Președintele de la Patinaj și-a făcut CARD PERSONAL pe contul de BANI PUBLICI!

Continuăm enumerarea faptelor seci ale falsurilor din Federația Română de Patinaj: președintele Ciobanu și-a făcut la Unicredit un card cu numele său, asociat contului unde MTS finanțează Federația!

miercuri, 20 martie 2013, 10:45

Continuăm enumerarea faptelor seci ale falsurilor din Federația Română de Patinaj: președintele Ciobanu și-a făcut la Unicredit un card cu numele său, asociat contului unde MTS finanțează Federația!

O investigație de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

“Ca să construiești sau ca să deconstruiești trebuie să ai faptele. Iar eu cred că eșecul societăţii noastre, care se vede de la cultură la dezvoltare regională, stă în incapacitatea noastră de a stabili care sunt faptele. De la istorici până la statisticieni, noi de fapt nu știm. Ca să poţi argumenta trebuie să ai faptele”.

Citatul îi aparţine Alinei Mungiu- Pippidi. Interviul a apărut în aceste zile în “Adevărul”.

Umile, sordide și insuportabile în enunţarea lor, iată cum se înșiruie faptele descoperite de Gazeta Sporturilor în legătură cu fraudele realizate în numele FOTE.

CP adrian ciobanuSecuritatea și dopajul
Adrian Ciobanu, 60 de ani, este președintele Federaţiei Române de Patinaj din 2009.

De formaţie antrenor de patinaj viteză, numele lui Ciobanu apare în arhivele CNSAS, unde l-a descoperit jurnalistul Justin Gafiuc, reporterul special al Gazetei Sporturilor. În 1988, două patinatoare române sînt depistate dopate la Campionatul Mondial de juniori, disputat la Seul, în Coreea de Sud.

Într-o notă adresată conducerii sportului și ajunsă la Securitate, Ciobanu explică flagrantul sportiv suportat la Seul. Antrenorul de patinaj elogiază ideea de doping de stat, dar critică felul insuficient în care el e aplicat în România.

Ciobanu recunoaște că o parte din medicamentele interzise i-au fost date de Institutul de Medicină Sportivă, “iar altele mi le-am cumpărat singur”.

“Medicamentele interzise care apar în acest raport au efecte devastatoare asupra fi catului, a sistemului cardiovascular, dereglează balanța endocrină” Graziela Vâjială, actuala directoare a Agenției Naționale Antidoping

În ultimii ani ai comunismului, tehnicianul se prezintă ca “un cobai”, o victimă a înapoierii României în materie de dopaj faţă de alte ţări. El susţine că orice poate fi făcut în numele performanţei, dar că România nu știe să se dopeze competent.

Au trecut 25 de ani și destinul face ca Mihaela Dascălu, una dintre sportivele pregătite și dopate de Ciobanu în Coreea, să devină vicepreședinta federaţiei și, mai apoi, una dintre principalele contestatare ale fostului antrenor.

Împreună cu un alt sportiv, Cornel Gheorghe, cel mai important patinator din istoria României, Dascălu și alţi oameni din federaţie și de la cluburi îl acuză pe Ciobanu că “a transformat federaţia finanţată de MTS și COSR într-o sursă de bani privaţi pentru el și pentru persoane sus-puse din sportul românesc”.

Schema decontărilor fictive
Sistemul este desenat de trezoriera Sebe Fișcă, cea care, împreună cu președintele Ciobanu, a semnat pentru scoaterea din casieria federaţiei a sute de mii de lei “pe care Ciobanu i-a dus la înalte personaje din sport, drept recompensă pentru că COSR și MTS finanţau proiectele federaţiei”.

La întrebarea ziariștilor “Și cum se puneau la loc acești bani cînd se efectuau proiectele?”, trezoriera Sebe Fișcă a răspuns, într-o discuţie purtată în redacţia Gazetei: “Nu era nevoie! Multe dintre proiecte, cantonamente sau acţiuni erau fictive. Se decontau la COSR sau la MTS, dar nu existau! FOTE a fost folosit ca pretext pentru acţiuni care n-au avut loc”.

Trezoriera Fișcă afirmă că Ciobanu era cel care spunea că “banii merg la Ioan Dobrescu și la Octavian Morariu”. Ea nu l-a auzit personal pe Dobrescu vorbind la telefon cu Ciobanu, nu are probe despre traseul banilor o dată scoși din casierie, dar susţine că lucrurile mergeau exact așa cum le dicta Ciobanu:

PASUL 1. Persoane din COSR cereau la Federaţia de Patinaj: “Faceţi un proiect repede, un cantonament, ceva!”.
PASUL 2. Proiectul era inventat pe loc, trimis la COSR și aprobat urgent.
PASUL 3. COSR plătea un avans de 30% către federaţie, aproximativ 20.000 de lei.
PASUL 4. Ciobanu scotea banii din casierie și pleca avîndu-i la el.

Banii scoși reprezentau 4.000 – 5.000 de euro pe acţiune. Frecvenţa a fost de aproximativ zece acţiuni într-un an și jumătate.

Rapoartele de audit confirmă fraudele
Gazeta a intrat în posesia a două rapoarte în care auditorii de la MTS și cei ai Curţii de Conturi au depistat asemenea acţiuni fictive.

În ziarul de ieri, am detaliat cum federaţia a decontat 28.440 de lei pentru un cantonament de pregătire pentru FOTE, derulat teoretic la Brașov în 27 februarie – 3 martie 2012, dar care n-a existat în realitate. Hotelurile și instituţiile ale căror facturi fuseseră predate la decontare către COSR au răsturnat versiunea federației.

Pur și simplu, descriu auditorii, federaţia a depus la COSR facturi falsificate.

Competiţiile inventate nu sînt o noutate în sportul românesc. Ziarul a publicat recent alte docmente din care rezultă că o altă instituţie finanţată din bani publici, clubul Primăriei conduse de Sorin Oprescu, CSM București, a cheltuit milioane de euro pe competiţii de șah, baschet sau volei inventate.

Și-a făcut cumpărături personale în America din contul bugetar!
În cazul Federaţiei de Patinaj, nu doar COSR, ci și MTS a fost prejudiciat.

Președintele Adrian Ciobanu și-a deschis la Unicredit un card de debit pe numele său, card corespunzător contului unde statul român finanţa federaţia prin ANST – actualul MTS! Uluiţi și ei, auditorii din MTS scriu în raport că Ciobanu “a utilizat cardul din fonduri publice în interes personal”.

Extrasul de cont arată că Adrian Ciobanu a folosit cardul alimentat de la buget pentru cumpărături personale efectuate în Statele Unite, la Salt Lake City, susţin documentele oficiale aflate în posesia ziarului. E vorba de peste 1.000 de euro cheltuieli în America și peste 25.000 de euro cheltuieli din ianuarie 2011 și pînă în 31 octombrie 2012.

Potrivit declaraţiilor pe care trezoriera Sebe Fișcă le-a făcut, unele inclusiv în faţa ofiţerilor de la Poliţia Antifraudă a sectorului 2, Ciobanu era susţinut în MTS de directorul Puiu Gârbă. “Ciobanu spune că i-a uns pe toţi, inclusiv pe Doina Melinte. Tot timpul spunea asta: «Mă ţin Dobrescu, Scripcaru, dar și ăștia de la MTS – Gârbă și alții»”.

Alte cheltuieli dezvăluite de contestatarii președintelui sînt plata cu 15.000 de euro pe două săptămîni pentru o antrenoare de patinaj din Rusia la acţiuni organizate de federaţie și finanţate din bani ai Federaţiei Internaţionale de Patinaj.

În total, auditorii din MTS impută 250.000 de euro Federaţiei de Patinaj pentru un an și jumătate.

Federaţia este finanţată anual cu aproximativ 200.000 de euro de la MTS, dar în 2012 suma s-a dublat pentru pregătirea FOTE.

“În numele performanţei poate fi făcut orice!” este fraza favorită a lui Ciobanu, spun oamenii din federaţie. “Treaba mea e să aduc medalii. Alţii au făcut furăciuni”, a declarat el Gazetei. “Doar performanţa contează”, continuă fraza de acum 25 de ani.

“Cînd le-a fost clar că voi vorbi, directorul Gârbă din MTS mi-a zis: ‹Vezi că te pui cu un sistem și toată lumea va avea de suferit!›”
Sebe Fișcă, contabila Federației de Patinaj


Poliția cercetează și acțiunile Federației de Hochei pentru FOTE!

Situația de la patinaj nu e singulară, surse din hochei susținînd pentru ziar că mai multe cantonamente ale lotului național care s-a pregătit pentru FOTE au ajuns în atenția poliției și a procurorilor.

E vorba tot de suspiciunea de fraude din banii plătiți de data aceasta nu de către COSR, ci de către MTS. Mai multe informații neconfirmate oficial susțin că, după modelul de la patinaj, și contabilul Federației de Hochei și-ar fi dat demisia și ar fi furnizat informații anchetatorilor.

CP_8716 Ioan Dobrescu
DOBRESCU:
“Știam despre neregulile de la patinaj, în rest totul e o invenție!”


INTERVIU. Vizat direct de acuzațiile făcute de către trezoriera FR Patinaj, secretarul general al COSR a negat ferm existența oricărui fel de interes personal în neregulile constatate de către inspectorii auditori de la MTS și Curtea de Conturi

– Domnule Dobrescu, știați de neregulile de la patinaj?
– Anul trecut am primit o sesizare de la CSM Brașov, prin care se reclama faptul că patinatorii lor nu au primit echipamentul sportiv cumpărat de noi prin federație.

– Și ce ați făcut?
– Am sesizat la rîndul nostru ministerul!

– Raportul de audit al MTS a constatat că mai multe deconturi făcute de către Federația de Patinaj la COSR au fost făcute cu documente falsificate…
– Da. Știm și noi despre aceste nereguli după controlul Curții de Conturi. Dar despre autenticitatea actelor depuse la noi răspunde cel care le prezintă. Noi nu avem serviciu de audit…

– Trezoriera de la Patinaj aduce acuzații grave la adresa conducerii COSR. Susține că domnul Ciobanu inventa acțiuni care apoi erau decontate de forul olimpic, iar banii se întorceau cash la dumneavoastră?
– Nimic nu este real. Eu pe doamna Sebe Fișcă nu o cunosc. Nu am văzut-o niciodată în viața mea. Ea trebuie să dovedească ceea ce susține! În spate este, de fapt, un război între această doamnă și președintele Ciobanu. Actele au ajuns acum la poliție și fiecare vrea să-și scape pielea. Răspunderea juridică pentru ceea ce au făcut este la ei, în federație.

– Doamna Fișcă susține că era martoră la discuția telefonică dintre dumneavoastră și Ciobanu prin banu care-i cereați să facă o acțiune pentru că aveați nevoie de bani. Și că după ce erau întocmite documentele și COSR vira avansul, vă întîlneați apoi cu Ciobanu, care vă aducea cash-ul…
– Este o invenție și nu vreau să comentez așa ceva!

– Dar ați avut întîlniri private cu domnul Ciobanu?
– Eu și președintele Morariu avem mese informative cu toți oamenii din sport. Așa cum m-am întîlnit cu Ciobanu, m-am întîlnit și cu alții. De exemplu, săptămîna trecută am luat prînzul cu Nicu Vlad și George Boroi. Am luat masa și cu Octavian Belu și Mariana Bitang.

Așa-i în sport!
– Cîte acțiuni ale Federației de Patinaj ați finanțat?

– Vreo cinci, toate pentru FOTE. A fost un proiect de interes național.

– Știați că pentru Olimpiada de la Innsbruck 2012, COSR a decontat 5.000 de euro pentru echipament sportiv și că sportivii nu l-au primit nici acum?
– Am aflat acest lucru, dar la Innsbruck sportivii au avut patine în picioare!

– Da, dar erau cele vechi. Nici Emil Imre nu a primit echipament nou pentru FOTE 2013!
– Emil Imre a făcut un cantonament în Coreea de Sud plătit de noi. Iar de acest băiat va trebui să ne ocupăm noi fiindcă Federația de Patinaj nu mai are finanțare de la minister…

– Din cauza neregulilor de natură penală pe care le anchetează acum poliția…
– Știm că sînt probleme grave la această federație. Știm pentru că în timpul FOTE s-au făcut presiuni asupra noastră ca să-l schimbăm pe Ciobanu, dar COSR nu poate interveni. Nu sînt un fan al lui, dar ministerul e cel care poate face ceva…

Comentarii (52)Adaugă comentariu

andrei  •  7 aprilie 2013, 1:37

@Dl. Tolontan : Ce se mai intampla cu aceasta serie de dezvaluiri ? Ar fi pacat ca cei de sus sa va inchida gura si sa nu mai scrieti de frica ca se va intampla ceva … Aceste lucruri trebuie oprite, altfel tot sportul romanesc va muri usor-usor. Oricum majoritatea federatiilor sportive sunt in moarte clinica , multe dintre ele ajutatea si de asemenea indivizi .

Octavian  •  4 iunie 2013, 15:30

Asa e in patinajul artistic romanesc. In majoritatea cazurilor castiga cine da banul. Valabil la toate categoriile de varsta. Acolo e o vaca buna de muls pe care clanul Belu a pierdut-o si acum o vrea inapoi. Ciobanu a tras si el cat a putut, a facut cateva cantonamente reale, cateva doar pe hartie, a bagat FOTE la inaintare si s-a scos. Normal ca cealalta tabara isi roade unghiile, ca stiu ce-au avut si ce-au pierdut. „Cantonamente” stiu si ei sa faca. Dar se vor rezolva problemele odata cu renovarea prin demolare a patinoarului Flamaropol. Aici la Bucuresti era bataia pestelui. Vorbesc de patinajul artistic. Aici sunt multi antrenori care se mananca intre ei, aici sunt parinti cu multi bani care-si permit preturile exorbitante ale antrenamentelor, orelor de gheata, etc.In celelalte orase unde de bine de rau mai functioneaza cate un patinoar lucrurile sunt mai clare: un antrenor, un club de stat si niste copii cu mai putine fite si mai mult talent.
Nu vom avea niciodata performante in patinaj. Ne lipseste baza materiala de antrenament, ne lipsesc antrenorii care sa aiba un real nivel international, avem in schimb multi doritori la osul de ros, care isi promoveaza fiicele, fiii, nepoatele.

Comentează