În statul în care ofițerii dețin un stat, armata poate să dețină și o echipă profesionistă de fotbal!

Comandantul CSA dă asigurări că Armata nu va mai privatiza niciodată Steaua

luni, 20 februarie 2017, 3:08

„Steaua nu va mai pleca de la Armată”, declară colonelul Cristian Petrea.

La 46 de ani, Petrea este comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, un militar netușat de vremurile și complicitățile vechi.

Interviul acordat cititorilor Gazetei, prin intermediul colegilor mei Marius Mărgărit și Remus Răureanu, scoate la iveală un om de bun-simț și o ideologie amețitoare.

Teoria lui bulversează, tocmai pentru că este vehiculată ca normalitate de către o persoană decentă, ofiţer din noua generație, teoretic un progresist al Armatei.

După aproape 30 de ani de la Revoluție, armata română, membră a NATO, pretinde că va face în așa fel încât să deţină o echipă profesionistă de fotbal pe care ”o vom controla în permanență”!

”Pentru ca să nu mai repetăm greşelile trecutului”, adaugă Cristian Petre.

”Greşelile trecutului” nu sunt Viorel Păunescu sau Gigi Becali, subliniază șeful CSA Steaua, ci privatizarea însăşi! Greşelile trecutului și ale viitorului.

Chiar și societate pe acțiuni se poate face, dar să rămână la stat, doar la stat, pentru eternitate la stat, asta spune explicit colonelul NATO Cristian Petrea. Așa arată economia de piață militarizată!

Unde suntem de fapt?

Dacă privatizarea Stelei a fost în neregulă, asta o decide justiţia.

Tot justiţia stabilieşte unde merge marca.

Dar nu justiția, ci cetățenii, prin Constituţie și prin ansamblul legal, prin arhitectura statală și cu ajutorul angajamentelor externe, au ales că România optează pentru democrație și economie de piață. Asta s-a întâmplat acum aproape 30 de ani.

Sau este și asta o ”greșeală a trecutului”?

18 miliarde de lei este bugetul Ministerului Apărării pe 2017 și este prognozat să crească

Imaginați-vă, indiferent cu cine simpatizați, ce concurență liberă ar fi în Liga 1 dacă s-ar bate echipele private cu o trupă deținută și finanţată de un minister cu un buget care este fixat imperativ la 2% din PIB!

Ne străduim să ne deplasăm spre capitalism, nu spre renaționalizarea domeniilor sportului profesionist, dacă vorbim de sport. 

Unde am ajuns după 30 de ani de occidentalizare?

E adevărat că, așa cum scrie ori de câte ori are ocazia constănțeanul Răzvan Boanchiș, suntem și vom rămâne capătul aprins al Estului, de vreme ce ”Asia începe cu focurile care dansează sub pământul Dobrogei”.

Dealurile de calcar sunt doar granița simbolică a geologiei.

De fapt, obiceiurile oamenilor și, mai ales, ale instituțiilor trasează linia de fractură dintre civilizații despre care vorbea Huntington.

Nu e cazul să ne învinovăţim.

Suntem ce ne-a învățat timpul să fim.

Silueta moscheei din Mangalia se ridică spre cer aproape cu un secol mai devreme decât grația de marmură albă, dedicată de mogulul Shah Jahan iubitei sale, prințesa persană Mumtaz Mahal, criptă funerară pe care istoria o reține sub numele său laic: Taj Mahal.

Asta e partea romantică a poveștii.

La 500 de ani de atunci și la un deceniu de UE,  nimic nu pare decis la noi.

Orientul ne soarbe.

Recursul la forță e în sângele instituțiilor.

Uneori suntem mai aproape de tunul pe care se suie Kim în debutul romanului lui Kipling, într-o piață din Lahore, decât de Magna Charta Libertatum.

Ne lipim obrazul de tun, ne place senzația forței sigure, ”Armata e cu noi”, jos Gigi Becali!, pare că drepturile oamenilor pe care-i antipatizăm nu sunt la fel de importante ca ale noastre. Fără să înțelegem că, odată abandonate, drepturile se pierd pentru toți. 

Călare pe tunul lui Kim, ne pakistanizăm, vorba lui Sorin Ioniță, citat în articolul de azi al lui Liviu Mihaiu, când spune că, la noi, “armata deţine un stat” şi “nu statul deţine o armată”.

Semne ale forței sunt peste tot, dacă vrem să le citim.

Am intrat într-o epocă în care instituțiile fac skanderbeg fățiș cu cetățeanul.

”Atenție când faceți poze în unități militare că pot fi consecințe legale!”, ne-a avertizat recent Clubul Sportiv al Armatei, când i-am pus sub ochi condițiile în care păstrează trofeele Stelei, pe stadion.

Ați înțeles bine. Arena ”Ghencea” este unitatea militară la care se referă Ministerul Apărării.

Ani de zile nu au îngrijit situl, acum nu mai poți nici să-l fotografiezi.

Au eșuat în a conserva un stadion, dar își doresc să opereze o echipă!

