Belu a strîns mai multe medalii decît voturi!

Cu 45 de medalii olimpice cîștigate de cînd antrenează lotul feminin de gimnastică, întîi ca secund și apoi ca principal, și cu 33 de voturi la alegerile COSR de ieri, Octavian Belu s-a enervat.

vineri, 30 mai 2014, 10:11

Cu 45 de medalii olimpice cîștigate de cînd antrenează lotul feminin de gimnastică, întîi ca secund și apoi ca principal, și cu 33 de voturi la alegerile COSR de ieri, Octavian Belu s-a enervat.

“Dacă sînt prea bătrîn ca să reprezint olimpismul, pentru că asta scrie în dreptul funcției de președinte, înseamnă că sînt prea bătrîn și să antrenez echipa olimpică de gimnastică!”, i-a declarat Belu, ieri după-amiază, colegei mele Mirela Neag, cea care s-a ambiționat să rămînă obiectivă în această cursă, atrăgîndu-și, ca de obicei, reproșurile tuturor părților.

Belu se gîndește să renunțe la lot și, de data asta, indiferent dacă renunță sau nu, poate nu se va mai apuca să nege că exact asta simte acum, că exact asta a spus în ziua de joi, 29 mai 2014!

Ne-am săturat și noi să ducă alții războaiele prin intermediul presei și, mai apoi, să dezmintă. Și nu e vorba doar de Belu, ci și de Lipă, care și ea a fost presată politic, dar, în calitate de militar, s-a așezat mai apoi în poziție de drepți. E mai greu să fii și șef de club sportiv și general.

De aici merită să începem discuția. De la ceea ce i-a zis Gabriela Szabo jurnalistei Gazetei chiar în dimineața alegerilor. “Tu trăiești din scandaluri!”, a exclamat ministrul. De ce? Pentru că ziarul arătase că Belu și Lipă, ambii contracandidați ai lui Alin Petrache, au sunat-o pe Szabo, reproșîndu-i că selectează electorii, astfel încît să meargă la COSR cei care îl preferă pe Petrache. Pe scurt, că filtrează politic votul.

După ce Gazeta a publicat informația pe prima pagină, Gabi s-a apucat să dea smsuri că nu e deloc așa și că “unii” trăiesc din scandaluri. Numiți-ne, doamnă ministru, nu e nici o supărare! Noi sîntem! Ne cunoaștem de o viață, nu ne supărăm din atîta lucru.

Dar nici nu retractăm: nu doar că MTS a determinat federațiile să trimită “pe cine trebuie” la alegeri, dar însăși Gabi Szabo a sacrificat un vot. Ea s-a suspendat ca personalitate olimpică și a păstrat doar votul instituției, ca să n-o delege pe Carmen Tocală, cea care ar fi votat cu Belu!

Petrache a adunat 143 de voturi. 33 a luat Belu și 21 Elisabeta Lipă. Victoria lui Petrache este clară, incontestabilă, iar diferența spune mai multe lucruri:

1. PSD e îndrăgostit de politizarea sportului, așa a fost mereu.

De ochii lumii, Victor Ponta l-a susținut pe Belu în celebra emisiune de la Antena 3. Dar, în culise, mașinăria de vot a lucrat pentru deputatul PSD Alin Petrache.

Ponta și-a lovit ambele ținte: a dat bine în fața oamenilor, lipindu-și imaginea de cea a lotului victorios de gimnastică, și a satisfăcut triunghiul Bittner – Petrache – Cocoș, părinții fondatori ai unor interese care plutesc în toate partidele și unde Ponta și Udrea nu mai sînt dușmani, ci cuplu de forțe.

Uitați-vă, de pildă, că televiziunile și ziarele care îi promovează pe Elena Udrea și pe Alin Petrache sînt aceleași!

2. Belu și Lipă au pierdut și pentru că au fost receptați de către lumea sportu lui ca fiind niște poli de ego și de apărare a propriului interes. Dovadă că nici unul n-a venit în alegeri cu vreo echipă.

