#Colectiv. Medic A.T.I. de la Spitalul de Arși: „I-am salvat dintr-o bombă de foc și au murit într-o bombă cu microbi!”

"Nu mai vreau să asist tăcut la mascarada care e vîndută oamenilor. Răniții au murit din cauza infecțiilor intraspitalicești", spune un medic de la Spitalul de Arși. Spitalul confirmă oficial, punct cu punct, dezvăluirile

joi, 3 decembrie 2015, 6:56

UPDATE: În această după-amiază, Sanepidul a făcut un control în Secția de Terapie intensivă a Spitalului de Arși și a prelevat probe.

UPDATE: În condițiile dificile ale unei conferințe de presă, medicii de la Spitalul de Arși au fost onești. După cum onest este în izbucnirea lui Vlad Mixich

UPDATE: Telefon la prima oră de la doctorul Stănculea, șeful terapiei intensive și reprezentantul oficial al Spitalului de Arși: ”Vă mulțumim mult! Sperăm ca măcar de data asta să se înțeleagă. Sînt lucruri pe care le-am tot spus, dar n-au fost auzite. Poate pentru spitalul nostru va fi mai bine”. 

de Mirela Neag și Cătălin Tolontan

Întîi a venit mesajul.

„Bună ziua! Sînt medic la Spitalul de Arși  și  asist neputincios la mascarada care e vîndută oamenilor pe toate canalele și prin toate mijloacele. Dacă vreți să știți adevărul dați-mi un semn, doar dacă sînteți într-adevăr interesați, deoarece rezervele mele de încredere sînt aproape epuizate”.

Nu am răspuns încurajator, ci sincer. Și noi sîntem aproape epuizați.

E oboseala, e concentrarea pe circumstanțele catastrofei, e nepriceperea în domeniu; nu ne simțeam în stare ca jurnaliști să culegem detalii și pentru ce s-a întîmplat după incendiu. Am așteptat un pic, lucrînd la altele.

Și, cu fiecare zi, au început să vină mesaje de la noi oameni.

Apăsați de secrete, medicii, rudele, prietenii celor răniți la Colectiv și oamenii din sistemul medical s-au revărsat. Toți vor ca publicul să aibă o imagine mai corectă asupra a ceea ce s-a întîmplat.

Ne-am întîlnit.

Medicul lucrează la Spitalul de Arși. Are vechime de aproape 17 ani în operații cu mari arși. 

Acest interviu este înregistrat, dar am convenit să nu furnizăm acum numele doctorului.

De fapt, nici nu mai e nevoie.

Pentru că, întrebați oficial, șefii Spitalului de Arși au confirmat, punct cu punct, dezvăluirile medicului!

Începem cu cel care s-a decis să vorbească.


1. „Tinerii au murit într-o bombă biologică, din cauza infecțiilor intraspitalicești”


– Care este lucrul pe care-l considerați cel mai important de spus publicului din tot ce s-a întîmplat cu oamenii răniți la Colectiv?

– Că mulți dintre răniți au murit cu zile. La noi, la Spitalul de Arși, majoritatea au murit cu infecție cu diverși germeni, dintre care cel mai agresiv este piocianicul. Vorbesc cu certitudine despre Spitalul de Arși, dar știu de la colegi de la alte spitale că situația este asemănătoare.

– Nu așa mor, de regulă, oamenii cu arsuri grave?

– În lumea civilizată, nu. Nu vreau să invoc acum studii din SUA și nici să intrăm în cifre, dar acolo rata de supraviețuire este mult mai mare.

„La noi, cei care au scăpat din foc au fost omorîți de bacteriile care infectează spitalele și nimeni dintre șefii sistemului sanitar n-a avut curajul să spună asta”Medic de la Spitalul de Arși

– Dar bacteria piocianic exista înainte de Colectiv.
– Sigur că exista. Tocmai asta e problema! La Spitalul de Arși oamenii mor pe capete de ani de zile din cauza septicemiei dezvoltate din bacterii. De ce n-au fost anunțate familiile din primele zile, ca să aibă opțiunea de a-i transporta în străinătate?!

– Puteau fi transportați?
– Unii dintre ei, da. Infecțiile cu bacterii apar, din experiența noastră, cam din ziua a cincea. Ar fi fost timp. Intubați, ei puteau fi transportați.

– Și s-au infectat.

– Da, iar din acel moment șansa de a scăpa este foarte, foarte mică. Oamenii mor pentru că acești germeni intraspitalicești sînt foarte agresivi și rezistenți. Iar bacteriile devin imune pentru că, în spitale, se folosesc în exces antibiotice. Dar asta e altă discuție. Revenind, piocianicul este rezistent la orice antibiotic, mai puțin la colistin. Numai că dacă folosești colistin în exces atragi insuficiența renală.

– Unde intră pacienții în contact cu germenii?
– Oriunde! Noi nu sîntem, nici la terapie intensivă și nici pe secții, un spital de arși adecvat. Deși sîntem singurii medici specializați din țară. Restul spitalelor dacă au cîteva cazuri pe an, la Militar sînt cîteva zeci, noi avem sute de mari arși în fiecare an.

150-200 de cazuri de „mari arși” sînt tratate pe an la Spitalul de Arși din București

– Ce ar însemna condiții normale?
– Fiecare bolnav ar trebui izolat. Circuitele de acces, la fel. Aerul lui trebuie supravegheat. La noi, toți bolnavii sînt spălați într-o singură cadă. Se dezinfectează cada, e adevărat, dar întrebați-i pe șefii spitalului dacă e suficient! Germenii selectați în spital sînt extrem de rezistenți.

– Dacă la Spitalul de Arși nu sînt condiții pentru arși, atunci unde?
– Nicăieri în țară. Există doar Unitatea modernă de la „Floreasca”, despre care ați scris chiar voi, că a fost inaugurată și nu e folosită. Un mister. L-au întrebat și francezii despre ea pe profesorul Lascăr.

– Și ce a răspuns?

– Că nu a fost pregătit personalul.

„Știam despre pericolul germenilor. În Spitalul de Arși au murit oameni, vorbesc de înainte de Colectiv că toți sînt oameni, cu 10-15% arsuri! Asta din cauza microbilor”Medic de la Spitalul de Arși

– Noi am avut impresia unei mobilizări uriașe a sistemului medical în noaptea de la Colectiv și după.
– Știu că aceasta a fost percepția. Și s-au făcut eforturi. Dar sînt și multe exemple care arată ce limite avem. Sau ce nepăsare, uneori. Știți, de pildă, că la Spitalul de Arși nu a fost deschis laboratorul de analize în acea noapte?!


2. „Nu li s-au făcut analize amănunțite decît dimineața”


– Asta cu analizele e greu de crezut.

– Dar e adevărat! Nu s-au adus oamenii de la laborator. S-au făcut doar analizele de pe ATI, care-s puține, evident.

– Și erau importante analizele în acea noapte?
– Gîndiți-vă cum arată un set normal de analize. Leucocitele, de pildă, nu le-am putut vedea.

– Ce explicație aveți?
– Nu am. Nu s-a deschis laboratorul și, mai mult, nu au fost anunțați toți medicii să vină. Au existat situații în care s-a intrat în operație cu aproape o oră mai tîrziu din cauză că nu existau medici specialiști suficienți și erau prinși în alte operații.

„Medicii francezi care erau în țară chiar în acele zile pentru programul de Unități de Arși al Băncii Mondiale au spus despre spitalul nostru doar atît: «Totalement vetust»”Medic de la Spitalul de Arși


3. „Nu există un protocol național medical pentru marile arsuri”


– La cîteva zile după Colectiv, Rareș Bogdan a anunțat pe post că un director de spital din Transilvania i-a transmis că România nu are un protocol pentru mari arși. În ciuda insistențelor pe care le-au făcut și alți oameni, Sorin Ioniță am văzut că tot întreabă, nu s-a clarificat subiectul. E adevărat că n-avem?

