Câți oameni vor fi azi la mitingul Antenelor?

Nu se poate construi nimic pe credința dușmănoasă că sîntem împărțiți în două popoare: unul bun și unul rău!

vineri, 19 februarie 2016, 12:24

UPDATE: Am reținut ceea ce mi s-a părut ideea principală a discursului lui Carmen Avram. Chiar dacă nu sunt de acord cu tot ce a spus, este esențial să ne auzim unii pe alții, așa cum a pledat pe scenă realizatoarea emisiunii ”În premieră”.
Ideea că acești 5.000 de oameni din spate, care au sensibil mai mulți români în spate, sau cei de la A3 fac parte dintr-o lume de rang secund, pe care ”ceilalți” nu vor să o recunoască, este exact ceea ce distruge punțile. Aici Carmen Avram are dreptate. Când îi consideri mici, ratați, meschini și vânduți pe semenii tăi, când nu recunoști dreptul la reprezentare pentru problemele a milioane de oameni, atunci simplifici viața și nu te poți dezvolta. Ne facem bine împreună sau regresăm separat.

 

UPDATE: Pe o vreme friguroasă și cu ploaie, aproximativ 5.000 de oameni au venit la invitația Antenelor.  Estimarea e a României libere și a Hotnews, organizatorii n-au făcut încă publică o cifră. 

Antenele mizează pe un mare succes de public la mitingul de azi.

Nu cred.

Oamenii s-au săturat de dramele altora. O țară în care 40% dintre locuitori sunt pândiți de riscul de sărăcie semnifică o țară unde ”contractul social este pe cale să eșueze”, așa cum spunea deunăzi ministrul culturii.

Nu e vorba doar despre Antene, ci despre adeziunea la aproape orice, despre deficitul de încredere reciprocă.

Ritmic, românii sunt chemați să salveze o cauză sau un rând de alegeri. Li se spune că e decisiv. A fost decisiv și data trecută, dar de data asta chiar e hotărâtor!

Din iminentul acesta, jucat ca o partidă de fotbal terminată la loteria penaltyurilor, viața lor nu se schimbă aproape deloc. Te saturi să trăiești la nesfârșit într-o tensiune a decisivului fără consecințe.

Mai sunt aproximativ trei ore pînă la invitația la protest din Piața Constituției.

Oricum, nu numerele sunt problema Antenelor.

Chiar dacă eu greșesc în estimări și vor avea la chemarea de azi foarte mulți participanți, un eventual succes se va transforma într-un bumerang.

Pentru că, în acest moment, pentru Antene mai mult înseamnă mai puțin. Inclusiv sprijinul afișat de președintele Iohannis a însemnat prea mult.

Prea mult a fost încă de la început, dar Dan Voiculescu e cel care a decis asta. Cînd ești și om de afaceri, și politician, și patron de media, statutul tău semnifică un dezechilibru într-o societate democratică.

Este exact ce se resimte în aceste zile și ceea ce Antenele nu realizează. Omenește e de înțeles – e greu s-o conștientizeze, cei de acolo fiind prinși într-un război emoțional pe care-l tratează drept unul de supraviețuire.

Televiziunile au ajuns să fie conduse de retorica vedetelor postului. Ele arată ca o țară aflată la dispoziția mulahilor.

Există în Antene, desigur, și oameni în afara acestei direcții etern revanșarde și revoluționare. Dar ei nu au putere.

Așa s-a ajuns la situația în care jurnalismul nu mai e demult decât prilejul militantismului și dovada reîmprospătată a adeziunii pentru problemele companiei, ale patronului sau pentru orgoliile vedetelor.

Uneori, despre ego e vorba în primul rând. Charisma și succesul, dezvăluirile incontestabile și sentimentul că ei pun sau dărâmă guverne, toate acestea i-au deformat.

Și Gâdea, și Badea, și ceilalți au sentimentul că dacă au dreptate în unele chestii, atunci ei își pot permite orice. Că dacă au logică, nu pot greși.

