Discursul Regelui. Cei iubiți

Și-a scos batista de la piept, cine mai poartă azi batistă?, asta după ce ajunsese greu la tribună, sprijinit și sprijinind-se, și-a șters cu un gest reținut nasul, și-a pus ochelarii fini și a început discursul.

marți, 25 octombrie 2011, 11:25

Și-a scos batista de la piept, cine mai poartă azi batistă?, asta după ce ajunsese greu la tribună, sprijinit și sprijinind-se, și-a șters cu un gest reținut nasul, și-a pus ochelarii fini și a început discursul.

La început, Regele Mihai a fost înțeles cu dificultate, dar apoi, cu fiecare propoziție rostită rar și tremurat, miezul cuvintelor a ajuns în sală și la noi, cei din fața televizoarelor. Bărbatul de 90 de ani a stat drept în fața Parlamentului, pe care l-a numit ”fundamentul democrației”. Cu emoție, cu efort și cu loialitate față de sensul vorbelor, a continuat să citească minute bune.

A spus lucruri simple, despre o țară care trebuie ”să-și amintească de cei care au murit pentru libertățile noastre în războaie și în decembrie 1989”, despre ”micii întreprinzători și oamenii care-și fac datoria”, despre școală, Banca Națională, Academia Română, despre țărani și elevi și despre ”România competentă și liberă care a reușit să meargă mai departe”.

Discursul a continuat necomplicat și, pe măsură ce Regele obosea, cuvintele sale tot mai rare căpătau o forță și o pătrundere misterioasă. A fost nevoie să înceapă aplauzele, cele mai lungi auzite în ultimii 20 de ani aici, a fost nevoie ca bărbatul să primească ovațiile, vertical și ridat precum enții, Păstorii Copacilor, parcă neschimbat după aproape 20 de ani de cînd stătea cu brațele ridicate în fața troiței de piatră de la Piața Universitatății, ca să înțelegi că ai ascultat, după trei ani de criză și de suferință, primul discurs închegat și firesc al compasiunii față de nevoile omenești ale românilor. ”Sînt trist că văd bătrîni și bolnavi înjosiți”.

A fost, poate, și primul discurs al recunoștinței pentru munca milioanelor de oameni care au tras ca nebunii, scoțînd lumea noastră din oroarea comunismului, primul discurs despre lucrurile care merg, nu doar despre cele care se poticnesc în țara asta. Primul discurs în care profesorii, militarii, artiștii sau antreprenorii au fost elogiați tremurat, nu căpăciți cu limbuție. Prima oară cînd se aud apăsat cuvintele ”Aveți încredere în democrație în rostul instituțiilor și în regulile lor!” de la tribuna Parlamentului, chiar azi, în cea mai complicată criză de încredere a democrației.

Acum cîteva luni, cînd și-a lansat cartea ”Branding pe frontul de Est”, Aneta Bogdan remarca amar că discursurile liderilor noștri în ultimii 20 de ani nu au inspirat și nu au vorbit despre ”valorile grupurilor umane și profesionale din România”. Iată un citat din carte: “Politicienii nu s-au străduit să demonstreze că România are ceva unic, valoros şi că trebuie să investim în această direcţie; niciunul nu a inspirat naţiunea sau nu i-a dovedit ca merita mai mult; niciunul nu i-a demonstrat ca este iubită; niciunul nu a creat asociatori pozitivi, favorabili pentru naţiunea română”.

A fost nevoie să simțim pînă la os umilința, să ne simțim în plus, prea mulți, prea leneși și aproape inutili, oricum neiubiți, pentru ca să apară acest bărbat drept de 90 de ani, ”în aceste vremuri care nu au respect față de valori”, cu batista lui demodată și cu avertismentul tremurat și afectuos: ”Țara nu am moștenit-o de la părinții noștri, ci am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”. Și, îndemnați să ne gîndim la cei pe care-i iubim, ne-am simțit noi înșine, după mult timp, iubiți.

