Declaraţii spectaculoase în Dosarul Galei Bute » DNA, unde este milionul de euro „profit”?

Mai mulți angajați de la stat spun că li s-au dat ordin să finanțeze Gala, iar oameni dintr-o mare bancă au făcut și ei mărturisiri în fața procurorilor

joi, 31 octombrie 2013, 7:01

Mai mulți angajați de la stat spun că li s-au dat ordin să finanțeze Gala, iar oameni dintr-o mare bancă au făcut și ei mărturisiri în fața procurorilor

Investigație de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

În aceste zile, procurorii DNA pregătesc finalizarea dosarului de la Gala Bute. Potrivit informaţiilor ziarului, vor fi trimiși în judecată Rudel Obreja și Valentin Vrînceanu.

Obreja este organizatorul evenimentului.

Vrînceanu este antrenor de box și membru în Biroul Federal care a aprobat asocierea dintre FRB și firma lui Obreja.

După dezvăluirile Gazetei din ultimele săptămîni, suma imputată lui Obreja de către procurori a crescut de la 450.000 de euro, cît îi fusese comunicat iniţial la începutul urmăririi penale, la 3 milioane de lei, adică aproape 700.000 de euro.

Oamenii lui Udrea scapă!

Echipa de procurori condusă de Alina Florentina Stoica, șefa serviciului de combatere a infracţiunilor de corupţie împotriva intereselor financiare ale Comunităţii Europene, nu va inculpa, potrivit acelorași informaţii, pe nici unul dintre directorii din MDRT!

“Ministerul a fost, de fapt, beneficiarul finanţării europene. Ministerul era obligat să asigure corectitudinea investiţiei!”, spune Raluca Pop, specialist în fonduri europene la iniţiativa România Curată.

Experta adaugă: “Firma lui Obreja a fost un prestator de servicii căruia i-a fost atribuit subcontractul în cadrul contractului oficial al MDRT cu Autoritatea de Management”.

«Responsabilitatea pe bani europeni revine exclusiv ministerului»
Raluca Pop, România Curată

Ministerul a planificat operaţiunea. Ministerul a încadrat greșit cheltuielile care n-au putut fi decontate ulterior.

Ministerul l-a învățat pe Obreja și pe omul lui, Inocențiu Voinea, cum să prefabrice documentele! Ministerul a redactat contractul, semnat în grabă, cu doar două săptămîni înainte de meci. Ministerul nu și-a apărat interesul, potrivit inspectorilor anti-fraudă europeni. Dar ministerul nu pare o pistă care să-i fi interesat pe procurori! Pentru lucruri asemănătoare, Monica Iacob Ridzi și un întreg lot din MTS au fost trimiși în fața instanței.

«Ministerul a venit cu acest contract, vreți ca eu să fac pușcărie pentru ei?!» Rudel Obreja, în timpul audierilor la DNA

Obreja strigă

În timpul lungilor zile petrecute la DNA, Obreja a oscilat între sentimentul că nu i se poate întîmpla nimic, “pentru că n-am făcut nimic ilegal”, și revolta că a mers pe mîna ministerului.

“Mi-au pus contractul în faţă și n-au vrut să schimbe nimic la el că, cică, era un document tip! Ce era să fac? Mai erau doar două săptămîni pînă la gală! Doar n-o să fac pușcărie pentru ei!”, a exclamat Obreja, în faţa procurorilor și a ofiţerilor judiciari.

Era să fie reținut

Martori oculari povestesc că, din cauza ieșirilor lui Obreja, vestit în lumea sportului pentru versatilitatea frazelor și pentru arta sa actoricească, procuroarea a pus o cameră de filmat la vedere, în afara celor camuflate.

Pe fondul tensiunii crescute, Alina Stoica ar fi vrut să-l reţină pe Rudel Obreja. Ceva s-a întîmplat. Reţinerea n-a mai avut loc.

Fostul președinte al FRB este iritat că poate fi singurul care va plăti, în condiţiile în care, dacă va fi găsit vinovat de către judecători, cele mai grave dintre acuzele aduse îl pot înfunda cu o pedeapsă de pînă la 15 ani de închisoare.

Au făcut plățile în plin control al DLAF

“Este incredibil ca, la ce probe au împotriva oamenilor din minister, nici unul să nu fie inculpat”, a mărturisit o sursă a ziarului, care cunoaște afacerea în detaliu.

După gală, ministerul a alocat fondurile și a verificat superficial sau deloc cheltuielile făcute, dovadă că atît DLAF, cît și DNA consideră că banii au fost fraudaţi!

Pagubele estimate de cele două instituții diferă pentru că diferă criteriile de apreciere. DLAF susţine că 99% din bani s-au cheltuit în afara promovării “Frunzei”, potrivit normelor europene. În schimb, DNA estimează că 33% din suma publică ar fi fost fraudulos cheltuită.

Mai mult, ministerul a făcut plăţile din buget pe 2 februarie 2012, deși exista un control al DLAF care avea să spună că “nici firma lui Obreja și nici oamenii din minister nu au respectat legea”. Ce era evident să nu se va mai putea rambursa din bani europeni s-a decontat repede din buget!

Aveți încredere în ziar!

De la începutul derulării afacerii, Gazeta a făcut două afirmaţii majore:

1. În aprilie 2011 am scris că: “Această Gală nu va fi decontată din bani europeni, ci din buget”. Acest lucru s-a împlinit.

2. În iulie 2011 am scris că: “Din cauza conflictului de interese și a neregulilor în cheltuirea banilor, afacerea va fi anchetată de procurori”. Și acest lucru s-a confirmat.

Acum putem face a treia afirmaţie, care se susţine, ca și primele două, din informaţii provenind din documente și din mărturiile mai multor surse de încredere.

3. Gala Bute a fost o operaţiune de fraudare a banilor europeni și a bugetului, protejată politic și derulată sub cupola MDRT, cu  beneficiari finali alţii decît Rudel Obreja!

Există declaraţii la dosar în care angajaţi la stat explică felul în care au primit indicaţii să facă plăţi pentru ca Gala să aibă loc. Există declarații ale unor functionari bancari.

Milionul care va spune adevărul

Acţiunea a avut încasări totale de 2,8 milioane de euro, cu TVA, dintre care 2,32 milioane de euro din bani publici. La final, Obreja a înregistrat un “profit” de 1 milion de euro, dar care n-a rămas în posesia lui.

Acest “profit” este cheia afacerii. El există! Nu s-a cheltuit și este responsabilitatea DNA să nu neglijeze nici o pistă, indiferent de consecinţe, pentru a recupera această sumă, aflată la un “click” distanţă de birourile procurorilor.

Cînd suma va fi recuperată, se va developa și sistemul.

ULTIMA ORĂ:
Azi, dezvăluirile continuă pe TVR 1, ora 18:45, la Moise Guran!
Udrea a refuzat dezbaterea cu Tolontan

Indiferent de ce va face DNA, Gazeta va continua să-i expună pe cei implicați în afacere.

Astăzi, de la 18:45, Cătălin Tolontan va fi invitatul lui Moise Guran pe TVR1 pentru a dezvălui noi date din Gala Bute și din mecanismul de fraudare a banilor europeni. Jurnalistul televiziunii publice a invitat-o pe Elena Udrea, dar fostul ministru a refuzat confruntarea televizată cu ziaristul Gazetei Sporturilor.

În ziarul de mîine vom reveni cu declarații din dosar și cu detalii despre amestecul în afacerea fondurilor europene a unei importante bănci cu capital străin din România!

Comentarii (53)Adaugă comentariu

george  •  1 noiembrie 2013, 9:23

Teodorovici a anuntat ieri seara ca Romania trebuie sa plateasca CE un miliard de euro pentru deficiente in sistemul de absorbtie a fondurilor europene 2009-2011. Mai pe romaneste, CE nu mai face plata, in valoare de un miliard de euro, pe proiecte deja finanatate de la bugetul de stat si pentru care Romania spera la decontare. Deci s-a furat in draci, iar cei care vor plati suntem noi, prostii, oamenii de rand. Imi vine sa urlu pentru ca nu e normal. Statul trebuie sa recupereze prejudiciul creat de cei care nu au respectat procedurile, care au furat.
Corect?
felicitari si nu scapati din mana firul pe care l-ati prins, cel cu fondurile europene pentru ca duce unde-i pestele cel mare.

Tolo  •  1 noiembrie 2013, 12:58

[…] Nu mai intru in amanunte. Daca vreti sa le cititi intrati pe site-ul domnului Tolontan. […]

TOP ştiri şi ziare online – Cătălin Tolontan: S-a lămurit misterul lansat de președintele Băsescu: prima procuroare a Galei Bute cere judecătorilor să ne pedepsească pentru că ”am fost presată de articolele din ziar”  •  14 noiembrie 2014, 9:10

[…] din titlurile articolelor: “Să ajutăm DNA”, “Cititorii au ajuns în față la DNA”, “ DNA, unde este milionul de euro?”» Alina Florentina […]

Comentează