Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Vitamina C, E, D și A!

# COLECTIV. DOVEZI NOI. Măcar de 1 Decembrie recunoașteți că ne-ați mințit: în timp ce spuneați că spitalele au de toate, medicii cereau rudelor celor răniți ”medicamente pentru că se vor termina”. Chiar și banalele paracetamol și vitamine!

marți, 1 decembrie 2015, 7:04

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Aseară s-au aprins beculețele de Sărbători pe străzile Capitalei. Și tot aseară, din documente, am aflat că ne-au mai mințit o dată. Astăzi, vă arătăm probele că, la #Colectiv, autoritățile ne-au mințit de cîte ori a fost nevoie.

În fața Palatului Parlamentului, de la ora 11, are loc parada militară dedicată Zilei Naționale. Dacă nu ne mințeau, probabil că o parte din oamenii care asistă azi la defilare nu mai erau acolo.

Gazeta Sporturilor a intrat în posesia mai multor documente, fotografii, conversații pe WhatsApp, sms și mărturii. Acestea arată că, în timp ce românii erau asigurați că spitalele au de toate, medicii și asistentele cereau medicamente și pansamente că n-aveau încotro!

Ați simțit-o, cu toții am știut-o. Acum avem și dovada.

Probele ne-au parvenit din cercul de prieteni ai unui tînăr care a decedat la aproape două săptămîni după incendiul de la Colectiv. Le-am confirmat în interviuri cu oficiali ai spitalelor, care au recunoscut tot. Și, din declarațiile medicilor, cazul se regăsește în zeci de cazuri asemănătoare.

Probele sînt clare.

Probele demonstrează că  statul a propagat o versiune oficială care a camuflat versiunea reală. Condițiile pe care statul le-a oferit victimelor de la Colectiv au fost altele decît cele despre am fost asigurați.

În timp ce public se spunea că au de toate, medicii solicitau, aia e treaba!, medicamente familiilor și prietenilor. De ce?

Pentru că știau că medicamentele ”se vor termina”.Situația reală din spitale la începutul lui noiembrie, nu situația coafată din comunicatele guvernului Ponta, era chinuitoare și pentru doctori, și pentru șefii spitalelor! Doctorii erau nevoiți să afirme una în public și să facă alta în realitate.

Pe 3 noiembrie, prietenii tocmai făcuseră donații în medicamente la Spitalul Universitar de Urgență din București (SUUB). Există chitanțe.

Prietenii își povestesc unii altora că ”directorul s-a enervat și a șters pe jos cu cei care făcuseră donații, că SUUB, zicea el, are de toate. Numai că, frate, te ia mintea, pe oricine întrebi cu funcție mai mică din spital zic că au nevoie de o groază de lucruri”. 

Cum s-a ajuns aici?

În noaptea de 30 spre 31 octombrie 2015, în spitale au ajuns aproximativ 150 de răniți, cifrele variind de la oră la oră.

88 de răniți în stare critică au fost transportați, intubați, în spitalele bucureștene

În fața catastrofei, muriseră deja 27 de oameni și se estima dublarea victimelor, autoritățile se extrag din orice culpă.

De la cele mai autorizate voci pe situația respectivă, ministrul de interne Gabriel Oprea, șeful Departamentului de Urgență Raed Arafat și ministrul Sănătății Nicolae Bănicioiu, românii sînt anunțați că:

  1. Pompierii nu știau de clubul Colectiv, iar intervenția ISU, SMURD și a Ambulanței de la fața locului a decurs prompt.
  2. Spitalele care i-au preluat pe cei 150 de răniți au toate condițiile și stocurile de medicamente necesare.

Revolta oamenilor este canalizată către acționarii clubului Colectiv și către firma de artificii. Dumnezeu știe ce s-ar fi întîmplat în acea noapte dacă oamenii cunoșteau adevărul. Poate că România se schimba într-adevăr. E o supoziție.

Cert e că statul s-a scos. Dar nu i-a fost ușor.

După o singură zi, pe 1 noiembrie, apar primele informații că sînt probleme în spitale. Ele sînt imediat contracarate de autorități.

Știrile dinspre prietenii victimelor, care apăruseră pe rețelele de socializare și vorbeau despre nevoia de medicamente, sînt infirmate oficial.  Iată cum:

„Spitalul de Urgență Floreasca are suficiente resurse materiale sanitare, medicamente, dar și resurse umane pentru a asigura îngrijirea tuturor pacienților, inclusiv a celor răniți în urma incendiului izbucnit vineri seara la clubul Colectiv. Avem tot ceea ce ne trebuie, avem toate stocurile necesare”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul medical al unității sanitare, Nicușor Luchi. El a dezmințit astfel o informație apărută în mediul online potrivit căreia spitalul nu ar avea unele materiale sanitare.

 

”Da, am spus de la început că avem medicamente suficiente și nu retractez acest lucru. Dar n-am spus că nu avem nevoie de ajutor, din străinătate de pildă” Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătății din acel moment

De fapt, aveau nevoie de ajutor și din țară. Ajutor pe bază de vitamine și paracetamol. Nu e nici o glumă!

Pentru cel puțin unul dintre răniții în stare critică de la Colectiv, internat la Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), avem dovezi clare.

Bineînțeles,  mesajul public al SUUB fusese același cu al Spitalului Floreasca, al Spitalului de Arși, toate copiate după poziția ministerului! A fost o operațiune de imagine similară cu a cea a scoaterii basma curată a celor de la ISU în noaptea catastrofei.

Revenind la spitale, ce spunea SUUB?

„UPDATE duminică, 1 noiembrie, ORA 17.22 Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB) precizează că are toate materialele și medicamentele necesare răniților  din Colectiv. «Spitalul Universitar de Urgență București deține toate materialele sanitare și medicamentele necesare pentru tratamentul pacienților internați», a afirmat SUUB într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Totodată, reprezentanții SUUB subliniază că nu au lansat nici un apel pentru colectarea de materiale și medicamente sanitare.”

În realitate, timp de zece zile, rudele și prietenii tînărului despre care avem date au construit o celulă de criză care a donat medicamente, nu doar din proprie inițiativă, ci și pentru că medicii îi avertizau că anumite medicamente ”se vor termina”! Medicamente banale, precum vitaminele sau paracetamolul!

Adevărul. Cu o iubire și o loialitate netulburată, prietenii au luptat alături de medici pentru viața tînărului. 

Asta spune convorbirea de pe sms din 3 noiembrie. Ea se poartă între un prieten  (verde) al rănitului de la ”Colectiv” și un medic al Spitalului de Urgență Universitar București (gris). Prietenii băiatului au salvat aceste mesaje într-un folder pe care-l distribuiau între ei, ca să arate unul altuia ce spun medicii, cum nevoia de medicamente e reală și cum să se mobilizeze în lupta lor neîmpăcată. Iar ieri au ajuns la noi, însoțite de mărturia unuia dintre ei, care a povestit ce au trăit.

mesaj
.

Am anonimizat mesajele și le-am publicat pentru că am considerat că este de interes public ca oamenii să știe cum s-au comportat autoritățile. Nu furnizăm nici un nume, nici pe cel al tînărului rănit la ”Colectiv”, desigur. Dar credem e relevant pentru oameni ca fenomenul să fie scos la iveală.

A fost modalitatea de a determina autoritățile să recunoască, ieri, autenticitatea discuției și a faptelor.

Pe 3 noiembrie, ministrul Bănicioiu anunța, într-adevăr, că ”nu refuzăm nici o donație”, dar preciza că există stocuri suficiente de medicamente.

