Primarul care desenează mortul cu creta

Răzvan Sava va rămâne drept primarul interimar care a ales să facă pe medicul legist cu Stadionul Național, uitând că el este în slujba cetăţenilor, nu a procurorilor, pe care, de altfel, nu-i ajută în niciun fel

vineri, 4 martie 2016, 7:09

Răzvan Sava are o puternică echipă de imagine.

Atât de puternică încât, de când a venit pe poziţia de edil interimar al Bucureștiului, el face numai ce dă bine să facă. Nimic mai mult și nimic mai puţin.

Pe bulevarde au apărut de curând panouri cu poza lui, pledând pentru transparentizarea bugetului. Acest tânăr charismatic a intrat în campania PNL pentru primăria sectorului 4. Și nu se va opri aici.

Cine e în spatele tânărului Răzvan Sava e interesat de o primărie de sector doar ca etapă de parcurs. Sava, așa cum rezultă din mișcările sale, care indică o susținere majoră, e parte a unui proces de înnoire a politicii și administraţiei. El a fost preferat de PNL să asigure interimatul la Capitală. Ca el mai sunt sute de tineri, aruncaţi în luptă în mai multe profesii și sprijiniţi, discret cred ei, de-nu-se-știe-cine.

Răzvan Sava nu-și asumă redeschiderea Stadionului Naţional pentru că așa a calculat el că slujește legii și celor care au încredere să mizeze pe cariera lui. Le întoarce serviciul, dar, de fapt, le face un mare deserviciu.

Pentru că, ţinând stadionul de 230 de milioane închis, primarul nu face decât să atragă atenţia asupra sa și asupra mecanismelor de imagine prin care e promovată viitoarea elită conducătoare a României.

Îndrăgostit de comunicate date pe reţelele sociale și de declaraţii atent filmate la Dolce, Răzvan Sava e doar unul dintre “aleșii de pe facebook”, pe care viaţa reală îi încurcă. Nu e un “născut digital”, e un “decreţel” de 46 de ani, ca mulți dintre noi, dar i se apretează o imagine de speranţă a generației young.

Dacă n-ar fi matahala de Stadion Naţional, cu înălţimea sa de aproape două blocuri din Berceni, cariera digitală a tânărului penelist ar putea merge înainte pe facebook și pe twitter. Multe personaje au răsărit așa. În lumea virtuală, ești lipsit de bruiaje incomode din partea realității materiale.

Nu prea ține. Nu ține, pentru că, în cazul stadionului, membrana se foiește la vânt și betonul strigă în gura mare. Și, atunci, Sava n-a avut ce face și a trebuit să comenteze.

În prima sa declaraţie a zis, pe facebook, că una dintre soluţiile rămase e dărâmarea acoperișului, ceea ce a stârnit perplexitate în lumea constructorilor. Cineva care se pricepe la Stadionul Național observa această nuanță. De ce folosesc exclusiv facebook o parte a noilor sosiți?! Pentru că, dată pe facebook, o declarație nu are gravitație, poți s-o întorci, e parte a unui univers ludic.

Dovadă că declaraţia primarului Răzvan Sava despre posibilitatea dărîmării acoperișului, ”cu flexul”, după cum glumea un cititor, părea venită direct din lumea jocurilor pe calculator, acolo unde poţi schimba orice, pe loc, fără costuri și fără consecinţe.

Acum, edilul declară că nu redeschide stadionul pentru că “nu ne jucăm cu vieţile oamenilor”, dar nu explică în ce constă concret pericolul la adresa vieţii oamenilor.

Duraskin, materialul care acoperă Arena, este acoperiș pentru hangare de avioane în Berlin, acoperămînt pentru un uriaș complex al pelerinilor din Mecca și e folosit la un centru de mari dimensiuni în Lhasa, inima istorică a Tibetului. Numeroase stadioane, bazine de înot sau arene de tenis din Europa folosesc Duraskin.

De fapt, Sava face altceva și e timpul să o spunem.

El desenează cu creta în jurul corpului Stadionului Naţional! Are nevoie de un cadavru ca să existe crima. Sava arată tuturor stadionul mort ca să înţelegem cât de răi au fost Oprescu&Fiii și cât de responsabili și de în litera legii se manifestă cei din PNL. E un joc politic.

Primarul știe că ancheta DNA a început. Echipa lui de imagine a făcut calculul că scandalul și culpa predecesorilor vor deveni mai mari dacă stadionul este nefuncţional.

Gestul său nu ajută însă “statul de drept”, dacă “statul de drept” l-a creat pe Răzvan Sava, uitând la îngrămădeală că e un apropiat al primarului dispărut Rareș Mănescu. Cînd se va sparge buba de la Sectorul 6 să te ții emoții.

