Hexi Pharma are birourile în blocul Serviciului Român de Informații! SRI: ”Da, noi l-am finalizat, dar parterul și etajul 1 au rămas ale Primăriei”

La parter și etajul 1 este sediul firmei lui Dan Condrea, iar la celelalte locuiesc cadre SRI

joi, 9 iunie 2016, 3:24

UPDATE: Întrebați de Hotnews de ce la numele lui Dan Condrea nu apărea și firma Hexi Farma cei de la Registrul Comerțului au invocat o eroare materială. Dar Hexi Farma era fondată în 2004! Toate coincidențele și erorile materiale au acționat vreme de decenii în favoarea firmelor lui Dan Condrea. 

Investigație de Mirela Neag, Marius Mărgărit și Cătălin Tolontan

Hexi Pharma are mai multe sedii.

Sediul social funcționează într-un bloc din str. Floare Roșie nr. 14, în cartierul Militari. Acest apartament de lângă Piața Gorjului a aparținut părinților lui Dan Condrea.

Fabrica a fost mutată la marginea Bucureștiului, în Strada Buiacului nr. 81, din Mogoșoaia.

Cel mai bine plasat este sediul din bulevardul Goga nr. 14, foarte aproape de Piața Unirii.

Epicentrul afacerii cu dezinfectanți diluați

În Goga sunt birourile firmei.
Aici stăteau Dan Condrea și Flori Dinu, aici se elaborau contractele, aici veneau agenții de vânzări. La primele două niveluri, parter și etajul 1, lucrează și azi cei care mai vin la serviciu și încearcă să țină firma în picioare.

De aici se dau comunicatele de presă.

Aici este epicentrul afacerii prin care, vreme de peste 10 ani, Hexi a furnizat dezinfectanți diluați în 350 de spitale românești din 40 de județe.

Și acesta este blocul Serviciului Român de Informații..

„Primăria a dat unor instituții de forță blocurile”

„Cândva la începutul anilor 2000, Primăria a luat câteva clădiri din zonă și le-a dat unor instituții de forță”, spune o sursă din Primăria Capitalei.

„Blocul din bulevardul Goga nr. 14, cu cele două scări ale sale, tronsoanele 1 și 2, unde este sediul Hexi Pharma, a ajuns în mod sigur la un serviciu secret”, spune omul.

Dar la care?

„Nu mai știe nimeni exact”.

Gazeta a trimis acum câteva zile o cerere oficială către Primăria Capitalei prin care am rugat să ne spună cui aparține blocul unde are birourile Hexi Pharma.

Tăcere.

1
Primele două etaje sînt ale Hexi și exact deasupra lor sînt cele 10 etaje locuite de cadrele SRI. Tot blocul a fost finalizat de SRI. ”Noi am luat doar o structură”, spune Serviciul.

„Nu mai așteptați că nu se găsesc documentele”

A urmat un telefon.
– Bună ziua, așteptați un răspuns dinspre Primărie?
– Da.
– Nu mai așteptați că nu se găseşte autorizația de construcție pentru blocul M61 din Goga!

– Cum nu le găsesc?
– Acel bloc a fost început înainte de 1989. Era neterminat. Și a fost dat unui serviciu secret care l-a terminat el însuși! Asta spun toți oamenii vechi din Primărie. Dar actele nu mai sunt.

– Cum nu mai sunt?
– Sincer, pot fi mai multe motive. Arhiva a fost dată în multe părți, erau mii de angajați ai Primăriei. Sau poate o fi și alt motiv pentru care nu se mai găsesc. Nu știu.

– Și nu există niciun document?
– Există doar o recepție a spațiului de la parter, spațiu pe care Primăria l-a păstrat când a dat blocul celor de la servicii. Acel spațiu a fost închiriat către Universitar Farma în 2004.

– Contractul dintre Primărie și Universitar Farma l-au descoperit cei de la Digi 24.
– Da. Iar Universitar Farma s-a transformat apoi în Hexi Pharma.

Blocul de 10 etaje plus spălătorie

Blocul M61 este chiar la capătul Pasajului Mărășești, cum vii dinspre Biblioteca Națională.