Și, ca într-o spirală autosuficientă, ei par convinși că dacă au audiență, asta îi alimentează cu și mai multă dreptate. Rețeta sigură a războiului infinit.

Anteniștii îl detestă pe Traian Băsescu, însă nu recunosc că practică același gen de vehemență ca și el.

În primele zile ale conflictului dintre ANAF și Antene, fostul președinte oferea formula câștigătoare: ”Statul să se ducă şi să-l facă ţăndări pe cetăţean şi-l pune să execute hotărârea!”. Asta se poate numi imperativul ”The Revenant”.

Să te duci cu ursul din „The Revenant” peste propriul cetățean ca „să-l faci țăndări”, faină idee de dreapta!

În replică, ieri lucrătorii ANAF erau numiți ”impotenți” pe Antena 3, asta în timp ce susținătorii erau chemați la miting în Piața Constituției.

Poate că eu greșesc. Dar am sentimentul că atitudinea aceasta, ”Scufundă-le barca în port!”, ”Mardește-l pe marinar!”, ”Umflă-i mufa celuilalt!”, nu mai strânge participarea oamenilor.

Răzbunarea e utilă ca intrigă de film, dar eșuează în materie de cultură a dezvoltării unui popor. Nici o țară nu s-a construit pe ură.

Istoricul britanic David S. Landes observa un paradox. Complexul de inferioritate se manifestă prin nerecunoașterea superiorității ideilor, ale argumentelor sau ale momentelor bune ale celorlalți. În schimb, popoarele cu o cultură a încrederii în sine, japonezii erau exemplul, nu se sfiesc să recunoască superioritatea altora, atunci când o întâlnesc.

Nu e vorba de superioritatea ca oameni, că filozofia aceasta nenorocită nu există decât pe la noi, unde dacă cineva are altă părere decât tine asta îi depreciază statutul uman.

E vorba să descoperi și să primești întâlnirea cu inteligența celuilalt, cu felul lui diferit de a înțelege lumea, cu știința lui superioară de a se organiza.

Fondându-și atitudinea pe multe argumente corecte, cum ar fi acela că statul tolerează insolvența homerică a altor televiziuni și trusturi de presă, dar și pe o premisă total greșită, că deciziile judecătorești sunt opționale dacă ție ți se pare că ai dreptate, Antenele sunt acum în faza în care-și fac rău, nu bine.

Atât de puternice se cred Antenele încât au sentimentul că pot rescrie regulile sociale după cum le înțeleg ele.

Prin reacția lor disproporționată, prin propria eroizare și prin insultarea oricărei opinii contrare, nu că tabăra cealaltă n-ar proceda fix la fel!, televiziunile familiei Voiculescu nu realizează ce efect de mobilizare stârnesc în interiorul justiției de pildă.

Când o decizie judecătorească devine prilej de victimizare la scară națională, justiția are un reflex contrar: ”Ba e o simplă chestiune de justiție!”.

Dacă scoți oamenii în stradă, justiția va insista că verdictele se dau în sala de tribunal.

Nu e vorba că judecătorii se vor răzbuna, că nu asta e gândirea normală și societatea are pârghii să reacționeze, ci că justiția are tendința sistemică de a-și afirma puterea în fața a ceea ce ea resimte drept amenințare la adresa unei vieți reglate prin norme.

Ce vrea, bă, ăsta?, vor spune vedetele Antenelor, după ce că e în același trust, ar vrea să fim preș în fața justiției?

Nu, nu asta zic.

Întâi că lucrând în același trust, asta nu înseamnă că facem aceeași meserie.

Nu pretind că regulile după care scriem noi, la Gazetă, sînt superioare, iar cele de la Antena 3 sînt inferioare. Doar constat că sînt altele. Evident că le considerăm bune, de vreme ce le practicăm, dar nu judecăm pe nimeni drept suboameni.

În esență, facem meserii diferite.

Iar faptul că avem același patronat spune, acum sincer!, ceva nu despre noi, ci mai degrabă despre niște acționari care, și la închisoare prin cel mai important dintre ei, înțeleg că fiecare dintre noi este liber să-şi practice profesia așa cum crede.

