Casa lui Secureanu făcută cu banii spitalului este pustie. ”Deconta pînă și facturile de la Leroy-Merlin și Bricostore!” – Unde a dispărut?

Gazeta a aflat că Florin Secureanu a vorbit luni, pe un telefon secret, cu doi oameni din spital. Ieri, o știre de presă îl prezenta la parada de la Alba Iulia, dar a fost doar o confuzie

vineri, 2 decembrie 2016, 6:57

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac, Cătălin Tolontan și Cristian Preda (foto)

Duminică, 27 noiembrie 2016, la ora 13:30, Gazeta Sporturilor discută aproximativ 10 minute la telefon cu Florin Secureanu.

”Sînt plecat din București, dar ne vedem după ora 21, cînd mă întorc în oraș”, spune el, cu un ton din care transpare că ne vom vedea la anul și la mulți ani!

Cam atîtea șanse mai erau să apară omul.

Mașina era în garaj

Mașina Mercedes GL se întrezărește în garajul din subsolul imobilului RAPPS unde locuiește.

IMG-20161201-WA0006
Imagine realizată duminică de Cristi Preda la imobilul unde RAPPS i-a închiriat un apartament lui Florin Secureanu. E imediat după ce el discutase cu Gazeta și pretinsese că e plecat din București.

La o jumătate de oră după discuția cu ziarul, încep să-i sosească prietenii.

Echipa Gazetei plasată în fața blocului din strada Alecu Russo, în apropierea Pieței Gemeni, observă cum intră în bloc personaje apropiate managerului.

”S-a pornit o operațiune de strîngere de bani”, e ceea ce ne spune o sursă din apropierea lui. E neclar ce ar face cu ei.

L-a alertat Mariana Chiriș

Tot duminică, în jurul orei 15:00, ziarul o contactează pe Mariana Chiriș, de două ori consilier local PD-L în București.

”Doamna, Chiriș, există o factură care arată că Spitalul Malaxa a plătit înmormîntarea soțului dumneavoastră”.

Fosta politiciană neagă. Și se încurcă.

Întîi spune că fetele soțului din prima căsnicie au dat banii, apoi revine și spune că a plătit ea cu bani cash înmormîntarea.

Firma de pompe funebre Elit Funerals o contrazice, recunoaște că facturile Gazetei sînt corecte și că înmormîntarea a fost achitată de către spital! Plata s-a făcut prin transfer bancar, așa că primele minciuni se deșiră imediat.

Mariana Chiriș îl sună pe Florin Secureanu și-l alertează.

Își închide telefonul

Cine e Chiriș?

Unul din oamenii care, din 2008 pînă în 2016 au votat fiecare cheltuială din miliardul de euro pe care-l strîng bucureștenii și-l dau spre gestiune Consiliului General și Primarului.

Un miliard de euro pe an, cel mai puțin vizibil și aproape deloc controlat miliard pe care-l produc românii și-l toacă autoritățile!

Chiriș a fost membră în comisia de sănătate și parte a unui număr uriaș de Consilii de Adminstrație la spitale și teatre. Ori de cîte ori subestimăm forța acestor oameni misterioși pierdem din vedere miliardul pe care ei îl cheltuiesc!

”Chiriș și Secureanu au multe complicități! Chiriș l-a ajutat în încurcăturile pe care le avea din cauza deconturilor cu primăria și a căpătat avantaje în timp din partea lui. Operații, analize și altele, în cifre!”, spune cineva din spital, care cunoaște relația în detaliu.

Pus în gardă de vechea lui amică, Secureanu își închide telefonul.

E duminică după-amiază și, din acel moment, bărbatul nu mai deschide aparatul.

Asta e versiunea oficială.

Pentru că, de fapt, a vorbit!

Dar vorbește de pe alt număr

”Avea păstrate special niște Nokia din alea vechi, cu numere pe care nu le știa nimeni”, explică un om din anturajul său.

Luni dimineață, cînd Gazeta publică primul episod, el o sună imediat pe Vasilica Radu.

Femeia figurează teoretic drept îngrijitoare la secția ATI, dar face, de fapt, menajul în apartamentul lui Secureanu.

Vasilica este una dintre cele 10 persoane plătite de spital și care deretică viața privată a managerului.

”Azi nu mai veni în apartament ca să faci curat!”, îi ordonă Secureanu menajerei.

L-a sunat pe ”băiatul de la IT”

Toate aceste telefoane sînt date pe sub radarul autorităților, care nu știu de ele.