Atitudinea lui nu ajută pe nimeni. Dimpotrivă. Să tratezi o situaţie concretă, de mare interes public, drept o trambulină ca să-ţi promovezi destinul virtual e nu doar egoism, ci și lipsă de discernământ decizional. În loc să fie calificat drept un legalist, Sava riscă să fie privit drept un oportunist.

Bun. Să presupunem că nu e omul nimănui, deși PNL l-a impus, neașteptat, pe această poziție aducătoare rapidă de imagine. Dar să spunem că teoria cu sprijinul din  afara politicii nu e decît o fierbințeală jurnalistică. Chiar și așa. Care e logica să ții stadionul închis? Pe cine ajuți?

Procurorii n-au nevoie de un stadion închis.

La cinci ani după ce presa le-a procurat hârtiile care dovedeau abuzul de la acoperiș și la trei ani după ce Curtea de Conturi a confirmat problema, cei de la DNA au deschis dosarul.  Dacă vor acuza pe cineva de corupţie, atunci corupţia poartă același nume indiferent dacă meciurile se joacă sau nu se joacă. Nu e nevoie să pui o bandă galbenă în jurul stadionul ca să cercetezi fapte de acum cinci, șase ani și nimeni din DNA n-a cerut asta.

După cum nimeni din echipa lui Oprescu sau Videanu nu se va putea apăra în tribunal spunând: “Da, onorată instanţă, am mai furat și eu pe ici, pe colo, dar uite ce derby frumos Steaua – Dinamo s-a disputat pe stadion!”.

Aseară, Dinamo – Steaua s-a jucat în ”Ștefan cel Mare”, pe un oval puțin mai tînăr ca domnitorul.

”Ne vrem rivalii înapoi pe stadion”, sună mesajul generos afișat galeria lui Dinamo. De înțeles. Iar toți microbiștii își vor înapoi stadionul de 55.000 de locuri, în lumina căruia fotbalul se vede altfel, este filmat ca în derbyurile de clasă europeană și jocul însuși arată mai bine!

E adevărat că, pentru a enumera și circumstanţele primarului Sava, nici conducerea IGSU nu are absolut niciun chef să lămurească problema. Citiţi mai jos răspunsul oferit acum cîteva zile de înalţii ofiţeri către Primărie!

facsimil

E absolut halucinant cum răspunde generalul Gheorghe Pop unei întrebări simple a celor de la PMB. Nedumerirea era: “Cum putem să găzduim meciuri sau alte evenimente pe Naţional Arena?”.

În locul unei explicaţii clare, care să lămurească și să-l îndrume pe petent, eventual să stabilească niște exigențe, în locul unor condiţii de siguranță sănătos formulate, pompierii înșiră legi și citate! Ei nu sunt îndreptaţi spre rezolvarea problemei, ci spre conspectarea legislaţiei.

Ne amintim. Este exact felul în care au răspuns cererii în care apărea numele clubului “Colectiv”, pe care mai apoi au ascuns-o pînă le-a fost pusă, tot de către presă, sub nas! Răspunsul către Primărie are același limbaj ocolitor, din care contribuabilul nu poate înțelege nimic și care, de fapt, nu previne, nu ajută, nu contribuie la creșterea siguranței cetățeanului. Ca să nu riște, ISU nu decide. Dar atunci de ce îi plătim?

Această retorică de neînțeles pe care autoritățile o folosesc în relația cu cetățeanul, această acoperire cu acte, povestește Cristi Ghinea în republica felul în care troienește cu documente în structurile statului, e, în fond, marca evitării responsabilității. Și se perpetuează indiferent de cine e la comandă. Ceea ce semnifică faptul că problemă e adâncă.

Degeaba îi apostrofăm pe oameni! Stilul e întipărit în memoria sistemului, nu e o doar o chestiune de oameni. Șefii ISU s-au schimbat, au murit 63 de oameni la ”Colectiv” după ce pompierii s-au jucat de-a răspunsurile codificate, însă conduita de a răspunde petenților e aceeași, pentru că așa cred ei că e normal să reacționeze. Nu sînt niște monștri, monstruos e faptul că ei cred că procedează corect. Asta e logica sistemului.

Ca și în cazul Gabriel Oprea, ca și în alte cazuri, rămânem trăsniţi când realizăm cum se exercită puterea în statul român.

Din păcate, asta se întâmplă abia după ce se sfîșie catifeaua din culise.

La un moment dat, cetăţenii vor afla care au fost resorturile închiderii pentru patru luni a acestui stadion, cel mai modern și mai sigur din România.

Cel mai modern și mai sigur, cel puţin după părerea UEFA și FIFA, care au o oarecare experienţă în arene, meciuri, competiţii și milioane de spectatori.