În vizită recentă în România, scriitoarea Ludmila Ulițkaia a fost întrebată cum i se pare țara unde pășea pentru prima oară.

Onestă, rusoaica mărturisește  în ”Adevărul” că, traversînd România de la fereastra trenului, își revede propria țară.

Ludmila Ulițkaia în consemnarea Anei-Maria Onisei: ”Imaginea este destul de tristă. Casele dărăpănate, locurile lipsite de viaţă, cu atât de puţini oameni, mi-au amintit de Rusia profundă, acea Rusie îndepărtată de centru. Poate că este chiar mai rău decât ce am văzut. Şi Bucureştiul este un oraş trist – păcat de arhitectura lui frumoasă – mi s-a părut neîngrijit şi sărac”.

Bine că secretizăm ceea ce nu putem îngriji!

În noua doctrină de apărare, stadionul ”Ghencea” redevine, așadar, zonă restricționată. Formal, statutul a fost același întotdeauna, dar parcă nu mai erau vremurile să-i zici gazonului ”unitate militară”.

Acum, se poartă din nou culoarea kaki. Vremurile se schimbă.

Am publicat imaginile din stadionul-fortăreață, ce era să facem?!

Noi ne-am mai descurcat, dar cum o să atace echipa adversă un careu păzit de o armată NATO? Articolul 5: ”Toți pentru unul, unul pentru toți”.

Atunci să vezi apărare în zonă!

Imagine din martie 2016: cele mai importante trofee din istoria Stelei, ținute pe jos la tribuna oficială a arenei din Ghencea.
Imagine din martie 2016: cele mai importante trofee din istoria Stelei, ținute pe jos la tribuna oficială a arenei din Ghencea.

Comentarii (121)Adaugă comentariu

steaua  •  20 februarie 2017, 15:22

e o lista in comisarul cu zeci de generali condamnati si anchetati pentru coruptie si furt... astia toata viata lor au furat de la stat

tarkus  •  20 februarie 2017, 15:31

Bine punctat "Au eșuat în a conserva un stadion, dar își doresc să opereze o echipă!" Oare dupa ce-l reconstruieste UEFA, vor fi in stare sa-l intretina? Cat despre echipa fantomatica, nu-s in stare nici s-o inregistreze formal, dar pun directori tehnici si antrenori. Daca vor reusi s-o infiinteze, o sa ma duc sa vad stadionul nou cand o sa joace cu Telemeaua Rasinari, ca si-n 2020 tot prin liga 4 sau 3 se vor zbate.

Cătălin Tolontan  •  20 februarie 2017, 15:32

@tarkus: nu UEFA modernizeaza ”Ghencea”, ci dvs. La cererea UEFA, dar cu bani de la contribuabilul roman.

gbleotu  •  20 februarie 2017, 15:33

Vreau sa stiu si eu cine da acesti bani!!! Noi ?????

Catalin  •  20 februarie 2017, 15:33

Ce s-a intamplat cu muzeul?

SS  •  20 februarie 2017, 15:35

Ce mai conteaza ce este legal/moral, cat timp ziarul d-voastra nu respecta o sentinta definitiva si executorie legata de numele echipei lui gigi becali? Toti avem pretentia de la ceilalti sa respecte legea, dar nu ne uitam in ograda proprie. Asta e, ar fi fost culmea sa nu avem o presa sportiva pe masura fotbalului romanesc.

jorj  •  20 februarie 2017, 15:36

Articol pe placul gigistilor,Steaua e la CSA,oricat de putin v-ar conveni.

Cătălin Tolontan  •  20 februarie 2017, 15:37

@jorj: puteti interpreta oricum, e dreptul dvs, dar faptele sunt acestea: Armata isi face echipa de fotbal si vrea sa ajunga in Liga 1, profesionista.

Mihai  •  20 februarie 2017, 15:38

Nu potI sa cheltui un leu din bani contribuabililor ptr procese in scop personal. Societataea romaneasca e bolnava dupa reminiscente din trecut.

jean  •  20 februarie 2017, 15:46

cred ca alea sunt mingiile cu care se joaca tenis cu piciorul paznicii de noapte ! Pentru o spaga mica ...poti si tu sa dai o miuta cu prietenii cu mingea oficiala a finalei Cupei Campionilor Europeni din '88-89

miketheone  •  20 februarie 2017, 15:47

Un articol decent si corect.

Clord  •  20 februarie 2017, 15:53

Ceea se intampla este dovada crasa a unui heirupism in a distruge! Nu conteaza cum, de ce, cine! Conteaza sa distrugem! La asta ne pricepem cel mai bine!!!! Si mai cred ca NU SE DORESTE O LEGE CLARA A SPORTULUI!!! Asa cum nu se doresc multe alte lucruri in tara asta! Pentru ca un haos se dezvolta pe legi proaste si neclare! Nu ai voie tu ca stat sa-tu distrugi brandurile nationale!!! Este o crima la fel de mare ca luarea vietii unui om! Cineva trebuie sa raspunda pentru asta... Steaua a murit! FCSB nu e Steaua dar nici CSA nu va duce la bun sfarsit un proiect bazat pe un buget al sponsorilor care abia asteapta sa investeasca... acest praf in ochi l-au primit toate cluburile ce acum nu mai exista!!

ares123  •  20 februarie 2017, 15:57

Domnule Tolontan, daca sunteti amabil, puteti clarifica un lucru aprig disputat pe aici ? Dvs., presa si noi , suporterii avem cumva obligativitatea de a nu mai folosii numele Steaua atunci cand ne referim la FCSB ( Steaua ) ?

