Viața și timpurile judecătorului Camelia Bogdan

De ce tace magistratul care a fost plătit în timpul dosarului ICA dintr-un program în care autoritatea contractantă a fost Ministerul Agriculturii, parte în proces?

marți, 16 februarie 2016, 12:49

UPDATE:  Iar și-au făcut televiziunile agenda zilei din noul dosar penal al lui Gabriel Oprea fără să citeze cum Evenimentul zilei a deschis astăzi ziarul cu subiectul mașinii de lux oferite fostului ministru. EvZ a avut o zi avans înaintea comunicatului DNA. Și nimeni din televiziuni n-a citat articolul lui Petrișor Cană! 

În toamna anului trecut, un judecător federal american a vizitat România.

“Azi, 19 noiembrie 2015, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, domnul procuror Bogdan Gabor, vicepreşedinte, şi domnii judecători Mircea Aron, Horatius Dumbravă şi Cristi Danileţ, membri ai Consiliului, au primit vizita doamnei Gene Pratter, judecător federal al Statelor Unite ale Americii. În cadrul vizitei de lucru, reprezentanţii Consiliului au prezentat funcţionarea instituţiei şi rolul său constituţional de garant al independenţei justiţiei”, a anunţat CSM.

În aceleași zile, Gene Pratter a ținut o prelegere cu ușile deschise la ”Crowne Plaza” în București.

”Sunt un judecător specializat în probleme de etică a judecătorilor, ceea ce mă transformă în ținta glumelor prietenilor mei”, și-a început magistratul discursul, zâmbind.

”Indiferent cât de vag sună domeniul, etica judecătorilor reprezintă un lucru vital, pentru că e vorba despre încrederea publicului în justiție”, a continuat Gene Pratter.

Judecătorul federal, a cărui vizită în România s-a făcut la invitația Ambasadei Statelor Unite, a oferit câteva exemple despre ce presupune etica judecătorilor în SUA.

”De pildă, că tot vor veni alegerile, un judecător nu are voie să-și înfigă pe peluza din fața casei un steag de susținere pentru un candidat sau un partid”, a exemplificat ea.

”E aceasta o restrângere a drepturilor mele și o restrângere a drepturilor soțului meu, care are propriile opțiuni politice? Da, e o restrângere de drepturi, dar o accept pentru că e necesară pentru ca oamenii să aibă încredere în justiție”, a explicat Gene Pratter.

Magistratul federal a relatat o situație în care un judecător s-a recuzat pentru că soțul acesteia făcuse parte din Consiliul de Administrație al unei firme care ajunsese pe rolul Curții. Soțul nu mai făcea parte din CA la momentul judecării cauzei, dar era suficient că mai demult câștigase bani de la acea firmă!

Poate că nu era direct un conflict de interese, dar era suficient de riscant pentru prestigiul judecătorului ca să ia în calcul acest lucru.

Restricțiile unui judecător, conform lui Gene Pratter, se extind nu doar asupra familiei, dar și asupra celor care lucrează pentru magistrat. ”Oamenii din biroul meu de judecător federal au și ei aceleași obligații de conservare a independenței”, a mai spus ea.

Ce face un judecător din Statele Unite dacă întâlnește o dilemă etică?

Are la dispoziție un cadru formal, un comitet restrâns de judecători, cu care poate să discute. Așa ceva are în vedere și CSM prin numirea unui magistrat de integritate. ”În SUA, comitetul formulează o opinie, care nu este însă obligatorie. Decizia îți aparține ție, ca judecător”.

Pratter a mai oferit tinerilor juriști din sală un sfat. E valabil pentru orice profesie.

”E un sfat pe care-l aplic și eu, după zeci de ani de activitate în instanță. Îi povestesc dilema profesională etică unui coleg în care am încredere. La rândul lor, cei care au încredere în mine vin și mă caută atunci când au o situație neclară”, a povestit judecătorul.

De aici pornește discuția.

Săptămâna trecută, Grupul de Investigații Politice a relatat cazul judecătorului Camelia Bogdan, care a primit bani de la o firmă care a organizat un seminar pentru o entitate subordonată Ministerului Agriculturii.

Altfel spus, pe parcursul dosarului ICA, unde Ministerul Agriculturii era parte, judecătorul Camelia Bogdan a primit 10.000 de lei într-un proiect derulat de Ministerul Agriculturii.

A trecut o săptămână și nu există nici o reacție oficială. Nici a judecătoarei, nici a CSM, garantul independenței justiției. E adevărat, spune o știre Agerpres, că în CSM s-a sesizat Inspecția Judiciară.

Banii erau de la un finanțator străin, Banca Mondială, potrivit Evenimentului zilei, care citează comisarul.ro.

Dar organizarea finanțării s-a făcut prin Autoritatea de Management din subordindea Ministerului Agriculturii.

Să nu ne facem că nu înțelegem situația! Banii sînt de afară, dar autoritatea contractantă este Ministerul Agriculturii!

Și, mai ales, să nu uităm. Acum un an și jumătate, când Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare, nu doar presa, ci și publicul s-a divizat. Două opinii s-au înfruntat.

I. O parte, articulată în jurul discursului Antenei 3, a pretins că verdictul instanței e o răzbunare politică a regimului Băsescu.

II. Cealaltă parte, unde am intrat și eu, ca jurnalist, a susținut că decizia definitivă a judecătorilor este sacră și că Dan Voiculescu nu este o victimă, ci este vinovat deoarece așa a decis justiția.

Pentru ca justiția să capete ”pașaportul sacrului” (P. Legendre) e nevoie să ne fie clar tuturor că ”statul nu este guvernământul oamenilor, este domnia normelor” (W.Leisner).  Judecătorii înșiși se supun normelor, fie că acestea sunt legi sau reguli interne ale meseriei lor. Judecătorii sunt subordonați nu doar Constituției, ci și cerințelor profesiei.

