La Mulți Ani, România, uite plata ce-ai plătit, îți vom recupera banii!

01-net

duminică, 1 decembrie 2013, 8:59

01-net

Așa arată pagina 1 a Gazetei de astăzi, 1 decembrie 2013. Darul ziarului de Ziua Națională este ordinul de plată și contul unde au ajuns 8,1 mil. de lei din Gala Bute. Plata ce-am plătit, vorba aceea, că tot e o zi istorică!

Uneori, să fii patriot înseamnă, simplu, să te preocupe resursele comune care ar putea fi folosite pentru un bine mai mare decît al tău. Cînd spunem patriotism, nu e vorba de noi, jurnaliștii, ci de voi. Pentru că dacă pe voi nu v-ar fi preocupat, dacă v-ați fi plictisit cu investigația complicată de presă începută tocmai hăt, în aprilie 2011, nu am fi ajuns niciodată aici! Tot simplu: nu am fi descoperit banii publici ascunși ai Galei Bute.

Începînd cu ediția tipărită de mîine, Gazeta va dezvălui ruta genială a dispariției fondurilor europene și românești cu care a fost finanțată gala de box profesionist din 9 iulie 2011.

Astăzi publicăm OP-ul și cele două conturi de trezorerie între care s-a făcut tranzacția primară: unul al MDRT și celălalt al BRD Sucursala Dorobanți. De aici, o mare parte din cei 8,1 milioane de lei din fonduri europene a plecat în altă direcție decît cea cunoscută publicului, procurorilor DNA și inspectorilor anti-fraudă europeni de la DLAF, filiala OLAF din România. Noi și europenii, laolaltă, am fost mințiți!

Contribuabilii și investigatorii statului au fost permanent înșelați în legătură cu această afacere. Am descoperit schema și știm cît este și unde se află suma necheltuită! Ea poate fi recuperată.

De ce, în 2 ani și 5 luni de la meciul de box profesionist, DNA și autoritățile n-au mers hotărîte pe traseul banilor, mulțumindu-se să se pregătească să-i trimită în judecată pe pionii Rudel Obreja și Valentin Vrânceanu, fostul președinte și fostul antrenor al lotului de box?

De ce Obreja a acceptat statutul de țap ispășitor proclamat chiar de el, ”Sînt unicul vinovat!”, deși o mare parte din banii de pe acest ordin de plată nu au ajuns la el?

De ce înalți responsabili din ministerul Elenei Udrea și manipulanții fondurilor europene au fost protejați?!

De ce actuala guvernare USL acoperă, într-un mod pe care îl vom prezenta public, ce s-a întîmplat cu banii?!

„E limpede că nici o autoritate națională nu are chef să dezvăluie  matricea prin care superclasa politică, de business și bancară dintr-o țară săracă, folosindu-se de alibiuri fals patriotice și de privirea întoarsă a elitei europene, fraudează în folos propriu fondurile comunitare. Și, dacă nu ține cu fondurile europene, fraudează fondurile naționale! Aceasta este povestea secretă a Galei Bute, pe care v-o prezentăm cu documente, cifre, nume și conturi!” Fragment din investigația pe care Gazeta Sporturilor o reia începînd de mîine

Ziarul de azi, cu această pagină 1 specială, va fi distribuit gratuit la parada și ceremoniile dedicate Zilei Naționale de la București, Alba Iulia, Iași, Cluj, Timișoara și Brașov.

Tuturor celor care, înfrîngîndu-și teama, dilemele sau lehamitea, au făcut posibilă, prin mărturiile și informațiile lor, această investigație, și sînt mulți!, le spunem: ”Respect, România!”.

TRIMITE PROPUNEREA TA
Tu ce ai face pentru România cu aproape 2 mil €, cît reprezintă cei 8,1 milioane de euro plătiți de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului în această afacere?

Scrie ideea ta pe blog! Sau distribui-o pe conturile tale de social media folosind hashtag-ul #investigatieGSP. De asemenea, poți răspunde în aplicația instalată pe contul contul de Facebook al Gazetei Sporturilor (aici) ori pe Facebook-ul Tolo.ro (aici).

Comentarii (73)Adaugă comentariu

Un provincial  •  1 decembrie 2013, 19:35

Se stie cu exactitate cine a ciordit atata banet . Ati demonstrat-o la modul concret dar stiam si noi acest lucru!? Si ??? Ce se va intampla ??? NIMIC !!! Cand va fi o justitie cu adevarat independenta,fara „oameni” obedienti infiltrati prin sistem, abia atunci putem spera ca bestiile astea care au distrus tara, vor fi condamnate iar averile lor fabuloase vor fi confiscate !!! Altfel, vorbim discutii ! Ce ma sperie cel mai tare, citind unele comentarii de pe aici, e ca in loc sa se spuna : bravo, f. bine ca ati descoperit ! Mergeti mai departe si descoperiti-i pe toti cei care jecmanesc poporul asta ( indiferent de clan/partid ), acestea ( comentariile ) suna cam asa : „da’ de voiculescu de ce nu scrii ? da’ de vantu ? da’ de Ponta ? da de X-ulescu ? Asta suna cam „ba pe-a ma-tii ! ” si daca e asa, e cat se poate de tragic si suntem blestemati sa ne mancam intre noi ! LA MULTI ANI tuturor romanilor dar nu cu jegurile astea de „oameni” care ne-au condus sau care ne conduc in continuare ! Sunt constient ca sunt cam acid in comentariu si tocmai de aceea , sper sa nu-mi fie sters . PS. Ce as face cu cei 2 mil. de E ? Daca tot o doare-n dos pe udrea de investigatiile Gazetei si nu va pati nimic, i-as da ei pentru a-si mari mosia, pentru a fi cat mai profitabila !!!

ionut  •  1 decembrie 2013, 19:41

De bazele sportive furate de Ile Nastase nu vorbeste nimeni.Curatenia trebuie facut chiar si cu mari romani. Nimeni nu vorbeste de Ilie Nastase observ

dfv  •  1 decembrie 2013, 20:21

50

chiar?! romanul isi provoaca singur pagube doar in clipa in care se prezinta pe sine dar si propia tara si natie ca fiind inferioare altora insa acest lucru se intimpla datorita ziaristilor ca tine care distorsioneaza realitatea iar acest fapt este posibil datorita naivitatii iesite din comun a romanilor. deci romanul isi fura singur sansele pentru ca se lasa dus de nas si poate fi usor dezbinat si manipulat. adica toate delegatiile alea ale strainilor care vin acolo pe post de stapini si impart ordine servitorilor o fac in scopuri caritative?
c. tanase spunea asa prin anii 30:
s’au venit experti cu droaia sa ne invete ce-i aia si la urma neica clei!
ce vrei sa-mi spui ca astazi este altfel?!
nu de mult citesc in presa romana un articol al carui titlu suna asa:
ford face afaceri cu banii statului roman. nu cred ca minunatele concerne ale vestului care fac peste tot ce vor sint acolo pe post de mielusei.
bine nu-i nimic nou in asta pentru ca asa ceva este tipic oricarui concern vestic. in germania nu platesc acelasi pret al curentului de exemplu ca toti cetatenii tarii ci mult mai putin. concernele si bancile germaniei cu sute de milioane afarceri asigura numai 30% din masa de impozit a tarii unde 60% dintre cetateni nu platesc impozite pentru ca nu au 1000 de euro venit.
porche fuzioneaza cu vw si trag o teapa statului german de 800 de milioane printr-un artificiu financiar pentru ca este posibil.
nu mai ride de romani si nu profita de naivitatea lor!
intre timp au aparut postari care il confirma pe neamtul care ne-a caracterizat ca fiind un popor f naiv. eu cred ca depasim cu mult notiunea asta.

Iulian  •  1 decembrie 2013, 20:28

Felicitari Cataline, e cu adevarat o performanta ca cineva, oricine, reuseste sa le dea in cap alor nostrii conducatori. Felicitari pt ca nu iti e frica, felicitari pt ca nu ti-a fost lene, felicitari si asteptam si altele. Voi cumpara gazeta pentru prima data in 2 ani…

miihai  •  1 decembrie 2013, 20:36

Nu inteleg inca odata ce cauta BRD acolo? De ce plata e efectuata catre BRD.

liberul  •  1 decembrie 2013, 20:41

Buna seara
cu felicitari pentru acest inceput curajos de decembrie. Reluati si mai puternic investigatia gala bute si dupa cum simt din acest prin articol nu va fi nimeni menajat. De aceea, va spun ca trebuie sa aveti grija daca ajungeti la miez…

gabi  •  1 decembrie 2013, 21:01

Vreau sa vad cine sunt „prostii” care au pus mana in 2011 pe aprox 2 milioane de euro si pana acum nu s-au atins de ei ??? Sa va vedeti cu banii in mana si poi aveti tot timpul sa va ganditi ce sa faceti cu ei… vindeti pielea ursului care nici nu s-a nascut inca in padure…si nu putini au fost cei care au sarit cu felicitarile (ptr ce???) si cu propunerile lor generoase de cheltuire a banilor…Nu stiu povestea cu gala Bute, nu urmaresc box-ul, dar daca banii sunt din fonduri europene voi nu o sa pupati un cent din ei, daca au fost fraudati si prin absurd se recupereaza , se vor intoarce la UE !!! Noi ne alegem doar cu ce am contribuit noi, daca am avut si noi o contributie financiara…Refuz sa cred ca domnul Tolontan nu stie cum circula banii din proiectele cu fonduri europene si atunci, ma intreb, de ce a pus intrebarea care nu-si are rostul ?? Reclama mascata , este singurul raspuns … In rest : La multi ani Romania, acolo unde te-ai afla !!!

simina2  •  1 decembrie 2013, 21:03

Banii trebuiesc returnati apartinatorului de drept. Dar, daca as avea posibilitatea sa le dau o destinatie,as incepe marea privatizare in Rromania, prin:
1-privatizarea parlamentului, prin atribuire directa unor nemti;
2-privatizarea guvernului,tot prin atribuire directa,unor japonezi;
3-privatizarea justitiei, in mod asemanator.
Cand vom fi siguri ca legile sunt bune (fara portite lasate intentionat marilor infractori), ca are cine sa la aplice corect si ca oameni competenti si de o probitate morala irefutabila vegheaza la aplicarea lor,vom putea incepe sa cladim ceva durabil pentru copii si nepotii nostri,intr-un mediu respirabil!

simina2  •  1 decembrie 2013, 21:04

Scuze pentru Rr!

Minciuni la ordinul Varanului  •  1 decembrie 2013, 21:35

Bati campii tovarase Tolotan!

unroman  •  1 decembrie 2013, 22:17

Felicitari pentru modul in care relansezi investigatia. Mergi pana la capat si nu vei regreta pentru ca nu esti departe de adevaratul circuit al banilor. Mult succes si abia astept ziarul de maine

gigel  •  1 decembrie 2013, 22:20

Gazeta si-a castigat dreptul de a ramane in viata, iar investigatiile gen Ridzi, Olimpia, patinoarele de plastic si multe altele au facut diferenta. Bravo!

zen_cfr  •  1 decembrie 2013, 22:55

sa va dea Dzeu sanatate pt ce faceti pt tara asta! probabil veti ramane in istorie.

George  •  1 decembrie 2013, 23:08

Pana la capat, pana la capat te rog domnule Tolontan, mergi pana la capat!

Cu oameni ca Tolontan tara asta mai are o speranta!

ciprian  •  1 decembrie 2013, 23:11

Sper ca de aceasta data sa dea un semn de viata institutiile statului, cele care ne sunt datoare si obligate sa se sesizeze. Pentru toti e limpede ce s-a intamplat cu gala bute, numai pentru cei care trebuie sa asigure respectarea legii, nu. Oricare dintre noi, oameni simpli, s-ar duce la banca sa ceara un credit de un leu, trebuie sa depuna garantii de 1,5 lei. Pentru smecheri se gasesc ministere care sa-i gireze cu bani publici. mama lor de netrebnici!

cocrodilul  •  1 decembrie 2013, 23:16

Multumesc pentru ca nu renuntati. Va doresc mult succes in sapaturi si dezvaluiri. O intrebare. Pe colega dumnevoastra au reusit s-o sperie? Niste nenorociti.
Succes

anca  •  1 decembrie 2013, 23:22

Stai linistit ca de Ilie Nastase nu se ia nimeni. Parca era in spatele lui Basescu acum cativa ani la campania electorala. Dreptatea in presa se face tot pe afinitati. Ilie Nastase a reusit doar cu numele sa fure acele baze sportive el ca om fiind un incompetent.Nu te astepta sa crie astia ceva despre el

vlaicu  •  2 decembrie 2013, 7:51

La Multi Ani, Romania! La Multi Ani, Gazeta!
Si succes

pesimistul  •  2 decembrie 2013, 9:05

Ce as face cu doua milioane de euro?! As pleca pe o insula si acolo as ramane pentru a recupera cat se mai poate din viata irosita aici, in Romania. o tara care nu-ti ofera nici un viitor
Succes naivilor

georgel  •  2 decembrie 2013, 9:10

din păcate este simplu să arăți cum ajung banii într-un anjumit cont, dar mult mai greu să-i recuperezi, ceea ce nu se întâmplă. În primul rând, ar trebui probat în justiție prejudiciul, iar cel care a greșit (popular spus, furat) are dreptul la apărare în 3 procese, care durează ani (vezi cazul transferurilor). În cele din urmă, trebuie să ai sentința completului că X trebuie să returneze lui Y (minister, sau orice entitate), suma de Z. În cele din urmă, X trebuie să dețină suma Z, altfel nu ai de unde să o recuperezi. Îl poți băga pe x la închisoare, dar în caest caz statul va cheltui ca să stea X în închisoare. Și cam asta e procedura, pe scurt, în n cazuri (nu doar Bute). Domnule Tolontan, dvs puteți prezenta faptele într-un anumit fel (ați făcut-o și cu dosarul transferurilor), dar partea incriminată are drept la apărare în justiție, de aia vrem stat de drept și nu stat comunist. Așadar, aveți răbdare, în dosarul transferurilor nu avem o sentință definitivă, după câți ani ? La fel va fi și cu gala Bute. Este dreptul legal la apărare în justiție, numai în politică ești acuzat fără să te poți apăra (nici nu merită). Ce vă faceți dacă Obreja vă trimite un memoriu de 20 pagini la fiecare neregulă, îl publicați ? Așa ar fi corect, dacă judecata se face în presă. Eu prefer să citesc cm s-au disputat diverse meciuri în liga a II-a, nu ce vrăjeli au mai făcut cei de la putere. Sunt sătul!

Gica Paunescu  •  2 decembrie 2013, 9:35

Felicitari dle Tolontan, tie si tuturor acelora carora inca le mai pasa de Romania. Intamplarea face ca, fizic, locul meu de munca sa fie foarte apropiat aceluia in care s-a desfasurat meciul de box amintit. Doar ca ,,valoarea” adversarului avut de Bute in acea partida m-a facut sa nu urmaresc transmiterea la TV a meciului. Si se pare ca nu m-am inselat, a fost nu doar o parodie de meci ci si o fraudare a banilor pusi in joc la acea partida.Rusine organizatorilor !

Reporter Virtual – stiri exclusive » PRIMA PAGINĂ: Dan Voiculescu, „informatorul cu o mie de fețe”.  •  3 decembrie 2013, 11:16

[…] se pare că Elena Udrea nu va mai fi „uitată”, grație eforturilor făcute de echipa lui Cătălin Tolontan de a merge pe firul banilor dispăruți în „Gala Bute” ca într-o gaură neagră. Același […]

Prima pagină: Dan Voiculescu, „informatorul cu o mie de fețe” | AdrianHalpert.com  •  3 decembrie 2013, 13:52

[…] se pare că Elena Udrea nu va mai fi „uitată”, grație eforturilor făcute de echipa lui Cătălin Tolontan de a merge pe firul banilor dispăruți în „Gala Bute” ca într-o gaură neagră. Același […]

Comentează