StefanCM  •  20 februarie 2017, 15:58

Mie mi se pare in continuare o victimizare gratuita si nesanatoasa atitudinea fata de parchet si serviciile secrete. Parchetul general poate si trebuie sa cerceteze pe absolut toata lumea din tara asta, inclusiv pe ziaristi. Eu de exemplu nu ies in strada ca sa sustin lupta impotriva coruptiei si impotriva crearii unei clase speciale de romani ca sa sustin imunitatea unei alte clase profesionale. Pe de alta parte mi se pare concurenta neloiala ca un minister sa aiba echipa de fotbal. Iar procurorii si serviciile respective trebuie sa fie atente la eventualele nerespectarii ale legii si la eventualele incercari de "deposedare" de fonduri. Cat despre Talban, Petrea, Becali, etc, multe declaratii absurde, grotesti sau fara acoperire. Vorba multa.

ask_the_dust  •  20 februarie 2017, 15:58

Ma intreb ce fel de concurenta intre cluburile de fotbal ar trebui sa promoveze statul roman .Daca pe de o parte avem comunitati unde legea interzice ca echipele sa fie platite din bugetele locale direct iar pe de alta parte vom avea echipe gen Steaua ,Dinamo samd platite din bani de la bugetul central al statului. Domnilor de la Armata nu vi se pare lipsita de fair play o astfel de competitie. Caci este clar o concurenta neloiala si cine va cistiga este iarasi f clar . Dupa modelul vechi adica tot Steaua si Dinamo reteta fifty fifty ... Din nefericire pentru conducatorii actuali si viitori ai Armatei un astfel de model de finantare nu mai este permis nici de UEFA si cred ca ar trebui interzis si de legea romana.In fond treaba Armatei e sa se ocupe de chestiuni specifice : armament, dotari,instruire , industrie de aparare etc etc pentru care niciodata se pare ca nu au fost bani destui in schimb ciudat se gasesc destule fonduri ca sa mai subventionam activitati fara specific militar . Ce parere aveti dl minstru al Apararii credeti ca un astfel de buget e bine chibzuit ..?

StefanCM  •  20 februarie 2017, 15:59

Din pacate nu sustin nici pe Becali si pe Steaua lui. Sper ca ai lui contestatari sa aiba dreptate si sa piarda Steaua, si apoi Steaua sa fie preluata legal de o entitate privata. Desi la ce patroni sunt in fotbalul autohton, probabil o sa cadem din lac in put. Cat despre sponsorizarea echipei de minister, eu sunt fan Rapid. Nici macar din punctul asta de vedere nu as fi de acord ca bani publici sa mearga in bugetul Stelei.

donald  •  20 februarie 2017, 16:00

Nu este obligatoriu ca lucrurile sa se intample chiar asa, in fond fiind vorba doar de opinia unui cetatean pus interimar in fruntea clubului. Asta gandeste, asta spune. Bag mana in foc ca dupa asemenea declaratii va fi indepartat din functie la incetarea mandatului. Risc un pariu; Steaua nu se va mai intoarce niciodata definitiv la armata. Lucrurile se vor linisti in timp, poate peste cativa ani, numai cand cineva cu minte si putere de decizie va hotari ca e cazul sa se puna capat balciului. Cert este un singur lucru: scarbiti de ceea ce se intampla acum la Steaua, Dinamo si Rapid, milioane de oameni se indeparteaza definitiv de fotbal. Iar consecintele vor fi dramatice in viitor, pentru ca vom avea stadioane din ce in ce mai goale, iar din drepturile de televiziune cluburile vor incasa mai putini bani.

StefanCM  •  20 februarie 2017, 16:00

Voi m-ati pus cu galben sus ca sa imi evidentiati greselile gramaticale? :)) Faci entorsa la cornee cand incerci sa citesti ce scrie acolo.

