Lupescu, etern revanşard

Conducătorul aripii tinere din FRF a făcut un obicei să deturneze problemele concrete, vorbind despre ce ar trebui să facă presa. Nu ne interesează!

marți, 16 martie 2010, 12:36

Conducătorul aripii tinere din FRF a făcut un obicei să deturneze problemele concrete, vorbind despre ce ar trebui să facă presa. Nu ne interesează!

Mi s-a părut mereu o răutate. Una dintre acele exagerări care fac savoarea fotbalului vorbit, dar simplifică fotbalul jucat pînă la a nu-l mai înţelege. „Lupescu a fost singurul jucător din naţională care dădea pase de 5 metri cu latul”, au spus mai mulţi oameni de fotbal despre fostul internaţional. Numai că, acum, cînd aproape nimeni nu mai ştie la „naţională” această banalitate, pasa repetată şi exactă cu latul, şi deviem cu ristul la adversar sau la pompierul din tribună, procedeul incriminat la Ionuţ ne lipseşte al naibii de mult!

Oricum, nu aşa şi-a construit el cariera. Ci cu muncă, multă muncă, dublată de o vocaţie sportivă şi de o seriozitate care l-au făcut om de bază la echipele din Bundesliga şi verigă tare în mijlocul Generaţiei de Aur.

Cît despre lat, ce bine ar fi să-l practice şi directorul de azi al FRF! Pare mai degrabă preocupat de şpiţuri în gura presei. De cînd a fost numit, nu ales, n-a reuşit-o încă!, în conducerea Federaţiei, Lupescu n-a scăpat ocazia de a afişa raţionamente strîmbe în momente drepte.

Gazeta Sporturilor, prin semnătura lui Viorel Tudorache, a adus la lumină fenomenul despre care toată lumea vorbea, dar nimeni nu probase: selecţia pe pile şi donaţii. Jurnalistul l-a convins pe tatăl juniorului Sergiu Negruţ să vorbească despre cei 7.000 de euro pe care un oficial FRF i-ar fi pretins pentru ca băiatul să ajungă la „naţionala” UNDER 17! Părintele susţine că are înregistrarea audio a convorbirii şi, surpriză de ultimă oră, contul bancar unde trebuia să verse suma. Naşpa! S-au ferit de flagrant şi au furnizat singuri proba invocată de Negruţ senior, om de afaceri în Cluj şi tip care s-a enervat în faţa tentativei de extorcare.

Ce spune Lupescu? Să producă Gazeta probele la FRF! Ei, aş! De cînd zînt ziariştii obligaţi să aducă dovezi altundeva decît în faţa instanţei?! Plus că lucrurile s-au lămurit repede, probele sînt la tatăl fotbalistului şi el declară că le va aduce în tribunal dacă oficialii acuzaţi neagă.

Lucrurile sînt atît de simple că, sătul să-l suporţi şi să-l înţelegi pe Lupescu-şeful, ilogic precum orice om măcinat de resentimente continue în faţa unor inamici închipuiţi, ţi se face dor de o pasă clară cu latul. E timpul să se lămurească lumea fotbalului: Lupescu nu înţelege sau se preface?! Răspunsul e important pentru că, după datele de acum, el e succesorul planificat al lui Sandu.

Comentarii (24)Adaugă comentariu

sorin  •  16 martie 2010, 3:49

Lupescu este din ce in ce mai ridicol!
De cate ori apare la TV se fereste de declaratii transante si ori nu stie ce sa raspunda, ori – pt ca a invata bine lectie de la seful sau – se fereste sa spuna lucrurior pe nume.
Ionut, inainte sa intri in FRF avei o imagine buna!
Acum nici macar imagine nu mai ai!

