TOLO.RO
TOLO.RO
vineri, 19 august 2016, 7:04
Corespondență din Olympic Park – Rio de Janeiro
Miroase a Africa.
E un miros greu și bun. Așa sînt și oamenii. Grei și buni.
Aici, în sala de mese a ”Força de trabalho olímpica”, cura de slăbire e un obiectiv mereu amînat. Dacă s-a pus vreodată discuția.
Olimpiada se bazează pe acești oameni.
Olimpiada văzută e înrădăcinată nevăzut și incurabil în colesterolul femeilor și al bărbaților din sala de mese cît Hala Traian.
Ei păzesc și curăță stadioanele și sălile. Ei te îndrumă. Ei conduc autobuzele. Ei îi culeg pe sportivii rătăciți.
Acum, ei mănîncă.
Cortul alb e întins între Arena Carioca 3 și bazinul de natație.
În Carioca 3, fetele de la spadă au cîștigat titlul olimpic. Singurul titlu de pînă acum al României.
N-ai cum să uiți.
La cîteva minute după, plînsă și fericită, Ana Maria Popescu vine și te împunge cu degetul în piept: ”Să scrii că mi-e dor de Monstrul meu!”.
”Monstrul” e Pavel Popescu, poloist la Steaua. S-au căsătorit anul trecut.
”Dar la copii te gîndești, Ana?!”. ”Cînd mă întorc eu, pleacă Monstrul în cantonament. Și tot așa. Mai tragem cîțiva ani cu sportul și după aia ne luăm un cîine, nu-i așa, că tot am îmbătrînit?!”, zîmbește noua campioană olimpică.
Privirea ei sclipește.
Poate că ochii spun altceva despre copii.
Iar copiii sînt aici.
La două sute de metri de Carioca 3, în sala de la ”Força de trabalho olímpica”, îi vezi, îi auzi și, mai ales, îi miroși pe toți copiii noștri.
Cînd s-a deschis aplicația pentru Olimpiada de la Rio, peste 200.000 de oameni entuziaști au făcut ”cioc, cioc!” la ușa organizatorilor.
50.000 dintre ei au venit, o treime au plecat!
35.000 de voluntari din 50.000 au rămas, restul abandonînd pe rînd joburile din cauza hranei și a tratamentului organizatorilor, conform unui reportaj al CBS News.
Presa vede fenomenul. The Independent grupează mai multe reacții.
Sînt și voluntari români.
Un drum incognito e cea mai bună cale.
”E proastă mîncarea?”. Conversația are loc chiar în sala de mese.
”Ți-am adus și ție o porție”, zîmbește voluntarul român. E o aromă amestecată și suculentă. Linte din nordul Africii, piure gătit ca în Balcani și pește în sos dulce, din Marea Caraibilor.
Totul e cumplit de sărat, așa mănîncă brazilenii.
”Nu e vorba neapărat de mîncare, deși e clar că hrana conține ceva ciudat. Mulți avem probleme la stomac. Dar, dincolo de orice, felul în care sîntem organizați și sîntem folosiți e frustrant”, povestește tînărul din România.
Mulți dintre zecile de mii de voluntari sosiți din toată lumea au un dosar incredibil al generozității în regim de competență comunitară, psihologică și lingvistică.
La Rio, ei și-au plătit drumul și-și achită singuri cazarea. Mulți dintre ei și-au găsit gazde. Nu există salariu, diurnă sau altă formă de plată.
Tot ce li s-a oferit este o cartelă de transport gratuit și această masă pe care o împart acum cu un jurnalist.
În jur, tinerii sînt învăluiți în mirosul nestins de mîncare.
Albi, negri, creoli, de 19 ani, de 29 sau de 59, voluntarii sînt copiii pe care lumea îi oferă ca ofrandă, pentru o lună, lui Thomas Bach și colegilor săi din International Olympic Committee.
Olimpiada nu e nici pe departe singura lor participare la mersul lumii.
Voluntarii au fost în misiuni umanitare în Asia de Sud Est și în Africa. Uneori, le-au murit colegii sub ochi, începutul unor adînci depresii.
Participă la acțiuni ONU sau UE. Sînt studenți sau absolvenți de psihologie, medicină și inginerie avansată.
Pentru ei, femeile de la curățenie, pompierii și militarii, toți cei din ”Força de trabalho olímpica”, sarea pămîntului și truditorii fără ego, sînt egali indiferent de unde vin.
