Cum ne-a petrecut lumea sfirsitul

alin  •  20 septembrie 2006, 16:36

interesant comentariu, d-le tolontan. nu am vazut inca filmul, insa acum chiar mi-ati starnit curiozitatea. am 28 ani, in ’89 aveam 11 ani insa imi apar in memorie imagini ale acelor vremuri , imagini ca intr-un film facut pe 16mm, imagini ale prafului, mizeriei dintr-un cartier marginas al unui oras de provincie. imi amintesc perfect mustrarile tatei atunci cand in necunostinta noastra de copii strigam in cor ca un fel de joc „ceausescu pcr, paine noastra unde e?”. imi amintesc cum legam plasele de rafie de grilajul magazinului de paine, pentru a ne pastra rand, in asteptarea masinii cu paine , in timp ce noi eram pe terenul de fotbal alaturat. sunt amintiri ale unei persoane care ,poate, nu am simtit foarte tare vremurile acelea si pe care nu le regret si cred ca cum cand avem atatea optiuni de a ne face cunoscuta parerea individuala, ar trebui sa profitam de ele.

va multumesc.

bagabontu  •  20 septembrie 2006, 16:57

RECLAMA MASCATA…….

ovidiu  •  20 septembrie 2006, 16:59

Poate ar trebui sa scrieti mai mult despre „altceva”, in afara de sport.
Suna foarte bine articolul.

Multumesc

misu  •  20 septembrie 2006, 17:01

Primita de la un amic

„Copilarie cu cheia de gat.

Cand ma aplecam pe banca sa scriu, imi impungea capul pieptului. Era o
cheie banala de bloc, auriu coclit, cu gust metalic si sarat. Nu i se
vedea decat snurul din elastic subtire, care evada de sub gulerul
uniformei pepite.

Cheile erau ascunse pe sub haine, lipite de piele si de respiratiile
noastre nauce. Din cand in cand, sufocati de panica, ne pipaiam sa
vedem
daca mai sunt acolo. Traiam tot timpul cu spaima ca „am pierdut cheia”.
Se intampla…, urmau ore intregi de stat pe betonul din fata blocului,
nemancati, in asteptarea parintilor care aveau sa ne pedepseasca pentru
efortul de a schimba yala de la intrarea in casa.

Cheile erau cea mai de pret avutie a noastra. Si nimeni nu trebuia sa
afle ca le purtam legate de gat. Eram speriati cu scenarii
apocaliptice,
in care hotii de apartamente ii urmareau pe cei vorbareti si-i atacau
chiar in fata usii. Intre noi nu ne mai feream. Cand ne schimbam pentru
ora de sport, cheile varate sub maiourile tetra ne asezau sub acelasi
poloboc crestetele chiluge. Pe atunci era normal sa ai la gat „medalia
de la casa”, asa cum azi e normal sa-ti atarne de grumaz un mobil…

ADUSI DE BARZA. N-am trait mai bine sau mai rau decat copiii de azi. Am
trait. Pe noi ne-a adus barza si ne-a asezat, ca pe niste coconi, in
vatra cuminteniei si a asteptarii. Am crescut infasati ca sarmalutele,
printre gamelele de tabla si olitele de care eram legati la cresa. Eram
frumosi, aveam pampoane rosii prinse-n crestete, sub barbie, de
carucioare. Am supravietuit deochiului si timpului blestemat in care
ne-a fost dat sa ne nastem. Visele noastre, pazite de ochiul pestelui
de
sticla de pe televizor, erau bantuite de miros de portocala si de
baloane de guma „Tipi-Tip”. Citeam pe ascuns „Elevul Dima dintr-a
saptea” si „Boccaccio”, iar la vedere „Ciresarii” si Jules Verne. Noi
nu
ne trimiteam SMS-uri, ne fluieram sa iesim afara. „Mama lu’
Cutaaaare…
Il lasati pe Cutare afara?”

Baietii isi scriau cu pixul pe tricouri numele fotbalistului preferat.
Jucau fotbal pe terenuri decupate din cartoane, iar fiecare nasture
avea
un nume. Cei care „driblau” erau la fel de pretiosi ca si o minge
„Artex”. Jucam „Tara, tara, vrem ostasi” si „Flori, fete sau baieti”,
de-a „v-ati-a” si „arimjimjim, aramjamjam”… Saream elasticul si
sotronul desenat cu un ciob de caramida pe asfaltul din fata blocului.

RATIA DE FERICIRE. Singurii nostri roboti erau cei construiti din
pachete de tigari lipite. Aveam papusi fara sex, ca ingerii, si bara de
batut covoare de langa bloc, unde fetele faceau „exercitii la
paralele”,
imitand-o pe Nadia. Pocneam cu bolovanul capsele adunate in staniolul
de
la ciocolata chinezeasca si suflam cornete de hartie prin tevi. Nu
aveam
Playstation, Nintendo, X box, jocuri video, 99 de canale de televiziune
prin cablu, dolby surround, celulare personale, calculatoare, chat pe
internet. Dar aveam prieteni… Verile noastre aveau miros de brifcor
si
gust de susan. Ne smulgeam matricolele cusute de pe bratul uniformei si
alergam bezmetici, ca fluturii in sticla. Ne balaceam cu picioarele
intr-o apa nesfarsita, de pe pontonul nici unei sperante.

Luam „Pepsi” pe sub mana de la cantina partidului si mergeam in fiecare
vara in cate o tabara de pionieri. Stateam la cozi, „inaintasii” care
tin randul, stateam in frig, stateam pe intuneric si aveam cartele. Dar
nu stiu cum de s-a intamplat, am reusit, asa copii cum eram, sa ne luam
ratia de fericire. Cate-o portie mica de fiecare, sa ajunga la toata
lumea…

DESENE. Noi n-am avut DVD player, ne uitam la diafilme proiectate pe
perete. Acelasi ecran fara plasma, unde, in serile in care se oprea
curentul, umbrele mainilor inchipuiau animale la lumina lampii cu gaz.
Jucam „fazanul” si construiam masini si palate din placutele metalice
de
la „Mecano”. Doar cinci minute pe zi, inainte de telejurnal, ne uitam
la
„Mihaela si Azorel”, alb-negru, si stiam doar ca Donald arata ca
ratoiul-jucarie din cauciuc, cu bluza de marinar. Am supravietuit
serialului „Dallas” si-am inventat un joc in care numaram in engleza:
„Uan, ciu, sfri/Pamela vrea copii/ Si Bobby nu o lasa/ca este prea
frumoasa”. Aveam clasoare cu timbre si colectie de surprize cu
fotbalisti de la „Turbo”.

Ne jucam de-a printesele (un fel de „real life role play game”), beam
apa minerala „Aurora” (un fel de MD de-acum) si mancam inghetata
„Polar”
(fara inlocuitori). Ne coloram guma de mestecat cu varfuri de creioane,
ca sa creada lumea ca-i straina, si ne umpleam pauzele de scoala cu
biscuiti „Voinicel”… Aveam sugativa si pic cu care ne stergeam
singuri
greselile. Nu luam niciodata „foarte bine” la scoala, dar eram
incoronati la fiecare serbare cu coronite uriase din garofite roz.

MAJORATE. N-aveam sali de cinema cu sunet dolby, dar faceam cozi la
filme ca sa vedem „Liceeni” sau „Declaratie de dragoste”. Ascultam
muzica la maguri si casuri aduse de la rusi si inregistram melodii
straine de la „Vocea Americii”. Noi, unbelievable, n-am avut manele…
Si nu ne faceam dedicatii muzicale in direct, primeam/trimiteam bilete
in care ni se cerea/ceream prietenia. Noi n-aveam bloguri pe net,
completam oracole pline de poze decupate din almanahul „Cinema” si
scriam in loc de mail-uri lungi scrisori de dragoste. Adidasii
„originali” aveau trei dungi laterale, iar scurtele evadari, miros de
tigara de la polonezi si de nechezol. Singura casa de moda renumita era
solarul de la mare, unde veneau bisnitarii. Noi nu ne-am dat niciodata
beep-uri, aveam la colt de strada telefoane cu fise, cu receptoare
prinse-n furca. Ne faceam majoratele si mixam Depeche Mode si CC Catch
cu bluzurile de la Modern Talking. Eram imperbi si trimbulinzi, fara sa
stim prea bine ce inseamna asta. Eram misto si faini, niciodata cool.

RITUAL. Parintii nostri lucrau in schimburi, unul venea, altul pleca.
Pranzul de duminica era o sarbatoare sfanta, pentru ca atunci ne
strangeam cu totii in jurul mesei. N-aveam baby-sitter, n-aveam
after-school-uri si nici internet-cafe-uri. In fiecare dimineata,
inainte de a pleca la scoala, inghiteam stoici dumicatii de paine
integrala unsa cu unt sarat, din care tasneau broboane de apa.

Ne puneam ghiozdanele de carton in spate, bentita elastica pe cap si
apoi, ultimul ritual inainte de a iesi pe usa, cheia agatata de gat.
Pentru cateva secunde, metalul rece ne anchiloza miscarile. Noi n-am
trait mai bine sau mai rau. Am trait.

DULCE
„Marmelada. Scovergi si checuri fara oua. Glucoza cu textura de sapun
si
pufarine. Lipiciul «Pelikan», dulce la gust, in cutii de plastic cu
lopetica. Pasta de dinti «Optima» cu aroma de banane. Buchetele de
ghiocei”

SI AMAR
„La depanusat porumb (gramezi sub care se ascundeau soricei orbi, abia
fatati), scos sfecla de zahar (exclus datul cu spitul), cules de
struguri (maini negre si lipicioase). Pranz cu sandvisuri din parizer
prajit, branza si mere”

Tyler Durden  •  20 septembrie 2006, 17:01

D-nule Tolontan eu nu inteleg de ce un tip cultivat ca dumneavostra a ajuns comentator de sport? nu inteleg de ce va piedeti timpul cu segmentul cel mai josnic dina ceasta societate a specatacolului in care suntem nevoiti sa traim.
Gorza si Alex Leo sunt intr-adevar si in opinia mea cele mai competente voci in materie de cinematografie.

Gashp  •  20 septembrie 2006, 17:01

Super comentariu. As avea insa o mica rugaminte: de unde pot face rost de melodia cu pricina. Pls.

Elina  •  20 septembrie 2006, 17:02

Filmul nu e cine stie ce… Ma deranjeaza povestile neterminate, cliseele, personajul Eva introvertit si rece. Tot filmul are o sfortare interioara, o crispare nefireasca… Si la sfarsit m-am intrebat atat?, poftim?…
In schimb, mi se pare fascinant universul copiilor/copilului Lalalilu. Naivitatea lui David, care-l poate distruge pe Goliat, posibil doar intr-o minte inocenta, ce nu ia in calcul toate piedicile…ca urmare nici nu are constiinta pericolului, instinctul de conservare sociala. Chiar cred ca, secventa de scenariu scrisa pentru personajul Lalalilu este cea care face deliciul acestui film, are curgerea fireasca a „logicii” unui copil.
Am 33 de ani si cred ca avem regizori si actori talentati, din pacate n-avem scenaristi si oameni de dialog credibil. Generatia asteptata, cea cinematografica, e departe de „Reconstituirea”, „Nunta de piatra” sau „Prin cenusa imperiului”… Fara amplitudine, fara personalitate, fara staif…

Jullian  •  20 septembrie 2006, 17:03

Pai daca e asa cum spuneti dvs. poate o sa-i convinga pe prosti ( nu am gasit alt cuvant ) sa renunte la folosirea sintagmei ” era mai bine pe timpu’ lu’ Ceausescu ” .

Frumos articol , felicitari .

Alex – Bucuresti  •  20 septembrie 2006, 17:05

In seara asta ma duc la film. O sa pied din derby dar poate imi explic macar acum cum naiba de 30% din romani cred ca ideea comunismului era buna dar aplicata prost…
Atatia oameni morti, umiliti, infometati, distrusi moral si cateodata fizic dar – totusi! – a fost aplicata prost. Atatia suporteri batuti pe stadion daca strigau ce nu trebuie dar a fost doar aplicata prost.

gigi  •  20 septembrie 2006, 17:09

@Tyler Durden Aranjam de un mardoi 😀 ?

Elina  •  20 septembrie 2006, 17:09

Excelenta imaginea prezentata de prietenul lui misu, circula pe net, de altfel o poveste despre copilaria noastra…Adevarat, dar indezirabil

alin paraschiv  •  20 septembrie 2006, 17:10

Multumim pentru recomandare,

Insa revazand sau retraind anumite imagini si amintiri nu vi se pare ca suntem atat de nostalgici, sentimentali, etc…credeti oare ca suntem ancorati inca in acele vremuri si avem unele deprinderi de atunci.
aceste deprinderi se simt si se vad cel mai mult la cei peste 50 de ani…in ceea ce intrerpind si-n zilele noastre ale secolului 21.
Si din pacate tot noi avem de suferit si cu siguranta datorita acelor vremuri…e bine sa povestim, sa ne amintim insa nu ne face bine sa retraim acele vremuri la vreo coada (de bilete – ce vreti am si eu durerea mea), dand spaga intr-un spital, la politie pt o amenda…etc.

Cu respect,
un depesar care n-a ratat ocazia de a fi pe un stadion si la altceva decat fotbal, si a fost cu mult mai spectaculos! 😉

Luci  •  20 septembrie 2006, 17:11

Tot respectul pentru acest articol si pentru initiativa. Personal ma numar printre favorizatii din Romania care a vazut filmul in vara la TIFF, si de atunci fac si eu ce pot sa promovez filmul printre ai mei. Cu toate ca nu sunt nici macar generatia lui Lalilou (aveam 5 ani la revolutie) cred ca am simtit cam toata incarcatura emotionala pe care regizorul a pus-o acolo.

Catalin Mitulescu zicea ca a incercat sa exprime ce a simtit generatia lui la revolutie. Daca pe dumneavoastra v-a „atins” cum siguranta si-a atins scopul

alin paraschiv  •  20 septembrie 2006, 17:11

o imagine nostalgica mai poate fi si urmatoarea care de asemenea circula pe net:
„Aceasta este o scrisoare nostalgica, adresata celor
care fac parte din generatia NOASTRA, GENERATIA X.
Nascuti la sfarsitul anilor 70, vedem acum in anul
2006 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai
scumpa decat atunci cand au cumparat`o ei, si realizam
ca noi o sa platim pentru casele noastre in jur de 50
de ani.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici
despre razboaie sangeroase, dar ne pricepem la istorie
si la politica mai mult decat cred batranii, care
bombane in spatele nostru ca „noi nu stim nimic”.
Suntem ultima generatie care a jucat `scunsea, Castel,
Ratele si Vanatorii, Tara tara vrem ostasi, Prinsea,
Sticluta cu otrava, Pac Pac, Hotii si vardistii,
ultimii are au strigat „Un doi trei la perete stai”,
ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar
primii care ne-am jucat pe jocurile video (remember
Mario?) si primii care am vazut desene animate color.

Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci
de blugi de la turci, iar cine avea firme gen Lee sau
Diesel era deja lider de gasca.
Baietii si-au scris numarul fotbalistului preferat cu
pasta de dinti pe tricouri, iar fetele si-au cusut pe
blugi stelute si inimioare.
Noi nu am dat Capacitate, nu am dat grile la admitere
si am fost ultimii Soimi ai Patriei, cu costumele alea
groaznic de nepotrivite cromatic.

Am invatat poezii in romaneste la gradinita, nu in
engleza, si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY
BIRTHDAY la aniversari.
Spuneam misto si fain in loc de cool.
Am sorbit din ochi Beverly Hills, Melrose Place, Twin
Peaks, Dallas.. si cine zice ca nu s`a uitat ori minte
ori nu avea inca televizor.
Ne uitam la desenele animate de la italieni si ne era
ciuda ca nu avem si noi subtitrare sa intelegem de ce
naiba s`a certat Mila cu Shiro.

Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si
abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau
pustile alea absolut superbe de apa. Intre timp, ne
consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata si clasicele
bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in
cap ne provocau pneumonii. Si uite un motiv bun sa nu
mergem la scoala..
Noi am ascultat si Metallica, si Ace of Base, si DJ
Bobo, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take
That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii
de joc fiind horele la chefuri, la care nimeni nu stia
pasii, dar toti dansam. Dar spre deosebire de copiii
din ziua de azi, am auzit atat de Abba, si de Queen,
cat si de noile nume gen 50 Cent si Britney Spears. Pe
ei daca ii intrebi, „muzica a inceput cu Backstreet
Boys, care nici nu mai sunt cool acum, orikum!”
Am citit Licurici, Pif si Hercule (care aveau cadou
niste jucarii bestiale) si am baut Cico si sucuri de
la tec fara sa ne fie teama ca au prea multe e`uri,
iar la scoala beam toata clasa dintr`o sticla de suc
fara teama de virusi.
Noi am injurat arbitrul care ne`a furat la meciul cu
Danemarca, si poate ca tot noi i`am trimis 10000 de
mailuri de „dulce”.
Noi nu ne dadeam bip`uri, ne fluieram sa iesim afara,
noi nu aveam dolby surround, taceam toti ca sa auzim
actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation
ci jocuri tetris si jocuri de televizor, de care ne
plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam
pe dulap, pline de praf.
Abia asteptam la chefuri sa jucam Fantanita, sau
Flori, fete sau baieti, sau Sticla, sau Adevar sau
Provocare, sau orice ne dadea un pretext sa pupam !pe
gura! pe cine „iubeam”.
Noi suntem cei care inca au mai „cerut (sau li s`a
cerut)prietenia”, care inca roseam la cuvantul „SEX”,
care dadeam cu banul care sa intre in farmacie sa
cumpere prezervative, pe care apoi sa le umplem cu apa
si sa le aruncam in cap la colegi, care am completat
mii de oracole, sperand ca iubitul sau iubita va citi
acolo unde scrie „De cine iti place?” ca ne place de
el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca
noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si
cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am
aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din
greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special
sa nu fie desfacut de copii, nu ne`am spalat pe maini
dupa ce ne`am jucat cu toti cainii si toate pisicile
din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am
tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut
cont de cate lipide si glucide mancam.
Noi am auzit cum s`a tras la Revolutie, noi am fost
martorii a trei schimbari de bancnote si monede, noi
am ras la bancuri cu Bula, noi am fost primii care au
auzit`o pe Andreea Esca, noi suntem cei care mai tinem
minte emisiunea „Feriti`va de magarus”.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de
first-timers…

Daca esti de`al nostru… Felicitari! „

Vlad  •  20 septembrie 2006, 17:16

Salut,

Am vazut filul si mi-a placut f mult, nu neaparat dpdv artistic sau regizoral desi e f bine facut ci mai ales dpdv al scenariului. Regizorul a reusit sa surprinda foarte multe faze din acea perioada, in care eu ma regaseam, avand 11 ani la lovitura de stat din decembrie. Poza lui ceusescu pe perete, ciorba de stevie cu multa paine, mileurile, bibelourile, mizeria, saracia, curentul taiat, programul de 2 ore, uniforma, careul de la scoala, securitatea si frica… E mult de povestit dar merita vazut. Noi eram prea mici ca sa constientizam atunci mizeria in care traiam, poate ne dam seama acum… unii sunt inca nostalgici.
O zi buna

iulian vlad  •  20 septembrie 2006, 17:18

in primul rand pentru pascovici jr. sanatate maxima si sa scape de problemele pe care le are.
in al doilea rand va recomand eu 2 filme beton:the shawshank redemption si the big fish.
urmariti-le!
hai dinamo:)

Alex Stancu  •  20 septembrie 2006, 17:24

Tot suntem la filme romanesti … nu am putut sa nu ma abtin … stiu ca e vechi … ca deja are ani buni … dar in caz ca cineva nu l-a vazut …. nu pierdeti FILANTROPICA. Sorry daca sunt off-topic dar chiar nu m-am putut abtine. Pt mine e un film fenomenal.

shishu_77  •  20 septembrie 2006, 17:28

to misu:
prietenul tau m-a facut sa-mi vad toata copilaria si inceputul adolescentei.
Dupa fiecare rand citit imi venea sa spun „da’ chiar asa era”. Au fost vremuri pe care mi-am impus sa le uit dar imi dau seama ca am gresit si ca sunt totusi amintirile copilariei noastre in care chiar aveam prieteni si stiam sa ne jucam.
Ii multumesc!

mirel  •  20 septembrie 2006, 17:32

Cine isi mai aduce aminte cand desenam cu pixul nr. fotbalistului preferat?

soulflyro  •  20 septembrie 2006, 17:33

„bagabontu Says:

September 20th, 2006 at 4:57 pm
RECLAMA MASCATA…….”

Arta are nevoie de cat mai multa reclama. Nemascata!
Bravo Cataline!

Virgil Livadaru  •  20 septembrie 2006, 17:33

cataline… o sa incepi sa ne scrii si retete culinare..ne zici horoscopul… ocupa-te frate de fotbal..si avea dreptate „bagabontu” :reclama mascata.

ROSIN  •  20 septembrie 2006, 17:33

Probabil o sa urmaresc filmul.Dar l-am mai vazut si-l retraiesc zilnic.Va fi cu siguranta interesant doar pentru cei sub 25-30 de ani.Ca fost sportiv pana in 1988 , a fost totusi cea mai frumoasa perioada din viata mea.

ion steflea  •  20 septembrie 2006, 17:35

am mai spus-o :
citesc gazeta , inainte prosport, penru editoriale , pentru ca ele reprezinta ceva dincolo de sport . Naum , octavian , si altii care nu imi vin acum in minte surprind ceva din societate in general , dincolo de sport.
asa ca nu ma surprinde editorialul lui tolo
filmul este pentru cei de peste 35 de ani care ne aducem aminte si ne regasim in aceea lume . Sincer nu o regret , ar fi absurd sa le doresc copiilor mei asa ceva , si am doi asa ca vorbesc in cunostiinta de cauza , regret respectul fata de ceilalti pe care il aveam ,modul in care am fost noi crescuti si pe care generatiile acvtuale in majoritate nu il au. Apropo de invatamant si de discutiile din aceste zile, este in primul rand vina noastra ca parinti si apoi a sistemului : daca tu ca parinte asculti manele , el va asculta manele , daca tu injuri in fata copilului el o va face , daca tu nu spui multumesc unei vanzataore nu o va face nici el.

Concluzionand : copilaria noastra a fost frumoasa , cu bilele noastre , cu 7 pietre , cu cozile la pepsi si ciocolata chinezeasca . Dar nu as vrea ca si copiii nostrii sa traiasca asa ceva. DAr as vrea sa ramana respectul pentru ceilalti : iar cand o il vad ca se ridica in tramvai si da locul unei batrane si ca bunul simt nu este o vorba goala atunci voi spune ca i-am dat ceva ca parinte

pamir  •  20 septembrie 2006, 17:38

Jos palaria domnu` Tolo.
O surpriza placuta, o senzatie d euluire ce trece dincolo de strigatele tribunei.
Si o senzatie d enod in gat. Poate ca filum nu e bun sau poate ca este genial?
Nu conteaza. Conteaza doar lacrima din coltul ochiului. Un amestec ciudat de melancolie, tristete, ura si mai nu stiu ce..Toate s-au adunat in lacrima din coltul ochiului.
Trebuie vazut filmul.

eugenudrea  •  20 septembrie 2006, 17:45

da. ce se spune misu in ce a scris misu e oglinda perfecta a copilariei a foarte multzi dintre noi. eu aveam 14 ani ]n 89 shi imi aduc cu claritate aminte toate acele aspecte. dar parca era frumos… nu-i asha? frumos doar de povestit cu lacrimi in ochi

UN dinamovist  •  20 septembrie 2006, 17:46

Nu ar fi pentru prima data cand as vedea un film recomandat de tolo. Recunsc ca te banui ca scrii la comanda dar totusi la filme am incredere totala :). Chiar daca nu sunt super productii merita vazute.
Merci!

LASA CA ATZI TRAIT BINE !  •  20 septembrie 2006, 17:49

sunt multe tampenii pe lumea asta.noi traim intr-o lume ,parintii in alta ,bunicii au trait in alta si asa mai departe . din punctul meu de vedere nimic nu poate sa fie mai rau ca un razboi. au fost inainte vremuri mult mai tulburi ca in ziua de azi .bine ca s-a mers spre un pic mai bine. bunicul meu spunea „eu nu traiasc bine ,copii mei vad ca nu au sanse sa traiasca bine ,dar nici nepotzii mei sa nu spere la o viatza mai buna?” dar ar povestii bunicii strabunicii cei care mai traiesc ce vremuri au apucat ei ne-am da seama .ca nu s0au zbatut degeaba .noi traim mai bine .eu unul sunt fascinat de toata tehnica asta care ne-o da occidentul .ganditi-va ca noi am recuperat si o sa recuperam din timpul hibernarii comuniste datorita inventiilor din occident .daca ei nu evoluau noi eram …. ganditi-va un pic fara calculator telefon , un televizor cum trebuie .astea fiind nimicuri …restu cum ar fi retehnologizarea industriei.. / COMUNISMUL A TRECUT .chiar nu intzeleg de ce se mai insista pe un trecut mai putzin fericit .suntem tineri mai mult sau mai putzin. dar oricum VIITORUL CONTEAZA . numai trebuie facute greselile din trecut este adevarat . dar vatit .viitorul conteaza si il facem noi. dar sincer la cita prostie cad la tinerii de azi si la cei care vin din urma… sa nu mergi la scoala este ca si cum singur ti-ai sapa groapa . suna aiurea dar „cine nu are carte nu are parte” .nu potzi sa te bucuir de multe lucruri in viatza. degeaba a evoluat lumea daca o mare parte din tineri au nivelul de cunostinte a celor care au trait acum 100 de ani . bunul simt a disparut oricum . daca 10% ascultau manele era bine .dar in momentul in care 90% din tineret sunt manelisti asta arata nivelul de cultura a unui popor . majoritatea care asculta manele trebuie sa o recunoasca si ei ca nu prea stiu carte .unii chiar de loc. sunt niste versuri simple cu o melodica simpla.niste sentimentalisme ieftine .muzica dint-o mahala a bucurestiului de acum zeci de ani .romani evoluati pentru binele vostru al copiilor vostrii si asa mai departe. uitattizi-va la popoarele migratoare care mai umbla unii dintre ei si acum in cort . ei de mii de ani asta fac.

Axel  •  20 septembrie 2006, 17:50

Aveam 9 ani in decembrie ’89. La film am avut noduri in gat. E chiar asa…cum era. Singurul gest care nu era atunci e cel cu degetul din mijloc. Sau poate nu-l stiam eu. Am iesit fericita din cinematograf. E bine ca am scapat. Si e bine ca cineva a facut un film care nu exagereaza. Asa era! BINE CA AM SCAPAT!

alexx  •  20 septembrie 2006, 17:54

Sunt stelist de cand ma stiu dar imi doresc din tot sufletul ca baietelul lui Cosmin Pascovici sa se faca bine.

Splash  •  20 septembrie 2006, 17:57

MISU: Super! Mi-e dor… era frumos si nici nu stiam…

Cat despre film, voiam sa-l vad de cand am auzit de el, si cu atat mai mult vreau sa-l vad dupa ce am citit aici.

mircica  •  20 septembrie 2006, 17:59

mai bine ma duc si vad
The Fountain sau The Departed…alea da filme la oscar nu o porcarie de film romanesc, care are aceeasi tema cu alte cateva zeci ….altceva inafara de faptul ca va plangeti de comunism nu mai stiti ?

UN dinamovist  •  20 septembrie 2006, 18:01

@iulian vlad The big fish super film, acolo tata nostalgie si lacrimi, iar finalul dat naibii, de fapt cam asa traiam si noi in comunism, ne modelam viata reala in asa fel incat sa fim fericiti si impliniti.

dragomir dan  •  20 septembrie 2006, 18:09

De fapt, va e dor de voi….asa cum erati la virsta aceea, fara griji de adulti, fara burti si chelii…zic si eu….poate n-aveti…..iar Axel are mare dreptate, bine ca am scapat….e singura concluzie posibila.

ion steflea  •  20 septembrie 2006, 18:28

1. NU NE PLANGEM DE COMUNISM

2. noi am iesit in strada in 89 , noi am vrut sa dam jos profesorii din facultati , noi citeam reviste porno in parc – cand le prindeam

3. privim lumea de atunci prin ochii celor tineri ed azi care – o repet – dau dovada de o crasa lipsa de bun simt si pentru ei respectul este o vorba goala , pentru care muzica incepe cu Sorinel nu stiu care si se termina tot cu el

4. a venit odata la noi un pusti de 14 ani . eu ma duc la culcare si iau o carte sa citesc ceva . Pustiu baga capu pe usa si striga – Johnny citeste ! – de parca ma drogam si el nu stia. Din acest punct de vedere regret acele vremuri. Pentru copiii care uita sa citeasca , sa dea buna ziua pe holul blocului , si apoi striga la noi ca regretam comunismul
Niste tampiti care habar nu au de capul lor / vor vedea mai tarziu cand vor avea grijile noastre de adulti

adi  •  20 septembrie 2006, 18:51

Felicitari pentru comentariu si va recomand inca o recenzie la acest film. http://movieblog.ro/?p=219 . In pauzele de sport e bine sa mai digeram si un film sau o piesa de teatru. 😉

Tyler Durden  •  20 septembrie 2006, 19:21

of. eu tot mai sper ca ideea marxista e buna , insa a fost aplicata prost. pe Ceausescu si pe alti lideri comunisti ii urasc mai mult decat pe Hitler. ei si-au batut joc de o idee minunata in fondul ei. ei l-am marxizat pe Marx, acel Marx care spunea candva ca nu e marxist.

bau  •  20 septembrie 2006, 19:31

„D-nule Tolontan eu nu inteleg de ce un tip cultivat ca dumneavostra a ajuns comentator de sport? nu inteleg de ce va piedeti timpul cu segmentul cel mai josnic dina ceasta societate a specatacolului in care suntem nevoiti sa traim.
Gorza si Alex Leo sunt intr-adevar si in opinia mea cele mai competente voci in materie de cinematografie. ”

Pot sa raspund eu in locul Dvs.? Nu de alta dar nu-mi plac ideile preconcepote ale oamenilor! Unde scrie ca un jurnalist sportiv trebuie sa fie un inclut?! Si unde scrie ca „telectualii” din societatea noastra nu pot face parte din, si citez din stimabilul domn „segmentul cel mai josnic din aceats societate”? De la aceste idei, care la prima vedere sunt usor inofesive, nu mai este decat un pas pina la xenofobie si rasism! Societatea(si am fost tentata sa scriu romaneasca, dar mi-am dat seama ca nu-i corect!) in general, nu trebuie impartita in alb si negru si sub nici o forma nu trebuie etichetat in vreun fel. Mesajul filmului, care face subiectul acestui articol al d-nului Tolontan este cu totul altul.

PS: Eu citesc Umberto Eco dar ma duc si la meciurile RAPID-ului pe Giulesti 😉

Maxy0  •  20 septembrie 2006, 19:52

Domnule Tolontan, va intreb daca ati vazut oare vreo alta „capodopera” a lui Catalin Mitulescu – „Trafic”, „Bucuresti-Viena” sau „17 minute intarziere”?
De ce ii faceti reclama acestui film care are probleme inca de la capitolul scenariu, aspect total neglijat de catre realizatorii romani? Sunt sigur ca va pricepeti la sport, dar permiteti-mi sa va spun ca la film sunteti un pic deficitar. Nu stiu de ce toata lumea lauda acest film. Pot sa bag mana in foc ca spectatorii vor pleca din sala de cinematograf total nemultumiti si injurand ca au aruncat banii pe fereastra. Oamenii cand intra in sala de cinematograf vor sa vada povesti, domnule Tolontan, vor sa vada povesti coerent si corect spuse nu incercari nereusite de a povesti prin tot felul de metafore elitiste pe care nu le intelege decat autorul. Asa cum si in fotbal sunt probleme, asa si in cinematografie sunt probleme. Din pacate pentru noi cei implicati in lumea filmului, nu ne putem lauda cu performante internationale remarcabile cum o fac echipele Romanesti. Si vreti sa mai stiti un lucru despre acest remarcabil film pe care il promovati? Nici macar nu are distribuitor in America (lucru esential pentru a fi nominalizat la Oscar) in timp ce „A fost sau n-a fost”, filmul lui Corneliu Porumboiu (film care a entuziasmat spectatorii, spre deosebire de mai-sus mentionatul) are deja foarte multi doritori pentru promovare peste ocean.

V-as sugera mai degraba sa intrati la filmul lui Porumboiu decat la filmul lui Mitulescu. Diferenta este ca la primul veti rade cu lacrimi, iar la al doilea veti plange pentru banii aruncati.

Si ca sa exemplific de ce nu avem performante si la capitolul cinema… ati vazut cumva filmul „Margo”? Nu doar in fotbal sunt interese sa stiti 😉

lennoxx  •  20 septembrie 2006, 20:50

@misu – m-ai umplut de lacrimi :))
…glumesc
Uite inca o colectie pt batrani

Iti mai aduci aminte?
– Banane verzi tinute pe dulapul din bucatarie la copt.
– O portocala mincata in jumatate de ora, decojita de toate cojile si pielitele si degustata pe indelete.
– Pif vs. Rahan. Sau, daca nu, benzile desenate din Cutezatorii.
– Practica in uzina vs. practica agricola.
– Bomboanele Cip, multicolore si mici cit o gamalie, care se mincau direct cu limba.
– Dropsurile chinezesti anti-tuse, care generau dependenta. Ca si lipiciul Pelican…
– Uniforma azurie de PTAP, cu bereta care putea fi purtata sugubat, pe-o ureche. Trageri (vorba vine… prilej de picnic UTC-ist).

– Catalogul Neckermann pe post de coffee table book, pe care-l rasfoiai in vizite si cu care te jucai jocuri de genul „alege-ti un singur lucru de pe fiecare pagina”.

– Cenaclul Flacara.
– Drajeurile cu dextroza Olimp.
– Negustoresele poloneze de la „nudisti”. Turistele est-germane (cica veneau si suedeze, dar nu le-a vazut nimeni).
– Tenisii de Dragasani vs. baschetii chinezesti.
– Comandantul de unitate cu snur albastru (cel mai tare!).
– Focul din ultima seara de tabara.
– Brigazile artistice si de „agitatie”(?!).
– Ciocolata chinezeasca Golden Bee, cu o albina gigantica pe ambalaj.
– Televizoarele Venus, Diamant si Sport. Telecolor!!!
– Album duminical. Gala desenului animat. Cascadorii risului.
– Orele de dirigentie, orele de constitutie, orele de economie politica.
– Cacao (sau ce-o fi fost…) indiana Maltova mincata direct din borcan, cu lingurita.
– Glucoza „din fabrica” – cu textura de sapun, dar care macar nu-ti spargea dintii.
– Pufarine.
– Orasul strabatut pe jos in creierii noptii si prin nameti pentru ca ai pierdut ultimul autobuz plecind de la un „majorat”.

– Coniac albanez, vodca poloneza, vermut Mamaia.
– Carpati vs. Bucegi („Moartea pe schiuri” – ce vilva au facut cind au aparut, toata lumea se inghesuia sa le cumpere pe motiv ca nu puteau fi mai proaste decit ce se gasea deja pe piata…).

– Cerneala Pescarus (pentru norod) vs. cerneala Pelikan (pentru „premianti”).
– Zanganitul navetelor cu sticle de lapte la 5 dimineata. Taica-meu cobora boscorodind (isi lasase de cu seara plasa cu sticle la o coada virtuala in spatele magazinului).

– Fotbalul cu fise pe catedra. Tabloul „lui” deasupra catedrei.
– Matricola si bentita.
– Peisaje decolorate si acoperite de rahat de muste in compartimentele de tren, in camerele de hotel si in scara blocului.

– Radioul Gloria, cu nume de orase exotice pe cadran unde ascultai cotele apelor Dunarii, „Moldova Veche (cu accent pe primul „o”) baisse cent centrimetres…, corul Madrigal, teatru radiofonic si, bineinteles, „Aici e Radio (pauza scurta) Europa Libera”.

– Metronomul lui Radu Teodoru vs. topurile lui Andrei Voiculescu.
– Pick-up-ul cu placi din Bulgaria vs. magnetofonul rusesc.
– Blugii cu fermoar cusut peste tiv ca sa nu se zdrentuiasca.
– Cipicii crosetati din macrame vs. espadrilele cu talpa de sfoara.
– Cravatele din piele de la Fondul Plastic (basca toate celelalte orori de la Fondul Plastic…).
– Bicicleta Pegas cu coarne vs. semicursiera Turist.
– Gumela vs. guma chinezeasca in foita de orez.
– Mihai Constantinescu, Marius Beicu, Olimpia Panciu, Eva Kiss, Gil Dobrica, Marian Nistor, Marina Scupra.
– ABBA vs. Boney M.
– Circuitul casetelor video in natura.
– Canistrele cu benzina din portbagaj la plecarea in vacanta.
– Apa calda de ziua lui, de ziua ei si de 23 august.
– Bateria de la masina carata pina sus, in apartament, ca sa ai lumina pentru teme.
– Fondu’ clasei.
– Fier vechi (?), castane (?!), sticle si borcane („atita-ti trebuie, sa-mi iei borcanele de muraturi!”), maculatura (ideal, cartele perforate de calculator, ca trageau greu la cintar).

– Careul din prima zi de an scolar.
– Uniforme zdrentuite in ultima zi de liceu.
– Jurnalele dinaintea filmelor de la cinema (cine-si mai aduce aminte despre ce era vorba in ele?…).
– Elevul de serviciu pe scoala.
– Elasticu=27 sarit pina la pierderea cunostintei.
– Nectarul bulgaresc („bea-l cu apa minerala, ca e prea gros, o sa ti se opreasca in git…”).
– Caramelele bulgaresti vs. bomboanele cubaneze.
– Nita & Nastasescu. Revista de fizica & chimie. Comentarii la romana.
– Ciorapii flausati (ideal cu trei dungi).
– Maieurile de plasa chinezesti, vopsite si purtate peste tricou de alta culoare.
– Ceasurile Raketa.
– Aparatele foto Smena.
– Apa minerala Aurora, cu sedimente („e buna, are fier, minerale…”).
– Tigarile Cismigiu (Kent-urile romanesti care va sa zica).
– Frucola vs. Brifcor vs. Zmeurata.
– Patinele cu rotile (patru, ca la masina).
– Pungile de un leu.
– Serialul „Liniile maritime Onedin”.
– Cupa Campionilor Europeni.
– Dumitru Prunariu.
– „Povestiri istorice” vs. „Legendele Olimpului”.
– Winnetou vs. Old Shatterhand.
– Caciulile rusesti din blana de iepure.
– Caciula de dama tip „burlan”, jambierele multicolore, mania tricotatului.”

doctor demonicus  •  20 septembrie 2006, 21:10

Nu am vazut filmul si nu cred ca am sa pot sa-l vad curand . Locuiesc , din pacate ,mult prea departe de tara pentru a avea acces la el . Ceea ce mie mi se pare definitoriu pentru atitudinea noastra fata de ce a fost inainte de 1989 e strania combinatie intre oroare, rusine ( pentru lasitatile si compromisurile noastre patente ) si mai ales un strat gros de nostalgie( pana la urma copilaria chiar si petrecuta in iad ramane in mod esential un paradis pierdut ).
Apropo de nostalgie , un amic de aici ,plecat de mult din tara mi-a cerut sa-i aduc de acasa ciocolata ” de aia mica cu rom , cum mancam eu cand eram copil la cofetaria din colt „. Am adus o cutie intreaga si era sa-i provoc o criza fatala de ficat . A mancat-o toata intr-o zi . Banuiesc ca pentru el ciocolata aia amarata functiona la fel ca o celebra madeleine pentru un si mai celebru personaj literar .
Sau poate ca indiferent unde te gasesti ,Romania asta atat de usor de urat si de criticat , te urmareste cu obstinatie si , evident , nu te lasa sa uiti .
De fapt o sa gasiti aceeasi nostalgie la toti europenii din est . E un trecut comun care ne uneste dincolo de geografie sau de limba . Daca va consoleaza cu ceva , aflati ca sarbii sunt si mai rau decat noi , mai ales ca pentru ei trecutul recent e inca o rana deschisa .

Poate ca intr-un fel Tyler Durden avea dreptate . Cred insa ca dincolo de injuratura groasa a lui Giovanni Becali , de ochelarii lui Mititelu , de ironia „fina” tip mahala a lui Mitica ,de meschinaria harpagonic-capitalista lui Copos , de pseudo piosenia ovina a lui Gigi , de verdictele semidocte ale lui Cornel Dinu sau de ranga lui Mutu mai e ceva . Nu stiu ce este acel „ceva”. Poate ca e construit doar din imagini . Poate din miile de oameni asteptand rabdatori in gerul siberian de pe Ghencea un meci care nu va mai incepe , poate din cantecele galeriei de la Poli la 6-0 pt Steaua , poate din explozia de culoare si lumina produsa de ultrasii Rapidului la meciul recent de pe Lia Manoliu , sau poate mai ales ,din lacrimile pe care le-am vazut pe fata unui barbat ca un munte dupa sfertul de finala cu Suedia din 1994. Habar nu am .
Pentru mine insa imaginea care poate sa salveze fotbalul romanesc si sa-i dea drept de cetate in interiorul culturii este una singura . Pe un peron de statie de metrou ( la departare de un ocean si un continent de cartierele Bucurestilor) s-au intalnit 2 pusti . Unul purtand un tricou al Stelei si altul al Rapidului . Am surprins initiale schimburi de priviri taioase si un scrasnet de masele . Pana la urma e greu sa uiti si sa ierti . Dupa 30 de secunde au izbucnit intr-o explozie de ras sanatos . Ceilalti pasageri se uitau uimiti fara sa inteleaga . M-am bucurat ca eu am inteles .
Poate ca pana la urma K. Lorenz avea dreptate ( si cred ca Tyler stie asta bine) cand spunea ca 2 lucruri ne disting de lumea animala : sportul si simtul umorului .

Dan  •  20 septembrie 2006, 21:27

bravo Misule, mi-am adus aminte de copilarie! Chiar asa era, ce chestie….. Eu am fost fericit cu toate chestiile astea… hahaha

Razvan Penescu  •  20 septembrie 2006, 21:32

Pt Lennoxx: Ai copiat de pe LiterNet (fara acordul administratorului sitului) articolul „Good bye, Nea Nicu! – inventar de recuzită pentru un posibil parc de distracţii cu tematică reseristă” (http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=1130), dar nu ai observat ca mai exista si partea a 2-a. La http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=1157.

Cu prietenie,
Razvan Penescu
http://www.liternet.ro

PS: In curind pe ecrane inca doua filme romanesti super-tari:
„Hartia va fi albastra” de Radu Munteanu si mai ales „A fost sau nu a fost?” de Corneliu Porumboiu. Cronici cititi la http://agenda.liternet.ro. Cronica lui Leo la filmul lui Porumboiu se cheama „Revolutica”…

Alec Danila  •  20 septembrie 2006, 21:38

Iulian Vlad: ai nimerit-o cu the shawshank redemption

Andrei Marculescu  •  20 septembrie 2006, 22:02

Si mie mi-a placut o vreme acest fel de a prezenta comunismul. Si inca imi mai place.

Dar m-am saturat ca in cinematografia romaneasca sa se prezinte *numai* astfel de aspecte ale comunismului, pe care le-as cataloga drept dureroase si melancolice in acelasi timp, grave si bascalioase deopotriva. Cand se va vorbi despre aspectele cu adevarat si pur si simplu grave si dureroase ale comunismului ? Pe cand un film artistic cu subiect inspirat din inchisorile politice ale comunismului de exemplu ? Pe cand un film artistic despre teroarea comunista, despre crimele comuniste, despre ceea ce nu ne-ar lasa sa radem printre lacrimi melancolice ci ne-ar cutremura pur si simplu de groaza ?

Pentru Alex :
„In seara asta ma duc la film. O sa pied din derby dar poate imi explic macar acum cum naiba de 30% din romani cred ca ideea comunismului era buna dar aplicata prost…”

Alex, e foarte simplu : pentru ca adevarul despre grozaviile comunismului este spus doar in carti cu tiraj de cateva mii de exemplare in situatia cea mai fericita (una dintre cele mai cutremuratoare fiind „Fenomenul Pitesti” a lui Virgil Ierunca). Pentru ca cei mai multi au uitat ca in comunism a existat oroare pura, fara loc de haz de necaz. Deci vazand un astfel de film, confirm, iti poti explica aceasta nedumerirea.

Bunicul meu, preot ortodox, a facut 15 ani de inchisoare politica pentru ca a ajutat nevestele ramase singure ale unor alti detinuti politici, cu banii din vanzarea unui calendar religios. Intreaga mea familie a fost afectata, pana la a doua generatie. Cu gandul la asa ceva nu imi vine sa plang ca prostu’ cum spune Catalin Tolontan, ci sa plang in hohote.

Daca astfel de filme nu vor iesi in Romania, cei 30% se vor inmulti pe zi ce trece. Nu vorbesc de un proces al comunismului, ca cel al nazismului de la Nuremberg, ca sperante prea mari nu mai sunt pentru asa ceva, vorbesc de niste filme care sa prezinte adevarata drama comunista. Asta s-ar putea.

Si va spun eu ca am avea mai multe sanse sa ajungem cu astfel de file peste ocean si sa candidam la Oscar decat cu tristul haz de necaz al filmelor post-decembriste. Soljenitan al luat premiul Nobel pentru literatura scriind despre infernul comunismului sovietic nu despre amintiri tristo-melancolice ! Sa vorbim si despre infern, nu numai despre pana de curent electric. Sa vorbim despre cei care au fost omorati, nu numai despre cei care n-au reusit sa se sinucida pentru ca s-a oprit curentul.

Abia atunci procentul de 30% va ramane stabil. Pentru ca nu mai sper sa descreasca vreodata.

Buridan  •  20 septembrie 2006, 22:16

„E ceva care te face praf in momentul acela”. In momentul de fata pot sa fac si eu un film cu ce te face „praf”. De exemplu: in parc o fetita de 5 ani spune: „Du-te-n pu.a mea”. In momentul in care-i faci observatie, mama acestui copil replica: „Tot din societate a invatat cuvantul”…Asa-i…Toti l-am invatat din societate…Numai varstele au diferit…
Sa-i lasam deci pe ei sa faca film…intre timp hai sa facem noi viata…