– Da, e adevărat nu avem protocol!

– O secundă. Asta înseamnă că fiecare spital tratează cum consideră un astfel de caz?
– Da, înseamnă că răniții sînt tratați diferit de la un spital la altul. Și exact așa s-au petrecut lucrurile după Colectiv! Au fost spitale unde operațiile s-au făcut după cîteva zile, deși, din experiența noastră de mii de cazuri, operația este vitală pentru că zonele necrozate sînt cele unde apar infecțiile. Nu acuz pe nimeni, spun cum s-au petrecut lucrurile.

– Și dacă exista un protocol, el ar fi fost împărțit tuturor?
– Da, sigur, era obligatoriu.

– Adică pentru infarct avem un protocol, și un om e tratat la fel la Suceava și la București, dar pentru mari arși nu avem?
– Știu că vi se pare greu de crezut, dar acesta-i adevărul. Nu avem! Unii dintre colegii de la alte spitale ne-au sunat, alții nu. Ce exemplu să dau oamenilor ca să înțeleagă? Unii dintre noi am apelat la bronhoscopii ca să vedem dacă au fost afectate căile respiratorii, iar alții, nu.

– Revenim la infecții, vă rugăm.
– Răniții au murit nu doar din piocianic. Au murit și din acinetobacter, un germene de asemenea foarte agresiv. Am avut cazuri în care analizele bolnavilor indicau prezența a patru, cinci bacterii! Nu au avut nici o șansă nici dacă au ajuns în străinătate că au ajuns deja suprainfectați.

„În ciuda situației excepționale, la noi s-au făcut analize doar luni și joi, că ăsta era programul normal, deși era nevoie să urmărim virajul bacteriilor în funcție de tratamentul administrat”Medic de la Spitalul de Arși

26 de răniți a primit Spitalul de Arși, dintre care 15 în stare gravă. Au murit 6 oameni, unul e în continuare internat, iar alții sînt în străinătate

 

Reacția oficială a Spitalului de Arși – Adrian Stănculea, șef secție ATI:
„E posibil ca toți să fi murit de infecții, dar acestea sînt lucruri pe care nimeni nu a vrut să le audă!”

Ne așteptam ca oficialii de la Spitalul de Arși să se ascundă în fața acuzelor dure ale propriilor medici. Dar nu. Ei confirmă. E chiar o ușurare în ceea ce spun. ”Nu avem secrete, am vrut să spunem de multă vreme aceste lucruri”.

1. „Da, cei care au murit la mai mult de o săptămînă au murit din cauza bacteriilor”

– Este posibil ca o parte din decesele survenite în spitalul dumneavoastră în cazul Colectiv să fie cauzate de infecţiile intraspitaliceşti?
– Da. Este posibil. Chiar și la cei transferaţi la unităţile din străinătate ne-au venit hemoculturile după ce au plecat. Unele erau pozitive. Am avut un caz care a avut la început o evoluţie bună, a fost scos de pe adrenalină, iar după două, trei zile starea lui s-a degradat şi a intrat în şoc septic, deci a avut infecţie. A murit.

– Din ce știți, situația din alte spitale a fost la fel?
– Am primit trei pacienţi de la alte spitale. Doi de la Pantelimon şi unul de la Sf. Ioan. Este posibil ca aceştia să fi venit la noi deja contaminaţi.

”Infecțiile luate în România i-au afectat și pe cei plecați. Un pacient transferat în Anglia a murit. Și, în ziua în care a murit, i-am găsit hemocultura pozitivă rămasă acasă” Adrian Stănculea, șef secție ATI, Spitalul de Arși

– Cînd aţi avut primele rezultate de infecţie intraspitalicească?
– La zece zile. Ba nu, la o săptămînă. Avem cazuri transferate în străinătate la care culturile s-au pozitivat la noi după plecare. Dar să ştiţi că şi recoltarea probei în sine poate să fie incriminantă sau nu. Poate să producă contaminarea… Aş vrea să înţelegeţi că un ars mare dezvoltă sindromul reacţiei inflamatorii sistemice şi dacă i se adaugă şi germenul intraspitalicesc, intră în sepsis şi e mort.

– Care este, în general, procentul deceselor cauzate de infecţiile intraspitaliceşti la Spitalul de Arşi?
– Vorbim de secţia ATI?

– Da.
– Pe datele declarate, în jur de 10%. Medicul curant este cel care trebuie să declare infecţia nosocomială. Numai el poate corela evoluţia bolii cu hemocultura pozitivă. Acum trei ani, eu, ca şef de secţie, mi-am asumat singur infecţiile nosocomiale. Cînd le-am lăsat apoi la liber, nici un medic nu a mai declarat nimic. Poate şi pentru că sînt multe hîrtii de completat. Acum două luni, eu am declarat 6 infecţii nosocomiale din 30 de cazuri pe ATI.

– Să înţelegem că această contaminare cu germeni intraspitaliceşti e mult mai mare decît cea de pe hîrtie?!
– Contaminarea e mult mai mare, dar nu e declarată. La deces, se declară doar şocul septic.

– De ce? De frică?
– Să vă explic. Bolnavul poate fi contaminat în spital, dar nu şi afectat. Analiza care ne arată că bolnavul este infectat, că leucocitele au început să lucreze, este cultura de ţesut, care nu se face în laboratorul nostru. În acest sens, colaborăm cu Spitalul Balş. Trebuie făcută diferenţa între colonizare şi infecţie. Dacă bolnavul moare în primele 5 zile, nu pot să-l declar cu nosocomială pentru că infecţia nu a avut timp să se manifeste şi să intre în sepsis. Arşii mari oricum au un risc mare de infecţie. Deci da, sînt multe infecții. Dar au fost şi cazuri transferate cu secreţii de plagă sterile.

– Da, dar aici vorbim despre contaminarea cu acea versiune de germeni care există numai în spital pentru că aici au dobîndit rezistenţă la antibiotice. Cum sînt germenii selectaţi de piocianic, de acinetobacter sau klebsiela… Secţia ATI de la Spitalul de Arşi este contaminată cu aceşti germeni?
– Da. Peste tot e la fel.

„Toate spitalele sînt contaminate. Cine nu recunoaşte aceste infecţii cu bacterii e dus cu pluta!”Adrian Stănculea, șef secție ATI

 

– Repet întrebarea. Este posibil ca pacienţii care au ars la Colectiv şi care au murit la o săptămînă să fi decedat din cauza infecţiilor intraspitaliceşti!?
– Da. Este posibil ca toţi să fi murit din cauza infecţiilor nosocomiale. O spun pentru că poate aşa se va face o clădire nouă pentru acest spital. Cînd a venit premierul Cioloş în vizită şi ne-a întrebat de ce avem nevoie, i-am răspuns «De o clădire nouă!».

– Ce au în plus spitalele de afară, unde au fost transferaţi pacienţii de la Colectiv?
– Şi acolo există infecţii nosocomiale. Însă pacienţii sînt mai protejaţi. Ei sînt trataţi în saloane individuale. Acolo sînt ventilaţi, acolo sînt operaţi, curăţaţi, trataţi. De acolo ies fie pe picioare, fie morţi.

– La secţia ATI de la Spitalul de Arşi, pacienţii sînt curăţaţi în aceeaşi cadă?
– Da. Avem o singură baie pentru ATI, dar măcar noi sîntem singurul spital din ţară unde li se face baie!!!

 

2. „Laboratorul nu a fost deschis, dar la marii arși, analiza de sînge nu e o urgență”


– A funcţionat laboratorul spitalului în noaptea tragediei?

– Nu-mi aduc aminte…. E posibil să nu fi funcţionat. Da, nu a funcționat. Analizele s-au luat dimineaţa.

– Nu aţi avut nevoie de analize urgente la atîtea cazuri sosite peste noapte!?
– Nu, pentru că la arşii mari analiza de sînge nu e o urgenţă. Analizele primare de sînge, hemograma, coagularea, ioni se fac pe secţia ATI.

– E adevărat că nu s-au făcut antibiogramele decît luni și joi deși ele evidențiau germenii?
– Da, e chiar o practică hotărîtă de mine, scrie pe pereți, pentru că se ajunsese la un exces. Începuseră să se schimbe și de două ori pe zi antibioticele. Dar dacă vineri vine o urgență, sigur că o facem.

70.000 de euro în medie va plăti statul român, transport și două-trei săptămîni de tratament, pentru fiecare dintre răniții de la Colectiv transferați în străinătate, potrivit doctorului Stănculea


3. „Nu există protocol național, le-am zis celor de la Municipal să se oprească din traheostomii!”


– Există un protocol de terapie pentru marii arşi?

– Un protocol național, nu. Există ceva de genul acesta la Timişoara, dar în rest, nu. Ne-au sunat colegii de la celelalte spitale să ne întrebe cum să procedeze… Cei de la Municipal ne-au spus că vor să facă la fel ca şi cei de la Floreasca, adică să le facă traheostomii. Le-am spus să se oprească pentru că nu fac nimic altceva decît să le mărească şansele de contaminare! Ar fi trebuit intubaţi înainte să dezvolte acidoză. E de înţeles să știm mai multe ca alții pentru că toate cazurile de arşi din ţară sînt aduse la noi. Nimeni nu vrea să aibă de-a face cu arşi.

Mixich: „Bomba microbiană, prima prioritate”

Medicii de la mai multe spitale știu exact de ce au murit oamenii de la Colectiv. Nu e întîmplător că Vlad Mixich, unul dintre jurnaliștii cu cele mai solide surse din sistemul medical, a pus chiar ieri această problemă a spitalelor din România prima pe lista actualului Guvern.

În ziarul de mîine, a doua parte a dialogului cu medicul de la Spitalul de Arși:

„Ca să se creeze sentimentul că moartea e inevitabilă și că nimeni nu e de vină s-a spus că toți au avut arsuri de căi pulmonare. Nu e adevărat! S-a mai spus că asemenea arsuri nu s-au văzut. Nu e adevărat! Noi am tratat mii de oameni arși și cei de la Colectiv au fost exact ca şi ceilalți. Au fost declarați diferiți ca să nu se întrebe oamenii de ce nu pot fi salvați

Comentarii (214)Adaugă comentariu

Cosmin  •  3 decembrie 2015, 9:58

Ca absolvent de UMF, dar care a preferat drumul privat, va pot confirma cateva chestii: 1. Rata de succes in chirurgie este direct proportionala cu asepsia 2. In multe specialitati medicale nu exista protocol, desi se poate traduce si adopta in cel mai scurt timp. Aici e o problema, nu exista interes pt ca e greu sa-i scoti din rutina lor pe marii "dinozauri". Asa au facut timp de 30 de ani, cum sa vina cineva acum sa le spuna ca trebuie sa faca altfel! 3. Exista un grad imens de lehamite, iar multor colegi le lipsesc cu desavarsire compasiunea, etica, suferinta de la capataiul bolnavului 4. Nu exista un sistem punitiv care sa functioneze cu adevarat. Malpraxisul in Romania exista mai mult cu titlu declarativ. 5. Se intreaba cineva ce pazeste Sanepidul?

Watcher  •  3 decembrie 2015, 10:01

Health care associated infections, the fourth leading cause of disease in industrialised countries, are a major health issue. Such nosocomial (hospital-acquired) infections are today by far the most common complications affecting hospitalized patients. Based on a conservative estimate, 10% of the European population is hospitalised each year. Thereof, it is assumed that 5% (3.8% on a general ward, 15.3% in intensive care units) acquire at least one nosocomial infection. Based on these figures, it can be estimated that some 1.75 million hospitalised patients are affected annually in Europe. Assuming a conservative 10% attributable mortality rate, this equals 175,000 deaths from nosocomial infections every year [1]. The results of the EPIC study suggest even greater numbers of affected patients [2].

Cristina Ciobanu  •  3 decembrie 2015, 10:01

Cumplit de adevarat. Si noi pacientii, stim bine de multi ani. La Bacau, de cativa ani...se construieste Spitalul Municipal unde aparatura medicala de "milioane" zace nefolosita in frig si umezeala , firma care trebuie sa termine constructia INTERZICE accesul BENEFICIARULUI, respectiv primariei ....E noaptea minţii...ar merita o investigatie amanuntita.

Iulian  •  3 decembrie 2015, 10:03

Subscriu la ideea ca spitalele romaesti colcaie de germeni si nimanui nu ii pasa. De asemenea, inclusiv laboratoarele private sunt contaminate. Exemplific pentru fiecare in parte: 1. Copilul meu, la 6 saptamani de la nastere, a fost depistat cu E-Coli, o bacterie relativ inofensiva pentru adulti, dar dezastroasa pentru sugari. A fost internat la spitalul de copii din Brasov. Toate bune si frumoase in interior, curat, rezerve curate pt mamici, plachete cu donatii si picturi facute de copii pe toti peretii. Copilul a fost luat in primire de personal, i s-a recoltat un set nou de analize, si s-a inceput tratamentul adecvat cu antibiotic. Vine primul set de rezultate dupa prima zi - E-Coli prezent (stiam deja asta). Dupa inca 2 zile (copilul a stat in total in spital 10 zile), un nou set de analize - a doua zi la rezultate, hop! Klebsiela prezent la exsudat faringian. De unde o fi asta? Intrebam medicii, asistentele - "probabil asa a venit, nu stim, dar trebuie sa tratam si asta" - inca un antibiotic pe lista. La 2 zile dupa treaba asta, ne intalnim cu medicul de garda, o mai veche cunostinta de la nastere - "ce faceti aici, ce s-a intamplat?" etc. Cand ii zicem de E-Coli si apoi de Klebsiela zice "a, pe asta sigur de aici ati luat-o, dar n-o sa recunoasca nimeni". Ne cam pica fata la treaba asta. Norocul a fost ca ambii germeni au fost eliminati (si confirmati de analize) si copilul a fost bine. 2. Acum 4 luni, fac copilului niste analize de rutina la un laborator privat de renume din Brasov - la exsudatul faringian iese bacilul piocianic (Pseudomonas aeruginosa). Speriati, mergem la 3 medici diferiti, atat in privat, cat si in sistemul de stat (chiar la medicii specialisti de la spitalul de bolui infectioase din Brasov). Medicul de la stat ne spune imediat ca nu este problematic, nu se trateaza pentru ca nu sunt simptome de infectie. Medicul privat ne zice ca nu prea are de unde sa ia copilul acest germen, pt ca este anaerob - nu are de unde sa il aiba in gat si sa iasa la exsudat; in plus, ne recomanda refacerea analizelor la alt laborator. Medicul de familie spune un lucru similar, apoi transeaza "sigur cei de la laborator nu au manevrat bine probele si le-au contaminat". Ne linistim, refacem analizele la acelasi laborator, si la inca unul - la 2 zile, rezultate negative - nici urma de piocianic. Epilog - atat in sistemul de stat, cat si in privat, lucrurile stau cam la fel - in spital risti sa te infectezi, iar in privat risti sa-ti greseasca analizele si sa te induca eronat spre un tratament eronat cu antibiotice. Despre sistemul privat insa nimeni nu spune nimic de rau. De ce oare?

Flamini  •  3 decembrie 2015, 10:03

Stimabile, ăsta e un interviu de prost gust,. menit să scurme în rahat. Da, o să rîzi, majoritatea celor cu arsuri de grad 2 sau 3 mor fix din cauza microbilor, oricît de sterilizat este mediul, tocmai pentru că pielea practic a dispărut şi nu mai are cine să blocheze intrarea microbilor în corp. Aş vrea să văd şi eu - în Germania, în România sau aiurea - un mediu fără microbi 100%. Cannnot be done. Părerea mea.

nausea  •  3 decembrie 2015, 10:04

Mori cu zile in spital, se stie asta de ani de zile, care e marea dezvaluire? Si nu mai decorati medicii, aia destepti au plecat de multa vreme din tara. Iar astia de au ramas sunt majoritatea spagari, pilosi, mediocri, comozi. Si nu mai dati vina pe sistem, ca tot din oameni e format, nominalizati-i pe aia de sunt sistemul. Si avem sistemul medical pe care il meritam, zi tu ala care ai fost in spital si n-ai dat spaga la doctor? Suntem tara de lume a 3-a, de aia si apelam la popi sa insanatoseasca.

romanca  •  3 decembrie 2015, 10:06

D-nule Tolontan,inca din primele 3 zile eu am avut curajul sa spun ca toti acei "domni dr" care au iesit la tv cu banicioiu,sint complici la moartea pacientilor.Am fost facuta in fel si chip,nu-i nimic,dar am lucrat la sp de urgenta in Germania,am operat la sala de arsi,24 de ani si cind vedeam cum sint tratati arsii nostri in spitalele noastre ,m-am luat cu miinile de cap.Cind vad cum se fac pansamantele,cum sint bandajati pacientii chiar,va spun sincer,cred ca nu am depasit evul mediu.Daca vreti sa vedeti cum arata o sectie de ITN la arsi in Germania va pot ajuta.Atunci veti vedea difernta care este de la cer la pamint.Este strigator la cer cum acesti medici in Romania accepta sa lucreze in cele mai josnice conditii de munca si nu ies in strada sa strige in gura mare ca omoara bolnavii cu zile din cauza sistemului medical si snapanii,sefii lor,care nu-i ajuta cu nimic ci doar mint la tv.

Adrian  •  3 decembrie 2015, 10:07

Mai apare cate o marturie de acest gen, dar cauzele profunde sunt altele. Sistemul este subfinantat, dar nu pentru ca nu se aloca bani suficienti, ci pentru ca nu exista nici u control asupra banilor sifonati catre hiperclinicile particulare, care deconteaza si la CASS , dar te pun sa si platesti. A fost anii trecuti o ancheta pe tema asta, dar s-a pus repede batista pe tambal, pentru ca banii circulati aici sunt prea multi si se pot hrani multe guri flamande cu ei. Apoi, si-a pus cineva intrebarea de ce, intr-o tara in care economia abia mai sufla, intalnesti o farmacie la fiecare 3-4 spatii comerciale, iar numarul lor creste, in timp ce populatia scade? Evident ca nu suficient de tare ca sa si analizeze ce se intampla cu banii alocati pentru medicamente. Din acelasi motiv, enuntat anterior, cu gurile flamande. Si, in fine, stie cineva ca multe laboratoare din spitale sunt private, luate cu japca de diversi mafioti (unii din ei medici) in anii 90, si functioneaza acolo in virtutea inertiei, fara ca spitalele sa isi puna vreun moment problema unor furnizori alternativi? Cat despre obligatia laboratoarelor de a verifica germenii din spital...Chiar credeti ca, traind bine de pe urma spitalului, exista vreun laborator care ar face constatari ce ar duce la inchiderea acestuia?

Cornel  •  3 decembrie 2015, 10:08

Domnule Tolontan, intoarce-te la articolele despre sport, ca ai devenit penibil. Cauti nod in papura si, dupa cum bine observi din multe din comentariile de mai sus, incepi sa trezesti suspiciuni. Prin demersurile tale participi, alaturi de alti asa-zisi "jurnalisit de investigatie" la crearea unei stari de neincredere generalizata, in toate si in totul, care poate face mai mult rau decat chiar problemele reale cu care ne confruntam. Este si vreun lucru, fapt, eveniment pozitiv in tara asta pe care sa-l promovezi? Ca, asa, sa arunci cu piatra mereu.....

John  •  3 decembrie 2015, 10:09

Imi pare rau sa zic dar incerci numai sa provoci scandal.Probabil exista un interes sa creati agitatie si suspiciune in randul oamenilor.Acest domn doctor la fel probabil, vrea alocari de fonduri mai mari.Daca e asa cum spune si i-ar fi pasat de acei pacienti ar fi spus lucrurile astea din prima zi doar pentru ai salva ...cumva

Marius  •  3 decembrie 2015, 10:09

Buna ziua d-le Tolontan. Sunt medic urgentist intr-un spital mare din Bucuresti. Din pacate este dureros de adevarat ceea ce relatati. Si tot din pacate nimeni din factorii de decizie in sanatate n-a avut curajul sa rupa pisica, cum se spune. TOT sistemul medical romanesc functioneaza la limita dezastrului, uneori sunt uimit cum de mai merge totusi. Ni se spune mereu ca sanatatea in Romania este gratuita. Sfanta naivitate ! Sanatatea este un domeniu care costa, si costa al naibii de mult. Matematic, 4,5 milioane trebuie sa asigure sanatate pentru alte 14 milioane (cifre aproximative, daca gresesc imi cer scuze). Cred ca orice om cu un minim bun-simt intelege ca este IMPOSIBIL sa existe servicii medicale adecvate in asemenea conditii. Cine are bani de asigurari private are o sansa in plus. In opinia mea trebuie reformat din radacini intreg sistemul medical si cel de asigurari. Nu vreau sa fiu cinic, dar (revenind la bani), asa cum nu toti putem conduce un Ferari, tot asa nu toti putem beneficia de servicii medicale de calitate. Dar populismul si lipsa unei educatii a populatiei face ca sloganul "sanatatea e gratuita in Romania !" sa fie perceput ad literam. Conditiile deplorabile din spitalele noastre, in speta infectiile din spitalul de arsi sunt consecinta acestui slogan fara acoperire in realitate. Nu poti face din rahat bici si sa mai si pocneasca, indiferent cate voturi aduni pentru asta. La final - pentru ca observ numeroase comentarii cu privire la Arafat - o parere personala asupra subiectului. Este seful meu pe linie ierarhica. SINGURUL lucru bun facut de el (si este opinia tuturor urgentistilor pe care ii cunosc - si nu sunt putini !) este asigurarea unui transport RAPID la spital. SMURD-ul este un taxi militarizat si nimic mai mult. Sunt prea putini medici pe masinile SMURD, asa ca manevrele pre-spital nu au un procent semnificativ statistic in evolutia ulterioara a pacientilor. Este un mare merit, daca inainte salvarea ajungea dupa 24 de ore, acum in 5 minute (so to speak) ai o masina care te duce repede la spital. Odata ajuns la spital, depinde in ce zona a tarii traiesti. Ajungi la Floreasca, ai o sansa. Ajungi la Galati, incepi sa te rogi. Domnul Arafat a crezut ca poate duce mai multe proiecte si se pare ca unele palarii sunt prea mari pentru dumnealui. Daca se limita la SMURD ar fi fost ideal. Si pentru el, si pentru altii. Nu mai spun ca a transformat UPU in cabinete de medicina de familie. Noi vedem prea multe faringite, otite, infectii dentare, lombosciatice, gripe, sinuzite, "caderi de calciu", etc, etc, cu riscul ca atunci cand voi primi un infarct sa nu mai fiu capabil FIZIC sa evaluez corespunzator situatia... Asta duce la a doua mare problema, esentiala, a sanatatii romanesti. NU AVEM medicina primara !!! Nu acuz medicii de familie, dar ei sunt niste contopisti in relatia cu CNAS. Nu au un cadru bine pus la punct pentru a trata PRIMAR. In tarile evoluate - aviz amatorilor de sanatate gratuita si "rapida" ! - trebuie sa-ti faci PROGRAMARE pentru a te interna in spital (of course, daca nu esti o urgenta). Sau, daca n-ai rabdare, platesti o asigurare privata. GRATIS si BUN este contra firii, doamnelor si domnilor.

cetatean  •  3 decembrie 2015, 10:10

Va certati degeaba.... ca ala e de vina , ca cutare e de vina.... totii sunt de vina din 89 pana azi....va invrajbit partidele dragi romanii....dau vina unii pe alti..... si oameni mor in coontinuare intr-o tara contaminata de manipulare...dar nu se face nimic .....trebuie rasa toata clasa politica totii care au fost din 89 pana acuma si nu au facut nimic....trebuie adusi alti oameni coopententi ,sunt oameni plecati in afara despteti care nu vin ca nu au loc de cei de acuma...

Bibicul  •  3 decembrie 2015, 10:10

Domnule Tolontan, multe, daca nu toate spitalele dateaza de pe vremea lui Ceausescu sau sunt mult mai vechi si au fost proiectate pe baza unor norme de atunci. De aici, inghesuirea de bolnavi in saloane, toaletesau bai insuficiente. Acestea sunt sub orice critica datorita nesimtirii personalului de intretinere si nu in ultimul rand datorita bolnavilor. Lipsa cronica a personalului, salariile mizere, nepotismul si lichelismul sunt alte cauze care se adauga la fondurile insuficiente si risipirea celor existente pe contracte cu dedicatie. Infectiile intraspitalicesti sunt prezente de zeci de ani in Romania, chiar si in spitalele universitare. Piocianicul a fost rege ani de zile in Panduri, zisa unitate etalon de a trebuit se pare, sa demoleze un corp de cladire. Aduceti-va aminte de cantareata de opereta/opera care a murit in CFR2 etc. etc. Fonduri pentru sanatate s-ar putea obtine, daca ar fi vointa din partea ANAF si a Garzii Financiare sau cum so numi ea. Trec prin tara si vad siruri interminablie de drupe in unele zone ale tarii. Pe de alta parte, ganditi-va ce s-ar putea face cu cei 600.000 de Euroolteani la nivelul unui spital judetean, de exemplu. Cardul national de sanatate si sistemul informatic din spate, investitie aiurea de sute de milioane de euro in conditiile in care actualul card de sanatate este scanabil si medicii de familie oricum foloseau deja un sistem informatic integrat. Este bine ca ati semnalat o situatie insa mergeti cu investigatia mai departe si eventual propuneti solutii pentru ca altfel toate demersurile dumneavoastra vor fi inutile. Situatia din Romania din ultimii 26 de ani imi aduce aminte de situatia din RSF Iugoslavia din anii '80. O multime de talk show-uri la TV, nicio actiune concreta, in conditiile unei "stagnari" economice si sociale evidente. Toti demascau situatia, doreau "stabilizatia" si atat. Ce s-a intamplat apoi stiti prea bine.

o femeie  •  3 decembrie 2015, 10:11

situatia din spitalul de arsi e asa de ani de zile. Pana acum 11-12 ani unchiul meu a fost internat succesiv acolo (15 interventii in decursul anilor) si mirosea a ***, cald si mizerie, probleme cu spalatul... Pt era clar ca va fi din nou internat, spunea (si el si alti pacienti recurenti dar si cadre medicale) ca abia asteapta sa se termine sectia din Floreasca. Pe mine nu ma mira rapoartele de infectii intra spitalicesti, se cunosc deja, sunt atatia copii nou nascuti infectati, (CFR, Giulesti, Elias etc) de aceea unii medici prefera sa fac externari rapide: sunt pur si simplu bacterii ce traiesc bine in medii super sterilizate dar care mor la prezenta razelor solare. De aceea si multe tari in occident au permis dezvoltarea conceptului de nastere acasa: mai ieftin si mai rapid decat sa arda si sa reconstruiasca un spital. Ce ma deranjeaza este ca medicii stiau de sectia de la Floreasca, vorbeau dar NU AU FACUT NIMIC pt a grabi asta. Stiau de infectiile intra spitalicesti dar s-au ferit de facut rapoartele (greoaie dar necesare) etc. Vad ca sefii de sectie/spital o lalaie, dar ... nu fac nimic. A, ba da, fac o vaicareala de recreatie dar in sedinte/in discutii tac. Nu o fi Raed Arafat cel mai bun/perfect doctor care exista, dar nu se lasa, depune orice efort pana la final!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Xrite  •  3 decembrie 2015, 10:12

Antena 1 au strans intr-o zi 1.5mil de euro la teledon. Ce-au facut cu banii? Cu banii aia puteau fi transportati imediat pana in Japonia de ex. Pute rau Romania asta.

ijhgf  •  3 decembrie 2015, 10:12

Si la Iasi se face baie pacientilor intr-o cada. Nu sunt singurul spital la care se practica debridarea pacientilor in cada..

alex  •  3 decembrie 2015, 10:13

au aparut comentatorii antenisti. cand este atacat banicioiu pesedistul, comentatorii antenisti sar ca arsi si il acuza pe tolontan ca e basist ca il ataca pe arafat si ii ataca pe medici. nu , postaci pesedisti, de vina e psd care a guvernat 25 de ani tara asta si a furat banii statului

Adrian  •  3 decembrie 2015, 10:14

E infiorator ceea ce se intampla. Ma bucur (daca se poate spune asa) ca in sfarsit cineva ia atitudine si spune adevarul pe care il stiam de mult despre ceea ce se intampla in spitalele din Romania!

Cristian Ioan  •  3 decembrie 2015, 10:18

@Vasile, Rog explicati afirmatia "deontologii care platesc asigurari de sanatate pe bune." Nu am negociat eu cat sa fie CAS, Statul a stabilit asta! Si nici nu platesc eu, ci direct angajatorul. Sunt convins ca suma e prea mica, dar asa este lega actuala, ce pot sa fac?!

stefan c  •  3 decembrie 2015, 10:21

Cătălin, am pierdut pe cineva la Spitalul de Arsi via Colectiv. Situatia transportului in strainatate e mai grava decat lipsa mediului steril si implica si crucea roșie română. Da-mi un mail unde putem vorbi

Shoked  •  3 decembrie 2015, 10:22

Da, nu contesta nimeni ca situatia din spitalele romanesti este dramatica, dar nu credeti tot ce se spune. Arsurile sunt dificile, foarte dificile. Sepsis, Multiple-Organ Failure etc. sunt problemele reale ale unui pacient cu arsuri pe suprafete mari, dar faptul ca se arunca cu noroi in dreapta si in stanga nu cred ca ajuta pe nimeni. Oamenii arunca cu noroi in medici non-stop, dar niciunul nu se uita la conditiile in care muncesc. Nu sunt manusi in sectiile de ATI. Manusi! Asistentele se spala cu alcool pe maini ca sa lase manusile medicilor. Nu cred ca solutia este sa publicam astfel de articole. Solutia este sa avem un procent mai mare din PIB alocat. Inseamna sa o luam de la capat cu sistemul sanitar: asistenta primara, inchise spitale, demolate cladirile vechi, facute unele noi etc. Dar pentru sanatate nu iese nimeni in strada. Am iesit si am facut un rahat. Avem niste noi ministrii tehnocrati... unii din ei habar nu au de nimic. Dn-ul Dr. Achimas este un clinician bun. Nu cred capoate contesta nimeni asta, dar asta nu inseamna ca va fi capabil sa inteleaga problemele macro ale acestui Minister. Nici problema preturilor, nici a rambursarii, nici a licitatiilor nationale, nici a programelor nationale de vaccinare... Reboot si de la capat... altfel ultimul care pleaca sa stinga lumina!

Cristina  •  3 decembrie 2015, 10:24

Si in Iasi ne-am intalnit cu Clostridium Difficile - dupa 2-3 saptamani de la operatie, cand lucrurile se inrautateau pe zi ce trece, unul din medicii rezidenti ne-a "sugerat" in soapta sa facem analiza pentru bacteria asta. I-a salvat mamei viata, dar totul a fost pe sub mana, si la mult prea mult timp de la operatie. Patru femei au murit in salon cu mama, in timp de o saptamana cat a fost internata.

andrei  •  3 decembrie 2015, 10:26

mare adevar, articolul asta pune punctul pe i

Lucian  •  3 decembrie 2015, 10:31

Tolo, acum sau taci ptr totdeauna! Am vazut reactia B1 si RealitateaTV. Celelalte tac. Ai probe!? Plangere penala la adresa statului roman. Este singura solutie, de combat! Nu se poate asa ceva. Vad ca la 11:30 va fi conferinta de presa la Arsi. Ce sa mai spuna? La Cotroceni am vazut ceva organizat pe tema Pacientilui. Iohannis parca preda G=Mxa. Ptr cei ce neaga ce scrie Tolo: ok, minte dar voi nu sunteti curiosi sa se verifice? Stati in ignoranta?

Alexandru  •  3 decembrie 2015, 10:39

Salutare, Din pacate problema cu virusii foarte rezistenti se regaseste in marea majoritatea a spitalelor din tara, iar acesti virusi pun in pericol mare majoritate a bolnavilor internati, nu doar cei arsi. Trebuie sa ai ceva noroc ca sa scapi fara nicio infectie din spitalele romaneste (ma rog in mare majoritate caci poate sunt si exceptii). Cine a avut de a face cu spitalele stie perfect ce zic. Eu vb din experinta. Am avut rude internate care s-au ales cu tot felul de infectii cauzate de virusi care se regasesc numai in spitale. Ar fi foarte interesant de facut un studiu: citi dintre totalul pacientilor internati s-au ales cu infectii in spitalele romanesti? De asemenea am o alta sugestie pentru cei care fac anchete: verificati cum se face accesul in salile de terapie intensiva; adica acolo unde sunt dusi pacientii care ies din operatie! Cit de bine este pentru un proaspat operat ca pot sa merg in vizita la el imbracat normal, cu aceleasi incaltari cu care am mers pe strada, prin metrou, etc? Cit protejeaza cipici pe care-i trag peste incaltari, sau acel halat din hirtie sau din ce o fi el facut. Sa nu mai zic ca in unele cazuri sunt refolositi! Cind mi-a povestit cineva prin 2000 ca in SUA cladirile care au functionat ca spitale un anumit numar de ani sunt demolate pur si simplu mi s-a parut absurd. Dupa ce m-am lovit personal de problema am inteles perfect. In rindul medicilor situatia asta se stie, dar cu toatea asta nu zice nimeni nimic si nu face nimeni nimic. Banuiesc ca si cei din minister cunosc prea bine situatia asta, nu au aflat-o acum! Prin tacerea lor au devenit complici si au contribuit direct la crearea acestui sistem! In mod normal daca ai de facut RMN-uri, TC-uri sau chiar tratamente cu antibiotice sau alte medicamente mai "exotice" trebuie sa ai oarece noroc ca sa prinzi fonduri sau aprobari speciale ale managerului de spitalsi sa le faci gratuit . Acum pentru amaritii din Colectiv s-au gasit super fonduri sa ii tratam in strainatate. Da asa este normal! Sa ii tratam in strainatate. Pentru ca acolo chiar au sanse. Anormal este ca au gasit fonduri doar pentru a potoli presiunea strazii!

ica  •  3 decembrie 2015, 10:42

Da, PSD-ul trebuie pus la zid, de 25 de ani guvernează numai pentru o gașcă de a lor; dacă nu vedem asta nu rezolvăm nimic, este un partid de scos înafara legii!

Andrei  •  3 decembrie 2015, 10:44

As vrea ca sa mergeti cu investigatiile pana la capat, ca sa dovediti ca acestea nu sunt doar vorbe culese de la "surse". 1. Spuneti ca spitalul de arsi este contaminat cu germeni puternici (piocianic, acinetobacter, klebsiela). Ar fi oare posibil sa prelevati probe si sa le trimiteti la un laborator de analize si sa se confirme astfel germenii? 2. Spuneti ca nu exista un protocol national in spitale pentru cazurile grave de arsuri. Puteti sa cereti si sa obtineti de la Ministerul Sanatatii o astfel de confirmare? Daca exista, ea trebuie sa existe negru pe alb scrisa undeva oficial

Mircea  •  3 decembrie 2015, 10:44

@g48ri3l: tolontan a scris si impotriva lui basescu si impotriva lui udrea si impotriva lui boc. acum cand scrie impotriva stapanului tau ponta ai o problema. chiar daca pe vremea lui basescu au fost aceleasi conditii macar pe vremea lui basescu nu exista o unitate de arsi, ultramoderna, la standarde internationale si care nu era data in folosinta asa cum a fost acum. oamenii astia puteau fi acum salvati daca unitatea era functionala insa pe timpul lui basescu nu era pentru ca era doar in constructie. nu mai manca ce nu trebuie pentru ca nu are rost. nu mai comparati mere cu pere pentru ca nu iese acelasi calcul.

adina  •  3 decembrie 2015, 10:45

cum adica : „Laboratorul nu a fost deschis, dar la marii arși, analiza de sînge nu e o urgență” nu e o urgenta? Adica nu va intereseaza sa vedeti leucocitele? ce globule albe au si daca sunt in limita normala? globulele albe arata infctia din corp ! cum adica nu a fost prioritar sa le faceti analize de sange???

dan  •  3 decembrie 2015, 10:45

domnule Catalin Tolontan, eu nu il apar pe Arafat, desi ar trebui sa o fac in mod direct, pentru ca este mai roman decat dvs sau decat altii care dau interviuri masluite, insa au recunoscut si spitalele de lainceput, nu dupa 30 zile ca marele pericol pt cei arsi este infectia, si mai mult, nu se pot transfera mare perte din ei in alte spitale din cauza starii grave in care se afla. Acum vrem sa spunem ca aveam optiunea sa moara mai bine in timpul transportului, sau in spitalele din strainatate, ca acolo nu ar avea nimeni curajul sa mai comenteze, au murit si gata, insa la noi, au murit din cauza sistemului , din cauza conditiilor spitalicesti, din cauza guvernului, din cauza primarului, din cauza prefectului si lista ar putea continua la nesfarsit, pentru ca la noi, s-a impamantenit o cutuma, nu conteaza cine, dar cineva trebuie sa fie vinovat si neaparat linsat public, mediatic, asta inaintea ca o instanta sa se pronunte definitiv asupra vinovatiei cuiva anume. As putea sa fac o paralele cu situatia din Franta in care au murit suficient de multi oameni, insa pe nimeni nu am auzit ca ar fi de vina guvernul, serviciile, si sa ceara si demisia si linsajul mediatic, dar, la noi, daca nu paare unul in fata camerelor cu catusele la maini inseamna ca e coruptie si organele abilitate nu isi fac treaba.. Eu, daca as fi fost in locul lui Arfata, si stiind conditiile din spitale, as fi spus ca nu pot acorda ajutor victimelor, sa vina americanii, israelienii , francezii, germanii cui ambulantele sa ii ia din fata clubului, si atunci nu ar mai comenta nimeni deciziile institutiilor din acea seara. Ne-am obisnuit sa facem spectacol in strada si la TV si am uitat sa mai si muncim, sa ne vdem de treaba noastra, sa ne indeplinim obligatiile fata de institutiile statului si fata de stat, stim sa strigam fara a sti ce, ca doar asa scria acolo pe facebook, in rest avem creierele spalate, nu avem o viziune, absolut nimc nu ne face sa gandim, robiti ai media, manevrati fiecare dupa interesele economice.