Izolaționismul este modul de a exista al performerilor din România și, înainte de a sări că presa bate cîmpii, gîndiți-vă dacă nu cumva e purul adevăr, inclusiv în cazul celor auriți din cap pînă în picioare, cum sînt Belu, Bitang și Lipă.

COSR are, așadar, un nou președinte. Alegerile au fost, ca mai toate alegerile, derulate în pașii de balet ai culiselor. Pînă aici, în materie de olimpism, pe Alin Petrache l-au dus alții.

De acum înainte, după o vorbă care se potrivește oricăruia dintre noi, ființe modelate social, important e ce va face el cu ceea ce au făcut alții din el.

Comentarii (51)Adaugă comentariu

cetateanul kane  •  30 mai 2014, 10:19

asa este ! realitatea tv, prin emisiunea „jocuri dăcat dă putere” ,il peria pe mediocrul psd=ist petrache, desi este in mod vădit televiziunea udrei si a lui basescu, teoretic adversari.

ceea ce ne arata ca exista o putere din umbra neschimbata, indiferent ce votam noi. ei castiga intotdeauna. dusmani pe tv, amici de interes in culise, cand prostimea nu-i vede.

ps: genial rares bogdan, cand spunea ca ,dovada ca nu are nimic cu psd, aplauda cu ambele maini initiativa acestora de a se canta imnul statului la scoli. INTREBARE: Se poate aplauda si altfel decat cu doua maini ? pt ca as incerca si eu..

dan  •  30 mai 2014, 10:28

Foarte abrupt articolul, fara loc de nuante, poate e mai bine asa. Poate ca nu mai e timp si spatiu pentru diplomatie. keep walking!

dan  •  30 mai 2014, 10:32

De ce se politizeaza si COSR?Nici nu credeam ca nu o sa fie ales Belu. Se alege praful si de gimnastica.Belu era potrivit pt. functie.Cine este acest Petrache?Vor pierde din nou sportivii si cei ce vor sa faca performanta.Suntem o natie de smenari si prosti.

fotbal  •  30 mai 2014, 10:50

Editorial, marca inregistrata. touche!

nastratin  •  30 mai 2014, 10:51

faptul ca ati fost secretar de stat in MTS in 2009 nu se uita dl.Bellu! credeati ca o simpla aparitie cu lotul de gimnastica la A3 alaturi prim-ministru in care „ati facut frumos” va aduce lozul castigator? se vede ca sunteti profesionist doar la gimnastica, la politica sunteti corigent!(„Filantropica” nu minte)! cum ati putut sa credeti ca in Romania, „veti lua fata” unui parlamentar psd-ist, sef de federatie, intr-un minister psd-ist care imparte fonduri si federatiilor care abia daca „respira”(cele mai multe) ci care „nu misca in front” in buna traditie a electoratului psd-ist?

v-ati suparat cand vi s-a reprosat aceea aparitie si ne-ati catalogat drept „sociopati”! sa fiti sanatos si sa nu va ganditi numai la glorie, ci si ca prin activitatea dv.ati dat si puteti da un viitor multor fetite si familiilor lor! aveti toata stima mea

andrei33  •  30 mai 2014, 10:52

Tolontan in Romania toate functiile din institutii de stat sau cu legatura cu statul sunt politizate. Tu unde ai trait pana acum, Captain Obvious? Uite-te in jur pe ziare si o sa vezi si acolo politizare si politruci cat cuprinde. Arata-mi unde nu se trag sfori din culise.

raul  •  30 mai 2014, 10:53

Așa cere democrația, să fie concurență : reală (mai rar) sau fictivă.
Și atunci, pe lângă alesul din oficiu, îți mai trebuie și niște iepuri.
Dacă naivii Lipă (ladies first) și Bellu nu știau din capul locului ce rol joacă, atâta pagubă pentru ei.
Oricum, PSD-ul (era să zic partidul) e-n toate…

pemuressipetarnave  •  30 mai 2014, 11:04

@TOLO: Nu vi se pare ca totalitatea însușirilor și laturilor esențiale (calitatea) sportului romanesc a scazut in jos in functie de calitatea presedintilor COSR de la „Revolutie” incoace? Lia Manoliu -> Ion Tiriac -> Octavian Morariu -> si acum Petrache Lupu?

mircea  •  30 mai 2014, 11:11

Mi s-a parut meschin s-o aud pe politiciana Gabi Szabo vorbin de unitatea sportului romanesc, cand tocmai ea a fost prinsa cu fofarlica asa cum ati mentionat mai sus.

Cosmin  •  30 mai 2014, 11:12

Mizeria aia cu aparitia lui Ponta alaturi de Belu la A3 sper ca l-a lamurit pe Belu cu cine a avut de-a face. E pacat ca foarte multi romani isi vor da seama prea tarziu cu cine au avut de-a face.

E posibil ca Petrache sa fie un bun manager, face parte din valul de tineri promovati in ultima vreme – aparent e un lucru pozitiv insa nu te poti abtine sa nu te gandesti la ei ca la niste marionete. Oricum, ofensiva PSD-ist se face simtita in toate domeniile, e de rahat ca nu exista un echilibru.

Cris  •  30 mai 2014, 11:13

Vine din rugby, care e probabil cel mai curat sport din lume, fara aranjamente, cu o atitudine de o noblete extraordinara a tuturor participantilor. Sper sa ii foloseasca la ceva spiritul asta.

dariu  •  30 mai 2014, 11:23

consider ca bellu era potrivit pentru functia de presedinte al comitetului olimpic si sportiv roman. daca e depasit la ceva, e depasit ca si antrenor de gimnastica. bellu si bitang nu vor putea fi inlocuiti de nimeni. antrenori mai buni se gasesc usor, dar antrenori care sa-ti aduca rezultate macar pe sfert e imposibil. odata cu plecarea lor se vor termina antrenamentele crunte pe care le fac. d-aia n-au putut sa plece sa antreneze peste hotare. acolo n-ar fi acceptat nimeni sa le fie schiloditi copiii. nici macar in china sau in rusia nu mai sunt in voga metodele celor doi romani.

dariu  •  30 mai 2014, 11:27

in ceea ce-l priveste pe noul presedinte… ne-am ales cu partidul-stat. se va trage linie in 2016, care e destul de aproape, dar vor da vina pe fosta guvernare care n-a sustinut sportul. si ete asa ajunsaram in 2020. petrache s-a prinsceva de el unde-a fost impins de tac-su. deci din punctu asta de vedere ar putea fi ok.

dar el n-a fost uns la cosr ca sa fie manager bun, ci ca sa urmeze linia partidului. ma astept sa apara in curand si PSD TV, unde sa mearga toti sportivii medaliati. din toata afacerea asta, cel mai scarba mi-e de gabi szabo. ma uitam cu bucurie si emotie la cursele ei. acum mi-e doar scarba de acest om.

sorin  •  30 mai 2014, 11:32

Pacat ca mari personalitati ale sportului se lasa folosite de politicieni (voluntar sau involuntar) si apoi sunt aruncate la g u n o i cand interese de partid sunt primordiale… Cred ca Belu avea mai mult de castigat, macar ca imagine, daca atunci cand s-a trezit folosit de Ponta si A3 ar fi parasit emisiunea, pt ca timpul a aratat ca doar PSD-ul a avut de castigat si el a fost doar o jucarie aruncata la cos dupa alegeri… In general, noi ca popor avem o problema cu verticalitatea, ne tot place sa pupam botforii diversilor sultani vremelnici…

Dl Goe  •  30 mai 2014, 11:33

Ederanjant ca intre un om cu reputatia si valoarea D-lui Belu, sau a D-nei Lipa se prefera, politic, valoarea indoielnica, sau mai bine spus persoanele care pot fi controlate si dirijate…

Iata de ce pentru mine nu e nicio diferenta intre palaria D-lui Ponta sau cea a lui Basescu . Pentru cei care nu au inteles inca dupa 25 de ani,Romania este guvernata doar de interesele personale, sau de grup, ceea ce face ca oamenii de valoare sa nu aiba loc la luarea deciziilor impportante, fiind incomozi si nedoriti, nu este de mirare ca in locul lor sa apara astfel de personaje gen EBA sau UDARAU si de ce nu marionetele inregimentate fara ideologie sau coloana vertebrala dispuse la orice. Saauzim de …mai bine!

Dan  •  30 mai 2014, 11:35

Szabo nu se inseala, presa cauta doar scandaluri… poate nu in acest caz.
Cataline, tu citesti editia online a gazetei? Sunt doar articole pt scandal. Asta se cauta, nu? Da un search Piti Talent si vezi cate rezultate gasesti. Ce legatura are cu sportul de care va pasa asa mult?

The Cynic Oracle  •  30 mai 2014, 11:37

Bellu si Bitang trebuiau sa își dea demisia din momentul in care au pășit cu ponta si cu candidații psd in emisiunea lui gâdea târând după ai niste fete minore campioane europene. oricum își merita teapa pe care i-a tras-o ponta care încă odată se dovedește un mincinos. normal președintele cosr nu ar trebui sa fie membru într-un partid politic, deci petrache măcar sa își dea demisia din psd si din parlament.

monica  •  30 mai 2014, 11:45

Catalin

Poate ai uitat sa te faci ca nu vezi, dar Alin are doi copii botezati de Elena Udrea, iar dupa alegerea sa la sefia COSR, noi toti o sa dam bani pentru ca se vor organiza alegeri pe colegiul sau de deputat. Practic, pentru moftul lui Alin si al PSD de al pune pe acesta la COSR mai trebuie sa dam si bani pentru alegeri parlamentare pe colegiul sau!

vlad  •  30 mai 2014, 11:51

dupa burleanu la frf avem un alt politruc in conducerea sportului romanesc. sa vedem ce va face sportul romanesc la viitoarele campionate mondiale, europene si jocuri olimpice, unde concureaza sportivii si antrenorii nu psd-ul. poate psd-ul sa- aduca medalii? presimt ca vom avea o seceta de medalii mai ales daca dl. belu isi ia jucariile si pleaca.

succes dl belu oriunde veti merge. in rest sunt dezamagit de gabi szabo cara a ales sa se faca o alergatoare rosie.

articol f. bun ca de obicei dl tolontan

@dan  •  30 mai 2014, 12:17

Prietene,cine politizeaza COSR ? Daca nu ma insel, tocmai preferatul tau, Belu, a fost cel care a carat tot lotul de gimnaste la Antena 3 in fata lui Ponta si a candidatilor PSD la europarlamentare, ai pierdut cumva „evenimentul” ?

gogu  •  30 mai 2014, 12:54

cetateanul kane
daca ai fi la radio erevan, ti-asi putea spune ca da, se poate aplauda si fara doua maini, una o tii in buzunar, iar cu cealalta o bati de masa, efectul e mai strasnic

alexu  •  30 mai 2014, 13:17

Mai mira pe cineva implicarea politicului? Pentru Petrache s-a dat o hotarare guvernamentala in doua zile de catre Adrian Nastase. Era o adevarata surpriza daca iesea altcineva in locului lui Petreche, nu faptul ca a castigat atat de detasat. A fost un mesaj clar, sa arate cine conduce sportul in ziua de azi (ca de altfel si nenorocita asta de tara)

Falcao  •  30 mai 2014, 13:22

Pe vremea cand Szabo obtinea succese importante in atletism ma tot batea gandul: „de ce oare face stagii de pregatire lungi in Africa de Sud, probabil in locatii mai greu de ajuns ?” si „de ce s-a retras atat de abrupt din sport cand inca era capabila de performante ?”.
Sigura ca nu am nici cea mai mica dovada ca s-a dopat, este o speculatie personala. Dar lipsa ei de fair-play in acest caz este destul de clara !

Numai eu  •  30 mai 2014, 13:29

De cand PSD a pus mana pe putere in aceasta tara totul a devenit o mascarada. Totul va fi rosu iar sloganul lui Ponta ca vereau ca Romania sa fie toata rosie a devenit realitate .

eugeniu  •  30 mai 2014, 14:08

Nu este nici o noutate ca traiti din scandaluri domnilor de la Gazeta ! Faceti politica pe fata , politica voastra – vezi sustinerea total nepotrivita a unuia ca Burleanu la FRF – politica contrara intereselor sportului romanesc . Fara discutie ca domnul Bellu ar fi trebuit sa fie Presedinte la COSR , intreaga activitate dandu-i acest drept . Alegerile au fost totusi democratice , cei de acolo votand asa cum au gasit de cuviinta , fara sa considere ca stirbesc cu ceva din meritele OLIMPICE ale domnului Bellu . Pentru unul ca mine , cu ziarul Sportul Popular in podul casei de prin ani ’50 , cu toata stima pentru domnul Bellu cred din toata inima ca ACOLO , la gimnastica si in lumea sportului mondial , acesta este chiar Presedintele COSR ! Domnul Bellu nu are nevoie sa fie ” sustinut moral ” , sa fie cainat de cine mai stie ; domnul Bellu este o VALOARE NATIONALA si gata .

vasco  •  30 mai 2014, 14:41

Nu ca nu mi-ar veni sa cred ca Patrache a beneficiat si de sprijin politic,doar stiu in ca tara traiesc,dar diferenta e prea mare pentru ca d-l Bellu sa fie chiar asa de suparat.E ca si cum i s-ar fi cuvenit,doar asa pentru rezultatele mari din cariera,cam ca in stilul „onestului”Popescu zis si Gica,cel care considera ca i s-ar cuveni un hotel in poiana Brasov,tot pentru rezultate marete….Penibil!

nyk  •  30 mai 2014, 14:47

EU geniu trebuie sa definesti si ce inseamna democratic..poate noua ne scapa…iar „valoarea nationala” este din intimplare chiar INTERNATIONALA

Spunea bine Toparceanu…intrebandu-se retoric in vremuri apuse dar cu valabilitate pe termen lung

<>

„La mai multe medalii” d-le Belu…caci recunostinta-i departe.
Vor avea ce sa raporteze la sfarsit de ciclu olimpic.
Rusine lor! Dar este se pare o Rusine cu care se poate trai fara nici o remuscare.

tania  •  30 mai 2014, 14:50

Cea mai mare greșeală pentru societatea românească constă în politizarea funcțiilor din instituțiile publice și nu numai… Cei care ajung în funcții sunt instrumentele partidelor care ajung la putere și, de cele mai multe ori, se comportă ca „Dumnezei” pe Pământ…

miki  •  30 mai 2014, 14:55

E a2a dezamagire.! Coincidenta ? Am dubii ! Ne batem joc de ADEVARATELE VALORI si cocotam in varf, niste neica nimeni . Se spunea ca sunt pnctaje diferite ptr voturi , functie de numarul de medalii.Ce si cate medalii a adus vreodata rugby-ul in Romania ?
Sau erau doar vorbe de ametit fraierii ?
Daca au posibilitatea si dorinta de a pleca undeva unde sa fie respectati total sa o faca d-na Bitang si dl Belu.
Jena sa le fie tuturor ce aduc nulitati sa conduca sportul romanesc !

mihaita  •  30 mai 2014, 15:37

psd-ul peste tot in toate structurile nu asta ai vrut si tu ?
asta ai in ziua de azi ce te miri? IN toate articolele pe care le-ai scris pe teme politico-sportive ai dat cum ai putut in PDL asa ca acum bucura-te, ai ce ai vrut.
In alta ordine de idei cine va conduce este oricum mai bun decat LIPA CARE A DISTRUS CLUBUL SPORTIV DINAMO CA MANAGER(nu vorbesc aici de fotbal) ,asta ai uitat sa spui.Iar Belu si Bitang sunt Ahtiati dupa functii au fost prin guverne ,au fost consilierii lui Base asa ca ce te asteptai ? sa-i lase PSD-ul sa ajunga la prajitura.

adra  •  30 mai 2014, 15:52

tolo … tu erai cu fineturile… ia fa tu o ancheta si vezi pe unde se duc milioanele de euro din bugetul cosr… peste tot pluteste tiriac, prieten cu toti fostii presedinti…si cu actualul…si cu viitorul…

marian  •  30 mai 2014, 15:52

Inainte de candida, dl. Belu ar fi trebuit sa stie si sa accepte ca poate sa si piarda alegerile respective. Ceea ce face domnia sa acum, acompaniat de dna. Bitang, este expresia unui orgoliu ranit si nimic mai mult. Nu are sens sa ducem aceasta discutie spre sfera politica. Daca dl. Belu are dovezi clare ca au fost fraudate alegerile, SA VORBEASCA. Daca nu, sa taca, desi normal si civilizat ar fi fost sa-si felicite, chiar si din varful limbii, concurentul. Declaratiile date in fierbinteala momentului sunt savurate, desigur, de presa si de comentatorii de pe net. Dar daca incepem sa amestecam lucrurile si ne dam demisia din functiile detinute in gimnastica, e de jale. Dle. Belu si dna. Bitang, aveti contracte de munca si trebuie sa le duceti la bun sfarsit. Dvs. va faceti un titlu de glorie ca va razboiti cu PSD (asta face deliciul unora, multi pe net dar net minoritari in viata reala, de altfel), insa contractul pe care il aveti este cu Romania si cu gloria dvs. personala. Lasati supararea si fiti gloriosi in arena sportiva pe mai departe. Romania tacuta asta asteapta de la dvs.

Andrei Muresan  •  30 mai 2014, 15:58

O, Doamne, ce tara de ticalosi este Romania! PSDul este cea mao urata forma politica a tarii, niste securisti si activisti PCR, jecmanesc totul si isi bat joc de valorile acestei tari. Eu, de aici de la 12 mii de km si le doresc sa plece!

Dragotoiu Mihail  •  30 mai 2014, 16:00

Atata timp cat politicul va interveni in activitatea sportiva vom avea astfel de rezultate. Sportul ar trebui ajutat de politic prin programe guvernamentale si prin dezvoltarea infrastructurii, nu prin instalarea unor persoane dubioase in functii din cadrul sportului romanesc.

antimafia  •  30 mai 2014, 16:45

Ponta doar s-a folosit pentru alegeri de Bellu, de imaginea acestuia. Consilierii lui Ponta impreuna cu Gadea si-au batut joc de Bellu, deja se remarcase faptul ca PSD prin G Oprea aranjase castigarea alegerilor de catre Petrache (Bittner). Oprea deja o amenintase pe Lipa sa-si retraga candidatura. Asemenea scor la care a pierdut Bellu, in fata unui om care nu reprezenta nimic in sportul romanesc, este de neconceput fara mafia pesedista. Aici e momentul unei anchete, cine i-a determinat pe votanti sa voteze in masa pentru acest Petrache?

casual23  •  30 mai 2014, 16:54

Singurul fost mare sportiv care cu adevarat face, ceva pentru sportul din tara asta este marele Ivan Patzaichin. Atat!

Popescu Victor  •  30 mai 2014, 17:17

Eu sincer nu prea am auzit de Alin Petrache. Ce performanțe nemaipomenite a avut, in afară de batăile la rugby pe care Romănia le-a luat. În schimb de Elisabeta Lipă am auzit, cum câștiga medaliile , olimice europene și mondiale prin multă muncă și transpirație, de asemenea de Octavian Belu cu fetițele lui care câștigau medalii peste medalii.Astă este mulțamul acestei societăți corupte, nepăsăstoare față de marii sportivi ai țării.Lasă să ajungă fripturiștii in fruntea COSR, susținuți de pesedei.Așa s-a înmplat și la fotbal, l-au bagat la închisoare pe Gică Popescu că a îndrăznit să candideze la șefia FRF-ului.Nu este de nasul lui asemenea demnitate nuu ? Burleanu consilier prezidențial, este foarte bun, mai este și Duru acolo care face legea in fotbal.Poți sa dai cu piciorul în bășică mai abitir decât Pele , că tot la mâna lui Duru ajungi.O să fie liga sătească la putere, ce Timișoara ce Rapid ce Craiova , fotbalul mare trebuie adunat în toate comunele din Ilfov ca deplasările costă.

ION  •  30 mai 2014, 17:28

Politica a intrat si în sport

claudiu  •  30 mai 2014, 18:02

sunt un superficial ,recunosc, dar m-am bucurat ca nu a iesit bellu ,dupa faza cu antena 3.facem pariu ca in colegiul lui petrache va candida gabi szabo?

Eedmund  •  30 mai 2014, 18:39

Pai nu l-a facut Belu si minorele gimnasticii romanesti, castigator pe ponta la europene? Tineti minte emisiunea la a 3, Belu e ca Maurul lui Goethe:) Maurul si-a indeplinit sarcina, maurul sa plece!…:) Asta e ponta, asta e szabo, asta e ghidea!

pawn  •  30 mai 2014, 18:54

bine…find vorba de domnul tolontan, inrolat sustinator al dreptei este greu sa argumentezi rational. adica asa cum ne place noua, astora de stanga!
pot sa admit, rational vorbind ca psd este interesat politic de sport. pot sa accept ca i-au dat un branci lui gino iorgulescu. dar ca la presedintia frf a fost impus, prin metode gestapoviste, pburleanu, fostul consilier al lui basescu? sa nu scrii nici nici un articol despre asta??
scriu degeaba, nu? eu tot cu comunistii o sa votez, si cei ai tolontanului tot cu fascistii…

Valentin  •  31 mai 2014, 0:56

Foarte correct aricolul. Din pacate, noi romanii ne trezim in tara asta dupa ce evenimentele s-au consumat. Domnule Tolontan trebuia sa scrieti un asemenea articol direct inainte de alegeri. Iar noi cei care comentam aici ar trebui sa facem si altceva, decat sa comentam…

Tati  •  31 mai 2014, 9:25

Am o nelamurire : sunt fan rugby, dar parca acest sport nu e inclus in cele olimpice ?

marius pirlog  •  31 mai 2014, 9:47

DIFERENTA MARE DE” CLASA ” INTRE BELU SI PETRACHE !CINE ESTE ACEST PETRACHE SI CE PERFORMANTE SPORTIVE A AVUT SA OBTINA ACEST POST !CINE S-OR FI CREZIND COMUNISTII ASTIA DE LA PSD DE VOR SA COMANDE TOTUL IN TARA ASTA ?

pamfletaru  •  31 mai 2014, 11:57

alin petrache pentru noi
este burleanu 2 🙂

´´Când vă uitaţi dimineaţa în oglindă, vedeţi un om care are calităţile manageriale şi competenţele necesare să gestioneze olimpismul românesc?

În general, când mă uit dimineaţa în oglindă, îl văd pe Alin Petrache şi sunt mându de ceea ce văd! Asta e clar!´´

Venom  •  31 mai 2014, 14:15

Daca esti un mare antrenor, asta nu inseamna ca autotmat poti fi mare la orice vrei tu. Si sa te astepti ca numele sa-ti deschida toate usile, chiar inaintea unor argumente logice si planuri, iarasi e o greseala.

Iar Belu s-a prezentat doar cu istoria si notorietatea, concurand pe un post de manager, nu de antrenor. Daca Petrache era numit conducator la lotul de gimnastica, in locul lui Belu, atunci da, era strigator la cer.

Sau cum ar fi fost daca Bitang era pusa sa antreneze nationala de rugby, doar pentru ca (sa zicem ca) voia ea postul? E absurd, nu? Belu si Bitang insa se califica la absolut orice oscar romanesc posibli sa le fie acordat pentru intreaga activitate. Pentru un post activ, trebuie sa demonstreze. E cu totul altceva.

florin  •  1 iunie 2014, 21:07

Sper sa ai timp, Catalin, sa analizezi ce-ti scriu acum, chiar daca ataca un alt subiect, respectiv fotbalul si sistemul competitional:
Am inteles ca va fi Liga 1 cu 14 echipe. OK. Primele 6 vor juca in play-off. Important e ca celelalte 10 plus primele 4 de la liga 2 sa formeze si ele doua serii a cate 6 echipe care sa joace turneu de retrogradare-promovare, asemenetor putin cu ce este acum la handbal. Practic, cele 4 echipe de la Liga 2 intai se vor confrunta cu echipelel de pe locurile 7-14 in liga 1 sa se vada daca merita sa promoveze. Am scapa astfel de promovari meteorice gen Branesti, Corona etc.
Daca Liga 1 are 14 echipe, cu 6 in play-off si 8 in cele doua turnee de promovare-retrogradare, atunci ar fi bine ca si Liga 2 sa aiba o singura serie, tot de 14 echipe: primele 4 intra la turneul de promovare, celelalte 10 plus 8 echipe din doua serii de Liga 3 ar face si ele turneul de retrogtadare-promovare intre Liga 2 si 3.
Practic, prin ceea ce propun eu s-ar ajunge ca fotbalul romanesc sa aiba 4 esaloane:
Liga 1 = 1 serie x 14 echipe;
(primele 6 echipe joaca play-off pt cupele europene si titlul de camplioana; celelalte 8 echipe joaca in 2 serii ale turneului de promovare-retrogradare alaturi de cele mai bune 4 echipe din Liga 2)
Liga 2 = 1 serie x 14 echipe;
(primele 4 echipe joaca 2 serii ale turneului de promovare-retrogradare; 10 echipe joaca in turneul de retrogradare-promovare alaturi de cele mai bune 8 echipe din Liga 3)
Liga 3 = 4 serii x 14 echipe;
(primele 8 echipe joaca in turneul de promovare-retrogradare, celelalte 48 echipe intra la turneul de retrogradare-promovare alaturi de 12 echipe din Liga 4)
Liga 4 = 6 serii x 16 echipe.
(primele 2 echipe din fiecare serie joaca pt promovare-retrogradare la Liga 3)
Liga 5 = fiecare judet in parte. Cele 42 de campioane judetene vor promova in urma unui meci de baraj sustinut pe teren propriu cu cele mai slab clasate 42 de echipe din Liga 4!
Mai mult, Liga 1 si 2 ar putea fi pastorite de LPF pt ca din start sa se faca licentierea pt esalonul pt care echipele indeplinesc conditiile regulamentare

florin  •  1 iunie 2014, 21:09

Precizare: prin ceea ce propun vor fi 4 esaloane nationale, iar la nivel de judet pot fi Ligile 5, 6, 7….

Ce au scris în weekend liderii de opinie din România despre politică, economie și viața noastră | Blogul lui Ilias Papageorgiadis  •  2 iunie 2014, 11:06

[…] Cu 45 de medalii olimpice cîștigate de cînd antrenează lotul feminin de gimnastică, întîi ca secund și apoi ca principal, și cu 33 de voturi la alegerile COSR de ieri, Octavian Belu s-a enervat. “Dacă sînt prea bătrîn ca să reprezint olimpismul, pentru că asta scrie în dreptul funcției de președinte, înseamnă că sînt prea bătrîn și să antrenez echipa olimpică de gimnastică!”, i-a declarat Belu, ieri după-amiază, colegei mele Mirela Neag, cea care s-a ambiționat să rămînă obiectivă în această cursă, atrăgîndu-și, ca de obicei, reproșurile tuturor părților, a scris Cătălin Tolontan. […]

Belu a strîns mai multe medalii decît voturi! | Strategik.ro  •  5 iunie 2014, 15:40

[…] Category: Gazeta Sporturilor, gsp.ro, Ponturi media, Sporturi […]

Comentează