Orban e out. Televiziunile scapă din nou?!

Candidatul la primărie a cerut 50.000 de euro bani negri ca să dea televiziunilor, mereu cîștigătoare din orice combinație. După aceeași formulă funcționează și multe companii mari

luni, 11 aprilie 2016, 7:38

Povestea arestării lui Ludovic Orban este povestea decăderii televiziunilor din România.

Orban a plecat. S-a retras sin cursa electorală pentru București, din PNL și, probabil, din viața politică.

Procurorii îl acuză, rămîne să și probeze în instanță, că el a cerut 50.000 de euro de la un om de afaceri ca să dea mai departe suma  suma televiziunilor.

De ce ar fi avut nevoie Orban de 50.000 ”la sacoșă” cîtă vreme există mecanisme legale de prin care afaceristul respectiv ar fi putut finanța campania?!

Pentru că nu după bani albi alerga Ludovic Orban!

Candidatului la Primăria Capitalei îi trebuiau bani negri, singurii care înlesnesc bunăvoința televiziunilor. Ca politician, cu bani albi cumperi spoturi publicitare electorale, însă atitudine favorabilă, prezențe în emisiuni și știri pozitive, pe ele le achiziționezi cu punga.

Și nu e vorba doar de politicieni ci, tot mai des, și de companii. Există multinaționale în România care au pe nota de plată bloggeri care scriu ”de bine” despre produsele sau acțiunile lor. Marile firme sînt cotate la bursă, au biblioteci întregi de coduri de conduită etică, însă cedează șantajului, fără să realizeze că multiplică un gen toxic.

Azi, el scrie de bine, dar mîine, cînd nu o să-i mai dai bani?

Răspunsul e unul singur. Cînd tu nu o să-i mai dai bani, el va scrie de bine despre concurență și de rău despre tine. Istoria e martoră că am mai trecut trecem pe aici.  Acum două sute de ani, povestea cu șantajul se numea ”cercul vicios al ziarelor”.

Companiile le zic acestor bloggeri ”influenceri”, că trebuie să le spună cumva, nu pot să le zică cei-care-ne sperie-fără-să știm-de ce.

Uite că Orban a aflat de ce.

Penelistul va plăti pentru prostia lui, cum să negociezi tu în martie, cu DNA pe cap, un astfel de schimb ”bani contra influență viitoare”?! Dar cîți politicieni trebuie să achite nota pentru a ajunge justiția și la furnizorii de șmen din media? Și cîți politicieni trebuie să mai intre în închisoare?

Monica Iacob Ridzi, în caz că ați uitat, este după gratii pentru că a cumpărat știri pe bani publici, ca să se promoveze pe sine și pe Elena Băsescu. Așa arată monitorizările, nu noi.

Și, ca să plătească televiziunilor, Ridzi a manufacturat achizițiile publice. În 2009, DNA nu a înțeles toată simbioza mediatică și așa au scăpat televiziunile. Mai mult, au băgat în buzunar cîteva sute de mii de euro încasați bine mersi pentru știri și reportaje favorabile.

Cîți oameni trebuie să mai plătească? Sau, dacă sînt politicieni, nu le zicem oameni?!

La unul dintre termenele din ”Gala Bute”, Elena Udrea spunea pe hol: ”Dacă se spune că noi, politicienii, ne-am făcut imagine pe bani furați, foarte bine, să plătim! Dar să dea  pelerinele, cizmele și zahărul înapoi și cei care le-au luat! Sînt bani ilegali, nu?”. Mi s-a părut fraza anului și am tot așteptat să o plasez într-un moment anume.

Poate că retragerea lui Orban e momentul.

Și să dea, spune în continuare Udrea, ”să dea, așadar, banii negri primiți, televiziunile sau ziariștii cumpărați”.

Pe tema asta, am avut mai multe lungi discuții cu Elena Udrea, sprijiniți de balustradele arse ale tribunalului. Un dialog fără ascunzișuri, ca între doi oameni care nu se simpatizează, nu vor să se impresioneze, să pară altceva decît sînt și nu-și datorează nimic altceva decît să spună ce cred. Bune premise de discuție.