Dacă știau, să ne contrazică și să spună unde este acum Florin Secureanu!

În aceleași ore de luni dimineață, primarul Gabriela Firea încearca să dea, fără succes, de bossul de la Malaxa.

În ciuda aparenței de dus cu pluta, chiar și în acele prime ore, cînd viața lui pare dată peste cap, Secureanu deține controlul. El vorbește nu cu cine vor șefii, ci cu cine vrea el.

De pe același număr secret, Secureanu îl sună pe Traian Nica, ”băiatul de la IT” care printa facturi pentru RYS, firma-bidon de cash a managerului.

10.000 de euro pe lună scotea Secureanu din banii spitalului numai prin firma RYS

Nica e loial, îl ascultă, se duce la calculator și execută ordinul.

Iar acestea sînt doar telefoanele de care am aflat, că nu s-o fi mărginit să-și sune menajera și păstrătorul fișierelor.

Traian e ultimul care l-a auzit

Marți dimineață apar la ”Malaxa” procurorii DNA.

Din informațiile zirului, ei nu știu de convorbirile discrete ale lui Secureanu, dar au suficiente alte motive să-l invite pe Traian Nica de la IT la o discuție în sediul din Știrbei.

”Traian se întoarce puțin înainte de miezul nopții la spital și apare negru la față. Soția lui, asistenta șefă de la chirurgie, plînsese toată ziua”, relatează oamenii din „Malaxa”.

”Băiatul de la IT” a fost ultimul din spital care l-a auzit la telefon pe Florin Secureanu.

Unde este acum fostul șef?

3.000 de euro o revizie la gaze

Managerul de la „Malaxa” locuia în apartamentul RAPPS din centrul orașului, dar își amenaja de zor o casă pe strada Grădiștea Floreștilor, lîngă Lacul Floreasca.

Acolo l-a surprins Gazeta sîmbătă, 26 noiembrie, cînd el nu bănuia nimic.

Dar nici noi nu știam cît de puternic e, în fond, Florin Secureanu.

Casa a fost înălțată și finisată cu firmele care au contracte cu spitalul.

_CPR4620
Secureanu în fața casei pe care și-o construiește. Fotografie din 26 noiembrie 2016.
17_CP_Secureanu (3)
Casa managerului. Gusturile nu se discută

Facturile pentru ceea ce vedeți erau decontate pe „Malaxa”.

”Un singur exemplu: firma Lazăr Instalcon SRL ne-a facturat 13.900 de lei pentru o revizie la gaze pe spital! De fapt, i-a făcut o parte a lucrării de gaze lui” Angajat al Malaxa, sursă a Gazetei

Omul cu gazele, Daniel Lazăr, 40 de ani, are numeroase contracte în zona Primăriei: muzee și administrația cimitirelor.

165.000 de lei a încasat de la Malaxa firma care a montat gazele în casa lui Secureanu

Mariana Chiriș, Daniel Lazăr, Solomon Wigler asta sună ca un apel al fantomelor bănoase rotite de Sorin Oprescu în jurul lui Florin Secureanu.

Despre acest cerc ocult de putere și de bani discutăm. Și ei sînt doar ce s-a arătat pînă acum.

Factura de la Leroy Merlin

Poate că ușurătatea cu care Secureanu făcea ce voia în spital nu e sminteală, ci certitudine că îi are pe prea mulți la mînă ca să i se poată întîmpla ceva grav.

Ajunsese ca atunci cînd intra într-un hipermarket ca să cumpere ceva mai serios să trimită facturile tot la contabilitatea spitalului!

”Managerul ne dădea facturile de la Leroy Merlin și Bricostore cu materiale pentru casă, ca să le băgăm în contabilitate”, povestesc sursele.

De pildă, pe 2 aprilie 2016, Secureanu aduce la contabilitate o factură în valoare de 14.313 lei de la magazinul Leroy Merlin în care achiziționează o groază de materiale necesare lucrărilor la propria casă.

Printre care:

15322415_212836509158621_1007215077_o

Spitalul a plătit pal care nu există

Deconturile la grămadă nășteau și momente comice.

”Ne-am trezit cu facturi de pal pe Malaxa. Dar palul nu există în spital, ci în casa lui din Floreasca! I-am spus, dar s-a enervat și ne-a zis să nu mai discutăm”, povestește unul dintre angajați.

Și au decontat factura pentru pal!

”Administratorul s-a uitat o vreme ca să îndese undeva, într-un colț din spital, ceva pal, așa, la alibi, dar a renunțat și el”, povestește un angajat din „Malaxa”.