La scara 2, blocul are parter și etajul 1, ocupate de Hexi Pharma și încă 9 etaje.

„La ultimul nivel, etajul 10, este spălătoria”, spune un vecin.

Cu excepția Hexi Pharma și a unei alte firme, Dacris Grup SRL, numele locatarilor nu apar în holul blocului.

Dar oamenii din zonă știu că „aici locuiesc angajați de la SRI”.

Serviciul confirmă: „A fost al nostru, dar acum e un bloc absolut obișnuit!”

Ziarul trimite o adresă oficială la SRI, dar și întrebări către alte servicii speciale.

SRI confirmă!

Dialog cu Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al instituției.

– Bună ziua, v-am trimis o cerere oficială în legătură cu blocul din Goga numărul 14.
– Am primit-o. Colegii mei au confirmat: informațiile sunt corecte, în sensul în care acel bloc ne-a aparținut. Dar nu există nicio legătură cu Hexi Pharma, acel spațiu a rămas Primăriei, care l-a închiriat cui a dorit. Tot încercați să faceți o legătură cu SRI, dar nu există.

„Noi am luat structura de multă vreme gratis de la autorități și am finalizat-o ca pe un bloc. Au fost locuințe de serviciu pe care cadrele SRI le-au cumpărat. Acum este un bloc liber, oricine poate să-și cumpere apartament acolo”
Ovidiu Marincea, purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații

– Și când ați preluat blocul? În 2002?
– Nu era un bloc. Noi am luat o structură. Pe care am construit-o. Este imposibil să găsim atât de repede documentele. Oricum, înainte de 2002 l-am preluat, cred că mai demult.

– Apartamentele au fost cumpărate de angajații Serviciului?
– Da. Iar unii locuiesc în continuare acolo. Alții poate că nu. Oricine poate sta în acel bloc acum. E un bloc absolut normal, deținut de proprietarii apartamentelor, ca orice bloc.

– Noi știm că, prin contract, Primăria a păstrat spațiile de jos pe care le-a dat.
– Da, așa e. Spațiul Hexi Pharma n-a fost niciodată al nostru. De fapt, acum sunt multe firme acolo, la parter.

Aproape de Colectiv

Blocul cu sediul Hexi Pharma este la nici un kilometru de clubul Colectiv pe drumul care însoțește matca Dâmboviței.

Istoria are obiceiul să presare coincidențe pe care oamenii încearcă să le înțeleagă.

Imediat după Colectiv, afacerile Hexi Pharma au înflorit.

Afaceri pe care statul continuă să le ascundă.

În ziarul de mâine, noi dezvăluiri.

Comentarii (67)Adaugă comentariu

Om  •  9 iunie 2016, 15:32

Asta chiar ca bubuie! Chapeau bas!

Flavius  •  9 iunie 2016, 15:39

Ce agresiv e purtatorul de cuvant de la SRI. Am o vaga impresie ca in sfarsit A3 va aprecia ancheta voastra :))

o femeie  •  9 iunie 2016, 15:41

Daca facem un film si difuzam in europa, nimeni nu o sa creasdca ca e real si nu fictiune. In rest, de 6-7 saptamani locuitorii apartamentelor trec pe langa sediul firmei, citesc numele, si se fac ca nu au vazut nimic.

Cristian  •  9 iunie 2016, 15:46

sa mai zica cineva acum ca nu e facatura totul...

vasile dancu  •  9 iunie 2016, 15:50

"e un bloc obisnuit. oricine poate sa isi cumpere apartament acolo. Au fost locuinte de serviciu, iar acum cadrili sri le-au cumparat" Ba esti prost? Adica io, veneam sa cumpar un apartament in blocul ala si voi mi-l dadeati mie asa.....ca lucram la aporzarul de la gara! ***! ne mai mintiti mult! Si orice prost din bloc il vinde catre orice cetatean ...... Dar unde or fi autorizatiile de constructie?! Asta da ilegalitate. Daca nu are nimeni? Nu este o ilegalitate si trebuie daramat cu amenzile de rigoare?! zic si eu....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  9 iunie 2016, 15:53