Fix pe 3 noiembrie, prietenii tînărului discută iar, după ce făcuseră o donație cu ”6 cutii de albumină și asistenta șefă era în extaz”. Directorul face o nouă criză, țipă și cere cuiva să dea un mesaj public că ”la SUUB totul e OK”. Tabloul relatat de ei se suprapune peste cele mai stranii vise. Spitalele mizau pe aprovizionare de la apropiații pacienților, dar public cereau tuturor să spună altceva. Prietenii păstrează tabelele cu toate medicamentele cumpărate.

Era 3 noiembrie. Lumea ieșise în stradă.

Chiar și fără să aibă habar de lucrurile concrete cu care se confruntau răniții, oamenii simțeau. Prietenii tînărului tresar și se emoționează cînd văd lumea în stradă, ”poate se trezesc oamenii în sfîrșit”, zic ei.

A doua zi, Victor Ponta demisiona.

Știind ce știm acum, citim cu alți ochi cuvintele de abdicare ale premierului Ponta. Prim-ministrul a recunoscut, involuntar, că statul a picat testul de a arunca totul asupra patronilor clubului și asupra celorlalți privați! Statul eșuase în dezinformarea de a de arăta că el nu are nici o răspundere pentru moartea a zeci de oameni.

”Oamenii au dorinţa din nou legitimă de a avea responsabilităţi mai mari decât cele ale patronilor de la firma respectivă. Oamenii simt nevoia de mai mult”, a recunoscut Victor Ponta.

Doar că diferența e mare. Dacă lucrurile s-ar fi aflat atunci, furia populară ar fi măturat totul în noaptea de 30 spre 31 octombrie sau a doua zi. Și poate că statul ar fi luat alte măsuri pentru cei răniți.

Să demisionezi în 3 noiembrie a fost altceva. Între timp, autoritățile și politicienii se regrupaseră. Dovadă cît de greu a fost să aflăm minciuna cu ISU și pe cea de azi cu spitalele.

Ce publicăm azi, nici nu e vreo mare dezvăluire, e doar o confirmare certă a ceva ce orice român știa cu ochii închiși. Dar chiar vitamine și pansamente să nu aveți?!

Peste doar cîteva zile, ei vorbesc între ei și aduc paracetamol!

Ca să confirmăm, ieri l-am contactat telefonic chiar pe medicul rezident din Spitalul Universitar care a purtat conversația pe sms în care avertiza că ”mai avem medicamente, dar se vor termina”.

Tot ieri, am discutat cu directorul Spitalului Universitar, doctorul Cătălin Cîrstoiu:

”Nu doar la SUUB s-au făcut donații, ci la toate spitalele. E un gest normal și noi așa l-am luat. Chiar o să-i întreb pe colegii mei de la celelalte spitale cît s-a donat la ei” Cătălin Cîrstoiu, director SUUB
Pachetele cu pansamente speciale pentru arși, cumpărate de prietenii băiatului
Pachetele cu pansamente speciale pentru arși, cumpărate de prietenii băiatului și fotografiate

Am sunat la una dintre rude, mai îndepărtată. Cînd am întrebat dacă știe ceva despre grupul de sprijin care a adus medicamente, a spus ”Da! Mai au nevoie de medicamente ceilalți răniți?!”.

În ciuda tuturor eforturilor, ale medicilor și ale celor apropiați, băiatul a murit.

Dar ei încă tresar la gîndul că cineva are nevoie de ajutor. Atît. Nu vor nimic, nu le plac jurnaliștii, își trăiesc doliul. ”Nu avem comentarii și vă rugăm să nu ne căutați”, a spus, aseară, pe mail, unul dintre prietenii care a coordonat grupul.

Azi e 1 Decembrie.

Ziua noastră națională.

Mesaj de la un militar: ”Trupele care vor defila s-au trezit că s-a modificat tradiția militară. Potrivit acesteia, ecusonul tricolor și cel cu denumirea unității se poartă pe brațul stîng. Dar pentru a-i încînta pe cei de la tribuna oficială, s-a schimbat amplasarea tricolorului de pe uniforme! Anul trecut, la repetiție și duminică dimineață emblemele au fost mutate pe mîna dreaptă, ca să se vadă și ele cînd se dă onorul către dreapta”.

Cei care formează autoritățile eterne s-au regrupat. Sînt flămînzi ca să recupereze imaginea. Să se vadă că avem medicamente, să se vadă că avem ecusoane!

Pentru onor, înainte!

armata123

Comentarii (101)Adaugă comentariu

Dan  •  1 decembrie 2015, 12:33

Cu totul jenant...asa investigatie! Adevaru i ca totul mergea struna in sanatate pana acum cativa ani. *** astia de psdisti cu Arafat in frunte au distrus totul. Pacat de talentul tau scriitoricesc, Cataline!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ahuramazda  •  1 decembrie 2015, 12:43

Incet, incet aratam realitatea. O realitate dureroasa, o realitate plina de minciuni sfruntate a celor ce isi fac doar capital politic si pe care nu ii intereseaza nimic altceva indiferent de zona politicului din care provin. Mai ai nevoie de subiecte? Poate coruptia din magistratura si protejarea intereselor celor "care trebuie", poate altceva... si poate si poate si poate... Felicitari si tie si Mirelei ca dati dovada de curaj si imi doresc sa aveti curajul sa mai scrieti si despre alte lucruri care nu au stricta legatura cu sportul insa au legatura cu realitatea romaneasca? Daca da, te felicit... si poate, ... mai stii ... ce ne rezerva viitorul? Felicitari inca odata.

dac.impielitzat  •  1 decembrie 2015, 12:46

ma uit la comentariile oamenilor... slabe sanse mai are tarisoara asta. slabe. ajung sa fuga care incontro nu doar din cauza autoritatilor dar si din cauza indobitocirii restului populatiei. in fapt, este adevarat, avem fix tara care o meritatm, nici mai mult nici mai putin. Doamne ocroteste-i pe romani, ca nu stiu ce fac.

dac.impielitzat  •  1 decembrie 2015, 12:54

pentru cine inca mai pune intrebari tampite, dobitoace: 1. da, s-a mintit, in doua aspecte foarte importante, in contextul in care au murit atatia oameni, nu i s-a rupt scobitoarea-ntre dinti unui pacient. nu dati cu pietre intr-un om care arata adevarul clar si-l dovedeste. 2. se stie foarte bine (cine a ajuns prin spitalele noastre stie!) in ce hal sunt dotate si cum pana si paracetamolul sau aspirina trebuie in multe cazuri cumparate de pacienti; inca o dovada in plus aici in acest articol. foarte bine, si foarte bine venita! cui nu-i place sa faca ceva sa schimbe situatia nu sa arunce cometarii tampite in stanga si-n dreapta; 3. Tolo si echipa lui face investigatii, si foarte bine face, pentru ca daca nu ar fi fost ei, nu s-ar fi descoperit FOARTE multe; am fi fost furati in continuare in multe aspecte si am fi tacut ca prostii fara sa facem nimic. Oricine face astfel de anchete fac bine tarii oameni buni -- indiferent ca e matematician, gunoier, jurnalist de orice fel. 4. cazul cu mutarea emblemei de pe o parte pe alta ca sa dea bine tribunei oficiale (desi regulamentul spune altceva) e o paralela foarte CLARA a mentatiltii care domina Romania. e tulburator si ingrijorator ca multi nu inteleg de ce a fost pusa in acest articol. BAI! treziti-va odata! Toti! ca altfel o sa murim arsi sau in fel de fel de alte scenarii cretine cu totii.

alex  •  1 decembrie 2015, 12:55

si colega dvs de trust, oana stancu, spunea recent ca oamenii il ataca nedrept pe arafat (sunt de acord), apoi ea il apara pe arafat in cazul colectiv si apoi zice ca arafat si banicioiu si-au facut foarte bine treaba. deci asta era scopul afirmatiilor oanei stancu! sa il laude in final pe banicioiu, pentru ca ponta a fost ca un parinte pentru antena 3, probabil le-a dat si bani publici ca sa le dea lor salarii babane. scopul trustului lui voiculescu a fost sa il apere pe banicioiu si pe ponta in cazul colectiv, doar nu suntem prosti. totul pentru ca psd sa nu scada in sondaje. de asta ma mir ca gazeta sporturilor poate sa fie impartiala intr-un trust asa de partizan. bravo voua!

racoltea marian  •  1 decembrie 2015, 13:04

habar nu aveti cum merge acest sistem, iar voi, deja, sunteti experti in domeniul sanatatii. e ca si cum m-as apuca eu acum sa scriu diverse articole in domenii pe care nu le stapanesc. nu stiu care sunt intentiile dvoastra, pana la urma, dle tolontan, de ce nu te faci politician? "stofa" vad ca ai "destula" !

