraţia lui Lupescu „Mai bine băteam presa!”
„Mai bine băteam presa şi nu un amărît de chelner”, răspunde Lupescu ieri la o întrebare pusă de Florin Saiu, de la „Libertatea”. Reporterul tresare. „Păi, înseamnă că l-a bătut?”. La care Lupescu încearcă să o dreagă: „Nu! Noi, conducerea FRF, mai bine băteam presa”.
Aia cu bătutul presei o ştim. Lupescu va spune că a fost o glumă. O glumă pe care o spune de două ori în cinci răspunsuri, cît are interviul!
Mai haioasă e chestia cu „Noi, conducerea FRF”. Ionuţ, presa poţi să o baţi. Pentru asta nu ai nevoie nici de platformă program, nici de campanie şi nici de voturi. O baţi şi gata! Dar nu te mai iluziona că tu eşti în conducerea FRF. Ai un post, nu o funcţie. Un scaun, nu putere de decizie.
Ai ajuns acolo în urma unui troc sindicalist. L-ai sprijinit pe Sandu. Tu, abatajele, Romică Paşcu şi Divizia C plus fotbalul feminin.
În timp ce Gică Popescu a adunat peste 100 de voturi, plătind apoi cu vîrf şi îndesat toate erorile ca impresar, dar plătind la propriu – cu bani, nu aşa cum pretind atîţia că-şi asumă răspunderea, tu n-ai prezentat nici o strategie şi n-ai luat nici un vot!
Vor trece anii şi poate vei candida şi tu. Pînă atunci, distrează-te imaginîndu-ţi că baţi jurnalişti şi rămîi în memoria tuturor celor care au fost la Adunarea Generală a FRF prin stupoarea cromată care ţi s-a aşternut pe faţă cînd ai aflat că Popescu a luat atît de multe voturi. Puţine ca să-l bată pe Sandu, dar multe pentru opozantul unui sistem dinastic.
Doreai nu doar să fie întrînt, ci să fie umulit. Ca şi cum asta te-ar fi legitimat pe tine. Dar nu s-a întîmplat aşa. Popescu a pierdut cu fruntea sus şi tu, Ionuţ Lupescu, ai devenit învingător cu 100 de voturi mai puţine decît învinsul tău!
claudiu • 9 septembrie 2006, 17:27
Traiasca si infloreasca cooperativa de productie a incompetentei si oportunismului din fotbalul romanesc!
Valentin • 9 septembrie 2006, 17:32
Cine e mai tare.. Sandu sau Lupescu? Evident nici un Prunea si categoric nici un Lupescu nu fac cat un Sandu. Daca domnu’ presedinte a reusit ceva cand lumea credea ca o sa fie mazilit atunci a stiut cum sa se foloseasca de cele 2 papusi pentru a distrage atentia de la persoana sa. Nu vreau sa deturnez subiectul dar comportamentul domnului Lupescu se inscrie corespundator in regula FRF. Sa nu uitam si de rolul domnului Prunea in mazilirea Sportului Studentesc. In fine, Mircea Sandu poate beneficia acum de o noua si curata cariera in lumea fotbalului si pentru atata lucru merita felicitat. A stiut ce sa faca .. si cand. Altfel, declaratia domnului Lupescu este cel putin puerila. Poate pentru acest caracter „bataios” sa obtina un „transfer” avantajos de la echipa FRF la una peste hotare.. Departeee..
stelu • 9 septembrie 2006, 17:36
Ce diferenta intre jucatorul Lupescu si actualul fost jucator Lupescu (caci conducator , eu unul nu-l vad)!!!!
Stiam ca mai devreme sau mai tirziu isi va da arama pe fata.Se pare ca avem in fata un viitor mircea „gratarel” sandu.
Marcelinho • 9 septembrie 2006, 17:37
Intr-o tara civilizata, acest gen de declaratie ar fi fost urmata de o demisie. In tara „lor”, totul e posibil. Cind am spus „lor”, ma refer la Mitica, Nasul, Lupescu si toti cei care conduc fotbalul romanesc si societatea. „Noi” sintem doar fraierii de care au nevoie. Atit.