Felul demn în care e tratată nu înseamnă puțin lucru pentru această femeie de culoare de la un metru de noi.
Ea e obișnuită să fie privită altfel. Sărmanii de aici au aproape destinul social al ”castei invizibile” din India. Oameni de neatins.
În ciuda declarațiilor oficiale, societatea braziliană e stratificată multiplu, mai ales după bani și după culoare pielii.
”Acum cîteva zile, organizatorii ne-au dat un email, care suna așa: <Dacă vreți să să rămîneți la Paralimpice atunci…>. Așa se pune problema?!”, povestește omul cu care împarți tava.
”Ia și salată, cu sos e bună!”.
Încă cinci sute de metri în Olympic Park.
Afară e cald și umed. Cînd ajungi în fața clădirii cu panouri discrete, de lemn, îți pui o bluză neagră peste tricou, ca să nu bați la ochi.
IOC Club, locul unde mănîncă oficialii din Comitetul Internațional Olimpic și invitații lor, e greu de reperat. Locul nu figurează pe hărțile oficiale.
Cubul a fost desenat de mîna arhitecților, la comanda VIP, într-o zonă liniștită, undeva în spatele arenei de natație.
Clădirea e nesemnalizată. Te ghidezi după limuzinele cu șofer.
Intrarea în IOC Club e chiar pe malul ”Lagoa de Jacarepagua”.
Fetele de la recepție sînt îmbrăcate în taioare clasice, ca în sălile de primire ale marilor case de avocatură din New York City.
Deși restaurantul e jos, totul e sus, aici.
Pa, Barra di Tijuca, welcome în lumea imaginată de Suzanne Collins în ”The Hunger Games”!
Aici e Capitoliul.
Filmarea e interzisă și naivă.
Imaginile surprind doar puțin din decor.
Cinstit vorbind, nu e chiar un lux de Waldorf Astoria, dar ai un sentiment complet diferit față de austeritatea promisă și respectată a acestor Jocuri.
IOC Club e o oază de calm, de vin alb scufundat în gheață și de mîncare ”a la carte” într-o sută de locații de ”împinge tava” răspîndite pe toți porii îmbibați de mirosuri ai Olimpiadei.
International Olympic Committee Club, un nume lung pentru trei săli calme.
Sportivii.
Voluntarii.
”Força de trabalho olímpica”, militarii, presa și spectatorii, plătitorii de biete sînt cei mai defavorizați dintre toți, care stau la cozi de tarabe ce durează și 45 de minute, n-au avut ocazia să intre în IOC Club.
Merită să vadă imaginile, chiar așa tremurate și naive.
Nu înseamnă că toți cei de aici, din club, sînt snobi sau spilcuiți.
Personajele sînt simpatice. De pildă, domnul de la bar care a greșit decorul!
În vestimentația sa maritimă, pantaloni albi și pălărie, tipul întinde agale de un gin tonic.
A coborît de pe yacht, direct la Cap d’Antibes. Din doi pași a ajuns în America de Sud.
La mese mănîncă șefii, dar și puști cu rucsacul aruncat pe jos.
Copiii poartă la gît acreditări și sînt învăluiți de privirea mîndră a părinților.
Globalizarea face minuni.
Și sportul pune lupa.
Printr-o misterioasă alegere, în această peninsulă triunghiulară, pe doar cîteva sute de metri una de alta, lumile se întrepătrund.
În IOC Club sînt cîștigătorii merituoși ai globalizării.În sala de mese de la ”Força de trabalho olímpica” simți sarea pămîntului, ca și cum n-ar fi suficiente condimente în aer.
Sarea din bucate.
Te rotești prin sală, mimezi că aștepți pe cineva, cu gesturile prostești ale unui spion incompetent.
Un caraghios!
Pînă la urmă, de ce nu poți să spui: ”Sînt ziarist și vreau să văd cu ochii mei și să iau cîteva imagini de la IOC Club?!”.
De unde senzația aceasta de inferioritate și de ilegitim? De ce te simți ca un om ajuns fără invitație la dineu, de vreme ce CIO nu e altceva decît ”un integrator al spiritului olimpic al tuturor oamenilor”? Refuzul firescului nu e vina lor, e doar a ta!
Prin manevreme acestea de evitare, ajungi să semeni cu ei, cei din CIO.
Oficialii CIO sînt niște apariții spectrale.