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie? Vitamina C, E, D și A! | România curată  •  1 decembrie 2015, 13:06

[…] Gazeta Sporturilor a intrat în posesia mai multor documente, fotografii, conversații pe WhatsApp, sms și mărturii. Acestea arată că, în timp ce românii erau asigurați că spitalele au de toate, medicii și asistentele cereau medicamente și pansamente că n-aveau încotro! […]

ion  •  1 decembrie 2015, 13:20

Dle Tolontan aveti o conceptie idilica despre sistemul romanesc de sanatate si spitale. Niciunde in lume, la vreun spital, nu se fac stocuri in vederea intamplarii ( producerii) vreunei catastrofe. In Occident unele cheltuieli ti se pun pe chitanta, e logic. Dvoastra aveti pretentia ca, la un pocnet din degete, un spital sa aiba de toate, imediat. Luati informatii de la rezidenti sau asistente, prieten de pacienti, (care habar nu au de ce are si cum se procura,in urgenta, medicamentele necesare). Daca vine unul si doneaza,e bai, daca nu-i primesti donatia iar e bai !. Sau credeti ca stocurile se pot verifica la flacon ?!. Cum la asigurare, cu bani putini,ca la romani. dvs aveti pretentia la tratamente ca la o clinica privata din Elvetia, mi-e limpede ca interpretati politic demersul care il faceti. Dvs vreti demisii, vreti destituiri, vreti ceva, care nici unde nu e posibil. Arsii acestia nu trebuiau transportati asa rapid, peste hotare, in Romania se poate face la fel ca afara ,in urgenta cam tot. Ca dovada au murit unii in strainatate. Deabia in faza a doua, cea a sechelelor, putem discuta de operatii estetice,de recuperare, care in West se pot face. Incercati sa treceti dincolo de politica, de incercarea de a castiga va celebritatea , printre amarasteni, trecand peste cadavre si cariere. E greu, dar merita.

Cătălin Tolontan  •  1 decembrie 2015, 13:22

@Un om: nu e vorba despre Arafat, ca nu el asigura aprovizionara spitalelor. Daca va deranjeaza informatiile ne pare rau, dar nu le publicam in functie de placerea cuiva. Nu candidam la un consurs de popularitate. Va plac sau nu, acestea sin informatiile. O zi buna! @racoltea marian: aveti dreptate, jurnalistii nu sint experti, nici nu avem aceasta pretentie, sintem doar facilitatori intre sepcialisti si publicul care-i plateste pe specialisti.

Claudiu  •  1 decembrie 2015, 13:24

Tolontane, eu cred ca tu esti in plina criza de varsta mijlocie. As putea sa jur ca esti din nou la pubertate si te joci de-a Colombo. Fii sincer, te-ai apucat si de trabucuri?

Tudor  •  1 decembrie 2015, 13:37

Normal că "au de toate". Că dacă ar zice că nu au, atunci cineva i-ar lua la întrebări pe cei din conducerea spitalelor, ca să vadă de ce nu au și unde se duc banii. Iar în sistemul sanitar nimeni nu vrea să fie luat la bani mărunți... că iese mizeria la suprafață. "Mândru că sunt român".

mihai  •  1 decembrie 2015, 13:37

Bai baiatule? (Tontolane...) Te oprești odata din criticat??? Esti penibil rău de tot.... Ai facut ceva in viața ta, in afara sa critici??? Du-te băi băiatule si pune mana si fa ceva care să rămână in urma ta.... Nu te mai suport...nu va mai suport pe astia care doar critică....

petre  •  1 decembrie 2015, 14:01

Trist dar cu totul adevarat. Apoi mai degraba imi pare comentariul dlui degraba interesat, scris cu tafna "specialistilor" din sistem. Dar nici cu dl dac.impielitzat nu pot sa fiu de acord cand se lamenteaza cu "slabe sanse mai are tarisoara ast", pentru simplu fapt ca, revolutiile se fac intodeauna de un grup restrans. Necazul este altul si foarte periculos, adica cea mai mare paguba o fac "revolutionarii de profesie", care se tot cocoata primii in capul trebii. Revin la articol, chiar imi place mult, scris fara patima, fara accente revansarde. Adica asa cum trebuie scris. Felicitari! La multi ani Romania!

Crimson Veritas  •  1 decembrie 2015, 14:02

'Party in Pionierul ... with indoor firecrackers' ... am observat ca in viziunea ta de ziarist ... toata lumea e vinovata ... mai putin (nu deloc) organizatorii ... si absolut deloc cei care aflati in deplinatatea facultatilor mintale si in plin discernamant ... au luat parte la eveniment auto-piromanic non-inifug! Tu vorbesti serios? ...:)) Chiar si considerand ca ar fi fost o idee buna ... sa organizezi un concert intr-o fosta hala industriala cu o singura intrare ... ca comunistii ... nu au construit cladirea pentru a gazdui astfel de evenimente ... de aici si pana la a AUTORIZA spectacole pirotehnce inauntru ... este diferenta dintre viata si moarte ... asta nu a fost un scurt-circuit! Pe acest rationament ... sunt vinovati si cei care au descoperit focul ... lasa-te tu de acuzatii ... chiar daca ai vocatie ... incearca sa practici ceva mai constructiv! Si daca vrei servicii mai bune in Romania ... de la cele medicale pana la cele de interventie si autostrazi, dotari de ultima generatie, etc, ... PLATESTE mai mult ... nu numai tu ... toti care caraie in acest sens ... degeaba isi da demisia X si vine Y in loc ... banii sunt aceeasi in mare ... uite Baniciou ... a facut o sumedenie de chesti bune la Ministerul Sanatatii ... eficientizand sistemul, mai multe medicamente, mai multe spitale re-deschise, personal medical mai bine salarizat ... fara sa aiba un buget alocat mai mare pentru sanatate, totul prin mai bunul management al proprilor resurse! Pai daca se intampla aceasta AUTO-INCENDIERE in guvernul basescu-boc ... era jale ... DNA-ul atunci ridica medicii din sala e operatie! Si iti mai repet o data ... in caz ca nu ai inteles esenta ... vrei mai mult, plateste mai mult ... nu cere demisii peste demisii ... am observat ca voi cei care sunteti non-stop cu demisile ... sunteti si cei mai iresponsabili omeni din univers ... si vreti ca altii sa-si asume de fapt ... responsabilitatea voastra! BTW ... eu nu-mi propun sa apar pe nimeni ... pe gratis (Arafat, Baniciou ... se pot apara si singuri) ... si nu sunt nici asa bine-intentionat ... cum s-ar crede ... pur si simplu nu mai suport aceasta expunere de basism si ipocrozie fara margini! GATA! Opriti-va ... basistilor ... nu trebuie sa pedepsiti pe altii pentru basismul vostru, oameni nevinovati, oameni care-si fac treba PROFESIONIST si cu rezultate cuantificabile ... versus tehnocratii vostrii pe care nu-i recomnanda nimic altceva decat capacitatea de 'slugoi basist' ... atat! Dupa astfel de tragedii ... trebuie sa primeze solidaritatea, asa se intampla in toata lumea ... nu sa ne acuzam unii pe altii ... dpmdv ... atitudinea celor care ieusit la 3 zile in strada dupa Colectiv ca sa ceara demisia guvernului ... a MINISTRULUI SANATATII ... in plina situatie de criza, in care soarta unor omeani depindea de operationalitate si reactia din cadrul MS ... nu este doar iresponsabila, este o atitudine criminala ... care ar trebui cercetata astazi de parchete ... sub aspectele ... descoperiri factorului instigator si angajarea raspunderii acestuia! Cu tot respectul ... pe care nu vi-l port ... suntem in dimensiuni de perceptie ... total diferite!

vlad  •  1 decembrie 2015, 14:16

Da, se stia treaba asta inca de atunci. Totusi, e bine sa facem o observatie: daca un medic, un rezident, cere niste medicamente.... nu inseamna ca neaparat nu au stocuri. La multi este deja reflex... si pot sa ma gandesc si ca se face ceva cu surplusul de medicamente. Bineinteles, nu trebuie generalizat, nici macar la un intreg spital...

Dan  •  1 decembrie 2015, 14:41

Bravo Crimson veritas!

Andrei  •  1 decembrie 2015, 14:45

Stau si ma intreb pana cand oamenii astia vor continua sa ia apararea fostului Ministru al Sanatatii, de ex. Lucrurile sunt clare si, daca nu sunt, vor deveni. Din ziua 1, din mandrie, lucrurile au fost gestionate prost. Au fost spitale (cele mari, alea cateva modernizate de parca doar cu atat s-ar face primavara) care au avut si altele carora, acum se vede clar, li s-a zis sa declare ca au ce le trebuie. Continuati sa investigati, veti gasi mai multe, cu siguranta. Anumite vedete tv nationale ne explica de cateva zile incoace ca in romania sunt coditiile medicale cum sunt pentru ca e tara saraca. Sa intelegem si noi, am avut sau nu am avut tot ce trebuia pentru acesti raniti? Pt ca daca nu am avut, PIB-ul Romaniei fiind mic, trebuia sa ne zica din prima zi, fratilor e tara saraca, PIb mic, aduceti si va zicem sarumana . Si se mobilizau oamenii si mai mult. Iar investigatia principala trebuie sa fie: De ce nu s-a cerut ajutor? Cine a cerut de fapt ajutor? De ce nu s-a plecam mai repede pe E112 ?De ce nu s-a apelat la fonduri europene care puteau fi apelate in situatii de criza si nu mai sarea nimeni acum in capul victimelor ca 'stati la tratament pe banii nostrii'. Notiunea de solidaritate sociala nu exista in romania. Poate ca ar fi bine sa le fie explicata cu e asta cua sigurarile sociale, ca poti palti toata viata si sa nu ai nevoie medicala sau poti plati doar un an , iti poate exploda o soba in freza si sa fie nevoita asigurarea sa dea o groaza de bani . Pentru ca asa merge treaba. (E112, este un formular cu care au plecat, inaintea victimelor din colectivi mii si zeci de mii de alti pacienti romani in ultimii ani. E112 este formularul prin care statul roman recunoaste ca nu ii poate trata in tara si le asigura tratamentul in alte tari. Poate ca in tarile udne am inteles ca au fost dusi oamenii astia, tartamentul e ceva mai scump. Sa nu ne imaginam insa ca in Romania e gratis. Sunt farmacii in Romania unde un medicament e mai scump ca afara. Despre ce vrobim? Acest formular nu a fost inventat pt acesti pacienti. Ei sunt doar unii dintre aceia pentru care E112 s-a folosit deoarece oameniia stia au ajuns mutilati din vina statului).

Tiberiu Cazacioc  •  1 decembrie 2015, 15:20

"Avem de toate" pentru ca era un fel de damage control, de control al maselor...a fost singura mantra asumata de toata lumea cu responsabilitati...un fel de conventie sociala sui-generis...este de inteles, insa nu este de acceptat. Sunt persoane care isi spun: au zis asa de forma...Bine, dar este minciuna si lipsa de reponsabilitate...Ceea ce este, poate, permis unui simplu cetatean, nu este permis unui responsabil numit de sistem, intr-o functie publica...Si mai este ceva, de inteles, ca tuturor responsabililor publici le-a fost frica sa gestioneze adevarul....pentru ca este mult mai complicat de explicat...

jap jap  •  1 decembrie 2015, 15:30

A fost destul de evidenta actiunea sistemului de a linisti apele. In forta. Nu inteleg insa in ce scop. Sa pastreze stabilitatea (tarii), asta ar mai fi de inteles, sau sa-si pastreze rechinii scaunele? Dar, macar se va corecta ceva? S-a invatat ceva? Sau a fost degeaba, inca o data. Am vazut interviul lui Andronic. Nu-l stiam pe Arafat. Nu eram atent la ce se intampla, la modul in care evenimentele din inceputul lui 2012, aproape au trecut fara sa am habar de ele, desi stau la doar vreo 3-4 km de Universitate. Vad ca Arafat e un comunist incapatanat. Basescu, delicat cum il stim, spusese despre el ca e un etatist convins. Tolo, saracul, traieste o drama de cand incearca sa salveze din Arafat ce poate, in timp ce e acuzat de antenisti ca il ataca nejustificat, ba chiar ca s-a dat cu Basescu. Ce tragedie! Asa este cand, in loc de valori, ridicam pe piedestaluri oameni. Oamenii sunt niste recipiente cu valori. Mixte, de obicei. Unele pungi sunt mai castigatoare, altele mai putin imbietoare, ca si pungile cu cadouri de la Mos Craciun. Cine l-a laudat cumva pe Arafat, si-a mai facut-o doar ca sa-l foloseasca ca sa loveasca in Basescu, simte acum nevoia vitala sa-i apere imaginea lui Arafat. Ca sa se apere pe ei. E instinctul de conservare. Cazand in dizgratie Arafat, li s-ar prabusi si increderea in ei insisi a suporterilor lui cei sinceri dar rataciti, dar si vanitatea luptatorilor pentru adevar si libertate de pe canapelele A3 recte a saltimbancilor eroi populari ai respectivului circ. Cu Arafat odata s-ar prabusi si puzderia de deontologi mici si mari, convinsi sau oportunisti, care l-au sprijinit in "lupta" lui cu Basescu. Lupta lui cu Basescu continua si azi, cu ceea ce punga lui Basescu continea: adevarul, ratiunea, interesul national. Va- si ne vom rupe dintii toti in adevar, ratiune si interesul national. Arafat e incapatanat. Mai vrea timp, lupta pentru resurse, pentru exclusivitate, pentru imagine, pentru monopol, pentru centralism. Ca Hitler in buncar, ca Ceausescu in CPEX, sau la zid, ca Merkel fata cu opozitia antiimigratie, cu Stalin fata cu opozitia taranilor si a popoarelor, cu evidenta neviabilitatii ideologiei proletare, a centralismului economic, ca Che, Castro, Chavez, Maduro etc, calare pe dezastrul propriilor ideologii, propriilor fagaduinte, propriilor iscusinte, propriilor vointe, propriilor dorinte, propriulor egouri demascate, umilite. Toti au cenzurat atunci opozitia, apoi au omorat-o, apoi au inceput cosmetizarea realitatii in ipostaze din ce in ce mai ridicole sau grotesti. Toate, de ce? Ca sa demonstreze pana la capat, din ce in ce mai disperati, ca totusi ei aveau dreptate. In mijlocul ruinelor. Au pierdut contactul cu realitatea, puterea li s-a urcat la cap, obiectivul lor si al institutiilor lor pierduse orice legatura cu populatia sau cu tara si se rezuma la cramponarea de putere si la demonstrarea disperata, sangeroasa, ca au avut intotdeauna, ca au intotdeauna si vor avea intotdeauna dreptate. Ce mai conteaza realitatea. Tolo inca e bine, merge pe drumul insanatosirii, viata il obliga, umilindu-l amarnic, sa ordoneze cu propria lui mana, corect, adevarul si Arafatul. Asa ne daltuieste viata caracterele. Fiindca adevarul exercita o fascinatie (aproape) irezistibila, o atractie (aproape) universala. Iar deontologii tin prea mult la adevar incat sa nu dea cu piciorul la rafturi intregi din propria opera jurnalistica. Cu tot cu vanitatile fin asternute peste ele cu tot. Urmarim toti cu sufletul la gura, curiosi care va fi deznodamantul acestei epopei avandu-l in centru pe acest indragit personaj plecat in lume in cautarea sa. Cu noi pe langa el.