JohnnyBlade  •  20 februarie 2017, 16:01

Mai e ceva care merita consemnat in interviul cu acest domn ofiter. Spunea ca face demersurile pentru a recupera palmaresul din perioada Becali (2003-2016). In acelasi timp, Talpan il da in judecata pe Becali si care 37 de milioane de euro, reprezentand prejudiciul creat de Becali intre 2003-2016. Vorba aia - si cu sufletu'-n rai, si cu dansa in dos...

cristi  •  20 februarie 2017, 16:03

Felicitari! Probabil ca intr-o perioada de rusificare a Europei de Est (uita-te ce este pe langa noi...), statul roman prinde si el curaj in detrimentul cetateanului! Sti ce ma contrariaza cel mai mult, ce ma face sa nu inteleg NIMIC? Ei spun ca Becali a luat Steaua abuziv! Ei o SPUN! Adica, ei RECUNOSC ca Becali A PRELUAT STEAUA!!! Abuziv, nerespectand legea, asta este treaba justitiei! Ori, treaba justitiei ar fi sa judece speta pe fond! Daca a luat-o abuziv, ea trebuie retrocedata! Nu, ca faci tu alta sa ne arati ce destept esti tu talpan, petrache, etc.!!! Nu asta este de fapt speta reala? Si atunci, de ce nastem confuzie si distrugem cel mai important brand al sportului romanesc?? Sa nu uitam ca csa este cea care a mai distrus 2 sectii reprezentative: cea de handbal (Steaua este de 3 ori castigatoare a Cupei Campionilor, si acum, dupa ce a retrogradat, se zbate in mediocritate)! A 2-a sectie este cea de hochei, unde s-a ales praful dupa o tentativa de parteneriat public privat cu marele investitor jean pavel!!! Dar asta nu se pun la incompetentele baietilor care isi arata muschii acum, nu? talpan n-aude n-avede la treaba asta, nu? In concluzie, poate reusesti sa ma lamuresti si pe mine (sau o face cineva aici), de ce atata circ, de ce alta echipa, DE CE?? A luat-o ilegal si abuziv? Sa plateasca ca sa o tina sau sa o dea inapoi! Hagi a surprins cred eu perfect momentul si a dat solutia corecta! Cu stima, iti urez sa ramai acelasi profesionist, care ma face pe mine sa sper ca Romania mai are o sansa....

Gareth Edwards  •  20 februarie 2017, 16:04

Cataline, ai omis sa amintesti ceva extrem de important, trebuie spus ca acest domn Colonel este aratos nevoie mare in uniforma sa bleumarin, purtatorul crapa de sanatate...personal cred ca se ridica dimineata din pat numai cu ajutorul unui troliu. Si dansul este presedintele clubului sportiv al armatei :-)))). Te doare mintea, nu alta... Acum vreo 20 ani era in voga testul Cooper (3.200 m alergare), vi-l puteti inchipui pe dom' Colonel alergand la vremea respectiva?!?! Nicidecum!!! Este un "refugiat" intr-o structura a armatei unde e cald si bine, asa cum a fost dintotdeauna clubul sportiv al MAPN. Misiunea acestui individ este sa acopere si sa apere de orice investigatie ceea ce s-a intamplat la preluarea clubului de catre Becali. Atunci au fost manjiti domnul Zisu si alti corifei de joasa speta ai clubului militar...O mare rusine pe blazonul Armatei Romane!!!

Vladi  •  20 februarie 2017, 16:07

Catalin, cred ca ai inteles niste lucruri gresit: - toata situatia de acum se refera la BRANDUL Steaua, nu la altceva - nimeni nu a zis ca Armata va finanta echipa la nivel profesionist (adica mai sus de Liga 3) - finantarile mai jos de Liga 2 vor fi facute cel mai probabil prin CSA (o societate non-profit care nu primeste bani direct de la stat), care e de la sine inteles ca nu poate contribui decat cu finantari limitate, la nivel de amatori - de la Liga 2 in sus, unde e nevoie de bugete mai mari, intervin sursele private (sponsori, actionari etc.) - asta daca nu vor aparea inca dinainte - chiar si asa, MAJORITATEA echipelor de la noi sunt sau au fost pana recent finantate din bani de stat (bani de la primarii si consilii locale, cel mai bun exemplu) - chiar si asa, exista destule echipe mari in Europa finantate din bani de stat (ex. Rubin Kazan, AS Monaco) - de ce nu ar putea CSA Steaua sa aiba sectie de fotbal, in masura in care are deja majoritatea altor sectii sportive (responsabile de zeci de medalii olimpice in ultimii ani)? - majoritatea fostelor echipe militare din Europa sunt in situatia in care se vrea intrarea acum (ex. Partizan, CSKA x), in care Armata detine brandul si sustine logistic echipa, iar finantarea se face prin surse private - nu CSA este partea care a prejudiciat statul cu zeci de milioane de euro (potrivit Justitiei) in toata situatia asta

