CRIZA DIN FARMACII: E-mailuri care demonstrează cum marii distribuitori livrează, în mod intenționat, mai puține medicamente, exact din cele necesare pacienților!

Ca să le livreze în proporție de 30% ceea ce cer oamenii, Farmexpert obligă farmaciile să ia 70% dintre medicamentele scumpe sau care se vând greu. Într-un raport oficial, se recunoaște că practica e generalizată!

miercuri, 22 februarie 2017, 3:38

 

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Premierul Sorin Grindeanu vizitează, ieri dimineață, Ministerul Sănătății.

Apoi, împreună cu ministrul Florian Bodog, iese la declarații.

-Am discutat câteva probleme foarte importante.

-Care anume, domnule prim-ministru?
De exemplu, lipsa medicamentelor din farmacii. Mi se pare cea mai gravă situaţie

-Ce ați făcut?
-Ministerul Sănătăţii a fost notificat în ianuarie anul trecut pe lipsa anumitor medicamente şi nu s-a luat nicio măsură.

Farmaciștii sunt primii care află nemulțumirile oamenilor

Imediat, Vlad Voiculescu reacționează și spune  că ”Domnul Grindeanu întrece limita nesimțirii și a ridicolului să spună că nu am luat nicio măsură pentru lipsa medicamentelor”.

Reacția actualilor și foștilor guvernanți vine pe fondul nemulțumirii tot mai mari a farmaciștilor, care preiau reproșurile și nemulțumirea oamenilor ce le intră în prăvălii.

Ei sunt semnalul cel mai bun că ceva important se petrece la contactul dintre pacient și medicament.

”E-mailuri care arată una dintre cauzele crizei medicamentelor”

La începutul lui 2017, criza medicamentelor apare într-o gravitate sporită.

Această situație nu e una nouă și, într-un fel sau altul, toate guvernele din ultimii cinci ani au încercat să o rezolve.

N-au reușit, deși uneori situația s-a ameliorat temporar.

”Unul dintre motivele crizei se găsește în aceste e-mailuri”, spune un om din sistemul sanitar.

2,77 miliarde de euro a fost cifra de afaceri a distribuitorilor de medicamente din România în 2015, conform Forbes

El oferă ziarului corespondența dintre unul dintre lanțurile mari de farmacii și distribuitorul de medicamente Farmexpert.

Pornită ca o afacere autohtonă și primind între timp un mare investitor de afară, Farmexpert reprezintă a doua firmă ca dimensiune de pe piața românească.

Corespondența este una proaspătă.

De trei săptămâni.

”Puteți arăta publicului una dintre cauzele pentru care nu ajung medicamentele!”, spune omul.

Chiar dacă este un schimb de e-mailuri comerciale secrete între două companii private, Gazeta a decis să-l publice pentru că dezvăluirea  răspunde interesului public.

”Te rog să onorezi necesarul”

Marți, 31 ianuarie 2017, la ora 13:08, un lanț de farmacii cere de la distribuitorul Farmexpert:
”Bună Sorina,

Te rog să ne onorezi necesarul de mai jos.

Arimidex 1 mg – 3, Atacand 16MG – 50, Atacand 8MG – 50, Betalok Zok – 480…”.

Și lista de medicamente cerute de către farmacie continuă.

Sunt zeci de mărci, de la diverși producători pharma, toate distribuite de Farmexpert.

”Conform politicii FXP, Farmacia trebuie să achiziționeze…”

Răspunsul angajatului de la Farmexpert vine imediat, pe e-mail, la  ora 13:14.

anonimizat

”Aceste produse se vor factura mâine. În acest moment pentru a duce procentul de deficitare la 30% conform politicii FXP, Farmacia trebuie să achiziţioneze de 200.000 RON”.

Sursa explică: ”Medicamentele deficitare sunt cele pe care pacienții le cer în mod prioritar în farmacii. Medicamentele de care au cea mai mare nevoie, care sunt mai ieftine, mai căutate”.

”Lanțurile de distribuție condiționează farmaciile. Ca să le dea 30% medicamente deficitare, le bagă pe gât și 70% medicamente, vitamine, suplimente alimentare și altele care se vând mai puțin. Farmaciile nu au însă atâția bani și așa iau mai puțin și din medicamentele căutate. E o pârghie prin care apare criza de medicamente” Sursă a Gazetei, interpretând e-mailurile

Politica ”medicamentelor deficitare” este binecunoscută de către autorități

Acesta nu e un e-mail rătăcit.

Potrivit documentelor statului român, asistăm la un fenomen.

Într-un raport de 500 de pagini al Consiliului Concurenței din 2015, consultat de Gazeta Sporturilor, apare exact termenul din e-mail, ”medicamente deficitare”, termen care ar fi aplicat de ”majoritatea distribuitorilor”!

”Una dintre problemele semnalate de farmacii”, scrie Consiliul Concurenței în raportul său oficial, ”este că, în cazul majorității distribuitorilor, livrarea medicamentelor ”deficitare” este condiționată de achiziționarea unui volum mult mai mare de medicamente pe care farmacia nu le dorește și nu le-ar comanda dacă nu ar fi nevoită”.

Această practică nu este singura în defavoarea clientului final, bolnavul în cazul medicamentelor.

Numai una din 5 farmacii spune omului că există un medicament mai ieftin!

Doar 23% dintre farmacii prezintă pacientului alternativele mai ieftine, au recunoscut ele în investigația făcută de Consiliul Concurenței

Conform aceluiași raport, care investighează diverse aspecte ale pieței, pacientul este lezat în foarte multe feluri.