Machedonul • 9 septembrie 2006, 17:42
Da, reactiile vor fi mai numeroase avind in vedere faptul ca a reactiona si scrie un articol demn de un ziarist este un fel de sarbatoare in Romania, din pacate.
Bine ca Lupescu nu are nicio legatura cu Steaua ca altfel nu ar mai fi aparut articolul…
In priviinta alegerilor la FRF, cuvintelor date si retrase, precum si schimbarea taberei facuta de unii astea sunt toate un semn ca vom astepta degeaba o calificare in 2008 la europene. Ar fi bine sa nu am dreptate…
ciprian • 9 septembrie 2006, 17:44
Pacat de Lupescu..un jucator si un caracter pe care il admiram..pacat ca s-a murdarit de frf-ism si de mircea sandu-ism
Kaizer Tommy • 9 septembrie 2006, 17:44
Ca intotdeauna e doar un razboi intre presa si ceilalti.Eu vad toate aceste scandaluri doar ca o oportunitate a presei de a face scandal si in felul acesta de a cistiga:vanzare,notorietate…Adica cum de a indraznit sa spuna cineva despre presa ca ar putea sa o bata…dupa care dam in alte alea:ca respectivul nu a facut si nu a dres…si in concluzie trebuie sa plece sa vina altul.. numai noi presa sa traim sa-i dam pe toti jos si sa ne fie bine..
E atata infatuare in modul de a trata problema al presei incat este strigator la cer..
In rest cele ce sunt scrise aici sunt in mare parte adevarate…dar articolul este scris pentru ca intr-o declaratie cineva a indraznit sa se ia de presa!!!
bgd • 9 septembrie 2006, 17:44
Tolontane inca o bila alba!E a doua de la mine intr-o(sau intro dupa ultimele norme)bravo
ionut • 9 septembrie 2006, 17:44
de cand avem pretentii de la oameni ca lupescu?e un om ca oricare altul. doar ca a facut fotbal si nu altceva. faptul ca ai fost spotiv nu inseamna ca esti si un mare om, un mare caracter, o minte stralucita. fara suparare lupescu mai bine sa taca si sa ramana amintirea lui ca jucator intr-adevar bun.
olf • 9 septembrie 2006, 17:48
de ce va enervati fratilor? chiar credeati ca prunea si lupescu au mers acolo pentru a face ceva pentru fotbal? nici vorba!
cooperativa se manifesta in fiecare zi si va mai functiona multa vreme de acum incolo, ceea ce nu le displace domnilor ziaristi, cred, pentru ca asta vinde ziarul.
o stire despre o superperformanta nu vinde, dar o stire despre un blat… asadar… keep walking!
Virgil • 9 septembrie 2006, 17:51
Bravo Tolontan!Bine-ai spus „troc sindicalist”!Toti din FRF sunt niste porci!
marian • 9 septembrie 2006, 17:51
1.Popescu a fost prins cu mata-n sac (chiar de voi)…chestia cu „a platit” este adevarata pe jumatate,pentruca la ce-a facut el impreuna cu fratii Becali si cu Copos,presupune „pushcheriche”,iar la suma returnata trebuiau adaugate cele aferente d.p.d.v.financiar(dobanzi,taxe de penalizare,etc)
Lupescu….NU !
2.Il acuzi pe Lupescu deprost management,de carierism,de obedienta,de slugarnicie…..de micime….
Dar voi…?!? ce-ati facut din libertatea cuvantului…??!!??…voi carora nu va place nimic…..care-i prostiti pe toti,spre bucuria vulgului care adora sa vada vedetele(create artificial tot de voi)tavalite prin noroi….
3.Daca Lupescu este ..o anexa la conducerea FRF,tu ce crezi ca esti pentru
marian • 9 septembrie 2006, 17:53
cel care tragea cainii de coada prin Giurrgiu,ca sa-i auda prostii care va cumpara ziarul….
dementhor • 9 septembrie 2006, 17:53
de la oameni ca lupescu si prunea te poti astepta la orice sunt niste mizerii de oameni…inainte de alegerile frf il criticau vehement pe mircea sandu dar apoi sau alaturat lui….deci e clar ca nu pt a face ceva pt fotbal…
craiova_maxima • 9 septembrie 2006, 17:59
asta de deasupra mea (marian)…….unde ai facut clasa I si a IIa??????…cam grea limba romana, sau esti un „stranier”?
Shabalala • 9 septembrie 2006, 18:01
Hai sa comentez si eu declaratia lui Lupescu. ‘Mai bine bateam presa’ = M-am saturat de ziaristii astia de doi lei care in fiecare zi inventeaza un nou scandal ca sa isi vanda fituica.
Valentin • 9 septembrie 2006, 18:03
Marian tata. Fac si eu ca „vedeta” Calinescu SCHIMBA TATA POSTU’ daca nu te incanta scriitorii. Altfel un om in conducerea unei institutii care spune asemenea tampenii, pe langa cele deja obositoare de genu’ „am jucat foarte bine”, un astfel de om inseamna ca e depasit de situatie. Afirmatia cum ca „presa trebuia batuta” nu vine de la peluze, vine din tribuna oficiala. Daca te deranjeaza de reactia presei, iti spune eu, presa cu asta se ocupa cu transmiterea si cu reactia pe care stirea o face. Ai totusi dreptate intr-o privinta, Lupescu nu e o stire, dar pana la urma din punct de vedere editorial, Sambata merge.. asa „ca subiect light”. Altfel orice Marian isi gaseste Lup-escul pe undeva, sper numai sa-ti dedice tie personal aceasta calificare pierduta pe un joc „foarte ..foarte bun”.
Alex P. • 9 septembrie 2006, 18:03
Dragomir: ,, Daca eram eu il bateam si mai rau…” – LPF
Lupescu: ,, Mai bine bateam presa….” – FRF
Astia sunt golanii care ne conduc fotbalul!
sfsdfsdf • 9 septembrie 2006, 18:03
ba tolontane interpretezi fiecare cuvant si il intorci pe toate fetzele numai sa iasa samantza de scandal sa ai tu ce scrie… lasa-te frate de meseria asta….
Sorin • 9 septembrie 2006, 18:06
Intr-o lume la care visam sa intram peste cateva luni se intamplau urmatoarele:
1. Adi Mutu exclus pe viata din echipa nationala.
2. Ceilalti 3 jucatori care nu au intervenit probabil ca erau suspendati pentru 12 luni.
3. Antrenorul care a pazit stadionul Farul cu jandarmii la antrenamente dar a permis intrarea lumii interlope in cantonamentul echipei isi prezenta demisia.
4. Presedintele federatiei si intreg staful tehnic al federatiei dupa ce isi cerea scuze intr-o conferinta de presa isi prezenta demisia.
Din pacate la noi este invers adica vinovatul vrea sa primeasca scuze din partea presei si a opiniei publice…C’est la vie…OK acum trebuie sa plec ca a inceput repriaza a 2 a si echipa mea de suflet Jiul tocmai va face o mare surpriza 2-0 la Cluj. De Lupescu nu zic nimic pentru ca nu mai reprezinta nimic de multa vreme.
Hoinarel • 9 septembrie 2006, 18:07
Corect dl. Tolontan! Lupescu din pacate isi continua comportamentul de nevertebrata. Cit de tare te poti insela asupra unor oameni!
daniel • 9 septembrie 2006, 18:08
si lupescu si popescu au fost mari jucatori si poate ca ar face bine sa ne lase doar aceasta impresie.. ceea ce vor ei sa faca acum este poate putin peste puterile lor…Daca Lupescu nu e in stare sa-si dea seama ce zice intr-o conferinta de presa atunci mai bine ar fi sa taca si sa se bucure de viata fara sa aiba pretentia de a fi coducator al fotbalului romanesc. Ii respect pe amandoi ca oameni si ca mari jucatori de fotbal..candva au fost un exemplu bun pentru mine, acum doar mari dezamagiri.
