marți, 31 iulie 2012, 1:50

Cum a cucerit Alin primul aur olimpic al României la Londra 2012 » Cîndva, după ce ziarele vor dispărea și tirul se va face cu boabe de laser, oamenii își vor aminti, poate, că plumbul literelor a descris povestea fratelui său, plumbul alicelor

De Cătălin Tolontan și Raed Krishan (foto) (Royal Artillery Barracks – Londra)

Cu o zi înainte, totul părea compromis.

Cu patru ani înainte, totul părea încheiat.

După Beijing, Alin Moldoveanu și-a schimbat antrenorul, pușca, “adică o parte a corpului meu, ca și cum mi-aș schimba mîna”, și a încercat să treacă peste deziluzia unui loc 4.

“Trei ani am tras rău. Trei ani m-am chinuit și nu mi-a ieșit aproape nimic deși am continuat să muncesc” ALIN MOLDOVEANU

A ajuns la Olimpiadă pentru că a dat ce a avut mai bun la un concurs. Restul rezultatelor erau modeste.

Nimeni nu-i mai dădea nici o șansă. Claustrat în poligonul Tunari sau acasă, la Focșani, Alin Moldoveanu s-a încăpăţînat să trăiască într-un sport “în care sînt peste 100 de sportivi de mare valoare, din care doar 47 au luat startul la Olimpiadă”, după cum spune favoritul probei de 10 metri pușcă aer comprimat, italianul Niccolo Campriani.

[tab: CAPITOLUL 1]

Finala foc cu foc

Îngrijorarea de la ultimul antrenament
Duminică, Alin a avut ultimul antrenament chiar în sala unde începe acum calificările, antrenament care a mers îngrozitor. “Nu-și găsea ritmul și reperele, era nervos și nemulţumit”, descrie antrenorul Sorin Babii punctul din care a pornit Moldoveanu. Babii are un titlu olimpic la Seul, în 1988, și un bronz la Barcelona, în 1992.

Se adunaseră, parcă, toată zgura nemulţumirii și toată frustrarea bărbatului de 29 de ani. Cei doi, antrenor și sportiv, vedeau cum se duce ţinta finalei de 10, ceea ce-și propuseseră.

Apoi a venit ziua de ieri.

Numărul 1697
Startul s-a dat la 9 dimineaţa. Afară era soare și în baza “Royal Artillery Barracks”, care e chiar asta pentru Olimpiadă, un set de barăci albe, strălucesc pintenii fanfarei militare.

Sala calificărilor e, de fapt, un cort uriaș, luminat însă bine și cu o temperatură ideală.

La 9 fix începe sesiunea. Tiriștii au o oră și 45 de minute, cu tot cu încălzirea pe care și-o dimensionează singuri, ca să tragă cele 60 de focuri. Alin trage de pe pista 35, are numărul de concurs 1697, anul în care s-a inaugurat catedrala St. Paul din Londra.

Primul foc de antrenament e un 10,5. Sorin Babii îi verifică timpul pe telefonul Samsung. Apoi, antrenorul se pune pe scaun, fix pe direcţia lui, și stă acolo o oră și trei sferturi, transportat.

Alin, ține minte această oră!
La 9:16, Alin termină pregătirea și începe să tragă. Cîndva va povesti nepoţilor această oră. 9:16, ora cînd a început viaţa lui de campion olimpic.

Primul foc e un 10,1. La limită. Nimic nu-l tulbură. Cu mîna dreaptă ia alica, o pune în armă, apoi duce pușca pe obraz, trecîndu-și buzele peste metalul mat al armei. Mîngîierea continuă pe obraz, o fixează și așteaptă.

Totul se derulează cu încetinitorul, “e vital să găsești exact echilibrul între a nu te grăbi, dar a rămîne totuși într-un ritm viu”, spune el.

Dansul omului și al puștii
Prima serie de 10 e impecabilă. Trage între 10,2 și 10,9, focul perfecţiunii, imposibilul cînd altcineva, nu tu, strivește cu buricul degetului alica drept pe ţintă.