@Flavius: nu mi s-a parut agresiv. A spus ce era de spus.

antonia  •  9 iunie 2016, 15:59

Acum cateva ore toate canalele media difuzau stirea conform careia toate spitalele din tara sunt perchizitionate de procurori si politisti, in vizor fiind contractele de achizitie din perioada 2008-2016. Unele spuneau ca procurorii DNA fac perchezitiile, altii ca procurorii de pe langa PICCJ, acum aproape ca nici nu mai gasesti stirea?!!!! Coincidenta sau nu, ce prezentati dv. acum in acest articol care ne da fiori reci si ne duce tot mai aproape cu gandul la ce e mai rau, faptul ca unii sustin ca perchezitiile sunt facute cu scopul de a acoperi sau mistifica realitatea, faptul ca e "tacere" in acest moment pe acest subiect, raspunsul extrem de lipsit de continut si de profesionalism al purtatorului de cuvant al SRI (oare de ce nu au gasit altul?!), toate aste ne sperie..... Daca stiti ceva in legatura cu aceste perchizitii, sunt reale, cine le face, poate comunicati ceva in legatura cu asta!

Mihai A.  •  9 iunie 2016, 16:02

Bine ca i se gasesc lui Marian Munteanu angajamente care nu exista, dar documente care, vorba aia, ar trebui sa se afle si la Inspectoratul de Stat in Constructii, la Fiscul local etc. nu se mai gasesc. Mai sa fie! Eu stau intr-un bloc construit intre 2000 si 2003 pe o structura (temelia si platforma parterului) preluate de dinainte de 1989. Si, ce sa vezi, toate actele se gasesc. E drept, Primaria a refuzat sa ne dea cartea tehnica inainte de implinirea celor 10, in care se puteau reclama viciile ascunse. Dar ea exista dimpreuna cu toate celelalte documente. Asa ca scuza cu inexistenta documentelor e diluata rau...

Marchi  •  9 iunie 2016, 16:02

Măi, să fie! Hexi Pharma a conviețuit pașnic (în același bloc, la aceeași scară!) cu un SRI orb și surd, carevasăzică. Atunci, cum se explică declarația dată după dezvăluirile Gazetei, potrivit căreia același SRI ar fi informat la timp autoritățile statului cu privire la afacerile murdare ale Hexi Pharma?

Cezar  •  9 iunie 2016, 16:06

e doar o coincidenta, desigur...si eu, un cetatean simplu..daca-mi deschideam o firma si vroiam sa iau sediul exact in acel bloc..fara dubii ca nu eram refuzat...va citesc cu admiratie si multa placere si sunt convins ca surprizele sunt abia la inceput si ce facea *** ala mort fac si multi altii...nu a fost doar un banal ofiter acoperit, finanta un serviciu constant...cum poate crede cineva ca o oarecare firma are 400 de contracte cu statul si doar ea si numai ea?si la preturile cu care doreau sa vanda...ca luau litrul am inteles cu 9 E si-l vindeau cu 100E...diluat...adica nu se mai gasea nimeni sa se gandeasca la o astfel de afacere, sa patrunda pe piata cu contraoferte mai atractive? numai *** asta si atat,nu? se exclude si varianta spagii la vreun ministru al Sanatatii sau politicieni...ca doar au fost cel putin 10 ministri... si ca sa faci asa ceva nu dai spaga unui om ci finantezi tu un sistem/serviciu...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Catalin  •  9 iunie 2016, 16:09

Nu inteleg. Primaria a dat "structura"? Si cum i-au ramas spatiile de la parter? Daca SRI nu a luat toata structura ci doar o parte, parterul cine l-a construit?