De la presa oricum nu ma astept la nimic constructiv deci ce scrii tu tolontane mai ales ma lasa rece. Sa nu crezi ca tu stii totul caci pana la urma esti si tu ca si lupescu: o marioneta…halal conducatori ai fotbalului romanesc, halal presa.
jarj • 9 septembrie 2006, 18:15
Mahatma Ghandi spunea: „Non-cooperation is a protest against an unwitting and unwilling participation in evil”,adica noncooperarea(neasocierea) este un protest impotriva unei nedorite participari alaturi de cel rau,corupt,ticalos.
Oare,Lupescu alegind sa coopereze,de partea cui a ales sa lucreze?
mircea ptr TOLONTAN • 9 septembrie 2006, 18:28
d_le tolontan cred ca in lipsa de idei ptr astazi ai fatat si tu o stire senzationala…..cred ca mai delirezi si tu din cand in cand
BillyBraila • 9 septembrie 2006, 18:30
lasa ma.. bravo tolontane !!
pai crezi ca o sa ajunga vreodata Lupescu la valoarea lu Popescu?! Niciodata!
Oricum in afara de asta.. el deja e infectat de Mircea Sandu… suge si el cat poate de la federatie!
ADEVARUL • 9 septembrie 2006, 18:54
Bravo Cata, asa e, da nu te mai prinde cu Lupescu, asta e un homuncul in buzunarul lui Sandu. Pe de alta parte nu cred ca trebuie facaut atata tapaj ca l-a batut Mutu pe chelnerul ala. Ce daca l-a batut, Mutu nu e Teoctist, iar chelnarul ala e un intrigant care a cautat-o cu lumanarea.
danny74 • 9 septembrie 2006, 19:02
Sorine…ca bine le mai zici…din pacate asta nu se va intimpla niciodata..
BruZli • 9 septembrie 2006, 19:04
I se zicea Kaiser-ul………….acum vedem cu totii ca e doar soric zbarcit si cu par mult………..
geo • 9 septembrie 2006, 19:07
mircea sandu a spus intr-un timp ca-si va da demisia, da bineinteles nu si-a dat-o. Si asa i-a facut pe ziaristi sa-l mai slabeasca un pic din articole acide
geo06 • 9 septembrie 2006, 19:08
mircea sandu a spus intr-un timp ca-si va da demisia, da bineinteles nu si-a dat-o. Si asa i-a facut pe ziaristi sa-l mai slabeasca un pic din articole acide la acea vreme, frumoasa tactica
Alin • 9 septembrie 2006, 19:09
Cata, cata, manipulatorule… am postat primul, in care imi exprimam o opinie personala. acum ai lasat doar parerile in acord cu a ta, plus cateva prost exprimate care sunt in dezacord. O bila neagra, si nu numai…eu asa voi face „nu-ti convine nu citi”.
„Ai ajuns acolo în urma unui troc sindicalist. L-ai sprijinit pe Sandu. Tu, abatajele, Romică Paşcu şi Divizia C plus fotbalul feminin.” – lovesti si tu exact ca un blog-men,ca vadim, doar o samanta de adevar restul diversiune, atac urat, foarte urat.
Eu il vad altfel pe Lupescu, oricum nu-l poti compara ca om cu Gica Popescu.
Interesant cum rezumi tu viata unui om.
Pacat domnule Tolontan, credeam ca inteligenta dumneavoastra se exprima doar in termeni justitiari, acum vad rautatea si ranchiuna.
M-ati dezamagit,
Multumesc
Vlad • 9 septembrie 2006, 19:11
Dupa asa o declaratie este obligatoriu ca macar din principiu toata presa sa-i ceara demisia. Evident acest lucru nu are cum sa se intample, Lupescu a avut in Sandu un profesor mult prea bun in disimulare, minciuna si deruta.
Este o mare dezamagire pentru mine ca cel mai important sport din romania este condus de un grup de oameni, toti ex-fotbalisti, fara nici un fel de studii sau performante in afara terenului. Nu si-au demonstrat valoarea nicaieri inainte sa ajunga la un nivel asa de inalt.