Comentarii (54)Adaugă comentariu

Cristi  •  25 octombrie 2011, 11:43

La multi ani,Majestate!

dan  •  25 octombrie 2011, 11:46

Pe langa mesajul Regelui , m-a impresionat si articolul tau. Felicitari!
‎”Coroana regala nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unica a independentei, suveranitatii si unitatii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, in continuitatea lui istorica, si a Natiunii, in devenirea ei. Coroana a consolidat Romania prin loialitate, curaj, respect, seriozitate si modestie.”
MS Regele Mihai l

Costi  •  25 octombrie 2011, 11:47

TRAIASCA REGELE !!!

Riccardo  •  25 octombrie 2011, 11:48

Regele Mihai ,ramane o personalitate in fata caruia trebuie sa ne inclinam cu totii.Pe basescu , boc si udrea trebuie sa-i inlaturam si sa plateasca fata de nenorocirile care le fac poporului roman.L-am vazut pe Regele Mihai, doar la tv.,dar se vede de departe ca face parte din parta cea buna a Romaniei ,o Romanie care nu va apartine niciodata clicii basisto-p.d.liste

catalin  •  25 octombrie 2011, 11:50

Traiasca Regele !

bodea adrian  •  25 octombrie 2011, 11:52

Nu inteleg de ce il „omagiati” si il ridicati atata in slavi pe acest tradator de tara.A plecat din tara miseleste,pe ascuns, „cumparandu-si” viata cu pretul comunismului.Batranii de la Saulesti(judetul hunedoara,6 km de Deva) au fost martori la trecerea trenului pe acolo.Mai mult decat atat,trenul a oprit in acea halta si avea sa fie incarcat cu bogatii(atentie!trenul nu s-a oprit la gara Deva,ci la halta Saulesti – poate aveti vreun mod de a verifica aceasta informatie)! De ce incercam se ne mintim?Nu conteaza ca avea doar 20 de ani….la anii astia esti mandru,plin de viata,saritor,doritor de mai „multe si mai bune”…daca era un „roman” adevarat isi dadea viata pentru tara
Mai mult decat atat,va mai dau o tema de gandire…..spuneti-mi va rog….a traiat atatia zeci de ani in asa spusul exil….din ce a trait?regele Mihai a fost angajat in Elvetia?a avut vreo societate care sa faca afaceri?Raspunsul este unul clar: NU! A trait zeci de ani de pe urma bogatiei Romaniei……poate este printre singurele,sau chiar singurul subiect in care am aceeasi idee cu Traian Basescu!
Numai bine!

adi  •  25 octombrie 2011, 11:54

respect!

Mamablu  •  25 octombrie 2011, 11:55

Lauda Regelui şi a Monarhiei a ajuns la fel de banală şi de conformistă ca lauda lui Ceauşescu şi a Ţării, pe vremuri. Dar atunci măcar era un Păunescu care să cânte osanale cu talent.
Iar Nea Nicu a fost cu adevărat CINEVA, chiar şi în rău. Mihai rămâne, cu toate eforturile, NIMENI.

teo  •  25 octombrie 2011, 11:55

bun asa. a aplaudat si tovarasu iliescu cel care il alerga pe autostrada sa-l dea afara din tara?

bogdan  •  25 octombrie 2011, 12:00

Traiasca regele!
Doar monarhia mai poate salva Romania..doar cu ajutorul monarhiei mai poate fi instituita in Romania competenta si valoarea..

ionbadea  •  25 octombrie 2011, 12:03

Esti subiectiv.
In rest omul are dreptate: trebuie sa avem incredere in institutiile statului. Sa nu mai injuram de fiecare data cand ni se taie din ce nu meritam.

Oare sunt mai importanti pensionarii sau tinerii care pleaca pe capete impovarati de dari mari la stat.

P.S. Am 31 de ani si am ales sa raman. Momentan

Cosmin  •  25 octombrie 2011, 12:05

Felcitari Catalin! Ieri la Ateneu si azi in Parlament am vazut pe viu ce inseamna cu adevarat un simbol, un lider, un model pentru noi toti. Cum valorile si moralitatea nu apartin doar unor vremuri de mult apuse ci sunt coloana vertebrala a oricarei societati sanatoase. Ceea ce noi nu suntem.

Majestatea Sa a transmis, la cei 90 de ani ai sai, ceva ce niciunul dintre asa-zisii oameni politici ai zilelor noastre nu a fost si nu este capabil: mandria de a fi roman.