Apoi, Moldoveanu reia protocolul liniștii interioare. Din cînd în cînd se oprește și respiră cu ochii închiși, ţinîndu-și arma pe stativ, la doi centimetri de faţă. Urmează iar dansul lent, un tangou al omului și al puștii, încarcă, atinge arma cu buzele, o pune pe umăr și pe obraz, îndreaptă gura și buzele spre ţintă, ochește și trage cînd simte el, numai cînd simte.

Un copil plînge, un telefon sună, un sportiv trage
Nu se grăbește și te sperie această ritmicitate lentă, de film mut. Mereu a procedat așa. A tras printre ultimii, în ritmul său.

Așa face și acum. Seria a doua e și mai bună, încă 10 de 10, cu 9 focuri de peste 10,5, dar timpul trece și îţi faci un calcul: trage cam 10 focuri pe sfertul de oră, nici o abatere nu e posibilă.

Publicul e așa și așa, oricum nici vorbă de tăcerea de St. Paul la care te-ai aștepta la tir. Un copil plînge într-un colţ al tribunei. Podiumul de lemn face zgomot, oamenii șușotesc. În stînga lui Alin, norvegianul Bakken e uluitor de rapid. Trage 300 de puncte din 30 de focuri cînd Alin abia a ajuns la 200.

“Tirul e un sport de zi. Azi ești jos și mîine ești sus. Asta însă dacă, evident, ești pregătit. Am apăsat pe butoane ca să-l fac pe Alin să fi e el însuși. Mai mult nu a fost nevoie” SORIN BABII

597 e ultimul clasat din finală!
Crește tensiunea. Unii au terminat deja, publicul aplaudă. Moldoveanu nu se grăbește. La focul cu numărul 29 trage un 10 simplu. Un micron în lateral și era 9. Dar nu poţi gîndi așa pentru că o iei razna.

Seria a patra e perfectă și ea. 400 de puncte! Apoi, ratează focul 45, vorba vine ratează, trage un 9,7.

Ultimele 15 focuri sînt contracronometru. Focul și minutul, cu doar un minut pe care și-l tîrăște după el și prin venele noastre umflate, un minut de rezervă.

Nimic nu-l urnește din ale sale, merge șnur pînă la final, lîngă el se petrec mici drame, norvegianul ratează trei focuri în ultima serie de 10 și abia intră în finală. O finală olimpică în care se intră cu 597 de puncte, înspăimîntător nivel.

Record olimpic egalat
Ne uităm pe tabelă. Alin e pe locul doi, imediat după italianul Campriani, ambii cu 599 de puncte, ambii în buza perfecţiunii, ambii egalînd recordul olimpic.

Încep să tremur necontrolat. Sala îl aplaudă pe Alin, care e ultimul ce a încheiat, singur într-un șir de valize cu etichete colorate și cu arme care se odihnesc deja, așteptîndu-și ascultătoare stăpînii.

Fug în sala mare, în care peste o oră începe finala. Incredibil, Alin Moldoveanu chiar se întoarce!

Finala foc cu foc
Finala începe la 12:15, fix și spectaculos ca un show TV. Spectatorilor li se explică regulile, li se vorbește. Asta e bine, mai rea e gălăgia.
FOCUL 1
Campriani izbutește doar 9,7, iar Alin, care iarăși nu se grăbește, așteaptă ultimul și trage 10,3!!! Trece pe locul 1, dar vă rog, nimic nu e cîștigat, mai sînt 9 focuri, oricare dintre ele te poate înălţa sau coborî! Italianul a coborît pe trei, indianul Gagan Narang e imediat sub Alin.
FOCUL 2
Indianul trage 9,7, italianul 10,2, Alin e una cu pușca sa și reușește 10,5, îmi transpiră mîinile, sper că au izolat tastele bine la laptop. Își duce buzele pe pușcă, mereu face asta, ca un lutier care-și mîngîie vioara, probabil că am mai folosit comparaţia, dar nu mai stau să verific. Rămîne lider.
FOCUL 3
Italianul trage 10,7, Narang 10,6, Alin stă ultimul!!! 10,1 și rămîne pe locul 1, e la 3 miimi în faţa italianului și la 6 în faţa indianului. Nu mai vreau! Aș desfiinţa acest sport acum și i-aș chema pe toţi medicii din Anatomia lui Grey să ne trateze pe cei din sală.
FOCUL 4
Alin își acordează pușca, sînt ca un vechi patefon de figuri de stil prăfuite, și dă un nou 10,3, Niccolo reușește un 10,2, iar indianul îl ia pe Shiva de degetele de la picioare, cu un 10,7. E bun Narang, e foarte bun.

