Evit să scriu la persoana întîi singular. Veţi înţelege de ce o fac azi. Am fost cronicarul celebrului blat Ceahlăul – Dinamo. Am publicat ceea ce cred şi acum: meci trucat. Suporterii dinamovişti m-au înjurat. Înainte vreme, asistasem la declaraţia prin care George Copos recunoştea că, în casă la el, Adalbert Kassai stabilea brigăzile care urmau să-i arbitreze pe giuleşteni. Am cerut penalizarea Rapidului, stîrnind blesteme dinspre Grant.
luni, 11 septembrie 2006, 4:52
Evit să scriu la persoana întîi singular. Veţi înţelege de ce o fac azi. Am fost cronicarul celebrului blat Ceahlăul – Dinamo. Am publicat ceea ce cred şi acum: meci trucat. Suporterii dinamovişti m-au înjurat. Înainte vreme, asistasem la declaraţia prin care George Copos recunoştea că, în casă la el, Adalbert Kassai stabilea brigăzile care urmau să-i arbitreze pe giuleşteni. Am cerut penalizarea Rapidului, stîrnind blesteme dinspre Grant.
Acum, după meciul de la Piteşti am scris că Balaj n-are scuze, ci doar explicaţii. A fost rîndul suporterilor stelişti să mă atace.
În era Internetului, legătura cu cititorii se situează la un nivel fără precedent. Îi rog, şi folosesc persoana întîi ca să-mi asum precis mesajul, să ţină cont de următorul lucru. Discutăm cu publicul, direct sau indirect, agenda de subiecte a presei. „Gazeta” a fost printre pionierii acestei schimbări de mentalitate.
Există cîteva lucruri care nu se negociază: printre altele, bazele profesiei. Cititorii pot decide ce ştire vor să citească, dar nu cum se face o ştire, un interviu sau o investigaţie. O spun liniştit. Ei influenţează conţinutul ziarului, nu natura meseriei. Aceasta a fost stabilită, în toată lumea, printr-un maraton de 200 de ani.
Presa nu sprijină organizaţii private sau statale, cluburi şi partide, corporaţii, echipe sau guverne. Nu e treaba ziariştilor „să facă bine echipei naţionale”, „clubului X ori Y” sau „ţărişoarei”. Pentru asta există demnitari, activişti, salariaţi, politicieni aleşi.
Meseria noastră constă în a verifica informaţii şi a le publica pe cele relevante pentru public. Comentăm şi încurajăm exprimarea liberă a opiniilor. O facem, chiar şi atunci cînd majoritatea se declară lezată. De ce? Pentru că, dacă pasagerii unui avion sînt mai mulţi decît echipajul, nu înseamnă că ei şi-ar dori cu adevărat să piloteze aeronava. Asta dacă nu sînt fani ai suicidului. După cum, procedurile din sălile de operaţie ale spitalelor nu se stabilesc prin vot.
„Presa de bine” nu înseamnă o presă cu ştiri pozitive, absolut normale, ci altceva. E forma prin care se doreşte decerebrarea lumii în care trăim. Nici dumneavoastră şi nici noi nu vrem să cotizăm la această operaţie pe creierul vremurilor. Vă mulţumim!
JOHNSON • 11 septembrie 2006, 17:49
Echipelor legendare li se ma iarta,in orice campionat din Europa.Este in firea lucrurilor nu si reglementat.Problema este ca Stelei i-au fost refuzate doua posibilitati uriase de gol in prima repriza prin semnalizari eronate la margine.Este acelasi regulament incalcat domnule Tolontan.Singur cu portarul este mai avantajos decat penalty-ul.Ai varianta in plus a driblarii acestuia,exista posibilitatea ca sa te faulteze in ipostaza de ultim aparator.Ei bine nu v-ati scandalizat atat de tare,nimeni,as vrea sa stiu de ce ? Pentru ca penalty suna mai pompos ? Sa fim seriosi pentru ca meseria de jurnalist nu mai este demult o chestie de onorabilitate si deontologie, este un mijloc de a te razbuna pe un presedinte de club mitocan,pe un manager general de club la fel de mitocan,pe un jucator arogant sau pe un anumit public mai ostil decat permite bunul simt.Acum vi se par si cititorii necuviinciosi ?
zapatero • 11 septembrie 2006, 17:49
domnule Tolontan:
v-ati ales prost momentul sa faceti paralela cu pilotii de avion si pasagerii. Fix acum 5 ani au fost 4 avioane in care oricare dintre pasageri era mai bun decat pilotii respectivi.