Oamenii obosiseră să-i satisfacă toate poftele și să păstreze aparențele.

Există numeroase facturi de valoare mare în contabilitate care nu au nici un fel de contract în spate!

Bograve nu recunoaște nici cu factura în față!

Lista furnizorilor Spitalului Malaxa este oglinda venețiană în care se vede toată siguranța de sine a managerului.

Apar, cu sume importante, tot soiul de firme care ar putea să aibă contracte la Hollywood, nu cu un spital public.

Bograve Advertising este o companie cunoscută, care produce trofee de lux, stilouri de lux și alte lucruri strălucitoare, însoțite de atributul ”de lux”.

Ca mai toate firmele prietene ale lui Secureanu, pe facturile lui Bograve nu scrie ce a livrat, ci doar ”prestări servicii”.

Dialog pe WhatsApp, că altfel n-a vrut, cu patronul Bograve, Bogdan Popovici.

-Ce obiect în valoare de 10.000 de lei ați livrat Spitalului Malaxa, conform facturii din 14 aprilie 2016?
-Noi nu am livrat nimic! Voiam să facem ceva cu ei. O inscripționare în spital, dar nu s-a mai făcut. Sper să o facem acum, cu noul manager.

(Acum serios, că au și cititorii o limită. Ce se mănîncă și ce se bea de Ziua Națională ca să dai un astfel de răspuns, tu știind că ai luat banii?!)

-Nu vă supărați. Noi vă arătăm o factură concretă. Ce ați prestat sau ce ați livrat? Iar suma totală pe care ați încasat-o de la spital este de 130.383 de lei!

Bogdan Popovici nu mai răspunde nimic.

bograve 15322447_212836175825321_482966195_o

”A trimis cererea de concediu printr-un om”

E 1 Decembrie, Ziua Națională și Gabriela Firea aprinde luminile festive în București.

Cu facturile în față, arătăm ca niște gremlini puși să strice petrecerea.

Consilierul de presă ne transmite răspunsul primarului: ”Nu am vorbit cu Florin Secureanu, nu știu nimic de el”.

Ziarul îl prinde pe directorul medical al Primăriei, Alexandru Ștefănescu, numit în locul lui Secureanu manager interimar la Malaxa.

-Când a contactat Florin Secureanu ultima dată Administrația Spitalelor?
-Din informațiile primite, luni, 28 noiembrie, a ajuns la mapă cererea dânsului de intrare în concediu de odihnă.

-Și când a fost depusă la Administrație?
-A ajuns în aceeași zi, deși cererea fusese făcută cu data de 25 noiembrie.

-A adus-o Florin Secureanu personal?
-Nu. A fost depusă de cineva de la Spitalul Malaxa. Nu știu de cine anume. Așa s-a prezentat la secretariat. După cum a anunțat și primarul, cererea nu a fost acceptată.

-Ați încercat să-l găsiți pe Secureanu?
-Noi am încercat de nenumărate ori să-l contactăm telefonic, dar fără nici un rezultat. Mai departe știți ce a urmat…

-Când vă veți prezenta la noul loc de muncă?
-Imediat ce va fi semnată numirea. Probabil că de lunea viitoare.

Plînge Împăratul Romanilor

Bine, dar unde se găsește acum Florin Secureanu?

Nu-l găsesc sau nu-l caută?

O știre de presă l-a identificat ieri printre cavalerii teutoni la parada de la Alba Iulia. Sursele ziarului din spital au privit fotografia și au spus: ”Nu e el!”.

DNA nu comentează pe parcursul cercetării penale.

Ieri, la casa lui din Floreasca, aceea în care sînt zidiți banii contribuabilului, nu era nimeni. Închis și pustiu.

Cu alte ocazii, de Ziua Națională duduia sărbătoarea. ”Șeful nu rata nici un moment festiv”, își amintesc oamenii din Malaxa.

Pe lista celor care au facturat spitalul ca să se distreze managerul se numără Dacia Restaurant, 158.850 de lei, Ana Hotels, 61.406 de lei, de cînd nu mai apăruse George Copos!, și Împăratul Romanilor, hotel și restaurant din Poiana Brașov, cu 19.422 de lei.

”La Împăratul Romanilor, obișnuia să meargă de Crăciun. Plătea spitalul”.

Sus, la Poiană e deja zăpadă pe pîrtie. În aerul rece se simte vibrația albă a Sărbătorilor.

Participarea lui Florin Secureanu la masă și dans e incertă.