În sală se face brusc frig și atunci se rupe filmul.

[tab: CAPITOLUL 2]

Să ţinteşti prin bunătatea inimii lui Dumnezeu

Teribilul final al luptei lui Alin Moldoveanu și ce nu ați văzut la televizor că a urmat după aceea

Blogul a căzut la focul 5 al finalei, îmi spun colegii din redacţie. Nu știu încă dacă a căzut blogul sau am căzut eu, undeva între masa presei și transă. Se cercetează.

La focul 5, Alin Moldoveanu conducea. La focul 6 a tras doar 9,9, a căzut pe locul trei și lumea a crezut că s-a terminat. Dar nu Alin. “N-am știut în nici un moment clasamentul”, spune el. “Asta e regula: dacă te gîndești, pierzi”, explică.

Numai noi urmărim cursa dintre ei, ei trag foc după foc
Clasamentul e o chestie pentru noi, spectatori și presă. Pentru bărbaţii de jos există doar legătura aceea subtilă cu ţinta și enervantul “fac doar ce pot mai bine” pe care l-am auzit mai apoi de la toţi concurenţii zilei de tir.

“Am respectat ceea ce îți propui întotdeauna în acest sport mental: să-ți golești mintea de idei, de ambiții, de așteptări” ALIN MOLDOVEANU

A continuat să muncească
Pe cuvînt că e budism 100%. Sau poate că o fi valoare camuflată în vorbe modeste.

Cert e că mai erau 4 focuri și Alin se găsea la 0,9 puncte de italian și la 0,7 de indian! Dar habar n-avea.

Așa că a continuat să muncească. La focul 7, Campriani trage 10,8, colosali nervi are cheliosul acesta! Alin rămîne în viaţă cu 10,3 și e timpul bonomului Narang să rateze decarul, cu 9,9.

“Credeți în supranatural, domnule ziarist?”
Sîntem la trei focuri de final și Babii pare dus pe altă lume. Ăsta e antrenor, nu face nimic?! În locul lui aș stinge lumina și aș fugi cu cheia de securitate a bazei, cum scrie “Daily Mail” că s-a întîmplat la Wembley, noroc că nu începuseră meciurile de fotbal. Babii nu face nimic. Nimic care să se vadă.

“Credeţi în supranatural?”, avea să mă întrebe Babii, zîmbind, după ce finala ne storsese pe toţi ca pe niște rufe păcătoase, care nu mai credeau în alb.

Cică nu s-a uitat nici el pe tablou, “nici măcar pe tabela cu punctajul lui Alin”, tabela care mărea ţinta cam de trei ori, ca s-o vadă lumea.

“Ca antrenor la tir nu trebuie să intri în cal – cu lul sălii și al clasamen tu – lui. Ești obligat să rămîi calm pentru că poți transmite starea ta sportivului” SORIN BABII

Niccolo, un superbăiat
Să transmiţi starea de la 7 metri distanţă în condiţiile în care tiristul stă cu spatele?! Sîntem în “Mentalist” sau ce?

La focul 8 se petrece căderea italianului, care trage un 9,9 și, apoi, un 9,4. “Să fii favorit nu e un avantaj la tir”, le zice Niccolo la final jurnaliștilor din ţara sa. E un superbăiat.

Și atunci a ridicat arma undeva în dreapta sus
În ultimul foc Alin intră, după ce a reușit 10,3 și 10,5, cu avantaj de 7 “ Sports Illustrated a zis că voi cîștiga două medalii de aur la Olimpiadă. Moldoveanu a rămas modest și a reușit o zi formidabilă. Felicitări!” NICCOLO CAMPRIANI, medaliat cu argint zecimi faţă de Niccolo, tipul acesta simpatic născut la Florenţa, care s-a antrenat alergînd pe podurile acelea frumoase pe care nemţii nu au vrut să le mineze cînd războiul se răsturnase împotriva lor.

Narang a rămas în urmă, a izbutit numai un 9,5.

Mai e un foc! Unul singur. Alin repetă ritualul, ridică ţeava armei undeva sus, spre dreapta, apoi pune patul pe obraz, îl simte cu buzele și ridică cerul gurii spre cătare, salutînd pentru ultima oară ţinta.

Are libertatea a 7 zecimi, creierul meu bolnav face calcule, n-auzi că în asta constă tirul, în a-ţi asculta trupul și a privi ţinta prin fisura din bunătatea inimii lui Dumnezeu?

Indianul trage primul dintre candidaţi, nu mă mai uit la ce fac ceilalţi șapte, nu am chef de statistici, vreau un singur lucru!

Centrul țintei s-a îngălbenit ca aurul
Narang reușește un uluitor 10,7, Niccolo trage și el foarte bine, un 10,4, și, dintr-o dată, parcă mai repede de data asta, aud un pleosc, e al lui Alin, nu știu de unde știu, și văd cum se îngălbenește centrul ţintei, e 10 și ceva, nu mai contează cît!!! Parcă e un 3 după virgulă, dar nu mai văd clar, pentru că ăștia de ciudă au luat tabela și au scufundat-o în valuri.

Nu sînt valuri pe tabelă, plîng eu de bucurie și mi s-a vălurit vederea, îmi vine să mă tăvălesc pe jos precum căţeii Reginei la festivitatea de deschidere.

Nu am loc în tribuna strîmtă de aluminiu, așa că plîng și ridic pumnul, plîng pentru că nu mă așteptam și pentru că mi se pare că i se face dreptate unui om care a ratat podiumul de puţin acum 4 ani și care a muncit ca un apucat.

Lîngă mine, la masa presei, miliardul și ceva de indieni sînt și ei extrem de fericiţi, parcă au cîștigat.

O lecţie.

I s-au umezit ochii la imn
Ceremonia imnului a fost scurtă și demnă. Toţi trei au venit în treninguri în culorile ţărilor lor.

Alin avea încă semnele chipiului pe frunte. Cînd s-a auzit imnul României s-a uitat drept la steag și i s-au umezit ochii.

Apoi au mers printre ziariști, și a urmat cea mai simpatică conferinţă de presă din viaţa mea de ziarist.

[tab: CAPITOLUL 3]

Trei oameni simpatici şi doi oaspeţi strălucitori

Cea mai amuzantă conferință de presă la care am participat și o întîmplare stranie pe care v-o povestesc

Cînd dai cu pixul în centrul unei foi de hîrtie trei ore pe zi și patru ani de zile, asta e simplificarea tirului propusă de Alin Moldoveanu, se presupune că dacă pierzi ești dărîmat.

Dar, de fapt, ești dărîmat dacă cîștigi. “Mie, după ce am luat aur la Seul, mi-a fost rău trei zile”, povestește Sorin Babii, conducîndu-l pe Alin pe aleile de la “Royal Artillery Barracks”.

Conferinţa de presă e cea mai simpatică pe care am văzut- o vreodată. Indienii dau startul.

“Să nu mă spuneți antrenorului!”
“Gagan, tu ești mulţumit cu medalia de bronz? Antrenorul tău nu e”. Indienii s-au obișnuit rapid cu succesele la tir, compatriotul lui Gagan care l-a învins pe Alin la Beijing a adus prima medalie de aur olimpică din istoria Indiei!

“Antrenorul nu e mulţumit?”, întreabă tînărul cu faţă rotundă și calmă. “Ei bine, atunci sînt în dezacord cu el. Eu am făcut tot ce am putut mai bine și am luat o medalie. Să nu-i ziceţi ce am spus!”, surîde Narang.