andrei  •  20 februarie 2017, 16:09

Stimate domnule Tolontan, Articolul dumneavoastra promoveaza o confuzie grava intre capitalul de stat si ajutorul de stat, menita a invrajbi publicul impotriva proiectului CSA. Statul detine capital majoritar intr-o multime de societati comerciale din energie (Electrica), productie (Oltchim), fonduri de investitii (Fondul Proprietatea), banci (CEC Bank) si multe altele. Se pot da exemple de giganti industriali de stat si din tari pe deplin "occidentale" sau "occidentalizate", banuiesc ca ati auzit, printre altele, de GDF Suez, care a ajuns sa cumpere si pe la noi. Nu am auzit atunci, nici de la dumneavoastra si nici de la altii, de nationalizarea gazului romanesc de catre statul francez, ceea ce e bine, pentru ca ar fi fost o prostie... Sportul si, in particular, fotbalul, nu fac nicio exceptie. Nu exista nicio regula care sa interzica statului sa faca o afacere in sport. Exista reguli impotriva ajutorului de stat, deplin aplicabile oricarei industrii. Statul nu poate acoperi pierderi, nu poate da fonduri nerambursabile etc, dar asta nu poate face nici in raport cu privatii si nici cu intreprinderile cu capital de stat. Or, daca CSA va infiinta, singura sau impreuna cu alti asociati - probabil privati, o societate comerciala ce va avea ca obiect de activitate fotbalul, iar aceasta societate se va finanta din surse proprii, bilete, sponsori, transferuri etc, nu inteleg de ce este o problema cine detine respectiva societate? Nu am vazut nicaieri vreo intentie ca acel 2% din PIB sa fie directionat la fotbal, este doar o acuzatie nefondata. Nu exista nicio obligatie a statului de a privatiza o anumita afacere pe care o detine si o opereaza legal, cu atat mai putin daca este profitabila. Iar, ca suporter stelist, sunt de acord cu dl. Petrea ca incercarea de "privatizare" a Stelei a fost o greseala, avand in vedere rezultatul, iar nu neaparat principiul.

remember  •  20 februarie 2017, 16:13

TOLONTANE,raspunde-i lui SS ca are mare dreptate.

dinu  •  20 februarie 2017, 16:13

va fi publicat editorialul si in editia tiparita ? pt ca simt nevoia sa citeasca mai multi aceasta opinie, ca sa vada cat de profund in neregula este situatia......si referitor la lozinci, exista in romania, in noua generatie, o atasare bolnava a civililor de institutiile de forta. "parlament de hoti, dna sa vina sa va ia !" nu e bine, nu e bine deloc !

Șerban  •  20 februarie 2017, 16:15

Din articolul/interviul colegilor dumneavoastră eu am reținut: 1)„Șeful CSA a dezvăluit că a făcut un plan în culise cu 6 lideri de galerie ai roș-albaștrilor și că abonamentele pentru sezonul viitor sunt acontate deja!” Adică personajul recunoaște că CSA este în spatele boicotului declarat de falșii suporteri ai echipei de fotbal! 2)„De asemenea, Petrea a precizat că Talpan analizează cum poate CSA Steaua să „captureze” și palmaresul din 2003-2016.” Adică personajul recunoaște că FCSB este STEAUA! Dacă cumva nu-s deturnați și avocații lui Becali, FCSB are dovada că se poate cere RECURS ÎN ANULARE . Ba chiar ar fi cazul să ceară despăgubiri pentru pagubă materială (diferența de bilete vândute!) și pagubă de imagine la forurile fotbalului european și în presa internațională! Și dacă-i bal - bal să fie! Vă este greu să întrebați la UEFA dacă afirmația lui I.Lupescu privind posibilitatea reînființării echipelor finanțate din fonduri publice, pe motiv că în Rusia și Kazakstan există asemenea cazuri? Răspunsul va fi benefic pentru că ori se taie aplombul CSA, ori se pot reînființa Progresul (ce bijuterie de bază sportivă este împinsă spre paragină!) și Rapid (acolo se reface stadionul gratis!). Personal m-aș bucura mult să aud/citesc că Marian Dună - jucătorul care a făcut drumul până în divizia C și înapoi în divizia A/Liga 1 cu Progresul/Național, are unde să meargă, măcar o dată pe săptămână!!!

M-Style  •  20 februarie 2017, 16:22

1. Bai, fratilor, chiar suntem *** cu totii? S-a declarat in repetate randuri ca Steaua NU va fi sustinuta din bani de la buget! Sursele de finantare ale sectiei de fotbal vor fi multiple si cel mai probabil acestea: bugetul CSA (privat aka sponsorizari catre intreg CSA-ul, iar asta mai mult ca sigur doar in primul an), companii dornice sa isi asocieze brandul cu cel al Stelei si fanii dispusi (peste 1500 pana acum) sa cumpere in avans abonamente pe tot anul. Sa nu isi faca griji domnul Tolontan - niciun leut din cele 4 mlrd de Euro ale MAPN nu va ajunge la Steaua. 2. Incetati sa sustineti actiuni abuzive & ilegale si sa atentati la statul de drept si Justitie! Mai aveam un dram de respect pt dvs. domnul T - acum s-a dus si ala...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

In strada  •  20 februarie 2017, 16:23

Cum scapam domnule de acoperiti?!

AV  •  20 februarie 2017, 16:26

@gbleotu E vorba aici de PIB si buget de stat, deci absolut fiecare roman care munceste cu forme legale. Dinamovistii de exemplu, de 4 ori pe luna se aduna pe un stadion de fotbal unde (printre altele) injura Steaua cu toata fiinta. O data pe luna, insa, aceeasi dinamovisti cotizeaza din salariul lor la bugetul echipei CSA Steaua. Ironic, asa-i? :) Sa facem un exercitiu de imaginatie amuzant si sa vedem cum o sa arate traseul banilor: buzunar dinamovist (rapidist, petrolist, etc)->buget de stat->CSA Steaua->salariu atacant CSA Steaua ca "s-o bage-n atze" (ca sa folosesc o exprimare din aceleasi vremuri cu povestea asta trista si penibila).

