Dragostea durează un an

Scrisoarea pasională a lui Loţi Boloni către cel mai recent club al său

marți, 16 februarie 2010, 4:40

Scrisoarea pasională a lui Loţi Boloni către cel mai recent club al său

Trei ani este termenul de garanţie al amorului. La Beigbeder. În cazul lui Boloni, dragostea durează un an. După care urmează mega petrecerea de divorţ.

Aşa i s-a întîmplat tot timpul. În 2000-2001, la echipa naţională, a stat un sezon, plin de rezultate contradictorii, ca ale oricărui antrenor, şi de proiecte inovative, aşa cum puţini au încercat. Apoi a plecat la Sporting Lisabona, unde a cîştigat titlul şi l-a propus pe Cristiano Ronaldo adulaţiei universale. S-a rupt de Sporting la fel de precipitat ca şi de „naţională”, ca şi de Rennes, Monaco sau Al Jazeera, echipele care au urmat. Fiecăreia i-a dedicat aproximativ un an din viaţa sa. A plecat sau a fost dat afară.

Acum cîteva zile, ultima despărţire de clasă, de la Standard Liege, campioana căreia i-a păstrat coroana, adăugîndu-i şi Supercupa Belgiei. Scrisoarea lui de concediere, concept pe care l-a rafinat pînă la brevet, o găsiţi pe ygsp.ro.

Tehnicianul adie a eleganţă şi civilizaţie. „Sînt calm, mă odihnesc şi privesc în altă direcţie„, începe el. „Oamenii curajoşi preferă să reziste palmelor decît să le dea. Nici eu nu dau palme„. Apoi îşi gratifică suporterii.

„Mi-ar fi plăcut să mă fi despărţit altfel de voi, dar în viaţă facem ce putem şi nu întotdeauna ce vrem. Am un profund respect faţă de voi. Vă mulţumesc!”.

Nu-şi cruţă erorile, învelindu-le în folia elaborată a calităţilor. „Cînd lucrez, eu dau totul, uneori prea mult. Şi am mers prea departe emoţional. Am lăsat tensiunea să domine adevărul şi a fost una dintre erori„.

Citeşti cuvintele lui şi te iluzionezi că  înţelegi de ce acest bărbat de 56 de ani naşte înflăcărări copleşitoare, chiar dacă nu ajunge la timp la nici o întîlnire. Ca femeie sau ca echipă de fotbal, la fel de capricioase ambele, ai adora să fii părăsită în acest stil. Sau nu ne pricepem noi la femei. Ceea ce e mult mai probabil.

Comentarii (23)Adaugă comentariu

Nit201  •  16 februarie 2010, 17:15

Oamenii ca Boloni sunt greu de gasit si greu de inteles.
Poate cineva o sa ma intrebe de ce?
Pentru ca este un adevarat profesionist; cati dintre noi pretind ca sunt profesionisti care oare cati sunt cu adevarat.

rolete textile  •  16 februarie 2010, 17:45

sper ca Loti Boloni sa vina sa antreneze in campionatul romanesc
Antrenorii ca el sunt greu de gasit

fotbal  •  16 februarie 2010, 17:49

oo, da! antrenor in rol de victima. care mai si rezista la palme 🙂 daca as fi echipa de fotbal, i-as aplica

mega petrecerea de divort :)) f tare

florin.b  •  16 februarie 2010, 17:51

Fara indoiala dl Boloni este unul dintre cei mai buni antrenori romani ,un mare profesionist ,poate prea profesionist ,poate prea rigid.Uneori cred ca acesta e cel mai mare defect al sau ,nu stie sa faca compromisuri ,ii e greu sa inteleaga ca nu toata lumea poate fi perfecta .Probabil ca este si un caracter mai dificil ,asta si pentru ca este un fin intelectual ,calitate ce uneori in fotbal dauneaza .Oricum cariera lui Boloni ca antrenor este abia la inceput si sint convins ca peste un an sau doi el va ajunge la o mare echipa ,Anglia cred ca i s-ar potrivi cel mai bine.

Moskopole  •  16 februarie 2010, 18:47

A sta un an in plus. Trebuia sa simta din vara ca prea intinde coarda. Nu inteleg ce a sperat sa obtina in conditiile alea de adversitate din partea unei parti insemnate a lotului. Nu are nici macar scuza ca nu stia, singur a declarat dupa castigarea campionatului ca a facut-o in conditiile in care unii jucatori jucau impotriva lui.Aceeasi greseala ca a lui Piturca dupa europene.Nu pot sa-l inteleg, era un accident care astepta sa se intample!

harrypotter  •  16 februarie 2010, 19:03

„Fiecăreia i-a dedicat aproximativ un an din viaţa sa”
Argumentul nu se sustine in cazurile Sporting, Rennes si … Standard.

Ion Ion  •  16 februarie 2010, 19:24

Nu stiu daca se scriu articole despre situatia handbalului masculin, dat fiind faptul ca in ultimul clasament al EHF suntem pe locul 20 si noi detinem 4 titluri de campioni modiali. Astept un raspuns.
Va multumesc

vector  •  16 februarie 2010, 20:04

…poate n-a găsit încă echipa („femeia”) potrivită…

bogdan  •  16 februarie 2010, 20:12

asa e tolo. nu doar ca nu ne pricepem la femei, dar nici lotzi nu pare a stapani arta compromisului. o stapaneste doar pe aceea de a nu face compromisuri. din tot ce-ai spus si tu, din tot ce vedem si noi imi pare, mai degraba, ca boloni este omul indragostit de despartiri. ii place sa deschida drumul, sa faca partie. apoi isi cauta drumul. e un adevarat calator printre baloane. ca o gluma, iubeste despartirile asa cum poate isi iubeste si meseria. aceea de stomatolog. se extrage cat mai fin, cat posibil fara urme. si parca atunci cand era mai tanar era mai artagos. acum da semne de sentimentalisme. o fi apanajul batranetii, sau poate chiar nimerise „undeva”?

m1ha1  •  16 februarie 2010, 21:16

oricat de femeiesti ar parea cuvintele de despartire sa nu uitam ca a facut ceva la standard. Faptele vorbesc despre un om, mai mult decat orice cuvant.

stelistu`  •  16 februarie 2010, 22:18

neniculeee, ce de „romanisme” cum gasisi nea Tolo un articol de generic, din pct meu de vedere e un antrenor mai degraba mediocru, cred k e chiar sub Razvan L !!! Cum naiba altii pot??? Ferguson, arsne Wanger, Lucescu,etc! Rafa Benitez e demis in fiecare mercato dar omu` isi vede de treaba !

Leonard  •  16 februarie 2010, 23:24

Drama Domnului Boloni vine de la faptul ca domnia sa este un intelectual (nu trebuie uitat ca el este medic stomatolog iar diploma nu i-a fost data nici de Ministerul de Interne nici de Apararea Nationala) iar in profesia de antrenor de fotbal are de-a face aproape tot timpul cu tziganime (de pe oriunde in lume) ori cu lume de proasta calitate (neinstruita). Stiu ce vorbesc deoarece in tineretze am jucat fotbal in Romania la o echipa din vestul tzarii (Sannicolau-Mare). In echipa eram singurul fiu de intelectual (tatal avocat). Desi cŝtigam uneori aproape de unul singur unele meciuri, nu am fost niciodata tolerat de coechipieri care erau tot felul de zugravi, mecanici auto, pompisti, strungari si tot ce vretzi voi din clasa muncitoare. Imi aduc aminte ca dupa un meci in care am salvat echipa de la retrogradare printr-o victorie in deplasare, s-a dat fiecarui jucator câte 1 suta de lei si o camasa alba cu mâneca scurta. Când mi-a venit rândul, mi s-a spus ca nu mai sunt nici bani nici camasi si ca oricum eu nu am nevoie nici de bani,nici de camasa. Nu va mai spun ca am luat-o la fuga si m-am intors plangând acasa ( aveam doar 17 ani dar eram titular in echipa „mare”.) Din acel moment am inceput sa simt la rândul meu un dispretz aparte fatza de „prostime si gloata” care dispretz nu m-a parasit nici in ziua de azi.

mihai  •  17 februarie 2010, 0:58

Ar fi ceva sa antreneze la noi

ionutz_wss  •  17 februarie 2010, 3:28

fostul mare fotbalist al stelei e incapabil sa iubeasca o echipa de fotbal. atit!

Razvan S.  •  17 februarie 2010, 5:16

Un mare fotbalist,in prezent un antrenor cu palmares in Europa, un tip inteligent cu personalitate profesionist pana-n maduva oaselor nu vi se pare ca e antonimul perfect pentru LIGA LU’ MITICA sau chiar pentru FRSANDU !!!

B.Vasile  •  17 februarie 2010, 9:10

Nu sint fan maghiar si nici secui. Boloni este un tip educat. Ceea ce surprinde orice comentator sportiv obisnuit cu educatia precara si mai nou accentuat manelista a mingicarilor.Un om ca Loti va ramine mereu cu zgura neintelesului in suflet pentru simplul fapt ca sportivii cu care lucreaza si cu care trebuie sa stabileasca nu numai un simplu dialog ci o intelegere reciproca este de slaba factura si in general pot fi global caracterizati drept ****** semidocti cu bani si ifose de destepti care, atunci cind dau din ei si altceva decit aere, oricum dau infinit mai putin decit primesc.Este drama traita frecvent de profesori ilustri care veniti intr-o clasa de copii problema dupa primul an abia daca reusesc sa initieze un dialog si nu se asteapta sa vina inca rezultate decit in anii viitori. Ani care din pacate nu mai vin.!!

Cipri  •  17 februarie 2010, 10:08

De la Boloni incoace, nu-mi aduc aminte sa mai fi castigat Sporting campionatul. Nici Renne nu a jucat prin cupele europene. Credeti ca Standard Liege va castiga prea curand campionatul? Sau va avea parcursul in europa care l-a avut? Eu ma indoiesc.
Asta e tot ce conteaza. Rezultatul pe care il lasa un antrenor. Daca e numai un an? Ce daca! Nu a antrenat Barcelona sau Real. Cum merge treaba prin Spania, sunt sigur ca cei de la Real l-ar lua un an pe Boloni sa le aduca titlul pentru ca Ronaldo si kaka se pare ca nu certifica asta. faceam si eu o comparatie!

Cipri  •  17 februarie 2010, 10:10

P.S. Nu am niciun amestec la numele brazilianului de la Barcelona!

bigi  •  17 februarie 2010, 10:25

Draga Tolo,

Analitic si rafinat ca de fiecare data.

Totusi nu pot sa inteleg cum „cazul Boloni”, a luat fata in presa
” cazului Mircea Sandu-arbitrii straini”.
Nu pot sa inteleg cum „v-a scapat”, dvs. si intregii prese sportive, intoxicarea si actiunea fara scrupule la care a recurs Mircea Sandu in problema aducerii arbitrilor straini la unele meciuri considerate critice, la fel ca in turul campionatului.
La o simpla analiza a scrisorii originale, in lb. engleza, pretins trimise de UEFA, se poate observa fara niciun efort intelectual, ca aceasta a fost „ceruta unui prieten”, respectiv presedintele Federatiei Spaniole de Fotbal, dl. Villar.
Nu este vorba de niciun antet al UEFA, ci de cel al Federatiei Spaniole.
Apoi continutul scrisorii, repet in lb. engleza, nu contine nicio interzicere a prezentei arbitrilor straini la meciuri din Romania, ci o apreciere fortata si solicitata, zic eu, asupra calitatii arbitrilor romani., si atat. Traducerea in lb. romana, postata pe site-ul FRF, are vadite inexactitati, falsuri chiar, menite sa serveasca scopului urmarit de Mircea Sandu.
Astfel, paragraful 2 din scrisoarea originala spune:
„I can assure you that Romanian refereeing enjoys my fullest support now and in the future and I reject outright any suggestion that foreign referees might be able to officiate Romanian league matches”.
Traducerea corecta a textului de mai sus este:
” Va asigur ca arbitrajul romanesc se bucura de intregul meu sprijin, acum si in viitor, si resping direct (pe fata) orice sugestie (parere) cum ca arbitrii straini ar fi capabili sa oficieze meciuri din Liga Romana”.
Cu alte cuvinte, oficialul spaniol, raspunzand unei „solicitari” desigur, spune ca nu este de acord cu ideea ca numai arbitri straini pot arbitra in Romania, si atat. Dar nu a spus nimeni asta. S-a cerut numai ca anumite meciuri, si anume cele care si in turul camionatului au fost arbitrate de arbitri straini sa fie arbitrate tot de catre acestia, pentru a nu schimba regula in timpul competitiei.
Comparati traducerea de mai sus cu cea facuta de FRF.
Unde este „interzicerea de catre UEFA a prezentei arbitrilor straini la meciuri in Romania”? Cui serveste aceasta actiune „miseleasca” a lui Mircea Sandu? Cum este posibil ca un sef de federatie sa recurga la asemenea manevre oculte? Nu se descalifica el pentru vecie? Ce probe mai vreti pentru demascarea mafiei din fotbalul nostru si a lui „il capo di tutti capi”?

leroiv  •  17 februarie 2010, 15:10

un intelectual rasat…un profisionist,in adevaratul sens al cuvintului…un om care nu stie…si nici nu vrea,sa faca cel mai mic compromis…
vi se pare ca se potriveste asta cu…fotbalul??
da…LOTI deschide drumuri…arata calea…
citi vor,sau citi pot s-o urmeze…
daca am avea 18 antrenori ca el in liga lu’mitica…am fi peste campionatul italiei…sau spaniei!!!

robert50  •  17 februarie 2010, 15:32

Cum va puteti da cu parerea atit de simplu despre Boloni.Acest om a avut rezultate oriunde sa dus si a antrenat.Ce nu va place,ca nu va baga in seama.Nici nu meritati.Toate echipele au scos bani de pe munca lui.La Standard au inceput sa vinda toata echipa.Iovanovici la Liverpool mi se pare.Cind jucatorii sunt cu gindul la plecare nu mai poti sa te intelegi cu ei.Ar fi bine sa-l lasam in pace ca isi va gasi el alta echipa si va da din nou rezultate.

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2010, 16:12

bigi : inteleg ce spui, sigur ca totul are aerul unui serviciu amical, iar clbuurile noastre au inghitit momeala lui sandu

andrei blog  •  17 februarie 2010, 17:29

asa stiam si eu ca dragostea dureaza doar 3 ani dar exista si exceptii cu toate ca majoritatea traiesc din compromis si nu divorteaza. la un club de fotbal e putin mai greu sa traiest din compromis pentru ca e vorba de rezultate,atata timp cat ele exista doar un factor exceptional te poate „divorta”

Comentează