Comentarii (106)Adaugă comentariu

sandokan  •  4 martie 2016, 7:28

cei de la Colectiv functionau "pe propria raspundere" si s-a intamplat cee ce s-a intamplat, ai scris o serie intreaga de rticole de investigatie aruncand vina dintr-o parte in alta, acum esti suparat ca primarul nu vrea sa organizeze evenimente "pe propria raspundere"pe arena nationala. ce ai scrie in urma unui accident cu victime din timpul unui eveniment organizat "pe propria raspundere"pe arena nationala? Nu esti consecvent!

Lucka  •  4 martie 2016, 7:40

Corect ! Asa este ! Asa se procedeaza si in cazul stadionului Steaua ! Din chiria stadionului Ghencea , s-ar fi platit salariile acestor generali care (poate indemnati putin si de Gabitza ) refuza sa deschida portile altui stadion important din RO .

ionut  •  4 martie 2016, 7:50

Inca odata, intrebare catre ISU : cate scoli functioneaza in acest moment fara autorizatie de incendiu ???? De ce nu sunt inchise ???????

ionut  •  4 martie 2016, 7:53

Inca odata, intrebare catre ISU : cate scoli functioneaza in acest moment fara autorizatie de incendiu ? De ce nu sunt inchise ?

Marius  •  4 martie 2016, 7:55

Salut Catalin, Isu face totul la alibi, sa fie ei acoperiti. Sa stii ca asa fac si spitalele la urgente - iti dau tratamente fara sens tot ce e posibil si apoi iti sugereaza sa spui in scris ca refuzi (gen te lovesti la cot, iti dau tomografie -sper ca asa se cheama - si dc tu le spui ca esti lovit la cot si nu te doare capul iti spun sa refuzi in scris). Asa si isu asa si primaria. Iti sugerez o ancheta in spitale de urgenta, eventual legata cu accidente din sport. In Ploiesti nu aveau analgezice la spital de urgenta, si aproape ca te acuzau de ce nu ai cu tine. Toti in Romania de azi cauta doar sa se acopere, nu sa-si faca meseria. Stiu ca pare offtopic, dar attitudinea e acceeasi - sa se acopere ei...

Cristian  •  4 martie 2016, 7:56

articol bine punctat. întâmplator locuiesc in sectorul 4. bine ca mi-ai zis pe cine sa nu votez.

Adrian  •  4 martie 2016, 7:57

Un articol foarte la subiect si foarte adevarat ,sper sa aiba si un efect ,bineinteles pozitiv !!!

daniel  •  4 martie 2016, 8:00

dupa c epresa a starnit scandalul cu stadionul, cand oamenii din presa vad cat de mult se prelungeste ***, devin ingrijorati si cauta responsabili! sa fie inchis stadionul pana il deschid eu, fiindca din banii tuturor se fac stadioane numai pentru unii! adica totul prin bucuresti, in rest...,,n-avem bani to'arasi"..asa e in toate domeniile de activitate! oricum, peste ceva timp se inaugureaza marele stadioane din oltenia, construite tot asa, din banii tuturor numai pentru unii...oricum, fcsb are unde juca: la pitesti, fiindca in ghencea e alta bazaconie! p.s. de unde stiti ca va sta inchis doar 4 luni, ,,marele stadion"? eu sper sa fie inchis macar un an de zile, pana la comemorarea unui an de la ,,colectiv"...si dupa aia, trecut totul in guiness book!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dac.impielitzat  •  4 martie 2016, 8:02

ce pretentii avem, ca institutiile statului si politicienii sa fie focusati pe rezolvarea problemelor si nu alte directii care mai decare mai egoiste. ai consumat ceva si ai uitat istoria noastra de 26 de ani incoace? pe ce lume traiesti Tolo? :)

georgatos  •  4 martie 2016, 8:11

El declara ca “nu ne jucăm cu vieţile oamenilor”.Dar de ce nu ne spune cum isi permite sa se joace cu banii nostrii ai tuturor.Acel stadion inchis, papa bani de intretinere zi de zi..Iar problema cea mai grava este ca acest domn primar declara doar ca nu se redeschide ,deci atunci solutia care este de fapt.Sa il facem una cu pamantul nu .?Cea mai buna solutie , dai naiba de 200 milioane nu? Ca prostii de bucuresteni au bani ,nu? SILAAA MAAAAREEE pentru clasa politica din Romania.

csongi  •  4 martie 2016, 8:13

Explicația este frica viscerală de DNA. Toți tremură de noua Securitate: de la ulitma primărie de comună până la ISU. Dacă nu faci nimic, nu greșești. S-a sărit calul folosind procuratura în scopuri politice. Atât.

catalin_cj  •  4 martie 2016, 8:13

Rivalii dinamovistilor nu vin la stadion din cu totul alte motive, fara nici o legatura cu stadionul. Iar daca ceva se va intampla pe acest stadion care de la inceput s-a dorit ca sifonator de bani iti vei asuma tu faptele respective? Ceea ce e absurd in tot acest circ e ca nimeni nu incearca in vre-un fel sa rezolve problema. Daca era aceasta problema in Germania vinovatii erau la inchisoare si acoperisul functiona in maxim 2 luni de la aparitia problemelor. Dar asa alesii nostrii care sunt pusi acolo tocmai pentru a rezolva problemele nu misca nimic pentru a face acest lucru. Pana atunci pentru noi e bine ca se muta toate la Cluj.