Pavel  •  9 iunie 2016, 16:11

Catalin, vad ca baietii astia cu ochi albastri nu se mai obosesc nici macar sa-si camufleze activitatea :) Cum ar fi fost ca in urma cu 30 de ani, Viktor But sau Bin Laden sa aiba birouri in sediul CIA, eventual si ecusoane in piept si numele scrise pe usa?? :):)

alahu snackbar  •  9 iunie 2016, 16:16

oho. pai si cum ramane acum cu informarile de-a lungul anilor? faceau informari despre colocatari ori nu prea? se complica cam gruaznic.

dan  •  9 iunie 2016, 16:18

Securitatea a fost infiintata de catre nkvd in 49 ca grupare paramilitara indreptata impotriva poporului roman. *** Romania o sa iasa din epoca securista dupa ce o sa fie desecretizate toate dosarele securitatii, toate serviciile secrete desfiintate iar angajatii si colaboratorii lor sa nu mai poata activa decit in zona privata si atunci sub supraveghere. Avem nevoie urgenta de un punct 8 din proclamatia de la Timisoara reactualizat in privinta noilor servicii secrete si a partidelor politice ce au guvernat in ultimii 26 de ani. p.s. asistam la al doilea *** major comis *** dupa cel din anii 50 impotriva poporului roman

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lucian  •  9 iunie 2016, 16:26

Tolo! Ce fraza de final ai! Autoritatile statului le ascund! Wow! Impresionant! Dar cune sunt autoritatile? Cevabinstitutii care au angajati... bugetari! Deci tot la bugetari ajungi! Astia sa nu spui ca sunt destepti! Sunt hotii!

Dan Patru  •  9 iunie 2016, 16:29

@Pavel... daca aveai un minim de notiuni de istorie contemporana, stiai ca Osama a fost antrenat in tabere detinute de CIA sau supervizate de CIA. In plus, Osama a fost colaborator CIA. Nu ma asteptam sa fi citit carti de frederick forsyth sau alti autori care au tratat subiectul, dar macar presa centrala, ca majoritatea au relatat. felicitari pentru inteliGHEnta.

mi  •  9 iunie 2016, 16:29

@Pavel am murit de ras. Ai dreptate. Chiar ne cred creduli si ca o sa "inghitim" toate bazaconiile lor. Nu cred ca se aud ce spun. Continuati Catalin Tolontan si Echipa.

sevilla86  •  9 iunie 2016, 16:31

Quod erat demonstrandum!

Danut  •  9 iunie 2016, 16:40

Nu exista coincidente. Restul e tacere... Cine isi inchipuie ca actele nu se gasesc in 2-3 minute, inseamna ca a crezut cu tot sufletul ca Dan Sova CHIAR NU A MAI GASIT contractul cu Bechtel. Prea frumos, prea romanesc...

mircea gita  •  9 iunie 2016, 16:47

Interesant e ca presa nu a preluat stirea! :O Moise Guran si Revista Peesei pe Hotnews.ro din ce am putut vedea. Ar trebui sa trimitem link-ul spre diverse site-uri de stiri si sa ii intrebam de ce nu preiau. Eu am trimis la digi24.

ion ion  •  9 iunie 2016, 16:50

D-le Torontan Eu unul nu mai cred in nimic din ce scrieti dumneavoasta.Mie unul mi se pare ca aveti interese in toate anchetele.Poata ca ma insel.Asta de la magaria cu BELU& BITANG .Totul a fost o mizerie de nedescris NECONFIRMAT de nimeni in afara de olaru. Dar raul ramine.Ati ponegrit si murdarit cu noroi doi oameni fara egal in Romania si in lume. Si pentru ce? pentru marketing VINZAREA unei carti. Totul pentru a face cunoscuta o carte pe care altfel nu ar fi cumparat-o aproape nimeni.De aici indoiala mea in ce va priveste. Asta de unde chiar am crezut in buna dumneavoastra intentie in ce faceati. Acum stau si ma gindesc de doua ori inainte de a crede ce scrieti si caut dedesubturile.Asa cum ati incerca nu stiu de ce sa distrugeti doi CORIFEI ai gimnasticii mondiale poate incercati si altele.Nu stiu.Ati vazut-o pe olaru pe la tv numai la emisiunile de cacan unde isi promova minciunile neerecunoscute de NIMENI din fostele colege. Asta spune totul si despre ce ati facut dumneavoastra si despre olaru.Pe olaru am inteleso vroia bani din vinzare dar dumneavoastra ce ati vrut?Adevarul? nu cred. Scuzati-ma ca am divagat de la topic dar am vrut sa va spun asta.Pina ieri am crezut in dumneavoasta de la cele intimpate nu mai cred. Un singur lucru va spala sa aveti barbatia sa cereti scuze public si sa militati pe bune pentru doua statui acestor doi oameni.Nu cintariti nici dumneavoastra nici eu cite kg de medalii au adus romaniei, fara a mai vorbi de faima ca aia nu se poate masura. Pina atunci......... PS. Nu ii cunosc personal nu i-am vazut decit la tv asa ca sa nu ma banuiti pe mine de interese.EU PRETUIESC VALOAREA atita tot nimic altceva.

antonia  •  9 iunie 2016, 16:54

Dumnezeule, daca e adevarat.... COLECTIV, HEXI PHARMA/FARMA, zeci de mii de oameni morti, familii distruse, ..., Tot acest rau imens doar pentru a face cat mai multi bani pt. "ei"?!!!!!!!!!!! Cum si cand o sa se termine toate astea?

RIP  •  9 iunie 2016, 16:54

dl Tolontan, va mai mentineti parerea de la inceputul anchetei ca vor fi prinsi adevaratii vinovati si nu vor fi gasite vinovate decat niste marionete?

Txxq  •  9 iunie 2016, 16:57

Deci, am putea concluziona ca servicii care au ca datorie UNICA protejarea Romaniei si a poporului roman, ofiteri care au depus un juramant in acest sens, sunt, de fapt, artizanii distrugerii tarii in anii care au urmat "revolutiei". Adecatelea, pe intelesul meu, eu muncesc acum printre straini, in loc sa imi castig painea in tara mea, alaturi de familie si de prieteni, din cauza indivizilor astora (ca sa ma exprim frumos). Btw: tradarea se mai pedepseste cu 15-25 ani / inchisoare pe viata in noul Cod Penal ras-revizuit si extrem de confuz?

Cătălin Tolontan  •  9 iunie 2016, 17:01

@catalin: parterul l-a construit tot SRI. Asta e clar. Si, se pare, dar asta o vom vedea dupa ce publicului i se va arata contractul, ca Primaria si-a pastrat pentru a le inchiria spatiile de la parter. Care, inca o data, si ele au fost construite-finalizate tot de catre SRI.

george  •  9 iunie 2016, 17:02

e clar ca e firma SRI-ului! toti am banuit de la bun inceput, altfel nu se explica cum reusea sa aiba contracte cu 99% din spitalele romanesti! oricata spaga ar fi dat era imposibil sa nu piarda cateva..... situatia asta e foarte serioasa, ACUM ar trebui sa iesi in strada mai mult decat dupa colectiv! STATUL ROMAN ISI OMOARA CETATENII, si incearca sa masluiasca tot!!! ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lucian  •  9 iunie 2016, 17:07

@ ion ion . Ceea ce a facut tolontan asta cu gimnastica e marlanie, prostie, infatuare! Trebuia sa nu se bage! Ca nimeni de fel ! Un sistem care merge trebuia lasat sa mearga! Ura, patima , prostia sunt mari la noi! In schimb am convingerea ca , cam asa cum scrievOlaru a fost! Olaru a rupt raul si l-a pus pe hartie fara frumusetea acelor vremuri! Bitang are fata de asa limbaj si atitudini! Atat, dar se pune intrebareabdaca succesele compenseaA! Astia ca tolontan vin ca mustele si strica TOT!

Its1134  •  9 iunie 2016, 17:10

*** postează-ți investigațiile de 2 lei pe site-uri de știri nu de știri din sport.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

max  •  9 iunie 2016, 17:18

Stati linistiti ,antena 3,nu doarme...CU SIGURANTA CA DOMNUL GADEA IL VA PRINDE PE COLDEA CU CEVA SUBSTANTE INTERZISE....

xolv  •  9 iunie 2016, 17:20

O spalatura de fatada ca la carte. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

MAX  •  9 iunie 2016, 17:20

OPRESCU A OFERIT APARTAMENTUL FIRMEI ,,HEXI....