După cum observa, în lucrarea sa ”Statul de drept”, Jacques Chevallier, ”Idealul statului de drept este suprimarea oricărei puteri discreționare”. Puterea judecătorului nu este discreționară. El nu poate face orice dorește. Dimpotrivă, în primul rând el nu face ce dorește pentru că el, judecătorul, este garantul apărării drepturilor celorlalți.

Dacă nu, să ne întoarcem la legea Vestului, cînd Paul Newman rupea paginile care nu-i conveneau din Codul penal în ”The Life and Times of Judge Roy Bean”. Dar acela era un film.

Ce reprezintă tăcerea de azi în viața și timpul judecătorului Camelia Bogdan?

Tace judecătorul pentru că are sentimentul că e parte a unei puteri discreționare, care nu trebuie să dea explicații? Tace judecătorul pentru că ne invită să credem cu pioșenie în verdictul său? Tace judecătorul pentru că, pur și simplu, nu înțelege în ce conflict de interese s-a băgat?

Sau tace pentru că atunci când te consideri protejat, nu-ți mai bați capul cu fleacuri precum conflictul de interese?!

Când am susținut că Dan Voiculescu nu e o victimă politică, pe norme ne-am bazat, nu pe credința într-un judecător sau altul.

Așa se face și diferența, spune Chevallier, ”între un stat de drept, funcționând <în baza legii>, vizând protejarea libertăților individuale și limitarea puterii, și statul despotic, funcționînd <în baza credinței>, fondat pe un principiu de supunere totală față de o putere înzestrată cu o autoritate nelimitată”.

Când puterea, orice putere, decide ea însăși cum și când respectă normele, statul de drept nu-și merită numele.

Ideea că ”lasă că e bine că a fost condamnat Voiculescu, fiți convinși de asta și credeți în judecător!” poate fi un năduf, dar niciodată o sursă de încredere în drept.

Justiția presupune egalitatea părților. Cum se pot simți egali inculpații în luptă cu un minister din decizia căruia a fost plătită judecătoarea Camelia Bogdan?

Justiția se bazează pe imparțialitatea judecătorilor. De ce să pretindă un judecător să fie considerat imparțial când el prestează contra cost un serviciu pentru angajații uneia dintre părțile din dosar?

Pe 7 iulie 2015, la termenul din dosarul ICA, judecătoarea Camelia Bogdan anunță că intră în concediu.

Între 21 iulie și 2 august, se duce două săptămâni în concediu pe banii distribuiți de Ministerul Agriculturii. Pe 4 august revine din vacanță și pe 7 august 2015 dă verdictul, în urma căruia Ministerul Agriculturii are de luat peste 60 de milioane de euro.

Statul de drept ”aduce autoritățile publice la același nivel cu cetățenii” (P.Amselek). E greu de înțeles cum, în calitate de angajator temporar, fie și indirect, al judecătorului Camelia Bogdan, Ministerul Agriculturii ar fi la același nivel cu cetățenii cu care era într-un conflict juridic arbitrat chiar de Camelia Bogdan.

Tu, ca magistrat, cum poți să le pretinzi cetățenilor să te vadă azi angajat al angajatului unui minister și peste două zile judecător obiectiv al aceluiași minister?

Cred același lucru ca în urmă cu un an și jumătate despre Antena 3 și despre condamnarea lui Dan Voiculescu.

După cum faptul că Mugur Ciuvică mă numește băsist și mă ia peste picior ori de câte ori poate nu are nici o legătură cu faptele pe care el le-a descoperit și care sunt importante. Părerea lui despre mine nu mă îngrijorează, dar informațiile pe care le-a expus mă preocupă.

Nu simt o culpă pentru că am avut încredere în justiție împotriva unei situații care-l viza chiar pe patronul ziarului și care m-a contrapus furiei vedetelor Antenei 3.

Mâine aș proceda la fel. Mai multe instanțe succesive au considerat ICA o infracțiune, asta înseamnă că e o infracțiune.

Când cumperi de la stat cu 100.000 de euro o proprietate de milioane, vorba judecătorului Mustață, care saliva ca un cunoscător al tarifelor, îți asumi acest risc.

Nu noi, cei care am mizat pe justiție, am greșit, ci judecătorul Camelia Bogdan, care s-a comportat ca și cum n-ar conta dacă ea inspiră sau nu încredere.

Tace Camelia Bogdan pentru că speră ca subiectul să se uite? Nu se va uita.

A greșit judecătorul atunci și greșește azi, când tace.

Poate că e timpul ei, dar e viața noastră.

 

Comentarii (162)Adaugă comentariu

Gazeta Politica  •  17 februarie 2016, 9:35

De aceea merge totul asa de bine in tara asta,toti vor sa faca de toate prost, in loc sa faca ce stiu, bine. Politica nu are ce cauta aici,sant destule ziare de politica. Chiar am vrut sa ma abonez!

r  •  17 februarie 2016, 9:38

Un autor francez... scuze ca nu mi-l amintesc vorbea despre administratiile locale ca avand nevoie de o suplete a prerogativelor de putere, deciziile putand fi discretionare dar niciodata arbitrare. Totusi referinta este strict la decizii ale administratiilor locale, nu cred ca include si restul institutiilor. In Franta, deciziile in urbanism sunt si de dragul esteticii/frumosului - adica asumat subiective, pe cand in SUA sunt doar corecte, fara drag de ceva. Frumosul e discretionar dar nu arbitrar. Nu prea are legatura cu subiectul, scuze....

titi  •  17 februarie 2016, 9:43

tolo , it's me again ! Cum mai stai cu "artimetica " ? Remember : 1850 euro > ( n.b. adica mai mare sau mai mult ) de cit 2500 euro , adica pentru *** cazul patinoar Brasov ( nou-nout , 4 tribune etc.) vs. pationoar Gyor ( reparare acoperis plus una tribuna noua ). Cit despre articolul de azi , doar un citat si dupa ce-l citesti fa un exercitiu de logica ( impreuna cu ciuvica of course ... ) : " Săptămîna trecută, Grupul de Investigații Politice a relatat cazul judecătorului Camelia Bogdan, care a primit bani de la o firmă care a organizat un seminar pentru o entitate subordonată Ministerului Agriculturii." Citatul e din "marele " tolo , "independentul " tolo , haiducul tolo , maria-sa tolo intiiul ( si ultimul sper ). Banuiesc ca ai baut macar odata in viata ta Pepsi sau Coca-Cola ! Daca DA , atunci afla ca si Base a pus Cola in wiskey ! Ai inteles ce-am vrut sa zic ? Iti traduc totusi : "deci " esti un basist !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

speedofmind  •  17 februarie 2016, 9:48

Rationamentul lui Tolontan este ridicol si superficial, justificat aparent si de interpretarea tendentioasa a unei legi cu lacune. Aplicand acelasi rationament ajungem la concluzia ca, judecatorii fiind platiti din buget nu pot judeca in nici un proces in care statul este parte. Aplicand acelasi principiu (adica veniturile comanda constiinta)rezulta ca, Tolontan fiind angajat la un patron condamnat de Camelia Bogdan o ataca la ordin. Tolontane, aplicam rationamentul sau servim gargara cu exceptia?

brod  •  17 februarie 2016, 9:55

domnule Tolontan, puteți dovedi că judecătorul a plecat în concediu exact pe banii primiți de la Banca Mondială și nu pe unii economisiți sau primiți înainte?! dv. înșivă afirmați, clar și limpede că „Banii erau de la un finanțator străin, Banca Mondială, potrivit Evenimentului zilei, care citează comisarul.ro. Dar organizarea finanțării s-a făcut prin Autoritatea de Management din subordindea Ministerului Agriculturii”. Și dacă EVZ sau comisarul.ro se înșeală? căci despre dl. Ciuvică... însuși domnia sa a declarat public (atunci când l-au umflat procurorii lui Năstase, pentru un fel de Armaghedon, prin 2001)) că a funcționat ca șef al cancelariei prezidențiale fără să știe să transmită un email. și parcă tot pe la Antene a spus-o. .

vasglo  •  17 februarie 2016, 9:56

"Banii erau de la un finanțator străin, Banca Mondială, potrivit Evenimentului zilei, care citează comisarul.ro." Catalin, Corect, numai ca acesta este numai un fragment si in niciun caz articolul confratilor de la EVZ. Ori citarea partiala se poate transforma in minciuna prin omisiune.... Iata partea ESENTIALA care lipseste din opinia EVZ: "Ciuvică susţinea că banii au fost livraţi după un seminar susţinut pentru Ministerul Agriculturii, suma fiind livrată judecătoare printr-o firmă de consultanţă. Totuşi, surse citate de comisarul. ro arată următoarele lucruri: Nu ar fi vorba de conflict de interese pentru că ANI ar susține într-un document la purtător că prestația cu pricina nu constituie conflict de interese, fiind asimilată cu învățământul. Nu ar fi primit bani de la partea interesată pentru că prestația s-a făcut nu pentru Ministerul Agriculturii, ci pentru firma care a organizat trainingul pentru funcționarii APIA. Nu au fost bani din bugetul Ministerului Agriculturii. Banii au venit chiar de la Banca Mondială (nu Uniunea Europeană) prin Programul CESAR (Proiectul Completarea Sprijinului Financiar acordat de Banca Mondială pentru Restructurarea Agriculturii în România). Chiar dacă UMP (Unitatea de Management a Proiectului) era Ministerul Agriculturii, trainingul s-a făcut printr-o firmă specializată care a contactat și angajat independent de minister cursurile - plata s-a făcut de către firma de consultanță” Deci, in cauza, avem si o investigatie ANI care a clarificat presupusul conflict de interese. Parafrazand se poate spune: "Camelia Bogdana tace pentru ca a vorbit ANI"...-:)

X  •  17 februarie 2016, 10:07

Tolontane, ne cam plictisesti. Ocupate de sport , daca esti in stare.

dan  •  17 februarie 2016, 10:09

1. Corect,in ceea ce priveste conflictul de interese. Este vorba de pozitia in care te afli, este vorba despre potentialitate. 2.Cum poate cineva sa creada ca aceasta "judecatoare" a putut da un verdict in cunostinta de cauza, avand in vedere timpul pe care l-a alocat studierii dosarului, si modalitatea in care a condus procesul? Cum poti Cataline sa ai incredere intr-un asemenea verdict? De ce trebuie sa avem incredere oarba in orice solutie judecatoreasca, chiar si atunci cand avem elemente clare ca ceva nu e in ordine? Nu ti s-a parut nimic suspect, de la felul in care a fost redeschis dosarul, pana la felul cum s-a judecat, cine a judecat si chiar sentinta propriu-zisa? Aceeasi reteta cu victime colaterale ca la Nastase, chiar nimic suspect care sa ne faca sa ne punem niste intrebari? Chiar sa credem orbeste, doar ca ne numim stat de drept? Doar ne numim. 3. Apropo, de astfel de sentinte. N-am sa inteleg niciodata asa zisa infractiune a complicitatii la abuz in serviciu. Nici la Becali in cazul schimburilor de terenuri, nici la cel de la Iasi cu transformatoarele cu renel, etc. In toate cazurile a incercat sa se probeze darea de mita, s.a. Nu s-a reusit nicaieri si s-a venit cu gaselnita asta cu complicitate la abuz in serviciu. Un privat are intotdeauna interesul sa cumpere ceva cat mai ieftin, si sa vinda ceva cat mai scump, oricine are acest interes. Vina e a statului care vinde, daca vinde prea ieftin si tot a statului care cumpara, daca cumpara prea scump. Atata timp cat nu se dovedeste ca privatul a influentat cumva decizia celui aflat in slujba statului, care-i vina privatului? Sa-i spuna statului nu cumpar asa ieftin? E impotriva firii, a pietei, etc. Asta daca vrem sa fim o tara in care se face justitie pe probe si nu pe impresii si banuieli. Ce crezi desprea asta Catalin? Multumesc

