Sunați la 112 ca să vă garanteze creditul! Ce-a ajuns să facă Ambulanța București pentru firma patronată de prietenul directoarei Alis Grasu

Firma Cars Tuning are 27 de contracte în valoare de peste 2 milioane de euro cu Ambulanța, care a girat creditul patronului companiei la Pireus Bank

joi, 7 iulie 2016, 6:55

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Marius Mărgărit și Cătălin Tolontan

 

În toată lumea civilizată guvernele discută „paradoxul omului în urgență”.

Cum de ne reperează mai ușor Uber decât ambulanțele sau poliția dacă apelăm numărul de urgență?! Ce investiții sunt necesare ca să îmbunătățim sistemul de localizare a unui om aflat în pericol?

România vine cu o inovație.

Dacă ești prieten cu familia șefului Ambulanței primești un pachet de servicii extins!

Pentru Florin Adam, vâlceanul de 40 de ani care a fondat firma SC Cars Tuning SRL, Ambulanța București Ilfov a garantat credite bancare.

Cu ce garantează Ambulanța? Cu veniturile de la bugetul public, bineînțeles.


Fiul șefilor de la Ambulanță

Florin Adam a înregistrat compania firma SC Cars Tuning SRL în anul 2010.

El a fondat firma împreună cu un amic, Constantin Popescu, și cu Remus Ieremia, fiul lui Răzvan Ieremia de la Astra Asigurări.

Și mai există încă un prieten, nu în firmă, dar la vedere.

Numele său este Tudor Alexandru Grasu, fiul lui Alis și Cristian Grasu.

Alis Grasu este directorul general al Ambulanței București-Ilfov, iar soțul său a fost timp de 5 ani director medical în aceeași instituție, până în 2014. În prezent, este președinte al Asociației Serviciilor de Ambulanță din Romania și se ocupă de proiectele ministerului cu Banca Mondială.


90% dintre contracte, cu Ambulanța

Cars Tuning face revizii și reparații de mașini. Pentru instituții publice, în primul rând.

Are 30 contracte de întreținere a parcului auto, în valoare de aproape 3 milioane de euro.

27 dintre aceste contracte sunt cu Ambulanța, în valoare de peste 2 milioane de euro.

Cars Tuning mai are în portofoliu două contracte cu Autoritatea de Supraveghere Financiară (197.983 euro) și un contract cu Administrația Prezidențială, în 2014 (17.009 euro).

Povestea contractului dintre Cars Tuning și Ambulanță a fost descrisă pe larg în 2012 de către ziarul Național.

Jurnaliștii au remarcat prezența contractelor de 700.000 de euro.

De atunci, pachetul de avantaje al patronului a crescut.

Girul și cele două obligații

Pe 22 aprilie 2014, SC Ambulanța București-Ilfov primește o notificare de la Piraeus Bank România SA prin care este anunțată că, începând din acea dată, va efectua toate plățile derivând din contractele încheiate de Ambulanță cu SC Cars Tuning SRL.

Asta în virtutea a două obligații:

1.– Contractul de credit nr. 67370 din data de 16.04.2014, în baza căruia banca are asupra împrumutatului o creanță de 445.000 lei, echivalentul a 100.000 euro.

2. Contractul de Ipotecă Mobiliară nr. 67370.3 din data de 16.04.2014, conform căruia au fost ipotecate în favoarea băncii toate sumele datorate de Ambulanță.

În 2014, Piraeus Bank notifică Ambulanța că va plăti creditele Cars Tuning
În 2014, Piraeus Bank notifică Ambulanța că va plăti creditele Cars Tuning


Încă o cerere

Lucrurile iau viteză.

Afacerile cresc, creditele la fel, garanțiile se extind.

Un an mai târziu, Cars Tuning depune la Ambulanță o altă cerere în vederea aprobării ipotecării.

Florin Adam solicită acordul pentru ipotecarea sumelor ce li se cuvin conform Acordului Cadru de Servicii nr. 260/19.05.2015.

El vrea garantarea creditului contractat la Piraeus Bank cu contractul în valoare de 990.000 lei, echivalentul a 224.000 euro.

Cererea acord în vederea ipotecării făcută de SC Cars Tuning SRL
Cererea acord în vederea ipotecării făcută de SC Cars Tuning SRL
13-20160706_180858
Document din 2015 prin care Ambulanța își dă acordul pentru ipotecarea unor sume dintr-un contract încheiat cu SC Cars Tuning

Cererea se aprobă.


Shooting cu Maserati

Lucrurile iau viteză.

Am mai scris asta ceva mai sus, dar acum accelerația e totul.

În aprilie 2016, Florin Adam face o sesiune foto cu noua lui mașină Maserati.

Ce pachet avantajos ca o instituție sanitară publică și strategică deopotrivă să garanteze cu veniturile sale acumulate din impozite pentru creditul unui partener de afaceri!

vancea_
Același service își face reclamă cu un Maserati și vedeta TV Roxana Vancea

Ce se întâmplă dacă firma nu prestează și Ambulanța vrea să rupă contractul? Sau dacă firma, independent de buna-credință a oricui, dă faliment?

Patronul firmei e ”prietenar” cu de oamenii din Ambulanță. Postează imagini cu el în rol de voluntar al Ambulanței la meciurile de fotbal.

„Ați auzit că aș fi intrat cu Ambulanța la meciurile Stelei? Păi, eu am contract cu Shell-ul și stau la lojă la fiecare meci. Pot să vă zic și numărul lojei, 216, în permanență stau numai acolo”Florin Emilian Adam, Cars Tuning

„Dacă nu repar, nu-mi datorează nimic!”

Vorbește Florin Adam, asociatul Cars Tuning.
Adam

– În 2014, Ambulanța a garantat un credit de-al dumneavoastră.
– Piraeus Bank a solicitat Ambulanței acordul ca sumele derulate de mine să fie plătite direct în contul de trezorerie de la Piraeus.

– Pe 22 aprilie 2014, Ambulanța a primit notificare de la Piraeus…
– Să vireze plățile pe care le au către Cars Tuning direct în contul respectiv. Eu am luat un credit de la Piraeus. Ei, ca orice bancă, zic „Trebuie să rulezi totul prin mine”. Eu puteam, după ce luam creditul, să deschid în altă parte, să spun la Ambulanță „Băi, virezi în contul acela!”. Banca a solicitat ca banii pe care Ambulanța avea să mi-i dea să fie virați în contul X. Ei nu au garantat cu banii lor, ci cu soldul pe care-l au către mine, rulat prin acel cont.

– Dacă dumneavoastră dați faliment, nu prestați, ce se întâmplă?
– Păi, ei n-au girat cu valoarea contractului de licitație, ci cu sumele pe care mi le datorează lunar! Dacă eu nu repar, nu-mi datorează nimic! Dacă eu nu repar nimic, ei nu trebuie să plătească nimic. Nu se girează cu tot contractul acela.

– Lucrați cu Volkswagen, cu Fiatul, aveți parteneriate cu ei?
– Am și cu Porsche, și AutoItalia, am și din Germania…

– Ce legătură e între dumneavoastră și Tudor Alexandru Grasu?
– Aaa, păi, a avut el o mașină de vânzare și a dat-o la Iași. E o prietenie, da, n-are nicio treabă. Nu pot să neg că, na, ne știm, o dată la 6 luni ieșim la o bere. Toată lumea vorbește că aaa, faceți nu știu ce. Gurile rele, știți cum e cu ele…

 

Contract atribuit fără anunț de participare

Ultimul contract semnat de Ambulanță cu service-ul din bulevardul Timișoara este încheiat pe 8 iunie 2016 în urma unei negocieri directe, fără anunț de participare pe SEAP.

Justificarea procedurii rapide este următoarea: „Situație de urgență extremă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă, în conformitate cu condițiile stricte stabilite în directivă”.

„Poate este contract pe o săptămână-două, până intră în vigoare celălalt contract. E negociere între cele 3 firme care participă de fiecare dată. Vin fel și fel de oameni care depun contestații, unele sunt OK, altele nu sunt OK, asta nu e treaba mea, și, ca să nu rămână descoperiți pentru 2 săptămâni”, explică patronul.

Și continuă: ”În aprilie-mai a demarat licitația pentru un an de zile. La sfârșitul lui mai s-a terminat contractul pe 12 luni”.

”Depunându-se contestații, s-a făcut această urgentare pentru a nu rămâne ei descoperiți pe 2 săptămâni. Pentru revizii sau chestii minore, până se atribuie noul contract, nu pot sta mașinile o săptămână-două fără revizie”, spune Adam.


Ambulanța are propriul service


„Contractul cu firma Cars Tuning este decizia directă a lui Alis Grasu”, afirmă o sursă din interiorul instituției sanitare.

„În plus, ceea ce face firma ar putea să facă și garajul nostru. Ambulanța are propriul atelier auto, dotat cu diagnoză, elevatoare și stand de frânare. Avem inclusiv mecanici calificați”, adaugă omul din Ambulanță.

Ambulanța apare pe listele de service-uri auto din București cu prestări servicii.

Ce face Cars Tuning pentru Ambulanță?

Vorbesc chiar cei implicați.

„Ambulanța are un service, unde repară FIAT-urile, Ducato, FIAT Punto, și mașinile mai vechi. Ei au două rampe… Atenție, nu toate mașinile sunt la mine! Am 30 și ceva de Volkswagen-uri și 7 Citroen-uri. De 3 ani de zile, ei repară FIAT-urile”Florin Emilian Adam, Cars Tuning

 

„Nu au nici oameni pregătiți să facă ce facem noi. N-au nici oameni, nici capacitate. Tot timpul, la licitații la ei vin niște oameni care n-au nicio treabă cu ele. Dar, na, dacă ăia au cel mai mic preț, asta e!”Florin Emilian Adam, Cars Tuning

Doi prieteni

share

Pe 22 iunie, Grasu junior și Adam au distribuit același anunț al vânzării mașinii primului, un Subaru Forester de 11.000 de euro

 

Legătura dintre patronul Florin Adam și Tudor Grasu, băiatul directoarei, este la vedere.

Sunt amici.

Pun ambii pe facebook anunțuri de vânzare de mașini, sunt des văzuți amândoi, la fel de des precum staționează mașinile Ambulanței în curtea lui Cars Tuning din bulevardul Timișoara nr. 161.

„Nu suntem prieteni de familie, dar ne ştim de câţiva ani, mai ieşim la o bere din când în când, dar extrem de rar. Dar nu se pune problema că i l-am recomandat eu mamei mele. Nu cred că are vreo legătură că mama e manager la Ambulanță și are contracte cu Cars. Parcă au fost nişte licitaţii. Nu mă pricep. Nu vorbesc cu mama pe teme de genul ăsta”Tudor Alexandru Grasu, fiul lui Alis Grasu

„Noi, în interior, știam de multă vreme că firma asta e favorizată, dar documentele de garanție ne-au dat peste cap! N-am auzit să se mai întâmple așa ceva la o instituție bugetară, mai ales la una din subordinea Ministerului Sănătății”, spune sursa din Ambulanță.

Vorba lui Patrick de Hillerin, în „Cațavencii”, toată lumea știe și tace. Asta face parte din „neputința indusă”.

Iar garanțiile merg înainte.

„Adam a distribuit şi el oferta mea cu acel Subaru pe care îl aveam de vânzare. Era maşina mea”Tudor Alexandru Grasu, fiul lui Alis Grasu

 

Alis Grasu: „Nu am făcut nimic împotriva interesului public”

Managerul general al Serviciului de Ambulanta Bucuresti - Ilfov, Dr.Alis Grasu participa la o defilare a salvarilor din toata tara, cu ocazia Zilei Nationale a Ambulantei, organizata de Asociatia Serviciilor de Ambulanta din Romania si Federatia Nationala Sindicala "Ambulanta" din Romania, in Piata Constitutiei din Bucuresti, marti, 28 iulie 2015. ANDREEA ALEXANDRU / MEDIAFAX FOTO

Managerul Societăţii Ambulanţa Bucureşti-Ilfov susţine că cererea de ipotecare a Cars Tuning a primit avizul de legalitate de la Direcţia juridică a instituţiei

– Doamnă manager, vă rugăm să ne explicaţi de ce instituţia pe care o conduceţi a fost de acord, în urmă cu doi ani, să preia obligaţiile financiare ale unei firme cu care aveţi relaţii contractuale? De ce aţi girat un credit de o sută de mii de euro făcut la bancă de Cars Tuning?
– Nu văd unde este problema. Cererea de ipotecare a primit avizul legal de la Direcţia juridică. Şi Direcţia economică şi-a dat acordul… Eu am fost ultima persoană care a aprobat cererea…

– Este normal ca o instituţie publică să preia creditele bancare ale firmelor private?
– Noi am fost de acord să plătim ratele la bancă din banii pe care-i datorăm firmei respective. Nimic mai mult.

– Dar astfel Ambulanţa şi-a asumat riscul de a rămâne cu creditul. Ce faceţi dacă firma dă faliment sau nu mai sunteţi mulţumită de serviciile ei şi doriţi să reziliaţi contractul? Plus suspiciunile asupra atribuirii contractelor următoare… Există un interes direct de a colabora în continuare cu Cars Tuning…
– Nu am făcut nimic împotriva banului public. De când sunt în această funcţie am cerut transparenţă totală.

4 contracte, toate ipotecate la bancă

– Ultimul contract cu Cars Tuning a fost încredinţat luna trecută în urma unei negocieri directe fără publicarea anunţului de participare. Motivul invocat a fost situaţia de urgenţă, care presupune o calamitate sau război!
– Urgenţa a constat în faptul că licitaţia deschisă s-a lungit şi a trebuit să apelăm la negociere directă pentru a nu bloca activitatea instituţiei. Avem nevoie de ambulanţe valide.

– Iniţial, aţi girat cu două contracte a căror valoare totală depăşea 500.000 de euro. Anul trecut aţi prelungit preluarea ipotecii, garantând cu un nou contract, de aproape 200.000 de euro. De ce nu a fost stins creditul bancar?
– Deoarece nu toţi banii ajung la bancă. Pe noi ne anunţă Cars Tuning când doresc să le virăm lor banii sau când doresc să-i virăm pentru credit.

– Şi acum mai plătiţi rate?
– Da.

„Supraveghem cum lucrează Cars Tuning”

– Sunteţi mulţumită de felul cum prestează Cars Tuning?
– În mare, da. Relaţia cu mecanicii auto este dificilă pentru fiecare dintre noi, mai sunt cazuri în care îi împingem de la spate pentru că noi dorim ca ambulanţele să reintre pe traseu cât mai repede. Dar să ştiţi că am delegat câte un reprezentant al nostru în fiecare atelier auto cu care avem contracte! Sunt supravegheaţi cum lucrează, ce schimbă, cât costă şi fiecare deviz este verificat de trei oameni. La orice deviz care depăşeşte cinci mii de lei trimit o comisie la service pentru verificarea oportunităţii lucrărilor. Nimic nu este nemonitorizat.

– Există vreo relaţie între dumneavoastră sau membrii familiei dumneavoastră şi patronii Cars Tuning?
– Nu. După atâţia ani de colaborare am ajuns să ne cunoaştem, dar nimic mai mult.

– Nici între fiul dumneavoastră, Tudor Alexandru, şi Cars Tuning?
– Nu. Nu cred.

– Ştiţi că fiul dumneavoastră vinde maşini cu ajutorul lui Florin Adam?
– Nu înţeleg ce vreţi să spuneţi…

– Promovează aceleaşi maşini pe net. Ultimul exemplu este un autoturism Subaru.
– Şi asta ce poate să însemne?! Probabil că au ajuns să se cunoască şi să se ajute uneori. Nu cred că este vorba de mai mult…

177 de sanitare cuprinde parcul auto al Ambulanţei Bucureşti-Ilfov


40 de ambulanţe se aflau ieri în reparaţii

CUPRINS: Toate capitolele din investigația GSP în dosarul dezinfectanților diluați Hexi Pharma + neregulile din sistemul medical românesc

Ministerul Sănătății sesizează Parchetul după un control la Spitalul de Oftalmologie! „Au fost constatate mai multe nereguli”

O altă știre din sănătate.

Investigația începută de Gazeta Sporturilor la Spitalul de Oftalmologie a fost continuată de o verificare a Corpului de Control din cadrul Ministerului Sănătății, care va sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

„În urma unei acțiuni a Corpului de Control al Ministerului Sănătății au fost constatate mai multe nereguli în ceea ce privește contracte de închiriere între unitatea spitaliceascăși mai multe societăți comerciale”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al Ministerului Sănătății.

Care concluzionează: „Având în vedere constatările controlului, raportul va fi înaintat de Ministerul Sănătății către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru analiza existenței unor posibile fapte de natură penală”.

Cele două episoade ale investigației:

Comentarii (83)Adaugă comentariu

Alex  •  7 iulie 2016, 16:22

@basilicus Nu am nicio treaba cu sistemul bugetar. Eu am observat doar niste greseli grave in modul de a prezenta lucrurile.

tricolorul romanesc  •  7 iulie 2016, 16:26

Culorile nationale ale Romaniei sunt: albastru, galben, rosu. Cum majoritatea citim de la stanga la dreapta, doamna asta intr-o uniforma suspecta, poarta pe invers... Vezi poza... Si nea puiu cu burleanu ar trebui sa stie ca de sus in jos sunt tot la fel: albastru, galben si rosu... Nu ca echipamentul de antrenament al tricolorilor romani!

Alex  •  7 iulie 2016, 16:34

@Catalin Poti spune : mai investigam partea cu banca. Multumim pt rectificari! Problema nu e ca ai facut o prostie ci ca te incapatanezi sa crezi in ea. Poti spune ca Serviciul de Ambulanta garanteza un credit doar daca exista un contract de garantie semnat intre banca creditoare si serviciul de ambulanta. Ce ati prezentat voi se numeste MANIPULARE!!!! Tind sa cred deasemenea ca este voita si nu gresita avand in vedere insistenta ta.

fotbal  •  7 iulie 2016, 16:47

simpatice comentariile....dai in fabrici si uzine ☺ si tara plina de experti in expertize

Mariana Faur  •  7 iulie 2016, 17:14

Inexistenta unui contract de garanție intre banca si SAJ ma face sa cred ca totul este conceput dintr-un interes,care pe moment il pot intui doar! Fata de doamna manager Alis Grasu am o parere foarte buna! In concluzie nu cred mai nimic

Cătălin Tolontan  •  7 iulie 2016, 18:21

La fiecare investigație apare această observație: ce ați scris până acum este adevărat, dar de data asta e o exagerare. Afacerile de la Ambulanța București vor continua să iasă la iveală și faptele pe care le veți afla vor arăta dacă este exagerare sau nu.

Dana  •  7 iulie 2016, 18:48

Raspunsurile nu tin de respectarea normelor bancare, ci de documentatia pe baza careia s-a atribuit contractul de furnizare a serviciilor ( capacitatea tehnica/financiara a ofertantului ), dar aceasta nu este publica. Doar banii din care se finanteaza contractul sunt publici. Vom afla cu certitudine adevarul, sunt semne ca ne indreptam catre normalitate. Felicitari, domnule Tolontan! Inca o data...

Dan  •  7 iulie 2016, 19:14

Dar servisul inlocuieste piesele uzate cu unele noi din plastic ? De repara in nestinta .auzi fiaturile nu repara ci ww care sunt mai fiabile .mai bine ne-ar da rusnaci ô intercontinentala la deveseu. Numai asa se va face ordine in tara asta de *** ***. Mi-e scarba de romania

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Adrian  •  7 iulie 2016, 19:24

Verificati licitatiile pentru contractele de asistenta tehnica si service facute de Serviciile de ambulanta din Romania cu diverse service-uri .In caietul de sarcini sunt trecute un numar de piesse si consumabile ,manopera aferenta.Castiga ofertantul cu pretul cel mai bun.Veti avea surpriza sa gasiti piese si subansamble la preturi derizorii ,imposibil de gasit in piata ,nota bene ,pentru ambulante care trebuie sa fie sigure .In realitate ,la intocmirea devizului sunt trecute aceleasi piese din caietul de sarcini dar cu denumiri echivalente sau chiar chiar aiurea.Spre ex. un arbore cotit (denumire din caietul de sarcini) de MB va fi trecut ca vilbrochen si evident cu un pret mult mai mare decat cel din oferta licitata ...si tot asa .In plus in devize sunt o multime de piese si reparatii inexistente .Multi cunosc situatia devenita regula de ani de zile ,inclusiv soferii ,dar nu transpira nimic deocamdata.

ITRobert  •  7 iulie 2016, 19:33

Ambulanta primeste servicii de la un prestator privat si ajunge (de ce oare???) restant la plata acestora. Prestatorul dobandeste cu credit bunuri (masini, etc.) si gireaza cu contractele din care are de incasat pe lucrari neplatite... Singurul lucru ciudat este faptul ca banca din vorbirea de mai sus nu se intreaba ce valoare are un astfel de gir, cand tocmai girantul este rau-platnic... Pentru banul public care trebuia platit prestatorului sau unei banci in acelas cuantum, nu este nici o diferenta iar lucrurile, asa cum sunt ele prezentate, nu pagubesc platitorul de taxe.

sorin  •  7 iulie 2016, 19:57

Atentie.....unde e alta excrocherie.....toate vehiculele vandute ca si ambulante sunt vehicule de carat MARFA si apoi echipate medical.....dar un bonlav in ele e ca un sac de cartofi din cauza suspensiilor ieftine si rigide....dar ASTA E O VARIANTA MAI IEFTINA SI CU LOC infinit DE CASTIGAT LICITATII.....o duba de carat cartofi e mai ieftina ca una de carat persoane....

sorin  •  7 iulie 2016, 21:28

in conditiile in care mai sunt si alti comentatori care semneaza la fel precizez- cel de la 12:36.La ora aia iti acordam inca prezumtia de eroare , din pacate , la ora asta manipularea este mai probabila. Daca ti-as spune ca ai pierdut respectul meu pentru asta probabil nu te-ar afecta deoarece iti ramane admiratia atatora...

R  •  7 iulie 2016, 23:15

Poate ca nu e nimic ilegal sa plătești creditul din banii pe care ii ai de încasat fără sa mai treacă prin tine. Dar când am prins contractul cu Ambulanta, nu m-au întrebat deloc... Mai băiete cu cașcavalul stai bine sau eu sunt rochefelăru si onasisu vieții tale... Tu repari mașini si faci bani din asta sau faci bani din contractul cu Ambulanta si poate mai si repari mașini la alții din banii ambulanței ... O fi si reparatu asta de masini cu subantreprize da mai bine angajezi mecanici decât sa angajezi reprezentanți in service-uri ca sa păzească mecanicii sa nu-ți schimbe filtru de polen fără justificare.

Alex  •  7 iulie 2016, 23:47

@ Catalin Momentan nu ne-ati prezentat nimic care sa conduca la concluzia din titlu. Mai mult de atat cred ca te poti duce la o gramada de institutii ale statului si iti vor arata notificari de la diferite banci, asta nu inseamna ca ele garanteaza imprumuturi. Un contract cadru nu inseamna nimic daca in baza lui nu se emit facturi. Cred ca mai bine ati merge pe firul contractelor de licitatii decat sa bateti campii aiurea. Va rog eu, scoateti titlul acela inept ! Alex

box  •  8 iulie 2016, 11:00

Sunt contracte banale de factoring. Faci un credit si garantezi (tu) cu veniturile provenite de la un client (ambulanta). Clientul poate sa renunte la tine, sa nu mai plateasca, etc, tu ramai cu creditul de plata, nu clientul. Prin lege trebuie sa-l informezi si pe client ca banii lui se vor duce spre stingerea unei datorii. Sincer, intrebati si voi inainte, altfel iese un titlu prost ca asta.

Sabin Popescu  •  8 iulie 2016, 11:12

Serviciul de ambulanta ar trebui sa isi vada de treaba lui... am solicitat o ambulanta acum cateva zile si a venit din Floreasca pana pe Vasile Lascar in 50 de minute! Drum pe care l-am facut cu masina intr-un minut!

Domnule Tolontan!  •  8 iulie 2016, 15:42

Am gasit citeva linkuri despre subiecte medicale pe care le-ati adresat recent: dezinfectanti, clostridium difficile si bacteriile spitalicesti rezistente la antibiotice. tot ce trebuie facut este sa *** linkurile pe google search si videoclipurile pot i vazute. Astept comentariile dvs. https://www.youtube.com/watch?v=tMJohxSmyIs https://www.youtube.com/watch?v=TjL1WuWnI9o https://www.youtube.com/watch?v=55pvuAz7WYg

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dorin  •  8 iulie 2016, 20:58

E o eroare de perceptie sau de documentare in articol, nu e vorba de garantarea creditului.

Alex  •  9 iulie 2016, 10:31

Asa Catalin, bravo!! Lasati in continuare titlul (ordin pe unitate oare?)! A gresi este omeneste, a nu recunoaste ca gresesti este o prostie crasa. Nu te-ai in intrebat de ce referirile la acest articol au disparut de pe gsp.ro si antena3.ro foarte repede? Sigur tu raspunzi doar cum iti convine tie. Niciun raspuns din partea ta la partea cu banca. Urat, urat, urat.

Bogdan  •  9 iulie 2016, 11:14

Destul de speculativa si cam neprofesionista investigatia. Este clar din acte ca nu garanteaza creditul, ci doar plata unor rate DATORATE DOAR, in contul indicat de catre banca. Imi plac investigatiile voastre mult, dar, cu tot respectul, asta e, ori neprofesionista, ori rau-voitoare. Probe usurele si foarte interpretabile. Va stricati imaginea de buni profesionisti.

ambulanta  •  9 iulie 2016, 16:24

Ne-ati lasat asa suspendati in aer, pai spuneti-ne odata ce ascund astia in spatele contractelor, toata lumea a observat ca *** stau si comenteaza de le crapa ficatii aici incercind sa duca dezvaluirea in derizoriu si sa isi acopere smecheriile facute pe banii statului. Dati drumul la ce aveti, sa vedem de ce le e frica trollilor de la ambulanta...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Carul cu boicil  •  9 iulie 2016, 23:08

Pai nenea DNA n-o s-o aresteze pt ca n-a facut nimic impotriva banului public, ci pt ca a facut ceva in folosul infractorului.

Calin  •  11 iulie 2016, 16:57

Draga Tolo, pacat de ivestigatiile bune pe care le faci, daca "dai o gherla" ca asta... Cum poti tu sa sustii ca Ambulanta garanteaza vreun credit pentru Cars Tuning, cand scrie negru pe alb ca e un mecanism de tip cesiune de creante, respectiv ca numai in cazul in care Cars Tuning nu plateste bancii, atunci si numai atunci Ambulanta plateste - strict numai sumele datorate lui Cars Tuning direct bancii!!!! - ???? E un mecansim care e practicat pe scara larga, indiferent daca "sursa" creantelor cesionate e o companie de stat, autoritate bugetara sau companie privata! Pacat zic, pentru ca in felul asta se compromite tot ce ai facut bun in restul acestei anchete si aceasta "gherla" poate arunca o umbra asupra tuturor anchetelor tale. Zic sa te sfatuiesti cu cineva si sa vii c o cuvenita corectura! Eu personal nu am niciun interes si niciun fel de legatura cu cei implicati sau cu afinii lor, nu-i cunosc si nu am vorbit cu ei niciodata, nici direct nici indirect. Chiar imi pare rau ca "te faultezi" singur, pentru eu si multi altii credeam in tine si in acuratetea anchetelor tale!!! Gandeste-te si procedeaza cum crezi ca e mai bine!

Unu  •  11 iulie 2016, 21:17

Asta nu se facuse. Sa platim rate din bani publici in favoarea unei firme private. Pe noi prostii care platim ne intreaba cineva daca ni se pare ok asa ceva. Din asta se vede ca firma x va castiga intotdeauna licitatiile cu ambulanta. Banii pentru o prestare de servicii se platesc in contul x. Ca firma isi plateste ratele treaba ei dar nu-mi asociez numele cu asa ceva. Dar aici vorbim despre ma oblig in favoarea firmei y pentru ca am simpatii. Contract facut in favoarea firmei pentru ca nu-i asa, are rate. Sa vad ambulanta ca plateste ratele unui pfa electronist. Cum *** numai la noi e normal. Totul e normal pe bani publici. Cand vor intelege oameniica banii astia nu pica din cer si merg din buzunarele noastre si sa ceara socoteala pentru fiecare banut???

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Unu  •  11 iulie 2016, 21:28

La aceiasi pireus bank, doamna are un imprumut scadent 2025. Oare mai este de actualitate?

Alex  •  12 iulie 2016, 13:18

@Unu Salut, dupa logica ta, avand in vedere ca doamna are credit scadent in 2025 iar ratele le plateste din salariul obtinut de la Ambulanta putem spune ca Ambulanta ii garanteaza si ei creditul, adica din bani publici. Extrapoland putem spune ca de fapt noi, platitorii de taxe si impozite garantam toate creditele obtinute de angajatii din sistemul bugetar. 😆😆😆😆 Pe bune???? Iti bati joc de noi????

PAUL CRISTIAN STEFANESCU  •  12 iulie 2016, 22:51

Ma tot intrebam, ce te apucase cand cu campania aia furibunda, cu politistul motociclist cazut in groapa... O tampenie 100% ilogica de la un cap la altul, si la tine si la restul propagandei basiste. Ala a cazut in groapa din cauza legislatiei proaste care nu impune semnalizarea luminoasa pe timp de noapte, asa cum e pe autostarizile din strainezia. Nu sunt eu mare strateg ca raposata sportiva Polihroniade, dar uite ca pana la urma am vazut ce-ai facut. L-ai sustinut pe Basescu sa fure partidul ala al lui Oprea. La modul deontologic.

amanet autoturisme  •  13 iulie 2016, 12:00

Sa garantezi cu veniturile din bugetul public e legal, macar? Nu e exagerat la maxim, ce fac astia?

Alex  •  13 iulie 2016, 23:27

@amanet autoturisme Situatie ipotetica: sa zicem ca tu ai o firma de asfaltari si castigi un contract pt construirea unui tronson de autostrada. Compania de autostrazi te va plati pe masura ce inchei diferite stagii ale proiectului dar tu ai cheltuieli la societate (salarii, materii prime, taxe si impozite) si ce faci pentru a avea bani sa iti desfasori activitatea? Simplu te duci la banca si deschizi o linie de credit si garantezi cu veniturile viitoare in baza facturilor emise catre Compania de autostrazi. Deci da, e legal. In plus firma nu garanteaza cu venituri certe ci viitoare ale firmei nu ale statului.

Cititor  •  13 iulie 2016, 23:52

Domnule Tolontan, cred ca o campanie media privind desfasurarea concursului de selectie a managerilor de spitale, macar in cazul celor judetene si universitare, la Bucuresti si in organizarea MS, ar fi benefica. S ar inlatura influenta factorului politic si ar asigura manageri mai bine pregatiti. Sustinerea acestor concursuri pe plan local permite de cele mai multe ori selectia pe criterii ce nu tin neaparat de valoarea candidatului.

george  •  17 iulie 2016, 21:04

marii patroni de Romania, niste gainari care fura si ei pe ici pe colea cu ajutorul cuscrismelor, afinilor , rudeniilor, de asta s-a dus tara asta de rapa, astia sunt marii castigatori ai tranzitiei, la puscarie hotilor!!!!

Alex  •  19 iulie 2016, 18:03

Tot nu retrageti titlul articolului? Stiti si voi ca este o minciuna imensa. Verificati AEGRM...si mai vorbim. ***.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Razvan  •  1 octombrie 2016, 11:06

Am citit asta azi! Cum sa ai 25% din flota in service intr-o zi? 40 din 177? Ori serviceul este de 2 bani si maainile revin f repede,, ori umfla devizul lunar! Cum o dai tot prost management este! Ce s-a mai intampalt de atunci?

Comentează