Mircea Lucescu vorbeşte despre atacurile la adresa lui Răzvan: „Ajunge cît vorbesc şefii de club!”

Nu-şi cruţă fiul, dimpotrivă. Îl avertizează că e în eroare încercînd să-i mulţumească pe toţi. Dar ceea ce-l supără sînt ieşirile şefilor de club

duminică, 13 septembrie 2009, 12:14

Nu-şi cruţă fiul, dimpotrivă. Îl avertizează că e în eroare încercînd să-i mulţumească pe toţi. Dar ceea ce-l supără sînt ieşirile şefilor de club

„Oul supără găina” a titrat sîmbătă Gazeta. Şi cel care a făcut oul a sunat. Dar nu sîmbătă. Vineri seara. Cum?

Există o categorie a oamenilor de fotbal pentru care ziarul de a doua zi e important. Cînd îi vizează. Dinu „Vamă”, Luceştii, MM, ohoo, el e campion, Argăseală, mai rar Porumboiu. Nu e greu de aflat pentru că regulile profesiei cer să suni la toate părţile implicate.

Lucescu era în autocarul lui Şahtior, undeva lîngă Kiev, „avem meci de Cupă aici”, şi şoseaua se auzea sacadat, ca drumul spre Giurgiu, unde trebuie să ocoleşti autobuze, camioane şi, de fapt cel mai des, căruţe.

Era nemulţumit, dar cînd nu a fost  Mircea Lucescu nemulţumit? „Eu îmi clădesc forţa pe momentele dificile”, spune el. „Răzvan e altfel, de ce credeţi că a intervenit ceva între noi?”. Nu ştie exact cum va suna titlul. De aici începe dialogul dintre Kiev şi Bucureşti.

„Nu vorbim despre fotbal”
– Nici nu vă spun titlul de mîine. Doar vă întreb: nu e adevărat că de la numirea sa la „naţională” Răzvan a lansat propria declaraţie de independenţă faţă de dumneavoastră?
– Ba da. Asta e corect! E şi normal. Are propria motivaţie, propria carieră. Tocmai de aceea nu am vrut să mă amestec deloc. Pentru că orice aş declara despre echipa naţională se va interpreta.

– Şi e la fel de adevărat că nu vă sună ca să vorbiţi despre fotbal?
– E adevărat. Vorbim la telefon, dar despre planurile de familie. Ce sfaturi să-i dau eu lui? Nici unul.

„Nu aşa se pregăteşte un meci”
– Aţi spus că n-a pregătit bine meciul cu Austria.
– Am spus. Nu aşa se pregăteşte un meci! Dar am răspuns în calitate de specialist, nu de tată al lui Răzvan. Sînt într-un conflict permanent de interese (un zîmbet de la Kiev). Aşa şi rog microbiştii să înţeleagă ce spun.

– E o postură dificilă pentru amîndoi.
– Da, este. Mai ales că echipa naţională trece printr-o perioadă dificilă. Să explic în ce sens: după meciul cu Franţa, băieţii s-au supărat cînd au văzut declaraţiile din ţară. Scoseseră un rezultat extraordinar. Să nu uităm cu cine au jucat! Gîndiţi-vă puţin! A fost criticat Maftei. El şi-a făcut treaba. E un fundaş fără ambiţii ofensive. L-a blocat pe Henry. Pe Henry! În loc să asistăm după Paris la o renaştere, jucătorii s-au simţit rău şi au fost patru zile foarte grele în cantonament.

„Mara e foarte bun”
– V-aţi pornit.
– Da, pentru că, evitînd să vorbesc despre Răzvan, am intervenit public pentru jucători. Mara, de pildă. Mie mi-a plăcut cum şi-a jucat rolul tactic. E fost tăvălit de conducătorii din România. Mara e un fotbalist foarte bun, e un fotbalist care va juca în Europa League.

– De fapt, v-a iritat intervenţia conducătorilor.
– Nicăieri în lume nu e aşa! Conducătorii de club nu fac legea în opinia publică. E anormal.

„Cînd patronii sau preşedinţii de club atacă echipa naţională, pierd şi ei şi pierdem toţi. Nu discut limbajul lor, îl ştiţi cu totul, discut ponderea lor exagerată în dezbaterea despre fotbal”

„Pe mine înfrîngerile mă motivează, el e altfel”
– Bine, dar Răzvan e băiat mare.
– Da, nu-l apăr, vedeţi bine. Numai că el e Vărsător şi are nevoie de sprijin. Eu sînt altfel. Leul din mine se simte decis la înfrîngeri. Pe mine înfrîngerile mă motivează, mă simt tare atunci, analizez şi merg înainte.

– E la început ca selecţioner. Şi caută prea mult imagine.

– Poate că încearcă să-i mulţumească pe toţi. O eroare! Niciodată nu faci unanimitate.

„Răzvan greşeşte că explică atît de în detaliu toate lucrurile, toate selecţiile. Deciziile le iei tu, ca antrenor, după nişte criterii şi ţi le asumi!”

„Îi ascult ore întregi la televizor şi mă crucesc”
– Concluzia?
– Nu vreau şi nu pot să-l influenţez pe Răzvan. Iar cei care-l atacă pe el şi naţionala sînt incredibili! Ştiu că le-a deranjat jocurile şi că Răzvan a fost ferm.

– Deci tot conducătorii…

– Conducătorii de club cumpără jucători străini la preţuri uriaşe, peste cele meritate şi peste cele ale fotbaliştilor români. Ajută ei astfel fotbalul românesc? Eu zic că nu! Îi ascult cu orele la televizor, mă crucesc şi vă spun că e prea mult. Mult prea mult. Ajunge!

Comentarii (63)Adaugă comentariu

Tataee  •  13 septembrie 2009, 0:34

Tolo, asta e o lectie pentru voi toti! pt cei care imediat dupa ce se intampla ceva, il sunati pe ganditorul de la pipera. pt cei care transmit in direct conferinte de la palat. ma intelegi tu.

moldoveanu’ microbist  •  13 septembrie 2009, 0:53

La noi toti sunt specialisti. Tin sa-i dau dreptate D-lui Mircea Lucescu cand spune ca presedintii de cluburi, si patronii in acelasi timp, se implica mult prea mult , cu toate ca au antrenori care sunt angajati sa conduca echipa.

rodoet  •  13 septembrie 2009, 0:57

Desi sunt stelist trebuie sa accept, mai bine spus sa aceptam ideea ca nu trebuie sa fim rai cu copii nostri. Trebuie sa-i ajutam, …cine s-o faca daca nu parintii, sa ne bucuram de succesele lor. Sa fim aproape de ei si in cazul unor esecuri. Mie chiar imi pare rau de Lucescu jr. ca nu a reusit putin mai mult. Asta este fotbalul. Nu am jucat cu echipe de duzina ci cu mari echipe din fotbalul mondial, Timp este suficient pt. a forma o echipa cat de cat mai puternica, Asta daca vom avea si jucatori pe masura.

Crystyyy  •  13 septembrie 2009, 1:22

Doua fraze m-au amuzat in acest interviu:
,,Nu discut limbajul lor, îl ştiţi…” Nu cred ca limbajul lor e mai murdar decat ,,tigania ” facuta de tine la conferinta de presa dupa meciul cu Barcelona unde oficiali spanioli dadea interviuri si tu faceai taraboi in spatele lor.
,,Conducătorii de club cumpără jucători străini la preţuri uriaşe”… Pai si tu ce ai facut la Şahtior? Sa-ti amintesc de cei doi brazilieni pe care clubu la insistentele tale au dat 20 milioane si nu au jucat decat in niste meciuri amicale?. Dar asta e Mircea Lucescu: Cel mai cel…

florica  •  13 septembrie 2009, 1:23

respect Mr Lucescu!!!!!!!!!

phoenix4476  •  13 septembrie 2009, 1:32

De vina sunt si ziaristii, reporterii, mass-media… Ca sa faceti audienta le cereti sfaturi unor persoane care nu se pricep la fotbal ci doar la invartit banii(un fel de bisnitari ai fotbalului…).
Ce cunoaste despre fotbal un Becali, Borcea, Iancu sau Mititelu? Ei au doar meritul ca sustin echipe de fotbal si stati linistiti ca nu o fac gratis sau din amor nemarginit pentru echipa lor. Sunt interese enorme in spatele echipelor si bani multi de invartit…

op  •  13 septembrie 2009, 1:48

Indiferent ce meci se joaca, ca e vorba de meci de campionat, champions league sau echipa nationala, prima declaratie care apare pe gsp, in max 10min de la finalul acelui meci, e a lui Gigi Becali. As intlege pana la urma daca aceasta regula s-ar pastra doar cand vine vorba de Steaua, dar altfel e de neinteles decat daca admitem cu totii ca circul va vinde ziarul si va creste traficul.

Mitica Dragomir a ajuns un intelept si vocea ratiunii cand il compari cu celelalte specimene.

danSteaua  •  13 septembrie 2009, 2:20

Pe termen lung, egalul cu Austria, tratat ca o infrangere, il va ajuta pe Razvan. Eu cred ca Razvan e mai bun decat Mircea pentru ca are mai mult curaj. Adica, dorinta de victorie e mai mare decat frica de infrangere. Sa auzim numai de bine!

danSteaua  •  13 septembrie 2009, 2:25

Media din Romania e vinovata de mutarea atentiei opiniei publice de la jocul de fotbal la viata de zi cu zi si a rinocerilor fotbalului romanesc. Indivizi ca Mitica Dragomir, Victor, Giovanni si Gigi Becali, Paszkany, Muresan, Argaseala, Iancu si Mititelu nu ar trebui sa apara in media decat daca trec in nefiinta.

adi  •  13 septembrie 2009, 2:28

Tolo, vezi comentariul nr. 1 ! Fara presa, aceste personaje ar fi zero !

Tchips8  •  13 septembrie 2009, 3:10

Jos palaria domnilor Lucescu ! Niste antrenori si oameni de mare caracter !

Tavi  •  13 septembrie 2009, 5:22

Cum mai multe persoane spuneau mai sus, voi, jurnalistii, ii sunati prea mult pe acesti oameni. Si nu pot sa cred ca tirajele sint mai mari daca ii aveti pe Becali si Borcea certindu-se. Om fi noi cum sintem, dar nici chiar asa.

Balcescu  •  13 septembrie 2009, 6:39

Normal ca presa ii pune in fata , au afaceri impreuna. Conducatorii nostrii au comportament de tzaranoi prosti . Eu is convins ca Becalii a dat bani ziarelor sa fie pe prima pagina. La ProTV a aparut contractul. La celelalte sigur e mascat cu ceva reclama sau cu o valizutza pentru redactori. Tre sa fii prost ca patron sa ii accepti pe acesti redactori care enerveaza 90% din cititori cu tampeniile scoase de Becali, Borcea , Iancu si alte exemplare zoologice de la noi.

unu….  •  13 septembrie 2009, 7:33

bravo, luce. noi, microbistii, ne-am saturat de aceste scurturi. gata!!!!!!!!!!!! ajunge cu berbecali, cu mititeii, cu ianci.
gata, oameni, buni!!!! opriti-va, ca ati creiat niste monstri!!!!!
voi nu va dati seama?
probabil sunteti platiti de cioban sa-l bagati la fiecare emisiune, altfel nu-mi explic.
a, iar asta cu „voua va pasa de sport”… scuzati-ma, dar nu va mai crede nimeni.
tot ce faceti este sa cautati numai scandaluri, numai polemica, de dragul audientei.

BauBau  •  13 septembrie 2009, 8:24

Are dreptate Mircea. IGNORATI-I pe alde Borcea sau Becali… chiar Porumboiu sau iancu daca sar coarda. Pina la urma ce sunt ei??? Ei sunt DOAR niste oameni cu bani. Ce treaba au ei cu fotbalul? Cit de specialisti sunt intr’ale fotbalului? Cum INDRAZNESC sa se pronunte asa… pe fatza… cind toata lumea stie ca ei au un INTERES si ca vor sa-si promoveze jucatorii. DE CE II BAGATI IN SEAMA. repet: IGNORATI-I. Iar razvan Lucescu este intradevar un „fraier” ca da atitea explicatii „de ce” si „pentru ce”. NU. Din punctul asta de vedere, (NUMAI DIN PUNCTUL ASTA DE VEDERE) sa fie ca Piturca… Nu trebuie sa dea explicatii nimanui, cu atit mai putin unor samsari de jucatori, unor „oameni de afaceri” care au agenda lor bine definita. Adica Piturca, pentru ca lua jucatori de la Steaua si Dinamo era bun, cu toate ca ne-a ingropat de tot. Dar Lucescu, baiat tinat cu ambitii mari si cu un si mai mare ENTUZIASM care pune pasiune, dorinta si aprox. 12 pina la 16 ore pe zi (seamana cu taica’su) in aceasta meserie… un foarte bun pedagog care stie sa-si apropie jucatorii, sa-i motiveze, sa-i faca SA-SI DEA VIATA PE TEREN, razvan „nu este bun”… ca- le strica „jucaria” celor doi samsari parveniti. Haida deh!!! sa se duca (cei doi samsari) pe pustiuri daca nu le convine.

Cristina  •  13 septembrie 2009, 8:26

Prea multi patroni-vedete si prea multi conducatori de cluburi extrem de promovati in tara asta…

coooostel  •  13 septembrie 2009, 8:59

Elipsa=cerc vicios: daca voi, gazetarii lui peste nu i-ati suna pe supercompetentii Gigi, Cristi, Fanel, Adel, Marel, ei ar mai scoate vrabii pe gura? dar voi nu-i iertati, voi cautati scandal, si iar scandal. Iar noua ne place scandalul, si o luam de la cap, voi ii sunati pe Gigi…

mihai  •  13 septembrie 2009, 9:00

Cine va fi prima televiziune care va urma exemplul Realitatea TV si il va interzice pe Becali?
Acum sa va vedem!

Eu  •  13 septembrie 2009, 9:19

Da’ Gibonu’ din Pipera ce a declarat? Cum,nu l-ati sunat inca…?

Roro  •  13 septembrie 2009, 9:22

E clar ca lumina zilei:ziaristii sint primii vinovati pentru ca le cinta in struna unor conducatori fara caracter,bun simt si sapte ani de acasa.Nu am vazut asa ceva in vreo tara civilizata.Sintem din pacate ultimii in Europa si din nou spun ca ziaristii in loc sa faca educatie provoaca mirlanii,fac scenarii,mint,manipuleaza.

Tibi  •  13 septembrie 2009, 9:30

Bravo 1 si 9 ! Fara vantul dinspre Pipera aerul din fotbal ar fi mai curat. Lasati-l pe Razvan sa-si faca treaba.

anonim  •  13 septembrie 2009, 9:52

eu cand vad niste nesimtiti ca becali, porumboiu, iancu, mititelu schimb postul…
bine a facut giovanni ca l-a scuipat pe terzian. v-o cautati asa de tare… poate va saturati odata.

andy  •  13 septembrie 2009, 9:56

respect, luce!!

gata, ma!!!!!!!!! ajunge cu toti becali, porumboii, mititeii, iancii, si neamul lor!
ajunge, ca ne-am saturat!! vrem fotbal, nu circ, nu mahala.
chiar nu realizati ca voi, presa, ati creat niste monstri?
cred ca ciobanul din pipera plateste gsp si sport. ro, altfel nu inteleg de ce trebuie acest analfabet sa-si dea el cu parerea despre orice.
voua nu va pasa de sport, voua va pasa sa faceti mahala si audienta.

Cătălin Tolontan  •  13 septembrie 2009, 10:04

tataee, adi: nu confundati ziarul cu televiziunile. Mircea Lucescu a vorbit in ziarul gsp mai mult decit Becali. Astept de la voi o rectificare

claustrofobus  •  13 septembrie 2009, 10:18

RELATIILE TATA-FIU , INDIFERENT LA CINE AR FI EI, NU PRIVESC ECHIPA NATIONALA, SUNT RELATII PERSONALE! PE NOI OAMENII NORMALI NU NE INTERESEAZA CA II „SCHIMBATI SCUTECELE LUI RAZVAN SAU NU”, ATATA TIMP CAT IMPREUNA SAU NU, FACETI TREABA SA MEARGA. DACA RAZVAN ADUCE REZULATE, POATE SA SE DUCA SI LA PAPA DE LA ROMA, SI POATE SA FACA CE SELECTIE VREA SI CU JUNIORII DE LA TRAZNETU BRAGADIRU, CUM STIM CU TOTI IMPORTANT E REZULTATUL.

Cătălin Tolontan  •  13 septembrie 2009, 10:20

andy: esti amzant. Iti iei argumentele contra media tocmai din presa 🙂 De unde cunosti eforturile lui Bergodi de a-si conserva autoritatea? De unde ai aflat de blaturile conducatorilor? Unde s-a exprimat Huzu cind a fost indepartat de granzi? Unde l-ai citit pe Lucescu azi, in Gazeta de duminica? In presa! Gindeste-te ca din profesia ta, oricare ar fi ea, cineva din afara ar alege doar ceea ce i se pare suparator si nu laturile bune. Gindeste-te doar o clipa cum ar fi!

george  •  13 septembrie 2009, 11:03

care, conducatori de cluburi ,doar cei „cu multa scoala”din bucuresti.
cei din urziceni ,cluj , brasov … se vad foarte rar la tv .

andy  •  13 septembrie 2009, 11:11

tolo, scuza-ma… dar de ce trebuie sa citesc in gsp sau pe site-ul concurent toate tampeniile pe care le declara becali? sa stii, ca voi, ziarul si televiziunile, va confundati intr-o oarecare masura. asa ca lasati-o balta, ca m-am lamurit cu voi, ziaristii, cat de deontologi sunteti. multi din presa scrisa lucreaza si in televiziune.

andy  •  13 septembrie 2009, 11:19

continuare:
tolo, iti aduci aminte de declaratia asta? : )

Eu am ProTV,sport.ro, mai am Telesportul lui Ivanovici care pac-pac înţelegi?

http://www.gsp.ro/gsp-special/media/gigi-becali-am-protv-sport-ro-mai-am-telesportul-lui-ivanovici-care-pac-pac-intelegeti-96081.html

acuma are si gsp.tv.

adi  •  13 septembrie 2009, 11:23

Bine Tolo, si de ce trebuie sa-i cereti parerea lui gigi dupa fiecare meci (nu neaparat al Stelei), uneori si dupa evenimente care n-au nici o legatura cu el ? Pentru ca sunt jurnalisti de la ziar care-l suna, nu ? Colegi de-ai tai ! In ce priveste televiziunile, ai dreptate, sunt „si mai si” decat ziarele !

Sibelius  •  13 septembrie 2009, 11:27

Tolo,
Partial ai dreptate cand spui ca nu trebuie sa confundam presa cu televiziunea, dar…sunt aceasi ziaristi in presa si la tv.

robi_net  •  13 septembrie 2009, 11:37

Este in mare parte vina voastra pt ca ii lasati pe acesti patroni, care dupa parerea mea nu se pricep deloc la fotbal, sa-si spuna puctele de vedere. Nepricepandu-se vor spune lucruri neadevarate care vor jigni si supara jucatorii si antrenorii. Cand il aud pe Gigi vorbind de fotbal parca aud un copil care se entuziasmeaza vazand o naveta spatiala intr-un film si care isi doreste neaparat, cand va fi mare, sa devina astronaut sau indian sau ….poate actor sau Xman.
Concluzia este ca sa-i intrebati pe antrenori si pe specialisti iar pe astialalti lasati-i pe mana Can-can-nului.

nicolae tudor  •  13 septembrie 2009, 11:41

Nu sunt un simpatizant al lui Lucescu sr dar citeva idei adevarate au fost spuse in acest interviu:
1. Patronii nu au de ce sa fie intervievati in legatura cu echipa nationala sau jocul de fotbal. Interviurile lor trebuie sa fie directionate catre subiecte de alt nivel cum ar fi: managementul sportiv, drepturi de televiziune, comentarii legate de modul de organizare si actiune al FRF, LPF, etc.
2. Ca urmare, presa ar trebui sa solicite patronilor alt gen de interviuri decit cele legate strict de un meci sau altul, de cum a jucat nationala, care jucatori au fost buni si care nu sau pe cine prefera antrenor la nationala.
3. Nu este posibil ca dupa un meci (Franta-Romania) in care jucatorii au dat totul sub prisma efortului si a ambitiei, sa fie criticati in felul in care au fost criticati de patronii cluburilor, cu rautate si fara nici un pic de discernamint si fara legatura cu realitatile jocului. Este normal ca baietii sa cada psihic, sa fie dezamagiti si sa nu inteleaga ce li se reproseaza. Dupa mine, in afara de Max Nicu (care nu prea a fost jucat), toti jucatorii au fost foarte buni si au jucat cu dorinta.
4. Razvan Lucescu nu trebuie sa mai citeasca ziarul caci, chiar daca nu reiese din interviuri date de el, este un tip influentabil de criticile celor din jur. El trebuie sa nu mai incerce tot felul de explicatii si contra-declaratii la tot ce apare prin presa. Nu este timp si nici nu e necesar sa raspunzi tuturor. El trebuie sa actioneze cu gindul la suporterii de rind si sa nu-l mai intereseze declaratiile date de patroni sau presedinti de club.
5. Totusi R. Lucescu trebuie sa ia in consideratie opiniile unor personaje cu experienta in antrenorat si sa analizeze cu atentie criticile pe care acesti oameni i le aduc, chiar daca nu le agreeaza. Ar putea gasi ceva idei care sa-l ajute sa-si imbunatateasca activitatea.

Concluzie: Mass media sa-si gaseasca interlocutori potriviti pentru genul de subiecte promovate.

justme  •  13 septembrie 2009, 12:02

Eu zic ca Razvan are niste atuuri personale „ca sa zic asa” daca a ajuns antrenorul nationalei, Mircea a fost si este un mare antrenor, ca sunt tata si fiu, nu mai e treaba noastra. Amandoi au sclipirea aceea. Amandoi sunt orgoliosi. Puternici. Cum credeti ca se simte „orice tata din lumea asta” cand copilul sau este atacat. Reactiile lor sunt normale, eu zic sa-i lasam in pace ca fac bine ceea ce fac. Razvan are o viziune a lui despre fotbal, a invatat de la tatal lui ce era de invatat si a trecut la o alta etapa… Asta nu vede nimeni?

fffis  •  13 septembrie 2009, 12:06

Conducătorii de club cumpără jucători străini la preţuri uriaşe, peste cele meritate şi peste cele ale fotbaliştilor români. Ajută ei astfel fotbalul românesc?….gresit,cu 2 exceptii,fotbalistii romani au fost mai scumpi.varga,balan,tanase sunt prea scumpi.patronii sa umfle buzunarele lui siman sau altul.

M4r1o  •  13 septembrie 2009, 12:09

Totusi dl.Tolontan oamenii din televiziune sunt tot jurnalisti.Unii dintre ei scriu si pt. ziarele de sport.Nu va puteti disocia de de colegii din televiziune.Toata media are partea ei de vina cand vb. de atentia acordata „conducatorilor” din fotbalul romanesc.Ce ma deranjeaza cel mai tare nu este faptul ca ii vad constant la tv ci modul in care sunt intervievati.Sunt pur si simplu trasi de limba,atatati unii impotriva celorlati doar de dragul audientei si asa apar scandaluri fara rost.Nu este mai putin adevarat ca in Romania scandalul,balacareala si prostia se vand cel mai bine avand in vedere ca un ziar ca Realitatea de ex. este cel mai bine vandut.

corneliu  •  13 septembrie 2009, 12:16

a comvine sau nu, dar Piturca avea gandire de selectioner a reprezentativei Romaniei! In primul rand si-a fixat tactica (pentru acasa 1-3-5-2, pentru afara 1-4-2-3-1, iar la necaz, citeste jocuri in grupe la calificare, un 1-4-5-1) Apoi si-a fixat un lot de 50-60 de jucatori pe care cu ajutorul staff-ului ii tinea sub observatie! Lucescu jr, care ca antrenor de club, sa-i motiveze si sa-i “bage in forma” pe jucatori, ce a facut? A chemat opt jucatori de la fosta lui echipa Rapid si unul la Brasov!!!?? Pai asta este echipa reprezentativa a Romaniei? Atunci de ce l-am schimbat pe Piturca? Pentru ca juca poker in Cazinouri? Sau ca avea numar de masina cu 666? Dupa cate vad si inteleg, printre randuri, mass-media care “l-a inscaunat” pe Lucescu jr printr-un mic “puci” de… Federatie, merge dupa sintagma: “a furat destul Clanul Becali, acum este randul Clanului Lucescu si al nostru!! Presa din Romania este aservita celor care dau bani mai multi, comenzilor politice prin “patronii de Trusturi de Presa” sai micilor “gainarii” facute cu impresari de doi lei, altii decat fratii Becali, care dau si ei un procent din comisionul lor. De aici si “vanzarile din presa” in inter-sezon a jucatorilor fara valoare si carora le creste cota prin “speculatii de presa”, ca la Bursa! Asa ca voi ziaristii, in general, n-o mai faceti pe inocentii, ca nici noi nu suntem prostii vostri, chiar daca suntem “frustrati” ca n-avem Sccoli la Paris sau alta capitala din vestul Europei! Mai avea un pic Lucescu jr si-l chema si “buni Maldarasanu” Vai capul vostru! Pentru ca stie ca este subiectiv, Mircea Lucescu n-a mai venit la nationala!!! El poate „face o echipa de club”, s-o formeze si s-o faca sa progreseze, dar atat, ca sa fii selectioner a unei reprezentative este altceva si Vulpoiul de Mircea Lucescu n-a „muscat momeala! Ce avea nevoie de bataie de cap sau inima la batranete? Si fiul este la fel un bun antrenor de CLUB, dar nu SELECTIONER DE REPREZENTATIVA!! Degeaba CAMPANIILE DE PRESA!!!

demostene  •  13 septembrie 2009, 12:20

nea mircea, ai matale ceva cu conducatorii si ai dreptate, dar ai fost respins la steaua acum 20 de ani pentru ca erai prea defensiv. si apoi ce mare antrenor esti tu? ce performante ai fata de iordanescu sau jenei sa zicem ca sa dai sfaturi? avea dreptate valentin ceausescu atunci cand te-a trimis la plimbare.

rapidist29  •  13 septembrie 2009, 12:29

bv razvan…mergi inainte…nu asculta ce spun conducatorii lui peste…ascultal pe mircea ca sigur este singurul care iti vrea binele
forza rapid…nu te vom uita
bafta

don tomassini  •  13 septembrie 2009, 12:34

…si inca ceva: lucescu sa nu ne mai minta si sa ne creada prosti! ca el ia facut selectia lui razvan! ca sa vanda ei jucatori acum! atentie domnule lucesc, nu ne luati de fraieri , ca nu dvs ati inventat fotbalul romanesc!!

szistike  •  13 septembrie 2009, 12:51

Pentru toti care il critica pe Razvan:
ia mai lasati in pace pe el, nu e el de
vina ca nationala nu sa calificat la CM 2010
ci a lui Piturca si o parte a jucatorilor.
foarte bine face ca incearca noi jucatori
ca sa vada pe cine se poate baza pe viitor.
Sa-i dam timp pentru a omogeniza echipa si
pentru a face mai puternica.

unu’  •  13 septembrie 2009, 12:53

Probabil ca Lucescu a vazut alt meci daca spune ca Maftei l-a anihilat pe Henry, care a avut vreo 5 ocazii mari de gol!

mamba  •  13 septembrie 2009, 13:04

Titlu pe gsp.ro (azi). „Gigi Becali vine cu elicoperul la Medias”. Cred ca am spus destul! Cine stie, stie la ce ma refer.

CALINESCU_  •  13 septembrie 2009, 14:05

LASA SAHTIORUL SI VINO SI-L AJUTA PE RAZVAN !!!!!!
IN CAZ CONTRAR VETI AVEA O MARE DECEPTIE !!!!!!!
E MULT PREA MARE PALARIA PENTRU RAZVAN !!!!!!!!

ovidan  •  13 septembrie 2009, 15:16

draga tolo, la mine in canada in timpul si dupa meciurile de hochei „vorbesc” jucatorii, adevarati profesionisti care se respecta intre ei tot timpul…

conducatorii de club vorbesc doar in perioada de transferuri si dupa fiecare sezon competitional…

adevarul ca si voi cautati ” nod in papura” in lipsa de rezultate!!!

dimitris  •  13 septembrie 2009, 15:43

de acord,,,,sa-l lasam pe razvan sa-si faca treaba….dar s-o faca corect,impartial…nu poate cladii premizele unei echipe competitive daca tocmai principiul de baza al selectiei e gaunos si interesat….cu prietenii si rudele poti merge la o masa,poti iesi in oras dar nu-i poti umfla in valoare ca dupa aceea intra pe teren si atunci nu se mai pot ascunde in spatele lui razvan…am batut lituania dar sa nu uitam ca si feroe a batut-o…cat despre austria si franta a fost intr-un meci sansa iar in celalalt neputinta…daca inchidem ochii( asa cum vor lucestii )la o problema nu inseamna ca o rezolvam..dimpotriva!

xyz  •  13 septembrie 2009, 16:14

intr-o emisiunea la gsp tv Becali a spus ca este sunat aproape in aproape fiecare zi de GSP TV

b  •  13 septembrie 2009, 16:18

Dar noi de ce suntem mai putin vinovati, acceptand sa citim tot ce ni se baga sub nas? Daca refuzam sa cumparam ziare care publica articole fara treaba cu sportul, daca incetam sa accesam articole despre sefii de club, daca mutam pe alt post cand le vedem fetele la TV, poate intr-un timp oarecare se fosilizeaza si scapam de ei.

Are dreptate Lucescu sr, Razvan trebuia sa-si apere jucatorii. Ce-s aiurelile astea cu ‘tutela’? Nu are 14 ani sa-si puna parintii sa mearga pe partea cealalta a strazii ca sa nu-i vada baietii de la scoala impreuna. Sa-si faca meseria dupa capul lui, daca are indoieli sa le discute cu altii care se pricep, daca e sigur pe ce face sa mearga inainte, oricum decizia finala, realizarea si responsabilitatea sunt toate ale lui, indiferent de cate pareri asculta. Iar lui taica-sau sa-i trimita invitatie oficiala la meciurile nationalei, intai ca ii e tata si apoi ca e om de fotbal.

Dar astea sunt cautari de inceput, or sa se normalizeze lucrurile, va invata repede Razvan.

adi  •  13 septembrie 2009, 16:45

Nou titlu azi, pe GSP : „Becali: Am vorbit cu Borcea, dar era suparat rau de tot.” Pana cand, Tolo ? Zilnic ! Ne-am saturat !

Norbert  •  13 septembrie 2009, 16:46

Eu am mai spus de citeva ori si ma repet,toata vina o poarta mas-media care ii scoate la rampa pe needucatii cu creier de bibilica ,nu toti bineinteles,conducatori de cluburi.Citiva care isi baga nasul peste antrenor,ceea ce nu e normal si isi baga nasul si la echipa nationala.Incercati sa ii ignorati si lasati oamenii competenti sa isi faca meseria.

Comentează