Ca sfat: scrieti de ce nu are nimeni incredere in arbitrajul romanesc. Ce anume scartaie in arbitraj. Pentru ca toti conducatorii de club se plang de arbitraje dar tot ei ii voteaza pe Mircea Sandu si Mitica Dragomir. Asta este rolul dvs. ca presa: nu scandalul din fiecare zi ci schimbarea de mentalitate si reforma structurilor.
Scrieti despre starea jalnica a arbitrajului romanesc care permit asemenea acuzatii ca ale dvs. Dar nu veti scrie. Pentru ca e mai usor sa-l critici pe x sau pe y decat sa luati taurul de coarne. S-ar impune demisia lui Sandu, a lui Dragomir, a lui Ghe Constantin si punerea arbitrajului romanesc pe baze independente, transparente si care sa dea seama pentru greselile facute.
Galacticul • 11 septembrie 2006, 17:50
Domnule Tolontan,
De ce simtiti nevoia sa va explicati meseria? Aveti impresia ca nu o faceti cum trebuie? Aveti nevoie de o motivatie in fata dumneavoastra de ce scrieti, ce scrieti?
V-ati asumat un risc atunci cand ati dat posibilitatea cititorilor sa va spuna parerea lor. Bine si pana acum va scriam mail-uri dar parca e altceva sa vezi ca esti „de fata” cu atatia oameni.
Asta e.
Nu suntem mereu pe aceeasi lungime de unda, dar care e treaba?
Bafta.
Arba Mihai • 11 septembrie 2006, 17:50
Domnule Tolontan,
Frumos spus. Singura problema e ca se publica foarte multe informatii neverificate.
Ca fan Poli Timisoara si citind destul de atent cam tot ce s-a publicat in ultimii ani pot sa va spun ca au fost multe dezinformari. Se porneste de la un detliu mic, chiar de la unele zvonuri si se ajunge la ditmai titlurile booombastice pe prima pagina. Iar cei care nu stiu detaliul ala mic de la care se porneste inteleg altceva. Asa se ajunge la dezinformare, parere mea! Dar cred ca dvs. stiti mai bine despre ce vorbesc, ca asta va e meseria: sa vindeti ziaru (mai nou numar de hit-uri pe zi).
Deci in concluzie ce scrieti e frumos, ar fi prea frumos, dar nu se aplica la noi. In nici un caz la „cel mai tare ziar de sport din Romania” (fie el GSP sau ProSport).
Numai bine.
cluj • 11 septembrie 2006, 17:51
@steaua nu uitati ca steaua reprezinta romania in liga si acolo unde te bati la masa bogatilor ai vazut ce se intampla…….(2 calificari pierdute la turneele finale ale CE 2004 si CM 2002)
bogdan vinatoru • 11 septembrie 2006, 17:51
sau cum a scris tolo intr-un editorial mai demult: intreaba-i pe editorii de la playboy care e diferenta intre ce zice publicul ca vrea si ceea ce citeste publicul
Lulu • 11 septembrie 2006, 17:51
Precum Copos, Becali a recunoscut, deşi poate mai voalat, că, campionatul trecut a făcut aranjamente.
Părerea mea este că dl Becali este în stare de orice, ce poţi să aştepţi de la un om care este obişnuit să cumpere orice(treaba cu cinstea d-lui Becali cred că ….), ca Steaua să câştige.
În meciul de la Piteşti, probabil că meciul a fost corect, nu cred că trebuie acuzat arbitrajul, dar este posibil ca în acest campionat Dl Becali să nu mai aştepte meciul cu „Vasluiul”
Lulu
MEME • 11 septembrie 2006, 17:51
cornele, o sa-ti raspund o singura data..
putina imaginatie nu ti-ar strica , incerca sa vii cu ceva original, nu copy-pase-uri romanesti.
Echipa.Performante.Traditie.Suporteri.Si…n-a fost nici un penalty.
De miercuri ne priviti la pro-tv
cititor, pina cind? • 11 septembrie 2006, 17:52
pt. bogdan vinatoru
Asta nu inseamna ca trebuie sa accept ineptiile actualilor sau comentariile ziaristilor GSP ca fiind obiective. Sa mai puna mina pe gazetaria de continut, nu doar pe cea de fatada domnii ziaristi, prea e usor cistigata piinea aia!
giuliano • 11 septembrie 2006, 17:52
@ marian
1. continuati sa dezinformati si sa fiti dezinformati: steaua e o echipa inffintata prin decret regal. cat despre promovarea in divizia a, daca e sa luam acest criteriu nu stiu cate echipe „curate” am mai avea in campionat
2. adevarat, dar e si singura echipa din lume care a avut curajul si onestitatea de a returna respectivul trofeu. acesta nu face parte din palmaresul stelei.
3. si vrabiouru din cauza cui a murit?