Luca  •  20 februarie 2017, 16:27

Tolo , de mult asteptam parerea ta in privinta acestui subiect ! Am cateva neclaritati : - de ce nu se aplica acelasi tratament si la ASA , la Dinamo , U Craiova , Petrolul Ploiesti , etc ? - cum explica Ministerul Apararii faptul ca nu organizeaza licitatii pentru sigla si stadion ? - ce se intampla daca o companie ruseasca sau araba (de exemplu Lukoil ) doreste sa sponsorizeze echipa unei armate NATO ? - angajarile in Ministerul Apararii se fac conform unor proceduri speciale ! Cum o sa angajeze fundasul central , de exemplu ?! Trebuie sa faca publice posturile libere , concurs , etc . - Jucatorii trebuie sa fie EXCLUSIV dintr-o tara NATO ? Parerea mea este ca Lacatus se compromite destul de urat - in primul rand . Pentru ca nu va iesi nimic din toata treaba asta , daca se respecta legile tarii . In al 2-lea rand , pacat ca se doreste indepartarea si eliminarea unei echipe profesioniste , dar care apartine unui patron antipatic si unic ! PS In locul lui Becali as vinde totul , as desfiinta echipa si as vedea RO doar pe skype :-) !

pawn  •  20 februarie 2017, 16:27

nici n-am energie sa...decat sa rad. dupa ce, timp de 12 ani, tolontan a sustinut din adancul intestinelor, "junta militara construita de basescu" (a, expresia asta, folosita de mihaiu in articolul lui a lasat-o deoparte), acum tresare un pic democratia in el ca "vrea sa-si faca pinochet armata". pai nu e TARA LOR?? nu e tara MAPN, DNA, SRI, MI, BOR si a tuturor institutiilor in uniforme?? incurajate de ziaristi de toate ong-urile si mai nou de *** aia din strada?? de ce sa nu-si faca echipe?? asteptam derby-ul de pe "23 august" DNA-MAPN, cuplaj in deschiderea caruia vor juca SRI-MI. ce misto, am intinerit cu 30 de ani...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

George  •  20 februarie 2017, 16:27

Domnule Tolontan ar trebui intrebat MApN care este planul de conservare/dezvoltare al stadionului pentru urmatorii ani precum si sursele de finantare. Atunci vom vedea ce se ascunde in spatele "bunelor" intentii.

AV  •  20 februarie 2017, 16:31

@Cătălin Tolontan vs. @jorj "gigist", exprimare imprumutata de la idolul lui (un mare prost care se crede destept, cea mai fidela *** din spatiul media). Nu inteleg de ce iti pierzi vremea cu ... de genul asta care raspund la argumente cu fraze de genul "esti gigist".

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Adrian  •  20 februarie 2017, 16:33

Domnule Tolontan...sunt curios ce parere aveti despre eventuala preluare a echipei de fotbal Rapid Bucuresti de catre primaria generala. Nu cumva este acelasi lucru ca-n cazul CSA Steaua Bucuresti?

Cătălin Tolontan  •  20 februarie 2017, 16:34

@Adrian: este exact acelasi lucru daca primaria ia echipa de fotbal.

marc  •  20 februarie 2017, 16:35

Pt asta a cerut armata 2% din PIB ?Mi se pare o eroare grava daca nu chiar o nesimtire

aaa  •  20 februarie 2017, 16:35

Armata isi face echipa pe banii contribuabililor!Pana la urma aceasta este ideea de baza.Eu,care am 50 de ani si sunt stelist de la varsta de 6 ani,declar ca NU sunt deloc de acord cu acest lucru.Aramata trebuie sa apere tara,nu sa-si faca echipa de fotbal!Pentru ce le trebuie echipa?!Aaaa,se stie de ce,pentru a castiga bani toti generali burtosi ai armatei.Doar nu o sa credem ca ia apucat dragostea de Steaua si fanii ei!Steaua se vinde foarte bine si reprezinta un adevarat cozonac pentru toti cei care ar pune mana pe ea.Inclusiv Becali,de fapt acesta a si recunoscut ca pentru el este doar o afacere,dar macar o face pe banii lui.Inclin sa cred ca trecerea la Becali nu a fost facuta corect,adica i-au cam dat teapa lui Becali,dar toti de atunci au stiut acest lucru si au fost de acord,iar acum dupa n ani s-au trezit ca vor Steaua.Becali cu siguranta nu e vreun "sfant"dar insasi din aceasta situatie ne putem da seama ce caractere au cei din armata.

