Copos și-a cumpărat cartea și libertatea

Care e serviciul public al unei cărți compilate ca să te poată scoate din închisoare?

miercuri, 8 aprilie 2015, 6:43

UPDATE: Vlad Petreanu remarcă viteza în care a scris Copos și dă și o soluție pentru stoparea circului.

UPDATE: Crud dar bun. Avocatura.ro despre cărțile scrise în închisoare.

”Deci autorul următorului manual de limba romana de clasa a VIII-a lansat de Editura Niculescu va fi Vanghelie?”, întreabă un cititor mai inteligent decît ziaristul. Pentru că aceasta este, în fond, tema corectă.

În ce măsură, o carte alcătuită aparent din colaje, poate fi considerată un bine public? Este o lucrare cîrpită din diverse surse un serviciu în folosul comunității ca să te poată scoate din închisoare mai devreme? Dacă e științifică, atunci o recunoaște comunitatea științifică. Dar e?

Și nu e nici un pic de îndîrjire în aceste întrebări. Chiar acum, colegul meu Răzvan Luțac este la Biblioteca Națională, împreună cu absolventul Facultății de Istorie, Cătălin Parfene. Fost ziarist, Parfene este cel care a semnalat similitudinea titlurilor între lucrarea lui de diplomă de acum 10 ani și cartea de anul trecut a lui George Copos.

Imaginea lui Parfene în fața Bibliotecii Naționale, comparîndu-și lucrarea de diplomă cu volumul lui Copos e o formă de a-ți cere drepturile.

Iată două momente din lucrări:

„Totuși prima sa soție a fost o catolică Margareta, fiica unui voievod al Transilvaniei, Ladislau de Losonczi (1376-1391) sau Stibor de Stiborita (1395-1401, 1410-1414), acesta din urmă un nobil polon” – Parfene

„Prima soție a lui Alexandru cel bun, Margareta, pare să fie fiica unui voievod ardelean, Ladislau de Losonczi, sau a lui Stibor de Siboritza, se pare un nobil polon” – Copos

”Documentul, un hrisov domnesc din 1492, rezumă un veritabil program politico-cultural al domnilor români” – Parfene

”Actul domnesc se constituie într-un veritabil program politic și cultural al principilor români medievali” – Copos

Seamănă, dar e prea devreme să ne pronunțăm. După reguli strict academice, chiar și o simplă înlănțuire similară de acest gen este socotită plagiat. Vor vorbi, în timp, specialiștii.

Noi putem discuta, acum, despre altceva. Să remarcăm că presa s-a mobilizat într-o concurență ca pe vremuri. Gazeta, ProSport și România Liberă, le-am înșirat alfabetic, au alergat umăr la umăr după cartea lui Copos, după citate și după declarațiile personajelor implicate. Pînă și Copos ne-a oferit un ”Nu vreau să vorbesc despre ce am scris, vedeți ce a declarat profesorul Brezeanu!”.

Brezeanu îl absolvise în ProSport pe Copos ”care n-a plagiat ca Ponta”. Nu știm dacă a plagiat, vom vedea.

Dar pînă la plagiat rămîne confuzia totală, bine scoasă în evidență de colegii de la România liberă. Nimeni din statul român nu pare a fi în stare să explice esențialul: cine constată că o carte scrisă de un om închis îndeplinește condițiile pentru a îi oferi acestuia temeiul eliberării condiționate?

Înregistrăm o premieră. Așa cum o premieră a fost și condamnarea marilor corupți, o premieră este și întrebarea: cum ies ei din închisoare?

Sînt multe întrebări, dar așa se întîmplă cînd se fondează o lume, cu migrene, păcăleli și urmărirea anevoiasă a faptelor. Copos și-a plătit singur cărțile la editura Niculescu, apoi a cumpărat tot tirajul. Și asta poate fi discutat.

Ceea ce refuză pînă la urmă oamenii este să revenim la bășcălia absolută: ignoranța.

Comentarii (84)Adaugă comentariu

gicapuia  •  8 aprilie 2015, 19:00

Lupu-si schimba parul dar naravul ba. Daca asta au invatat si exersat (pacaleala si trasul pe sfoara) cum vreti voi sa se comporte altfel !?!
Naivilor! Ce-ati cezut ????!!!!~

Razvan  •  8 aprilie 2015, 19:05

Ma „bucur” sa-l vad pe copos neschimbat. Un om care toata viata lui a furat si a mintit. De la nocturna stinsa cu PSG pana la asa zisa reabilitare.

Dar nu mai stresati saracul om, ca el este preocupat de soarta capitalului romanesc.

Adrian  •  8 aprilie 2015, 19:14

Pai asta e justitie??? DNA-ul ce pazeste? Pana acum trebuia sa se autosesizeze. E mai grav decat pare: ideea de a fenta sistemul judiciar prin frauda, prin complicitatea celor din penitenciar, ca sa nu mai vorbim de ilustrul profesor universitar care da gir unei asemenea mizerii arata nu numai comportamnent de infractor, ci si ca nimeni nu da doi bani pe justitia din Romania. Mi-e groaza ca totul se va termina in bascalie, nu in rezolvari juste.

gigi  •  8 aprilie 2015, 19:15

Buna ziua Domnule Tolontan! Eu as avea o intrebare pentru dumneavoastra si, daca se poate bineinteles , as dori sa stiu si viziunea dumneavoastra despre un alt aspect al acestei probleme: sa zicem ca domnul in cauza, condamnat pentru niste spete financiare, are inca destui bani/prieteni cu bani care sa II PUBLICE aceste carti de o valoare oarecare…si i se scurteaza perioada de detentie…dar un alt detinut pentru alte spete/aceeasi speta (furat o paine etc) dar care NU are bani sa publice si nici prieteni cu bani care sa publice pe banii lor aceste carti…neavand cum sa le publice lui nu i se poate scurta sentinta…iar POATE acele scrieri au/vor avea valoare culturala/stiintifica mult mai mare decat ale primului domn…AICI mi se pare o mare nedreptate…daca s-ar fi facut aceste evaluari pe baza NUMAI de manuscrise supuse unei comisii academice de evaluare..atunci s-ar mai indrepta aceasta nedreptate…..cu toate ca valoarea multor lucrari ale unor scriitori a fost descoperita de destule ori la mult timp dupa ce au fost scrise (deci nici macar evaluarea oricui nu ar tb sa aiba valoare)…deci atunci pentru a indrepta aceasta nedreptate complet nu ar tb sa fie un criteriu clar pentru TOTI detinutii ca la un numar de maxim N carti pentru ORICE manuscris (supus DOAR evaluarii de plagiat) scris sa primeasca 30 de zile reducere?………..

sau pot beneficia doar cei care AU bani sa publice si care pot sponsoriza vreun scriitor mai cunoscut (om fiind .. supus greselii) sa le faca o recenzie binevoitoare

lenan  •  8 aprilie 2015, 19:17

no, ashe da!

beep  •  8 aprilie 2015, 19:33

eu bag mana-n foc ca astia nici macar nu isi scriu „cartile”. „bine public”? sa fim seriosi…

Nicu  •  8 aprilie 2015, 19:34

Ce popor suntem? Cum reusim sa stricam orice intentie buna. Deci Copos a stat in inchisoare 400 de zile. A mincit la tamplarie 8 ore pe zi. A dormit 4 ore pe zi. La 26 de zile a scris cate o carte. In concluzie, dupa ce se finalizeaza cumva ancheta, nu mai conteaza daca vei scrie in inchisoare( a inceput Nastase, apoi Becali si sare calul Copos si veti vedea biblioteca Voiculescu).

La fel am desfiintat ,,Gheata de Aur”. Am inceput cu Dudu Georgescu, Camataru si am sarit calul cu Mateut.

aham  •  8 aprilie 2015, 19:36

eliberarea lui copos e inca o palma pe obrazul murdar al justitiei noaste. am mai zis-o, cat e ilici liber, doar naivii cred ca exista justitie in romania. toti hotii si criminalii aia mari sunt deasupra legii, bor e deasupra legii, politicienii fura si ies dupa pedepse derizorii…rusine!

cristian007  •  8 aprilie 2015, 19:38

Din nou va desconsiderati cititorii : din cand in cand publicati cate un articol in care jigniti inteligenta propriilor cititori.
Ce parere aveti despre noi ??? ca nu ne duce capul ca cartile lui Copos sau Becali au fost scrise de altii ?? Ca editurile au publicat aceste carti pentru ca cineva a platit pentru tot : tehnoredactare, corectura, tiparire si apoi a cumparat tot tirajul ?? Asa de retardati ne credeti ?? Pentru informarea dumneavoatra(desi stiti foarte bine, dar ne prostiti in fata de dragul unui articol), 90 % din cartile noi, tiparite in Romania, se publica dupa acelasi scenariu : autorul plateste pentru tot sau gaseste un sponsor care sa plateasca. Articolul ar trebui sa insite pe scoaterea acestei facilitati acordate condamnatilor, e clar ca aceasta facilitate e abuzata.

Dragos C.  •  8 aprilie 2015, 19:39

Lasa-l Tolooo!!!! Nu te mai tine de capul lui! Gata, s-a terminat!

Copos este un nenorocit, a furat toata viata lui! Dupa Revolutie, a furat Poiana Brasov, in cardasie cu primarul de atunci al Brasovului…. A deschis o Societate Comerciala cu acelasi nume ca cea de stat: Poiana Brasov. I-a pus S.A. in coada. Apoi, cu concursul primarului, a trecut toate activele de pe societatea de stat pe cea private, a lui. Pasivele (datoriile adica) si drumurile au ramas la societatea de stat. Asa s-a „privatizat” Poiana Brasov… El a ramas cu hotelurile pe care le are azi, plus telecabinele, primarul a primit restul de hoteluri pe care le-a vandut „la licitatie” (sic!..)

Insa Copos a primit, prin aceste 400 de zile de inchisoare, cea mai mare pedeapsa posibila. A fost umilit! Azi, cu acte, este un infractor! asta il doare mai mult decat daca ii luai toata averea! Orice ar face, va ramane cu cazier!

Ma uitam ieri la el, la TV. Este o epava. A imbatranit 10 ani in puscarie! Gata, lasa-l. A platit. Poate nu destul, dar, in cazul lui, si o luna de puscarie era sufficient pentru a primi cea mai mare lovitura: umilinta!

E Saptamana Mare… Sa incercam sa trecem peste… In cazul acestor puscariasi care scriu carti, nu valoarea stiintifica a acestora conteaza! Ci faptul ca se chinuie sa faca ceva folositor. Hai sa fim seriosi: cate mizerii nu se vand in librarii? Care este valoarea stiintifica a unui volum de Sandra Brown? Se poate compara cu Saint-Exupéry ?.. Ca a plagiat? Crede-ma: sunt multe lucrari de doctorat coordonate de Plesu care sunt , cel putin partial, plagiate!..

Cate lucrari de licenta din tara asta nu sunt plagiate, cel putin partial? Peste 80%!!! Si cu acea lucrare, omul obtine o diploma pe baza careia castiga bani o viata intreaga… Hai sa nu ne prefacem ca nu stim… Si licentele si doctoratele si cartile lui Copos sau ale lui Becali tot plagiat sunt!

calinescu  •  8 aprilie 2015, 19:50

DOMNULE TOLO , A GASI UN MARE SUBIECT DINTR-O EVENTUALA PLAGIATURA A LUI COPOS , SI ASTA IN SAPTAMANA MARE , INSEAMNA CA SETEA DV DE SANGE E MAI MARE CA A LUI DRACULA ….!!!
DE CE VRETI SA DATI ROMANILOR NUMAI SANGE SI CIRC ????
DE CE NU CONTRIBUITI LA INSANATOSIREA FOTBALULUI ROMANESC ??
CREDETI CA CARTILE(:))) LUI BECALI AU FOST SCRISE DE EL ????
D-LE TOLONTAN , NICI IN SAPTAMANA PATIMILOR NU PUTETI FI CORECT ????
PACAT …!!!

victor L  •  8 aprilie 2015, 19:58

Eee, aici e de intrebat judecatorul/judecatorii care au aprobat eliberarea.
Au avut capul la ei cind au luat hotarirea?

Dani  •  8 aprilie 2015, 19:59

De ciornele ciobanului din Pipera, ridicate la rang de carti, de ce nu va legati? N-aveti voie?

Freddy RE  •  8 aprilie 2015, 20:01

Si cel mai important (nici macar nu e gluma): primul drum al lui Copos, afara din puscarie, a fost… LA O BANCA.

Jules  •  8 aprilie 2015, 20:03

Pentru mine alta este nedumerirea. Nu se intreaba nimeni cum acest domn Copos in cele 400 de zile de puscarie a reusit sa scrie 5 carti? 5 carti?!!! Cand a avut timp de cercetare, documentare? In timp ce lucra la atelierul de tamplarie?

Jules  •  8 aprilie 2015, 20:06

Abia astept sa vad ce mai scrie si Ion Niculae: ” Influenta instrumentelor de suflat asupra formarii vanturilor”?

Crimson Veritas  •  8 aprilie 2015, 20:14

George Copos a fost eliberat conditionat, pentru ca a indeplinit criterile eliberarii conditionate, printre care executarea a 1/3 din pedeapsa; varsta de 60 de ani, si a avut un comportament adecvat pe perioada detentiei! Chestia asta cu cartile … nu sunt un criteriu obiectiv … judecatorii il iau in considerare … doar la si altele … pe ei ii intereseaza indeplinirea criterilor principale … de obicei decid eliberera conditionata si daca detinutul nu a scris / publicat nici o care care sa aibe valoare stiintifica sau LITERARA! Ceea ce faceti voi … propaganda DNA … si cu procurorii … incercand sa puneti centrul de greutate al institutiei … eliberarii conditionate … pe talentele literare al condamnatilor si valoarea stiintifica si beletirstica a operelor pe care le scot in inchisoare (mai mult de plictiseala … pentru ca nu toti le plac sa traga de fiare … ca lui Borcea) este … scuze … dar este penibil, josnic, si … un subiect in esenta fals si diversionist! Circ DNA-ului si al propagandei din dotare … care incearca si dupa cum vedem pe bloage … si reuseste … sa prosteasca auditoriul … si sa-l duca in acea dimeniune falsa de gandire si perceptie … in care sa creada … ca … eliberarea conditionata … graviteaza doar in jurulul unor Einsteini … si nu este un drept democratic al fiecarui detinut eligibil … prin natura infractiunii si deci natura regimului de detentie!

‘Copos si-a cumparat liberatatea’? Nu d-le Tolontan … Copos putea sa publice si ‘Reteta se ciorba de peste’ … tot era eliberat conditionat … mai lasati circul … ca uite ati populat onlinenul cu consumatori de circ, care nu stiu nimic despre nimic … dar au niste impresii foare bune despre ei insusi … si despre valoarea morala a comentarilor pe care le emana … dar in realitate … ei doar … put!

Obiectiv  •  8 aprilie 2015, 20:17

„…a îi oferi…”?! Cum vine asta?
Preocupat sa combateti intruna, pierdeti din vedere forma…

sslazio  •  8 aprilie 2015, 20:21

Copos a cumparat tot tirajul.

E ceea ce a facut Securitatea în 1993 cu „Mostenirea Kremlinului”, scrisa de Pacepa. Asta dupa ce cu un an in urma a sustras manuscrisul trimis de Pacepa prin posta din Statele Unite.

Darius  •  8 aprilie 2015, 20:26

Banuiesc ca nu este rahat pe care nu l-ai rasucit . Nu de alta dar nici gura nu iti pute dar nici nu te ajuta . Lasa omul ca a patimit destul pentru ce a facut a platit complet dauna si a stat in puscarie ceva timp .

Ghiţă Jefferson  •  8 aprilie 2015, 20:29

Sistemul american înseamnă ”guvernarea poporului, de către popor, pentru popor”.
Varianta românească e: guvernarea Lor, de către Ei, pentru Ei.

radu  •  8 aprilie 2015, 20:32

Un prost. arunca piatra si 100 de destepti se arunca dupa ea.Hai sa ne intoarcem la origine si sa vedem cine e prostul e.

radu  •  8 aprilie 2015, 20:39

Sa vedem cine e prostul care a decis o asemenea ineptie ca daca scrii o carte ti se reduce pedeapsa.Pai de acum incolo astia sant in stare sa „scrie” cartile din libertate ,sa le aiba pregatite pentru zile negre.S-au luat dupa Johannis,care o avea pregatita dupa alegeri,Pas cu pas

bogdan  •  8 aprilie 2015, 20:46

Ma preocupa urmatoarele chestiuni:
– 1. avem de-a face cu o problema cauza-efect.
Legiuitorul presupune ca diminuarea pedepsei este efectul, iar cauza este scrisul. Infractorul roman, in colaborare cu justitia, inverseaza relatia: diminuarea pedepsei este cauza pentru care detinutul se apuca de zgariat hartia, iar cartea rezultata devine un simplu efect.
– 2. suntem in mijlocul unui ocean de ipocrizie. chiar si-a inchipuit cineva ca george, sau gheorghe, au produs ei insisi literatura de puscarie, astfel incat acum sa ne scandalizam ca am putea fi martorii unui plagiat?!
– 3. in cifre seci, problema copos arata asa: infractor dovedit, condamnat pentru doua fapte diferite, pedepse care totalizeaza 7 ani si 4 luni, efectueaza 400 de zile si iese. e ok legislatia care permite o astfel de aberatie?
– 4. gheorghe a comis faptele in urma cu mult timp, la momente diferite. daca era condamnat dupa „transferuri”, ispasea pedeapsa, comitea ulterior „loteria” si intra din nou la beci, tot 400 de zile „efectua”?
– 5. justitia a acceptat faptul ca gheorghe a scris 5 carti in 13 luni. Interval in care a lucrat si 68 de zile la „tamplarie”. In ce desen animat suntem?!
– 6. infractorul popescu, incarcerat in acelasi moment cu infractorul copos, se afla inca la bulau, desi a platit prejudiciul inainte de condamnare. deoarece este mai tanar (sub 60 de ani). Sa fie oare echitabil?
– 7. sub pretextul cresterii sperantei de viata si a starii generale de sanatate, statele cresc varsta de pensionare, considerand indivizii apti de munca pana la varste inaintate. De ce nu se aplica aceasta regula si in cazul puscariasilor?

Costi  •  8 aprilie 2015, 21:16

Eu despre acest subiect am urmatoarea opinie:
„Lasa-l Tolooo!!!! Nu te mai tine de capul lui! Gata, s-a terminat!
Copos este un nenorocit, a furat toata viata lui! Dupa Revolutie, a furat Poiana Brasov, in cardasie cu primarul de atunci al Brasovului…. A deschis o Societate Comerciala cu acelasi nume ca cea de stat: Poiana Brasov. I-a pus S.A. in coada. Apoi, cu concursul primarului, a trecut toate activele de pe societatea de stat pe cea private, a lui. Pasivele (datoriile adica) si drumurile au ramas la societatea de stat. Asa s-a „privatizat” Poiana Brasov… El a ramas cu hotelurile pe care le are azi, plus telecabinele, primarul a primit restul de hoteluri pe care le-a vandut „la licitatie” (sic!..)
Insa Copos a primit, prin aceste 400 de zile de inchisoare, cea mai mare pedeapsa posibila. A fost umilit! Azi, cu acte, este un infractor! asta il doare mai mult decat daca ii luai toata averea! Orice ar face, va ramane cu cazier!
Ma uitam ieri la el, la TV. Este o epava. A imbatranit 10 ani in puscarie! Gata, lasa-l. A platit. Poate nu destul, dar, in cazul lui, si o luna de puscarie era sufficient pentru a primi cea mai mare lovitura: umilinta!
E Saptamana Mare… Sa incercam sa trecem peste… In cazul acestor puscariasi care scriu carti, nu valoarea stiintifica a acestora conteaza! Ci faptul ca se chinuie sa faca ceva folositor. Hai sa fim seriosi: cate mizerii nu se vand in librarii? Care este valoarea stiintifica a unui volum de Sandra Brown? Se poate compara cu Saint-Exupéry ?.. Ca a plagiat? Crede-ma: sunt multe lucrari de doctorat coordonate de Plesu care sunt , cel putin partial, plagiate!..
Cate lucrari de licenta din tara asta nu sunt plagiate, cel putin partial? Peste 80%!!! Si cu acea lucrare, omul obtine o diploma pe baza careia castiga bani o viata intreaga… Hai sa nu ne prefacem ca nu stim… Si licentele si doctoratele si cartile lui Copos sau ale lui Becali tot plagiat sunt!”
Dragos C. (96 comentarii) • 8 aprilie 2015, 19:39

Bernier  •  8 aprilie 2015, 21:33

Daca asta e prezentul, nici nu vreau sa stiu cum ne va fi viitorul.
Ne indreptam spre dizolvarea ireversibila a tuturor valorilor, a decentei, a moralei, a binelui. Atat cat a mai ramas din ele. Faradelegea va guverna viitorul lumii alienate dar hipertehnologizate. Iphone cu iz de prostituata. Malluri cu arome de snobism si furt institutionalizat. Corporatism, globalizare, world wide web si consumism – parazitarea moderna a lui homo sapiens sapiens asupra mediului si a semenilor sai.
Paine si jocuri de circ in versiunea moderna, tehnologizata. Nimic nou sub soare doar ca omenirea n-a avut niciodata atat forta combinata cu ignoranta si stupiditate. Civilizatia actuala are prea multe arme si artificii in mainile unor giboni. Sper sa apese, naibii, unul pe butonul rosu si sa se dea un nou restart! Asa nu se mai poate!

Filbert  •  8 aprilie 2015, 21:43

Gheorghe (ex Gigi) Becali merita din plin eliberarea conditionata, el fiind primul om care a scris mai multe carti decit a citit.

calm  •  8 aprilie 2015, 22:23

nu putem sa-i bagam pe amandoi (copos si becali) inapoi la inchisoare pana se decide cine si cum a plagiat si de unde?

Gabriel  •  8 aprilie 2015, 22:30

…deci, domnu Catani, cand ceva despre Voiculescu, Gadea, Badea, Ciuvica…si tot neamul lor ?

Adrian  •  8 aprilie 2015, 23:04

Sper sa revina in puscarie! Acolo este locul lui. Hot nenorocit!!!!

Mihnea  •  8 aprilie 2015, 23:11

Avem nevoie de legi si de pedepse ca in Vest, altfel nu vom reusi niciodata sa iesim din mocirla. Atata timp cat legile sunt facute de infractori ptr infractori ce sperante sa avem? Azi de exemplu au plecat in vacanta de Paste, in loc sa voteze un caz de coruptie a unui deputat!!Indivizii astia ne sfideaza in ultimul hal si noi stam cu mainile in san si inghitim galusca. E momentul sa luam atitudine si sa iesim in strada de fiecare data cand ne simtim jigniti si sfidati in asemenea hal.

ili  •  8 aprilie 2015, 23:36

Bai fratilor, ce ati facu cu situl GSP? pe langa faptul ca este groaznic acum observ ca si la clasament si rezultate liga1 ati gasit o idee tampita. Va prostiti ? Lumea asta se prsoteste ?

Robert  •  8 aprilie 2015, 23:44

Te-ai gandit vreodata Tolontanule, ca atunci cand Iohannis a zis „curatarea societatii” te-a avut pe dumneata in vedere?

Desigur nu vei aproba comentariul in numele exprimarii libere. Pentru ca esti Charlie! Penibilule!

Toma  •  9 aprilie 2015, 0:16

tolo, esti doar un gunoi, gunoiule! Un gunoi deontologic, poate, dar tot un gunoi!

Donkeypapuas  •  9 aprilie 2015, 0:23

Dom’le, da’ un Shakespeare acolo nu se găseşte? Un „Alfa Romeo şi Julieta”, un „Hotello” sau „Regele Le-are cu furatu’ „…

Razvan E.  •  9 aprilie 2015, 0:28

Omul asta a fost si va ramane mereu un hot. Ar putea sa stea si 50 de ani la puscarie, ca tot la ciordeli ii va fi gandul cand va fi eliberat; nu se va schimba niciodata.
Interesant de sapat ar fi, domnule Tolontan, in directia Editurii Niculescu. E imposibil sa nu fie implicata si in alte „invarteli”.

AndreiDinGalati  •  9 aprilie 2015, 0:49

suntem in saptamana mare si trebuie sa aratam mila? mila pentru cei care au futut viitorul nostru si al copiilor nostri?
ii iarta oare copii care isi vad parintii plecati la ingrijit mosi si babe, la cules capsuni, etc o data in an?
ii iarta oare absolventii de facultati ,de stat nu pe verzisori ,care vand la buticurile din colt sau prin amenajari interioare, etc?
ii iarta oare cei care nu au bani sa isi intretina copii si sa ii trimita la scoala?
si o lista nesfarsita de multi altii
pentru acesti „scriitori” sincer ocna pe viata, sa sparga sare mi se pare prea putin

sykophantes  •  9 aprilie 2015, 2:27

Exista un fragment despre Margareta si in lucrarea „Trecute vieti de Doamne si Domnite” de Constantin Ganea (1885-1962, Aiud), carte pe care o recomand cu caldura (cred ca a fost republicata de Humanitas)

sykophantes  •  9 aprilie 2015, 2:29

lucrarea poate fi citita si online la:
https://www.academia.edu/6822279/Constantin_Gane_Trecute_Vieti_De_Doamne_Si_Domnite_V1_05

motanul incaltat  •  9 aprilie 2015, 3:43

Nu Copos este de vina ci incapabilii care nu pot sa descopere un plagiat. Un ex: dupa venirea in Canada, am facut un colegiu la Montreal…. Erau de facut si lucrari practice: Ni s-a spus poti normal sa studiezi si chiar trebuia, dar daca eu (profesorul) introduce 2 cuvinte si calculatorul imi gaseste textul -asta insemna 10 % din 100% adica erai picat urat de tot. … Si nu era vorba despre scrisul unei carti ci doar de o lucrare practica la un oarecare examen…..2 college au fost descoperite( era lucrare de cite 2 studenti si au fost picate….. Eu stiu sa fac asta si cred ca sunt oameni in domeniu mai specializati ca mine sa gaseasca un fals grosolan. Sau daca nu sa-si dea demisia. Cit despre Copos: hotul neprins e negustor cinstit…..

Darie  •  9 aprilie 2015, 7:36

Salut Catalin!
Intotdeauna ei( cei care devalizat aceasta tara), gandesc precum sahistii! Sunt cu multe miscari(mutari) inaintea noastra!Intrebarea mea pentru tine;Cata vreme mai rezistam?! Suntem un popor care a indurat multe in decursul istoriei noastre zbuciumate,dar parca acesti nemernici vor sa ne termine definitiv!Cum scapam de ei?

Chis Alexandru  •  9 aprilie 2015, 7:41

Copos si-a etalat inca o data marea calitate de tepar. I-a „facut” si pe cei de la Administratia Penitenciarelor. De unde se vede ca „deprinderea” este cea de-a doua „natura” a lui Ceorgel!

Revista presei sportive din 9 aprilie 2015 | ActiveNews  •  9 aprilie 2015, 8:11

[…] * După ce marți a fost eliberat din închsioare, George Copos a reintrat în centrul atenției prin suspiciunile de plagiat care planează asupra cărții pe care a scris-o și care i-a scurtat pedeapsa. Cătălin Tolotan tratează subiectul aici. […]

Ion N. Induplecatu  •  9 aprilie 2015, 8:22

Din toamna se schimba programa scolara,se scot Creanga,Sadoveanu,Caragiale,Eminescu si se introduc lucrari stiintifice scrise de borfasii becali,copos,mimi stoica,si cu voia ta marele avram

dan  •  9 aprilie 2015, 8:36

cred ca uitati esenta, sa presupunem ca sunt plagiate, ce se intampla? nimic, eventual mai face coipos 30 zile inchisoare, asa si? Domnule Tolontan, in sfarsit ati gasit marele subiect al coruptiei din Romania, acum cu siguranta, prindescoperirea plagiatului lui Copos va creste PIB-ul cu cel putin 10%, felicitari pentru asta, in sfarsit romanii sunt fericiti si bogati. Eu am facut o trecere prin cele doua lucrari si va spun ca mai plagiata este lucrarea profesorasului, este inspirata din pasaje renumite, scrise de multi alti autori celebri, asa ca sa o lasam asa cumj a picat. Parerea mea de cetatean e, sa va indreptati atentia asupra problemelor reale ale acestui popor, Copos se descurca oricum, Becali deasenea, uitati-va la problemele reale ale sportului, unde sunt copii talentati care nu isi pot valorifica performantele din cauza birocratilor care sunt platiti regeste , si banii nu mai ajuung la sportivi, uitati-va la cei cu salariul minim, care nu isi pot plati intretinere si raman fara case, fiind vandute de catre banci, uitati-va la clasa politica corupta, si nu in ultimul rand uitati-va cu atentie la colegii dvs care sunt afiliati politic, si scriu „in presa independenta ” la comanda oricui plateste mai mult.

Gheorghe  •  9 aprilie 2015, 8:59

Nu mai e mult pana acesti „scriitori” vor fi introdusi in manualele scolare fiind modele pentru tanara generatie!!!

sorina  •  9 aprilie 2015, 9:46

EU CRED CA NU S-AU INTELES LA BANI. ADICA ALA I-A FACUT LUCRAREA LUI COPOS, ASTA NU I-A DAT NIMIC, PRIN URMARE L-A PARAT.
CARE ERA SANSA CA FOSTUL STUDENT CATALIN PARFENE SA CITEASCA SINGURUL EXEMPLAR DIN CARTEA LUI COPOS??????????? ACUM AR TREBUI SI ASTA SA AJUNGA LA PUSCARIE DACA SE DOVEDESTE CA I-A SCRIS CARTEA LUI COPOS SI APOI NU S-AU INTELES LA BANI!!!!!!!

george  •  9 aprilie 2015, 9:51

Catalin, de ce tot te iei de copos dar de mafia arbitrilor nu spui nimic? asta e evenimentul nr 1 de ieri sau cum a retrogradat Balaj rapidul? pe orice stadion din lume atacul cu cotul e rosu direct. du-te la spital sa vezi cum arata oriol daca esti ziarist cinstit. tg mures e cunoscuta pentru cumpararea arbitrilor. tocmai ieri l-au condamnat pe alt derbedeu avram. de ce nu ceri sa verifice DNA averea lui Balaj? de ce nu te intrebi de ce nu mai avem un arbitru intr-o finala europeana sau la un CM de la Igna si regretatul Rainea? pentru ca sunt mafioti ca balaj, avram, deaconu bricheta.

Iulian Rinder  •  9 aprilie 2015, 9:57

Fara suparare, dar eu nu cred ca dl. Copos a plagiat.
Eu consider ca nici nu a citit ceea ce a semnat si publicat, poate doar ordinul de plata catre tipografie si un autograf pe un plic cu ajutor financiar umanitar catre un domn profesor.
Intrebati-l ceva din propria ,,creatie”. Cred habar nu are despre ce este vorba.
Probabil crede ca a scis ,,Relatii nefiresti, sex in grup si celebre ibovnice de fotbalisti netransferabili in secolele XIV – XVI”

Copos și-a cumpărat cartea și libertatea | România curată  •  9 aprilie 2015, 10:03

[…] continuarea pe Tolo.ro […]

Comentează