Eugen  •  9 iunie 2016, 17:21

Mai este inca GSP ziar de sport? De ce sunt nevoit sa citesc in acet ziar articole despre anchete care nu au nici-o legatura cu sportul? Locuiesc in alta tara de ceva timp, iar singurele stiri di Romania care ma mai intereseaza sunt cele din sport. Din pacate constat ca nici sport nu mai exista!!!! Apreciez profesionalitatea in materie de anchete jurnalistice, dar hai sa facem o diferenta intre publicatiile de profil si sa publicam articolele respective acolo unde trebuie publicate! Multumesc!

Fane  •  9 iunie 2016, 17:27

Citind comentariile de aici ma ingrozesc. Mici fragmente din zeci de articole numai de pe acest blog ar duce la adevarate scandaluri Watergate in democratiile din vest. Total de acord cu comentariile lui 'Dan' si 'O femeie'. Personal nu mai pot duce frustrarea realitatii, incerc sa ignor ce se intampla dar mi-e atat de greu... Din pacate scenariile cele mai cumplite sunt in fapt reale. Acesti securisti se lauda daca ai cum sa ii asculti. Toti generalii masoni ar trebui inchisi pe viata pentru inalta tradare. Dar noi le votam mascotele de zor.

Fame  •  9 iunie 2016, 17:30

@Eugen: du-te taticule pe alt site, asta este un blog de investigatie jurnalistica. cat despre adictia ta pentru circ si atat... crede-ma ca nu e de lauda.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

fotbal  •  9 iunie 2016, 17:39

oh mon dieu! juri ca e alchimie

Jean  •  9 iunie 2016, 17:41

FELICITARI! Avem 4 categorii de oameni: - cei din sistem - cei acaparati de sistem - cei saturati/determinati de sistem sa-si ia lumea in cap si sa plece afara - putinii care au puterea de a se lupta cu sistemul. Daca intr-o buna zi Romania va arata altfel se datoreaza ultimei categorii, pentru asta tot respectul, tineti-o tot asa d-lor.

danyla  •  9 iunie 2016, 17:42

GSP s-a transformat intr-un ziar politic !! ... Nu mai este de mult un cotidian de sport, ... intalnim aici mai des numele lui Condrea, decat cel al lui Hagi ...:) :) :) Tolontane de ce nu-i schimbi, prietene, numele ... stim si noi o treaba !!! ... :) :) :)

Thomson&French  •  9 iunie 2016, 17:53

Ok. Si ce se rezolva daca dovedesti, ca serviciile sunt implicate in hexi pharma? Vom avea ministri mai destepti sau parlamentari mai putin corupti? Nu cred. In prezent cred ca serviciile au castigat lupta pentru putere in fata alesilor in mod relativ democratic. Opinia mea este ca in prezent serviciile sunt mult mai influente decat vechea securitate.

Vasile  •  9 iunie 2016, 17:57

Dar SRI e dezvoltator imobiliar? Construieste blocuri si vinde apartamente? Au construit si vandut probabil cu 2-300 de euro/mp ca sa le vanda ulterior niste smecheri cu 2.000 euro/mp? Aici s-au ”evaporat” vreo 5 milioane de euro pe putin. Cred si eu ca nu gasesc documentele. Ce serviciu de informatii serios poate gasi asa repede niste documente in arhiva? Trebuie sa faca un plan operational de abordare a campului tactic cu indicativul ”arhiva” si trebuie sa il supuna aprobarii CSAT.... ca noi suntem prosti si uitam.

Fotbal curatbalcani  •  9 iunie 2016, 18:00

Eugene da dece citești te obliga cineva.? Sa zicem merci ca totuși este acest ziar și Tolontan care au tupeul sa scrie despre măgăriile care se intampla în tara asta..nu contează unde scrie ,contează ca totuși cineva scrie și familia ta care a rămas în tara datorita acestui ziar și lui Tolo poate într-o zi vor avea condiții mai bune în spitale.