Alexbibiricã  •  20 februarie 2017, 16:36

Ce vor sa faca cei din armata, cu sprijinul mapn mi se pare grotesc si sifdator.De ce trebuie sa-mi ia banii ,bani pt. a finanta o echipa de fotbal ? Daca vreau sa sprijin o echipa o fac cu bunã stiinta,cu inima si fara a-mi lua bani doar pt. ca le permite "legea" !

jalabert  •  20 februarie 2017, 16:36

Respect domnule Tolontan. E timpul ca fosilele comuniste sa fie puse la punct. Apreciez luarea de pozitie a dumneavoastra si a doamnei Maria Andries.

general store  •  20 februarie 2017, 16:36

Verificati pe ziarul comisarul lista cu generali condamnati si judecati pentru coruptie, e cam lunga si are citeva zeci de nume, iar intentia lor de recuperare a clubului Steaua e cel putin dubioasa daca nu chiar un atac pe flancuri la banul public. Acum ca s-a dat hotarire judecatoreasca definitiva, voi, jurnalistii de ce nu faceti dinstinctie intre Steaua si FCSB, *** Becali sau cum s-o numi mai nou?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Flaviu  •  20 februarie 2017, 16:38

Aici nu e vorba de stelisti sau antistelisti, de pro -Becali si anti-Becali, ci de existența in fotbalul profesionist a unui brand de talia Stelei.. Nici nu mai contează cum de s-a ajuns in situația asta.. Părerea mea este : 1. Acest așa zis proiect fotbalistic al CSA Steaua , ar trebui oprit.. De altfel eu am dubii ca ăia sunt in stare sa promoveze succesiv pana in Liga 1.. 2. Cred ca se poate ajunge la o înțelegere civilizata, la raporturi financiare corecte si transparente între CSA si entitatea lui Gigi Becali.. E vorba de Steaua !! Aici nu contează interese personale (Gigi, Piturca, etc) ci interesul comun , al suporterilor stelisti si ai fotbalului in general.. Pe de alta parte, modernizarea stadionului din bani publici e ok, atât timp cât Guvernul si-a ASUMAT organizarea CE 2020.. Sau facem referendum si pt asta? Asumarea organizării se justifica prin niște calcule economice , probabil.. Cred ca suporterii care vor urmării cele 4 meciuri vor genera un profit, nu? Pe scurt ideea articolului m-i se pare corecta, STEAUA trebuie sa fie societate privata, sa aibă marca si totul in regula..

Vornicu  •  20 februarie 2017, 16:38

Domnule tolontan.vreau sa va adresez si eu o intrebare de ce armata la dat in judecata pe becali si nu pe viorel paunescu.de ce numeni dar absolut nimeni nu face referire la perioada 1998 2003 cind echipa era vai mama ei si plina de datorii la terti si la bugetul de stat? De ce nu se ia la puricat de fapt dezprinderea sectieivde fotbal de clubul csa in 1998 ptr ca mie acolo mi se pare ca sau facut nereguli nu in 2003.va multumesc.si inca ceva interpelati dumneavoastra uefa si sa va spuna ei pdv daca au sau nu au cluburile departamentalein competitiile europene intercluburi.va multumrsc.

Matei  •  20 februarie 2017, 16:41

Actualele echipe CSA au probleme financiare, deci va fi greu si pentru cea de fotbal sa ajunga chiar si in Liga a 2-a. Insa la cum arata fotbalul romanesc acum, cred ca mai degraba celelalte echipe trec la amatori, decat echipa de fotbal a CSA sa treaca la profesionisti.

Andy  •  20 februarie 2017, 16:49

Statul,de fapt clubul armatei sa ne zica de ce stadionul Ghencea a ajuns o ruina.Vedem la stirile sportive PROTV un baietel legitimat la clubul armatei care boxeaza cu tricoul lui Dinamo,din lipsa de bani.Clubul armatei doar distruge.

Ovidiu  •  20 februarie 2017, 16:50

Ce a vandut CSA Steaua lui G. Becali in 2003? Echipa cu tot cu jucatori, dar fara palmares, culori si stema? Atunci inseamna ca este un vanzator de rea credinta. Atunci de ce nu au fost interesati sa pastreze echipa? De ce a fost nevoie de a se imprumuta in perioada 2000-2003, desi castigase de 6 ori consecutiv campionatul(1992-1998)? Managementul din cadrul CSA Steaua a incercat sa mentina traditia, palmaresul, culorile si stema dupa vanzarea jucatorilor echipei Steaua catre G. Becali in 2003 in contul sumelor (milioane de dolari) imprumtate de acesta catre club? E nevoie de Justitie pentru a face lumina la momentul de scindare a celui mai galonat club din Romania. Sa presupunem ca proiectul Armatei va produce un transfer de 3 mil de euro in 2021. In ce cont ar trebui virati banii( minister sau club)?