no name  •  17 februarie 2016, 10:10

pana la urma exista Dumnezeu si in felul lui invarte roata ptr toata lumea ... are dreptate cineva mai sus acum nu scrii nimic de copii aia care au murit fara nici o vina da la Colectiv ai aruncat cu noroi in toata lumea. Imi doresc doar sa va dea afara nu doar din sedii si din tara. Manipulatorii si formatori de opinie de ***. Acum ti-ai gasit sa scrii de judecatoare nu va dati seama ca aveti toti lesele puse de Camelia voastra :) ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

je  •  17 februarie 2016, 10:15

tolontane, ti-ai dat arama pe fata cu acest articol.de zile bune mor bebelusi in spitale si nu stie nimeni de ce , autoritatile tac malc , presa aservita tace si te-ai trezit acum tu sa ne povestesti niste vise de ale tale.de ce naiba tolontane nu te-ai revoltat ca statul nu pune in aplicare o hotarare judecatoreasca definitiva si anume recuperarea prejudiciului de la stapanul tau voiculescu???de ce te-ai trezit chiar acum sa scoti pe piata articolul asta ??trebuia sa te alaturi *** in studioul antenelor de serile trecute .m-ai dezamagit profund si pt mine esti un nesimtit.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

paul cristian stefanescu  •  17 februarie 2016, 10:50

Am mai postat asta odata si... a disparut!!!! Am avut inspiratia sa-i dau un copy-paste cand "astepta moderarea". De ce a disparut comentariul? Cine e de vina? Norvegienii cu spiciu, matale, militianul de pe stalpul de telefon? Tace pentru ca nu i s-a ordonat ce sa zica si nu poate sa zica ceva aiurea. Nu i s-a ordonat ce sa zica pentru ca nu s-a stabilit inca varianta optima la „ce trebuie sa zica”. Nu s-a stabilit inca, deoarece situatia este foarte complicata. Cine i-a ordonat ce sa zica, atunci cand i-a transmis la briefing verdictul pe care trebuia sa il dea si sa il legitimeze in calitate de judecator, habar nu a avut de mica escapada de la Poiana Brasov, ce se petrecea in paralel cu misunea principala. A fost doar o coincidenta nefericita ! Nasucul blond si-a facut datoria, fara abatere, iar acum nu e responsabilitatea ei sa raspunda deontologilor, pentru ca niciodata nu a fost responsabilitatea ei. Iar responsabilii sunt un pic incurcati deocamdata, ca e o situatie de criza. Ce sa-i zica sa zica? Cine sunt acesti responsabili? Daca il veti vedea vreodata pe John Perez de la Miami, cel care a distrus bijuteria ARO Campulung, extradat cu catuse la maini, in urma unei perfecte colaborari intre Kovesi, Coldea (de la Servicul de Informatii deservit de angajati romani) si US Embassy, inseamna ca raspunsul la care ma gandesc eu e gresit. Asa m-am gandit eu, din surse deschise si din multe carti de istorie si din doua beri Neumarkt la PET. *** JUSTITIA!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mihai  •  17 februarie 2016, 10:58

Draga Tolo, Hotii, coruptii, infractorii, puscariasii, plagiatorii, repetentii, jurnalistii corupti, derbedeii, falsii revolutionari, pensionarii cu pensii nesimtite si nemeritate se sprijina reciproc ca sa se imbogateasca fara munca si sa scape de puscarie. Revolta din 2015 nu trebuia sa se termine pina cind marii infractori, care au devalizat tara, nu ajungeau in puscarie, iar averile nu le erau integral confiscate. Asa, infractorii din parlament, din justitie, de la CNA, jurnalistii corupti lucreaza in continuare la demolarea statului de drept, la slabirea justitiei, la favorizarea infractorilor, la dezincriminarea faptelor de coruptie. Pina cind toti acesti infractori nu vor ajunge in puscarie, iar averile nu le vor fi integral confiscate, nu va fi liniste, nu va fi dreptate, nu va fi democratie in tara. Se pare ca nimeni nu este revoltat pentru eliberarea in continuare a infractorilor din puscarii pentru ca au scris, chipurile, lucrari stiintifice. Se pare ca nimeni nu este scandalizat ca plagiatorii, impostorii, parlamentarii isi acorda pensii si indemnizatii nesimtite, ca-si infiinteaza pseudo academii, de la care incaseaza sume uriase pe viata. Problema unor likele din presa este sa-i atace, sa-i calomnieze pe judecatorii cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili, care-i aresteaza pe stapinii lor. Bineinteles ca aceste likele si stapinii lor doresc ca judecatorii cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili sa se abtina sa-i judece pe infractori. Gasesc aceste likele motive pentru a cere ca judecatorii cinstiti, corecti, competenti, incoruptibili sa stea departe de procesele infractorilor din Mafie. Asa au incercat alte likele din presa, cu ajutorul unor judecatori corupti, care au achitat o santajista, sa o inlature pe sefa ICCJ. Este foarte bine ca toata lumea s-a lamurit acum in solda cui esti.

Obiectiv  •  17 februarie 2016, 11:03

Ce faci d-le Tolontan, stergi mesajele cu argumente, care iti demonteaza teoria? Am postat aseara doua comentarii, argumentate, prin care iti demonstram ca faci confuzie intre conflictul de interese (pt care este nevoie mereu de o decizie si un interes spre obtinerea unui beneficiu) si incompatibilitate (pt care, spre deosebire de conflict, simpla situatie in care te afli este sanctionabila). Asa ceva nu credeam! Cele doua comentarii au ramas in asteptare pe site spre a fi publicate de la orele 23 si pana in noapte tarziu, iar azi sunt inexistente. RUSINE!

Mihai  •  17 februarie 2016, 11:19

Eu cred ca nici un om cu minte la cap ... cu atat mai mult un om care ocupa o demnitate publica ... nu are obligatia de a raspunde elucubratiilor unui jurnalist ! mai ales cand ele provoaca la discutie in baza unor insinuari ! sa-i fie de bine ... ei si ?