Gugu  •  9 iunie 2016, 18:07

Dragă Tolo... cred că ai citit reacțiile cititorilor de pe facebook care spun că această știre este, într-adevăr una... MAXIMĂ... și este timpul să îți angajezi oameni care să îți guste mâncarea înainte de a o servi... Subscriu! Nu cred că ”Dânșii” pot accepta mai mult adevăr dureros decât nivelul la care s-a ajuns deja. Watch your back, dacă mă-nțelegi!

Eugen  •  9 iunie 2016, 18:27

@Fame : Daca tu prin sport intelegi circ (si din pacate sunt multi ca tine), atunci e clar de ce nu mai exista sport in Romania! Ai citit vreo data Gazzetta dello sport? Apare acolo vreo ancheta jurnalistica de genul celei in cauza? Raspunsul este : NU! Pentru ca sportul se respecta! Asa cum trebuie sa respecti si parerea altor cititori si sa fii educat! Nu am cautat eu blogul lui Tolontan, doar ca apare ca breaking news in site-ul GSP!

Cătălin Tolontan  •  9 iunie 2016, 18:49

@Eugen: In Gazzeta dello sport exista pagini in fiecare zi de Altri Mondi, unde sint stiri din alte domenii decit sportul.

Mihai Badea  •  9 iunie 2016, 18:51

Dacă finalizarea celor două etaje rămase în proprietatea primăriei nu compensează, valoric/financiar vorbind, structura pe care primăria a cedat-o SRI, cine a semnat de la primărie poartă o răspundere. Dacă chiria plătită de Hexi primăriei este sub prețul pieței, iar avem o problemă. Faptul în sine că Hexi are sediul într-o clădire din care SRI a deținut la un moment dat cea mai mare parte nu incriminează pe nimeni.

mario  •  9 iunie 2016, 18:55

Daca traia I.L.Caragiale nu cred ca avea timp efectiv sa termine o piesa ca era nevoit sa inceapa alta cu acelasi subiect de la capat.

dragomir  •  9 iunie 2016, 19:05

Felicitari d-le Tolontan ! Este clar Hexi a fost firma acoperita a SRI dar nu trebuie sa ne mai miram deoarece ditamai televiziunea Romania TV *** dupa cum chiar Elena Udrea spunea de geanta cu cei 500000 de Euro *** Ce ziceti ?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Iulian  •  9 iunie 2016, 19:18

Unii dintre voi sunteti prosti***. Bai, aici e tolo.ro nu gsp.ro. Nu aveti ochi pentru bara de link din browser? Deschideti ochii. Doamne...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

D  •  9 iunie 2016, 19:22

Foarte bun articolul!

Cătălin Tolontan  •  9 iunie 2016, 19:54

@dragomir: ar fi dezastruos ca Hexi sa fi fost o firma acoperita a SRI. Pare absurd. A primit Condrea protectie si a diluat fara sa stie protectorii sai, indiferent cine au fost acestia? Nu avem nici o opinie despre asta. Sa lasam faptele sa vorbeasca in continuare.

Cris  •  9 iunie 2016, 20:00

Ei da... Daca SRI voia sa-si acopere o firma o caza in acelasi bloc cu angajatii? Ganditi-va si voi... Cu siguranta ca stiau ce firma e acolo si ce invarte... pentru ca si spitalul SRI comanda produse diluate de la Condrea, cot la cot cu celelalte spitale, ca achizitiile la Spitalul SRI le fac tot niste baieti ca si la celelalte, nu tanti Mimi de la contabilitate da comanda. Cred ca sunt amestecate mere cu pere in acest articol.. Afacerea asta cu Condrea pare mai degraba lucratura unui serviciu secret strain, trecuta cu vederea de SRI datorita implicarii unor generali dubiosi, pe persoana fizica. De regula astfel de afaceri sunt semnalate la timp de ofiteri din prima linie care isi iau un sut in *** si o palma dupa ceafa de la sefi, inainte de a fi dati afara din birou, ca si-au bagat nasul unde nu le fierbe oala. Totusi, daca Condrea facea *** de unul singur, pe persoana fizica, in acele bidoane cu dezinfectanti.. e greu de spus daca SRI stia sau nu acest lucru. Nu si-a bagat nimeni nasul in bidoanele alea.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează