Adamescu jr: „Oțelul Galați a fost pușculița lui Marius Stan! A luat bani de la club și pe clauză de neconcurență deși era primar”

Acuzat că a distrus Oțelul, condamnat în România și ascunzându-se în Anglia, Alexander Adamescu vorbește pentru prima oară despre experiența de la Galați și trimite documente ziarului

miercuri, 22 februarie 2017, 7:01

UPDATE: Din Londra, Alexander Adamescu a trimis un nou mesaj. El susține că stă în afara țării pentru că aceasta ”e singura șansă la justiție”. De asemenea, consideră că esența interviului, pe care-l apreciază drept ”reintepretat”, este aceasta: ”Activitatea FCO a fost blocata de ANAF la cateva luni dupa preluarea de catre The Nova Group, decizia bazandu-se pe modul de raportare financiara a vechiului management al Clubului. In cele ~9 luni pe care le-am avut la dispozitie pana la intrarea FCO in insolventa, nu am putut schimba contractele in derulare, incheiate pe sume exorbitante tot de vechiul management, iar cheltuielile mult mai mari in comparatie cu veniturile au dus la inchiderea Clubului. The Nova Group a iesit pe pierdere in aceasta tranzactie, nicidecum nu si-a insusit ‘milioanele’ de euro – iar aceasta pentru simplul fapt ca nu existau”. Mesajul integral la finalul articolului.

de Remus Răureanu și Cătălin Tolontan

Cum au dispărut banii din conturile Oțelului?

Cine i-a făcut să ardă odată cu artificiile titlului de campioni?

În 2011, Oțelul câștigă campionatul, răscumpărând mândria unei întregi zone istorice a țării. Prin echipa din Galați, Moldova e pentru prima oară campioana României la fotbal!

Galațiul primește de la UEFA şi din drepturile TV ale Ligii 1 aproape o sumă egală cu bugetul său pe 4 ani! Urmează ceea ce în Africa se numește ”blestemul resurselor”. 

22 de milioane de euro a încasat Oțelul în calitate de campioană și participantă în Champions League

Încasările uriașe atrag interesului brusc al unor oameni în urma cărora rămîne pustiu: banii dispar și echipa se prăbușește.

Totul se petrece foarte repede.

În 2013, clubul intră deja în vrie.

De atunci durează și investigația Gazetei.

08_adamescu_facebook1
Gazeta a scris repetat că Alexander Adamescu și tatăl său Dan Adamescu sunt cei care au preluat Oțelul și, prin cheltuielile virate către Astra, au falimentat clubul

Astăzi, este prima oară când Alexander Adamescu vorbește despre ceea ce s-a întâmplat la Galați.

După moartea tatălui său, el a rămas singura voce a The Nova Group, societatea care a deținut acțiunile Oțelului în momentul prăbușirii.

”Stan i-a dat bani și viceprimarului!”

Alexander Adamescu este condamnat în România și se ascunde în Anglia.

Interviul a avut loc pe e-mail și s-a derulat într-un timp îndelungat, cu așteptări și reveniri.

Cele mai dure pasaje din mărturia fostului patron îl privesc pe Marius Stan, fostul președinte al clubului, fost primar al Galațiului și actualul șef al Chiajnei.

Adamescu jr. pretinde că insolvența a fost provocată de o inspecție a Finanțelor Publice, care a recalculat impozitele, „rezultând o datorie imposibil de plătit”.

Potrivit documentelor furnizate de Adamescu jr., de pildă Stan a dat viceprimarului Radu Cosca o sumă de 230.000 de euro, în două afaceri diferite.

„Am preluat contracte dubioase semnate de Stan”, susține Adamescu.

Alte cauze invocate de Nova Group:

În ediția de mâine, ziarul va publica și versiunea lui Marius Stan.

”Furnizorii dubioși ai lui Stan”

-Domnule Adamescu, Oțelul încasează, după titlu, aproape 22 de milioane de euro. 18.382.000 de euro de la UEFA plus drepturile TV din Liga 1 de 3.500.000 de euro. Cum ajunge un astfel de club la faliment?!
-Toate aceste sume au fost cheltuite rapid de vechea conducere a Fotbal Club Oţelul, respectiv de fostul manager Marius Stan, pe contracte exagerate din punctul de vedere al costurilor, semnate cu furnizori dubioși aduși de către același Marius Stan.

-Ce numiți furnizori dubioși?
-De pildă, firme precum International Service și Tal Oz Deesche Ltd, care au recondiționat terenuri. De asemenea, au cheltuit banii pe transferuri de fotbaliști cu bonusuri exorbitante și contracte grase cu impresari, salarii sportivi, pe onorarii plătite către Marius Stan pentru „obligația de neconcurență” după ce devenise deja primar.
-Adică Oțelul i-a dat bani lui Marius Stan ca să nu plece la alt club, deși era primar și oricum nu se putea duce nicăieri?
-Da.

10 antrenori, susține Adamescu jr,, erau pe statul de plată al Oțelului în același timp

„El calculase greșit impozitele și clubul datora 5 milioane de euro”

-Noi am scris de multe ori că sunteți autorii financiari ai prăbușirii Oțelului.
-Hai să vedem cifrele! Pe cantonamentele organizate în afara țării, Stan și ai lui au plătit sute de mii de euro.Taxa pentru folosirea terenului de sport: anual 200.000 euro se plăteau către Arcelor Mittal – proprietarul terenului), costurile zilnice cu mesele si echipamentul asigurate nu numai sportivilor, ci și celor 400 de juniori înscriși la FCO. Bineînțeles, plus taxele către ANAF.

-Totuși, vorbim despre 20 de milioane de euro! De la care s-a ajuns la datorii de 7 milioane de euro și la insolvență.
-Deși nimeni nu recunoaște acum sau preferă să nu își mai amintească, acest club era la un pas de a fi închis când am venit noi. De la momentul achiziției, septembrie 2012, până la intrarea în insolvență, iulie 2013, noul management care a intrat după Marius Stan nu mai a putut salva firma. Mai ales după blocajul financiar instituit de ANAF pe 31 mai 2013.