Eu insistam pe ideea că fostul minstru exagerează cu presa cumpărată, iar ea zîmbea, tolerant, calm și, mai arunca, cîte un nume sau cîte o situație. Discuția a fost ”off the record” și va rămîne așa pentru totdeauna.

A plecat fiecare cu ideea lui.

Sînt convins și acum că știu mult mai mulți jurnaliști corecți decît știu politicienii ziariști mînjiți.

 

Dar, deocamdată, politicienii sînt în fața instanțelor sau în închisoare.

Acesta e argumentul lor și are sens.

Excepție face Dan Diaconescu, închis pentru șantaj. Și lotul Antena – RCS, care se judecă.

Și, oricît i-am detesta aprioric pe politicieni, ceea ce e altă eroare comodă, care nu face decît să ne conserve subdezvoltarea, nu putem să nu se gîndim și din perspectiva lor.

L-am văzut pe Ludovic Orban, acum cîțiva ani, pe scena unui liceu bucureștean. Era viceprimar și venise să le strîngă mîna ”olimpicilor”.

I s-au perindat prin față sute de copiii. A stat și i-a felicitat pe fiecare fată sau băiat în parte. Șirul s-a legănat vreme de peste o oră. Bărbatul a stat neclintit. Formalism? Poate.

Dar era o zi de sîmbătă, afară mirosea a primăvară, ca acum, și i-ar fi fost atît de ușor să-i lase pe oamenii de la Ministerul Învățămîntului să-i țină locul, după un act de prezență de un sfert de oră. Altul așa aș fi procedat. De pildă eu, că mi-e rușine în mulțime.

Aș fi tulit-o în parc să nu mai văd pe nimeni.

Orban a stat pe scenă pînă la final. Nu era nici o cameră de luat vederi. Doar el și puștii.

Și, văzîndu-l cum își f… acele cîteva ore de dimineață de week-end, singurele în care capul unui om stresat e ceva mai limpede, căci mai pe seară te apasă sentimentul că începe săptămîna, m-am gîndit că nu e deloc la îndemîna tuturor ce fac politicienii.

Pentru că nu poate strînge mîna tuturor oamenilor din oraș, Orban a ales să dea bani negri singurului loc unde oamenii se strîng de bună voie, unul în altul. În fața televizorului.

Televizorul i-a cerut bani lui Orban, l-a trimis pe liberal în instanță și i-a trădat pe oameni.

Atît de simplu.

Comentarii (82)Adaugă comentariu

Gambeta  •  11 aprilie 2016, 20:05

Si Orban si alti politicieni carora le plangi de mila, fac ce fac EXCLUSIV PENTRU EI. Nu ai sa vezi unu facand ceva care nu-i aduce LUI foloase, ci numai celorlalti. INCA nu s-au nascut acei politicieni, desi asa zic toti ca ar fi. Pe dracu!

Andrei  •  11 aprilie 2016, 20:05

Nimic nu este întâmplător în acest regim capitalist putred în care corupţia este sângele care irigă sistemul. Bogătaşii mituiesc politicieni veroşi, cică îi sponsorizează iar politicianul odată ales de un popor handi, se revanşează înzecit. Din bani publici, bineînţeles. Noi nu avem nevoie de acest capitalism putred,România are nevoie de altceva !

calinescu  •  11 aprilie 2016, 20:13

SE CREEAZA CULOAR LUI BASESCU ....!!!! NIMIC DE MILIOANELE LUATE DE BASE SI PDL ....!!! ASTA E JUSTITIA SELECTIVA ...!!!

gore  •  11 aprilie 2016, 20:14

OK,am inteles.Politicienii dau bani televiziunilor ca sa li se faca imagine in detrimentul celor ca nu dau. Dar observam ca la fel se intampla si in sport.*** citim numai de Steaua,Gigi Becali ,Reghecampf.Dubios,nu-i asa domnule Tolontan? De Rapid,de Craiova,de Poli nu se discuta nimic,dar stim tot ce se intampla in capatanile celor enumerati mai sus....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  11 aprilie 2016, 20:19