Bărbați și femei eleganți, unii legende emoționante ale sportului, cărora ai vrea să le strîngi mîna, umblă prin Olympic Park, de la o competiție la alta, îmbrăcați în haine de un albastru pur, special croite de Nike, pe care sînt desenate doar cercurile olimpice, fără nici o inscripție IOC!
Incognito în propria Olimpiadă! Ca și cum n-ar vrea să fie recunoscuți de oameni că aparțin CIO.
La fel tu, la fel ziariștii occidentali care s-au dus să filmeze în favele, atrăgînd furia prefecturii Rio împotriva taximetriștilor care le-au fost ghizi.
Inevitabilă întrebare: cum de Olimpiada Deschiderii a produs Olimpiada Incognito?
Nu poți spera decît că nu e nimic proletar în descriere.
Adevărul e că și aerul condiționat e mai blînd aici, la IOC Club.
Aerul condiționat. Nevoia esențială și pericolul Olimpiadei brazilene. Nu știi cum te-ai descurca fără el.
Dar toată lumea, și în primul rînd voluntarii și media, care stau 18 ore pe zi în aer de săptămîni întregi, a dezvoltat un sindrom de la gheața din aer.
Afară sînt 33 de grade, dar toate hainele cu puf de pinguin, importate de la Buenos Aires, au dispărut din mallurile orașului.
Cînd ieși, te dor ochii.
Treci de la lumina caldă, galbenă, de veioze, la soarele tropicelor.
Începi să transpiri și sarea se pune peste stratul de sare.
Dar nu tu ești sarea pămîntului. Tu doar povestești despre ea.
Shmuel Asch, eroul principal al lui Amos Oz din ”Iuda”, e întrebat dacă e creștin.
”Sunt ateu. Dar îl iubesc pe Isus. Îmi plac cuvintele pe care le-a folosit”.
Ce cuvinte?
”Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra?”. (Evanghelia după Matei 5:13).
Într-o discuție purtată chiar la IOC Club, Octavian Morariu mărturisea că lumea ”Nemuritorilor” CIO este preocupată de faptul că sportul și olimpismul pierd tot mai mult din atenția și audiența tinerilor.
”Însă nu sîntem rupți de realitate. Inovăm permanent”, a explicat românul din cercul select al CIO.
Încă nu apăruse știrea referitoare la abandonul voluntarilor.
Pe panoul șefilor s-a aprins un beculeț roșu. Nu vor recunoaște asta. Nu acum.
E un semn nu doar pentru olimpism.
E un semn pentru viitorul copiilor născuți sau doar visați de o scrimeră și un poloist.
Miza nu sînt Jocurile. Miza e solidaritatea.
Pentru că dacă partea implicată a lumii, dacă voluntarii și pompierii, dacă miliardele de oameni care bat drumul zilnic la job încep să spună ”E prea mult!”, ceva profund se întîmplă.
Sau o fi doar hipersensibilitatea de la ”gripa de aer olimpic condiționat”.
Faci cale întoarsă.
Drumul trece pe lîngă bazin și sala Carioca. E din ce în ce mai cald.
Miroase a Africa.
Sarea pămîntului ți s-a lipit de piele și, dacă avem noroc, noi, International Olympic Committee și lumea, ea nu-și va pierde niciodată gustul.
Cătălin Tolontan • 20 august 2016, 11:08
@sun: multumesc, scuze, era o eroare de litera, am modificat.
Cătălin Tolontan • 20 august 2016, 11:13
@Cristian M: ma bucur ca exista diversitate de opinie aici. Cit despre faptul ca asta ar insemna ca sintem aici ca sa ne punem unii pe altii la punct in legatura cu felul in care privim viata, acesta este o propunere autoritarista la care nu ader. Nu am pretentia sa invat pe nimeni cum sa gindeasca si cum sa traiasca. Reciproca e valabila ))). Iar daca asta va enerveaza intr-atit incit nu vreti sa mai intrati aici, imi pare rau, dar nu voi deveni nici sententios si nici nu voi impune altora ce cred numai ca sa obtinem o audienta mai mare. Multumesc!
Mihai • 20 august 2016, 11:33
Tolontane, in ce fel ai fost "incognito"?! Nu te-au recunoscut namibienii aia de brazilieni? Pitu, mama ei de geografie. Vino acasa in Romanica Europica Unionica sau ce a mai ramas din ea. Globalismul sa-ti traiasca si olimpismul sa infloreasca!!! Urrrrrraaaaa!!! Aplauze prelungite tovarasi globalisti!
Mihai • 20 august 2016, 11:55
De ce n-ai terminat Matei 5:13 ? Ce se intimpla cu "nesaratii pamantului"? Daca iti place coerenta citeste pina la capat. Si o intarire pentru tine Matei 7:19
fotbal • 20 august 2016, 12:06
@tolo.ro, un comportament neadecvat si nepenalizat se numeste ca e acceptat si incurajat. *** ***. oamenii se prind mai repede pt ca sunt oameni, beneficiaza de educatie, mai citesc o carte, mai asculta o muzica, mai joaca un joc. inteleg ce reprezinta o comunitate cu toate regulile ei. ca s-o scurtez, schimba echipa de moderare si ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Odette • 20 august 2016, 12:06
@Gabriel: Muzica clasica se asculta in sala de concert, dar este imposibil sa te afli acolo zilnic, riguros vorbind. Nici concertele nu sunt in fiecare zi. Eu, de pilda, nu ascult muzica clasica pe youtube. Mi se pare o nenorocire. Doar atunci cand mai fac o dedicatie:) Dar am fost foarte bucuroasa, intr-o zi, cand am auzit, intr-o benzinarie, tot Vivaldi. Mi s-a parut o idee iesita din tipar fara a avea pretentia ca ma aflu la Garnier sau mai stiu eu unde. Daca as fi in bodega aia, prin absurd, mi-ar face aceeasi placere sa ascult Vivaldi, orice, fiindca ma incanta muzica, nu bodega. De aceea, mi-a placut foarte mult clipul realizat de Catalin sau nu stiu de catre cine. Recunoaste ca nu te asteptai sa auzi asa muzica acolo! Un iubitor de muzica clasica stie sa aprecieze asta. Nici eu nu vad acolo niciun lux si mai ales orbitor , aici pot fi de acord cu tine, doar ca o sa zica lumea ca suntem niste snobi :))
Wildcat • 20 august 2016, 12:43
Felicitari pentru cum ne-ati transmis atmosfera de la Rio, domnule Tolontan. Stiri seci si scoruri putem afla din toate colturile net-ului.
o portocala • 20 august 2016, 13:27
Domnule Tolontan, domnule, sunteti un imperfect. Si mai sunteti si hipster pe deasupra - ca v-am vazut eu acu' mai bine de 1 an la tv ca aveati si blugi si conversi. Pai, e posibil la varsta dumneavoastra sa purtati conversi?! In pana lu' Hector, sper ca macar sosetele aveau culoarea corespunzaroare. Si de ce scrieti, dom'ne, atata despre sare? Parca v-am trimis in Brazilia la olimpiada. Ce, ati muncit dvs. cot la cot cu Salgado si cu Wenders sa aveti... licenta poetica in sare?! Luati-va, dom'ne, o insula la soare intr-o mare cu sare si exilati-va acolo sa scrieti ce aveti dvs. chef. (poate faceti si o ancheta despre obiceiurile sexuale ale calutilor de mare, saa mai cresteti in ochii internetului). Ca perfectiunea nu-i pentru oricine. E pentru restul. Semnat, Mai Mult Ca Perfectul
Maxentiu • 20 august 2016, 13:35
Citind parerile de la acest articol, as vrea sa-mi diluez tonul critic de la comentariul anterior. Un om e martor la spectacolul lumii si ne impartaseste impresiile lui, iar noi pindim fiecare cuvint care nu se potriveste cu tiparele noastre de gindire ca sa il sfisiem. Ba e rasist ca ii miroase a Africa, ba e sexist ca ii pune pe oameni sa faca copii, ba e marxist ca subliniaza inegalitatile sociale... Hai sa lasam un pic incrincenarea, etichetele si cenzura de SJW (social justice warriors) si sa apreciem ca mai exista printre noi si cronicari, nu doar judecatori, avocati si procurori.