 

 

Vezi și precedentele articole publicate de Gazetă despre acest caz:

  1. Înregistrări audio și documente: Pile din primărie înmormîntate pe banii Spitalului Malaxa – ”Managerul Secureanu scoate zilnic cash din spital pe o firmă dizolvată de un an și jumătate!”
  2. Jurnaliștii sînt dați afară de bodyguarzi din curtea spitalului Malaxa, alte înregistrări cu managerul Secureanu!
  3. Spitalul Malaxa a plătit 10 contracte cu firma de bijuterii Yarouse Jewellery ca să curețe instrumentarul de la Ginecologie-Sterilizare! – ”A fost fictiv! Cadouri pentru Vrăbi, iubita managerului Secureanu”
  4. ULTIMA ORĂ: DNA a descins astăzi dimineață la Malaxa! Sînt vizate zeci de contracte ale spitalului
  5. FACTURI: Spitalul Malaxa a plătit 6.000 de lei ca să slăbească nepoata lui Secureanu și  25.000 de lei pe operația mătușii lui ”Vrăbi” la clinica privată de top Monza! Medic acuză falsificarea semnăturii!
  6. Blaga și Gorghiu i-au inaugurat căminul privat de bătrîni, Oprescu și Onțanu l-au alimentat cu bani de la primării! În acest timp, Secureanu amenaja bucătăria spitalului cu o firmă de jocuri de noroc – La mulți ani, România!

Comentarii (68)Adaugă comentariu

Giorgian  •  2 decembrie 2016, 14:34

Cineva spunea ca astia ca "securica p@#a mica" ar trebui judecati ca si tradatori de tara... o lege data in acest sens cred ca ar fi cel mai bun lucru care i se poate intampla Romaniei

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Unu  •  2 decembrie 2016, 15:01

Eu i-am dat o porecla acestui Secureanu, Pinguinul de Malta, asa arata in poza asta, zici ca-i un pinguin: https://www.tolo.ro/wp-content/uploads/2016/11/16-DSC01633-1.jpg

Silviu  •  2 decembrie 2016, 15:04

Buna ziua domnule Tolontan, Am o intrebare, daca puteti raspunde bineinteles. Aveti multe asemenea denunturi in ultima vreme ? Sunt curios sa stiu daca oamenii au inceput sa vorbeasca si sa demaste mai des asemenea practici in ultima vreme dupa tragicul eveniment de la colectiv. Multumesc, o zi buna si felicitari pentru tot ce faceti !

Travian  •  2 decembrie 2016, 15:09

Pe scurt : Dece va mirati ? Toate firmele de cosmetice fac asa . De exemplu o coordonatoare sefa peste alte 12 coordonatoare si toate doar in sectorul 3 - deconta absolut toate cumparaturile alimentare si nealimentare . Contra unei spagi mici lua teancuri mari de chitante ( bonuri ) cu care diferiti clienti de la o benzinarie *** si-au achitat cumpararea de carburant si le dadea la decontare pe ideea ca sa capete TVA-ul inapoi , de la ceva ce nu a platit . Nu mi se pare normal ca alimentele ce si le cumpara pt familie sa fie decontate de firma de cosmetice . DAR insasi aceste firme de cosmetice lucreaza intr-un sistem foarte dubios . Mii de oameni indiferent de virsta , chiar si minori vind ambulant produsele fara a figura la ANAF cu aceste activitati subterane . Totul este o inselatorie de care *** este foarte bine cunoscatoare . Si alte "directoare" de zona . Excrocheria este la rang de afacere - bussines .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

stefania  •  2 decembrie 2016, 15:26

@Unu, e Pinguinul de Balta, ca astia de Malta s-au dezis de el.

Mircea  •  2 decembrie 2016, 15:29

Pe vremea raposatului ceea ce a facut acest nemernic era incadrat la "furt din avutia nationala" si se putea ajunge chiar si la pedeapsa cu moartea. de ce nu mai exista aceasta lege? pentru ca politicienii doresc sa fure in continuare. sunt state in SUA care inca au pedeapsa cu moartea si nu este o problema in acest sens. in romania am eliminat-o pe motiv de drepturi ale omului, pardon in acest caz este vorba de drepturile hotului.

haideusicfr  •  2 decembrie 2016, 15:53

In SUA pedeapsa cu moartea e foarte rara si se aplica doar in cazul crimelor grave sau in serie.Pentru furturi nu e omorat nimeni.

Nicu  •  2 decembrie 2016, 16:58

Si daca o fi in fundatia vre unei cladiri deja ? Sau mai frumos spus, e impreuna cu Codrut Marta!

betina  •  2 decembrie 2016, 18:59

Pai d-voastra faceti treaba DNA ..a Sri-ului ...si a altora care cica ne pazesc patria. Astia iau lefuri grase ...si d-voastra ziaristii va riscati pielea demascand asemenea mafioti . CAm periculos totusi.......si cu buzunarele goale ....Sau ma insel ?

Giorgian  •  2 decembrie 2016, 20:26

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

john  •  2 decembrie 2016, 21:08

D-le Tolontan, acum ca l-ati facut celebru pe Secatureanu asta, musai sa se lanseze in politica cat de curand. Oricare partid ar fi onorat sa-l aiba ca leader . Apropo, sper ca are lift interior casuta , decontat tot de Malaxa ...

Ariana  •  3 decembrie 2016, 7:34

Traiesc intr-o tara plina de ***,impostori.Pur si simplu ma crucesc pana unde duce coruptia,absolut la toate nivelurile....Cum de mai existam ca natie?????cum????Cine i-a permis acestui excroc sa ajunga la faza asta???va spun eu,doar cu ajutorul altor excroci.In toate spitalele se intampla asta,***,pe toate palierele.Daca ajungi intr-un spital ,mi s-a intamplat mie,a trebuit sa cumpar si fasa si un agolcalmin,iar maharii din spitale isi insusesc banii fara pic de rezerva .Ce legi sunt astea???cine raspunde?nimeni,cu totii sunt la fel!!!!Groaznic in ce tara traiesc!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Gogu16  •  3 decembrie 2016, 8:34

A facut si asta cam tot ce fac sefii din institutii(poate la un nivel mai mare) si ce fac toti patronii de firme-figureaza cu salariul minim, insa au case(mai multe chiar), masini de lux, fac concedii scumpe, au cheltuieli uriase.Si inainte de a comenta ca este vorba de banii lor, va reamintesc ca nu e asa-este vorba de banii nostri, aceste cheltuieli diminueaza profitul si deci impozitul pe profit.Nu mai spun ca depasirea unui prag pentru aceste cheltuieli duce la indatorare si apoi faliment.

cris  •  3 decembrie 2016, 13:43

Toti care l-au acoperit si au participat sa plateasca. Una e sa te constranga o data, alta e sa o faci senin zi de zi ani de zile. In felul asta sa ii dea exemplu pentru toti cei care o fac in alte parti si cred ca scapa doar pentru ca 'asa mi-a spus seful, sa fac ilegalitati'.

Magda Bolocan  •  3 decembrie 2016, 16:00

Apreciez acuratetea informatiei, si cred ca odata dezvaluita partial, organele de ancheta vor sti sa descopere tot hatisul spinos al fraudelor. Ma ingandureaza insa complicitatea angajatilor din spital, fie din frica, fie din sentimentul ca "unde merge mia merge si suta" in buzunarul fiecaruia, fie pentru ca "o mana spala pe alta", fie pentru ca oamenii din sanatate isi iau singuri ceea ce statul nu le plateste si chiar mai mult decat merita... Deci... ma ingrijoreaza lipsa de onestitate la nivel personal-uman-profesinist, cu pretentii de intelectuali si elite. Educatia nu este numai in scoli, educatia trebuie sa persiste si la adulti, pentru ca se uita usor de ce suntem ceea ce suntem.

Pop  •  3 decembrie 2016, 20:43

Nimeni nu ar putea sa faca atatea ilegalitati fara complicitatea contabililor, a sefilor de la achizitii, control financiar preventiv, a auditorilor, a juristilor, etc. Toti trebuie sa fie trasi la raspundere.

Elvis2020  •  3 decembrie 2016, 21:31

Cei din spital sa raspunda,au fost complici,si au luat dreptul de la manager.Deasemenea aveti grija ca puteti fi dati in judecata de acele firme pentru prejudiciu de imagine .Cereti contractele si vedeti si SEAP. Si astept sa vad cum da ti si in mafia psd care a praduit tara si fabricile,padurile,terenuri etc etc.Sper sa nu fiti platiti de psd asa cum se aude pe piata si sa nu stergeti comentariul.Succes

claudia  •  4 decembrie 2016, 9:50

Va tine să faceti o asemenea ancheta si la spitalul județean Bacau? Aveti curajul sa luptati si acolo cu mafia sortuletelor si gulerelor albe, transpartinică? Succes, daca da!

Comentează