nausea  •  20 februarie 2017, 16:51

În primele zile din 1990 ar fi trebuit făcute 3 lucruri: restaurarea moharhiei (România a fost republică doar în comunism), aplicare punct 8 al declarației de la Timișoara (fară nomenclaturiști în funcții publice), echipele Steaua București și Dinamo București să aibe soarta Victoriei București și FC Olt, adică să fie desființate. Înainte să ignorați aceste idei faceți un efort de imaginație și vedeți unde ar fi putut fie România azi. Știu, pentru majoritatea monarhia si desființare steaua-dinamo erau și sunt de neimaginat. Dar, realizați simbolistica lor? Ar fi fost semnalul că românii au renunțat la comunism și ca nu fac lucrurile pe jumătate. Deci toată povestea asta n-ar fi trebuit să existe, este un fir al istoriei greșit.

petrev  •  20 februarie 2017, 16:55

Pozitia exprimata in acest articol si in cateva din comentariile de mai sus este despre o armata preocupata de subiecte nepotrivite. Cred ca este evident pentru toata lumea ca aici este vorba despre niste persoane care au identificat o modalitate de a intra in atentia opiniei publice (Talpa) sau de a se razbuna (Piturca, Lacatus). Sunt un stelist care nu cred ca a pierdut 15% din meciurile jucate de Steaua acasa (orice ar insemna asta) si nu sunt fan Becali in niciun fel (ba dimpotriva, deficientele de educatie, cultura sau caracter ma deranjeaza enorm). Insa felul in care armata se comporta in aceasta situatie este mai aproape cu felul in care s-ar comporta orice organizatie mafiota. De ce spun asta? Pai am sa fac o analogie. Sa presupunem ca acum 15 ani aveam o masina si urmare a unei legi care a intrat atunci in vigoare eu nu mai aveam voie sa fiu proprietarul ei. Am cautat repede un cumparator si chiar am incasat ceva bani, nu multi dar sunt un prost negociator, deloc diferit de toti cei care au vandut in acea perioada. Anul trecut fiica-mea a cautat actul de vanzare cumparare si a gasit niste nereguli (cum ar fi un cnp sau o serie prost completate). Ce ar trebui sa fac? Sa-l caut pe actualul proprietar si sa-l dau in judecata pentru a-i lua masina sau sa completez actele in regula, eventual obtinand ceva de pe urma bunavointei mele? Si eu il vreau plecat pe Becali dar cred un bun trebuie luat din proprietatea oricui prin negociere si plata. Eu asa imi invat copilul. T. Stoica - jucatorul a fost magistral dar cu fraza "vrem sa-i luam echipa lui Becali ca nu ne place cum joaca" (am parafrazat un pic) m-a facut sa nu vreau nicioadata sa fac parte din acelasi film cu el..

Marcu Cristian  •  20 februarie 2017, 16:56

Catalin, de ce nu citim in gazeta reportaje de prin alte tari cum se intretine fotbalul in capitalism? Se pare ca noi nu putem, inca suntem cu metehnele comuniste. Tu vorbesti doar de Steaua aici, dar uita-te ce se intampla in tara, cum mor echipele si fotbalul in general. Nu mai avem echipe, nu mai avem spectatori, etc. Vorbesti de capitalism, insa toate echipele de la liga 2 (dar si multe din liga 1) in jos traiesc cu ajutorul autoritatilor locale. De ce? pentru ca nu avem manageri in fotbal, pentru ca nu stim sa facem fotbal in capitalism, inca avem metehne comuniste. Gandeste-te la echipele din orasele mici, cele industrializate pe vremea comunistilor, care erau grosul ligii a 2-a si a 3-a, acum nu mai exista pentru canici acele orasele nu mai exista? Cum am putea sa redresam fotbalul, sa traiasca din capitalism? asta asteptam de la tine, de la colegii tai si de la federatie, sa veniti cu idei de management in capitalism, cu legi pentru sport, legi ale sponsorizarii. Cu reportaje, cu exemple, etc Astept un rapsuns al tau.

Alin  •  20 februarie 2017, 16:56

Este regretabil nivelul de dezinformare la care cei de la gsp sunt dispusi sa se dedea. Domnilor, aveti vreo dovada sau macar declaratie al vreunei persoane de la minister, csa sau implicate in acest proiect care sa sustina afirmatia cu privire la finantarea de la buget?

zagna  •  20 februarie 2017, 16:58

Domnule Tolontan, ajutati milioanele de iubitori ai fotbalului si ai echipei Steaua ! Armata cand si-a facut echipa a facut-o in mod bolsevic, desfiintand echipa Carmen. De ce este atat de mare interesul sa se distruga brandul Steaua, de ce nu este acelasi interes pentru ASA si zeci de echipe micute cu numele Steaua, de ce armata nu se ocupa de siguranta nationala si vrea sa se joace, de ce hotaraste un talpan ce sa faca din banii romanilor si nu o face cu banii lui, de ce a ne intoarcem cu 50 de ani in urma... Puneti-i sa raspunda la aceste intrebari ! Din ura pentru un om nu trebuie sa se distruga un mit ! Steaua aduce in tara an de an bani de la UEFA, din care se platesc salarii, se cumpara jucatori de le echipe romanesti, care traiesc si ele din acesti bani.... Vor distruge fotbalul romanesc prin disparitia actualei echipe STEAUA !

Comentează