Mihai Ion  •  17 februarie 2016, 11:29

Nu pot crede in povestea de mai sus, a a sentintei date imediat dupa intoarcerea din concediul platit de una dintre partile in proces tot asa cum nu pot crede in posibilitatea unui ordin de evacuare in 5 zile (fara niciun altfel de preaviz), indiferent ca e vorba de o televiziune sau o simpla familie, doar intr-o singura ipoteza (fantastica !?): atat judecatorul cat si responsabilul ANAF ar fi oamenii lui Dan Voiculescu care l-ar ajuta astfel sa iasa martir dintr-o situatie oricum pierzatoare. DV si A3 sunt singurii care au de castigat din asemenea situatii. Sunt convins ca judecatoarea stia ce face si daca e adevarat ce se scrie aici atunci cum s-ar putea explica altfel? Eu nu inteleg. Seamana putin cu sacrificiul facut de Aspazia la referendumul din 2012, cand a acceptat sa ia asupra ei infrangerea suferita de USL (in conditiile in care Curtea nu avea cum sa dea alta decizie) !?

Viq  •  17 februarie 2016, 11:33

Cataline, Spre deosebire de @Obiectiv eu nu sunt jurist. Dar argumentatia lui mi se pare mai bine fundamentata decat cea din articol. Exemplificarea prin paralela faptului ca judecatorii sunt platiti de o institutie ale carei probleme juridice le pot totusi judeca, mi se pare destul de simpla sa poata fi inteleasa si de o persoana fara studii juridice. Poate nu doar juridice. Studii. La schimb cu o minima onestitate.

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2016, 11:41

@Obiectiv: nu sterge nimeni mesajele, e o eroare cu mesajele de azi noapte, colegii mei lucreaza la asta si ele vor intra online. Multumim pentru intelegere! @Mihai: nu unui ziarist trebuie sa-i raspunda un judecator, ci unui cetatean care poate fi frizer, taximetrist, inginer sau ziarist. Si nu trebuie sa raspunda doar intr-un fel, ci in felul pe care el ca magistrat il alege si pe care legea i-l permite.

orikah  •  17 februarie 2016, 11:51

te joci cu focul....parca vad cum iti inchide blogul....

markwilliams  •  17 februarie 2016, 12:00

Tot nu vad unde exista neregula.Doamna judecator a fost in concediu cand a tinut acele prelegeri.Pentru care a fost platita.Orice munca se plateste.Ciuvica si Badea si altii au mistificat povestea ,pretinzand ca acest magistrat a fost MITUIT .Ca a incasat bani ca sa dea o sentinta favorabila..CUI ??Statului ,la cererea civila de recuperare a unui prejudiciu DOVEDIT ,evaluat,expertizat.Care magistrat integru ar fi dat o alta hotarare ??Poate Laura Andrei -presedinta CAB al carui sot ,notar de meserie a conlucrat cu Grivco?? Cred ca era in stare.. Este trasa de par ..povestea asta ..sa acuzi un magistrat ca a luat bani DE LA CINE?? De la stat ,in cazul asta ,dela un minister..Ramane doar concluzia :CE judecator ar fi eludat legea ,nedispunand recuperarea prejudiciului ??Imi este foarte clar,si nu numai mie, de ce a fost Camelia Bogdan scoasa de la Penal si trimisa in Contencios..si de ce a fost LINSATA de catre Ciuvica si company..O razbunare murdara ..care ar trebui pusa pe masa instantei de judecata ..tactica Antenei 3:atacul la persoana ,iar aceasta procedura se numeste Libertate de exprimare ???

M Mihai  •  17 februarie 2016, 12:06

De acord cu opiniile dlui Tolontan, dar ce sa vorbim de etica cand la noi coruptia e in floare. Nu stiu daca aveti vreo statistica dar eu cred ca judecatorii condamnati reprezinta un procent destul de mare ca sa pot spune ca ai incredere in justitie. Atata timp cat exista decizii total diferite pentru fapte asemanatoare, cand deciziile merg de cele mai multe ori la minimul pedepsei, nu putem spune ca sistemul este sanatos. Exemplele cu Camelia Bogdan, judecatoarea din dosarul transferurile nu fac decat sa intareasca aceasta perceptie.

koko  •  17 februarie 2016, 12:10

Nea' Tolo ai dat cu muci'n fasole, pacat de talentul tau irosit in curtea varanului! mai ramane sa te vad diseara langa gadea, civica si stejarul dac; :( toti ne vindem pe un salariu .. da' nu ne prostituam

Silvia  •  17 februarie 2016, 12:12

Domnule Tolontan, lasati ca am inteles toti (si nu de acum ) ca sunteti cel ce il sustine pe Voiculescu pana in panzele albe. Nu spun mai mult pentru ca imi este lehamite. Lehamite de toti acesti nemernici ce nu mai stiu ce sa faca sa salveze pe securistul Voiculescu. Si mai au si tupeul sa vorbeasca despre SRI. Care SRI? SRI-ul lui Coldea fata de SRI ul celorlati. Chiar ne credeti prosti?

ada  •  17 februarie 2016, 12:15

Din Copacul din pădure, plictisiți, mai ies în lume, să ne lumineze calea, prestatorii cei mai șmecheri, care-și caută cărarea ce-o băteau cândva în brânci, spre eterna nemurire, a idolului ce-l avură :prestator la licurici. Păi domnule viq, într-o activitate intră simultan și funcția și prestația. Când prestez muncă de profesor ai și funcția respectivă. Nu contează că o faci permanent ori sporadic. Când predai cunoștințe într-un cadru organizat și faci pe profesorul ocupi chiar funcția de profesor în acel cadru, permanent ori pe durata proiectului. Asta ca să fim chiar obiectivi. Ca și în cazul de pe blog. Ca să fii obiectiv, ori te numești obiectiv și spui adevărul, ori spui adevărul și ești chiar obiectiv. Ca și funcția, obiectiv definește ce faci concret în momentul analizat. Dacă predai ai funcție de profesor, dacă spui adevărul ești obiectiv. Ca să fii obiectiv nu trebuie neapărat să te cheme astfel...Dacă spui adevărul ești chiar obiectiv...

Pkly  •  17 februarie 2016, 12:30

Ne-ne,va intreb si eu asa ca prostul,daca inculpatul Voiculescu n-avea un avocat-stilat ca Mathehoutz ci unu' din oficiu atunci mai lua maximu-maximorus de pedeapsa si confiscarea totala a averii ?!? De ce nu faceti un serial al finalului de proces cu argumentele altor avocati merituosi ca sa spuna si ei daca s-a gresit si unde s-a gresit in construirea apararii ?

jap jap  •  17 februarie 2016, 12:37

Ca un judecator tace e normal, e ceea ce trebuie sa faca, ei trebuie sa vorbeasca legea si nimic decat legea. Decat deontologii, gargaragii sau perfizii s-ar putea intreba de ce tace unul care nu poate vorbi fiindca e responsabila pe tot ce spune. Posibil ca autorul atacului parsiv de mai sus la un judecator s-a nascut mai tarziu si a apucat sa studieze decat "Cacealmaua" lui Newman. Poate de aici a invatat cum sa abordeze pe cititorii balonului rotund, dupa ce ii da pe spate cu citatele altora, el neavand. Si dupa ce s-a suit astfel in copac nu mai zic ca ce, dupa ce le-a rupt gura umilindu-i cu citatele altora, se apuca sa-i fragezeasca pe judecatorii coruptului sau patron, ala care-l plateste pe el, acuzat -printre multe altele- si de extorcare la drumul mare cu televizorul. Judecatoarea judecata de Tolontan a luat bani de la un Ministerul Agriculturii cica, si ar fi multumit ministerului condamnand un infractor notoriu, seful si platitorul deontologului si mardeiasului liric Tolontan, protejat habotnic de ceata lui de cenzuratoare discretionare. Eu probabil am avut ocazia sa ma nasc mai devreme si am avut sansa sa-i studiez reputatului Newman si opere mai timpurii, precum "Luke cool hand" si "Hombre". Decat niste filme. Ce citat a declarat P. Newman in rolul Luke: "nothin' can be a real cool hand". Evident, nothin' but the truth. "Decat adevarul", tradus pentru cine nu cunoaste romaneste. Adevarul e ca leafa oricui, si cea din care mananca Tolontan, a stat candva, poate chiar de mai multe ori, mult timp, indesata prin maieuri asudate de florarese evazioniste, ca sa nu cobor mai jos cu realismul. Nimeni nu e fara pacat. Daca Bogdan si mii altii lucreaza pentru- si e platita cinstit de Ministerul Justitiei e in regula, dar daca lucreaza pentru Bruxel pe banii altora, nu e bine, ca Ministerul Agriculturii i-a facut un favor pe care ea, simtindu-se obligata de Minister, l-a intors indatorata acestui minister corupt si nedrept, care umbla sa ia banii borfasilor spre deosebire de celelalte ministere romanesti care nu stiu cum sa li-i dea, dand o hotarare judecatoreasca nedreapta pentru Voiculescu. Asta zice Tolontan in fond, presarand citate ca petalele de trandafiri la intrarea in articolul sau perfid, si acuzand zicand ca nu acuza, contestand zicand ca nu contesta. Fatarnicie. Deontologie curata. Asta dupa Ciuvica, alt deontolog notoriu, cine se aseamana se aduna. Daca atatea citate de juristi morti plus pledoaria de o perfidie magistrala a lui Tolontan, demonstreaza ca Bogdan ar fi fost in mare conflict de interese, atunci in ce mare- e Tolontan cand judeca stramb pe judecatorul infractorului si platitorului sau? E avocat? E complice? E acolit? E prejudiciat? Deontologul nostru se simte victima justitiei? A valorilor occidentale? Un deontolog cu atatea citate la el, n-a simtit ca putea sa se recuze singur? Daca tacea, deontolog ramanea.

ada  •  17 februarie 2016, 13:04

Se scutură copacul...jap jap...și un Coșmar? Tot ce a spus Ciuvică s-a confirmat 100%. Ce nu s-a confirmat, nu s-a infirmat nici 0%...Asta-i este soarta. O Casandră chinuită de un spirit al dreptății unic în România vizibilă. Jos pălăria. Și încă o certitudine. Când Tolontan se apucă de o treabă...pe care-o instrumentează formidabila echipă pe care o are, nici o ...pădure de interesați nu-i stă în cale, iar voi vă zbenguiți într-un copac în ...fumuri de cafea?

vasglo  •  17 februarie 2016, 13:10

Cat timp poate sta "in asteptare" un comentariu postat azi, 17 febr., ora 09.56? Intre timp a aparut o explicatie a lui Tolo privind o posibila eroare a site-ului. Eroarea pare a fi fost remediata intrucat de atunci au fost postate alte 14 comentarii, cu exceptia unuia, al meu!...-:)

vasglo  •  17 februarie 2016, 13:23

Reiau comentariul de azi, 17. febr., ora 09.56: „Banii erau de la un finanțator străin, Banca Mondială, potrivit Evenimentului zilei, care citează comisarul.ro.” Catalin, Corect, numai ca acesta este numai un fragment si in niciun caz articolul confratilor de la EVZ. Ori citarea partiala se poate transforma in minciuna prin omisiune…. Iata partea ESENTIALA care lipseste din opinia EVZ: „Ciuvică susţinea că banii au fost livraţi după un seminar susţinut pentru Ministerul Agriculturii, suma fiind livrată judecătoare printr-o firmă de consultanţă. Totuşi, surse citate de comisarul. ro arată următoarele lucruri: Nu ar fi vorba de conflict de interese pentru că ANI ar susține într-un document la purtător că prestația cu pricina nu constituie conflict de interese, fiind asimilată cu învățământul. Nu ar fi primit bani de la partea interesată pentru că prestația s-a făcut nu pentru Ministerul Agriculturii, ci pentru firma care a organizat trainingul pentru funcționarii APIA. Nu au fost bani din bugetul Ministerului Agriculturii. Banii au venit chiar de la Banca Mondială (nu Uniunea Europeană) prin Programul CESAR (Proiectul Completarea Sprijinului Financiar acordat de Banca Mondială pentru Restructurarea Agriculturii în România). Chiar dacă UMP (Unitatea de Management a Proiectului) era Ministerul Agriculturii, trainingul s-a făcut printr-o firmă specializată care a contactat și angajat independent de minister cursurile – plata s-a făcut de către firma de consultanță” Deci, in cauza, avem si o investigatie ANI care a clarificat presupusul conflict de interese. Parafrazand se poate spune: „Camelia Bogdana tace pentru ca a vorbit ANI”…-:)

Obiectiv  •  17 februarie 2016, 13:55

ada, nu ai proprietatea unor termeni. Cum poti sa confunzi functia cu anumite ocupatii sporadice si temporare sau chiar cu profesii? Mai grav, cum poti sa confuzi FUNCTIA de profesor, circumscrisa eo ipso domeniului didactic (vz. COR), cu anumite PROFESII sau ocupatii nedidactice, in afara domeniului didactic (precum, bunaora, ocupatia de trainer sau formator, remunerata, de natura a dezvolta şi forma personalul în scopul insusirii unor abilitati si dezvoltarii unor competente intr-un anumit domeniu profesional in care trainerul este expert)? P.S. Pt dl Tolontan: inca astept cele doua comentarii postate aseara si nepublicate inca.

jap jap  •  17 februarie 2016, 13:57

Un alt unghi. Daniel Constantin, omul lui Voiculescu, datornicul sau si presedintele pus de Voiculescu in fruntea partidlului sau Conservator si pus de Voiculescu Ministrul Agriculurii din 2012 pana in 2015. Cine e Ministerul Agriculturii, deci? Este Daniel Constantin, omul lui Voiculescu. Deci Daniel Constantin o mituieste pe Bogdan ca sa ii inmoaie inima, zice Tolontan. Ea nu pricepe "aluzia" subtila, nu face legatura, e nevinovata, virtuoasa, sau le da pur si simplu teapa. Si chiar isi trece sfidator mita in CV, se autodenunta public, fapt ilogic (exceptie fac filologii) si fara precedent in istorie. Cine e vinovat, Bogdan, Constantin sau virtuozul Voiculescu?

dan  •  17 februarie 2016, 14:00

Si eu am un comentariu "in asteptare" de dimineata.

Bogdan  •  17 februarie 2016, 14:06

Tot respectul pana acum domnule Tolontan, dar impresia mea e ca acum va inselati. Camelia Bogdan nu a fost platita direct de APIA, ci de o firma care obtinea bani europeni probabil prin APIA: " De asemenea, in declaratia de avere completata in iunie 2015, se mentioneaza ca judecatoarea Camelia Bogdan a primit aproximativ 10.000 de lei de la SC FDI Consult, pentru "sesiune de training pentru 260 de persoane din cadrul APIA: Prevenirea fraudei si a coruptiei in vederea protejarii intereselor financiare ale UE". Sursa: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20788724-inspectia-judiciara-sesizat-din-oficiu-cazul-judecatoarei-camelia-bogdan.htm

Bogdan  •  17 februarie 2016, 14:20

Sunt de acord cu articolul semnat de Nasu': http://www.nasul.tv/bomba-voiculescu-puscarie-l-a-introdus-pe-teren-si-pe-tolontan/

ada  •  17 februarie 2016, 14:40

...Nu este adevărat nimic din ce s-a scris până acum despre banii primiți. Ei au fost dați de o bancă, așa cum toți judecătorii din România îi primesc. În cont. Or fi trecut ei prin mai multe conturi dar toate erau ale unor bănci. A fost banca parte în acel proces. Or vreuna din băncile prin care au trecut? Nu. Atunci de ce o suspectați că a primit bani de la Ministerul Agriculturii. Caz închis. Iar cei din copac și-au găsit și Nașul.Tv. A tunat și i-a adunat. Cine? Cum cine? Președintele. ... Lor...doar sunt acționari.

ada  •  17 februarie 2016, 14:57

@obiectiv, pentru obiectivitate îți răspund că nu confund nimic. Prestația doamnei judecător a fost făcută în cadrul unei instituții, chiar și temporară tot instituție este. Această instituție este chiar seminarul amintit. În cadrul ei există diverse sarcini, care le sunt date unor oameni. Acești oameni ocupă funcția corespunzătoare acelor sarcini. Cel care are sarcina să țină un curs, ocupă acea funcție de titular al acelui curs, de prestator al acelei activități, care este o funcție în ansamblul funcțiilor care fac să funcționeze acel seminar. Cel care presta munca de paznic ocupa funcția de paznic la acel seminar. O instituție ca structură generală are funcții, care, aceste funcții prestează niște activități. Nu poți separa funcția de activitatea dintr-o instituție. Funcția este locul din organigramă, prestația este munca pe care o face cel care ocupă funcția. Prestație este exact funcția deținută. Nu poți spune unuia care face pză : omul care vine la serviciu verifică tot ce este în patrimoniul unei instituții și apoi are grijă de el până vie următorul și îi preia munca. Îi spui paznic. Simplu. Sigur, nu este vorba despre sinecuri, ci despre activități efective. dacă stai pe creangă și *** în așteptarea unei noi sinecuri nu păți să confunzi activitatea cu funcția. Coborâți din Copac, că nu mai vin vremurile când trăiați din prestații pe blog și păpați din ANRP. Voi ați suit...duamna-n copac...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

obiectiv  •  17 februarie 2016, 15:50

Ada, vorbești după urechea. Îți lipsesesc cunoștințele și insusirire tehnice necesare pt a purta o discuție în contradictoriu. Ar fi prisoselnic sa continuam...

Sorin Camner  •  17 februarie 2016, 15:59

Ce sa-i faci? Libertatea exista sau nu. Si-o folosesti cu masura. De data asta, de exemplu, ne dovedesti ca ai libertatea de a-ti sluji angajatorul. E bine. Cu acest articol iti distrugi reputatia si retezi incredera unora care, spre mirarea ta, aveau impresia ca ceea ce scri este adevarat. Acum, precum Petrica, ai strigat lupul, lupul a venit, dar n-a mai venit nimeni sa te salveze. Faptul ca persoanele care au pretentia, in Romania, ca sunt ziaristi n-ar ajunge nici maturatori la un organ de presa serios din occident este reconfirmat prin aceast articol. Succesuri!

Ciobanul Bucur  •  17 februarie 2016, 17:08

Autorul aricolului nu afirma clar daca faptul ca judecatoarea a primit o suma de bani pentru munca prestata (deci nu ca spaga) de la distribuitorul banilor europeni a fost determinant in darea deciziei de condamnare a lui Voiculescu. Sa inteleg ca, daca nu ar fi primit cei 10.000 lei, nu l-ar fi condamnat pe Voiculescu? Stranie concluzie pentru un ziarist de talia d-lui Tolontan!

Pkly  •  17 februarie 2016, 17:50

Ne-ne,ce e cu soparla asta,lansata acu' in spatiu public,ca un fost ministru de interne s-a folosit de o masina bengoasa luata cu bani deturnati de la ciripitori ?!? Cum e ?

Cătălin Tolontan  •  17 februarie 2016, 17:57

@Bogdan: e dreptul lui radu moraru sa aiba orice parere despre articolele mele. Libertatea de opinie e un lucru minunat. @Slivia: ce tare il sprijin eu pe voiculescu atunci cind afirm ca a comis o infractiune si ca e la inchisoare pentru asta in timp ce varianta oficiala a trustului e aceea ca e o victima politica. Asa de mult il apar!

marian  •  17 februarie 2016, 19:00

Jalnic articol

Mihaela Haj  •  17 februarie 2016, 20:00

Mi se pare un rationament de toata rusinea, d-le Tolontan. Ia vedeti daca, nu cumva, d-na judecator a mers cu acelasi tren ca si angajatii Ministerului Agriculturii! O fi respirat si acelasi aer? O fi stat la acelasi hotel? O fi mers pe aceeasi carare? Rusineeee!

Anti tolontan  •  17 februarie 2016, 21:04

De ce nu mai bine un articol : Free Voiculescu, neaparat cu domnul in fata numelui si enumerarea faptelor bune la final, fara a uita activitatea pt. binele tarii de la Securitate si de la comertul exterior? ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

george  •  17 februarie 2016, 22:17

Draga lupule moralist, Sa nu uitam ca si tu esti parte in acest domino avand in vedere ca lucrezi unde lucrezi. Mai citeste o data comentariile judecatoarei americane pe care chiar tu le-ai postat in articol.

conu marian  •  18 februarie 2016, 0:34

Eu nu am incredere in justitie.nici in sentintele definitive date de cele mai multe ori.Si nu le consider sacre.Prea multe erori,mai degraba abuzuri s-au facut.

Victop  •  18 februarie 2016, 7:10

Vad ca unii nu inteleg, unii se fac ca nu inteleg, altii inteleg dar se baga singuri in seama.. Catalin Tolontan, la ora asta, in Romania este un etalon! Fie ca vreti sau nu vreti ! Ce face CT ? Pune intrebari... Vi se pare putin? CT nu ia partea nimanui, nu trage concluzii si nu da verdicte. CT te pune ,romane, sa gandesti... Si asta inseamna DEMOCRATIE daca va intreba cineva. CT, NU TE OPRI! Indiferent daca esti atacat sau adulat..

cozia  •  18 februarie 2016, 10:21

te as intreaba si eu, o proasta batrana, de 56 ani, de ce nu te straduiesti si pentru soldatii-copiii aceia care au murit la aeroport in 1989, ca am aflat de la nasul, ca era tatal tau sef??? sigur ca pentru a dezlega misterul si a presiona, cum faci acum pentru un individ si o televiziune care nu merita realmente atata efort si elocinta VIE din partea ta, nu ai putea fi retribuit decat cu o recunostinta mai mult sau mai putin din partea parintilor orfani de acestia ATUNCI :( departe de mine de a te acuza si ca naa, a fost tat tau sef si hai pe tolontan fiul, insa, bati apa in piua baiatule, mor pe voi jurnalistii care aveti atatea rechizite si deschidere media, care in loc sa faceti ce trebuie, va ocupati cu treburi domnee, apropo de camelia bogdan, de ex. INTAI tolontane sa ne regasim demnitatea prin voi acesti jurnalisti care va dati mari si increzuti si grozavi. Esti sigur ca realmente si actualmente faci ce trebuie? ramai sanatos si cand vreodata o sa imbatranesti si o sa te imbolnavesti sa suferi si tu nedreptatea cu varf si indesat, se intampla atatea in tara noastra si voi jurnalistii atata stiti, sa asmutiti oamenii intre ei...

Julien Oprisor  •  18 februarie 2016, 11:52

ai primit o marire de salar de la stapan?

klopstock  •  18 februarie 2016, 14:31

D-le Tolontan ramai te rog la treburile sportive.Trebuie sa stii ca treburi de felul cazului C.Bogdan exista in istorie de sute de ani.Trebuie sa afli ca in Anglia,in sec.XVII a fost declarata nula o decizie judecatoreasca,pentru ca judecatorii care au pronuntat-o erau direct interesati in pronuntarea ei.Ce poti sa spui,cand Constitutia tarii noastre prevede ca judecatorii nu au dreptul la exercitiul altei functii,decat cea didactica in invatamantul superior,iar C.B. a luat bani de la un justitiabil,nu importa care si pentru ce,figura ca parte,intr-un proces pe care ea l-a judecat - culmea ! - intr-o celeritate nemaiintalnita ! Datorita interdictiei de mai sus,intre altele au judecatorii salarii atat de mari.Te-as ruga sa iei nota !

Parneava  •  18 februarie 2016, 16:14

Multumesc pentru cenzura din 16.02.2016.Am crezut ca sunteti din alt aluat,dar m-am inselat.N-o sa va mai citesc niciodata.

Comentează