Condiționate să cumpere, la pachet, produse ieftine și scumpe, farmaciile încearcă să le vândă oamenilor și pe cele scumpe.

Numai una din cinci farmacii indică bolnavului că există și un medicament mai ieftin decât cel cu care vine pe rețetă.

Asta recunosc chiar farmaciile. Că nu lucrează în folosul clienților decît într-o mică proporție.

Și, deși în România, pe rețetă ar trebui să se prescrie doar substanța activă, nu medicamentul sau farmacia, Consiliul Concurenței a descoperit un lucru comun, pe care oamenii îl cunosc.

Documentul consemnează că ”aproape jumătate dintre farmacii au afirmat că pacientul primește din partea medicului prescriptor carduri care beneficiază de reducere doar într-o anumită farmacie, pacientul fiind astfel direcționat în alegerea farmaciei”.

46% dintre farmacii au recunoscut că medicul își direcționează pacientul către o anume farmacie

O singură farmacie din Iași a vândut de două ori mai mult decât restul de 385!

Rezultatul direcționării?

Farmaciile favorizate prosperă, iar celelalte suferă.

În județul Iași, de pildă, o singură farmacie din totalul de 386 a decontat 69% dintre medicamentele pentru cancer decontate prin Programul Național de Oncologie!

Raportul vine cu exemple similare din mai multe județe.

Farmaciile neprivilegiate nu-și mai permit să cumpere 70% medicamente ”nondeficitare” și 30% medicamente ”deficitare”.

„În anii trecuți, o dădeai cumva la capăt. Te bălăcăreai cu distribuitorii, te certai, dar ajungeai cumva la capăt, măcar la un 50%-50%. Acum ți se bate obrazul și ți se condiționează pe 70%-30%, iar oamenii rămân fără medicamente și dau vina pe noi, pe farmacii”.

Toți se descurcă, pacientul suferă

Așa cum reiese din investigație, criza este întreținută, voluntar sau involuntar, de toți participanții de pe piață: producători pharma, distribuitori, farmacii, medici.

Consiliul Concurenței sesizează ”poziția dominantă a producătorului”.

Un lucru e cert în perpetuarea sa: afectat este pacientul.

Iar cel mai profund este lovit pacientul vulnerabil, care are stringentă nevoie de un medicament și care nu deține mijloace financiare.

”Consiliul Concurenței recomandă distribuitorilor stoparea practicii de vânzare a medicamentelor sub formă de pachete și onorarea comenzilor farmaciilor așa cum sunt acestea realizate” Raportul CC din 2015

”Accesul la medicamente să rămână transparent și nediscriminatoriu”

Prin e-mail, există dovada concretă a practicii.

Prin raport, există confirmarea că asistăm la un fenomen.

Ce se poate face?

Toate aceste practici comerciale sunt în afara sau la limita legii.

Oricum, ele sunt, așa cum susține și Consiliul Concurenței, împotriva sensului industriei farmaceutice, acela de a se asigura că ”accesul la medicamente trebuie să rămână transparent, nediscriminatoriu și eficient”.

În Legea Sănătății din România se precizează clar că toate companiile de pe lanț, indiferent că sunt producători, distribuitori sau farmacii, au obligația ”de a face un serviciu public de aprovizionare cu prioritate a pieței naționale”.

Farmexpert, prima reacție: ”Nu asta e politica noastră”

Contactată de ziar, conducerea Farmexpert a precizat că va oferi o explicație pe larg în câteva zile.

Iulian Trandafir. Sursa foto: Cronica Română
Iulian Trandafir. Sursa foto: Cronica Română

”Ne cerem scuze, deocamdată suntem într-o acțiune, dar ne vom crea cât de curând disponibilitatea, pentru că e important să explicăm oamenilor”.

Două lucruri a comunicat oficial până în acest moment directorul general al Farmexpert, Iulian Trandafir:

  1. ”Vânzarea la pachet nu este, în niciun caz, politica companiei noastre. Mai avem probleme, dar îi concediem pe cei care fac acest lucru!”.
  2. ”Situația de pe piața de medicamente este, într-adevăr, presantă. Ca distribuitor, primim mai puține medicamente decât comandăm și suntem nevoiți să le împărțim între farmacii”.

Comentarii (71)Adaugă comentariu

EO  •  22 februarie 2017, 15:51

Trăim niste vremuri în care oamenii sunt tratati precum îs tratati câinii, iar câinii îs tratati precum ar trebui sa fie tratati oamenii. Iar oamenii se comporta ca atare.

EO  •  22 februarie 2017, 15:52

Domnule Tolontan, va pot conduce în anchete la nivel de EU care sa demonstreze ca exista aceleași probleme, probleme de acest tip, peste tot în Uniune. Fie ca e vorba despre Danemarca, fie ca de Germania sau Anglia. EU chiar este o noțiune utopică.

Mat  •  22 februarie 2017, 15:53

Hai cu manipularile!Poate reusim sa acoperim subiectul Iohannis.. ***..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Un prost  •  22 februarie 2017, 16:06

Intreb si eu ca prostu ... Farmaciile de ce nu cumpara si de la alti distribuitori atunci ? Nu mai sunt altii sau ce ? Cum vine asta, noi vrem sa cumparam anumite medicamente si nu sa gaseste cineva sa ne vanda ? :)

EO  •  22 februarie 2017, 16:08

Pur si simplu nu înțelegeți în România că în lume asa merg lucrurile. Abaterile de la regula înseamnă profit, care înseamnă afacere, care înseamnă locuri de munca. Toată lumea e fericită. Da, stiu, omenirea este un lucru fundamental greșit. Sunt pus la pământ de aceasta realitate, dar este o REALITATE.