4. deocamdata altele sunt cluburile a caror pozitie este reprezentata in emisiuni de interlopi
5. inainte de 89 fotbalul nefiind profesionist nu exista posibilitatea unui transfer pe bani. se ofereau jucatori la schimb, in cele mai multe cazuri, 2-3 pentru unu. toti componentii echipei mari a stelei, in frunte cu hagi au declarat ca a fost dorinta lor de a juca la steaua.
marius • 11 septembrie 2006, 17:52
Deci pana la urma , nu inteleg ! Aveti cumva informatii „bazate” cum Arges-Steaua a fost blat si ca nu puteti oferi sura asa cum nu puteti sa o faceti niciodata , sau ce ??? Nu inteleg . deci spuneti cumva ca si acum ati avea unele informatii ca Balaj a fost platit de Steaua sau ce ???
Faceti-va clar domnule Tolontan, va rog, caci altfel provocati mare confuzie cu acest articol, si e pacat pebtru onoarea altor oameni. Explicati-va, nu va jucati cu vorbele…….. caci nu va cerem sa aduceti probe, ci doar sa faceti lumina in acest articol, spuneti-ne si noua sa stim, altfel nu va jucati cu soarta unor oameni…….
pndrajna • 11 septembrie 2006, 17:53
cataline,
…sunt profesor de matematica….meserie minunata ca si aceea de arbitru de fotbal sau de ziarist sportiv sau de nuvelist ( radu cosasu vegheaza deasupra noastra :)) ) … ce vreau sa- ti spun este ca orice meserie oi poti face in mai multe feluri:…pe branci…tarandu-te…lingusindu-te ..stand drept…dormind bine noaptea …visand frumos ca ti-ai facut treaba corect…sau avand cosmaruri pentru murdariile facute…arbitrii de fotbal sunt des supusi presiunilor …si personal ii injur si sunt total nemultumit de cate unii evident partasi la tot felul de murdarii…insa vina cea mare nu este probabil a lor … ci a celor care ii supun presiunilor si santajului…intr-un sistem murdar cum este fotbalul nostru …ca sa razbesti probabil ca tre sa faci mici compromisuri..care in timp se rostogolesc si devin mari…nu e nevoie sa vezi de exemplu un meci ca arges — steaua ..e suficient doar sa auzi discutiile si sa fie evident ca in spatele meciului stau tot felul de presiuni santaje si oportunitati pentru un arbitru..probabil ca asa sa intamplat si cu balaj…..
… de fapt nu era nevoie sa-ti spun nimic…sunt lucruri pe care le vezi…si le vad multi care suntem in aceeasi barca a gandirii… vreau doar sa-ti multumesc pentru felul corect in care gandesti evenimentul sportiv in romania …si pe care incerci in felul tau sa-l imbunatatesti…:)
alexx • 11 septembrie 2006, 17:53
La meciul Steaua-Farul vine Bosanceanu si da nu stiu ce declaratii ca vezi doamne jucatorii lui nu ar fi jucat corect. Etapa urmatoare Farul pierde acasa cu Ceahlaul…
La meciul Rapid-Chraiova rapidistii au marcat dintr-o pozitie clara de ofside dar nu s-a facut atata tam-tam.
Aduceti-va aminte sezonul trecut cum a fost arbitrajul la meciul Gloria-Steaua? sau la meciul cu National?
Cred ca de acum inainte dupa fiecare meci Steaua o sa fie acuzata de blat.
Vine meciul cu Rapid si o sa vedem atunci cine e mai buna.
R&B • 11 septembrie 2006, 17:54
Sunt curios daca se gresea impotriva Stelei catzi mai ziceau ca a fost cu intentie… Daca Steaua bate pe Rapid duminica, Copos o sa ishi acuze jucatorii de blat?
cornel • 11 septembrie 2006, 17:55
reviste, ziare dupa gustul cititorilor… o aberatie…un ziar se poate identica cu o parte a cititorilor (80 % sa zicem) dar ramane cealalta parte care intotdeauna vor „presa” pe invers. Luati exemplul revistelor si chiar cotidianelor de muzica(NME, Spin Magazine, Rolling Stone care activeaza intr-un domeniu si mai delicat decat al d-voastra). Nicidata nu vor exprima ceea ce doresc cititorii ci ceea ce este de remarcat intr-o piata mult mai vasta decat cea a sportului. Opinii ferme, concise care deranjeaza interese mult mai mari decat cele din fotbal.Ramnaneti fermi shi renuntati la idiotenia de a face un ziar pe placul cititorilor.Riscati chiar daca asta ar putea sa insemne disparitia unui ziar dar nu a unor idei. Luptati!
Roberto • 11 septembrie 2006, 17:55
miercuri seara la PRO TV:
Dinamo Kiev – Steaua
a, da! siiiiiiiiiii… CIOCU’ MIC! 😉
… restul e istorie 😛
Ianny • 11 septembrie 2006, 17:55
bah NELULE.. las-o draq de treba!!! erori numai in favoarea stelei de cateva etape incoace…?? si cu vaslui si acum… si sa nu mai zic de anu trecut..cand a gresit arbitrul la gloria-steaua…a sarit becali cu gura pana la cer… si etapa urmatoare seful arbitrilor il pune pe fisu’ sa arbitreze steaua-cfr cand a refuzat clar un penalty la intrarea lu baciu la tilinca!!! da-o deaq de treaba!!! ca sa nu mai zic de blaturile pe fata facute de steaua…ultimile 5 etape toate echipele au stat capra… steaua-faru anul trecut 3-0.. sa va zic cateva faze!?!? la 0-0 anuleaza gol valabil lu faru… primele 2 goluri ale stelei marcate din offside cat casa!!!! viciere mai amre ca asta unde ati vazut?!?! dar oricum faru era in blat… si nu facut nimeni gura!!! forza rapid!!!
Cătălin Tolontan • 11 septembrie 2006, 17:56
pndrajna: multumesc si sincere invizii pt profesia ta. un filozos a scris cindva: „ceea ce face un profesor are efecte in eternitate. nimeni nu poate sti unde se opreste influenta sa”
bogdan vinatoru • 11 septembrie 2006, 17:57
nu trebuie s-o accepti tu. tu poti doar s-o critici in termeni civilizati daca nu esti de acord cu ea. dar uitate si pe siturile altor publicatii sportive si zi-mi daca mai gasesti ceea ce cauti tu. ar insemna chiar daca multi nu recunosc ca pt o masa mai mica de cititori sa riste sa piarda suprematia pe piata. si asta e un lucru de inteles.
giuliano • 11 septembrie 2006, 17:57
domnule tolontan
imi pare rau daca m-am facut gresit inteles. nu va cer sa dezvaluiti sursele pentru ca stiu ca asta nu se poate. va cer insa sa prezentati dovezi aduse de respectivele surse… inregistrari, poze, nu stiu, e meseria dumneavoastra si sunt convins ca puteti gasi mijloacele pentru a fi credibili cand publicati ceva. asta se poate si in fata tribunalului si in fata opiniei publice.
Andrei B. • 11 septembrie 2006, 17:57
Intr-adevar poate a gresit Balaj … dar la cum s-a jucat meciul … cu ocazii la ambele porti … nici vorba sa fie blat … intrebam in juru` meu … ma Arges sunt pe ultimu loc ??? ba dar cum sa fie pe ultimu loc cand joaca asa bine … bazzi ala .. nimic nu a trecut de el … Sper ca cei care isi dau cu parerea sa fi vazut meciu … intre blat … si o greseala a arbitrului e diferenta de la cer la pamant … pt ca Argesul a jucat fotbal , si a jucat pe bune .
Cătălin Tolontan • 11 septembrie 2006, 17:57
marius: n-am scris nimic de blat la arges – steaua. raspunsesem la o intrebare despre ceahlaul – dinamo
Antistar • 11 septembrie 2006, 17:58
articolul acesta trebuia sa il scrii anul trecut dupa meciul cu vaslui, sau dupa meciul cu vasluiul anul asta sau jiul anul trecut sau farul anul trecut sau ce vrei tu. la argesh a fost o altfel de steaua in weekendul asta. mai parshiva si mai economica. au lucrat doar arbitrul. restul creierelor fierband de aici care scriu STIAUA SI EUROPA sunt doar niste tundre neuronale reci, siberiene…
lion • 11 septembrie 2006, 17:59
S-au disputat doar sase etape din tur si ce sa vezi???
– uta: a stat „capra” la meciul cu stoia…
– vasliul: degeaba antrenorii le spun jucatorilor cam ce au de facut, ca vin onor observatorii si ii „sfatuiesc” pe acestia sa nu-si rupa fierea in meciul cu stoia…
– farul: figuratie ce nu i-a placut nici macar lui bosânceanu…
– arges: alta partitura, s-a schimbat ceva, a fost rândul arbitrilor sa-si faca datoria!!!
Sunt 12 puncte, pe care stoia, probabil, putea sa le câstige, dar au preferat mediocritatea. Asta ii va urmari si ii va costa in parcursul ulterior.
Am vazut sâmbata Everton – Liverpool: 3 – 0. Liverpool a controlat meciul cap-coada, dar mingea nu a vrut sa intre in ate. Everton a profitat de trei greseli individuale si gata a fost meciul. Asa ca sa ne lase olaroiu cu fazele stoiei din meciul cu argesu’ si ca din poti câstiga un meci doar cu „faze!!!