ZONA MAGHERU  •  4 martie 2016, 8:14

"To make the story short ". Asta e Romania dupa 27 de ani . Personal asa desfiinta DNA-ul daca asa avea puteri magice .

eugen  •  4 martie 2016, 8:16

In principiu aveti dreptate dar... 1. v-ati pus problema ca Duraskin-ul folosit la noi sa aiba o calitate inferioara celei de la celelalte asezaminte enumerate de dvs?? asta ar putea explica, poate, si de ce iese altfel la testele pompierilor... 2.este usor sa stai pe bara si sa vii cu solutii dar intr-un caz de "doamne fereste!" a cui ar fi raspunderea ??? nu a dvs cu siguranta, si nici a noastra , a tuturora celor care vrem sa vedem meciuri pe AN!! 3.vorbiti de politizare dar ea e, din pacate, parte a tot ce ne inconjoara acum. cu regret imi amintesc ca atunci cand patronul trustului de presa la care scrieti era inca om politic in putere nu ati luat nicio atitudine vis a vis de politizarea anumitor probleme legate de sport sau cultura. l-ati criticat, e adevarat, pe G.copos dar nu ati facut nicio legatura cu pozitia lui politica, de ex!! 4. fara sa am dovezi si deci fara sa va acuz , am senzatia ca jocul dvs actual face parte tot dintr-o miscare cu un scop final ( poate indepartat, e drept ! )politic ( dati-mi voie sa am aceasta parere personala!! )

maria  •  4 martie 2016, 8:20

Inteligenta si arta manuirii ...tastaturii,nu il derobeaza pe autor de atacurile politice dintotdeauna,la adresa Dreptei! Nu cred ca actualul primar isi ridica lumea in cap ca ar vrea sa fie in evidenta ci mai degraba ca respecta niste legi intocmite nu de altcineva decat de clasa politica! ...si atunci...de ce ,domnule Tolontan?

Gelu  •  4 martie 2016, 8:21

La ce oameni sint promovati de partide, ne mai miram ca apar astfel de creaturi pe scena politica? ***! Si mai ales fara pic de coloana vertebrala.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

eugen  •  4 martie 2016, 8:34

pentru ca vad ca, in continuare, comentariul meu anterior este in asteptare, desi cineva a avut timp sa vada si sa aprobe un comentariu postat 4 minute dupa mine (??!!) va spun ca citind in continuare ziarul am observat ca si alti colegi ai dvs fac azi atacuri cu tenta politica !!! Astfel parerea personala expusa la pct.4 in comentariul anterior pare sa aiba mai multa sustinere!!!

Vali  •  4 martie 2016, 8:42

Sa incepi cu chestii gen 'decretel' e un nou minim, chiar si pentru un jurnalist. La Colectiv toti strigati ca vreti o tara ca afara, cu legi respectate. Cand se face ordine iar nu e bine. Romanii nu vor o tara ca afara, doar dau din gura. Si nu e cel mai modern stadion din Romania, cu sigurnata nu cel mai sigur. E doar o alta constructie mastodont inutila in Bucuresti, nimic nou sub soare. Imi aduc aminte de aceeasi presa apocaliptica prima data cand a luat CFR titlul, toti aveau fete lungi. Totul se rezuma la bani si la politica anti-Cluj a FRF-ului/presei/etc.

Adrian  •  4 martie 2016, 8:43

Cel mai rau este ca daca comentezi ...esti eliminat ..prin acelasi gest de ,,transparenta,,

Adi  •  4 martie 2016, 8:46

Eu va intreb de ce as vota ca Primar o persoana care are frica de decizie, care da interviuri de parca e un copil pe care il poate auzi mamica din camera cealalta? Cam asta transmite omuletul respectiv. Pe mine cel mai mult m-a socat informatia ca are 46 de ani? Daca la varsta asta nu ai personalitate intr-o situatie in care esti in centrul atentiei, atunci mai bine te retragi in biroul din care ai aparut, cu jucariile tale, si ii lasi pe cei mari sa se distreze.