La Ateneu, ieri, o mana de oameni l-au aplaudat sincer minute in sir, din suflet si cu caldura. Azi, din parlament, au lipsit exact cei care ne-au falsificat si ne-au furat prezentul: cei care ne conduc.

La multi ani Majestate!

Serban G  •  25 octombrie 2011, 12:19

Am trait cu totii azi un moment Istoric !!! Poate ca niciodata nu am simtit atata mandrie stiind ca sunt roman si ca am putut participa emotional fiind contemporan la acest Eveniment Unic !!! Traiasca Regele !!!

MSR  •  25 octombrie 2011, 12:26

Regele si Patria!

Traiasca Regele!

Flory UK  •  25 octombrie 2011, 12:28

simplu si fara cuvinte pompoase …astfel de discursuri ar trebui sa auzim mai des …ma gandesc la Regele Mihai in Parlament si nu pot sa compar imaginea lui decat cu o persoana intr-o groapa cu lei ….cat de parsiv poti sa continui sa fi (ma refer la Iliescu ,cel care l-a intors de 2 ori pe rege de la granita )…????si ca el multi altii ….iar Basescu este presedintele Romaniei (a romanilor )…el trebuia sa fie in acea sala ,…rusinos cum stim sa batjocurim istoria ,sa batjocurim o persoana ,un om….oricum este un moment istoric ….

Andrei  •  25 octombrie 2011, 12:29

Nu stiu ce mai avem de aparat, nu stiu ce mai e de demonstrat, ce asazise cuceriri ale civilizatiei trebuie pastrate: Romania republica prezidentiala isi demonstreaza pe zi ce trece ineficienta si orice moment in plus in aceasta directie o duce catre ireversibilul dezastru…. DE CE nu am incerca ALTFEL? DE CE nu putem accepta sa lasam orgoliul proletar in favoarea unei solutii care DEJA SI-A DOVEDIT VIABILITATEA ??
Traiasca Regele !

dan.enache09  •  25 octombrie 2011, 12:36

Majestatea sa, Regele Mihai I al Romaniei este LIDERUL care poate sa traga natiunea dupa el, sa ne faca mandrii de ceea ce suntem, sa uneasca energiile intr-un scop comun, national, in context european, care, la cei 90 de ani ai sai poate MODERNIZA din temelii statul roman. Astazi a fost doar o mica dovada, publica, a nevoii nostre de lideri.

Stefan  •  25 octombrie 2011, 12:40

„Tovarasul” badea Adrian, adulmeca comunismul! Probabil ca a dus-o bine atunci! Cine stie ce politruc a fost! Arata tovarasu’ Adrian, un politician caruia sa-i pese de tara, ca regelui Mihai! Poate doar tovarasului Ion Iliescu! Tatal meu a fost in generatia regelui, asa ca nu ma poti suspecta ca am fost regalist. Sunt insa acum regalist!
Daca aveam rege, eram departe acum. Tovarasilor din partidele de pe esicherul politic (idiferent daca sunt de stanga sau dreapta), le pasa doar de portofelul lor! Atat!
La multi ani Maiestate!

poli_iasi  •  25 octombrie 2011, 12:46

Eu am spsu mereu…daca Romania ar fi fost Regat..daca Iliescu predaputerea Regelui,asa cum ar fi fost normal,dupa ce in prealabil Regele fusese alungat din tara de comunisti…Acum Romania ar fi fost o tara respectata si cu un nivel de trai ridicat…Nu se mai fura in halul asta,nu mai era liber la….miile de jafuri -a se citi contracte cu statul-,nu mai era liber la acele privatizari MINCIONOASE….

democratul  •  25 octombrie 2011, 12:46

Cred ca este singurul rege din lume care face pact cu dusmanul in schimbul libertatii lui, ciuntind Romania si complotand impotriva celui mai mare maresal al armatei Ion Antonescu.
Oare de ce nu a negociat o retragere din cel de-al II-lea Razboi Mondial, dupa intoarcerea armelor, ca Finlanda spre exemplu?
La multi ani Majestate!

fotbal  •  25 octombrie 2011, 12:49

mi-a placut atat de mult comentariul tau, incat pot sa-mi imaginez ca are un „”Comments Off” in coada

