Cu aceste jucătoare trebuia să trecem de grupe!

Problema nu e de ce am pierdut cu Norvegia, ci de ce am ajuns ca o înfrîngere la Norvegia să ne elimine

luni, 15 august 2016, 12:13

Corespondență din Future Arena – Rio

 

„Fluturați steagul!”, invită crainicul.

Mai e o oră până la România – Norvegia și oamenii flutură drapelul. Al Braziliei, al Norvegiei, al Olandei sau al României.

Pe ecranele uriașe apar pâlpâiri de lumină. Handbalul are însă un mare avantaj.

În multe săli, la multe sporturi, ecranul e atât de mare și spațiul de joc e atât de mic încât oamenii au ajuns să vină în sala de sport și să se uite, de fapt, tot la televizorul de deasupra capului.

Recordul ”digitalul bate realul” e stabilit la box. Aproape toată arena privește lupta pe ecran, nu în ring. Pentru că, pe quadratura de pixeli, vezi mai bine loviturile, fețele, ripostele.

box

De fapt, ajung să se dispute două meciuri.

Unul originar, mic, cu oameni imperfecți, și celălalt strălucitor, cu detaliile și claritatea atleților impecabili. E ca și cum o versiune mai bună a noastră ne însoțește. Sportivii de pe teren suferă, cei de pe dreptunghiul strălucitor sunt niște zei.

Handbalul nu merge așa.

El e durere de la un capăt la altul.

Iar în fața Norvegiei înfruntăm campioana olimpică, mondială și europeană. Acum sunt calificate, însă asta nu ne liniștește pentru că scandinavele nu se dau niciodată la o parte.

Avem nevoie de victorie sau egal.

Până la 7-7 mergem cap la cap, în primul rând datorită Paulei Ungureanu, singurul om în stare să prindă un liliac cofeinizat.

În superioritate, norvegiencele se duc la 9-7. Vine rândul nostru să avem un om în plus pe semicerc.

Norvegiencele ajung în patru în câmp! Egalăm la 9!

Golul Elizei Buceschi ne duce pentru prima oară în avantaj: 10-9. E minutul 20.

”Albele” revin repede. Răsucesc scorul la 11-10. Pasă greșită a Cristinei Neagu și e 12-10. Până acum, nu a existat distanță de trei goluri.

Neagu e formidabilă, scoate și gol, și eliminare. Din nou suntem umăr la umăr. Steagurile flutură pe rând și nimeni nu se uită la ecran.

Repriza se termină cu 14-13 pentru ele și cu o eliminare de două minute la noi. Meciul de 60 de minute a pornit de la 0-0, cel de 30 pleacă de la un virtual 2-0 pentru ele.

Dar nimeni nu se raportează la virtual când podeaua scrâșnește.

Deocamdată, handbalul e în afara dependenței privitului telefonului, prelungită pe stadion.

Începem bine și egalăm prin Oana Manea în inferioritate: 14-14.

Dar norvegiencele înscriu când clipesc. Și ajung la 18-15.

Apoi la patru goluri.

Răzbunarea realității împotriva virtualului e când o minge se prinde în plasă și blochează camera de luat vederi din spatele porții. Lumea aplaudă încăpățânarea micii sfere. Noi nu cedăm, mingea nu cedează, suntem din nou la trei goluri.

24-21.

Intrăm în ultimele 10 minute.

Norvegiencele oscilează între trei și patru goluri în avans. Cu cinci minute înainte, la 27-24, suedezul de pe banca României cere time out.

Dar nu merge. Cu un minut înainte e 28-26. 28-27 e scorul final, dar nu mai contează la cât pierdem. Ne calificăm doar dacă Angola bate Spania.

Steagurile  se agită în continuare.

Fiecare dintre noi suntem mai mulți oameni în același om. Unul dintre acești oameni spune: steagul sunt eu!

Chiar și când concluzia e tristă.

Cu aceste jucătoare, cu această generație, România nu avea voie să nu treacă de grupe la Jocurile Olimpice!

Dar generația virtuală a copleșit generația reală. Antrenorul să vorbească.

 

 

Comentarii (65)Adaugă comentariu

Vasco  •  15 august 2016, 18:53

Si totusi de ce n-am trecut de grupe?Aaaa...pentru ca Angola n-a invins Spania!

Odette  •  15 august 2016, 19:03

Imi imaginez ceva care ma face sa mor de ras si daca n-o spun, mor! :))) Eu, fata crescuta la pension, asa cum ma stiu, dandu-i un pupic lui Catalin care si in aceasta situatie e in stare sa mi se adreseze cu ,, dumneavoastra" :)))))) De parca am fi in romanele vechi englezesti :))))

alex  •  15 august 2016, 19:32

As simti nevoia unor nuante: - In primul rand si cel mai important, nu sunt convins ca acest lot este atat de valoros. Impresia mea este ca la mondiale ne-am cam depasit conditia. Da, avem o jucatoare de clasa mondiala, Neagu, mai putem conta pe Ungureanu si, uneori, pe Manea. Iar in privinta jucatoarelor pe care putem realmente conta, cred ca una dintre probleme a fost scaderea de forma a lui Buceschi si a lui Bradeanu, care au fost foarte importante la mondiale. In rest...Cred ca supraevaluati lotul, iar daca ne uitam la loturile Spaniei si Muntenegrului, vom vedea si acolo multe jucatoare de valoare si un mai mare echilibru pe posturi. Nu mai spun de Norvegia sau Brazilia. As merge chiar mai departe: cred ca este cel mai slab lot pe care l-am avut in ultimii 10 ani; daca pun in balanta ce jucatoare am avut in lot la turnee precedente: Galca, Manea, Varzaru, Elisei (atentie, acestea 2 din urma, in varf de forma, in anii 2005-2010), Hutupan, Luca, Lecusanu, Amariei (iar lista poate continua) si rezultatele obtinute: un loc 2 la mondiale si un loc 3 la europene, s-ar putea sa ajungem la concluzii diferite. Nu are rost sa numesc jucatoare din lot, dar daca le analizati pe cele mai multe, cred ca veti ajunge la o concluzie usor diferita fata de cea din titlu in ceea ce priveste lotul Romaniei - Am avut o grupa puternica (Norvegia si Brazilia sunt, indiscutabil, peste noi), din cate am inteles am avut jucatoare accidentate, iar pe anumite posturi, in multe momente, fie suntem f prost acoperiti fie jucam cu improvizatii (toata partea dreapta) - Nu vreau sa invoc arbitrajul, dar ati observat contrastul intre arbitrajul de la meciul Angola-Romania si cel de la meciul Angola-Spania (prin raportare la jocul extrem de dur al angolezelor?). Departe de mine gandul ca am fost "lucrati", voiam doar sa subliniez ca am avut si un pic de ghinion, inclusiv cu unele rezultate ale contracandidatelor. - Nu doresc sa il disculp pe Ryde. Si eu cred ca a gresit in abordarea meciului cu Angola (care s-a dovedit a fi capital) si i-as reprosa pasivitatea din primele 2 jocuri (cam putine TO), in conditiile in care jocul echipei suferea teribil. Dar a venit anul trecut, ne-a adus o medalie dupa 5 ani (cred) la un turneu final, ne-a calificat, entuziasmant, la JO (in conditii nu chiar simple). Nu uitati ca Danemarca, Ungaria, Polonia au stat acasa. - Ce este mai grav este ca daca jucatoare foarte tinere gen Bazaliu si Laslo nu sunt integrate rapid (ceea ce este dificil, pentru ca trecerea de la tineret la seniori este, uneori, foarte dura) s-ar putea sa jucam la turnee finale mizand pe paradele lui Ungureanu (are si ea o varsta) si pe Neagu ca factotum in atac-aparare. Ca o paranteza, rezultatul exceptional al CSM-ului a fost obtinut, in primul rand, datorita jucatoarelor straine: Gullden, Martin, Grubisic, Pessoa etc., singura jucatoare romana de primul 7 fiind Manea (Curea si Varzaru rezerve, Bradeanu in principal pe aparare)

cobra  •  15 august 2016, 19:33

O să-mi spun și eu părerea cu privire la acest joc. În opinia mea, NE-AM BĂTUT SINGURI. Să detaliez. 1. Paula Ungureanu a făcut furori în poartă în câteva momente dificile pentru naționala noastră. Pe de altă parte, am luat 2 goluri în prima repriză și unu în a doua repriză din cauză că A PĂRĂSIT POARTA!!! 2. Cristina Neagu a dat niște goluri incredibile, dar a scăpat o minge în prima repriză, a scăpat o minge pe picior (dacă nu greșesc) și a dat o pasă la adversare în a doua repriză. Urmarea? Contraatacuri tăioase finalizate (ați ghicit) cu goluri. Nu mai discut de alte aspecte. Am luat 6 goluri pe greșelile noastre. Și au mai fost și altele, dar mă opresc doar la acestea. Avem jucătoare valoroase, admirabile, dar care au contabilizat niște greșeli impardonabile ÎN MOMENTE CHEIE ALE JOCULUI. Și rezultatul s-a văzut.

solomon  •  15 august 2016, 19:34

Alta poza,fara Ardean,n-ati gasit ? Cea mai slaba jucatoare din lot,EA A FOST. Cu Spania,n-a facut nimic,iar cu Norvegia a dat un gol chinuit,pt care a urlat un min.N-o sa uit pasa la adversare in repriza a 2-a.....contraatac....gol. Si mai e si capitan.Pfffff.....

Geo  •  15 august 2016, 19:39

Fiecare atac e valoros.......cate bari a dat Neagu? Cu jumatate goluri ieseam din grupe.

Mircea Serban  •  15 august 2016, 20:04

Dl. Tolontan in acest text vrea sa fie ziarist sportiv de aceea, "investigatorul" de la medicina e bagat in buzunar altminteri, ar fi scris despre faptul ca in scolo orele de educatie fizica sunt pentru taclale la profesori si fumatul unei tigari (de marihuana sau etno-botanice la elevi ca, in Romania numarul fetelor si al baietilor care fac handbal se poate numara la mainile ministrului si secretarului de stat pt. sport inmultit cu numarul celorlalti care iau lefe de-a moaca din "jebul" spectatorilor, ca nu intamplator si la canotaj se striga "trageti fetelor sa va luati si voi o casa" caci, dupa o juma de viata in sala de forta si pe teren te alegi cu...injuraturi! HUO, FEDERATIIE DE HANDBAL SI ALTE FEDERATII (non evreiesti)!

LucianD  •  15 august 2016, 20:18

Mi-a placut meciul si fetele noastre au jucat foarte bine, spectacolul sportiv a fost impecabil, asa ca n-as invinovati pe nimeni pentru necalificare. Fosta colonie portugheza Angola ne-a invins din doua motive principale: vorbesc aceeasi limba a tarii gazda la Olimpiada si au suportat mult mai bine diferenta de fus orar. Fetele noastre merita felicitari sincere pentru ca si-au reprezentat foarte bine tara la Rio, asa ca va rog pe toti si toate, inclusiv pe Catalin, sa nu mai fiti atat de rai cu ele, ca nu merita deloc.

Odette  •  15 august 2016, 20:19

As putea sa ma invelesc cu mesajul lui @alex fiindca ala e un cearceaf, nu un comentariu, draga Catalin! Vrem alineate, pleaseeeeeee!!!!!! Suntem prostii clasei. @cobra, cu tine as putea fi de acord. Dar a te bate singur nu inseamna doar erorile jucatoarelor pe care le-ai descris, ci in primul rand prostia si indolenta suedezului lu peste. Nu crezi?

Odette  •  15 august 2016, 20:50

Daca ar fi sa ma iau dupa comentariile de aici, sa vezi cum Ryde iese imaculat pana la sfarsitul zilei. Mi-e rau la cap, ma doare mintea!

giorgio  •  15 august 2016, 22:16

Dle toli.ro, pe scaun esti mai destept decat altul stind in picioare. mda.

Munteanu  •  15 august 2016, 22:29

Tot ce se intampla in romania este urmarea tolomacilor care se baga pets tot. Apropos care tolomac a obtinut vo medalie macar continentala ca sa aiba dreptul de a comenta si de a se baga in culisele sporturilor. Sporturile trebuie protejate de stat de atacurile tuturor lepadaturilor si tolomacilor. Munteanu

ferentari  •  15 august 2016, 23:20

Si pana la urma care era chestia daca Romania trecea de grupe? Cu ce il incalzea asta pe Tolo? Ca putea sa comenteze mai multe meciuri in continuare? Asta da. Dar in afara de gazetari sportivi si de sportivele insesi, poate doar niste oficiali de prin minister sa se impauneze cu rezultatele altora. In afara de acest grup restrans, romanul de rand nu da prea multa atentie la olimpiade, e preocupat de castigarea existentei. Cine mai tine minte acum pe ce loc a terminat Romania la handbal la olimpiada de acum 4 ani? Sau chiar la campiontul mondial de acum 1 an sau 2 ani? Sau rezultatele de la gimnastica de la olimpiada trecuta? Astea sunt rezultate efemere, care raman doar in constiinta celor care le-au obtinut. Bravo lor! Dar pana la urma sportul profesionist e pe duca, in afara de cateva sporturi care se auto-finanteaza precum fotbalul si tenisul. Chibitii si comentatorii de pe margine au ridicola impresie ca opinia lor conteaza la ceva. Pana la urma performantele sau contra-performantele sunt ale celor care concureaza, nu ale oficialilor, nici ale tarii, nici ale comentatorilor. Interesul cu care toti din toata lumea se uita la clasamentele pe medalii mi se pare ridicol. O medalie olimpica nici nu ridica, nici nu coboara calitatea cetatenilor sau nivelul de trai dintr-o tara. Din moment ce multe tari din Europa naturalizeaza chinezoaice cu duiumul numai ca sa le reprezinte la ping-pong de exemplu, care mai e aspectul national al intrecerilor? Totul a devenit relativ. Si ridicol. Pana la urma sportul trebuie practicat in mod activ de fiecare individ, nu practicat de pe canapea cu ochii la TV. Asta nu face decat sa incurajeze sedentarismul si obezitatea. Tarile care vor atinge performanta in sport in anii urmatori sunt tari in care cetateanul isi poate permite ca dupa o zi de munca sa se duca de placere la o sala de sport sa practice ce sport ii place. Nu tarile in care cetateanul munceste 10-12 ore pe zi precum in Romania, nici tarile care vad in sport un fel de propaganda nationala precum Rusia si China, si care creeaza prin sustinere artificiala sportivi profesionisti in sporturi care nu se pot sustine financiar.

Geo Limonada  •  15 august 2016, 23:30

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Odette  •  16 august 2016, 0:05

Oho... O sa-mi aduc un pat si o sa ma culc aici, pe blog, ca am la cearceafuri....

Comentează