Câți oameni vor fi azi, la ora 15, în Piața Constituției e o chestiune care va intra, din nou, în menghina polarizării societății.

Tentat și eu să fac pe deșteptul, spun că vor fi mai puțini decât se așteaptă Antenele.

Dar, oricum, unii vor spune că sunt mulți, alții, că sunt puțini. Unii, că acolo sîunt conștiințele civice, alții, că sunt cei spălați pe creier.

Și într-o parte, și-n alta sunt cetățeni români.

Poate că au început să se sature. Îi trag una dușmanului și, de fapt, observă că s-a spart oglinda în care se oglindește suferința pe care o numim ură.

Comentarii (175)Adaugă comentariu

popovici andronic  •  20 februarie 2016, 9:54

NU te inteleg D-le Tolontan ,parca ,faceai pe incoruptibilul nestemat ,ce straluceste din departari ,de ce oare ne aburesti ,deturnand subiectul ,oare sti cum functioneaza fiscu in alte state ,nu care au o sentinta definitiva in mana ci doar ca sunt suspiciuni de frauda,sunt convins ca sti dar omiti acest lucru.Pacat ,te credeam ca esti cum scrii ,uneori dar.... nu esti.

diana_napoca  •  20 februarie 2016, 10:06

Sunteti tot mai penibil,d-le Tolontan!Va doriti un Janus multifrons insa nu sunteti decat un serv al Varanului.Ati scris un articol absolut descalificant pe tema Judecatoarei Bogdan iar acum-iata-va in intreaga splendoare a propriei ipocrizii si fatarnicii-ne dati lectii de toleranta.Sunteti un mincinos ,d-le Tolontan,un mare mincinos.De ce nu ati inceput articolul prin a scrie despre manipularea comisa de colegii d-voastra de la A#,care zbierau ca A3 va fi inchisa si ca se incalca libertatea de exprimare cand-de fapt-nici vorba de asa ceva?De ce nu ati scris despre faptul ca aceasta evacuare trebuia facuta de Guvernul Ponta,stiti,acel nemernic pupat zilnic in cur de d-voastra si toti naimitii din Intact?Nu va e rusine?Nu,nu va este,era o intrebare retorica...

Lila  •  20 februarie 2016, 10:22

Sunt surprins total, ma asteptam sa intelegi despre ce este vorba, dar ai deturnat subiectul ca un basist dibaci ce esti! Iata de ce Romania este in halul asta, vandutii reusesc sa prosteasca lumea, tradarea este la ea acasa!? Cum poti sa-ti ataci colegii de meserie, esti sigur ca nu urmezi tu la executie? Ce legatura are justitia cu un act administrativ a carui procedura este clar exprimata legal? Nu te gandesti ca iti bati joc de un popor mintind? Chiar nu vezi abuzul si nedreptatea, care sunt evidente, dar rastalmacitorii de teapa ta sau chiar mai rai vor altceva? RUSINE!

fotbal  •  20 februarie 2016, 10:32

sa-ti zic impresia dupa ieri. n-ai cu cine sa pleci la un scandal rafinat, clar ;) tapalaga e ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Doctor  •  20 februarie 2016, 10:32

Catalin, cine o fi impartit tara asta in doua, basisti vs oameni buni?

nicu  •  20 februarie 2016, 10:37

Cand o sa fac primul meu miliard din jaf, o sa-mi pun im mijlocul lui o televiziune, un radio si un ziar. Ca nimeni n-o sa-ndrazneasca sa puna pumnul in gura presei, adica a miliardului meu. Saracii oameni, pardon, ca nu-s chiar saraci, amaratii oameni, lupta si ei pentru locurile lor de munca, dar in loc sa spuna asta, mint si-mi apara si mie miliardul.

reddev  •  20 februarie 2016, 11:08

Ce a frapat mai mult la discursul lui Carmen Avram, care părea autentică, a fost faptul că cerea să fie lăsaţi în pace şi făcea apel la toleranţă, asta în condiţiile în care ei nu tolerează pe nimeni şi nimic, nu acceptă nici o opinie care nu e aceeaşi cu ai lor şi combat acest lucru în cel mai agresiv mod cu putinţă. Mi se pare o ipocrizie fără seamăn din partea persoanei care părea a fi cea mai normală din acel grup.

radu  •  20 februarie 2016, 11:28

Seamana cu legenda plecarii *** de pe corabie inainte de scufundare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bubico  •  20 februarie 2016, 12:16

saracii cu averi de miliarde...de ce *** le plingeti de mila? chiar credeti ca sediile unde sint acum, sint obtinute legal???

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  20 februarie 2016, 14:29

@reddev: si eu cred in sinceritatea lui Carmen Avram. Si ea, si ceilalti de pe scena Antenelor sint sinceri. Dupa cum sint sinceri si cei care-i detesta. De fapt, asta e si problema. E o revarsare de sentimente aprinse si intunecate, o revarsare reciproca, in care conteaza doar ce simti tu, dar nu ce simte celalalt. Si da, observatia ta, e valabila. Antena 3 sustine ca lupta pentru libertate, dar ce libertate e aceea de a nu avea in platou opinii contrare? Situatia e delicata, nu situatia concreta a cladirilor, ca aia se va rezolva conform legii, ci situatia generala in care romanii dispretuiesc romani. Trebuie sa gasim un loc unde mintile noastre sa se intilneasca.

oricare  •  20 februarie 2016, 15:23

antenisti = *** !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

T. Bucur  •  20 februarie 2016, 16:09

"sentimentul că ei pun sau dărâmă guverne". - Domnule Tolontan, nu e doar un sentiment, e O REALITATE! Au daramat guvernele Boc si Ungureanu. Era cat pe-aci sa-l darame pe Basescu. Pentru asta, cei care vegheaza asupra sigurantei nationale, au ajuns la concluzia ca trebuie sa li se puna, totusi, o frana in avantul lor de a conduce Romania dupa cum vor ei. Intreaga clasa politica tremura de frica lor. Inclusiv Presedintele Iohannis, despre care nici in cele mai negre ganduri nu mi-as fi imaginat e la fel de fricos ca Dragnea. Acestei situatii trebuie sa i se puna capat. Sper ca dupa aceste lovituri pe care le-au primit, sa se mai linisteasca si ei .

mihnea  •  20 februarie 2016, 16:56

Bravo! Felicitari! Ura! Prima oara, refritor la afirmatia lui TB, ai spus"statul sa se duca peste cetatean...", desi nu a folosit conjunctivul cu rol imperativ; dialogand cu cititorii, ieri ai dat interpretarea "trebuie sa se duca", pretinzand ca asta e interpretarea ta, na! Iar azi, citesc in evz ca ai citat la digifm din TB care ar fi zis el "statul TREBUIE sa se duca...".Mi-ar fi rusine sa mai ies in lume. Doamne, citesc ce le raspunzi cititorilor, cate eforturi...Spune, domnule, "nu fac declaratii, lucrez la acest trust, nu spun nimic". Ce om mic!!!!!!!!!

Dora  •  20 februarie 2016, 22:49

Mi-a mers la suflet postarea Dvs. si mi-a adus aminte de o replica din "Jocul lui Ender": "Sa-ti intelegi adversarul inseamna sa nu mai poti sa-l urasti si in acelasi timp sa-l invingi, caci stii cum gandeste". Ultima oara cand mi-am urat conationalii, in timpul uneia din numeroasele mineriade care au devastat Bucurestiul, un englez venit pe l-a noi mi-a spus asta: "Nu fii furioasa pe oamenii astia, fac ce fac de frica. De fapt, peste vreo zece ani minele lor nu vor mai exista si ei vor fi someri." Nu l-am crezut atunci dar a avut dreptate desi a durat mai mult de 10 ani. Si acum au loc niste mineriade: cele ale televiziunilor de stiri care simt cum incep sa moara sub presiunea mediei on-line si a inadcvarii la cerintele lumii noi care apare. Colegilor dvs. la e in primul rand frica pentru slujbele lor, ceea ce e natural, caci daca oameni ca dvs. , Moise Guran, Patraru si altii veti supravietui si veti gasi de lucru, ei nu au aceasta sansa. Dar mitingul a fost o prostie, era mai bine daca erau chiar mai putini oameni, dar de o alta calitate nu din "curtea miracolelor" mostenire de la Dan Diaconescu. Erau niste oamenii care strigau libertate dar de fapt pareau sa spuna: indurare, vrem si noi sa supravietuim!