Dan Sergiu  •  25 octombrie 2011, 12:51

@bodea adrian . il „elogiem” pentru ce a spus si pentru ca vorbeste de principii si are argumente. Tu personal ce argumente ai? ce ai realizat in viata sa poti sa judeci 1 la 1 acest om? pus intr-o situatie asemanatoare ce ai fi ales sa iei un glont in cap sa ajungi un nume intr-un manual alternativ de istorie sau poate sa te retragi (da. un om inteligent stie cand sa faca pasul inapoi) sa te regrupezi si sa continui lupta? discursul tau abunda de ipocrizie. vorbesti de niste lucruri/fapte care chiar tu spui ca „trebuie verificate”. te legi de om in loc sa bagi la tartacuta cuvintele si intelesul lor si sa inveti ceva din ce spune. stiu ca e mai usor sa ataci un om decat sa-i ataci argumentele cu ALTE ARGUMENTE dar totusi.

Plaieșu  •  25 octombrie 2011, 12:51

Traiasca Regele Romanilor!

litovoi  •  25 octombrie 2011, 12:53

impresionant atat discursul cat si articolul .
@adrian bodea : Esti un nesimtit ca si specimenele ce ne conduc astazi tara. Cine mai crede povestile comunistoide cu trenul de bogatii, cand se stie ca regele a fost nevoit sa se angajeze in strainatate mecanic auto, pilot de incercari etc. sa isi sustina financiar familia? Ce alt rege ai auzit sa faca munci brute pentru a putea trai decent,daca avea vagoane de bogatii? Bogatiile furate la plecarea regelui au indestulat alti comunistoizi ca tine,care au avut acoperirea perfecta pentru lipsa acestor bogatii:„le-a furat regele„. Chiar crede cineva ca intr-o tara condusa cu pistolul de groza,pauker etc. regele putea parasi tara cu vagoane de aur?
Greu isi va reveni Romania, doar dupa ce dispar toti brontozaurii comunisti pe cale naturala .

yaruk  •  25 octombrie 2011, 12:54

Regele, in marinimia Sa, i-a iertat pe toti cei care s-au purtat urat cu El de-a lungul timpului, nu le poarta ranchiuna. Oare cum s-a simtit iliescu pe dinauntru-i in aceste momente?
Discursul Regelui m-a emotionat si m-a facut sa fiu mandru ca sunt roman.
REGELE SI PATRIA !

robert f  •  25 octombrie 2011, 12:57

Am ascultat discursul Regelui Mihai la radio in masina si dincolo de lacrimile de bucurie am simtit ca dupa 20 de ani de la revolutie Romania intra in normalitate.

La multi ani Maiestate!

clovniiveseli  •  25 octombrie 2011, 12:58

Citesc printre comentarii , mesaje gen , monarhia va salva romania , sau , regele va salva romania , eu personal cred ca bunul simt va salva romania , munca , agricultura , educatia , cultura acestea sunt valorile care pot salva romania .

Dinny  •  25 octombrie 2011, 13:00

Inca din ’90 le spuneam celor din jur,ca sansele Romaniei ar creste exponential,daca ne-am intoarce la situatia de dinaintea comunistilor….adica la monarhie….
Dar influentele negative ale comunismului asupra conditiei umane,erau atat de puternice in 90′,incat eram privit cu indulgenta….
STITI de ce s-a prabusit comunismul?
STITI de ce intreg mapamondul trce printr-o criza economica?
Fiindca resursele sunt limitate,iar „pretentiile” intr-o viata din ce in ce mai buna=mai scumpa pentru TOTI…poate fi rezolvata DOAR pana la un punct….Sa zicem cam pana la 70 % in comunism si 85 % in capitalism(cifrele sunt „valabile” ptr tarile implicate in cele doua sisteme..adica fara lumea a III a)
Am auzit o opinie scurta si seaca,dar crunt de adevarata si de severa…”Va trebui sa muncim mai mult si pentru mai putini bani”
QED

MADE IN TIMISOARA  •  25 octombrie 2011, 13:04

INCA ODATA MAJESSTATEA SA REGELE MIHAI A DAT O LECTIE DE PATRIOTISM SI DE APRECIERE A VALORIILOR NEAMULUI ROMANESC. INCA O PALMA DATA TUTUROR CELOR CARE AU CONDUS ACEASTA TARA DE LA REVOLUTIE SI PINA ASTAZI. BRAVO!,BRAVO!,BRAVO! SA NE TRAIESTI MAJESTATE!