@gambeta: nu pling nimanui de mila, dar nu e de folos intelegerii realitatii sa privim numai de pe un mal al riului

Poli 21  •  11 aprilie 2016, 20:22

Cind o sa vina vremea ca intr-un ziar de sport sa nu mai citim lungi " analize" politice ? Chiar nu gasiti o alta fituica in care sa va etalati asa zisele cercetari ?

john70  •  11 aprilie 2016, 20:25

Asa e peste tot in Vest. Unii vor ajunge la concluzia ca e mai bun comunismul, iar altii vor ajunge la concluzia ca ar fi bun un regim de mana forte a la Gral. Antonescu sau Gral. Pinochet.

Mircea  •  11 aprilie 2016, 20:37

Doua imbecilitati: una-Orban ne spunea, foarte convins, ca se bazeaza pe bucuresteni, ca el face si drege... Vax. Se baza pe bani, bani negri. a doua-realizatorii tv ne tot spun ca ei sunt cainii de paza ai democratiei, sar la gatul politrucilor corupti... Vax. Ei cer bani negri de ;a oricine. Deci, democratia noastra e un fel de talcioc. Si atunci de ce vine cate unul, ingamfat, la tv, si spune ca el e alesul... ca el are programe... bla, bla...

Dusmanul prietenos  •  11 aprilie 2016, 20:42

Poate , habar nu am , nu te cunosc , poate ca daca ar fi venit la tine l-ai fi sprijinit sa urle neputinta omului corect care vrea sa razbata in lumea asta politica plina de udrei , cocosei , adamei si alti oprescei . Poate isi lega o bandana pe frunte si murdar de revolta interioara se lega cu lanturi de gardurile DNA sau DIICOT urland despre mizeria dintr-o campanie politica . Poate arunca cu oua in cladirea CCR pentru ca asista impasibila la perpetuarea acestui mod infect de a se face politica. Sau poate e mai lejer sa dai un telefon si sa ceri. Si te faci auzit . Auzit de cei care vor curatenie in tara asta. Astia care au mai ramas nevopsiti si independenti. Astia care au depus un juramant sa serveasca patria si protejeze cetatenii ei. Si care lupta in speranta ca ne vom face bine. Nu pentru noi. Pentru cei ce vor veni. Ai mei , ai tai , ai lor. Nu te cunosc , habar nu am . Nu trebuie sa fim pe vreun mal . Trebuie sa fim pe apa si sa navigam in directia buna.

Cătălin Tolontan  •  11 aprilie 2016, 20:50

@Dusmanul prietenos: nici eu nu te cunosc, dar ai dreptate. Orban a mers in logica strimba de pina acum si logica asta nu ne duce nicaieri.

marian  •  11 aprilie 2016, 20:52

pentru tara mea acest lautar nu a facut nimic.

tudor padure  •  11 aprilie 2016, 20:55

Nu ca zic, da'vreau sa spun: Apreciez eleganta si logica! Bun revenit Tolo (Y)

rip  •  11 aprilie 2016, 21:04

ce e mai trist este ca poti sa inlocuiesti numele lui Orban cu al oricarui politician din Romania, same ***(s)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dan  •  11 aprilie 2016, 21:11

Buna seara. Recunosc faptul ca va citesc destul de des consideratiile. Acest articol mi-a placut mult prin felul in care a fost scris,ideile si principiile pe care le-a promovat,dar mai ales pentru temerara incercare de indreptare a atentiei opiniei publice asupra uriasului prejudiciu pe care ni-l aduce marea parte a moderatorilor si producatorilor de emisiuni tv gen talk show"dezvaluiri bomba". Cu atat mai mult cu cat,in esenta, sunteti coleg de breasla cu multi dintre ei,"la moda" in aceste zile. Din pacate efortul dvs necesita o lunga si continua abnegatie,tinand cont de subtirimea comentariilor postate de unii cititori,generate desigur de nivelul lor de intelegere a starii de fapt. Pe de alta parte,fiind un risc asumat,n-aveti ce face trebuie sa continuati sa semnalati si sa scrieti astfel. Intr-un final,sper cat mai apropiat,cativa dintre ei vor intelege. Atunci efortul dvs va fi rasplatit. Sa ne intelegem,nu intotdeauna sunt de acord cu postarile dvs,dar de data asta acest articol a definit pe deplin meseria de jurnalist de investigatie si chiar formator de opinie. Pentru cine vrea sa auda si sa vada... Multumesc.

florin  •  11 aprilie 2016, 21:29

Pai daca erau bani negri, cine i-a primit e tot in belea, nu? Sau inca nu i-a primit? Pe Orban il suspectam de ceva inteligenta, e clar ca m-am inselat. De 150 de ani de cand au aparut partidele romanesti sunt aceleasi si aceleasi probleme, disperarea de a ajunge la putere cu orice pret si cu orice mijloace, pentru a distribui discretionar banii si functiile publice. Din punctul asta de vedere, dna face ceea ce trebuie. Presa e cum e si din cauza noastra, a consumatorilor de presa. Chiar sunt curios cine sunt respectivii doi jurnalisti cumparati si de la ce post TV sunt. Am, asa, un feeling, ca sunt posturile cu cea mai mare audienta dintre cele de stiri...

Dan Patru  •  11 aprilie 2016, 21:31

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dragos Sturzoiu  •  11 aprilie 2016, 21:38

Tind să rezonez cu ce a spus gore: „OK,am inteles.Politicienii dau bani televiziunilor ca sa li se faca imagine in detrimentul celor ca nu dau. Dar observam ca la fel se intampla si in sport.***unde citim numai de Steaua,Gigi Becali ,Reghecampf.Dubios,nu-i asa domnule Tolontan? De Rapid,de Craiova,de Poli nu se discuta nimic,dar stim tot ce se intampla in capatanile celor enumerati mai sus....” Chiar dacă încercați să vă ascundeți după replica „nu ai dovezi” ce dovezi îți mai trebuie când te poți uit pe site și jumătate din știrile acestui ziar DE SPORT sunt despre echipa de fotbal FCSB(și nu Steaua, cum scrieți voi ilegal)?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ionut  •  11 aprilie 2016, 21:46

Si totusi de ce nu sunt scoase in fata si cele doua televiziuni, indiferent care sunt ele.

ZONA MAGHERU  •  11 aprilie 2016, 21:47

Daca nu ar fi ocupat o functie importanta in al doilea partid al tzarii si mai ales daca nu candida pentru primaria generala ar fi fost culmea ca DNA-ul sa se ocupe de 50 de mii de dolari cind discutam de miliarde care au disparut fara urma !! Pacat . Macar este unul din putinii politicieni principiali .

a  •  11 aprilie 2016, 21:59

vai de mine ce sacrificiu! a strans mana copiilor sambata! era prea obosit de taiat frunza la caini in parlament ! si nu televizorul l_a dus la DNA ci faptul ca acerut bani cu sacosa ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Mandpv  •  11 aprilie 2016, 22:00

Domnilor, *** trebuia, intr -o tara normala sa dispara din peisajul politicii acum multi ani cand a lovit cu masina, *** o copila de zece ani! Dar a fugit de la locul faptei, *** si s -a prezentat la politie dupa 30 de ore!!!! De -atunci ar fi trebuit sa se termine cariera política a acestui mascarici!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gabi  •  11 aprilie 2016, 22:04

Zicea un "tartor" comunist, gen Baba Vanga, ca ne vor trebui multe zeci de ani sa deprindem capitalismul si nu l-am crezut. Ne credeam mari si tari. Suntem mai mici si mai slabi decat pe atunci. De-a busilea umblam...Inca nu ne putem ridica in picioare. Mai avem timp. Oare ?!...

DAN  •  11 aprilie 2016, 22:10

Bravo domnule ! ... asta stiam si noi , ca doar cei care bat TV-urile seara de seara nu-si irosesc tmpul degeaba , pentru cine fac ei lobi si reclama mincinoasa , ne spui dle AMABIL , sau spunem noi ? Apropos , ai dat-o in git pe Ritzzi , *** , te blesteama Dzeu !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dudu  •  11 aprilie 2016, 22:12

Vs tot invartiti in jurul cozii - nici nu e de mirare ca ajungeti la o concluzie gresita. Nu e vorba de faptul ca televiziunile l-au obligat pe Orban sa le dea bani negri, la fel cum nu e vorba de faptul ca Orban a vrut sa dea bani negri televiziunilor. Ci de faptul ca legea e proasta. Limitele finantarii partidelor politice sunt joase, o companie (chiar si cu cifra de afaceri de un miliard de euro anual) poate dona maxim 100.000 de euro, iar persoanele fizice maxim 35-40.000. Banii nu merg la candidat, ci la partid, deci tu poti sa donezi pentru Orban, iar banii sa fie folositi pentru Candidatul X, din judetul Y. Nu se poate face campanie negativa (eterna obsesie a politicienilor romani ca nimeni sa nu ii critice). Iar mai nou, au fost impuse limite absurde pentru diferitele tipuri de investitii in campanie. De exemplu, din motive stiute doar de SRI, un partid sau candidat poate investi doar maxim 30% din bani pentru campanii online. Asta ca sa nu se apuce politicienii sa umble la "generatia Facebook", ci sa bage banii aiurea in pliante (unde limita e la 50%). S.A.M.D. In conditiile astea, singurul mod in care poti sa iti faci o campanie normala, targetata pe electoratul tau, e sa incalci legea. Dar astea sunt bagatele. Daca ati vrea sa faceti un articol cu adevarat interesant, ati putea sa ne spuneti ce interes au avut cei din spatele DNA sa il scoata pe Orban din cursa? Si de ce trebuie sa arunce perdele de fum despre politicieni, televiziuni si bani negri, ca sa distraga atentia de la faptul ca Orban e inca unul din politicienii scosi din cursa de DNA.

Cătălin Tolontan  •  11 aprilie 2016, 22:35

@Ionut: in acest moment doar DNA stie despre ce televiziuni e vorba, dar numele se vor afla

Cartita  •  11 aprilie 2016, 22:46

Este un fel de qed cu niste practici atat de familiare gesepeului cu marele lui prieten jiji becali si multiubita lui echipa Mister Tolontan cunoasteti foarte bine la ce ma refer, ca si tovarasii de la trustul pro cu mister mocanu, la fel ca nea Ovi cu prietenul lui de suflet Mititelu...dar, asta face parte din ipocrizia neamului nostru. Bineninteles nici n o sa obositi sa negati, doar e o acuza la adresa muliubitei fantome ceausiste de echipa a caror postaci ineaca cu dejectii zilnic internetul.... DAR, nimeni nu e prost tot timpul si in majoritatea situatiilor....precum credeti marea masa de supoerteri...comparind o gresit cu (acea) turma...singurul noroc este acela ca minunata institutie dna n are treaba decat cu painea si circul aferent intereselor politice....nu au distinsii procurori timp sa investigheze fursecurile aruncate de razboinicul luminii unor ziaristi de care nu va sti nimeni peste 20 de ani

Iancu Lucian  •  11 aprilie 2016, 22:48

Bloggeri influenti genul zoso? :)

Niculae Moromete  •  11 aprilie 2016, 23:00

Inainte de revolutie strategia controlului politic era centrata pe gainaria penala: sistemul chiar incuraja micul furtisag, fiecare se dadea in gat pe fiecare, iar daca te punea talentul sa exprimi aprecieri personale asupra "strigatorului la cer " nu pateai nimic pentru asta, dar o incasai pe temei penal pentru ca dosarul era gata intocmit prin denunturile si declaratiile cohortelor de turnatori la Securitate. Prin noul cod penal, turnatoria a fost recalibrata la statut de arma anticoruptie, nu mai conteaza ca turnatorul devenit denuntator ramane cu prada din furt in portofel din moment ce a livrat pe tava balantei puterii "nefericita" persoana a incomodului zilei . Cee ce frapeaza este derizoriul sumelor pentru care sunt retinuti : 50.000 EUR Orban, 20.000 EUR Oprescu si bietul Bucuresti are un buget de peste 1 miliard de EURO . Acest derizoriu este generator de profunda neincredere in sistemul anticoruptie, asa cum este el de unii fluturat , de altii latrat pe la toate colturile .

Cătălin Tolontan  •  11 aprilie 2016, 23:01

@Iancu Lucian: nu

Alex  •  11 aprilie 2016, 23:41

Suma despre care e vorba spune multe despre cat de jos s-a ajuns! Nu mai sunt atatia bani negri, nu mai exista atatea "portite" de a-i scoate si "investi" cum erau acum cativa ani in campanii! Probabil ca in 2012 sumele erau de zeci de ori mai mari! Asta e un semn ca in tara asta ceva s-a miscat in bine, si cu totii stim cui trebuie sa multumim!

Adi Panin  •  12 aprilie 2016, 0:12

Felicitari ! Bine si curajos punctat. Cu riscul de a fi blamat iar de ”boxerul” badea, pastorul gidea sau sinistrul ciuvica...:) Si nu numai ei... Intr-o lume in care ziaristii sunt tot mai multi altfel decit ii stii tu, tolo, e normal sa atragi multe antipatii. Dar in acelasi timp mai sunt si oameni care gindesc si inteleg, dincolo de tv. Si apreciaza ca mai exista si astfel de jurnalisti. Pentru ca mai exista. Multumesc ...

Mandpv  •  12 aprilie 2016, 0:12

Domnule Tolontan, daca intrati pe Wikipedia, la luedovico orban exact asa scrie, ca s -a prezentat la politie dupa 30 de ore! Si ca nu este un betiv?de cate ori a aparut beat la tv? Sau nu?

manole  •  12 aprilie 2016, 0:17

Mai Tolo... mie imi miroase a coada de varan.

Laura CK  •  12 aprilie 2016, 0:26

Pai sleahta de bloggeri e si gsp-ul. Ca si voi scrieti de bine despre marii pusca... pardon, scriitori, ***. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

unu  •  12 aprilie 2016, 0:27

a dat bani la tv dl Orban,altul a dat pui la populatie -Florin Popescu- si acum e la mititica.Cum de n-a cerut puii inapoi de la votanti?pelerine se mai pot da inapoi dar ce ne facem cu puii si uleiul sau zaharul?!problema e ca dl Popescu platise puii din bani publici.Dl Orban cu ce bani o fi platit televiziunile sa-l laude si sa-l ridice in slavi?! oricine stie ca Ridzi e la mititica pt ca i-a ridicat osanale Ebei. Biata Ridzi n-a luat pt ea niciun sfant.Dar Eba a ajuns europarlamentar.Credeti ca a fost vreodata s-o viziteze pe Ridzi la inchisoare ?! nici pomeneala,nu i-a dat nici macar un telefon.Asa se intimpla cind un ministru se face pres in fata unei inculte ("Mona adu-mi mapa "

Vict  •  12 aprilie 2016, 0:32

Catalin, citi dintre angajatii GSP au primit "atentii" de la oamenii din fotbal ? Ce-ar fi sa-i punem pe toti la detectorul de minciuni si sa facem rezultatele publice ? Companiile in SUA cer teste de urina inainte de angajare, pentru a depista pe cei care se drogheaza. De ce nu folositi testul cu detectorul de minciuni la GSP ? Ca sa dau si un exemplu : de ce GSP a promovat in mod obscen personajul Adrian Mititelu in ultimii 14 ani ?

Flavius  •  12 aprilie 2016, 0:39

Sponsorii partidelor conduc Romania!

Tik  •  12 aprilie 2016, 0:47

In proportie de 99.99% ni se cere votul pentru persoane pe care nu le cunoastem. Cunoastem doar imaginea creata de media, reprezentata in ultimii ani de televiziune si internet. Cu greu poate cineva descifra personalitatea reala a vreunui candidat din ceea ce in decursul timpului a facut sau a vorbit si cine mai are timp de subtile analize de caracter? In contextul politicii de la noi, Ludovic Orban mi s-a parut si mi se pare in continuare mai frecventabil decat marea majoritate a politicienilor al caror nume l-am retinut. Tot asa cum l-am considerat mereu plafonat de cateva vulnerabilitati: are nume maghiar si nu roman sau german si, cel putin aparent, nu l-am identificat ca facand parte din vreo bisericuta politica sau financiara, alta decat PNL-ul in ansamblu - deci da bine in vitrina dar n-are un grup de interese pe care sa se bazeze. N-a baleiat intre aripa tanara si cea batrana, nu si-a infiintat partid cand Crin l-a tras pe linie moarta, n-a sarit in barca lui Tariceanu (desi PNL+PDL e echivalent in a-ti linge de pe jos scuipatul) si nici n-a fost din cate stiu de acord cu preluarea PDL. Imi pare ca cineva i-a intins marmelada si el a picat in ea - ceea ce nu-l scuteste de consecinte. Un alt fel de 'hai la Vantu sa-ti spun formula magica de a castiga alegerile'. Dar ce zic, eu nu-l comentez pe adevaratul Orban ci pe cel de pe sticla.

om simplu  •  12 aprilie 2016, 0:49

sa vina mascota lu mutu adica IOHANIS=)) ca deh trebuie si presedintele tari sa aiba o mascota=))

Liliana  •  12 aprilie 2016, 2:35

In dosarul Microsoft, de exemplu, apar mituitii si nu apar mituitorii, in cazul lui L.Orban apare doritorul de a da mita, dar nu apar doritorii de a lua mita.Dintr-un motiv sau altul, trecute sub tacere, cercetarile penale se opresc la jumatatea drumului. Campurile se ard, fantanile se otravesc, dar inamicul benchetuieste in continuare, facand ce vrea el sa faca.

Traian  •  12 aprilie 2016, 2:47

Si totusi nu dai numele colegilor tai jurnalisti , si nimeni din presa nu o face, nici macar Hotnews care mirosise de o saptamana cazul ( deci avea informatii ), cu toate ca deja circula si se stiu destul de cert. De ce va acoperiti unii pe ceilalti ? Cui ducea Oprescu in seara arestarii cei 5000 de euro ? Pentru cine erau ? Intrebari... Si atunci, cui prodest articolul, Tolo ?

Geanina  •  12 aprilie 2016, 6:25

L-am intalnit pe d-ul Orban cred ca prin 2006-2007 la Primaria Generala unde era viceprimar, ma dusesem pentru ca mi se clasase dosarul cu o revendicare pe legea 10 (despagubire pentru o casa demolata) intrucat unei instiintari de la primarie nu-I dadusem curs pentru ca plicuse se pierduse. S-a purtat foarte frumos, mi-a rezolvat problema, simplu si efficient. Parerea mea: e un om adevarat cum putini sunt. Imi pare rau pentru ce I se intampla.

pawn  •  12 aprilie 2016, 6:37

uau, ce-i tremura pantalonii lui tolontan de frica bloggerilor :)) care-i iau din placinta lui, nu? ca doar politicienii, multinationalele, bancile, farmaciile, toata lumea, frate si-a dat seama ca presa traditionala e moarta si ingropata si pompeaza doar in televiziuni si in online. pe care tolontan, in buna traditie romaneasca, ar vrea sa-l decapiteze cu ajutorul prietenilor lui de la DNA. o veste proasta ptr tolontan: chiar daca DNA va face din romania a doua coree (de nord, evident), oamenii vor scrie pe ziduri, ca in '89. si banii pe care tolontan (si tapalaga, turcescu, pora si alti ne-cititi d-astia) cred ca-i pierd din cauza bloggerilor, televiziunilor etc. se vor duce catre baietii care vor scrie graffiti-uri. asta nu e numai la noi, e peste tot asa. oamenii stiu ca atunci cand deschid un ziar vor intra pe o linie editoriala clara (politica, sociala etc). si nu mai au chef de asa ceva. in cazul bloggerilor, stii ca ala se reprezinta doar pe el, il alegi care convine ideilor tale si le dai ignore celorlalti si asta e. ma rog, simplific, dar adevarul a ceea ce-am spus la inceput: presa e MOARTA SI INGROPATA :)

cetateanu’  •  12 aprilie 2016, 7:46

Orban a continuat traditia impamantenita in partide ,de a plati reclama pt.a castiga alegerile.E cum te duci la doctor sa faci operatie si platesti.

Sorin Constantin  •  12 aprilie 2016, 8:08

Orban a vrut să o facă protejat,adică aparițiile la anumite posturi TV să fie asezonate cu tratamente prietenoase din partea moderatorilor,cameramanilor,a frizerilor de lîngă platou,că de sunt și căpușe pe sub cămașă,fizionomia nu arată chiar perfect,un pic de fard ascunde un defect,dar nu avea bani pentru astfel de cosmetizări. Cei din presă nu priveau ca o normalitate astfel de cadorisiri?Să fim realiști. Singura problemă este să nu se afle. Politicienii vor să o facă protejat. Un exemplu,pe lîngă subiect,la sfîrșitul unei vizite oficiale a unui președinte american în București SPP-iștii români responsabili de paza acestuia au fost atinși cu atenții din partea Secret S...pentru că totul a fost OK.Oare a fost OK să primească niște dolari...Am uitat dacă banii au venit în plicuri. Așa sunt politicienii,competenți,responsabili și generoși pe banii altora.

observator  •  12 aprilie 2016, 8:35

*** au acces liber sa-si faca reclama in diverse emisiuni. Politicienii insa, trebuie sa plateasca

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Platon  •  12 aprilie 2016, 8:49

Domnule Tolontan, Ludovic Orban a fost scos la inaintare ca un naiv pentru a candida la primarie. Si asta tocmai pentru ca e un naiv. Observati cum s-au facut jocurile pentru sustinerea de catre PNL a unui candidat "independent" si aici ma refer la Nicusor Dan. Serviciile secrete au agenda lor. Dar de fapt stau si ma intreb: oare dumneavoastra nu aveti chiar nici o atingere cu ele, cu serviciile? ;)

nea caisa  •  12 aprilie 2016, 9:08

In cazul lui Orban, justitia romana a actionat doua decenii prea tarziu. Intr-un moment in care probabil Orban a devenit dispensabil, unul dintre sacrificatii pe altarul anticoruptiei in intestinele caruia sa citesti viitorul social. Ii doresc - si nu doar lui - tot raul din lume.

Kius  •  12 aprilie 2016, 9:40

Sistemul asta nu va disparea niciodata. Nu poti ajunge la putere fara a finanta o campanie electorala din bani negri. Sumele oficiale raportate de partide sunt derizorii. Si atunci cine sa schimbe legile? Iohannis a mimat ceva, dar oare banii pentru campania lui au fost 100% curati? Cazul Orban e o fortare a legii de catre DNA. Orban e cercetat pentru ca a cerut o sponsorizare (nimic ilegal pana aici) iar cel care a platit ar fi asteptat ceva in schimb. Or nu poti condamna pe cineva pe baza a ce se astepta altcineva... Altfel de ce ar sponsoriza cineva un partid sau candidat? Pentru ca ii prisosesc banii? Din dragoste pentru bucuresteni? :)))

birlic  •  12 aprilie 2016, 9:49

de multe ori nu am fost de acord cu Dvs. de aceasta data ,nu am a va reprosa numic, din contra.

Comentează