banii vorbesc…  •  16 martie 2010, 4:16

articol pertinent si la obiect dar ce ne facem cataline?
lupescu nu are decat vreo 40 de ani iti dai seama ca va conduce frf-ul alti vreo 20?
fost sindicalist a sarit imediat in barca lui sandu si mitica si a invatat foarte repede ca vorbele nu costa nimic! ne aducem aminte cum in ultima campanie promitea in stanga si in dreapta campionate de tineret, conditii pentru copii si juniori….ei as! nimic,nimic,niente,niente,zero,zero…..
„norocul” nostru este ca foarte curand nu va mai avea ce sa conduca pentru ca mitica si sandu nu se vor lasa pana nu isi vor desavarsi „opera” :distrugerea fotbalului romanesc! la mai mare monser!

vlad  •  16 martie 2010, 5:41

oricare este raspunsul nu are ce cauta la sefia FRF!

camouflage  •  16 martie 2010, 8:56

Chiar crede cineva din ţara asta că un individ crescut în curtea lui Dinamo mai are coloană vertebrală?
Acolo e plin de amibe şi parameci…

adi  •  16 martie 2010, 9:11

Lupescu intelege, dar ceilalti banditi de la FRF incearca sa-l formeze dupa propriile lor interese. Si daca Lupescu s-ar opune acum, direct, ar zbura de la FRF in secunda a doua !

cristi  •  16 martie 2010, 10:18

Nu stie sau se preface?

Eu cred ca se preface. Nu se poate ca in atatia ani in frf sa nu fi vazut ce e de fapt acolo. Doar ca domnul lupescu e la fel ca mafiotii din sistem. De aceea il pregateste sandu ca urmas. Normal ca ii apara pe spagari. Ca doar aia dau si ei cota parte mai sus.

levi  •  16 martie 2010, 10:25

pai,din ce am citit, Lupescu va cere(sau a facut-o deja) parchetului sa cerceteze acest caz!! Ce ar fi trebuit sa faca, sa anchetze el? Oricum,m-i se pare ciudat ca acel Mihalcea il suna pe tatal jucatorului- ba chiar de mai multe ori-ptr bani, in conditiile in care DNA-ul facea ravagii in fotbal. Pina acum, frf sau lpf cereau dovezi de la presa ptr a sanctiona pe cei banuiti, sau eventual faceau o „comisie de cercetare”, a carei decizie finala o stia toata lumea, adica nimic! M-i se pare corect ce face Lupescu, primeste o sesizare de coruptie, anunta mai departe parchetul sa faca lumina!! E un inceput de normalitate.

matei carmen  •  16 martie 2010, 10:35

As dori sa intreb cand anume vor mai aparea cartile lui IOAN CHIRILA deoarece au aparut 4 , respectiv NADIA , LUCESCU , MEXICO 70 si AR FI FOST PREA FRUMOS – dupa care , pauza , nu a mai aparut nimic , cu totul ca in carti exista o brosura unde spune ca mai sunt in curs de aparitie. Doresc sa stiu , deoarece sotul meu fiind si profesor de sport chiar doreste sa le aibe in biblioteca. Multumesc!

Cătălin Tolontan  •  16 martie 2010, 10:55

mateii carmen: in curind vom edita o noua carte din integrala ioan chirila
levi: imagineaza-ti ca acest episod se petrece intr o companie privata. Sesizarea procuraturii e una si masurile interne sint altceva! Nu astepti sa ti faca procuratura ordine in companie, cercetezi si iei tu masuri

DI-NA-MO  •  16 martie 2010, 11:01

E timpul sa scoateti valahii din functiile de conducere. Trebuie repetata ” miscarea ” cu Carol. DI-rectia NA-bliudenia MO-lodesti.

mihai  •  16 martie 2010, 12:00

Lupescu si Prunea..amindoi acealeasi clase au luat cind au fost promovati la FRF…clase de corupti..profesor si director…Mircea Sandu..

Moskopole  •  16 martie 2010, 12:12

Lupescu asta e mai sinistru decat M.Sndu si Corleone la un loc. Pe aia macar ii stim cine sunt, isi asuma si totul e cu cartile pe fata. Dar ****** asta a folosit pe ******* lui colegi din sindicat ca masa de manevra pt. a presiona pe comducatorii fotbalului sa ia si el un ciolan, ceva. De asta mi se pare mai nociv decat aia doi. Este bolnav de putere, iar zilele lui M.Sandu sunt numarate. O sa vina dl. Lupescu cu ceva delatiuni, ca sa ramana el singurulu mafiot din Fe deratie. Asta urmareste, asta ii e attitudinea, astia ii sunt colaboratorii, asta e el: un mafiot deghizat!

vasglo  •  16 martie 2010, 13:28

Nu stiu de ce esti intrigat, Tolo! Cred ca stii foarte bine sloganul securisto-comunist..”la vremuri noi, tot noi”.. Asta s-a intamplat si la Federatie. Era normal sa ajunga in functii cheie oameni „pregatiti” ca Lupescu si Prunea, iar unii ca Belodedici sa fie „umplutura de ochii lumii”. Numai cand te uiti la fata unora ca Lupescu si Prunea iti dai seama cu cine ai de-a face, iar daca le mai urmaresti si actiunea, vezi ceea ce tot romanu’ vede in viata de zi cu zi..Numai diletantii nu vad ca, aceasta „Casa a Fotbalului” e de fapt „Cosa nostra”, unde nu sunt acceptati decat membrii de „la famiglia”. Ce sa caute un Gica Popescu, un Marcel Puscas acolo? Si apoi asta cu „plicul la juniori” e maruntis de buzunar. Marile „lovituri” se dau la Monte Carlo, in Alpii austrieci sau pe plajele insorite ale Spaniei, sub „ghiara” nasului cel mare, „Il Capo di tutti capi”, in traducere Nicu Piticu’…..”Il astept pe Mutu la nationala”, nu-i asa?

levi  •  16 martie 2010, 14:05

Ce crezi ca trebuia sa faca,concret,Lupescu? Daca il suspenda pe Cheran si se dovedeste apoi ca-i nevinovat? Asa, daca suspenda pe oricine este acuzat de oricine, va fi o harababura si mai mare decit acum! Daca cerceteaza el si ajunge la concluzia ca este nevinovat,este acuzat de subiectivism! Orice ar face,nu-i bine! Eu unul,observ ca totusi Lupescu este altceva decit ce-i prin fotbalul nostru.

Sibelius  •  16 martie 2010, 14:50

Tolo,
Toti am sperat(ca si voi presa de altfel) ca „generatia de aur” odata retrasa din activitate va aduce ceva un suflu nou din toate punctele de vedere in fotbalul romanesc. Cu exceptia(cel putin deocamdata) Dan Petrescu „generatia” ne doveste ca a fost creata dupa chipul si asemanarea fratilor impresari.

stresu  •  16 martie 2010, 14:56

Domnule Tolontan,

Sunt atâtea nedreptăţi în sportul de performanţă, încît ţi se face lehamite.
Unul dintre acestea le-aţi făcut public prin intermediul publicaţiei de faţă.
Dar, oare, câţi alţi „CHERAN” sunt la fotbal, handbal, popice sau oină.
In cazul semnalat de ziarul dvs., am înţeles că există probe palpabile.
Aşteptăm să înceapă balul şi vinovaţii să plătescă.

În altă ordine de idei, dar nu departe de subiectul de faţă, aş dori să aflu mai multe amănunte în cazul puştoaicei de 15 ani BERNADETTE SZOCS, marea speranţă a tenisului de masă.
Ziarul dvs. in nr. de azi a dat o ştire mai mult decât sumară.
Ne puteţi da detalii ?

Mulţumim !

Gabriel  •  16 martie 2010, 17:39

Am citit cu deosebita atentie acest articol si am o nedumerire : ce trebuiea sa faca Ionut Lupescu in afara de a anunta oreganele abilitate ale statului iar daca acel domn Norut are intradevar acele dovezi ce l-a retinut sa mearga la parchet si sa faca o sesizare. Consider ca nu poti suspenda pe cineva din functie numai pe baza unei sesizari nesustinuta de probe. Cu respect domnule Tolontan si incercati sa prezentati evenimentele fara a face si pe judecatori

cfrescu  •  16 martie 2010, 23:00

Lupescu e un băiat deștept trăit în Germania, care și-a făcut treaba lui mereu foarte bine si nu face jocurile nimănui. Desigur, asta îl face oarecum unic în peisajul fotbalistic autohton și implicit dușmanul tuturor… eu sper sa rămână cât mai mult în funcție, în ciuda tuturor atacurilor.

cifrescu  •  17 martie 2010, 2:59

Pentru ca intre el si scaunul FRF nu sta decat chimioterapia. Tocmai acum sa se puna rau cu cineva?

Seneca  •  17 martie 2010, 9:15

Cateva intrebari pt. GSP:
1) De ce cu 3-4 zile inaintea etapelor se afiseaza orele de disputare si TV care transmit, iar cu o zi inaintea meciului se fac modificari?
Unele meciuri care trebuiau transmise nu se mai transmit, iar zilele de disputare se schimba (vezi meciul Brasov-International care initial se disputa miercuri si era transmis de GSP).
2) Meciul Rapidului de luni apare la ora 20.30 si transmis de A1, iar meciul Timisoarei apare tot luni, tot la ora 20.30 si tot A1 transmite
Va multumesc,

basty  •  17 martie 2010, 11:29

Domnule Tolontan!Eu nu cred ca pe banii federatiei se fac cantonamente la juniori spre binele fotbalului romanesc.Sa ne uitam numai ce nume se regasesc in aceste stucturi.Credeti ca acestia nu au destui prieteni sau obligatii incat sa trimita in cantonamente doar adolescenti de „firma”?Daca prin absurd mai raman locuri neocupate se mai iau si fotbalisti.Oare rezultatele rusinoase cu echipe din lumea a-III-a a fotbalului nu vorbesc de la sine despre modul cum se alcatuiesc loturile?Avem echipe intregi de juniori pe cale de a fi naturalizati in tari cu fotbal mare, de care selectionerii nostri nici n-au auzit dar numele lor le sunt oferite pe tava de voi cei din presa.Cazul lui Cocis care nu a jucat nici un minut in Liga I este doar primul dintr-un lung sir ce va urma.De ce ajung juniorii lui G. Popescu direct in occident?Acolo care confirma nu mai vrea inapoi acasa iar care nu, revine cu aere de mare vedeta si sparge cluburile de noapte de pe plaiurile noastre mioritice gen Daminuta.La care lot national a fost selectionat maramuresanu-portughezul nostru Cristian Ponde pe care la 15 ani il cunoaste mai bine Murinho decat reprezentantul aripii tinere de la federatie?Ma opresc aici ca-mi urca tensiunea.

Seneca  •  17 martie 2010, 13:43

Revin la transmisiile TV. CFR-Pandurii este pe A1, nu pe GSP, iar Steaua-Gaz Metan Medias este de la ora 20.00. Astra-Timisoara este de la ora 17.00?

Peter  •  17 martie 2010, 15:19

Domnule Tolontan,

Nu ati putea sugera departamentului marketing sa mute cele 3 butoane absolut ENERVANTE din mijloc stinga paginii GSP?
Nu pot citi o stire si trebuie sa ma chinui sa mut mereu pagina.
Nu inteleg de de nu sunt puse normal ca pe orice site din reteaua internet mondiala!
Chiar suntem cobai ca sa ne bagati reclama si in iris?

Luca  •  17 martie 2010, 22:05

Proba evidenta este ca baiatul nu a mai fost convocat ! Probabil Lupescu isi primeste comisonul si de aceea se face ca ploua ! Nici intelectul nu il prea ajuta … Dar , dormiti lnistiti , Lupescu vegheaza , secondat de Prunea …
Trebuie sa aflam cui i-a vandut Lupescu casa de la Sanagov !!!

Comentează