Dan I.  •  3 decembrie 2015, 10:47

Domnule Tolontan, va respect si va apreciez munca de investigatie, insa in privinta situatiei mai sus descrise, domnul dr. sef al sectiei ATI al Spitalului de Arsi a facut cam multa parada care se va transforma cu siguranta intr-o paranoia nationala, iar medicii si institutiile de sanatate vor iesi din nou cu imaginea sifonata. Intrebati medicii din sectiile de ATI din orice spital din lume si veti primi acelasi raspuns: exista flora bacteriana peste tot - de la pioceanic la pseudomonas aeruginosa, iar pentru pacientii intubati sau ventilati mecanic riscul infectiilor nosocomiale este foarte mare. Credeti ca daca se vor baga bani mai multi in sanatate vor pleca acesti germeni la plimbare? Sistemul, e adevarat, este asa cum e, insa noi l-am acceptat si am mers asa inainte. S-a furat si s-a furat si am stat acasa si ne-am spus: lasa, ca se poate si mai rau. E un pic fortata interventia dumneavoastea acum, dupa Colectiv cand, de zeci de ani se moare in sectiile ATI si Infectioase tocmai din cauza acestori germeni. Daca veti vorbi cu marile somitati in domeniul medical din lume, veti avea surpriza ca se confrunta cu aceiasi germeni, insa acolo tratamentul se face cu cele mai bune medicamente, nu cu cele mai ieftine, cum e la noi. Asa ca, pana vom ajunge sa avem salariile din occident, sa cotizam pentru sistemul de sanatate ca si cetatenii din occident, vrem cam prea multe si suntem nerealisti. Nu trebuie sa murim din cauza sistemului, dar nici nu putem sa emitem pretentii exagerate. Medicul de la Spitalul de Arsi are, in parte, dreptate, dar si daca ar fi avut spitalul la standarde europene n-ar putea face minuni. In rest, spor in toate, domnule Tolontan....continuati munca pe care o faceti foarte bine dar daca ati livra si niste solutii ar fi extraordinar. Eu unul am obosit asteptand sa mai vad evolutie in societatea noastra. Numai bine!

Cati  •  3 decembrie 2015, 10:47

De ce nu e acest articol pe prima pagina, pe manseta tuturor ziarelor tiparite si online ? Mie mi se pare de o importanta capitala. Si stiu ca e adevarat pt ca se potriveste cu informatiile din multe alte articole pe care le-am citit pe subiecte asemanatoare. Gasesc de asemenea extrem de interesant si la obiect cele spuse de comentatorul Marius mai sus in privinta dr-lui Arafat. Fara sa am informatile dansului din interior, imi facusem aceeasi parere. D-le Tolontan, va invit sa nu lasati acest subiect la stadiul de alertare numai. Mergeti mai adanc, poate in colaborare si cu Vlad Mixich, poate determinati inceputul schimbarii sistemului, ca schimbarea in sine va dura ani intregi. Multumesc !

Voinea  •  3 decembrie 2015, 10:47

Medicilor francezi li s-a spus ca noua sectie din Floreasca nu are autorizatie de functionare. Sectia este perfect functionala, francezii au vrut sa opereze si sa trateze in acea sectie, banuiesc ca stiau sa foloseasca toate acele aparaturi din moment ce au vrut sa intre sa opereze acolo. Puteau sa izoleze si sa trateze in conditii optime sase oameni si sa opereze mai multi. Nu au fost lasati pentru ca "cineva" nu a dat autorizatie de functionare nici pana in ziua de azi :-( Daca se dovedeste lucrul asta, "cineva" trebuie sa raspunda pentru asta.

Sebastian  •  3 decembrie 2015, 10:53

In Europa mor anual in jur de 50.000 de oameni in urma infectiilor cu germeni contactati in spitale. In Germania sunt intre 10.000 si 15.000 anual, in SUA chiar intre 50.000 si 100.000. Datele din Europa sunt publicate anual de ECDC - Centrul European de Preventie si Control. La bolnavii internati la reanimare se inregistreaza o rata de imbolnavire de 15% , cei mai multi fiind cei ce necesita ventilatie mecanica. Exista cauze multiple descrise in tratatele de medicina, de ce pacientii cu arsuri grave mor in urma infectiilor bacteriene, iar asta oriunde in lume. Mie personal mi-ar fi rusine ca medic sa fac din aceasta tema o campanie de imagine dandu-mi asa mai multa importanta decat pot sa acumulez facandu-mi datoria. https://de.wikipedia.org/wiki/Nosokomiale_Infektion

Lidia  •  3 decembrie 2015, 10:54

Este adevarat ca spitalele sunt pline de virusi si microbi si doctori foarte prosti

degetel  •  3 decembrie 2015, 10:56

Haideti, domnu' Tolo, dati-ne solutia, cum sa facem? O centrare, asa, mai pe extrema dreapta, cu cartonas rosu pentru Arafat, suspendarea pe un numar nedefinit de etape a sistemului public de sanatate si introducerea in joc de spitale si asigurari de lux numai pentru privilegiatii noii "revolutii"? Haideti, ca sunteti destul de transparent ca sa vedem schema de atac la poarta...

Cătălin Tolontan  •  3 decembrie 2015, 10:58

@stefan c: [email protected]. Da, stim despre subiect, medicii au vorbit si despre acest lucru, dar asteptam un mail. Multumesc.

Cătălin Tolontan  •  3 decembrie 2015, 11:00

@Dan I: aveti dreptatate, aceasta este conditia reala a sistemului romanesc de sanatate. Si, daca sintem onesti cu noi, acum nu putem pretinde altceva. Citi bani dam, atitia avem. Ce conducatori alegem, acestia ne conduc. Cit ne implicam noi, atita se implica si altii.

Razvan Vasioiu  •  3 decembrie 2015, 11:02

Asa am spus si eu in 6 noiembrie : " Din pacate vad la TV si pe buna dreptate... tipic romanesc.... sefii ... ministrii , purtatorii de vorbe etc.... spun e bine ... e minunat pacientii sunt perfect tratati .... NU e adevarat !!!! Doctorii fac tot ce pot dar spitalele sunt pline de Pioceanic (Pseudomonas aeruginosa) si Clostridium . sunt in cearceafuri , in linoleum , in pereti, pe faianta de la WC peste tot , foarte rezistenti . Nu se pot scoate decat daca inchizi spitalul cu totul !!! " Nu inteleg de ce nu se face chestia asta asa de simpla si destul de ieftina sa spunem: Inchis spital ( prin rotatie) sterilizat / modernizat circuite acces - camera pt vizitatori NUMAI separat de spital si acces personal / pacient circuit unidirectional cu asepsie / antisepsie

dice  •  3 decembrie 2015, 11:12

Ai dreptate Tolontan sa demasti tot ce poti demasca, asa trebuie sa facem toti. Poate ca spitalele aratau mai bine si erau mai curate daca unii dintre medici, unele dintre asitente, managerul, n-ar fi furat. Medicii si asistentele cinstiti traiesc o drama, chiar nu pot face nimic. Ar insemna sa-si reclame colegii, ceea ce e dificil. Insa cu investigatiile de presa chiar e o cale spre rezolvare. Ar trebui un site de reclamatii strict din domeniul medical iar un departament din DNA sa se ocupe doar de aceaste probleme. Am fi socati de ce ar iesi la iveala. Cu banii furati poate ca aveam si spitale mai multe, spitale refacute si tot asa. Spor la lucru! Poti sa ai orice opinie politica, atat timp cat faci ce faci de mai multi ani ai tot sprijinul si tot respectul cititorilor.

Iulia  •  3 decembrie 2015, 11:12

Trebuie sa lasam pesimismul cu 'nu cred ca se va schimba ceva...', cu 'se stia si inainte de Colectiv', speculatiile si teoria conspiratiei si sa ACTIONAM ACUM cu Sanatea si nu numai!

Cristina  •  3 decembrie 2015, 11:14

Sa inteleg ca domnul Lascar asteapta sa ii creasca nepotii si sa isi ia diplomele de doctori ca sa dea drumul la saloanele mega de la Floreasca. Macar cei de la Spitalul de Arsi mai au putina constiinta. Sa vedem daca mai au si altii.