Falcao  •  4 martie 2016, 8:48

Tolontane de ce nu spui adevarul pana la capat ! Incendiul de la Colectiv a fost provocat si manipulat de primarul Sava in scopul inchiderii stadionului Arena Nationala ca sa-l discretditeze "pa" Oprescu & Co.. Pacat ca tovarasul Voiculescu nu este in liberatte ca ar fi rezolvat rapid problema. Evident ar fi cerut pentru asta o recompensa de 60.000.000 Euro. Ca sa lovesti in cei care ii dezagreezi politic sari calul din ce in ce mai tare !

Yooo  •  4 martie 2016, 8:49

Primarul disparut Rares Manescu,tare asta.....exista??traieste??Cel mai catastrofa primar ever.

Dr. B  •  4 martie 2016, 8:50

Domnule Tolontan, cat de duplicitar ati devenit! Nu Dumneavoastra ati cerut zgomotos primenirea clasei politice? I-ati schimbat pe cei alesi cu unii numiti. Indiferent cine ii va fi numit. Iar acum ne spuneti ca numitii acestia, cum e de exemplu domnul Sava, nu sunt buni? Ne veti spune ca e firesc sa te inseli. Errare humanum est... Prea v-ati inselat insa de multe ori in ultimii ani....sed in errare perseverare diabolicum.

cornel  •  4 martie 2016, 9:00

exista un domn in guvern care este si sociolog, iar ministerul pe care-l conduce cred ca raspunde si el de aceasta situatie....de ce nu-l intrebati sa spuna impactul asupra acestei probleme?...sau fuge si el de raspundere ca altii?

ovidiu_3003  •  4 martie 2016, 9:06

Foarte adevarat ...stadionul este cel mai sigur din Ro ...si unul din cele mai sigure 10 stadioane din lume ...niciodata pe acest stadion nu o sa moara oameni ...insa suntem condusi de prosti ...prosti pe care nu i intereseaza realitatea ...ei nu vor binele la alti prosti ...se cred ...eterni .

unul  •  4 martie 2016, 9:06

@sandokan....Cam la ce fel de accident te gandesti matale ? De avion, de tren, de metrou sau de masina ? Adica nemtii( care sunt inaintea noastra cu vreo 50 de ani) folosesc acest DURASKIN si noi nu-l putem folosi deoarece e pericol de incediu???

mihai  •  4 martie 2016, 9:11

Senzatia mea este ca dvs sunteti cel care "desenati cu creta" in jurul asa zisei drepte politice. la indemnurile securistului ***. Ca cei de la ISU sunt trogloditi, ca dragutul de Sava e un fanfaron, si ca "dreapta " asta e de toata jena, e clar ptr toata lumea, nu trebuie dvs sa ne luminati. In ultimul timp, reactivat fiind la solicitarea turnatorului , sub paravanul "independentei" dvs mult invocata pana acum, faceti tot felul de flotari logice,in ziar si la radio, incercand cu orice pret, doar prin acrobatii lingviste, fara argumente , sa loviti in tot ce nu convine clanului securistic care va plateste ( includ aici articolul penibil despre judecatoarea care l-a condamnat pe ****** si cea in cazul A3). Pacat. ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Corson  •  4 martie 2016, 9:12

In cazul asta, sint foarte de acord cu "Scopul scuza mijloacele!". Daca rezultatul va fi transformarea ireversibila in cadavru politic a spagaro-mistocarului Sorinel Oprescu, merita. Poate sa stea si 2 ani inchis stadionul. Plus ca si corul bocitoarelor, condus de cuplul de vodevil Burleanu-Iordanescu, face toti banii. Iar generalul Ilie Nastase facind ture cu chiseaua cu dulceata... priceless!

r  •  4 martie 2016, 9:13

exista cumva un document pe masa primarului, semnat de toata lumea care trebuie si pe care doar el nu vrea sa-l semneze? Cand un document intra pentru semnare la el, exista o persoana care noteaza undeva pozitia acelui document pe circuit. Chiar daca veti afla peste cateva zile (pe legea 544) poate merita sa stim cam cand i-a ajuns pe masa si cat a stat sa se gandeasca.

Danny  •  4 martie 2016, 9:20

tot aud lumea ... " nimeni nu misca , nimeni nu face " dar noi facem ceva ? daca era in franta ieseau toti sa protesteze .. noi ? lasa ca e tare frumos las fierbinti... neam romanesc .. vrem totul dar sa pice din cer ;)

Florin  •  4 martie 2016, 9:25

Catalin Este de neinteles cum aceasta constructie care a functionat timp de 3aproape 4 ani acum devine nefunctionala datorita unui aviz. Intreb: cand s-a obtinut autorizatia de constructie, anexat documentatiei de executie trebuiau anexat si diverse avize inclusiv de la pompieri. Aceasta este regula pentru persoane fiizice. Eu m-am lovit de acest lucru cand a trebuit sa fac termoizolatia casei. Mi-au cerut nu mai putin de 9 avize, inclusiv cel de la pompieri. In cazul stadionului de ce nu se fac cunoscute toate documentele oficiale emise de autoritati? In situatia in care acoperisul nu corespunde sa fie demontat si supus testelor conform leislatiei europene iar stadionul sa devina functional si fara acoperis. Daca acoperisul are Certificare Europeana atunci este clar lipsa de responsabilitate si toti factorii decizionali sa fie demisi. In cazul primarului RS daca aceasta problema treneaza de 4 luni si nu o poate rezolva atunci ce asteptari sa avem de la proiecte de anvergura. RUSINE!!!

Hombre  •  4 martie 2016, 9:26

Nu cred ca e asa de complicat scenariul cu Stadionul National. Se intampla ceea ce vezi peste tot in administratie: strategia riscului minim. De ce sa iei o decizie care sa te coste in viitor? Mai bine nu iei nici o decizie. Mai bine nu dai nici aviz la ISU. Mai bine ca primar nu redeschizi stadionul. Mai bine nu faci nimic in general. Ca poate se intampla ceva in viitor, vreun Colectiv, vreo ancheta DNA, vreo constatare a Curtii de Conturi. Si atunci iesi tu la reflector. Sefii de la stat nu conduc, ei doar supravietuiesc. Se agita numai cand iese ceva rau la ei in departament, ca li se amentinta scaunul. Altfel sunt foarte invizibili.

Andrei  •  4 martie 2016, 9:31

Aşa este, acest primar, un liberal puturos, nu a venit să facă treabă. Nu, nu, el vrea să tot dea vina pe cei dinaintea lui. În loc să se înşurubeze le treabă şi să avizeze copertina el tot dă vina pe greaua moştenire, în curând va da vina pe Ceauşescu.

fotbal  •  4 martie 2016, 9:36

daca ma gandesc la ce te gandesti, sa stii ca nu e adevarat. sa o luam de unde am ramas: unul cu ***p- la sanatate, altul cu ***-la frf si mai intra si asta acu' fara niciun ***- la primarie. poftim rationament! ori nu-se-stie-cine sunt excesiv de glumeti, ori nu e adevarat. unde am ramas? 😛

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ging  •  4 martie 2016, 9:40

Oare DNA nu se poate autosesiza in privinta functionarilor(ISU, MApN, Primarie) platiti de la buget, si care produc prejudicii(neincasand chirie la stadioane) prin "talpile" pe care le pun. Sa fim seriosi, ei vor sa arate ca sunt mai destepti decat cei care permit functionarea altor obiective similare in lume. IN REALITATE, SUNT MULT MAI PROSTI(gradul de comparatie este indulgent)!!!!!!!! Ce sa facem? POLITRUCI!

cotoiu  •  4 martie 2016, 9:40

poi dom tolontan iao pe neag mirela si ocupativa frumos de parvenitul de sava

Stalin  •  4 martie 2016, 9:40

Domnule Tolontan,jos palaria in fata dumneavoastra,tot ce ati spus este real 100%,joc politic pe fata,exact cum altii s-au folosit de Colectiv ca sa cada capete,acum se folosesc de Arena Nationala,a si apropo,nu ii luati in seama pe cei care va critica pe aici,imi amintesc o declaratie pe care a facut-o unul dintre internautii Elenei Udrea,cum ca sunt platiti sa vina la munca si sa stea toata ziua pe internet,si sa caute sa spele imaginea cu diferite comentarii pt a induce oamenii in eroare,sunt fffff multi internauti falsi platiti ca sa faca lucrul asta,ei cauta articole si incerca sa le spele imaginea celor patati,sa ne amintim de celebrul garaj al lui Basescu...Asa ca oricat ati incerca voi cei din clasa politica cu tot cu oamenii vostri sa ne pacaliti,tot o sa va duce-ti la fund.Se intoarce roata..

dankone  •  4 martie 2016, 9:42

Ceea ce e de observat este ca ....la Cluj exista un primar asumat si care urmărește interesul comunitații,iar Bucureștiul are un primar impus politic,fara nici o obligație fata de bucureșteni,ce trebuie sa înțeleagă compromisul de sava,este ca Bucureștiul este capitala Romaniei si astfel imaginea acestui oraș si acestei tari are de suferit....avem un primar care nu este asumat si nu-si asuma nimic....adica o NULITATE....trist este ca vine din valul tânăr al celor ce vor sa devina politicienii acestei tari...adica ....si incompetenți ,si fricoși , si ușor de manipulat....