Nelu  •  20 februarie 2016, 22:54

Simultan esti acuzat ca esti basist si servitor al Varanului. Nu stiu care-i bipolarul: tu sau cititorii care te acuza :))

Radu  •  20 februarie 2016, 23:53

In aceeasi zi: C. Tolontan: "Ne facem bine impreuna, sau regresam separat". Mircea Badea: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=898774913555109&id=339817559450850

Dan  •  21 februarie 2016, 10:53

Draga Catalin. Mie imi place de tine. Intr-o mare de mediocritate, tu esti unul dintre cei care stralucesc. Te-am urmarit de-a lungul vremii si esti ok. Nu imi place articolul. Asta nu ti-a iesit. Te-ai complicat, e chinuit si exprima o frustrare izvorata probabil din istoricul colaborarii tale cu acest grup. Dar no problem, respectul pentru tine ramane nealterat. As fi ingust la minte sa fac switch brusc si sa nu te mai plac dintr-un singur eveniment. Vreau sa fac si eu un comment despre situatia Antenelor. Printr-o paralela cu un film vazut recent, care mi-a placut mult. Bridge of Spies. Razboiul rece. SUA prinde un spion rus. Justitia americana se activeaza si ii deschide proces. Normal si firesc. Rezolutia parea inevitabila: sa il ucidem pe nenorocit. Niste baieti mobilati la cap, capabili de viziune si plini de obiectivitate, considera la fel de normal si firesc, ca omul are nevoie de o judecata corecta. Se activeaza un avocat care sa verifice daca drepturile nenorocitului de spion, dusman al SUA, sunt respectate. Baieti mobilati la cap, care au inteles ca democratia trebuie respectata indiferent de situatie. Avocatul s-a activat si si-a facut treaba. Adica. Adresele, notificarile, arestarea, dovezile, perchezitiile si toate demersurile facute de organele statului au fost conforme cu legea? O sarcina extrem de ingrata, intr-un moment extrem de delicat, cu emotii escaladate la maxim. Finalul filmului: spionul nu este mazilit ci face subiectul unui schimb de prizioneri. SUA isi aduce acasa fiul pierdut, si el subiectul unui act de spionaj impotriva rusilor. Toata lumea e fericita. Aici vreau sa ajung cu paralela mea. SUA e mare putere pentru ca in multe cazuri a avut viziune. A avut caracter. A depasit emotiile de moment, frustrarile, sentimentele negative, interesele de grup si a vazut imaginea de ansamblu. Romania nu mai are de foarte mult timp lideri autentici, puternici, cu viziune. Are oameni de stat care se amesteca instant in organismul birocratic (care numara 1.200.000 de oameni antrenati sa ucida orice idee nobila), incredibil de repede. Se viruseaza, se amesteca, se dilueaza si in mod implacabil si inevitabil se compromit iremediabil. Ca Voiculescu (Rusia) a gresit. E clar. Ca SUA (statul roman) a gresit spionand Rusia, e adevarat. Ca Antenele (spionul rus) sunt de evacuat. De acord. Dar aici e toata smecheria. Cum facem ca acest moment extrem de delicat sa fie un moment memorabil? Cu maturitate si clarviziune. Pana acum, a iesit un mare haos. O lipsa totala de TOT. Nu sunt un mare fan al Antenelor. Ma uit, din cand in cand. Cu discermamant. Daca imi place ce vad, ma uit. Daca nu, am o mega unealta la dispozitie, o consecinta teribila a tehnologiei dar si a democratiei. Telecomanda. Foarte multi uita sa o foloseasca. Le place sa balteasca acolo, in mizerie, sa se complaca, sa caute motive de lamentare si de justificare pentru starea deplorabila in care se gasesc. Antenele au reactionat exagerat si emotional, probabil si constiente de ce capital de imagine le poate genera acest moment si ce pozitie de negociere pot avea fata de organismele statului. Organele statului au reactionat gresit si haotic in aplicarea legii. Notificari, adrese, comunicare. Liderii tarii au fost