“Să ne scuzați că am doborît recordul”
Alin, întreabă cineva de la TVR, ai egalat recordul olimpic în calificări… “Și eu, și Niccolo am reușit același lucru”… l-aţi doborît, insistă reporterul… “N-am vrut”, glumește Moldoveanu și sala începe să rîdă. “Să ne scuzaţi că am făcut asta”, îl completează Niccolo pe Alin, spre amuzamentul tuturor.

“E doar o diplomă”
Alin primește o întrebare de la un indian. “Cui îi dedici victoria?”. “Tuturor românilor”. “Cum ai reușit să te concentrezi atît de bine?”. “Am o diplomă în psihologie”, răspunde Alin. “Și te-a ajutat asta?”. “Nu, e doar o diplomă”, spune, mucalit, Alin.

Niccolo și Narang rîd de se prăpădesc
Italianului i se amintește că a mai fost în sală, ca translator pentru un coleg al său. Vorbește fluent engleza. A terminat Universitatea din West Virginia, în State. “Mda, parcă e mai bine acum. Oricum aș fi venit și ca translator, mi-a plăcut la conferinţa de presă”, se amuză Campriani.

Efectul medaliei olimpice
Sînt trei mari sportivi. Cu același gen de probleme și de frămîntări.

“Schimbă cu ceva viaţa ta medalia aceasta de argint?”, e interpelat Niccolo. “Nu cred. Niciodată n-am alergat după a fi o vedetă. Am fost campion mondial și european și nu cred că a aflat asta cineva acasă. Acum, fiind vorba de Olimpiadă, cu siguranţă că vor afla, voi avea mai multă publicitate, dar sper să nu mă schimb”.

Pace cu indienii
Alin e întrebat cum a suportat focul ratat din runda a șasea a finalei. “În nici un fel, mai aveam încă 4 focuri”, spune el calm. Cred că bravează niţel. L-am văzut atunci, parcă și camerele TV au insistat mai mult pe el. Era obosit, cuta de pe obraz, provocată de sutele de mii de apăsări ale puștii, se accentuase parcă.

Sînt încă în centrul de presă și mă gîndesc dacă nu exagerez. Afară, în baza artileriei regale britanice, se aud focuri de armă. La televizoare e o întrecere hipică, unde cai frumoși sar peste obstacolele din garduri vii. În faţa mea, un indian cu turban roșu aprins și-a pus ochelarii oblic pe faţă. E unul dintre cei care ne-au rugat pe mine și pe Marian Ursescu să fim observatorii imparţiali ai războiului lor pe acreditările la ceremonia de deschidere. Mă salută amuzat de întîmplare. Ce mică e lumea!

“Apropo de inspirație, care este slogan la aceste jocuri. Mi-aș dori ca tinerii să vină la tir, măcar să încerce! Dacă nu le place, OK, se pot întoarce la fotbal” NICCOLO CAMPRIANI

Alături de el, cu netulburată fidelitate
Mă tot gîndesc dacă s-o scriu. Dacă să povestesc ce am văzut. Poate că mi s-au tulburat minţile.

La focul acela, focul cu numărul 6 al finalei, Alin părea învins, dar am simţit, am întrezărit, nu știu exact ce simţ al meu a participat la conștientizare, am văzut cum ceva a limpezit aerul din stînga și din dreapta bărbatului.

Aceeași senzaţie am avut-o de dimineaţă în sală, cînd continua să tragă foc după foc, imperturbabil, deși nu mai era, ca la Beijing, unul dintre favoriţi. În gălăgia care nu-i convine, în foiala din spate, în zgomotul telefoanelor neînchise, se întîmplă, ceva îl ocrotea cu o netulburată fidelitate.

Armatele din aproape toată lumea îi au pe arhangheli drept protectori.

Pe ei i-am văzut.

V-am spus adevărul
Altceva mai inspirat n-am putut să scriu în încheierea acestei zile de aur. Și atunci am scris sec doar ceea ce am văzut.

Iar la final am mai văzut ceva. Un om modest, îmbrăcat în treningul României, strecurîndu-se prin vîntul care începuse să bată din senin.

Avea medalia de gît. “Asta am putut să fac eu”, a surîs.