paul cristian stefanescu  •  1 decembrie 2015, 15:46

Nu e important faptul ca un Prim Ministru sau un Ministru de Interne plagiaza lucrarea de doctorat sau circula prea mult cu coloana oficiala. Nici macar relevant. E relevant ca tu, fie din idealism stupid, fie premeditat, creezi de fapt haos. Si la fel ceilalti ca tine. Eu voi ramane in memorie cu faptul ca anul acesta Oprea a ridicat drapelul romanesc la Miercurea Ciuc. Orice maimuta poate distruge orice. Ti-a iesit cu gimnastica feminina, ti-a iesit si cu bazaconiile astea, dar performanta ta este egala cu zero. Orice maimuta inchisa intr-o camera, e capabila sa o intoarca cu susul in jos fara probleme. Sportul, cu insusirile frumoase, ambitie, lupta, efort, sacrificiu, camaraderie, formator de caractere, a fost transformat de tine, Tolontan, si de aialalti ca tine, ***, ***. Greu e sa contruiesti ceva, Tolontan. Ori tu n-ai construit absolut nimic, din contra. Si nici nu poti construi nimic. Ca nu poti. Uite mai jos la ce e bun un doctorat plagiat si-o coloana oficiela. Purtătorul de cuvânt al SRI, Ovidiu Marincea, a confirmat că autoritățile au dejucat un atentat terorist la Târgu Secuiesc. „A existat o tentativă de atentat terorist pe care DIICOT, cu sprijinul SRI, a dejucat-o. Atentatul urma să aibă loc astăzi de Ziua Națională a României. Era un dispozitiv explozibil improvizat. Aveam cunoaștere despre acest lucru cu două luni în urma. În niciun moment, nu a fost pusă in pericol integrijitatea românilor”, a declarant Ovidiu Marincea la Antena 3. Comunicatul DIICOT: „La data de 01.12.2015 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Structura Centrală au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpatului B. I. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale prev.de art.412 alin.2 rap.la art.397 alin.2 Cod penal și nerespectarea regimului materiilor explozive prev.de art.346 alin.1 Cod penal săvârșită în condițiile art.32 alin.1 lit."o" din Legea nr.535/2004 - privind prevenirea și combaterea terorismului. În cauză, există suspiciunea rezonabilă că în realizarea obiectivelor revizionist-separatiste pe care structura naționalist-extremistă "Mișcarea de Tineret 64 de Comitate" - HVIM Ungaria le promovează în Transilvania în scopul realizării, inclusiv prin acte de violență îndreptate împotriva cetăţenilor români și a bunurilor acestora, dezideratului de îngreunare/împiedicare a autorităților române în actul de exercitare a puterii de stat în zona așa-zisului "Ținut Secuiesc", ca etapă a procesului ce vizează refacerea "Ungariei Mari", inculpatul B. I. A., membru marcant al extensiei în România a HVIM Ungaria, și-a asumat, şi ulterior a procurat mijloacele și instrumentele necesare confecționării unui dispozitiv exploziv improvizat pe care intenționa să-l detoneze în public, pe raza localității Târgu Secuiesc, pe parcursul desfășurării manifestației prilejuite de sărbătorirea zilei de 1 Decembrie. Materialele şi dispozitivele ridicate la percheziţiile efectuate ar fi fost apte să pună în pericol cetăţenii români şi bunurile acestora, acţiunile inculpatului fiind stopate prin măsurile legale dispuse de către procurorii D.I.I.C.O.T. cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii. Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate. Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă. Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul IPJ Covasna şi Jandarmeriei Braşov. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

jap jap  •  1 decembrie 2015, 15:48

O gugumanie mi s-a parut aia cu unitatea aia moderna pentru arsi de la Urgenta. Rasul curcilor, de unde (presupun) promotorii investitiei s-au intrecut in a-i argumenta performantele si utilitatea au sfarsit, cu drama Colectiv, cu acelasi impecabil profesionalism, in a-i minimiza avantajele si utilitatea, cel putin cand e utilizata de alte spitale occidentale. De unde nimeni nu-i putea opri sa se laude cu ea, au ajuns, la Colectiv, cu acelasi entuziasm, s-o faca uitata din memoria publica. De unde si-au dorit unitatea atat de mult, au ajuns, la Colectiv, cu aceeasi pasiune, s-o urasca mai mult decat pe orice cand au avut-o. Ce sa mai inteleaga bietul cetatean?

Un om  •  1 decembrie 2015, 16:05

Tolontan@ O sa cred in aceste afirmatii atunci cand o sa vad toate mesajele schimbate intre parti, incepand cu primul mesaj... Nu doar anumite mesaje, selectate dupa impactul pe care il au asupra cititorilor. Eu nu cred ca medicii au intrat pe what'app sa cerseasca medicamente. Mai degraba a fost o presiune asupra lor, din partea rudelor, prietenilor si mai putin prietenilor, de genul "Vrem sa ajutam, Cu ce putem sa ajutam, Putem sa ajutam, Lasati-ne sa ajutam". La care medicul spune "pai daca vreti sa ajutati, in astfel de cazuri avem nevoie de sange, de medicamentele x,y sau z". Domnule Tolontan, sunteti un jurnalist mult prea experimentat ca sa nu stiti ca intr-un anumit caz conteaza absolut toate materialele si toate mesajele. Selectarea lor, prezentarea lor scoase din context, nu va duce decat la denaturarea adevarului.

jap jap  •  1 decembrie 2015, 16:24

Se dovedeste nepractic sa transporti ranitii peste hotare in cazul unor dezastre de anvergura. UE mai bine ar pune la punct un sistem in care nu pacientii ci utilajele si resursele umane sa fie repezite, zburate la locul dezastrului. Atat sculele pentru monitorizare si paturile sofisticate (pentru arsi de ex.), cat si personalul medical pot fi trimise mult mai usor decat bolnavii. Tinand cont ca nu e practic, rentabil, logic, ca fiecare oras, fiecare tara, sa rezerve resurse mari pentru dezastre de anvergura care nu sunt probabile si improbabil sa se intample simultan in toate orasele dintr-o tara/tarile din UE. Ma gandesc ca mai bine fac o standardizare a echipamentelor, a utilajelor, facilitatilor si a procedurilor. Cand apar 100 de arsi (de ex. dar pot fi si raniti dupa un cutremur) intr-un oras, intr-o tara, atunci spitalele locale si tara respectiva sa fie pregatite sa ofere minimul necesar: camere de spital, utilitati compatibile cu echipamentul medical modern specific (prize, sali, lumini, aer conditionat, doctori-translatori, camere de hotel pentru personal medical) urmand ca restul, materialul medical specific scump si rar, eventual impreuna cu personalul specializat, sa soseasca pe calea aerului: instrumentar, paturi speciale, medicamente, asistenti si doctori specialisti, cunoscatori si ai echipamentelor respective. In felul asta sunt mai multe avantaje: nu se fac investitii exagerate nejustificate, in schimb se poate cumpara aparatura mai performanta, nu e solicitat excesiv personalul medical local in cazul unui dezastru iar fiecare bolnav garantat beneficiaza de toata atentia personalului specializat, tratamentul si ingrijirea primite de toti bolnavii este la nivel maxim european, populatia si apartinatorii sunt mai linistiti, solidaritatea UE ar avea, o noua (prima?) expresie palpabila.

Cami  •  1 decembrie 2015, 16:30

Dle Tolontan, apreciez mult demersurile jurnalistice marca "gsp", insa citind articolul de azi am avut un sentiment neplacut, nu pentru ca m-as indoi de buna dumneavoastra credinta ci pentru ca fortati un pic lucrurile, amestecati detalii ce tin de rigoare, proceduri, comunicari publice (corecte sau nu) cu cele ce tin de experiente personale tragice ale unor persoane implicate, deci foarte subiective. Oricat de detestabile ar fi personajele politice in cauza (si sunt!...), de aici si pana la a sugera ideea ca nevoi medicale vitale au fost ignorate numai din ratiuni de marketing pentru politicieni....e mai mult decat nevoia de adevar, e a spune cu subiect si predicat : pentru imaginea lor va lasa sa muriti! Nu credeti ca este cam exagerat? Eu as propune sa analizati un alt aspect, am observat ca nimeni nu a sesizat/comentat (sau poate n-am observat eu) acest amanunt: emailul de la Emagic a plecat catre IGSU la pe 23 septembrie, ora 23:32:13 pentru un eveniment care urma sa se desfasoare pe 25 si 26 septembrie. La miezul noptii catre o institutie publica? pentru un eveniment care urma sa se desfasoare doar peste o zi? Nu cumva asta e din ciclul: Romania tara tuturor posibilitatilor? Si cati dintre noi asa isi planifica munca? In rest, numai de bine! La multi ani!

Arthur  •  1 decembrie 2015, 16:49

Tolontan se crede un mare ziarist de investigatie si a inceput *** din dorinta de asi depasi conditia de ziarist sportiv!Aici incearca sa ne convinga ca in Romania nu e ca in Belgia de exemplu,un truism penibil ! Un medic belgian ,tara care isi construieste un sistem medical de zeci de ani cu bani dintr-un PIB de cateva ori mai mare decat al Romanie isi cu populatie cam jumate,a aratat ca la un accident colectiv cu cca. 45 arsi ,cele 6 centre specializate in arsi din Belgia nu au facut fata si a rebuit sa fie folosit vecinul Franta cu spitalele sale !mai mult Tolontan o trage pe ideea ca au lipsit materiale ca si cum spitatele nespecializate in urgenta de arsi ar fi trebuit sa-si consume putinele fonduri pe stocuri fara miscare! Pe total acest Tolontan este un "pescuitor in ape tulburi" si nu ar fi de mirare ca de vina sa fie educatia primita acasa!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

io  •  1 decembrie 2015, 17:15

domnule tolontan deveniti pe.nibil.

Maxentiu  •  1 decembrie 2015, 17:39

Am urmarit cu interes dezvaluirile pe care le-ati publicat in ultimele saptamini si am fost incredintat de buna dvs. credinta, chiar si atunci cind era evident ca exagerati sau speculati. Acum insa, cred ca ati sarit calul. Nu e posibil sa faceti o afirmatie grava, ”autoritatile au mintit cu buna stiinta”, iar singura dvs. dovada sa fie un schimb anonim de sms-uri intre un prieten al unui pacient si un (potential) medic rezident. Mai mult, respectivul medic nici nu-si recunoaste afirmatiile. Hai sa fim onesti, putem intui destul de usor ce s-a intimplat: in zilele acelea, puteai simti adrenalina in aer. Fiecare voia sa faca ceva, orice, sa ajute, chiar si cu forta (imi amintesc grupul acela de tineri care s-a dus peste familia femeii de serviciu cu lucruri de stricta necesitate precum chipsuri, dulciuri si sucuri). In astfel de situatii, nu-i frumos sa refuzi pe cineva care insista sa ajute. E mai plauzibil decit sa ne faceti sa credem ca un medic rezident era la curent in orice moment cu situatia stocurilor de medicamente ale unui spital de marimea SUUB. Oare merita sa-l dati jos pe Arafat cu pretul pierderii credibilitatii de jurnalist?

Cătălin Tolontan  •  1 decembrie 2015, 18:16

@Maxentiu: Arafat nu are nici o treaba cu spitalele. In al doilea rind, cazul nu e izolat, asa cum spune directorul de la SUUB si in alte spitale s-a procedat la fel.Inca o data: problema nu e ca s-au facut donatii, ci ca s-a spus ca spitalele aveau de toate si nu aveau. Noi nu spunem ca puteau avea, ca trebuiau sa aiba, e evident ca eram saraci, ci doar ca era suficient sa nu ni se spune ora de ora ca nu e nevoie de nimic.

pst  •  1 decembrie 2015, 18:35

Tolonatane, evident ca exagerezi pana la inducerea in eroare. Nu a spus niciun politcian ca sunt de toate in spitale, ci ca s-au asigurat fondurile necesare pt. tot. Si nu vad ca ai avea o dovada cum ca s-a mintit in sesnul ca nu ar fi fost, de fapt, asigurate aceste fonduri necesare. E o diferenta intre a asigura fondurile necesare, astfel cum s-a anuntat, si a le si utiliza in mod concret si obiectiv de catre spitale, astfel incat sa nu le lipseasca nimic pacientilor arsi. Iar eficienta utilizarii fondurilor incumba managerilor de spital, ci nu politicienilor. Pe de alta parte, nu ai nici macar dovezi solide cum ca nu ar fi fost utilizate eficient aceste fonduri (e o aiureala sa credem ca adevarul absolut e afirmat de cateva persoane subiective si un medic rezident...aceste persoane nu pot defel sa generalizaze).

paul cristian stefanescu  •  1 decembrie 2015, 18:36

Tolontan, deontolog incruntat, informand astazi Romania despre sportul numit tenis. Nimic nu este mai nociv decat infectarea oamenilor tineri, neimunizati inca la lucrurile urate din viata, de catre acesti indivizi. Nu e doar Tolontan. Sunt multi, atent sincronizati, cu mesaje inteligent disimulate, convergand toti catre spre un obiectiv clar. In urma lor ramane discordie, ura, lideri compromisi, simboluri compromise, modele false, descurajare, lipsa de unitate, rautate, prostie. Ia cititi aici, de la Tolontan, pentru romani. http://www.gsp.ro/sporturi/tenis/video-foto-o-adversara-a-simonei-halep-surprinsa-in-ipostaze-incredibile-beata-si-cu-partile-intime-la-vedere-464563-galerie-foto-pic-696440.html

Ballack  •  1 decembrie 2015, 18:37

In zilele acelea stateam pe un forum si urmaream postarile celor ce erau la diverse spitale din Bucuresti si cereau medicamente si pansamente ca acolo nu aveau. Lista era updatata periodic in functie de nevoile care erau in diverse spitale.

gigelos  •  1 decembrie 2015, 19:00

Stat roman , in definitia lui , nu exista . Popor roman nu exista . Doar o adunatura de oameni ce reactioneaza cand si cand . In rest nimic . Oricum vrem noi sa o scaldam , din pacate , asta este . Totul e de vanzare , barbatii romani sunt , din pacate , reprezentati de ciobanul muntean din Miorita . De unde sa iasa barbati de stat ? In 25 de ani , dupa Coposu , mai spune-ti unul ? In rest , vorbe,vorbe,vorbe

Florentina  •  1 decembrie 2015, 19:14

Se pare ca intr-o zi cu o importanta(cel putin, asa ar trebui sa fie) asa de mare pentru noi, romanii, ies la iveala aspectele pe care ne-am fi dorit sa le discutam mai putin. Si totusi e oportunitatea perfecta de a ne da seama cam ce lucruri nu merg bine in tara, desi nu e atat de greu de sesizat si nu sunt nici putine. Poate ca ar trebui sa scoatem la iveala lucrurile care merg bine in tara, sigur ne-ar fi mai usor. Mi se pare neplacut sa se aduca din nou in discutie cazul din clubul Colectiv, insa din tot ce am inteles, conditiile "bune" ale spitalelor s-au dovedit sa nu fie chiar asa. Nu-mi permit sa discut pe tema asta prea mult, nu sunt informata insa, din nefericire, am o cunostinta care a fost acolo si care m-a facut sa-mi schimb parerea radical despre mobilizarea din acea seara.

Mad_musu  •  1 decembrie 2015, 19:54

Nu as dori sa te contrazic in aceasta noua anchetă a ta dar daca nu gresesc in primele 2 zile de după Colectiv sa spus la tv ca sângele si medicamentele ajung o saptamana..si chiar s-a rugat populația sa daca donații de sânge si medicamente. Sper sa nu gresesc. In rest meritati multe felicitari

Alex  •  1 decembrie 2015, 20:12

@Tolo: daca sa zicem investigatia trecuta cu aia care stiau de Colectiv mai era cum era, la asta am mari dubii ca asta nu e o mizerie de propaganda pe care o arunci. In titlu spui "reiese din DOCUMENTE". Ori o discutie pe whatsapp in care numele si totul sunt tinute la secret numai "documente" nu reprezinta. In al doilea rand, nu inteleg de ce numele bolnavului este tinut "la secret". Nu de alta, dar daca un pacient nu este tratat cum trebuie, ar trebui sa spuna (desi admit, e posibil ca bolnavul ala daca exista cu adevarat, sa nu fie inca in stare sa vorbeasca pt el insusi) acest lucru. La fel si rudele si familia. Ce se poate intampla? Pt ca daca ies in presa si declara asta, doctorii si restul personalului medical ce le-ar putea face? Sa nu ii mai trateze? Sa ii ia la misto? Nu cred ca vor avea curajul asta pt ca isi vor pune si alti oameni in cap, tragedia aia inca mai naste emotii si nervi printre oameni, deci vorbe de genul asta "pe surse" nu cred ca isi au rostul. Cu parere de rau Tolontane, dar asta imi miroase a propaganda din aia directionata catre o tinta clara.

Marian  •  1 decembrie 2015, 20:36

Si daca ai o ruda intrenata, care moare pe acolo, ce faci? Cumperi medicamentul si-l duci, sau astepti sa se termine ancheta jurnalistica? Sa fie dreptate sau sa fie bine? Minciuna sau supravietuire? A vorbi despre "se duc medicamente la spital" in Romania este deja un subiect expirat care duce catre o fundatura. Da, se duc. Spagi? Da, se dau. Ar fi interesant sa iti canalizezi energia si sa-ti mobilizezi sursele spre "unde se duc banii de medicamente", "de ce unii medici comanda stocuri uriase din anumite marci, inutile si scumpe", "ce ascunde dulapul asistentei sefe", "ce contracte a mai semnat spitalul", "cine sunt in spatele firmelor de medicamente si materiale pharma", "cine sunt grofii din spitale si de ce nu-i poate misca nimeni", "ce puteri are un sef de sectie", "cum se atribuie posturile si cum isi aleg marii doctori echipa", "ce smecherie este internarea de scurta durata si cati bani se fura pe aici", "de ce nu se da desfasuratorul de medicamente si servicii medicale, conform legii, la externare"? Cica anul asta ar cam avea de "spart" vreo 4,5 miliarde de lei. Adica 1 miliard de euro. Si ce plati face CNAS pe an? Ca mai vorbim de cateva miliarde, suficiente sa luam medicamente si pentru aia morti...

Marius  •  1 decembrie 2015, 21:10

Se minte in continuare. Sistemul se acopera "pe sine". Toti stiu ca mai devreme sau mai tarziu se vor intoarce in sistem de pe vremelnicele posturi de conducere, deci sunt foarte atenti sa nu calce pe bec! Arafat...... O fi fost bun (si poate inca mai este) pentru SMURD. Dar ISU (sau IGSU) este o caciula prea mare pentru el, mai ales ca-i place sa se "afiseze" si pe marile si micile ecrane. A dat prea multe rateuri, si de fiecare data gaseste scuze pentru ceea ce trebuia sa faca el si altii, si n-au facut. Cade intotdeauna in picioare. Poate ca este timpul sa "lase" locul pentru altul..... PS. Care aveti asigurari de sanatate la operatori din strainatate nu ezitati sa le folositi. Poate in Bucuresti mai misca ceva prin sistemul de stat, dar in provincie este jale: deprofesionalizare, plafonare, blazare si lipsa acuta de specialisti. Sa fim sanatosi! (cat mai mult timp)

Mihaela  •  1 decembrie 2015, 21:54

O mare intoxicare acest articol, Vitamina A si E fiole nu se mai fabrica de 10 ani !!!!

Mihaela  •  1 decembrie 2015, 21:57

Seleniu fiole nu exista, ce sa faci cu tablete la niste oameni intubati ? NACC = ACC sau Fluimucil fiole, sint la orice farmacie si costa 8 lei 5 fiole, sa nu-mi spuna cineva ca are spitalul medicamente de mii de lei si nu are o banala Vit C 25 lei/5 fiole, Seleniu 100 ug 13 lei/30 tb sau N acetil cisteina. Cineva va ia drept fraier dl Tolontan.

Grig Silviu  •  1 decembrie 2015, 23:12

In noiembrie am fost internat in doua spitale diferite...in primul caz am adus de acasa glucoza,pentru testul de rezistenta la glucoza si baterii pentru holter...in al doilea spital am adus de acasa codeina si adenostazina...in ambele spitale mi-am asigurat tratamentul obisnuit cu medicamente de acasa pentru ca mi se ofereau altele despre care se spunea ca sunt echivalente,dar eram sfatuit sa le iau pe cele cu care sunt obisnuit...Toti,dar toti medicii(si asistentele)pe care i-am intalnit sunt dedicati meseriei si bolnavilor,ii simti cat de jenati sunt ca nu pot sa asigure medicamentatia necesara si ca trebuie sa ceara,unii,culmea! isi cer scuze pentru situatie!Starea Sanatatii de"stat",atat de draga eroilor de genul Arafat,este secretul lui polichinelle,toti o stim dar nu vorbim despre asta decat in cazul unor tragedii mediatizate,iar in acest timp sistemul "produce"X tragedii de care nu stie decat familia,pentru ca sunt oameni obsniti la mijloc...