dex  •  4 martie 2016, 9:43

@unul... nu nemtii aia au falsificat testele in scandalul dieselgate?! Mor cand ii vad pe cate unii ca balesc la "corectitudinea" popoarelor civilizate...... Acum, daca eu conduc o masina germana care nu are probleme , de ce statul imi da amenda daca depasesc 130 de km/h pe A3? Afara, cu aceasi masina germana zburd fara probleme cu 130 de km/h fara sa fie amendat. E strigator la cer ca trebuie sa respectam legile in Romania! Domule Tolontan, vreti sange pe pereti! Stiti bine ca, daca primarul interimar ia o decizie peste lege, in viitorul apropiat va iesi din DNA cu catusele la maini. Legea trebuie modificata, nu acoperisul! Pana la urma situatia asta s-a creat din cauza nemtilor care au pus mana pe contractul de construie al AN. SUUUUNTTTTTT mult mai buni constructori si proiectanti decat noi!!!!! Nu????? Nemti care folosesc in constructii toate natiile de catateni cu drept de munca. Mai putin nemtalai. Iar codurile lor de proiectare pe rezistenta se rezuma doar la vant si incarcari gravitationale. Un fel de lego pentru copii de 4 ani. Au facut proiectul de AN fara sa cunoasca normativele si legile de pe teritoriul tarii noastre. Legi adoptate in Parlament si publicate in MO. Cu 1000 de euro din 240 de milioane cred ca-si puteau cumpara toate normativele in vigoare posibile. Sau le descarcau gratis de pe net daca duceau lipsa de bani.

ciupi  •  4 martie 2016, 9:51

va luptati cu morile luate de vant, domnule tolontan! daca ceea ce i-a promis oprescu nu i-a dat, mi se pare perfect politician cel care cauta orice prilej pentru a taia capete moarte. adaugati-i pe cei care se tem de vanturile din spatele propriu si aveti romania anului 2016, reflectata aseara in stefan cel mare, dureros de ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ciobi  •  4 martie 2016, 9:51

tolo pana acum nu de mult urlai la sefii frf lpf acum esti catelu lor ai ajuns mare rau de tot.nici tu nu sti ce sa mai scrii. da ti tu acceptu pe propia raspundere semneaza pt asta si deschide arena nationala daca esti asa sigur si daca se intampla ceva sa vad ce faci ca stapanii tai nu o sa te apere o sa iti de ie drumu din lesa sigur

Tic Tac  •  4 martie 2016, 9:53

Prostia nu are varsta. Si nici limite. Valul tinerei generatii peneliste cu facebook-ul pe post de biblie scoate la ramp personaje ciudate, rupte de realitate venite parca de pe alta lume. Incepand cu presedintele orator ales cu ajutorul facebook-ului, continuand cu doamna secretara Gorghiu pleiada continua cu acest Sava (atentie, individul s-ar putea sa candideze la primarie) care ne face sa ne intrebam daca nu cumva "logica" ca si materie, nu trebuie introdusa incepand cu gradinita. Balaurul acesta intransigent a avut o prima iesire, putin in decor ce-i drept, fix la inceputul anului, atunci cand doreii cu metroul au reusit performanta sa sape de asa natura incat sa se incline putin bulevardul de deasupra, cu tot cu casele aferente. Atunci domnul Sava iesea scotand flacari pe bot, amenintand cu amenzi si alte cele doreii constructori. Le-a spus sa repare si sa indrepte situatia (bulevardul cu tot cu case) pana in februarie. Doreii speriati, au spus ca e imposibil insa pana in martie totul va fi la fel cum cum a fost. E luna martie, iar gugustiucul de la primarie cred ca a uitat incidentul. Bucurestenii care se chinuie in zona, incluzand si bietii propietari sau chiriasi ce s-au trezit evacuati din casa odata cu noul an, ma indoiesc ca l-au uitat.

Niculae Moromete  •  4 martie 2016, 9:56

Usor, usor, usor, despleteste-te fuior, unduieste line, pagube si vine... "de-nu-se-stie-cine" se lupta cu tine?

Dana  •  4 martie 2016, 10:10

Bun, si ce vrei? Sa încalce asta legea? Cat a fost primar Oprescu, tacusi mâlc. Te-ai luat de UDREA, d ăla cu patinoarul din Brașov, dar nu vedeai ca pe un stadion de 300 mil € aveau loc 10 meciuri/an, 2 concerte si doua adunări generale, ale prietenilor tai din PSD. Nu crezi ca e vremea sa taci.

emil  •  4 martie 2016, 10:10

Sa fiti siguri ca este treaba politica si nu conteaza a carei tabere.Pentru redeschiderea stadionului nu se avanseaza nici-o solutie , nimeni nu spune ce trebuie facut concret ca acesta situtie sa aiba o finalitate.Pasarea responsabilitatilor intre Primarie si ISU deja plictiseste si irita.Acest subiet va fi tema majora in campania electorala si nu va asteptatati pana atunci ,la nimic bun.Abia dupa ce vor termina de stors si ultima picatura de stors din acest subiect vom vedea cavalerul pe cal alb trambitin solutia finala.Din pacate ca romani avem un talent nativ de a ne face rau singuri.

Dorel  •  4 martie 2016, 10:17

Domnule Tolontan, Aveti o problema. Toate anchetele desfasurate de dumneavoastra, pentru care aveti respectul meu, sau mai bine zis aveati, v-au adus o anume categorie de cititori in plus. O categorie diferita de cititorii GSP interesati de mirosul transpiratiei lui Gigi Becali (nu toti, desigur dar majoritatea in mod cert). Vedeti dumneavoastra, categoria asta citeste nu doar titlul ci si articolul. Si poate si un pic printre randuri. Si da un pic cu virgula. Concret, nu aveti nimic sa-i reprosati lui Sava. Poate doar ca e atat de prost incat respecta legea nu? Adica avem un primar care respecta legea. Ce aiureala domnule Tolontan! Si culmea este ca asta si scrieti in articol. Din care reiese clar ca problema este la ISU. Numai ca scoplul articolului este de fapt altul. Si anume sa il ponegriti putin pe primar. De ce? E greu de explicat si atitudinea si tonul articolului care duce catre RTV sau alt tip de media "de calitate". Si atunci, ma intreb, domnule Tolontan, de ce? Nu vreau sa va acuz ca sunteti pe statul de plata al vreunui contracandidat desi am mai vazut noi modele de integritate cu bratari la maini. As paria pe orice ca daca ati fi in locul lui ati proceda identic si stadionul ar ramane inchis! Asa cum orice om inteligent ar face. Dar, totusi domnule Tolontan, de ce aveti atata venin? Sunt curios daca veti raspunde....

Liviu  •  4 martie 2016, 10:17

Nu este problema unui primar. Sunt cei responsabili, experții pot spune da sau nu. Nu mai suntem în epoca Ceausescu, Ponta când cineva se poate erija în atotștiutor. România merge spre normalitate.

Alex  •  4 martie 2016, 10:22

Domnule Tolontan, bateti campii cu primaria. Vreti neaparat redeschis stadionul asta. Foarte bine. Purtati-va razboiul cu ISU. Ei sunt singurii care pot sa spuna daca se poate sau nu juca acolo. Niciun om intreg la minte nu si-ar asuma raspunderea pentru altii in asemenea cazuri. Poti sa incerci sa grabesti, sa fortezi ISU sa ia mai repede o decizie. Dar atat. Daca-si asuma cineva raspunderea pentru asa ceva si mor 100-200-1000 de oameni, ce facem atunci? Il omoram pe omul ala de 1000 de ori? Ii punem in aceeasi oala si rudele si cunostintele? Ca despagubirile in bani nu vor rezolva nimic. Iar daca tot vreti atata redeschis stadionul asta de 250 mil Eur, poate faceti o investigatie si asupra rentabilitatii lui. Din tot ce am vazut pana acum concluzia a fost una singura: si dupa construire, prostia asta consuma mai multi bani decat produce. Poate din cauza asta vor toate echipele bucurestene sa joace pe el.

escobar  •  4 martie 2016, 10:24

ce s-a "facut" de cateva luni pentru "modificarea prevederilor din actuala legislatie" care NU PERMITE AUTORIZAREA DE ISU a stadionului Nationa....ce a facut in acest sens "SEFUL PARLAMENTULUI"(in fapt),presedintele PSD=DRAGNEA(fost sef al ministerului dezvoltarii si cel care cu Ponta l-au "instalat sef la FRF pe Burleanu)?!....ce a facut al DOILEA OM IN STAT=C.P.TARICEANU=profesor doctor ing. CONSTRUCTII,cel care pt. "aplicarea legii de ANAF" a CONVOCAT GUVERNUL si pe Ciolos "la balacarit" in Senat....pentru Nana, PSD a infiintat o comisie parlamentara ca sa vada cum o persoana particulara,printr-un credit bancar,a cumparat un teren(acum prin legea "darii in plata" il poate returna,sanchi!!!),DAR dupa Colectiv,desi s-au INCHIS ZECI DE "LOCATII" disparand zeci de locuri de munca,"il profesore" N-ARE "curiozitati" in "domeniul lui profesional"....asa e bine?!

mos teaca  •  4 martie 2016, 10:29

maim pampalache ca altfel nu iti pot spune,cum ma pe bani nostri tu faci ce vrei,ai facut referendum sa ne intrebi si pe noi, cum de la tine sau de la voi putere sa luati asa hotatrare, ba fratilor voi nu sunteti acolo de capu vostru, voi trebui sa dati socoteala bucu8restenilor.Vrei sa candidezi din nou la primarie ,asa cum faci acum te mai voteaza *** *** dute si sa nu te mai intorci ca nu te doreste nimeni ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează