De ce finala Champions League nu se joacă la Sparta?

Pentru că Atena, şi nu Sparta, este capitala Greciei. Pentru că după un meci care a durat 90 de minute şi încă 3.000 de ani de prelungire, istoria a decis aşa.

joi, 3 mai 2007, 12:43

Pentru că Atena, şi nu Sparta, este capitala Greciei. Pentru că după un meci care a durat 90 de minute şi încă 3.000 de ani de prelungire, istoria a decis aşa.

Pentru că, în ciuda efectelor hollywoodiene şi cunoştinţelor de dată recentă ale lui Cristi Borcea, oamenii se înfioară cînd ascultă povestea eroică a regelui Leonidas, însă au ales să-şi organizeze oraşele, gîndirea şi viaţa după Pericle, Socrate sau Sofocle. Îşi duc copiii la liceul născocit de Aristotel sau la Academiile imaginate de Platon. Merg la teatru şi cred în democraţie, o idee fragilă, pe care ai impresia că o s-o risipească primii zori, dar care rezistă de peste două milenii şi jumătate. Toate acestea au început la Atena.

Ceea ce i se întîmplă lui Dinamo este amar. Chiar şi rivalii ar trebui să-şi cenzureze satisfacţia. Împreună cu campioana, pierde fotbalul românesc.
Dar Dinamo plăteşte propria decizie. În ultimii cinci ani, conducătorii au vrut să vîndă jucători, unii dintre ei s-au îmbogăţit, echipa a jucat prost în cupele europene şi a strîns un coeficient UEFA de doar 34,255. Rapid are 40,255, iar Steaua, 55,255.

În mod clar, fotbalul european nu e organizat după principiul spartan. Poţi să dai lovitura un an, să fii brav un sezon, să strigi „Aughh! Aughh! Aughh!”, dar asta nu-ţi garantează participarea la un sistem cumulativ, care răsplăteşte perseverenţa şi gîndirea pe termen lung.

Dacă se va apuca, dezamăgită, să facă din nou o afacere rapidă, aşa se aude!, transferîndu-şi jucătorii tineri şi valoroşi, Dinamo va rămîne prizoniera favorizării propriului nenoroc.

Champions League e o formă de civilizaţie sportivă fondată pe încrederea de a investi, ştiind că rezultatul fotbalistic şi cel financiar vor veni în timp. În locul unei bătălii dramatice, unice, cum nu s-a mai pomenit, „Acum sau niciodată!”, Liga instaurează o întrecere umană care o ia de la capăt în fiecare an. Iar in locul strigătelor de luptă se aud capacele de bere.

Cu siguranţă că e niţel plictisitor şi istoriceşte banal, însă de aceea Milan – Liverpool se va juca pe 23 mai la Atena, în timp ce un oraş agricol, în sudul încîntător al Peloponezului, aşteaptă preţul la măsline. Se numeşte Sparta şi are de 20.000 de locuitori. Cît Marghita.

Comentarii (550)Adaugă comentariu

Fabrizio  •  3 mai 2007, 15:04

Da, Steaua FURA pe rupte!
Rusinica!
si corleone & nasu dela frf se amuza!
O, tempora! O, mores!

DIOGENE  •  3 mai 2007, 15:04

jiji peste tot.la cluj ,la urziceni ,la vaslui si acum si la milano

andre  •  3 mai 2007, 15:05

Khafre

Daca toti cainii ar scrie ca tine blogurile ar deveni un fel de locasuri de cult…si am merge la stadion infratiti 🙂 M-a miscat despre cum ai scris…Serios, m-am bucurat ca Dinamo nu a intrat DIRECT in grupe! Dar vreau, sper si imi doresc din tot sufletul sa treceti de tur si sa mearga si Steaua si Dinamo in grupe.Gata cu ura, e nevoie de munca si daca meritam jucam acolo, cu acele echipe puternice.

DIOGENE  •  3 mai 2007, 15:06

masampras ai dreptate.sunt aceeasi jucatori care au spulberat pe kiev si sevilia si au fost egalii lui lyon.nu puteau ei sa bata niste super echipe ca otelul si poli.esti tare la logica

okigalbeni  •  3 mai 2007, 15:06

TOLO vad doua lucruri (ca in banc) unul bun si unul rau.

1.Cel bun – ca Borcea e penibil (adica nimic nou) si… – 2. (cel rau) ca bagatelizezi noul simbol al dinamovistilor – Sparta…

Sparta este un simbol al sacrificiului. Nu ma refer la Leonidas si la augh augh augh, ci la cariera unui militar spartan. Militarul spartan isi sacrifica propria viata personala, propriile credinte si orgolii personale pentru a fi la inaltimea asteptarilor in timpul luptei.

Oare nu aceasta este esenta sportului? Oare nu si curierul (martorul) de la Marathon a murit? Oare asta trebuie sa retinem? Pretul la masline?

Sunt un pic dezamagit. Sparta ca simbol, nu are legatura cu moartea ei ca oras-stat … Nu putem ridiculiza orice.

Avem un imperiu IN VIATA – USA. Acesta e simbolul? Visul vacii fericite?

Cristinel Roman  •  3 mai 2007, 15:07

Fotbalul romanesc nu are de pierdut daca Dinamo nu intra in CL. Are de pierdut daca intra si se face de ras. Sa joace in preliminarii si daca sunt asa de tari pe cat se lauda Borcea (ca nu au cu cine juca) o sa ajunga si in CL. Ati vrut echipe de dinafara? V-a auzit Dumnezeu, poftiti de alegeti: Milan, Liverpool, Arsenal, Real, Valencia, Ajax, Benfica, Lazio, Lenz … numa sa puteti duce.

Iar rivalii au sa isi cenzureze satisfacţia exact cat si-a cenzurat-o si alde Borcea cand Steaua sau Rapid aveau de patimit printre granzii europei.

the kidd  •  3 mai 2007, 15:07

@ red-tico
imi pare rau, dar emblemele se castiga in timp si se pierd greu. dinamo este echipa aranjamentelor, alturi de victoria si fc scornicesti.
nu o spun cu rautate, chiar imi doresc sa-i vad in grupe, dar… pe merit!

rosso  •  3 mai 2007, 15:09

@bortzi
1. Nu e normal, la cate blaturi a facut. Si de cand se stabileste ierarhia in camp rom numai pe baza rezutatelor intre primele echipe? Ce-i aicea, play-off? Dupa logica ta schioapa insemna ca voi trebuia sa fiti in spatele Bistritei , ca va tin la golaveraj in meciurile directe…
2. Cand le acopera jj ochii cu teancul de parai nu mai vad nimic, stii asta f. bine… 😉

sampras  •  3 mai 2007, 15:11

@DIOGENE sunt aceiasi jucatori care pierdeau cu 0-3 respectiv 1-4 acasa in liga, aceiasi jucatori care erau umiliti in campionat de Dinamo, aceiasi jucatori care erau eliminati fara drept de apel de FC Sevilla, aceiasi jucatori care erau incapabili sa bata pe Poli in cupa, aceiasi care erau batuti de Bistrita, aceiasi care s-au facut de ras tot anul.

red-tico  •  3 mai 2007, 15:11

@the kidd
si eu visez la ziua cand o sa plece mitica din fotbal ca sa-si faca lpf-u treaba si steluta sa ajunga unde ii este locu, vom vedea atunci care este acela, cred ca undeva aproape de B

muttley  •  3 mai 2007, 15:12

Cristinica baiatule,

Nu-ti fa tu probleme de genul asta…pana una alta…APLAUDATI CAMPIOANA!

borcica  •  3 mai 2007, 15:13

lasati-ne sa ne pregatim de liga campionilor

andre  •  3 mai 2007, 15:13

un_rapidist

Pai daca numai blaturi aveti in cap, Cluju face blat, Steaua face blat, o tara de blaturi de parca nici Steaua si nici Rapid sau Dinamo nu ar putea sa bata un Iasi sau un Otel sau un Cluj…de fapt gsp sa o lase mai moale ca numai astia instiga la blaturi…dovada e in curtea lui Cluj care nu stie cum sa se scuze fata de jucatorii aia nevinovati acum 😐

TWEETY  •  3 mai 2007, 15:13

@MosIonRoa(i)ta: corect!

Georgatos  •  3 mai 2007, 15:14

Draga Tolo,

nu fii suparat, steaua isi va reveni, daca nu acum, peste 2-3 ani cand vor veni Lacatus si Petrescu…

Miza ta pe MM a fost gresita, steaua a reusit doar un pas inaintea Rapidului in UEFA si a avut culoar usor.
In Liga i-a bagat Vali Badea cu 2 goluri lucrate individual, apoi s-au facut si ne-au facut de ras…

Faptul ca ai tinut partea lui MM si stelei lui arogante nu iti face onoare.

Steaua a fost un club elegant, acum e in convalescenta…inca umbla in furou si fara chiloti prin dormitorul lui Becali…

rosso  •  3 mai 2007, 15:15

@kid
aranjamentele sunt la moda acum, in ghencea, asa cum se scrie in fiecare zi…
ciobanu zicea de copos ca a supt lapte furacios.. el ce a supt? asa cum se vede el fura cel mai tare

Georgatos  •  3 mai 2007, 15:16

Au fost blaturi clare in fiecare final de sezon la steaua…

daca o echipa e buna, nu inseamna ca are dreptul la blaturi…

SOLUTIA JUVENTUS — STEAUA IN B!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

sampras  •  3 mai 2007, 15:16

Corect, pana una alta de ce va bucurati voi aici? Dinamo ramane campioana pe cand voi sunteti in continuare pe 3 (trei). La ce va ajuta ca Dinamo nu joaca direct in grupe? Daca se califica din turul 3 sarbatoarea va fi a noastra nu a voastra.. ca doar joaca Dinamo nu Steaua/Rapid/Timisoara/etc.

Cristinel Roman  •  3 mai 2007, 15:16

@muttley: Bravo lor, nu am zis nimic. Ziceam doar ca fotbalul romanesc nu are de pierdut daca o echipa (in cazul asta Dinamo) nu se califica direct in liga. Are mai mult de pierdut daca se califica si nu face nimic. Orice echipa romaneasca ar trebui sa treaca prin preliminarii, parerea mea … si cate vreo 2-3 ture ca astia pleaca in europa asa .. dupa ureche … ca in Romania si performanta nu mai merg pe aceeasi strada de foarte multa vreme …

Vreau sa vad si eu atacant care scoate mingea cu capul dintre doi fundasi … asa ca in Liga … Fotbalisti care fug dupa o minge si isi scuipa plamanii .. nu vedete care asteapta mingea (si asta e valabil pentru toate echipele)

Nu ma intere cine ajunge in Liga sau UEFA. Sunt roman si vreau sa vad o echipa din Romania acolo, dar vreau sa pot iesi pe strada pentru succesele ei .. nu sa ma ascund pe la colturi …

Bortzi  •  3 mai 2007, 15:17

Pt. Rosso:

1. Rezultatele obtinute in meciurile cu principalele urmaritoare arata valoarea adevarata a unei echipe.Daca Steaua a batut Rapid si CFR inseamna ca, anul asta, e mai buna ca ele si merita sa termine pe locul 2.Nu ma intereseaza pe mine ca Gloria sta mai bine ca Steaua la meciuri directe, pentru ca Gloria nu este favorita la locul doi. Ca o idee: Rapid si Jiul sunt egale in meciurile directe. :))
2. Daca dadea bani la arbitri nu primea Steaua atatea cartonase rosii anul asta si mai ales in meciurle cu Dinamo si Rapid. Asa ca las-o moarta la capitolul asta ca exista o vorba mai veche: „Daca taceai, filozof ramaneai!”. ::))

borcica  •  3 mai 2007, 15:20

lasati-ne sa ne pregatim de liga campionilor…..

DanTe  •  3 mai 2007, 15:20

Nu este o lovitura pentru fotbalul romanesc faptul ca Dinamo joaca in turul trei preliminar??!! Chiar nu inteleg…este doar o lovitura pentru imaginea echipei Dinamo si pentru ambitiile spartane ale lui Borcea…si mai ales pentru bugetul echipei…dar in nici un caz o loviture pentru fotbalul romanesc!!! Adica echipe precum Milan si Liverpool…joaca turul trei preliminar si reusesc sa ajunga in finala si sa castige Liga Campionilor iar Dinamo se vroia deja in grupe….aberant!!!! Dinamo trebuie sa demonstreze ca merita sa joace in grupe si, daca nu intra in grupele Ligii, sa stranga puncte pentru coeficientul Uefa, al lor si al Romaniei, si sa acumuleze experienta pentru ca, sincer, cred ca anul asta nu reuseau decat sa faca act de prezenta in Liga!

andre  •  3 mai 2007, 15:20

Georgatos

Daca vali badea ne-a calificat in grupe voi fara Niculescu si loviturile lui libere cum v-ati descurca? E bine asa? Esti penibil

Laur Dog  •  3 mai 2007, 15:21

ma uit aici si ma minunez;in primul rand ,ca sa joce TURUL 2 ,shtoia tre’ sa ajunga pe locul 2,in al doilea rand ,credeti ca daca sunteti cap de serie conteaza pt. aia? conteaza ce si cum joci ori la shtoia sa avem pardon! RETINETI UN LUCRU OILOR:NOI AVEM ASIGURAT TURUL 1 AL UEFA,VOI NICI MACAR ATAT!!!!!!!!!LA MUNCA AUROLACI IMPUTITI

muttley  •  3 mai 2007, 15:24

DanTe,

De unde esti tu asa de sigur?

Laur Dog  •  3 mai 2007, 15:25

Cataline,ai gasit vreun erou atenian la Termopile?Ce slabi sunteti.

DanTe  •  3 mai 2007, 15:25

Mult succes cu independenta jurnalistica Catalin!:))

andruxand  •  3 mai 2007, 15:26

Uite una tare zisa de Borcea 🙂 …”De când mă ştiu, de când s-a înfiinţat clubul, Dinamo nu a primit niciodată cadouri din Ceruri. Tot ce am obţinut de-a lungul anilor, campionate, cupe, rezultate în Europa…”??!!?!??!?!?!?! Borcea, nu poti fi serios nici macar acum 🙂 Care rezultate in Europa?! Poate dupa turul 3…

DanTe  •  3 mai 2007, 15:28

Catalin crezi intr-o presa libera sau intr-o presa prospera…pentru tine si pentru ziarul la care lucrezi?

Dragos  •  3 mai 2007, 15:29

„Chiar şi rivalii ar trebui să-şi cenzureze satisfacţia. Împreună cu campioana, pierde fotbalul românesc.”

Nu pierde fotbalul romanesc pentru ca sansele ca Dinamo sa obtina un punctaj mai mare sunt in Uefa Cup.So,fotbalul romanesc castiga prin participarea(una cat mai lunga) in Uefa.

minoritaru  •  3 mai 2007, 15:29

La comentarii suntem buni rau.
Uitati-va la Lyon cati ani la rand se chinuie sa prinda o semifinala de CL si are
si investitii in toate directiile: jucatori, infrastructura, marketing…
Rezultatul lamentabil.
Inca nu a descoperit nimeni cheia succesului in aceasta competitie da suntem oricum atat de departe (nu numai Dinamo ci toate echipele romanesti ) pe cat de departe sunt comentariile de pe Pro TV de cele de pe Sky Sports sau ESPN.
Si cred ca am spus destul…

Bortzi  •  3 mai 2007, 15:29

Pt Laur Dog:

In turul I din Cupa UEFA va juca si Steaua daca nu prinde locul 2 (putin probabil). In schimb, in Liga in turul II va intalni o echipa de o valoare incredibila:Domzale, Derry City, Rabornicki, Debrecen, Torshavn, … asa ca lasa-ne cu astea! Iti spun un singur lucru:Steaua in Liga in sezonul urmator, daca va ajunge acolo, va fi n urna a doua valorica 99%, unde Dinamo nu se va afla niciodata…La munca!!!

rosso  •  3 mai 2007, 15:36

@bortzi
Pai da, la munca daca vreti sa prindeti locul 2, nu la cersit, asa cum facea principele la Mogosoaia mai alaltaieri… se ruga de dan petrescu”Dane la-s mai moale, fa echipa stramba ca te iau la steaua, ca si pa olaroiu l-am luat acu doi ani dupa ce s-a lasat batut”

nirolf  •  3 mai 2007, 15:36

pentru okigalbeni:
ar trebui sa fii mai atent la simboluri si sacrificii.
acei spartani din filmul ala pentru creiere necoapte sunt doar varianta moderna a supraoamenilor imaginati de propaganda nazista. leonidas ala din film e doar un „ubermensch” imaginat de goebbels, o rasa suparioara de soldat rezultata in urma unei selectii realizate prin mijloace anti-umane.
e normal sa sacrifici lucruri pentru a reusi in viata dar nu sa sacrifici viata doar pentru a reusi.

andruxand  •  3 mai 2007, 15:37

(6) – (&) 3-0

spartan red  •  3 mai 2007, 15:37

Respect, Okigalbeni! Tolo, mai invata!

Buzau  •  3 mai 2007, 15:40

Excelent articol… Bravo ma.

rosso  •  3 mai 2007, 15:40

@dragos
atunci de ce nu te-nghesui tu sa joci in cuopa UEFA, mah?

bismark  •  3 mai 2007, 15:42

…..inainte sa fim Spartani ar trebui sa fim niste Bravi Daci…

autholycus  •  3 mai 2007, 15:42

articol de bun simt cu atingere directa catre difuzoarele stadionului din stefan cel mare.cum ar zice arabul:kismet…
sunt curios de rezultatul meciului dinamo-cfr cluj.a si apropo f buna prestatia de aseara la rtv.

DIOGENE  •  3 mai 2007, 15:42

eu cred ca dinamo a avut noroc ca nu s-a calificat direct in grupe.decat sa se faca de rusine in ucl,mai bine ,cu putin noroc ,fac cateva puncte in uefa si peste cativa ani or sa fie si ei cap de serie

rosso  •  3 mai 2007, 15:44

ce pool penibil „Care crezi că sînt şansele lui Dinamo de a accede în grupele Ligii Campionilor?” votati oilor, votati!

DIOGENE  •  3 mai 2007, 15:45

eu cred ca au sansa mielului de paste

spartan red  •  3 mai 2007, 15:46

Spiritul nu moare niciodata, Tolo. De-asta, Sparta nu va muri niciodata!

rosso  •  3 mai 2007, 15:47

voteaza aceleasi oi care voteaza ca anu asta va castiga sevilla cupa uefa, care au votat acum un an ca va castiga boro(o echipa de desculti cu antrenor expirat)

danyst  •  3 mai 2007, 15:48

Foarte bine scris. Cred ca acum acel Augh ! Augh ! Augh ! pentru Borcea s-a transformat intr-un schelalait prelung AUUUUUUUU !

DIOGENE  •  3 mai 2007, 15:49

sau a curcanului de ziua recunostintei[ma refer la sansele lui dinamu de a se califica in grupe]

neagreku  •  3 mai 2007, 15:50

vb cineva de coeficientii celorlalte echipe !!!
Liverpool 112.618
Milan 131.714
Arsenal 104.61
Real Madrid 103.99
Valencia 98.99
Benfica 67.10
Ajax 65.99
Alkmar 63.99
Werder Bremen 63.64
Celtic 62.06

…… deci cu 34 a lu dinamo 😀 oricum sunt pe locul 73 in clasamentul UEFA

neagreku  •  3 mai 2007, 15:51

http://www.xs4all.nl/~kassiesa/bert/uefa/data/method3/trank2007.html

DIOGENE  •  3 mai 2007, 15:52

nu stau rau .sunt in primele 100

Comentează