Un exemplu, poate nu cel mai potrivit, este cel al lui Van Basten, care desi a fost cel mai mare fotbalist olandez, a pornit de foarte jos, de la juniorii lui Ajax unde si-a facut ucenicia in antrenorat. Prunea a condus ANAF, unde nu a facut absolut nimic, Belodedici a antrenat o echipa de copilasi, iar Lupescu s-a facut rusine ca antrenor…
Si cel mai grav lucru este ca nu exista nici o solutie… daca vrea, Sandu poate sa se retraga de la FRF peste 50 de ani… cu conditia sa continue sa promoveze nulitati.
Fosta planeta Pluto • 9 septembrie 2006, 19:12
Mah Aline, de unde poti stii tu cum este omul Lupescu ? Sau cum este omul Popescu ?
paun • 9 septembrie 2006, 19:14
domnule tolontan ,nu iesi deloc din tiparele unui ziarist mediocru care in cautare de senzational interpreteaza fiecare vorbulita scoasa de vreun mai nedus la scoli inalte ca cei din presa si-i dai o conotatie total neadecvata contextului in care a fost interviul. rusine d-le tolo! chiar ma asteptam la mai mult de la dumneata.
,,gigel • 9 septembrie 2006, 19:14
Ce comparatie ati reusit sa faceti domnule tolontan. Gica Popescu cel care pana nu de mult era implicat intr-un scandal murdar cu banii negri din transefrurile jucatorilor poate fi cumva comparat cu Ionut Lupescu? Sa fim seriosi nu mai manipulati lumea cu una cu doua, oamenii s-au mai luminat la minte nu mai sunt asa cum ii credeti dumneavoastra. PRESA TREBUIE PUSA LA ZID pentru ce scrie este inadmisibil sa inscenati scandaluri si disesniuni in sanul federatiei si a echipei nationale prin DIVERSIUNE . CEEA CE FACETI ESTE O DIVERSIUNE !
Alin • 9 septembrie 2006, 19:16
Hmmm, eu spun doar ca omul Popescu, Gheorghe nu exista!
Crespo • 9 septembrie 2006, 19:17
Viatza e ca valul, si ea trece-trece … Mai departe 🙂
olteanmaxim • 9 septembrie 2006, 19:17
intra si piticul de lupescu in atmosfera lui m sa ndu
pacat de gica popescu
,,gigel • 9 septembrie 2006, 19:17
Nu cumva avem oameni buni o parere prea buna despre presa noastra ? Este inadmisibil ceea ce se intampla Citesc alte site-uri de sport si concurente si nu provoaca artificial aceste conflicte . Este tendentios in romania care peste cateva luni va intra in UE nu se mai pot intampla astfel de lucruri . Oameni buni nu mai credeti ce scriu anumite cotidiane !
cosmin • 9 septembrie 2006, 19:18
cataline aici chiar ai dreptate si te felicit pentru articol, bun, dar eu cred ca o duceam mai bine cu popescu din punct de vedere fotbalistic si nu cred ca nationala isi mai permitea jocuri penibile. Dar prostii astia de lupescu mai ales prunea care („a nenorocit” nationala, privand-o de cea mai mare performanta din epoca moderna) vine sa o mai nenoroceasca si acum. Nu imi place deloc de el si nici macar diplomat nu a invatat sa fie. De nasu ce sa mai zic ca stim toti ca a facut numai rau fotbalului.
grafy • 9 septembrie 2006, 19:18
lasa-me tolontane!!!esti in mafie cu popescu si toti beeeecali…ti-am mai zis,gandesti simplist,tu ai doar o parere,asta nu inseamna ca spui si adevarul! lasa-ne pe noi singuri sa judecam un lupescu,popescu…hagi,mutu,etc. lasa-ne cu afisarea parerilor tale in ziar,mai bine comenteaza altceva…e ziar de sport sau ce pm e???hai noroc…esti o dezamagire!