Cantemir  •  25 octombrie 2011, 13:06

Anticipasem de ieri ce-o sa vorbeasca:
http://camarasdelumini.wordpress.com/2011/10/24/cui-si-despre-ce-nu-va-vorbi-regele-maine/

scorpionul1923  •  25 octombrie 2011, 13:23

@stefan: nu pierdeti timpul cu oameni nuli ca educatie si informare elementara.

„….a traiat atatia zeci de ani in asa spusul exil….din ce a trait?regele Mihai a fost angajat in Elvetia?a avut vreo societate care sa faca afaceri?Raspunsul este unul clar: NU! A trait zeci de ani de pe urma bogatiei Romaniei……” – q.e.d. – Cine are habar cat de cat de exilul impus Majestatii Sale, stie la ce ma refer. Cine nu stie, fuguta la carti ca nu strica ochii. (mentionez ca punctele de suspensie „fara numar” cum ii sta bine unui manelist basescian ii apartin „jenabilului” citat)

Un singur lucru e pozitiv: un asemenea specimen incheie cu „Traiasca Bashescu”. Cine se aseamana…se aduna.

Felicitari domnule Tolontan, nu credeam sa mai pot fi emotionat de altceva intro zi in care am asistat la discursul regelui si in care am aflat de decesul institutiei nationale numite Liviu Ciulei. Dumnezeu sa-l odihneasca. Articolul dumneavoastra a izbutit tripla ca sa spun asa. Inca o data felicitari.

Alex  •  25 octombrie 2011, 16:47

Regele Mihai a fost fortat sa abdice, nu a fost o optiune a lui in acel moment istoric. Europa fusese divizata de altii, rolul lui nu putea fi decisiv. Ca o fi plecat cu ceva dupa el, habar n-am, nu era sa plece cu 2 schimburi in geamantan. Insa, per ansamblu, Regele Mihai I ramane o figura palida a tarii. Dus in Parlament la 5 ani, a purtat mereu amintirea aceea, a fost mereu condus de altii. Nu s-a ridicat la inaltimea ilustrilor sai strabuni Carol I si Ferdinand. Si asta nu doar fiindca aceia au castigat razboaiele, iar el l-a pierdut. Ci fiindca nu a putut influenta, dar a fost influentat. A ratat momentul de a fi Rege.

Catalin mediaddict  •  25 octombrie 2011, 17:17

Draga Tolo,

”Țara nu am moștenit-o de la părinții noștri, ci am luat-o cu împrumut de la copiii noștri”

este un citat din Saint Exupery

Cătălin Tolontan  •  25 octombrie 2011, 17:36

Catalin mediaddict: citatul are o atribuire incerta, stiu asta pentru ca l-am remarcat acum citiva ani si am incercat sa-i aflu originea. Una dintre variante este, intr-adevar, Saint Exupery, alta varianta este un ginditor ecologist, care ar fi citat, la rindu-i un sef de trib indian. In cartile de citate celebre, el apare ca neatribuit.

Alex  •  25 octombrie 2011, 18:08

@RobertF – ma bucur pentru bucuria resimtita de tine, dar sa stii ca intrarea in normalitate nu se face prin vorbe, indiferent de cine sunt rostite acestea.
Romania va fi in urmatoarele zeci de ani in „normalitatea ei”, in care zace, de altfel, si acum.
Nu ne stim istoria (nu, nu e cea invatata la scoala, desi nici pe aceea nu o stim)
Nu mai stim sa scriem in superba si stravechea limba a noastra.
Nu ne comportam ca un popor.
Suntem sub povara anilor sub turci si rusi.
Ni se reaminteste incontinuu ca suntem mai prejos si ne comportam ca atare. Suntem mai prejos.
Suntem subjugati economic.
Ni se spala creierul zi de zi. Sexybraileanca, Cruduta, Bianca, Becali, adevarul despre ejacularea feminina.
Suntem noi insine doar cand plangem la Dansam pentru tine. Gravissim.
Ne plac telenovelele cu tigani.
Astea nu se schimba printr-un discurs. Normalitatea este departe.