Alexandru  •  3 decembrie 2015, 11:27

Tot aud ca nu sunt bani, ca nu sunt fonduri. Nu exista fonduri pentru Sanatate? Platesc la CAS de ma cocosez (eu si angajatorul pentru care lucrez)! Si nu sunt singurul! Si atunci unde sunt banii? Pai e simplu banii aia sunt in diverse vile limuzine sau concedii exotice! Pai de ce? Ia sa vedem: Firma X de produse farmaceutice sau de tehnica medicala, sponsorizeaza cu bani, excursii, conferinte si mai stiu eu ce pe dr Y,Z,V pentru a fi favorizati. Dr trebuie sa se revanseze. Cum: pai generind un buget de venituri de x ori mai mare decit sponsorizarea primita. Si uite cum banii (care de fapt nu sunt) deja nu mai sunt cheltuiti judicios. Mai departe: firma Y da spaga pentru a cistiga licitatia de dotare a nu stiu carei sectii. Cum se recupereaza banii dati spaga? Umflam preturile produselor. Din pacate sistemul juridic nu prea sperie infractorii in Romania, dar am urmatoarea intrebare pentru cei care alimenteaza sistemul acesta defect: Stimati domni, daca in club erau copiii sau nepotii vostri le puteati cumpara zile in schimbul banii pe care i-ati furat din sistem? Data viitoare cind mai furati bani din sistem luati in calcul si acest aspect!

Ion  •  3 decembrie 2015, 11:30

Articolul prezent induce multa confuzie, bulversare si reactii adverse, cititorii, majoritatea, de buna credinta nu inteleg problema, mai ales ca unele afirmatii le fac unii medici. Sa o luam pe rand : 1. Dr. dr. cu interviul are nevoie de 17 ani, de meserie, si de o catastrofa, ca sa iasa in presa, si sa spuna unde si cum lucreaza. De ce nu a facut-o pina acum, nu in cazul Colectiv ( presa abia apuca..) ?. 2 Este extrem de dificil si periculos, sa afirmi ca o arsura ( de tipul celor de la Colectiv) vine neinfectata, apoi a napadesc microbii, din spital. Pacientii iau de la inceput antibiotice, de la inceput li se face un tratament chirurgical. 3. Nu exista spital, in lume fara infectii nosocomiale, dar, in cazul acesta, cind este o catastrofa, si vin zeci de pacienti gravi, e greu sa lucrezi in conditii de maxima antisepsie, in timp scurt si la toti.. Sau nu-i asa ?. 4. Dl dr. cel ce da interviu, nu vorbeste de loc de arsurile de cai respiratorii, de cele faciale, care, de la inceput agraveaza evolutia. Un ars este un pacient complex, are pierderi de lichide ( electroliti, proteine, etc) trebuie sa le pui la loc, rapid, are nevoi multiple ( medicamente,laborator, caldura, etc.). Cunoaste dl dr. in lume, vreun spital , pentru arsi, capabil sa primeasca, in orice moment, 100 de pacienti,gravi, pe toti in conditii de asepsie ? 5. Dl dr, are mari scapari profesionale, daca afirma ca doar la Bucuresti se face baia arsului, sau daca crede ca transportul, imediat era salvator de viata.Mai degraba dansul isi refuleaza niste frustrari , mai vechi, acolo , la Arsi , se stie, au mai fost probleme. 6. Dl dr.este pe dinafara, daca afirma ca se lucreaza fara protocol. Niciunde in lume nu exista protocol national, spitalele, si-l fac, dupa modele de afara. Toti au protocol. Arsura se suprainfecteaza usor, cu piocianic, cu Klebsiella, cu alti germeni, nu exista conditii- in caz de calamitate- sa faci salon izolat de un pat, cu o asistenta linga pat. Nu facem noi autostrazi, dar spitale La copii,spre exemplu- toti cei arsi peste 20% S.C.sint dusi cu elicopterul, la Bucuresti. la Grigore Alexandrescu.Mor multi, si acolo, dar cheltuielile sint imense !7. Nu trebuie politizat cazul, scopul este salvarea pacientilor, nu schimbarea ministrilor sau a sefilor de institutii. "Rufele se spala in familie" nu in ziare sau la televizor. La buget sanitar romanesc este rusinos sa ceri rezultate nemtesti ( de ex.). 8. Se spune : "Medicii francezi care erau în țară chiar în acele zile pentru programul de Unități de Arși al Băncii Mondiale au spus despre spitalul nostru doar atît: «Totalement vetust»”- Astea sint conditiile de la Arti, Dle Tolontan, pina acum in ce tara ati trait ? Ce trebuiau sa faca medicii : sa inchida spitalul ?. Un articol scrie in spiritul " medicii sint de vina", pe cand un medic primar, in 80% din cazuri, dupa 40 de ani, de spital ,iese cu 1300-14000 lei pensie ( nu ca un politist), dar asta, dle Tolontan, nu prinde la public !

Cipinho  •  3 decembrie 2015, 11:41

Sunt convins ca doctorii au facut tot ce le-a stat in putere pentru a-i salva pe ranitii arsi in incendiu. Cred ca niciun oras din lume nu are posibilitatea sa primeasca in spitale un numar atat de mare de arsi. De acord ca sistemul nostru este subred, dar bolnavii ar fi trebuit imediat transferati catre alte spitale din Europa si nu dupa o saptamana cand deja se infectasera. de ce nu-i luati la intrebari si pe cei care au taraganat mutarea pacientilor?

Israelian  •  3 decembrie 2015, 11:45

CORECT PIOCIANIC SE NUMEA PÂNĂ MAI IERI PSEUDOMONAS AERUGINOSA,APOI kLEBSIELLA .....SUNT CELE MAI ÎNTÂLNITE INFECȚII CU ELE ÎN SPITALE ,INCLUSIV Israel.iMPORTANTĂ ESTE LUPTA INTELIGENTĂ CONTRA LOR.TOLONTAN ÎNSĂ E INSUL CU CONTRE ȘI BĂȚUL PRIN GARD.Mă mir că încă nu s-a atins și de noul general femeie de la Spitalul Militar de Urgențe.GĂSEȘTE EL CEVA.PENTRU TOȚI ANALFABEȚII ROMÂNIEI...VIRUS LA PLURAL NU FACE VIRUȘI CI VIRUSURI !!! CICĂ REDACTOR ȘEF LA GSP....

gigelos  •  3 decembrie 2015, 11:46

De cate ori ajung la Urgenta Floreasca vad acolo zeci de doamne cu niste fuste lungi si cu niste domni mustaciosi foarte galagiosi . Cred ca sunt cam 2 mil . Ceva taxe la stat ?Nu cred . Par bine tratati de catre cadrele medicale . Cel putin acum 7-8 ani ziceai ca e tabara de refugiati acolo , calcai peste ei , cred ca Bucur fostul director mare iubitor , a murit

Cătălin Tolontan  •  3 decembrie 2015, 11:59

@Ion: sint niste interviuri, noi am consemnat, doreati sa le infrumusetam sensul? Aveti dreptate cind spuneti ca nu ne putem astepta sa fim tratati in Romania in conditii de Germania. Nu aveti dreptate cind ii certati pe medici pentru ce au declarat. Sint fapte, nu opinii ale lor.

Marlena  •  3 decembrie 2015, 12:10

Ștefan c - contactati-ma pe e-mail. [email protected]

Lucian  •  3 decembrie 2015, 12:12

Conferinta de presade la Arsi este o rusine! 1. afara pe trepte? = Umilitor 2. Tehnica medicala! de unde stie un reporter ce sa intrebe? fondul discursului este impardonabil. " Ala" fara halat este mai cooperant. " Ala" mascatul e doctor. Deci ajunge 1 cada, alalaltul ar trebuo rezerva individuala cu cada. 3. O singura concluzie: plangere penala la adresa statului ! ( ala mascatu, spune ca nu el construieste spitale, si cu asta are dreptate )

Comentează