-Dar n-ați cunoscut situația?
-O parte, nu. Până la preluarea clubului, inspecția fiscală cumulase 159 de zile. Marius Stan n-a informat cumpărătorul de această situație. La numai câteva luni de la momentul achiziției de către noi, și fără o somație prealabilă, ANAF a şi emis „prompt” decizia: pentru modul eronat de calcul al vechiului management condus de Marius Stan în raportarea taxelor şi impozitelor cuvenite bugetului statului în intervalul 2005-2008, FCO datora aproximativ 5 milioane euro!

Crede că Stan a lucrat mână în mână cu ANAF

-Acela a fost momentul prăbușirii?
-Din acel moment FCO a fost, practic, în incapacitate de plată. Iar inevitabilul s-a produs: pe 10 iulie 2013 clubul a intrat în insolvență din cauza datoriilor care depășeau 33 milioane lei. 68% din acest sold, adică aproape 23 de milioane, reprezentând creanțe bugetare la Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Galaţi. Repetăm: calculate pentru anii în care noi nu am avut nicio legătură cu clubul.

„Condamnarea lui Dan Adamescu nu a avut nici o legătură cu insolvența Oțelului. Povestea FCO este o pierdere totală pentru TNG, atât din punct de vedere financiar, cât şi reputațional din cauza calomniilor și neadevărurilor propagate de Marius Stan” Alexander Adamescu

-Și ați intrat în insolvență.
-Procedura insolvenței a fost ultima șansă care îi asigura FCO posibilitatea de a-și continua activitatea, precum și de a se pune la adăpost de creditori. Creanța ANAF, contestată vehement de noul management în toţi acești ani, inclusiv prin chemarea în judecată, a fost anulată abia în decembrie 2015.

Alexander Adamescu

-Fiți mai precis, vă rugăm!
-Interesul era clar din partea baronului local Marius Stan, de a constrânge clubul să continue să-i plătească contractele antamate. Oţelul Galați a fost considerat mereu de către domnul Stan pușculița lui personală.

„Dan Adamescu s-a păcălit”

– Câți bani existau în contul clubului în momentul în care l-ați preluat, în septembrie 2012?
– Din situațiile financiare reiese că în 2010 clubul a încheiat cu un capital pasiv de circa 1,8 milioane de euro. În 2011 pierderile depășeau deja 4 milioane de euro. Iar la momentul preluării efective de către The Nova Group, respectiv în septembrie 2012, se înregistra un pasiv patrimonial de peste 5 milioane de euro, din care plăți făcute în avans de aproape 1,5 milioane de euro. Practic, clubul nu își putea susține cheltuielile operaționale asumate din veniturile înregistrate.

– Marius Stan a susținut că v-a lăsat 7 milioane de euro în cont.
– În realitate, clubul era într-o situație disperată și pe pierdere de câțiva ani, de aceea era și de vânzare. În câteva luni urma să fie închis! Practic, din prima zi in care noul management a preluat clubul, a început să apeleze la finanțare pentru plata cheltuielilor operaționale.

-Tatăl dumneavoastră și-a dorit clubul?
-Nu! De fapt, Dan Adamescu a fost împotriva cumpărării clubului, însă dat fiind că Astra Asigurări sponsoriza clubul deja cu doi ani înainte de momentul achiziţiei, s-a lăsat păcălit de Marius Stan. Dan Adamescu a agreat acest pas care ulterior i-a afectat în mod nedrept imaginea, pe când intențiile îi erau extrem de onorabile. Astra Asigurări a investit sute de mii de euro în sponsorizări către varii cluburi sportive.

– Tot Stan v-a acuzat că ați mutat 4 milioane de euro din club.
– O altă minciună a fostului primar, care, în mod clar, are alte interese acum, cum avea și atunci. Banii nu se mută pur și simplu dintr-un cont în altul, iar acest lucru poate fi validat de operațiunile bancare propriu-zise, efectuate de club în tot acest interval. În plus, se poate demonstra că toți banii investiți de Oțelul în Astra s-au întors la club.

„Clubul pierdea bani încontinuu”

Oțelul în momentul triumfului din 2011
Oțelul în momentul triumfului din 2011

– Oțelul a continuat să producă bani între septembrie 2013 și mai 2015, când a retrogradat din prima ligă. De ce cheltuielile nu s-au încadrat în veniturile rezultate din drepturi TV și din vânzarea unor jucători? Doar pe Ionuț Neagu, dat la Steaua, s-au luat 620.000 de euro.
– Odată cu insolvența, FCO a retrogradat în Liga a II-a, ceea ce a adus după sine pierderea drepturilor TV, plecarea jucătorilor valoroși și a sponsorilor, toate acestea însemnând venituri tot mai mici. FCO a produs bani, însă insuficient în comparație cu costurile înregistrate. Veniturile au scăzut de la circa 10 milioane de euro pe an la sub două milioane de euro. Cheltuielile clubului erau mult mai mari și chiar și cu planul de reorganizare și optimizarea realizată, tot nu au scăzut sub nivelul veniturilor.

– Creanța cu care s-a înscris Astra Asigurări în tabelul creditorilor, 5 milioane de lei, înseamnă jumătate din bugetul anual al unui club mic. N-a fost o asigurare prea scumpă pe care a plătit-o Oțelul?
– Astra Asigurări are şi în prezent de încasat de la FCO acea sumă asigurată, respectiv 4.996.800.00 lei, clubul neplătind poliţa. În ceea ce privește valoarea asigurării trebuie precizat faptul că clubul de fotbal nu este o clădire pentru a se compara cu prețurile de pe piață, în cazul de față fiind vorba de multe asigurări specifice de răspundere profesională și asigurări de accidente, a căror valoare totală este comparabilă cu orice altă ofertă din partea altor asigurători. În fapt, atât Astra, cât și alte firme din The Nova Group au susținut cu servicii/produse sau împrumuturi FCO, creanțe pe care nu și le-au recuperat nici până în prezent.

„Familia Adamescu nu are nicio legatură cu noul club, însă felicităm fanii Suporter Club Oţelul Galaţi şi le urăm mult succes sub comanda lui Stelian Bordeianu şi a lui Sorin Haraga! Brandul „Fotbal Club Oţelul” aparţine clubului, care este acum în mâinile unui administrator judiciar” Alexander Adamescu
_PRD2183
Trei ani mai târziu, o echipă de puști înainte de desființare

Ați spus că Narcis Răducan era plătit cu 10.000 de euro lunar, iar fondul de salarii total era al doilea cel mai mare din campionat, după al Stelei. De ce nu ați redus cheltuielile după ce ați preluat clubul?
– Optimizarea costurilor a început abia din 2013 pentru că noua conducere a clubului, în ultimele 3 luni din 2012, nu a putut interveni pe contractele existente, a trebuit ca ele să fie lăsate să se deruleze. Până la blocarea activității FCO prin poprirea ANAF, însă, erau doar câteva luni la dispoziție. Pentru a face ordine și a revigora acest club era nevoie de mult mai mult timp…

„O investiție suspectă”

– Câți bani s-au consumat cu amenajarea terenului de antrenament de la baza Ancora, despre care se știa că se află într-un litigiu, iar ulterior a și fost retrocedat? Cine a hotărât să se investească într-o bază de pregătire devenită imposibil de utilizat?
– Marius Stan e autorul. O altă decizie cu motive suspecte, pe care noul management n-a mai putut-o schimba.

– Unul dintre foștii angajați ai clubului estimează că „s-ar fi amenajat o plajă cu nisipul care s-a folosit la amenajarea terenului de antrenament, conform cantității înregistrate în documente”. Marius Stan a aprobat costurile?
– Da. Ideea îi aparține în întregime.

– Când ați ales să cumpărați 99 la sută dintre acțiunile Oțelului v-ați bazat exclusiv pe recomandarea fostului președinte, pe care-l numiți mincinos? Nu a existat un audit? Cu ce v-a atras societatea, în condițiile astea?
– Este una dintre cele mai proaste investiții pe care Dan Adamescu le-a aprobat vreodată. Evident că nu știa de problemele existente sub fațada frumoasă de „campioană a provinciei”. Fără să solicite un audit, s-a bazat, din păcate, strict pe recomandarea venită din partea primarului de la acea dată, domnul Marius Stan. TNG a pierdut bani și a fost atras într-o cursă din care nu avea cum să iasă câștigător, pentru că interesele lui Marius Stan prevalau. Și în prezent acest domn încearcă să scape de adevar calomniindu-l pe cel pe care l-a păcălit.

– De ce credeți că fostul președinte al LPF, Dragomir, a avertizat „Îi sfătuiesc pe Marius Stan și pe Adamescu să se înțeleagă, că altfel vine DNA peste ei!”?
– Această declarație dovedește că Marius Stan își dorea în continuare controlul suprem asupra clubului.

Terenul revendicat: 800.000E. Viceprimarul: 230.000E

Cum cheltuia Oțelul în epoca de glorie: un teren de antrenament pierdut în favoarea proprietarului consuma un sfert din drepturile TV. Marius Stan și asistentul lui din primărie erau plătiți și ei.

Astăzi, marca acestui club care azvârlea sutele de mii de euro și dădea milioane de euro impresarilor a ajuns să valoreze doar 9.000 de euro!

Marius Stan devine primar al Galațiului în iunie 2012, la un an și o lună după câștigarea campionatului.

Demisionează și îl lasă șef pe Narcis Răducan. Din septembrie, proprietar devine Dan Adamescu.

Potrivit documentelor TNG, compania lui Adamescu, noul proprietar a continuat să plătească și contracte asumate din momentul preluării clubului, acorduri pe care le acceptase Stan. Câteva sume sar în ochi:

800.000 pentru un teren din care au pierdut careul de 16 metri în instanță!

În evidența păstrată de societatea lui Adamescu apar plăți pentru achiziționarea stadionului Ancora.

Baza de la marginea Galațiului constituia, de fapt, un teren de antrenament pentru grupele de juniori. Societatea Tal Oz Desche a primit 200.000 de euro pentru lucrări de refacere la stadionul Ancora.

Iar achiziționarea terenului a costat 590.200 de euro. Preț pentru teren plus drepturi litigioase, fiindcă o parte din suprafață era revendicată. Oțelul a cumpărat de la Șantierul Naval. Deși știa că urmași ai fostului proprietar pretind terenul.

În iulie 2015, o bucată, o treime din terenul de fotbal, i-a revenit Cristianei Valmas, persoana care-l revendica. Noul proprietar și-a îngrădit bucata și a făcut să nu mai poată fi folosit câmpul pentru antrenament. Oamenii care lucrau în club știuseră din timp că era posibil să se piardă procesul: „Noul proprietar a pretins că a fost pământul bunicului, care venea cu oile aici”.

800.000 de euro pentru achiziționarea și amenajarea terenului care era revendicat și pe care apoi l-a pierdut

De la efectuarea plăților până la pierderea unei treimi din el, un careu și încă ceva, au trecut trei ani. Terenul de antrenament n-a mai putut fi folosit din clipa în care s-a retrocedat bucata cu careul de 16 metri.

„În 2006, când a început litigiul, aici era paragină, bălării. Le-am făcut notificări să nu facă investiții până nu se soluționează irevocabil situația și totuși au făcut”Cristiana Valmas, noul proprietar al terenului Ancora, pe liga2.ro

Viceprimarul lua chirie

08_cosca radu_viata-libera_ro
Viceprimarul Cosca a luat cîteva sute de mii de euro de la Oțelul

Altă cheltuială înregistrată în documente: chirii pentru fotbaliștii din afara Galațiului, suportate de club. Beneficiar: Silvano SRL.

Asociat unic al Silvano SRL era Radu Cosca, viceprimar, adică adjunctul lui Marius Stan în primărie.

Firma viceprimarului primea 35.483 de euro pentru patru luni: iulie, iulie, august și septembrie 2012. Rezultă o medie de peste 8.000 de euro lunar plătiți viceprimarului, cât un salariu mare al unui fotbalist din lotul Oțelului.

Marius Stan era plătit de club când ajunsese primar PNL!

TNG atestă că-l plătea pe Stan și după ce acesta devenise primar, doar ca recompensă pentru că nu lucra la un alt club de fotbal!

28.643 de euro e suma care apare în documente, plătită lui Marius Stan, pentru o clauză de neconcurență

Fost fotbalist al Oțelului, Stan el și-a dus la capăt mandatul de primar, a pierdut alegerile următoare și a revenit de curând în fotbal, după falimentul Oțelului. A preluat funcția de director sportiv la Concordia Chiajna.

Superbonus pentru Sârghi

Sârghi (dreapta) in vremea aventurii sale de la Oțelul

Echipa cu care Dorinel Munteanu a câștigat campionatul nu a conținut vreun superstar.

Câțiva jucători erau mai importanți: Pena, Gabi Paraschiv, Giurgiu, Sergiu Costin, Grahovac, Sălăgeanu.

80.000 de euro a luat Sârghi la prelungirea contractului

Sârghi, un fundaș central, a jucat 16 meciuri în sezonul în care s-a câștigat titlul, 2010-2011. Conform actelor, el a dat lovitura: a primit 80.000 de euro doar fiindcă a prelungit contractul cu Oțelul.

Și s-au mai plătit 200.000 de euro unui club din ligile inferioare, Politehnica Galați, proprietarul jucătorului.

Sârghi a evoluat ultima oară în Liga 1 la Chiajna. Acum e liber, după ce a plecat de la Ermis Aradippou, o formație din Cipru.

Afacerea a fost una importantă și pentru clubul-furnizor, nu numai pentru jucător.

„Politehnica era clubul lui Radu Cosca, viceprimarul din mandatul lui Marius Stan”, spun surse din Galați. Încă o afacere indirectă cu viceprimarul, pe lângă închirierea apartamentelor pentru fotbaliști.

„N-a fost aia suma”

sarghi subliniatsarghi continuarePlățile de la Oțelul, trimise de la Londra de Alexander Adamescu

Cristian Sârghi are 30 de ani și își caută echipă. Își amintește că a luat niște bani, dar nu 80.000 de euro

– Cristi, salut! În niște documente legate de plăți făcute de Oțelul după transferul acțiunilor la Adamescu apare o primă de 80.000 de euro pentru tine.
– Da.

– E reală plata?
– Parțial.

– Cum parțial? Ai luat banii sau nu? Sau nu e corectă suma?
– Nu vreau să vorbesc eu despre asta, nu vreau să explic.

– Te-am sunat pentru că nu pricep despre ce bonus e vorba.
– Iar eu nu am negat, îți zic doar că nu intru în detalii.

9.000 de euro costă marca Oțelul, scoasă la licitație de administratorul judiciar. Licitația va avea loc spre sfârșitul acestei luni

– Scrie „bonus la transfer”. Care transfer?
– A fost, chiar a fost un transfer atunci! Eu jucasem trei ani sub formă de împrumut la Oțelul, fără să se plătească vreun ban. Și atunci am fost transferat definitiv. Și s-a făcut o plată către un club.

– Da, apare o sumă de transfer în documente, 200.000 de euro achitați către Politehnica Galați. E corect prețul?
– Nu, prețul de transfer a fost de fapt de 280.000 de euro. Dar eu mai aveam și alte oferte în perioada aia și i-am zis lui Marius Stan că vreau o primă ca să semnez cu Oțelul. Așa m-au convins să rămân la Galați.

– 80.000 de euro ai luat tu și 200.000 de euro Politehnica Galați?
– Nu, că n-au fost ăia banii, nu contează… Nici nu era aia suma, parcă era cu TVA, nu mai știu exact.

– Situația ta care e?
– M-am despărțit de un club din Cipru și îmi caut echipă.

– În România e mai greu, nu mai sunt banii din anii trecuți.
– E greu peste tot. Nu mai sunt bani nici în România, nici în străinătate.

Cum a evoluat situația Oțelului:

 

Stimata Redactie / Domnule Catalin Tolontan,

In titlul articolului dumneavoastra ma numiti “condamnat”, afirmand ca ma ascund de justitie. Va aduc la cunostinta faptul ca nu sunt condamnat si ca locuiesc de 5 ani in Londra, domiciliul meu fiind cunoscut de catre autoritatile romane. Va rog sa-mi respectati dreptul la prezumtia de nevinovatie, in acest moment aflandu-ma intr-un proces de extradare fara posibilitatea de a ma apara sau a da declaratii in fata organelor judiciare cu privire la acuzatiile care mi se aduc, tocmai din cauza emiterii in mod abuziv a mandatului de arestare preventiv – menit sa ma inchida in Romania pentru a ma reduce astfel la tacere.

Motivele pentru care nu vin in tara sunt lesne de inteles: la fel cum tatal meu a fost torturat de un sistem el insasi corupt, ale carui interese oculte au primat, acum eu sunt cel luat in vizor intr-un dosar ‘copy-paste’. A ramane in afara tarii – de unde ma pot lupta pentru libertatea mea si pentru a mentine in viata afacerile tatalui meu – este singura sansa la justitie pe care o am.

Imi permit, totodata, sa va atrag atentia si asupra faptului ca ati reinterpretat mare parte din raspunsurile oferite de mine si compania The Nova Group, documentele pe care vi le-am pus la dispozitie proband toate afirmatiile facute. Esenta intregului interviu, care ar fi fost de preferat sa fie publicat de dumneavoastra intocmai cum l-am purtat, este urmatoarea: activitatea FCO a fost blocata de ANAF la cateva luni dupa preluarea de catre The Nova Group, decizia bazandu-se pe modul de raportare financiara a vechiului management al Clubului. In cele ~9 luni pe care le-am avut la dispozitie pana la intrarea FCO in insolventa, nu am putut schimba contractele in derulare, incheiate pe sume exorbitante tot de vechiul management, iar cheltuielile mult mai mari in comparatie cu veniturile au dus la inchiderea Clubului. The Nova Group a iesit pe pierdere in aceasta tranzactie, nicidecum nu si-a insusit ‘milioanele’ de euro – iar aceasta pentru simplul fapt ca nu existau.

Alexander Adamescu, Londra, Marea Britanie, 22 Feb 2017

Comentarii (64)Adaugă comentariu

Nyck  •  22 februarie 2017, 8:05

In sfarsit se vorbeste si despre distrugerea Otelului. Chiar sunt curios cine l a distrus.

Costică  •  22 februarie 2017, 8:06

Nu am văzut deloc numele lui Dragnea și legătura cu PSD! Cum se poate așa ceva!Totuși, puneți mâna pe aritmetică și faceți socoteli.

Zamorano  •  22 februarie 2017, 8:14

E plauzibil ce afirma Adamescu jr cand spune ca s-a trezit cu 5 milioane euro datorii la stat prin calcularea intentionat eronata(cred eu) a impozitelor.. sub protectia faptului ca cluburile de fotbal iti aduc o oarecare protectie prin notorietate presedintii au facut ce au vrut fiindca organele statului au intrat sfios si tarziu in contabilitatea cluburilor. In noiembrie 2015 ponta da cu dedicatie pentru paskany legea dubioasa cu amnistia fiscala exact la fix ca sa scape cfr de faliment(de ce e ponta in psd oare? ).. pe 1 aprilie 2016 Otelul intra in faliment.. De ce Otelul nu a beneficiat de anularea datoriei de 5 milioane de euro de care vorbeste Adamescu jr, dar cfr beneficiaza de anularea datoriei de aproape 11 milioane de euro? Adamescu jr mi se pare ca spune doar partea care ii convine.

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2017, 8:15

@Zamorano: da, e adevarat ca Adamescu jr spune doar varianta care ii convine. Insa veti vedea dupa interviul de miine cu Marius Stan ca, din marturiile cumulate, puteti intelege mai multe despre disparitia Otelului.

ady  •  22 februarie 2017, 8:16

sa ne spuna fugarul asta de ce a asigurat echipa cu 4 mil euro?! in momentul cand au preluat-o au promis ca vor investi 10 mil euro in 5 ani!!! in schimb ce a facut?! a bagat-o in faliment!!!! ei cica sunt miliardari! sunt *** de rand care s-au bucurat la cateva milioane de la un club mic! sa le fie rusine tuturor!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Traian  •  22 februarie 2017, 8:28

*** Raducan vine doar unde e ceva de muls. ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

EUEU  •  22 februarie 2017, 8:49

Ce am inteles eu din acest interviu este ca FCO Otelul a incasat 22 mil euro de la uefa si drepturi de difuzare si a falimentat pentru ca a facut cateva plati de 200.000 euro. Pe bune, Adamescu asta junior ne ia chiar de prosti. In primul rand, daca Adamescu asta micu crede ca vom inghiti elefantul (ca tot e la moda)ca tac-su a preluat un club despre a carui inspectie fiscala nu avea habar cred ca ne considera niste prostovani. Da asa-i Adamescu era un filantrop care pe ce punea mana hoteluri, societate de asigurari, etc etc se alegea praful. In plus tac-su preia clubul in sept 2012 adica aproape imediat dupa UEFA etc deci imediat ce intra banii si e vinovat Marius Stan? Pe bune? Ce a fumat asta? Ca o fi participat si el ok dar sa ne inchipuim ca Adamescu a preluat managementul si apoi il lasa pe Stan sa le ia banii tre sa fii complet inept sa crezi.

Mihai231  •  22 februarie 2017, 8:52

Am fost convins ca Stan este artigianul principal.. Acum a fugit din Galați.. Dar în acest caz nu exista DNA?

Gheorghe  •  22 februarie 2017, 9:04

un fugar penal..nu putem avea incredere in acest individ pe care justitia il va aresta!

Cosmin  •  22 februarie 2017, 9:18

Bun...adamescu zice ca primele de asigurare erau cele din piata, corecte. Erau necesare? Au toate cluburile astfel de asigurari? Se impuneau in conditiile date astfel de asigurari?

pepeman  •  22 februarie 2017, 9:25

Ce naşte din pisică... Puiul ăsta *** nu face decât să arunce pe piaţă o poveste care să-l scoată pe el *** "documentată" cu nişte hârtii care n-au legătură cu subiectul. De unde şi până unde păcăliciul de Stan e "baron local"?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Fane  •  22 februarie 2017, 9:26

Nu il cred pe Junior,chiar daca ar fi adevarat. De ce spune toate acestea abia acum si nu atunci cand a aflat? E clar o minciuna.

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2017, 9:27

@Fane: ca nu il credeti, e una. Dar ca cifrele din documente sint reale, e altceva. Acele plati au fost facut de la Otelul catre viceprimar, catre Marius Stan. Veti vedea miine ce declara Stan.

spinoza  •  22 februarie 2017, 9:28

Dar juniorul nu spune ca prima grija a lui Adamescu senior a fost *** sa asigure clubul pe vreo 5 miloane de euro! Bani care s-au dus in ASTRA asigurari.Doar, doar scapa de faliment!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marian  •  22 februarie 2017, 9:46

Nici nu merita bagat in seama acest *** Adamescu si familia lui. Cum sa publicati ineptiile unui fugar, condamnat in Romania, ***? Ce credibilitate are *** Zero! Marius Stan a demonstrat atunci cand a fost cazul cu documente unde si cum s-au folosit banii cat timp a fost el Presedinte si chiar a adus documente si despre disparitia lor catre Astra. De numele lui se leaga cea mai frumoasa realizare a acestei echipe si a unui oras intreg iar un criminal precum Adamescu nu va putea niciodata sa stearga acesta realizare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

valentin  •  22 februarie 2017, 9:55

Cum se poate ?!?!? Va mai amintiti ca acest individ a afirmat ca, de cinstit ce a fost, nu mai are nici o oportunitate in Galati dupa ce a pierdut fotoliul de primar ...si prin urmare a trebuit sa plece din oras. M-as bucura , dar as fi sincer uimit in mod placut evident, daca cineva ar face dreptate pentru OTELUL Galati , din care s-au infruptat atatia profitori ..

Foc  •  22 februarie 2017, 10:07

Actionarii Otelului erau 5 directori din Arcelor (pe persoana fizica) !!! *** e mult mai mare pe langa tripleta groparilor (Adamescu-Stan-Bors) 100 de milioane daca erau pe toti i-ar fi halit ***. Un lucru e cert ca Stan si-a imaginat ca vine Adamescu din urma si investeste si se pierde urma abuzurilor facute de el. Greseala !!!! ***t si pe "primar" ca doar el n-aveam nimic de pierdut (avea o boala incurabila)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gioni  •  22 februarie 2017, 10:09

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dan  •  22 februarie 2017, 10:15

Nu prea inteleg cum puteti da credit unei persoane condamnate in Romania si care se ascunde in alta tara ! Cum vreti sa ajutati la educatia acestui popor ? Toti infractorii sint pe sticla, mindri nevoie mare !

Bucur Loredan  •  22 februarie 2017, 10:16

Cum să cumperi un club fară să ceri inainte de cumpărare un audit,sunt baliverne.Cred că au falimentat Oțelul in cârdașie și acum ne aburesc.Așa se intâmpla când o țara este condusă de clanurile mafiote, apărute și susținute politic.Nu știu și nu ințeleg cum acceptă românii să lucreze pe un salariu de 250 E,când ar putea să aleagă orice țară din C.E.Nu vreau șă mai introduc politicul in discuție dar spun doar atât:”TRĂIASCĂ COMUNISMUL DIN ROMÂNIA anului 2017.Cu respect pentru echipa TOLO.

Isacstelu  •  22 februarie 2017, 10:17

Cristi Munteanu ( babicu ) 16 600 eur solda lunara ;) cand echipa era deja in fibrilatii si retrograda !! Cu 10 mii Narcis Raducan a scapat evhipa de retrogradare !!

Marian  •  22 februarie 2017, 10:17

Cifrele din care documente Tolontane? Nu este decat o lista in Excel fabricata de angajatii lui Adamescu dupa ce acestia au preluat clubul. Si chiar daca ar fi reale, ce ti se pare neclar? Marius Stan nu trebuia sa fie si el platit pentru munca lui si nu una oarecare ci pentru faptul ca a castigat acfel titlu si a adus onoare unui oras intreg? Presedintii de club nu sunt platiti? Omul si-a luat imprumut de la banci punandu-si propria casa gaj doar ca sa poata plati salariile jucatorilor atunci cand nu veneau bani de nicaieri. Era normal sa isi traga acum imprumutul inapoi. Si apoi el e aici, nu a fugit si nu fuge nicaieri si nimeni nu l-a incriminat si nici macar nu l-a dat in judecata pentru absolut nimic. Pe cand cei care au falimentat clubul, unul e mort in puscarie iar altul condamnat definitiv si fugar. Deci despre ce vorbim?

Cristian – SAN FRANCISCO  •  22 februarie 2017, 10:18

OK, dar pana la urma de fapt ce a asigurat firma de asigurari?!!!... si pe ce bani, pe 5.000.000 de Euro....pe bune ?! Stan cu siguranta are mana bagata pana la cot dar nici plodul asta care face pe exilatul in Anglia nu e usa de biserica, ca doar aschia nu sare departe de trunchi.... asa tata , asa fiu..... chiar are impresia ca toti sunt prosti si numai el e destept.

costin  •  22 februarie 2017, 10:19

daca e asa corect asta micu´, de ce se ascunde in anglia?

Marian  •  22 februarie 2017, 10:21

Cifrele din care documente Tolontane? Nu este decat o lista in Excel fabricata de angajatii lui Adamescu dupa ce acestia au preluat clubul. Si chiar daca ar fi reale, ce ti se pare neclar? Marius Stan nu trebuia sa fie si el platit pentru munca lui si nu una oarecare ci pentru faptul ca a castigat acfel titlu si a adus onoare unui oras intreg? Presedintii de club nu sunt platiti? Omul si-a luat imprumut de la banci punandu-si propria casa gaj doar ca sa poata plati salariile jucatorilor atunci cand nu veneau bani de nicaieri. Era normal sa isi traga acum imprumutul inapoi. Si apoi el e aici, nu a fugit si nu fuge nicaieri si nimeni nu l-a incriminat si nici macar nu l-a dat in judecata pentru absolut nimic. Pe cand cei care au falimentat clubul, unul e mort in puscarie, avocatul s-a sinucis, judecatoarea e si ea la parnaie iar altul condamnat definitiv si fugar. Deci despre ce vorbim?

George  •  22 februarie 2017, 10:25

Salutare. Domnule Tolontan tot respectul pentru ceea ce ati facut si faceti. As vrea sa se afle adevarul despre cum a falimentat probabil cea mai iubita echipa din Moldova si anume FC Otelul Galati. De ce nu spune domnul Adamescu si despre mutarea sediului clubului in Bucuresti? sau despre asigurarea echipei cu 5 milioane de Euro? Vinovatii sa dea cu subsemnatul la institutiile statului. Respect si Forta ASC Otelul Galati

emil  •  22 februarie 2017, 10:25

Foarte bun articolul ... Felicitări...Întrebarea mea este de ce DNA Nu intervine???Sau sunt și alte persoane importante băgate in această afacere...

Radu C.  •  22 februarie 2017, 10:29

Adamescu a cumparat Academia Catavencu. S-a ales praful de ea. A cumparat Otelul Galati, s-a ales praful de echipa. A detinut Astra Asigurari, a falimentat-o. Pe cine pacalim noi aici? Nu cumperi un club de fotbal fara sa intrebi si tu, macar, ce cheltuieli lunare au, care este bugetul anual necesar pentru un club de fotbal... Ori chiar nu se pricepea la investitii si doar a avut noroc in viata, atat cat l-a tinut, ori suntem luati de prosti :) Oricum nici cu Stan nu mi-e rusine. Ca a impartit si el cascavalul cu cine a trebuit...

Petrica  •  22 februarie 2017, 10:44

Eu inca astept ca cineva sa inceapa o ancheta in ceea ce priveste campioanele Romaniei la fotbal din perioada aceea de 5 ani cand Romania a trimis 2 echipe direct in Liga. Pana la inceperea acelor 5 ani, in Romania domina Steaua lui Becali, Dinamo, chiar si Rapid intr-o mica masura. Cum Romania a avut dreptul de a trimite 2 echipe in Liga, s-a dat tunul. CFR 3 titluri, Unirea Urziceni si Otelul cate unul. Ultimile 2 sunt deja istorie de ceva timp. Asa cum se specifica in postare, Otelul n-a avut vedete in echipa cu care a castigat titlul, singura vedeta era antrenorul. Atunci cum a fost posibil sa-l castige in timp ce Becali, Borcea si Copos imprastiau cu bani in stanga si-n dreapta ca sa aiba numai vedete la echipe? Ca un facut, dupa ce Romania n-a mai trimis 2 echipe in Liga, s-a revenit la normal, adica a reinceput Steaua lui Becali sa castige. Mintea mea refuza sa creada ca FRF si LPF n-au "stiut" nimic despre campioanele din provincie.

mihaiST  •  22 februarie 2017, 10:55

In mod normal, domnule Tolontan, trebuie justificate cheltuielile clubului. Inteleg ca au existat venituri de 22 mil de euro in anul castigarii campionatului. De acord, dar care erau cheltuielile medii ale clubului? Apoi, deciziile de management au o explicatie reala si sunt legal validate? Sumele cheltuite pot fi probate cu documente? Daca da, au fost supraevaluate cheltuieli si/sau venituri? Exista niste legi care trebuiau respectate, achizitii aprobate etc. Toate platile trebuiau verificate, nu e atat de greu. Ideal era un audit extern Si, mai mult, Sa existe un audit intern subordonat consiliului de administratie. Cu mai multe astfel de detalii tehnice, am putea pricepe ce a fost acolo. Si vinovatii Sa plateasca!

Andrei F  •  22 februarie 2017, 11:05

Matematuca spune ceva dar logica?... Pai logic este ca Stan sa fie vinovat daca a facut ceva diferit fata de alt conducator de fotbal,de banii dati pe acelasi lucru de un alt club in acea perioada,lucru usor de aflat ...Altfel...cantonamentele nu costa peste tot,terenurile nu trebuiesc ingrijite,fotbalisti nu trebuiesc cumparati sau sa se acorde primele de obiectiv,conducatorii nu stim de la Burleanu ca primesc prime mai mari ca jucatorii?... Adamescu Jr. la fel...sa vedem daca banii de asigurari a fost ca la toate cluburile,si...nu ar fi Adamescu primul care descopera dupa ani datorii ascunse...Si aici sunt ex. Rapid,Dinamo...Deci haideti sa comparam ce este de comparat...Altfel ni se va servii ca ieri un Dragnea ca un rau absolut dar care este batut de la distanta de un Ciolos care ne introduce in dormitorul matrimonial...

daniel  •  22 februarie 2017, 11:12

afacere clara si clasica de tip seku - romania...si marius stan si niculaie cu astra lui cu tot si alte personaje, tot pe calapodul vechii securitati au factu afaceri...cica, zice unul: cum, nicio legatura cu dragnea ??? ..ehei, cum sa nu..stai sa vezi ca exista destule legaturi cu partidul lui dragnea, *** ***...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Caesar  •  22 februarie 2017, 11:15

N-am vazut pe nimeni aici,sa spuna,cum a castigat Otelul Galati ,campionatul ? O echipa mediocra,de locul 10-12 ,brusc castiga un campionat ,apoi in urmatorul sezon se reaseaza la locul sau...

razvan  •  22 februarie 2017, 11:16

Buna ziua, Nu am citit tot articolul, nu sunt fan Otelul, Adamescu sau Stan ... Dar mi se pare funny ca niste oameni ca Fam Adamescu cu experienta in afaceri sa decida sa intre in acest fel de deal fara sa cunoasca toate detaillie financiare ! Se face un due dilignce financiar , se verifica contractele , se cere certificat fiscal de la ANAF - adica , nu cumparam rosii din piata . Daca crezi ca sunt contrate paguboase , salarii prea mari and so on CINE TE PUNE SA INTRI INTR O COMPANIE.!!??? Nu cred ca au facut asta fara vre un interes , dar este amuzant declaratia DL Adamescu , si probabil si ce de maine a Dl Stan va fi la fel. Intrebarea este unde sunt banii - este greu sa i faci sa dispara fara sa lasi urme si inrgistrari contabile. Oricum este o situatie tipica pentru Romania - banii s au dus , nu stim unde , nu stim cine e de vina ! Multumesc,

m35m3r  •  22 februarie 2017, 11:22

ca de obicei adevarul e undeva pe la mijloc...*** Adamescu si Stan cat au putut in dulcele stil "romalesc"...au bagat un club de traditie in faliment si acum nici usturoi nu au mancat, nici gura nu le miroase...arunca vina de pe unul pe altul...pana la urma, ei si au luat banu', inafara de cate un articol razlet in cate un "cancan" sportiv nimic nu se intampla pentru ca cei care ar trebui sa investigheze cu adevarat ***...tara asta e corupta pana in maduva oaselor...."lasciate ogni speranza voi ch'entrate"...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dragos  •  22 februarie 2017, 11:29

Ce zice baiatu' magnatului, cu prima catre Stan, de 30.000 de euro, pe care zic ei ca I-au platit-o, conform documentului prezentat, e acordata in 2005, nicidecum in perioada in care ei preluasera echipa sau imediat anterior preluarii...

cpt.ahab  •  22 februarie 2017, 11:35

Fugarul roman Alexander ne ia de fraieri. Poate ne explica si de ce s-a sinucis la metrou avocatul familiei sale. Ma gandesc ca tot din cauza lui Marius Stan. Famiglia Adamescu a falimentat tot ce a atins, iar acum vine romanul Alexander sa ne aiurasca in privinta preluarii unui club de fotbal fara un audit si cu conturile burdusite cu bani de la UEFA. Marius Stan e om de fotbal, a jucat la Otelul, a condus clubul foarte multi ani, l-a dus in cupele europene si a castigat titlul, iar romanul Alexander sugereaza ca acesta si-ar fi ucis cu sange rece copilul de suflet. Ca sa vezi tarasenie!

ovialex23  •  22 februarie 2017, 11:35

Adamescu + Stan = ***. Stan a cumparat titlul national si marea parte din banii incasati *** ( ***). Cu un milion de euro, Stan si-a cumparat scaunul de primar. Iar Adamescu a stiut ce cumpara. C***. ***. Marea Britanie fiind (inca) membra UE ca si Romania, l-ar fi trimis pachet inapoi la prima solicitare din partea politiei romine. Iar clubul Otelul Galati a fost "capra" tuturora.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Nicu  •  22 februarie 2017, 11:40

Tolo, stiu ca anchetele tale s-au dus uneori mult mai departe de lumea sportiva. Daca vei fi vreodata curios, poti sa anchetezi toate investitiile din Galati din perioada in care Stan a fost primar, si cum zecile de parcuri facute de dumnealui *** Si sunt tare curios cum de DNA Galati care exista acolo de ani de zile se ocupa numai cu anchetarea celor din Braila :-)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Matei  •  22 februarie 2017, 12:18

naiv Adamescu asta, saracu', l-au pacalit toti.

Fere  •  22 februarie 2017, 12:30

@ Cătălin Tolontan. Locuiesc in Turcia şi nu am acces la ediția print de mâine în care va apărea declarația lui Stan. Aş vrea să citesc întrucât sunt foarte interesat. Opțiuni? Mulțumesc.

Ardeleanul  •  22 februarie 2017, 12:34

Si Adameștii, și Stan *** pentru ceea ce au făcut echipei. Ambele ˝grupări˝ îs vinovate!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

StefanCM  •  22 februarie 2017, 12:38

Din cate inteleg din articol, la unele intrebari domnul Adamescu Jr. ocoleste raspunsul, iar la altele da vina pe altii, si atat. Avand in vedere antecedentele tatalui cu sifonoarea de bani din firme si problemele lui cu justitia, tind sa cred, intr-un procentaj foare mare, ca minte/deformeaza adevarul/ascunde adevarul. Daca tatal lui era un mare filantrop recunoscut pentru probitatea lui in afaceri discutia era alta. E posibil sa gresesc, si cred ca in mod sigur si Stan are o parte din vina. Eu inca tot nu pot intelege cum pot patronii falimenta firme si sa ramana cu banii scosi pe parcurs in buzunar. Ca atunci mi se pare afacerea perfecta. Nu trebuie sa lucrezi pe profit, trebuie sa lucrezi la zero, si sa nu platesti taxe si datorii, care constitutie plusul. Il scoti din firma, si cand se umfla balonul, poc, faliment. In felul acesta poti avea preturi mult mai mici decat competitia, pentru ca tu nu lucrezi la profit, sau hai sa zicem, tu lucrezi la un profit minimal.

valy  •  22 februarie 2017, 12:57

bravo Tolo ! multumim ca incerci sa afli adevarul . In Galati toata lumea stie ca Marius Stan a distrus Otelul , acesta reusind performanta unica sa distruga 2 echipe de fotbal tot el a desfiintat-o si pe Dunarea Galati pe cand era primarul Galatiului , acest om M.S a figit din oras de frica oamenilor , pe timpul cat a fost primar numai achizitii paguboase a reusit pentru oras un simplu exemplu este cumpararea unor puieti de salcam cu 1500 lei bucata cand pe piata costul real este de 60 de bani . un om care traieste numai din minciuni sper intr-o zi sa intre si DNA -ul in el sa-l trimita sa "scrie o carte ".

utraian  •  22 februarie 2017, 13:01

Suntem tara tuturor posibilitatilor, a tunurilor de tip Caritas si FNI, cu dosare solutionate dupa 17-20 de ani. In fotbal de ce-ar fi altfel? Fotbalul privatizarilor nerecunoscute si a echipelor campioane ai caror bani pur si simplu se evapora dupa 2 ani, sub ochii autoritatilor. In fapt: suporterii diverselor echipe nu trebuie sa-si faca griji in privinta viitorului echipei, daca echipa se bate penru evitarea retrogradarii. Grijile trebuie sa apara atunci cand echipa castiga campionatul, pentru ca sunt sanse mari sa dispara subit tot: si patron, si bani si echipa. Chiar credea cineva ca a fost lucru curat ca Otelul sa intre in faliment la scurt timp dupa ce a luat campionatul?

Sabin  •  22 februarie 2017, 13:01

https://ziaruldeinvestigatii.ro/blog/posts/management-coroziv-la-otelul-ii-cum-a-tocat-marius-stan-banii-campioanei Catalin, din 2012 am scris despre ingineria cu baza Ancora, deci nu cred ca dl Adamescu nu era la curent...

ss  •  22 februarie 2017, 13:17

E incredibil cum se incearca denaturarea adevarului, fiul groparului Otelului are tupeul sa vorbeasca chair daca FAPTELE DOVEDITE SUNT URMATOARELE: - OTELUL A INTRAT IN INSOLVENTA IN 2013 AVAND IN 2012 PROFIT -JUDECATORUL CARE A DAT ACEASTA DECIZIE E ASTAZI IN PUSCARIE -GROPARUL ADAMESCU A SFARSIT IN PUSCARIE -FIUL LUI ADAMESCU SE SUSTRAGE JUDECATII IN ROMANIA Tolontane comenteaza cifrele si vezi ce e probleme ar fi aici, daca gasesti vreo problema fa o plangere penala sa vedem daca DNA vede ceva cu probleme aici, sa mentionezi suspect ca Sarghi a primit 80.000 euro pt. a semna o prelungire de contract e din zona penibilului, cere parerea Arcelor Mittal Galati o multinationala fosta proprietara a clubului si care a predat clubul sa vedem daca au ceva dubii din perioada in care l-au avut angajat pe M.Stan. Se va dovedi um mare fasss ce insinuezi tu aici catre un public neavizat, *** frustrat si cu scoala de ura absolvita de la primii care au inaugurat-o ***, prin zona aia ai activat si tu, ai primit bani frumusei in perioada aia!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

emg  •  22 februarie 2017, 13:33

ce vrajeala are omu asta in el, nici n-am putut sa citesc o treime din interviu.

Neagu florin  •  22 februarie 2017, 13:45

Bravo tolo te rog fa lumina in acest caz pentru ca noi suporterii am suferit foarte mult.

Neagu florin  •  22 februarie 2017, 13:50

Bravo tolo urmareste in continuare acest caz ,vinovatii sa plateasca

Comentează