Danny  •  25 octombrie 2011, 18:10

Felicitari pentru articol!
Discursul regelui mi s-a parut destul de cuprinzator si a privit realitatile romanesti actuale doar ca un observator a facut doar niste afirmatii decente, de bun simt, dar atat de necesare intr-un prezent agitat si a sfatuit clasa politica, de la inaltimea varstei si experientei sale. Asa cred ca trebuie luate declaratiile sale. Insa, cred ca a fost doar ascultat, nu si inteles.
Altfel, si mie mi-a placut citatul din final si daca starneste discutii cu privire la originea lui, inseamna ca ne-a pus pe ganduri si asta mi se pare un lucru bun.

Perspico  •  25 octombrie 2011, 19:49

D-le Tolontan, am stat langa dumneavoastra la prima vizita oficiala a regelui, in aprilie 1992. Ati crescut semnificativ in ochii mei din acel moment, mi-am dat seama ca sunteti un om de calitate.

Broscuţa Oac  •  25 octombrie 2011, 22:46

E amuzant cât de mult îi impresionează vorbele goale pe indivizii mai săraci cu duhul.

Mihai s-a prezentat acceptabil şi atât. N-a spus nimic important fiindcă n-are ce. N-a ştiut să fie rege, a fost un figurant. 23 august e un compromis disperat, făcut de un monarh vinovat, când ruşii erau deja în inima Moldovei. Mihai s-a salvat în ultima clipă de acuzaţia (meritată) de complicitate la crime de război.

În exil a fost, inevitabil, ostracizat de guvernele occidentale, care i-au impus tăcerea totală. ”Demnitatea” lui a constat în discursurile prăfuite înregistrate la Europa Liberă de Anul Nou.
După 90 s-a lăsat cumpărat de nişte foşti activişti, cu câteva proprietăţi care i-au fost restituite la şantajul discret al Londrei – aşa cum nu s-a întâmplat în republici independente, cum sunt Italia sau Austria.

Istoria reală nu e un roman de Alexandre Dumas.

john  •  26 octombrie 2011, 6:49

Intrand in alianta cu PSD-ul, PNL-ul si-a dezgustat baza sa electorala: anticomunistii care au votat cu PNL-ul in 1990, ’92 si ’96 (atunci facea parte din CDR), cand acest partid inca mai dadea impresia ca avea ceva impotriva comunistilor. Actuala alianta cu PSD trebuia sa devina digerabila, altfel candidatii PNL s-ar fi prabusit in alegeri. Trebuia gasita o modalitate prin care electoratul anticomunist al PNL sa inghita coalitzia cu jegosii. Astfel ca s-a decis sarbatorirea Regelui in Parlament. Dupa ce tatuca Iliescu a aprobat planul, agentul Duda si-a facut din nou datoria si operatiunea s-a urnit din loc. Iliescu i-a scris Majestatii Sale o scrisoare de felicitare, dupa ce doar cu cativa ani in urma considera monarhia o relicva istorica. Ca si cum fostii bolsevici stalinisti ar fi o sursa de prospetime. Toti PSDeii, de la prostanaci la penali, au devenit amabili si zambitori in preajma Regelui. PSD-ul apare acum ca un partid plin de oameni de treaba, nu? Ce frumos! Desigur, „intelectualii” romani vor pune din nou botu’, ca de obicei.
PNL-ul isi va conserva astfel baza electorala fara ca PSD-ul sa piarda din electoratul sau anti-Rege (ca doar a aprobat domnu’ Iliescu, nu?). Iar Basescu fumega si il injura pe Rege pe partea cealalta.

socului  •  26 octombrie 2011, 10:28

Daca Catalin scrie in termeni normali despre rege, daca Catalin a vazut ca discursul acestui Om nu a adus prejudicii de nicio natura auditoriului , daca Catalin zice ca e bine… Atunci e bine !
Pentru ca acet om, Catalin , nu poate fi partizan al niciunei tabere , simt asta in toate comentariile postate de el in propriul blog..
Eu sunt antibasist cu toata fiinta. El nu e . Eu urasc steaua cu toata fiinta ,el nu . Eu sunt subiectiv cand vine vorba de cele mentionate , el se pare … ca nu .
Deci , domnule Tolontan , felicitari pentru speranta pe care ne-o dati , pentru impartialitate, coloana , etc . Si poate… va veti apleca siasupra atacului miselesc pe care basescu l-a facut la adresa regelui ..

Cătălin Tolontan  •  26 octombrie 2011, 10:43

perspico: ce vremuri 🙂

Broscuţa Oac: prefer sa fiu sarac cu duhul impreuna cu ideile rostite de regele mihai decit destept impreuna cu ideile tale

La multi ani, Majestate! | De azi…  •  26 octombrie 2011, 11:01

[…] discurs, Catalin Tolontan a scris cu mult suflet: https://www.tolo.ro/2011/10/25/discursul-regelui-cei-iubiti/ Did you like this? Share it:Tweet Adaugat in stiati ca? Etichetat la multi ani, Majestate […]

basarica  •  26 octombrie 2011, 11:58

broscuta oac – asa sa-ti ramana numele 🙂

Kane  •  26 octombrie 2011, 15:07

Regele Mihai este istorie si atat. Tot istoria il va judeca. Iesirea lui la rampa in parlament este simbolica. Dar, din nou, doar atat. Sa nu uitam ca Romania a platit Transilvania cu vietile soldatilor cazuti pe fronturi straine, acolo unde nu mai era razboiul nostru. Sa nu uitam ca si acum platim politele altor state falimentare, gen Grecia. Regele sa se retraga elegant, daca vrea sa fie demn de conditia sa regala.

Si atat!

dan  •  26 octombrie 2011, 16:08

Care rege?Nu el cu manuta lui a semnat actul de abdicare(ceea ce inseamna ca a renuntat la TOT inclusiv la titlu) si ne/a predat rusilor el plecand in exil(binenteles cu bunurile necesare unui trai inbelsugat si fara griji).Sa nu uitam ca probabil este singurul rege care si/a predat inamicului comandantul armatei(pe Antonescu) a primit distinctii de la rusi.Cat timp noi am fost sub teroarea rosie ce a facut el pt. poporul iubit?Ieri am vazut un batranel care inspira mila si nu respectul si demnitatea de care vb el(a lui unde a fost in acele momente cruciale pt tara?) care se lasa din nou folosit de lingaii politici ca si acum 70ani.Nu a avut nici pana acum bunul simt sa ne explice ce sa intamplat in acele momente si poate sa ceara scuze poporului tradat.Ce pot invata eu de la acest om,sa/mi ‘vand’ tara,neamul,familia si sa ma duc acolo unde e bine doar pt. mine?

Regele Mihai « Blogul Fratilor Miron  •  26 octombrie 2011, 16:25

[…] ale românilor. ”Sînt trist că văd bătrîni și bolnavi înjosiți”. ” – Catalin Tolontan Like this:LikeBe the first to like this […]

Petru Ivascu  •  27 octombrie 2011, 10:59

Am avut onoarea de a da mana cu Maestatea Sa! I-am spus cateva cuvinte: „Maestate, istoria va face dreptate!” Sa dea Domnu` sa ajunga sa vada ca va fi dreptate!

Alex  •  27 octombrie 2011, 12:41

Traiasca Regele!

vlad  •  27 octombrie 2011, 15:11

Un discurs plat, presarat cu banalitati.
Si pe deasupra cu un plagiat dintr-un ornitolog de prin sec.18
http://www.brainyquote.com/quotes/quotes/j/johnjamesa197160.html
O fi si asta vreun Churchill sau Nixon …

rt  •  27 octombrie 2011, 16:30

“A true conservationist is a man who knows that the world is not given by his fathers, but borrowed from his children.” este un citat din John James Audubon, ornitolog prin sec. XIX. si poate fi gasit pe toate saiturile de citate pe care le frecventeaza toate pitipoancele in cautare de citate pt. statusuri de messs:
http://www.brainyquote.com/quotes/quotes/j/johnjamesa197160.html
In rest, noi sa fim sanatosi.

Comentează