PastilaRece  •  22 februarie 2017, 16:23

Facultatea de farmacie a ajuns sa tina de ASE, calificand agenti de vanzari in halate albe la ghisee de farmacii. Invariabil (recent, vitamina C, concentrat de 1000) mi s-a oferit optiunea cea mai scumpa, abia dupa insistente si cautari nervoase, primeam optiuni mai ieftine, uneori. De cele mai multe ori, cele ieftine "nu exista" la farmacii. Comisioanele ucid! Spagile ucid rapid. Preturile cresc de zeci de ori pe lant, de la producator la raftul farmaciei. Mass-murder (adica murdar si in masa :-)

GeiDi  •  22 februarie 2017, 16:23

Draga domnule Tolontan, nu pot decat sa-ti confirm aceasta practica. Sunt de-al sistemului, asa ca ma pot pronunta in acens sens.

Luca  •  22 februarie 2017, 16:29

Nu sunt din domeniu , nu sunt familiarizat cu subiectul , DAR , daca citesti cifrele firmelor pharma ramai uimit ! Majoritatea firmelor de distributie a medicamentelor au avut o crestere fabuloasa ! FABULOASA !!! Nu cred ca exista un alt domeniu in care firmele sa aiba asa o crestere fulminanta !!!

StefanCM  •  22 februarie 2017, 16:40

Tata ia vreo 15 pastile pe zi plus insulina, mama doar vreo 4, bunicile impreuna vreo 30, sora vreo 3, dar rare. Daca nu ai bani esti mancat in unele situatii, mai ales daca e vorba de un medicament a carui lipsa are efecte negative rapide si radicale. Te duci cu masina de urgenta dintr-un judet in altul si dai telefoane ca sa te rezolve careva, te milogesti de parca ceri ceva gresit, si tu esti de vina. EO spune ca e la fel si in vest, si ca asta e normalitatea. Si probabil e plin de porci zburatori prin vestul salbatic, si noi trebuie sa credem ca e normal asa, e normal sa fie coruptie, e normal sa furi, e normal sa inseli, cica asa e peste tot. Mai scutiti-ne, ca nu traim in copaci, vedem si noi cum stau lucrurile. Porcariile astea exista si in vest, si peste tot in lume, dar in tarile civilizate sunt exceptia de la regula. La noi e regula, si exceptiile de la regula sunt lucrurile care functioneaza.

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2017, 16:41

@StefanCM: aveti dreptate, cel mai periculos ar fi sa credem ca noi traim aici si acum normalul. Si sa-l acceptam. Sa-i invatam pe cei de dupa noi ca asa se fac lucrurile. Nu, nu asa se fac!

Pic  •  22 februarie 2017, 17:03

Si mai e un aspect: tot pentru a controla piata, marii distribuitori si-au creat propriile lanturi de farmacii (marile branduri) pentru ca acolo isi pot impune aceasta politica la liber, nu trebuie sa forteze pe nimeni sa ia si medicamentele scumpe. Priviti in Bucuresti cum toate farmaciile independente au disparut. Nimeni de la consiliul concurentei nu a urmarit fenomenul si nu a vrut sa vada cauzele.

Mq  •  22 februarie 2017, 17:28

Trebuie sa se sesizeze Militia si sa ii insfasce

andrei  •  22 februarie 2017, 17:45

Domnule Tolontan, Stiati ca sunt unele femei gravide (din ce in ce mai multe) care au anumite probleme genetice si pierd copiii din burtica ? Stiati ca aceste probleme au legatura cu trombofilia si exista o injectie numita clexane care le ajuta ? Stiati ca in anul 2016 acest medicament injectabil se gaseste din ce in ce mai rar ? Sunt femei gravide care ajung aproape de disperare ca sa gaseasca aceasta injectie care se gasea inainte relativ usor. Cercetati va rog si cazul acesta, al clexanului de 0,4 in special.

Bicu  •  22 februarie 2017, 18:14

Sunteti in posesia mai multor emailuri de genul sau doar cele dou prezentate?

Marcel  •  22 februarie 2017, 18:17

Banii,profitu primeaza in ziua de azi.nu mai exista iubire fata de aproapele.***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ioana  •  22 februarie 2017, 18:48

Si eu sunt din domeniu. Informatiile dvs.sunt in mare parte adevarate, insa anumite aspecte sunt .. neclar explicate. De ex deficitarele..nu sunt cele mai cerute. Ele insa merg la export si astfel raman cantitati mici pt piata interna. Consiliul concurentei e parte a problemei.. sunt afirmatii alarmiste si atragatoare de audienta.. adevaruri trunchiate si insuficient explicate... Daca doriti, ma puteti contacta si va dau mai multe detalii.

Marius  •  22 februarie 2017, 19:12

De ce au farmaciile profituri nesimtite? Fiindca toate vand in proportie de 90% "suplimente alimentare"!!! Iar reclama este suftetul comertului! Jumatate din piata publicitara este legata (mai mult sau mai putin) de marii distribuitori de "suplimente alimentare". Dar daca ai o problema cu ele trebuie sa ajungi la doctor, nu la nutritionist!!!!

P  •  22 februarie 2017, 19:24

Subiectul pe care l-ati deschis este foarte nuantat si trebuie sa nu va grabiti sa publicati articole pana cand nu aveti toate datele confirmate din mai multe surse. De acord cu mailul, asa se mai procedeaza, nu as zice ca e regula. O farmacie este o unitate comerciala aparte, special reglementata. Dar asta nu inseamna ca reguli elementare de comert nu se aplica. Cat e o chirie in Bucuresti, cat e salariul unui farmacist, care e profitabilitatea unei farmacii? Iar in relatia cu distribuitorii, cate datorii are farmacia respectiva la distribuitor? De ce nu lucreaza cu altii, poate pentru-ca are datorii si la aia? De ce unele farmaci independente pot sa aduca tot ce exista la distribuitori a doua zi din momentul in care au cerere, poate pentru-ca si platesc la timp respectivele medicamente? De ce o singura farmacie din Iasi da doua treimi din medicamentele oncologice? Poate pentru-ca are o relatie cu medicii, foarte posibil. Poate pentru-ca are pe stoc acele medicamente, mai mult ca sigur. Nu toate medicamentele se vand in toate farmaciile pentru-ca pur si simplu nu e cerere pe ele si sa iti expire un medicament de 300, 3000, 30000 de lei pe stoc nimeni nu vrea asta, mai ales ca returul e o chestiune posibila, dar nu probabila. O problema reala este reprezentata de lanturile detinute de distribuitori. Doua exemple usoare, Help Net de Farmexim si Sensiblu de Mediplus. Din stocul de medicamente pe care cei doi distribuitori il au, exista un procent rezervat lanturilor proprii. Adica daca medicamentul X are o vanzare de 5000 de unitati pe luna national si stocul ajunge la 3000 de unitati in Farmexim si nu se intrevede aducerea unui nou stoc in timp util, acele 3000 de unitati se vor factura doar catre Help Net. Asta e un exemplu cu actori fictivi, procesul este real. Era sa uit, dar datoriile distribuitorilor fata de producatori cui sa le lasam? Ah, si daca medicul (foarte, foarte putini fac asta) directioneaza pacientul catre o anumita farmacii o poate face din trei motive: 1. farmacia respectiva are pe stoc ce a prescris medicul (cel mai adesea), 2. farmacia respectiva are preturile cele mai bune (in privat pot sa va zic cazuri concrete), 3. are o relatie cu respectiva farmacie (foarte rar, anumite specialitati mai predispuse decat altele, in localitatile mici mai frecvent, in comune si sate destul de des).

David  •  22 februarie 2017, 19:25

Este o problema veche, inca din 2007 cand cineva a descoperit o bresa sa faca bani frumosi cu medicamente, asa s-a ajuns la exportul lor. Statul ce a facut? A incurajat acest joc, deoarece ambii jucatori au avut de castigat. Lucrez in sistem din 2003, am vazut si parti bune si mai putin bune, insa credeti-ma unii chiar s-au facut oameni.

Pharma  •  22 februarie 2017, 19:32

exportul este facut de distribuitori (sunt 5-6 distribuitori care controleaza peste 80% din piata iar producatorii sunt cateva sute). Distribuitorii fac export de apeox 600-700 mil eur pe an. Producatorii nu au nici un interes sa aduga medicamente intr o piata in care dupa ca ce au pretul fff mic, distribuitorii le exporta in tari precum Germania in care pretul pt acelasi produs este de 5-6 ori mai mare. Ce producator e fericit ca acel medicament le reduce vanzarea intr o piata de zeci de ori mai mare? Distribuitorii care detin lanturile (mediplus, farmexpert, fildas, farmexim si inca vre o 2-3) sunt cei care au distrus aceasta piata

RA  •  22 februarie 2017, 19:32

Situatia de mai sus se refera la farmaciile independente -(f.i )care au aderat la Alphega. Alphega este o "creatie" a Farmexpert care promite f.i sa le ajute sa ramana independente in fata concurentei puternice a farmaciilor de lant, oferind printre altele fatade noi, mobilier nou, medicamente si consultanta. Doar ca "sustinerea" vine cu un pret: farm tr sa achizitioneze medicamente in conditiile prezentate in articol 30% ce se cere masiv si cam 70% -ce are FXP interes sa vanda-de niste valori impuse pe luna. Farmaciile , cand adera la Alphega accepta aceste conditii contractuale si apoi evident constata ca nu pot sa vanda "pachetul" , adica cei 70%- produse impuse de care nu aveau nevoie. De ce farmaciile nu lucreaza cu alt furnizor? Lucreaza , dar toti fac cam la fel , proportiile difera ; si mai conteaza pt farmacii ca distribuitorii sa fie bine aprovizionati . Si Fxp din pacate isi respecta conditiile din contract, chiar are marfa : numai "bunatati" pt farmaciile proprii, Dona si pt f.independente in conditii mai greu de digerat ca cele de mai sus . Situatia din articol nu are cum sa se refere la o farmacie dintr-un lant cunoscut si Fxp deoarece farmaciile de lant iau marfa in mod direct doar din depozitele de care apartin ( Dona din Fxp, Catena din Fildas s.a)

David  •  22 februarie 2017, 19:32

Foarte interesant articolul.