,,gigel • 9 septembrie 2006, 19:19
tocamai s-a incheiat arges-steaua de ce nu vorbim despre un joc mediocru al campioanei care peste cateva zile joaca la kiev ? haideti sa comentam adevaratele noastre probleme nu o declaratie cat se poate de corecta si de obiectiva a lui IONUT LUPESCU
Sclipici • 9 septembrie 2006, 19:20
Pe langa nerusinarea celor care sunt in fotbal si in tara asta in general, v-ati molipsit si voi presa de nesimtire cat incape. Deja nu mai conteaza ce e bine si ce e rau, ci doar ce va deranjeaza pe voi sau va face audienta. Nu sunteti cu nimic mai buni decat aceia despre care scrieti. Vorba unuia, daca era de la o echipa ce va „sponsorizeaza” nu mai scriati nimic. Mie sila de voi (adica de „Carpeta Sporturilor”).
domo • 9 septembrie 2006, 19:20
d-le tolontan,
nu sunt de acord sa ni-l dati exemplu pozitiv pe popescu.acesta nu mai poate intra in galeria „oameni”.dupa reportajul de pe prima sau national in care d-l popescu a fost demonstrat ca este un excroc ordinar(si la care nu a avut curajul sa raspunda pina acum),consider ca si popescu intra in aceasi categorie cu m.sandu,dragomir,etc.pe lupescu va rog sa-l lasa-ti in pace ca nu-l duce „intelectul”.el este acolo pus de altii care i-l manipuleaza ca pe aschiuta.si inca ceva:ginditiva din ce sfera de influenta vine popescu si asta spune totul despre caracterul murdar a-l acestui individ.
m.d.
Alin • 9 septembrie 2006, 19:21
Cataline : cosmin – astia sunt tipul de blog-man inventat de voi…te magulesc felicitarile sale?
,,gigel • 9 septembrie 2006, 19:21
bravo grafy bravo alin felicitari pentru postari si pentru ca nu bagati in seama un articol inventat pentru a ne readuce aminte de camp[ania pe acre a duso acest cotidian pentru venirea la puterea fotbalului a unor impostori !
,,gigel • 9 septembrie 2006, 19:23
Daca in spatele lui Gica Popescu nu s-ar fi aflat alte persoane atunci puteam discuta !!!!!!!
Alin • 9 septembrie 2006, 19:25
,,gigel – intre Popescu si sandu eu il prefer pe Sandu, insa amandoi intra in aceeasi categorie.
N-o sa mai scriu, este un atac la inteligenta noastra acesta manipulare, cu acest blog.
Insa trebuie sa acceptam ca si ei sunt oameni, pe Tolontan il respect ca-i un baiat foarte destept. Ca orice om, mai greseste si el.
avri • 9 septembrie 2006, 19:37
corect tolo
Cornel • 9 septembrie 2006, 19:37
cosmin e revoltator ce scrii tu, baiete:
„dar eu cred ca o duceam mai bine cu popescu din punct de vedere fotbalistic” — ce te face sa crezi asta? cu hagi ar fi trebuit sa fim campioni mondiali!
„nu cred ca nationala isi mai permitea jocuri penibile” trebuie sa mai si poti, nu doar sa vrei, sunt altii care pot si fac meciuri penibile, dar asta cu „isi mai permitea” – spune multe despre tine!
„prostii astia de lupescu mai ales prunea care ” – imi place il citezi pe Iorga, Nicolae
„(”a nenorocit” nationala, privand-o de cea mai mare performanta din epoca moderna” – aici te dai rotund cu „moderna”, sa zicem epoca moderna, mai e vre-una glorioasa si nu stim noi?
in plus a jucat el singur? a gresit la o centrare, uiti ca de fapt titularul a fost Stelea care a gresit la 3 goluri in meciul cu Elvetia iar Puiu a apelat la el in lipsa de solutii.
a nenorocit — hahahaha ce dramatic
„De nasu ce sa mai zic ca stim toti ca a facut numai rau fotbalului” – eu zic c-ar trebui sa avem simtul masurii in evaluarea unui om!