fabulosi dar au lipsit cu desavarsire. Iohannis a avut initial o tentativa de lider cu viziune, care a vazut imaginea de ansamblu. Apoi, la presiunea maselor, a dat un mesaj politically correct dar departe de mesajul unui lider autentic. Draga Catalin. Eu vreau sa cred ca am viziune. Ma detajez de partea emotionala si subiectiva. Vreau sa avem Antene, Realitatea, N24, Digi, RTV si multe alte televiziuni. Indiferent de cat de mult bat campii. Vreau toate partidele politice. Vreau sa fie lupte de idei. Vreau sa am de unde alege. Vreau sa folosesc telecomanda pana o tocesc. Vreau ca statul roman sa gaseasca o cale corecta prin care toate aceste entitati sa functioneze si sa livreze. Sunt foarte dezamagit de cum a reactionat presa scrisa si vizuala fata de acest moment. O dezbinare incredibila, dictata de interese marunte. Care ne-a aratat clar cat de mici suntem, cat de lipsiti de maturitate si clarviziune. Eu, in locul tau, as fi sustinut Antenele cu tarie. Dincolo de frustrari, de deferente, de subiectivism. Faceti aceiasi meserie Catalin, nu e corect ceea ce susti. Nu permit nici unei institutii din Romania sa intre peste mine in forta, sa imi legitimeze angajatii, ca sa imi inainteze o notificare banala de evacuare voluntara. Dupa ce la randul meu am depus notificari ramase fara raspuns. Am platit taxe si impozite fara numar, am responsabilitatea a sute de angajati, am lansat in piata de media zeci si sute de profesionisti. Nu sunt de acord sa fiu tratat decat cu maturitate si clarviziune. Atat. Ca sunt penibil, emotional, subiectiv. Asta e alt ceva. Si e treaba mea. In firma mea fac ce vreau. Ai o telecomanda, foloseste-o. SUA nu a ucis spionul rus. I-au acordat dreptul la un tratament corect. Hai sa nu ucidem nici noi Antenele. Statul roman sa raspunda la adrese, sa le spuna ca NU ii mai vor chiriasi sau proprietari in locatiile actuale. Sau ii vor, dar ii costa 10 miliarde de euro. Sa le dam un termen corect de relocare si gata. Cu cat o lungim mai mult, EU, TU, clasa politica, media, societatea civila ne vom da cu parerea aiurea despre un subiect atat de marunt, totusi. Si e atata treaba de facut in tara asta. Concluzionez ca noi, romanii, am mai ratat un moment bun, in care puteam sa fim inteligenti dar am ales sa fim penibili. Cred ca ne cam place. Zic...

accidduzzu  •  21 februarie 2016, 12:15

Amuzant cum pana si cel mai incoruptibil dintre "incoruptibili" se injoseste intr-atat incat sa emita pareri semidocte despre, in fond, nimic. 5000 (sa zicem) de persoane e un procent mai mult decat neglijabil, care sa justifice deplasarea asta de forte si eforturile amuzate ale asa zisilor jurnalisti de la Antena 3 si de la trustul Intact in general. Scopul scuza mijloacele dle Tolontan, dar in cazul unui jurnalist, cel putin ce calibrul dvs, n-ar trebui sa se aplice. Dvs nu va permiteti luxul asta fara a va compromite integritatea profesionala. IN fond o hotarare judecatoreasca este o hotarare judecatoreasca si se respecta, indiferent de parerile personale. Toate zoaiele si invectivele cu care colegii dvs isi gratuleaza asa zisi inamici, mai mult sau mai putin inchipuiti, nu fac cinste nimanui. Si nu au justificare oricat de multa indulgenta ai avea fata de persoana respectiva. E suficient sa citesti pagina de Facebook a lui Mircea Badea. Fraierul asta nu-si da seama ca internetul nu uita si ca peste ani copilul lui se va "delecta" cu ispravile tatalui ... halal educatie. Poate ar trebui sa va educati publicul sa-si foloseasca CRBlul din dotare si sa nu mai caste gura aiurea la televizor. Sa judece faptele si nu sa astepte ca niste pui de bogdaproste sa le serveasca cineva explicatia.