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2017, 19:34

@P: de acord ca e un subiect nuantat. Dar, in numele acestei realitati, haideti sa discutam pe date. (1) Dvs. spuneti ca ”foarte putini medici recomanda o farmacie”. Datele din raporul Consiliului Concurentei, dobindite din ceea ce le-au spus farmaciile, arata ca ”48% dintre farmacii sunt indicate de catre medici”. 48% nu e ”foarte, foarte putin”. (2) Spuneti ca nu e o regula conditionarea. Acelasi raport sustine ca e o regula si ca majoritatea distribuitorilor o fac. In rest, de acord. Mereu e de munca, nu pretindem ca lamurim noi lucrurile. Dar capacitatea de a evolua a unei societati depinde de capacitatea de a recunoaste faptele cind ele sunt documentate. Si, in acest caz, faptele exista si le-a documentat statul. Noi venim doar cu un e-mail din mai multe pe care le avem (si unde se spune ca e politica firmei). Si cu faptul ca distribuitorul, prin directorul general, nu neaga situatia, ci doar ca ar fi o politica.

Pharma  •  22 februarie 2017, 19:44

Nimeni nu are curajul sa spuna ca adevaratii "baieti destepti" din farma sunt distribuitorii care detin si 50% din farmaciile din Romania (lanturile). media nu va prezenta acest lucru din cauza bugetelor de publicitate alocate de acesti distribuitori ( cum ar fi sa renunte Catena, Sensiblu, Help Net sau mai stiu eu care la reclame?). Trebuie sa fiti constienti ca atata timp cat 6 distribuitorii controleaza peste 85% din piata, aloca bugete de pyblicitate in media care sunt mai mari decat in orice alt domeniu, reusesc sa intoarca din drum legi in parlamentul Romaniei (vezi legea liberalizarii pietii farmaciilor - lege recomandata de consiliul concurentii), aloca bani in campaniile electorale, platesc medicii pt diferite recomandari, atata timp cat se untampla toate astea cum credeti ca pacientii vor avea o sansa? PS Nu sunt angajat al unui producator, nici nu am farmacie, nici la distribuitor nu lucrez, dar credeti ma ca am ajuns sa cunosc fff bine aceasta piata

Cătălin Tolontan  •  22 februarie 2017, 19:45

@Pharma: uite ca azi a iesit la iveala, cu date concrete si confirmate de un raport al autoritatilor, o practica a distribuitorilor, obicei care contribuie la criza medicamentelor. Pas cu pas, zi dupa zi, aflam tot mai multe si oamenii impreuna cu noi. E adevarat ca pharma e primul spender de publicitate in Romania. http://www.paginademedia.ro/2016/11/toloro-reclamele-la-medicamente-23-de-ore-pe-zi-pharma-a-depasit-si-reclamele-la-mancare-in-premiera-peste-17-milioane-de-reclame-intr-un-an. Dar presa isi poate face treaba, ca ea vorbeste pentru oameni, nu pentru companii.

inspector gadget  •  22 februarie 2017, 19:52

Foarte interesante aceste date, totusi as fi interesat sa vad si mailul din partea farmaciei, acesta vad ca nu apare si este descris doar ca relatare. Trebuie sa vedem clar cine sunt cei care sunt in cardasie cu acesti distribuitori. Cred ca oamenii vor sa vada dovezi clare ale acestor actori ce se tocmesc pe spatele romanilor. Asta daca e sa dam crezare unei investigatii independente si nu a unei reglari de conturi.

Pharma  •  22 februarie 2017, 20:01

Daca doriti mai multe informatii si analize ma puteti contacta in privat. Va pot prezenta cateva analize si cifre foarte interesante! Inclusiv ce ar insemna pt statul roman negocierea directa cu producatorii de medicamente in loc sa fie achizitionate prin intermediul distribuitorilor

IT  •  22 februarie 2017, 20:10

Sa știți ca și ceilalți mari distribuitori au asemenea condiționări. In Mediplus, ai 40/60, cu necesitatea de a intra intr-o chestie care se numește programul Respiro, buna/rea nu știm, însă știm este singurul mod in care putem primi și acel 40%, deoarece fără acel program, nu ii vom primi nici pe aceia. Aici in provincie cam astea sunt regulile, nescrise din păcate.

Jokering  •  22 februarie 2017, 20:29

Salut, chiar eram curios cat o sa mai dureze pana cand o sa-ti infigi harponul in Moby ***-ul sistemului de sanatate, nu ca un Ahab deslantuit, ci asa cum o faci, ca un Jiminy modest. Sursa nu a precizat, asa cum banuiesc, ca are in contractul cu distribuitorul anumite clauze de exclusivitate. A primit unele avantaje, discounturi mari sau masina, casa etc,(Reladul, pana sa intre in faliment, oferea apartamente daca te angajai sa cumperi marfa de o anumita suma pe luna/ani) doar ca aceste bunuri le primesti daca si numai daca, tu, lantul de farmacii sau farmacia, te angajezi sa vinzi de o anumita suma pe luna, inclusiv produse farmaceutice greu vandabile. Daca nu-ti onorezi contracrul, nu mai primesti "marfa", daca ai semnat exclusivitate nu mai poti sa suni un alt distribuitor. Pentru ei totul e o marfa, mi-a placut foarte mult cuvantul pravalii, pt ca asta este o farmacie azi. Lacomia este si la distribuitor si la farmacie, sursa sa-ti prezinte contractul pe care-l are cu distribuitorul, ceva e putred acolo daca distribuitorul si-a permis sa-o conditioneze. Cat despre substanta activa, medicul ia si de la X si de la Y si are grija, functie de ce a luat, sa distribuie pacientii catre X sau catre Y, in ecuatia asta intra si farmacia w sau z, dupa cotizatiune, ca sa avem pardon. In apele gastroentereologiei dorm, cand nu manaca, niste montruleti in mal capabili sa te sperie chiar si pe tine cu foamea lor nesabuita.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

IT  •  22 februarie 2017, 20:30

Încă o chestie: un bun distribuitor dar mic, este Bioeel. Nu găsești tot ce e in cei mari, însă are o atitudine buna.

David  •  22 februarie 2017, 20:38

Dpmdv, statul si ministerul sanatatii sint cei vinovati de ce se intampla in sistem. De-a lungul timpului au disparut de pe piata farma depozite importante si aici enumar: Tamisa Trading, Montero, Relad, Adm Farm, Polisano, A&G, Felsin Farm etc....si au mai ramas doar cativa jucatori importanti:Mdp, Fxp, Fxm, Pha,Erph plus cativa jucatori mici de subdistributie. Fiecare vrea o cota de piata din aceasta felie de pizza, insa nimeni nu a facut si nu face nimic. Cati ministri de sanatate s-au schimbat in ultimii ani? Fiecare a facut ce l-a dus capul si *** a continuat. Retete false, dr care au prescris pe naspa, marfa vanduta la negru, despre ce vorbim aici? Baietii destepti au facut bani frumosi, se plimba in super masini, stau in vile luxoase, iar noi oamenii de rand suferim.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

adevarata societate civila  •  22 februarie 2017, 20:50

Agenda "21" va spune ceva?

David  •  22 februarie 2017, 21:55

Din 2017 revine in distribuite Fildas, cine se afla in spatele acestui depozit? Farmacia inimii catena....apoi vine siepcofar....cine este in spatele acestui depozit...? Motorul care a fost la conducerea fxp-ului...iar Compania Nationala Unifarm SA sta cu mainile legate. Concluziile le trageti singuri.

RDV  •  23 februarie 2017, 2:24

Eu cred ca lucrurile cu adevarat grave se vor intampla in cativa ani, atunci cand farmaciile independente vor disparea, cand in Romania vor exista doar farmacii detinute de doua trei companii. Atunci cand cei doi trei proprietari se pot aseza la o masa si se pot intelege sa vanda OTC'urile la preturi de zece ori mai mari. Atunci cand aceiasi doi trei proprietari vor putea sa decida salariile farmacistilor care si asa astazi nu mai depasesc cu mult cateva sute de euro. Politicile de pret ale statului sunt direct raspunzatoare de lipsa de medicamente. Producatorii nu vand cantitati suficiente care partenerii romani. Trebuie stiut ca aceiasi producatori si-au concediat mare parte din angajatii din Romania... Tot grav mi se pare si ca multi farmacisti au plecat sa lucreze in alte tari. Grav este ca toti acesti farmacisti au invatat pe banii statului.., si credeti-ma ca facultatea de farmacie are costuri enorme pentru pregatirea unui student. Nu cred in conspiratii si alte prostii dar este clar ca oameni foarte slab pregatiti au condus acest sistem, au facut experimente prin politicile lor si in final se pare ca a iesit prost.

StefanCM  •  23 februarie 2017, 2:24

Asa, ca o comparatie. In SUA, intre 2014 si 2015 companiile farma au primit amenzi in valoare de 2.4 miliarde de dolari. Miliarde, da. Si un paznic al drepturilor civile ( civil rights watchdog ) ( stiu ca suna aiurea traducerea, dar nu am alta idee ) spune ca e prea putin. Ceea ce e oarecum normal, pentru ca intre 2012 si 2013 au fost amenzi de 8.7 miliarde de dolari . La noi pe cand o sa vedem asa ceva? Proportional evident, ca nu suntem o piata asa de mare ca America, dar oricum sunt convins ca la noi incalcarile sunt mult mai grave, avand in vedere mi-se-rupismul din administratia publica. Vreau sa vad si eu amenzi de 100-500 de milioane de euro anual. Pe farma. Pana le intra mintile in cap. Si asa pe toate segmentele. Castiga si bugetul un ban in plus, si sunt protejati si oamenii de probleme. Ma gandesc ca scaderea de la 8.7 la 2.4 e in mare masura datorata faptului ca lumea s-a ferit mai mult sa mai incalce legea, dupa ce a primit 8.7 miliarde de dolari cadou. Pe minus. Deci e o masura de protectie eficienta.

StefanCM  •  23 februarie 2017, 2:28

Cel mai recent caz care imi vine in minte e cel al medicamentelor folosite pe pacienti din psihiatrie. Fa-le un cadou de 10 milioane de euro pentru ca au pus pe piata un medicament netestat in conditii necontrolate, si da un exemplu pentru alte companii. Si din alea 10 milioane de euro renoveaza o scoala sau doua, ca stiu ca e scump renovatul la stat si nu ajung banii de mai mult, dar macar ai de vreo doua scoli.

Catalin  •  23 februarie 2017, 8:10

@RA Nu mai debita aberatii, FXP nu mai are nicio treaba cu DONA de aproape 5 ani. Sunt 2 entitati diferite care se urasc la momentul actual.

CornelD  •  23 februarie 2017, 8:27

Este un intreg sistem. Cei mai mari distribuitori campioni la contracte cu statul, fac activitate de export. In interiorul firmelor de distributie toate aceste exporturi se 'aranjeaza' asa inca in hartii sa nu para nimic ilegal. Ei isi umplu conturile cu bani, pacientiilor li se ingradeste dreptul la o sansa.

Ionut  •  23 februarie 2017, 8:39

Serios...."sensului industriei farmaceutice, acela de a se asigura că ”accesul la medicamente trebuie să rămână transparent, nediscriminatoriu și eficient”...ca sa-l citez pe Dragnea...***...alooo...ce ati spus acolo e sensul ministerului sanatatii, nu al companiilor. Companiile investesc, cerceteaza, prospecteaza, scot medicamente, le promoveaza....toate astea costa....daca voi aveti incredere intr-un medicament de 7 lei...in conditiile in care dau pe o cafea 10 lei, atunci va place sa traiti periculos. La farmacie se prezinta Dorel....vrea medicamentul ***, il ia de 5 ani si e fericit( plateste la el o coplata din banii lui pentru ca a inteles ca ieftin nu e egal cu bun si pentru ca pe statul roman il doare fix unde sta de sanatatea oamenilor atata timp cat compenseaza cele mai ieftine medicamente) De ce farmacista trebuie sa-i spuna ca e ceva mai ieftin...daca Dorel aia ia de 5 ani?! Poate doar daca are de vandut ieftineala aia....ca si alea ieftine vin la pachet...1+1....2+1...etc. Asa ca ce trebuie sa stie omul e ca daca ia ieftin...ieftina sanatate vor avea....de ce n-au acces la medicamentele "bune" pentru ca statul nu compenseaza mai mult...si pe principiul tara arde babele se piaptana problema noastra de acum e ca dupa reducerea cu 35 % anuntata , ne vom trata cu ciubotica cucului de tensiune, ca ăia oricum pleaca din Romania cu marfa cu tot...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

catalin  •  23 februarie 2017, 9:15

dragii mei, am ani multi in acest domeniu si sa va spun povestea reala: la inceput au fost farmaciile particulare. toate bune si frumoase pana lacomia lor devenise fara margini: le ducea bani la sacosa, le dadeam masini, case, etc in timp ce stateam ca agenti umili in oficinele parfuite ale DOAMNELOR farmacist. cand am intrat eu in bransa aveau tico si matiz; cand am iesit din bransa aveau 'jipane si vile. a trecut timpul si lanturile au investit mult in pregatirea oamenilor, in locatii demne de o farmacie, etc.....au folosit banii reinvestindu-i in afacere si au crescut. acum, particularele tipa pe la colturi ca lanturile le-au incoltit si toata lumea le plange de mila, ca uite dom'le farmaciile adevarate cum mor.....in realitate, foste spagarite de cea mai joasa specie !!!!!!!!!!!! in trecut: bani la plic, bonuri cadou, bunuri scumpe....acum: discount pe facture.....ups, nu mai e bine, lanturile sunt de vina !!!!!!!!!! mi-e scarba de babe cand le vad acum, pentru ca imi aduc aminte cum plangeam dupa incasari cand eram agent. asta-i adevarul, direct de la sursa, domnilor !!!! acuma, legat de subiectul de mai sus: tot statul a dus marjele de profit in jos prin ieftiniri repetate la pastile, intr-o campanie electorala non-stop; asa s-a ajuns la situatia actuala in care farmaciile vechi se vand pe capete pentru ca profitul si spaga au disparut de mult. acum, DOAMNELE farmacist s-au trezit intr-o piata concurentiala in care trebuie sa fii inovativ, nu sa mai astepti plicul cu bani negrii de la distribuitori si lumea lor s-a schimbat peste noapte :)))))))))))

Matei  •  23 februarie 2017, 9:24

"Consiliul Concurenței recomandă distribuitorilor stoparea practicii..." - conform legii sanatatii, ar trebui sa ii oblige si sa ii penalizeze, nu sa le recomande, la fel cum trebuie facut si in alte situatii (de ex. practici de tip cartel). Deci exista toate conditiile, numai sa si aplicam legea si sa punem biciul pe acesti banditi. Ia sa le dea o amenda de cateva milioane de euro, sa vedem ce politica de vanzari mai au!

eu  •  23 februarie 2017, 9:28

Exista o problema in piata. Dar asemenea practici nu ar exista daca volumul medicamentelor deficitare ar fi suficient. Dar din pacate, repetatele ieftiniri au dus la aparitia fenomenului de export paralel. Intra pe o usa si ies pe alta. Ar trebui sa verificati in primul rand in ce procent aceste medicamente raman in tara din totalul importului. Veti ramane surprinsi. Daca tot faceti un demers de cercetare a pietii Pharma: Exista numeroase depozite care au ca principal obiect de activitate aceasta practica. Si nu este un fenomen local. La nivel european exista multe astfel de depozite, inregistrate la forurile europene. Cauati si le veti gasi. La final, pacientul are de suferit. Sunt multe de discutat pe acest subiect si v-as sfatui sa cercetati in profunzime sistemul farmaceutic. Si nu ma refer doar la rapoartele pe care le primiti. Discutati cu medicii, farmacistii, distribuitorii la modul cel mai serios. Duceti acest demers pana la capat pentru a informa corect pacientii. Explicati de ce nu sunt medicamente, de ce ieftinirile nu faciliteaza accesul la medicamente, ba din contra, de ce exista produse in piata care au pret diferit de la farmacie la farmacie....etc. Informati corect si complet.

Cătălin Tolontan  •  23 februarie 2017, 9:29

@eu: asta incercam sa facem, insa suntem constienti ca e mult de lucru, multe surse oficiale si neoficiale de consultat, multi oameni de cautat. Asta si facem, dar va dura, pentru ca lucram in paralel la mai multe subiecte, fiecare presant si important in felul sau. Dupa cum am mai spus-o, in calitate de cetateni dvs platiti deja sume mari pentru ca aceste investigatii sa aiba loc. Stiti unde dati banii? La TVR si RRA. Faceti ceva si, asa cum legitim ne cereti noua, iar noi facem ceea ce depinde de noi, cereti si Parlamentului si conducerilor celor doua institutii sa se apuce de treaba. Au resurse de sute de ori mai mari ca ale noastre! Sigur ca nici pentru ei nu e usor. Pentru ca, in pofida teoriei conspiratiei, jurnalistii nu primesc rapoarte sau rezumate sau analize. Raportul CC, de pilda, este public. Ce primim, intr-adevar, de la angajati sau alti oameni implicati, primim franturi de marturii, e-mailuri, inregistrari. Numai ca ele, exact cum spuneti, trebuie puse intr-un context.

imr  •  23 februarie 2017, 9:44

Ce nu am vazut in articol...nimic de exporturile paralele...notiunea de medicament deficitar vine tocmai de la faptul ca el este exportat masiv si nu ramane suficient pentru acoperirea necesarului intern. 2.de regula , deficitare sunt medicamentele originale de import...deci cele bune si scumpe...deci depozitele nu ti le impun pe astea...ci pe cele ieftine si de care nu a auzit nimeni ..si nici nu le vrea nimeni...

DD  •  23 februarie 2017, 11:33

problemele cu deficitarele au aparut o data cu reducerea pretuluI LA MEDICAMENTE de catre d- l ministru BANICIOIU. VA POT DA MAI MULTE INFORMATII LEGATE DE SISTEM.

Marco  •  23 februarie 2017, 12:14

@catalin (aş vrea să pot spune Cătălin, dar în experienţa aia a ta lungă nu ai descoperit majusculele sau diacriticile)... Tu duceai sacoşe de bani şi "jipane"... micuţule, încearcă un pic să fii realist şi corect înainte să explici altora ce şi cum... nu am nevoie de prea mult timp să observ că probabil ai calificarea profesională de "***" sau "***"... adică hai să îţi explic eu o chestie, faptul că erai tu "agent" e datorat doar calităţii tale de *** uşor *** la rangul de "*** coorporatistă"... Doamnele ălea (sau "babe", cum le numeşti tu dintr-un adâncit complex de inferioritate) sunt cu vreo 15 clase peste orice "agent" de ăsta scos de pe lista *** sistemului educaţional... Cât despre lanţuri, ţi-aş sugera să te uiţi un pic ce înseamnă o farmacie în restul lumii (numa' la noi găseşti farmacii tip "market" prin care te plimbi cu un coş şi tipa de la casă scanează doar) şi să citeşti (mă rog să-ţi citească cineva, că nu mă încred în capacitatea ta de a citi) codul deontologic al farmacistului... apoi să îţi formezi o opinie despre cât de bune sunt lanţurile ăstea pe care le preaslăveşti)... te las cu replicile pe care ţi le repeta probabil profesoara de română în liceu, ca să fii pregătit de viitor şi să te obişnuieşti să le foloseşti: "***?" şi "***?"... toate bune, respect domnului Tolontan şi respect farmaciştilor care mai respectă meseria asta şi nu se vând lanţurilor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

IT  •  23 februarie 2017, 12:54

Toate datele despre exportul realizat si de catre distribuitorii mari, se afla la ANM. In raportarile lunare, toti administratorii societatilor de distributie semneaza in clar ceea ce exporta. ANM este o societate de stat cu date care se pot pune la dispozitiea voastra. Si datele de export, si declaratia pe propria raspundere.

StefanCM  •  23 februarie 2017, 13:15

#IT and @tolo.ro - Daca exista si un astfel de sistem pentru importuri, poate cu ajutorul baietilor care au facut softul care verifica datele din SEAP se poate face un sistem care sa verifice gaurile negre din import/export. Avand in vedere ca baietii cu softul au deja fundatia ar trebui sa fie relativ usor. Si poate se poate face si doar cu exporturile, eu zic ca merita incercat.

IT  •  23 februarie 2017, 18:27

@StefanCM- sistemul ar putea sa functioneze, dacă se si dorește. A fost sintetizat și dezvoltat de echipa lui Vlad Voiculescu. Este ordinul 1354/2016, publicat in MO pe 29 nov 2026. Acum e in pending in MS, pana și STS este pregătit pentru el. Sigur unii dintre distribuitori au făcut lobby, așa cum au declarat cei de la AD Pharma, pentru a nu intra in funcțiune. Pentru ei acest ordin este un fel de Ordonanța 13, sincer. Dar nu prin aprobarea ei, ci prin tergiversarea aprobării și aplicării.

catalina  •  23 februarie 2017, 20:52

@marco vad ca in afara de gramatica nu m-ai contrazis cu nimic si asta spune totul: esti deranjat de adevar, ptr ca indiferent cum am scris, realitatea indepartata stii si tu prea bine ca ASA ERA....domnule farmacist.... cam cati bani negrii ai luat in "cariera" ta, in care ai plusat la pacient pe gat numai din pachetele de Marfa primite de la distribuitori in "conditii bune" ??? aaa, aud ???? sunteti o generatie de ipocriti ! faceti ceva pe ea de meserie....v-ati imbogatit peste noapte, amigo, numai din spagi care in ultimii ani au disparut, piata a intrat in normalitate...ups, v-ati trezit :))))) si acum jura pe copiii tai ca NU a fost asa !!!! haide.....jura !!!

Comentează