Cătălin Tolontan • 11 septembrie 2006, 17:59
giuliano: nu vreau sa te lezez, insa iti aduc aminte ca „probe” au cerut vreme de 15 ani dragomir si ceilalti
Roberto • 11 septembrie 2006, 17:59
blaturi, blaturi, blaturi… dar… cine joaca in Champions League? echipa care face blaturi? =)) inseamna ca FC Arges si cu Vaslui ar trebui sa ajunga in finala, ar trebui sa bata pe Barcelona, Chelsea, Real Madrid, etc, pentru ca aceste echipe romanesti care se bat la retrogradare sunt de fapt mai bune decat Steaua… pe dracu’ =)) breeeeeee!!! trezirea! lasati dreacu’ aberatiile astea! =))
MMA • 11 septembrie 2006, 18:00
D-le Tolontan
Stiti ce am apreciat eu (cel putin) la vechiul Prosport si de ce a 2-a zi cand a aparut Gazeta in noua formula am uitat de Prosport? Pt. ca pe atunci echipa Dvs. stia sa faca un ziar de sport BUN. Existau articole de scandal si atunci insa nu era ridicata la rang de politica editoriala. Astazi sunt un cititor constant al gsp.ro. Ce observ? Coloana centrala abunda in secvente video (plictisitoare si greu accesibile) si stiri de cancan (parca-i revista de femei). Ici colo o informatie interesanta. Editorialele sunt aruncate undeva in laterale, mici si f. greu de observat. Bannerele, aoleo, bannere sunt o crima, mai ales in ultima vreme. Ocupa aproape toata pagina, x de close este din ce in ce mai mic si mai greu de gasit iar la fiecare refresh o iei de la capat. Sunt CHINUITOARE!!! Stiu ca banii vin de acolo, lucrez in domeniu si inteleg. Ba chiar apreciez o reclama frumoasa si facuta cu cap insa ceea ce exista pe site acum este un fel de viol la adresa vizitatorilor. Faceti ceva, obligati firma ce administreaza aceste spatii sa aiba o minima decenta si respect pt. cei caror le sunt adresate aceste reclame.
Va multumesc.
R&B • 11 septembrie 2006, 18:01
Daca nu il oprea eronat asistentul pe Gigel Coman poate nu se mai ajungea la situatzia din minutul 83. Asta de ce nu o spunetzi?
Catalin Diaconu • 11 septembrie 2006, 18:02
Domnule Tolontan, tin sa precizez inca de la inceput ca sunt un suporter dinamovist, astfel incat unele puncte de vedere subiective sper sa imi fie iertate.
Mi se pare mie sau aceasta idee pe care dumneavostra o abordati, am mai vazut-o de un milion de ori in articolele domnului Ioanitoaia? Incercati sa spuneti ca sunteti echidistant ,si tocmai din aceasta cauza sunteti injurat din toate partile. Prin urmare, deveniti un jurnalist in toata puterea cuvantului, tare ca o piatra, de neclintit si imposibil de influentat. Ei bine, dati-mi voie sa va contrazic. Mai sus dati trei exemple, in care sunt implicate cele „trei mari bucurestene”, in ordinea numerelor de pe tricou, Dinamo, Steaua si Rapid. Va referiti la Blatul cu B mare al lui Dinamo, la Copos, si la prea-cuvioasa Steaua. Dumneavoastra puneti egal intre blat, incercare de aranjare a unor meciuri si o greseala a unui arbitru care nicidecum nu afecteaza blazonul unui club. Nu cred ca Balaj a fost cumparat de Steaua, cum orice om cu mai mult de patru de clase isi da seama. In schimb catalogarea lui Dinamo ca echipa a blaturilor are efecte mult mai profunde, domnule Tolontan, decat o faza litigioasa care se intampla de atatea ori pe terenurile de fotbal. Dumneavoastra ati scris ceva dupa meciurile din ultimele etape ale ultimelor doua campionate? Nu cred domnule Tolontan! Daca scriati, atunci intr-adevar puteati pune acel semn de egalitate. Va rog sa faceti un experiment, pe care cu siguranta vi-l permiteti: faceti rost de caseta Blatului Ceahlaul- Dinamo, urmariti-o, creionati cateva criterii sanatoase de evaluare ale gradului de „blatizare”, si continuati cu vizionarea partidelor Steaua- Farul, din returul trecut si din actualul campionat. Eliberati-va mintea de cliseele caracteristice unui jurnalist, si faceti o comparatie. Daca acele meciuri par „curate” pe langa mama tuturor blaturilor din