Odette • 20 august 2016, 14:11
Foarte bine te-ai gandit, Maxentiu! Eu militez pentru armonie si dialog pe acest blog. Armonie nu inseamna sa avem cu totii aceleasi pareri. Dimpotriva, cu cat mai multe pareri, cu atat mai bine. Dar fara atatea rautati si fara atata incrancenare, fara sa-i pandesti virgulele ziaristului si sa faci o drama din asta. Sau sa te grabesti sa-l etichetezi. Sau sa ne etichetam unii pe altii. Imi mai zice cate unu: de ce te bagi in seama? Pai, cum ar putea altfel sa fie un dialog? Sa ne spunem parerea ca niste shcoleri, iar profesorul Tolontan-Rostogan de scoala noua sa ne dea note ,, luate dupa natura"? Mie oricum mi se pare ca suntem prostii clasei cu totii fiindca nu putem sa scriem cu alineate, dar asta e alta discutie. Asadar, Onorat aughitoriu, tonul pe care-l dam, muzica, deci, iaste aceea care ne gaghila urechile intr-un mod placut...
Odette • 20 august 2016, 14:38
De la articolul asta care miroase a Africa, nici nu stiu cum am ajuns sa-mi amintesc brusc si sa revad ,, Out of Africa" cu Meryl Streep si Robert Redford, o vechitura atat de frumoasa... Unde te pot aduce si articolele astea! :)
d horatiu • 20 august 2016, 14:47
Foarte adevarat .BRAVO !!!!!!
d horatiu • 20 august 2016, 14:48
RESPECT !!!!!!!!!!!!!!!
Ana • 20 august 2016, 16:01
@Maxentiu @Tolo Este o cronica subiectiva si personala. Si transmite atmosfera, asa cum au observat multi. Asa cum transmite si idei si valori, precum au observat si s-au agitat altii care le-au citit in diverse chei. Si pentru ca este jurnalism, autorul isi asuma si reflecteaza si la valorile pe care vrea sa le transmita. Mie personal nu imi sunt clare toate, poate si pentru ca sunt prea multe.
‘Marion Jones’, fost • 20 august 2016, 17:57
@Catalin Tolontan, 11:06 Da, sigur, exact Marion Jones e exemplul perfect de ce anume fel de "educatie" face - copiilor - sportul olimpic... Nu am ales intamplator numele "Marion Jones" (eu sunt de sex "invers" !). Am vrut in primul moment sa-l aleg pe al lui Lance Armstrong, dar nu se potrivea cu olimpismul, desi se potrivea chiar mai bine cu "educatia"... *** Daca lucrurile ar fi intr-adevar corecte in sportul mondial, am constata ca TOTI SE DOPEAZA, in grad mai mare sau redus. Asa cum s-a putut constata ca WADA a inventat POLITIC, cu ordin de la Washington, scandalul cu "Meldonium", pentru a elimina Rusia ca tara din atentia mondiala. Peste ani cui ii va mai pasa ca probele de acum ale americanilor castigatori acum ai medaliilor olimpice vor fi gasite pozitive, doar pentru ca acum WADA nu pune pe lista substantelor interzise ceea ce se gaseste in sangele americanilor ? Si sigur ca disparitia olimpismului si a campionatului de fotbal de circ si blatist din spatiul carpato-dunareano-pontic ar duce GSp la faliment imediat, asa ca "corb la corb nu-i scoate ochii"...
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Cătălin Tolontan • 20 august 2016, 19:23
@ana: prin definitie, reportajul este o specie subiectiva. Dar el nu este despre povestitor, ci despre poveste. Nu am pretentia ca e reusit. Asa am vazut eu lucrurile. Alti jurnalisti le vad, slava Domnului!, diferit. Lumea este multifatetata, nu trebuie sa fim clari in fiecare moment si cind n-am fost clar inseamna ca am recunocut, in scris, ca doar atit am inteles din ceea ce am vazut. Pricep ce spuneti, insa nu mai cautati, va rog, mesaje ferme si clare in fiecare dintre rindurile mele. Nu ma refer la altii, ci la mine. Cum zicea "o portocala", sint imperfect. Eu inteleg ca oamenii au tendinta sa judece povestitorul si nu povestea, sa caute valorile autorului in niste descrieri, dar asta nu ma va opri sa povestesc in continuare, incercind sa devin mai bun. --------- Pe scurt ca m-am complicat iarasi, vorba ta, prea multe idei ))) Scriu ce vad si ce aflu, asta e meseria mea si mi-o voi face indiferent cum ma face asta sa apar in fata oricui. Eu sint neimportant, ceea ce vad poate fi uneori relevant.
Odette • 20 august 2016, 20:22
Catalin, ba esti IMPORTANT! Invata sa te pretuiesti! La ce-ti foloseste modestia? Iti da incredere in tine? Dimpotriva. E distructiva. Doar mediocrii sunt neimportanti! N-as fi putut sa rostesc niciodata acest ,, neimportant" despre mine. Tu esti foarte important! Inalta-te pe acest gand! Please!
Ana • 20 august 2016, 20:23
Multumesc pentru raspuns! Foarte interesant! Stiu ce este un reportaj, asta si spuneam :) Si nu judecam autorul nici macar apreciativ. Si nu cautam prea multe interpretari. Insa selectia este inevitabila si intr-o descriere. Este o parte esentiala a jurnalismului, nu o problema. SI te face ca jurnalist mai important decat alti oameni pentru ca povestea pe care o vezi tu este ce citim noi cei care nu scriem decat poate intr-un jurnal personal sau cate un comentariu aici sau pe Facebook. Si selectia reflecta inevitabil, chiar daca nu neaparat voit, valorile si principiile autorului, asa cum ce observam noi, cititorii, le reflecta pe ale noastre. Asa se invata la jurnalism 101 sau poate 102. Ma intrebam doar cat din multele idei si valori care se pot deduce din text au fost spontane si cate au fost rezultate din reflectie, cate sunt valorile personale ca om care v-au facut sa observati anumite detalii si care reflecta ceva ce ati vrut in mod deliberat sa transmiteti ca jurnalist. M-am lungit si eu. Ma bucur ca din raspuns am inteles mai mult si va multumesc mult. Succes in a deveni tot mai bun!
Odette • 20 august 2016, 20:38
Ma crezi ca pe mine m-a scos din sarite cand am vazut ca scrii:,, Eu sunt neimportant..."? Ca sa intelegi mai bine de ce n-am putut sa ma abtin.
Odette • 20 august 2016, 21:03
Nu stiu ce vorbiti voi aici, dar eu cand citesc povestea, ,,citesc'' si autorul. Ii dau sanse, nu ma grabesc deloc sa-l judec ferm sau castiga ceva in ochii mei, dar autorul nu poate evada din propriile lui convingeri, din propriile lui slabiciuni chiar atat de usor. Textul nu poate fi ca Masca de Venetia. Si ce-ar fi rau aici?! Un singur cuvant te demasca. Catalin nici nu banuia ca o sa sar de sapte metri fiindca eu am vazut deja mult mai multe... Si ce-ar fi rau aici?! Un Om scrie pentru Oameni. Atat de uman e acest exercitiu!
Odette • 20 august 2016, 21:22
@Ana, dupa ce citesti comentariul meu, sper ca te mai lasi de intrebari si analizezi tu insati textele, daca ai abilitatile necesare, desigur, dar eu cred ca le ai.
Mihai Badea • 20 august 2016, 22:57
Olimpismul se bazează pe voluntariat. Toți membrii Comitetului Olimpic Internațional, inclusiv președintele, sunt voluntari. Pentru diverse cheltuieli, membrii Comitetului primesc indemnizații de 900 sau 450 USD pe zi. Președintele primește o indemnizație anuală de 242 000 USD. Este de neînțeles faptul că voluntarii fără funcții nu sunt compensați pentru munca pe care o fac.
Cristian • 21 august 2016, 9:00
Dacă mass-media i-ar "scutura"serios pe șefii sportului din România, poate s-ar mai salva! Din păcate, în afara unor articole ironice și efemere...nimic, nimic! Ca să nu mai vb.că după 2-3 zile uitați complet și treceți la altele.Nu Tolo! Ăștia trebuie "frecați"zi de zi, până îi aduceți la disperare! În altă ordine de idei Tolo când aveți de gând să faceți o anchetă serioasă orivind Centrele de excelență.Se întâmplă lucruri incredibile acolo.Luați legătura cu părinții.
Adi • 13 septembrie 2016, 10:05
Voluntariatul sustine tinerii la inceput de cariera.
Adi • 13 septembrie 2016, 10:06
Sustin VOLUNTARIATUL!
Dani Coman a demisionat de la Hermannstadt! S-a înțeles cu altă echipă din România
Lovitură MAJORĂ pentru granzi în Premier League! Măsură spectaculoasă, care poate schimba tot
„Iordănescu a tras sforile să revină la națională” » Pițurcă face dezvăluiri tari: „Dacă știam că vine el...” + Scena din avion: „Era transfigurat”