G48ri3l  •  2 decembrie 2015, 0:22

Bah prostanacule, pentru ca este clar ca de inteligenta nu te apropii. Nu stiu ce este mai dureros, ca exista adevar in ceea ce ai scris sau faptul ca *** ca tine, abia acum au aflat acest lucru. Unde ai trait in toti acesti ani??? Cu ce te-ai ocupat?? Abia acum ai aflat ca timp de 10 ani regimul Basescu ne-a aruncat intr-o prapastie existentiala. Vezi, din cauza asta ti-ai pierdut credibilitatea, pentru ca esti o *** aservita unor anumite interese, esti manjit, *** chiar sangerii. Ai devenit o rusine pentru jurnalismul deontologic, pentru ceea ce reprezinta jurnalismul intr-o societate. Dar nu fii trist, nu esti singur, asta ar trebui sa-ti dea incredere, oricand poti gasi pe cineva mai prost ca tine.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

sly  •  2 decembrie 2015, 0:23

Problema majora este ca desi se stia ca vor avea nevoie de multe medicamente spitalele nu s-au aprovizionat pe cale publica. Daca ei aveau medicamente de ce sa ceri sa aduca si rudele, prietenii ranitilor? Doar de fantezie?Sa ii linisteasca pe cei apropiati ranitilor? Am vazut si eu ce inseamna spital "cu" medicamente in Ro si asta chiar in ceea ce priveste bolnavii de cancer. Este in continuare o situatie generalizata de hotie la care participa multi. Oare de ce majoritatea medicilor nu protesteaza public ca nu mai iau plicuri?Foarte simplu: nu sint siguri ca dupa o schimbare de regim vor mai incasa aceeasi bani.

Un om  •  2 decembrie 2015, 0:40

Draga Tolo, cititorii tai sunt inteligenti si s-au prins ca articolul tau este o intoxicare. Vezi ce spune Mihaela despre medicamente. De tine depinde sa stabilesti daca ai cazut victima a acestei intoxicari sau ai si tu o agenda de bifat si niste oameni de daramat.

Alina  •  2 decembrie 2015, 3:05

@Mihaela: In ATI sunt folosite vitamine A si E injectabile, care inca se mai fabrica (uitati aici pe site-ul FDA: http://dailymed.nlm.nih.gov/dailymed/drugInfo.cfm?setid=b1c00853-695a-4859-6c8b-22374a98f46d) - nu stiu de unde aveti informatia dvs ca nu se mai fabrica de 10 ani. Iar medicatia orala se da prin tub oro- sau nazo-gastric (care se introduce prin gura sa nas direct in stomac). Seleniul este necesar in arsuri, in primul rand pt ca este deficitar din cauza pierderilor masive, si apoi pentru ca favorizeaza vindecarea. http://pen.sagepub.com/content/8/6/695.abstract Nu prea stiti medicina, sau poate dvs sunteti cea care dezinformeaza.

Vivi  •  2 decembrie 2015, 5:47

Dle Tolontan, buba e mult mai mare. Ne-au mintit ca s-au descurcat exemplar la interventie, ca spitalele au de toate, ca pacientii pot fi tratati la fel de bine ca afara, ca unitatea aceea pt arsi de la Floreasca (ale carei costuri se apropie de 10 mil. euro) functioneaza (a propos, asta nu investigheaza nimeni?!) etc. etc. Numai minciuni. Si stiti ceva, dle Tolontan?! Ceva ingrozitor... Pentru cel putin o victima familia a platit operatiile cu multi bani (mii de euro), daca va puteti imagina asa ceva. Intre timp el a murit, familia e devastata si nu vrea/nu poate sa se lupte cu morile de vant.

Ghita  •  2 decembrie 2015, 6:35

Tolo, draga (S)tolo, Chiar daca nu mi-ai raspuns in 2 randuri la cele 5 intrebari, eu iti mai pun una: -cunosti mari firme/trusturi/entitati care nu au platit si nu-si platesc contributiile pentru sanatate?.... si daca cunosti, poti sa taci? ....ca nu mai e nici papusoi!

Cristina  •  2 decembrie 2015, 10:50

S-ar puea sa fie mai dificila o investigatie la spitale decat la ISU. Mai ales ca ei sunt considerati mai salvatori decat ISU (daca se poate asa ceva). Vad ca si aici e aceeasi problema: sponsorizarile sunt considerate normale. Ok, oamenii au donat, dar faptul ca tuturor din sistem, de la ministru, pana la asistenta si doctor, li se pare normal este total anapoda. Rudele victimelor nu ar fi trebuit sa se ocupe cu achizitonarea de medicamente, oamenii care sunt paltiti sa faca asta din minister si spitale trebuiau sa o faca. Nu ar trebui sa se justifice listele cu donatii, ci banii care au fost dati de la minister pentru cazul Colectiv pt ca daca s-au dat si donatii si bani pt medicamente, cineva iese in castig mare dupa criza asta (si in nici un caz cetateanul). De asemenea, guvernul anunta ca da bani pt ingrijirea pacientilor din strainatate dar pe FB inca mai apar solicitari de donatii in conturile personale ale victimelor. Asta dupa ce a zis si guvernul ca da, plus toti au facut o multime de evenimente de strangeri de fonduri (Antenele, ProTV, acum i-am vazut pe Angela Gheorghiu, Cezar Ouatu, etc.) Oricum, referitor la spitale, exista un motiv pt care cei din interior (asistenta, doctori) mentin tacerea, asa cum si cei de la ISU se foloseau de sponsorizari si taceau. Din farmaciile spitalelor chiar se vand medicamente pacientilor, deci e posibil ca spitalul sa fi avut medicamente dar sa nu fi vrut sa le dea fara bani. Asa cum la Floreasca acele saloane speciale pentru arsi au ramas inca nefolosite si vad ca nu se mai aude nimic de ele. Domnul Lascar macar sa faca public tariful pe care il doreste de la clienti ca sa ii trateze acolo. Resursa umana nu prea mai este umana.

Cristi  •  2 decembrie 2015, 21:05

Ordinul ministrului apararii nationale nr. 72/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind descrierea, compunerea şi portul pe timp de pace al uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale Art. 221. Ecusonul brodat tricolor pentru mânecă se poartă pe partea stângă, central, la 4 cm mai jos de cusătura umărului. Art. 222. Ecusonul brodat pentru mânecă cu denumirea unităţii/instituţiei se aplică pe mâneca stângă la 2 cm sub ecusonul brodat tricolor pentru mânecă. Mai e nevoie de comentarii? O incalcare grava a regulamentelor militare. Ca sa nu mai spun ca o parada intreaga a incalcat juramantul militar chiar de ziua Romaniei, ceea ce mi se pare extrem de grav. Si, BTW, sunt curios cine a platit mutarea emblemelor de pe mana stanga pe mana dreapta pentru cateva mii de militari. Ca doar nu au facut-o sotiile militarilor.

vio  •  3 decembrie 2015, 9:48

Pai nu vedeti ca totul este cu susul in jos in tara asta? iar de Ziua Nalionala toti politicieni se impopotaneaza cu patriotismul lor, mi-a placut scrisoarea asta https://vorbesteliber.com/scrisoare-utilizator-facebook/ cu dedicatie pentru politicieni. Noi trebuie sa ne conducem tara nu ei, ei o vand!

What Kind of Week Has It Been |  •  4 decembrie 2015, 12:26

[…] Indiferent de culoarea sa politica e imposibil sa nu crezi niste adevaruri care urla catre tine. Nu au fost medicamente, au fost infectii, au fost instiintari catre ISU si nu putem spune ca nu e asa in fata dovezilor. […]

Comentează