Romania, atunci sunteti cu adevarat pierdut domnule Tolontan! Tin sa va reamintesc ca in ultimii patru ani, Dinamo iese cu duba de pe stadioanele din Romania, iar noi, suporterii dinamovisti, suntem apostrofati cu apelativul „blatistii”. Contraargumentul dumneavostra o sa fie cu siguranta „evidenta” rezultatelor internationale ale Stelei. Pe langa tema echidistantei, un alt cliseu promovat de dumneavostra este cel al egalitatii dintre curatenia morala a campionatului si performantele internationale. Trebuie sa recunosc ca acum vorbesc de o perioada in care eu de-abia invatam sa merg, dar cartile de istorie vorbesc de marile echipe ale Stelei si ale lui Dinamo de dinainte de 89, care aveau mari performante europene, mai ales in cazul Stelei. Tot din auzite, in aceeasi perioada am inteles ca se practicau jocuri de culise care aduceau aceste doua echipe sa aibe cel mult 3-4 meciuri adevarate in campionat. Steaua, campioana Europei si finalista in 89, avea nevoie de un anumit Gheorghe Constantin, care sa prelungeasca meciul la infinit pentru a marca un gol izbavitor. Aceasi echipa infailibila se retragea de pe teren, fiind condusa intr-o finala de cupa, pentru ca mai apoi sa primeasca trofeul la masa verde. Mandria Romaniei, prin jocul ei,-a adus pe Andone in starea de a-si risca libertatea si a protesta intr-un mod original impotriva patronilor de atunci, familia Ceausescu. Toate acestea se petreceau in timp ce pe plan european Steaua isi crea un renume. Scenariul se repeta in zilele noastre, doar ca acum totul se realizeaza prin mijloace capitaliste. Steaua nu vinde jucatori, pentru ca bugetul ei este finantat si din buzunarul meu cu 11 milioane de euro. Jiji Berbecali obtine o decizie absolut aberanta din partea instantei judecatoresti, protejat fiind de un prieten de pahar de sus. Sunt obligat sa vad parodii precum steaua-Farul in unmele mandriei nationale, in timp ce „blatistii ordinari” sunt calcati pe cap, loviti cu cotul, si scosi cu dubele din deplasari. Asadar nu puneti semnul egal intre criticile si deserviciile aduse imaginii cluburilor mentionate prin articolele dumneavoastra. Incercati sa vedeti dincolo de interesele imediate si gusturile publicului, majoritar stelist(trebuie sa recunosc ca stelistii sunt ingrozitor de multi). Inteleg ca interesul dumneavoastra este de a nu indeparta o parte a cititorilor dumneavoastra, dar mi-e imposibil sa cred ca dumneavoastra nu vedeti acest proces de „jijibecalizare” a Romaniei. Nu incarcati sa fiti o „market driven society”, ceea ce inseamna in limbajul afacerilor o totala lipsa de idei originale, ci ” a society that drives the market”. Dumneavoastra sunteti un formator de opinie, si aveti puterea de va crea proprii cititori.
Alex • 11 septembrie 2006, 18:03
De ce nimeni nu vorbeste de brutalitatea echipei Rapid, de felul in care joaca fiecare meci, si de felul in care cauta scandal pe terenul de joc si in afara acestuia ??? De cateva saptamani se vad doar greselile pro steaua nu si cele contra dupa cum a exemplificat si WOLF mai sus, nu mai are rost sa spun si eu acum … Astept totusi sa vad cand o sa se vorbeasca de duritatea echipei Rapid si gesturile nesportive pe care le fac jucatorii lor la fiecare meci … pana atunci numai de bine
cornel • 11 septembrie 2006, 18:03
juventus protejata de media din italia.uitati unde s-a ajuns…
steaua protejata de arbitri, presa, echipe din campionat…
unde s-ar ajunge?…presiunea ca shi cenzura uneori (deshi nu ash vrea sa recunosc niciodata asta) tine mintea treaza…
cititor, pina cind? • 11 septembrie 2006, 18:04
pt. bogdan vinatoru
Deh, cum spunea amicul nostru Tolontan, „decerebrarea” e in floare, eu incerc prin toate postarile sa mai opun, dar usor usor ajungem la numele postarii!
Daca asta vrea o tara intreaga, grozav, dar nu numiti GSP,ProSport samd… ziare de sport ci agenturi „decerebratoare”!
Cătălin Tolontan • 11 septembrie 2006, 18:04
Galacticul: Pt ca e o profesie de contact cu publicul incercam sa o explicam. Macar ca sa unificam limbajul. De pilda, atunci cind vb despre stiri sa nu vorbim despre comentarii si invers! Si da, cred ca aveti dreptate: fiecare profesie isi instituie un limbaj intern autoglorificator, care-i motiveaza practicantii
alex • 11 septembrie 2006, 18:05
…coltul amintirilor…se intampla, in urma cu vreun deceniu, ca Targovistea sa aiba in sfarsit echipa de Liga 1 ! Nea Ovidiu Ioanitoaia mi-l trimite sa faca un reportaj, la fata locului pe unul din recrutii lui, unu pe nume tolontan. Omu ajunge in oraselul asta mizer de provincie, si ce-i vine in minte…isi face intrarea, filmata, in oras, in caruta unui amarastean, explicandu-ne, asa de pe capra ”trasurii”, cum devine treaba cu fotbalul targovistean. Mi-am zis atunci ca pustiul asta, dintre toti pustii pe care ii roda nenea Ovidiu in vremea aia, o sa ajunga departe in profesia asta. Pentru ca are talent. Felicitari! si numai bine
Roberto • 11 septembrie 2006, 18:05
lion, spala’te bre pe dinti si incearca sa vezi ca echipa Farul in continuare a luat bataie si de la Ceahlaul (maaaaaaarea echipa Ceahlaul), UTA a luat bataie si de la Dinamo, Vaslui are 4 puncte si a luat bataie si de la Rapid, si Arges are 3 puncte si a luat bataie inclusiv de la UTA cu o etapa inainte. dar numai Steaua face blaturi… ce ciudat… toti castiga pe bune, Steaua face blaturi… mi-e mila de tine.
daan • 11 septembrie 2006, 18:06
Nu credeti ca se face prea mult tam-tam pe seama acestei greseli?(fiindca eu cred ca s-ar putea,prin absurd,ca arbitrul sa greseasca si in favoarea Stelei,nu doar impotriva)
spre sfarsitul sezonului trecut gazeta a publicat o statistica in care se arata ca Steaua a fost defavorizata de arbitraj,in timp ce rivalale au fost avantajate.
Cum isi permite domnul copos sa acuze in asa hal Steaua?sezonul trecut a castigat titlul cumparand meciuri ,iar anul asta cumpara arbitri.poate o sa umble la arbitri si in liga campionilor.sa vina cu dovezi,daca nu sa fie sanctionat.
numai bine
666 • 11 septembrie 2006, 18:06
Raman uimit. Mi-aduc aminte de vremurile vechi cand pe forumul Prosport dialogam cu monseur Tolontan. E chestie de vreo 5-6 ani! Printre tone de injuraturi si limbaj de mahala al unor teribilisti, mai reuseam sa punem o intrebare si sa primim un raspuns. Da, fata de acele vremuri ce se intampla acum, e un mare pas inainte. Surprinzator, nu mi-am schimbta parerea despre presa romaneasca de atunci pana acum. Si cred ca nici in urmatorii ani. De ce? E simplu. Fiecare gandeste cu capul lui. Sunt printre aceia care dupa ce s-au fript cu ciorba sufla si-n iaurt. Si sunt indreptatit sa fac asta.
Deci revenind, presa de bine nu exista. Ci doar de interes!
adrianoo • 11 septembrie 2006, 18:06
deci domnu becali face blaturi si in Europa……fain……datorita blaturilor am ajuns in semi-finalele Cupei Uefa….datorita Blaturilor acuma jucam in Liga Campionilor……….a gresit si Balaj…..el nu se oate uita la reluari pe teren…el vede faza si tre sa ia o decizie…….poate de unde a vazut el nu a vazut penalty…dar oricum jucatorul Argesului a cazut usor…..ffff simplu putea continua….dar a cazut ca sa cerseasca un penalty….asta este……dak contracandidatele castiga……..e blat……asta este….tuturor le e frica de steaua….pa vam pupat!
R&B • 11 septembrie 2006, 18:06
Inca o problema, legat de ce a spus Alex: daca Sapunaru era suspendat dupa meciul cu Jiul (parca) cand a lovit un adversar cu capul in figura poate la nationala de tineret se potolea si nu repeta greseala… dar de ce sa insistam noi pe subiecte serioase… creem conspiratzii… vindem ziarul…
Cătălin Tolontan • 11 septembrie 2006, 18:07
Eram curios de ceva.
Cătălin Tolontan • 11 septembrie 2006, 18:07
MMA: Intr-adevar, e nevoie de un echilibru. Insa va rog sa tineti cont de urmatorul lucru: primiti gratis un produs. In strainatate, continutul integral se difuzeaza in general contra cost. Sint si exceptii, de acord
florica pufosu • 11 septembrie 2006, 18:07
Nu spun ca cele scrise atunci,la vremea respectiva despre Dinamo si Rapid nu au fost adevarate…spun doar ca acum,desi la Pitesti,se poate considera o eroare de arbitraj,se incerca un fel de ocrotire a echipei Steaua.Nu stiu daca are nevoie de asa ceva…insa cred ca o echipa care se respecta,va incerca sa castige in fata Stelei,indiferent daca, doar va face figuratie sau va castiga Liga Campionilor.Ar fii ca un examen….trecut cu brio sau nu…
gabriel • 11 septembrie 2006, 18:08
Cataline,
Lumea are motive sa fie suparata pe voi, presa, pt ca din dorinta de tiraj publicati stiri neverificate suficient, exagerari, dezinformari…toate de prost gust si tot voi faceti pe suparatii…
Cel mai recent a fost cu bulgarii, care tot de la voi a pornit balacareala, ca altfel , cu mici exceptii, atat echipa Bulgariei cat si poporul bulgar nu au nimic cu noi.
Cåpos • 11 septembrie 2006, 18:08
Dle Tolontan, in blog-ul de ieri „Cum de n-a văzut Balaj?” nu ati raspuns la deloc, iar in blog-ul de azi deja ati raspuns de 6 ori dar vad ca nu vreti sa raspundeti decit la intrebarile care va convin, de ce pe unii ii lasati cu ochii in soare fara raspuns? De ex. la intrebarea despre offside-ul care nu a fost de la acelasi meci FC.Arges – Steaua? Sau despre faultul de dinaintea fazei de care spuneti?
Cătălin Tolontan • 11 septembrie 2006, 18:09
Cineva a intuit ca se pate intra folosind Catalin Tolontan. Un risc al comunicarii. Din acest moment, la acest topic nu voi mai raspunde, dar voi citi. Va multumesc
RedDogNY • 11 septembrie 2006, 18:09
Ati uitat cel mai recent blat alui Steaua ,cel cu Farul cind Curca sa facut ca apara si fundasi Farului sau facut catin oameni.Era normal ca steau de doi bani a lui analfabetul de Jiji sa cistige ca steua merge in cupa campionilor.Si bineinteles ca ati uitat sa mentionati si ce joc a prestat UTA cu steaua si cum au jucat cu Dinamo aseara, un alt fel de blat intre Lacatus si Jiji oierul.Oricum este totusi bine ca aveti curajul sa scrieti ceea ce simtiti chiar daca nu tot timpul mentionati toate blaturile.
ph • 11 septembrie 2006, 18:09
citez: # RAFI Says:
September 11th, 2006 at 5:04 pm
Nu comentez nimik,dar unde-i vina STELEI ,ca arbitri nu vad?si inca ceva:ati observat,ca la noi arbitri de tusa nu se implica in joc?ati observat,degajarile portarilor care des depasesc linia de 16 m?arbitri tusieri sunt degeaba.
Simpaticule insa ce vina are steaua ca arbitrii vor ca jucatorii adversarelor sa o lase mai moale cu voi???
Si multe altele. Gigi becali are legatura sigur.
Peter Pan • 11 septembrie 2006, 18:10
@Catalin
„După cum, procedurile din sălile de operaţie ale spitalelor nu se stabilesc prin vot.” :)))
Cataline, in Romania malpraxisul, ala in care medicii uita bisturiele in burtile pacientilor, e considerat eroare de pilotaj. Si nu plateste nimeni. Numai pacientul, cu spaga de dinainte si cu viata de apoi.
La fel si-n gazetarie. Poti nenoroci un om pe viata printr-o miscare brusca a penitei, poti termina cariera unui fotbalist printr-o poza de prima pagina sau poti distruge o familie printr-un zvon. Cui ce-i pasa ? Suntem liberi!
Nu libertini…
PS1. Daca scriai doar ca arbitrul a gresit cind n-a dat penalty, cei mai multi dintre stelisti ar fi fost de acord cu tine. Dar sa lasi sa planeze suspiciuni de blat asupra Stelei… cu asta nu putem fi acord, oricat de sofisticata ar fi tastatura pe care o pilotezi.
PS2. Am vazut ieri pe PRO TV un film in care pasagerii chiar au incercat sa preia controlul asupra unui avion. Nemultumiti de felul in care era pilotat. Era al patrulea avion deturnat de teroristi la 11 septembrie 2001.
Nici o legatura cu articolul tau. Dar exista exceptii de la regula pe care ai formulat-o…
Peter Pan,
un jurnalist
Cătălin Tolontan • 11 septembrie 2006, 18:10
Capos: Iti raspund ultimul. Sint peste 200 de postari. Crezi ca pot raspunde tuturor?
bb • 11 septembrie 2006, 18:10
Dle tolontan
Sunt multi care scriu prostii pe acest blog. Sunt curios cum v-ati simti daca v-as acuza acum ca dv ii platiti ca sa scrie prostii, scopul fiind de fapt sa va ridice in clasamentul traficului pe Internet.
Aceeasi poveste cu Steaua si cu Balaj.