corina  •  21 februarie 2016, 16:27

E ingrata pozitia ta. Dar si curajoasa, totusi. Colegii tai zici ca sunt niste nord coreeni. Mi ar placea sa stiu ca doar joaca un rol si nu cred in ceea ce fac. Nu stiu daca dizidenta ta va fi pedepsita. As vrea sa nu. te urmaresc demult, si intotdeauna te am respectat pentru profesionalism si seriozitate. Nu stiu de ce nu te rupi de ei, de ce nu faci totul pe cont propriu.

torsys  •  21 februarie 2016, 20:08

Propun o noua grila pentru Antena3 - sigur scapa de probleme. 19:00- Telejurnal - subiectul zilei: "Rucsacul cu pietre" cheia societatii multilateral privatizate 19:45- Ctitorii Campului Tactic - Directii ale dezvoltarii cercetarii penale in lumina hotararilor Congresului al XIV-lea al Binomului 20:10- Tezaur folcloric - Doine de beci si jale 20:40- Democratia corporatista revolutionara in actiune: Expatul - viziune conducatoare de marti pana joi 21:00- Bizihalfhour - Ghidul speculatorului pe curs: sfaturi de creditare dupa pierderea darului de nunta 21:30- Revista facebook - Campaniile umanitare - Arata ca iti pasa prin LIKE, SHARE and SUBSCRIBE 21:45- Fratele cel mare si prieten: Mesajul de ingrijorare al Excelentei Sale Ambasadorul privind atacurile proliferate la adresa Justitiei intr-un anunt la mica publicitate in zialul local din Tecuci. 22:00- Inchiderea completa a programului

mihnea  •  21 februarie 2016, 23:04

Citesc de niste bani plasati de Voiculescu prin conturile angajatilor? Asta sa fie cauza acestui text: cu justitia care reactioneaza...bla, bla...Chiar poti sa nu afisezi. Mi-e mila de tine, nu sunt ironic

Mihai  •  22 februarie 2016, 14:27

Este clar. Acesta este blogul anti - antenistilor!!!!!!!!!!!!!

Adrian  •  23 februarie 2016, 13:17

Domnule Tolontan, as dori sa stiu pozitia dumneavoastra relativ la scrisoarea Dnei Stanciu catre fiica dlui. Tapalaga dpdv al eticii jurnalistice in principal. Poate publicati un mic post... Multumesc,

georgica  •  27 februarie 2016, 21:53

Este evident de ce sistemul doreste inchiderea postul tv Antena 3. Antena 3 este singurul post TV care da publicitatii documente clasificate referitoare la hotiile oamenilor din sistem. Este singurul post care primeste informatii clasificate de la oamenii cinstiti si patrioti din sistem, oameni pe care sistemul nu reuseste sa-i identifice.

Dan  •  29 februarie 2016, 10:46

Abea acum am citit articolul. O singura observatie: ca de obicei, Tolontan scrie ca un om cu bun simt. Asta nu inseanna ca Antenistii-ziaristi sau sustinatori-vor tine cont de analiza lui. Poate dimpotriva, mai ales ca are dreptate, se vor 'talibaniza' mai vartos. Poate unii, obositi de atata ura, vor renunta la sustinerea neconditionata a Antenei 3; macar si pt gestul teatral, neavenit, al naivei Dana. Poate.

Comentează