Directorul Farmexpert: „Recunoaștem e-mailul, dar motivul crizei de medicamente este exportul paralel! Se câștigă și 1.600 de euro la o cutie de medicamente”

Iulian Trandafir avertizează că ”medicamentele vor fi tot mai puține dacă statul nu face nimic”

joi, 23 februarie 2017, 6:59

”Nu vreau să mă cert cu nimeni, dar nici nu voi tăcea. E timpul ca ANM să facă publice cifrele exportului paralel de medicamente ca să vedem cine profită și cine se opune opririi lui” Iulian Trandafir, director general Farmexpert

 

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Iulian Trandafir este detestat sau apreciat și, în ambele versiuni, temut.

Dumneavoastră cum ați spune că sunteți? ”Un om care muncește 14 ore pe zi de luni până joi și care speră ca vinerea să muncească doar 10”, spune Trandafir.

Este directorul general al Farmexpert.

Conduce al doilea distribuitor de medicamente al României, cu o cifră de afaceri de 700 de milioane de euro pe an, și tocmai s-a întors de la o întâlnire cu emisarul patronilor.

Tipul cu care s-a întâlnit Trandafir este un expert în public affairs. ”A lucrat înainte la fundația lui Bill Gates”.

2,5 miliarde de euro reprezintă medicamentele vândute anual în România

După o serie de preluări succesive, Farmexpert  ajunge în posesia uriașului lanț mondial WBA, mai cunoscut după marca sa proeminentă: ”Boots”.

Iar acum e doar o coincidență că responsabilul de relații publice al liderului mondial Boots se găsește în România taman în timpul unei furtuni.

Pe de o parte, a explodat criza medicamentelor care nu se găsesc în farmacii.

Și, în legătură cu ea, au apărut în presă e-mailuri în care angajații Farmexpert condiționează farmaciile să cumpere 70% produse mai greu vandabile ca să primească doar 30% din medicamentele vitale.

De aici începe discuția.

”E corect articolul, oamenii noștri au greșit, dar nu am condiționat pe nimeni!”

-Recunoașteți e-mailul pe care l-a publicat Gazeta?
-Da, îl recunoaștem. Am făcut și o cercetare internă. Știm cine l-a dat și ce farmacie l-a primit. Nu e normal felul în care s-a exprimat omul nostru, le-am spus de mii de ori să nu se adreseze așa farmaciilor, dar când ai 150 de agenți nu poți controla niciodată fiecare om. Pe de altă parte, e corect ce-ați scris în restul articolului, însă asta nu e o condiționare!

-Dar ce e?
-E un control al disipării medicamentelor.

Disipare?
-Vă explic. Dacă eu, distribuitor, comand 1.000 de cutii și-mi vin 200, voi face în așa fel încât să le distribui cam peste tot.

500 de milioane de euro pe an este valoarea medicamentelor exportate din cota cuvenită pacienților români

-La telefon ne-ați zis ”două paie la trei măgari”, dar nu v-am citat ca să nu se înțeleagă altceva.
-Puteți să mă citați exact așa. Asta e realitatea: două paie la trei măgari! Dacă asta primesc de la producător, 200 din 1.000 de tratamente, ce pot face? Mă gândesc: am 200 de pacienți pe care pot să-i ajut. Știți ce arată e-mailul acesta? Se întâmplă acum în Anglia că e criză de broccoli. Distribuitorii controlează și dau cote pur și simplu de broccoli.

-Nu vă supărați. Exemplul dumneavoastră funcționează doar cantitativ. Dar natura serviciului dumneavoastră e complet diferită!
-În ce sens?

”Se exportă exact medicamentele noi, bune, vitale”

-În sensul în care, conform Legii sănătății, sunteți obligați să faceți un serviciu public. Toți cei de pe lanțul pharma! Nu e așa legea, să asigurați medicamentele în cotele și în timpul necesare?!
-Corect! Dar ați spus ”toți”. Nu doar noi, distribuitorii, ci și producătorii și farmaciile.

-Așa e. Dar dacă nu faceți asta, dacă e greu sau nerentabil, mergeți în piața de broccoli! Care e misiunea companiei dumneavoastră?
-Misiunea Farmexpert e să asigure accesul la medicamente pentru pacienții români. Înțeleg perfect ce spuneți. Să știți însă că problema reală și cauza unică a crizei nu e controlul pe care-l facem noi pe piața internă, ci exportul de medicamente! Mai corect spus, vânzarea în străinătate, că în Europa comunitară nu se consideră export.

-Vă referiți la faptul că multe medicamente sensibile, în loc să ajungă la pacienții români cărora le sunt dedicate, sunt vândute în străinătate?
-Da, iar medicamentele care pleacă sunt majoritatea vitale! Din cele inovative, foarte căutate și afară. Prețul e acolo cu 50% mai mare, dacă nu pur și simplu dublu.

-Și firma dumneavoastră nu exportă?
-Ba da. Însă foarte puțin în raport cu cât export paralel fac alții. Plus că noi suntem foarte fermi în mod public: să se facă ceva! Să oprim exporturile cu toții, să le controleze statul, să se ia măsuri! Pentru că dacă nu, vă spun sincer că această criză a medicamentelor va continua.

”O cutie de 800 de euro la noi se vinde cu 2.400 de euro în Germania”

-Totuși, de ce exportați dacă îl considerați un fenomen nefast?
-Am fost amendați agravant de Consiliul Concurenței când am semnat un contract cu Bayer că vom distribui produsele doar în România. Pe ideea că îngrădim circulația bunurilor în spațiul comunitar. Noi până atunci nu exportam. În al doilea rând, ca să fim corecți până la capăt, aceste exporturi sunt extrem de profitabile. Am acționari, am o responsabilitate.

-Care nu poate fi înaintea responsabilității față de pacienți. Cât de profitabil e exportul?
-Nu o să dau numele medicamentului, dar cazul e real. La noi costă 800 de euro o cutie, iar în Germania costă 2.400 de euro.

Ia telecomanda proiectorului de pe masă. O retează imaginar cu degetul, pe jumătate. ”Cam așa de mică e cutia. Imaginați-vă. Rezultă un profit de 1.600 de euro la o cutie!”.

Mirela îmi dă cu piciorul pe sub masă. ”Cu trei cutii ne-am scos. Dă-l încolo de interviu! Ne lăsăm de anchete”.

-Tentația firmelor e uriașă, ce poate fi făcut?
-Înainte de orice, să fie făcute publice datele exportului. Există aproape 400 de firme licențiate. Sute dintre ele fac export! Ați început interviul prin a ne aminti că suntem pe această piață cu un rost. Absolut de acord. Dar autoritățile nu au făcut nimic în legătură cu exportul paralel.

-Cât de mare e?
-Nu vă pot spune care e estimarea noastră care rezultă din cifre.

-Nu-i nimic, avem noi una. 20% din piață?
-Se apropie.

-Stați puțin. 20% din tot înseamnă mai mult de 20% din medicamentele care se exportă, că nu se exportă decât cele inovative.
-(Se uită prin noi, refuză să confirme) Aveți în față un om care exact asta cere: să se facă ordine! Prefer să pierd din profit și să fiu pe o piață normală!

1 din 5 tratamente vitale dedicate românilor este vândut în străinătate, neputând să fie înlocuit

”Firmele din străinătate au început să livreze mai puțin din cauză că exportăm”

-În afara exporturilor declarate de distribuitori, puteți garanta că din ceea ce livrați în farmacii nu ajunge și la export?
-Nu putem garanta! Dimpotrivă, avem suspiciuni că pleacă la export. Și acesta e un alt motiv pentru care controlăm ce livrăm, nu dăm chiar tot.

-Se adâncește criza ca într-o spirală?
-Da, asta se întâmplă acum. Vorbim despre moleculele noi, despre medicamentele sub patent, inovative. Știți cum sunt numite aceste medicamente foarte atractive? ”Bombonele”.

-”Bombonele” de sute de milioane pe an. Dar sunt luate, practic, din ce dedică marile firme pentru bolnavii români, la un preț mai mic, că suntem mai săraci. Și noi le vindem mai departe!
– Exact. De aceea s-a și adâncit criza. Pentru că firmele producătoare văd că li se întorc în țările lor, la prețuri mai mici, și ne taie cota, pur și simplu. Cantitatea care ajunge în România scade, exportul crește că e tentant, normal că nu mai ajung la pacienți! Gândiți-vă că o cutie de 500 de euro e 1.000 în Vest. Și iei banii la livrare, nu în două luni ca la noi! Din 20 de cutii pe care le strângi tu, depozit sau intermediar, ai făcut 10.000 de euro. Și o faci săptămânal.

M-a învinețit Mirela!

”Tot acest comerț paralel este legal. Când Ministerul Sănătății l-a interzis, în 2013, singurul lucru a fost să suspende licențele firmelor care au continuat să-l facă. Avea patru firme, pierdeau una, nicio problemă, mergeau mai departe!” Iulian Trandafir

-Adică nici măcar nu e penal să exporți după ce interzice Ministerul Sănătății, ceea ce oricum nu e posibil că e împotriva normelor europene?
-Nu e penal. Acum nu e. Dar asta e o soluție. Pentru că eu, ca firmă mare, nu-mi permit să-mi pierd licența. Alții însă, care au apărut exact în miezul profitabil al acestui comerț, n-au nicio problemă să și-o piardă.

-Tot adunăm cutiile în cap. Dacă piața exportului paralel e de 500 de milioane de euro pe an și obții un profit de 20-30%, aduni vreo 150 de milioane de euro bani ușori! În fiecare an.
-Nu vă comentez aceste cifre.

-Ce șanse sunt să se înfrângă interesele astea enorme?!
-Dacă nu facem ceva, criza va crește. Îmi pare rău, acesta e adevărul.

-Am încheiat interviul. Ne dați și nouă câteva cutii?
-Nu pot. M-au rugat asociațiile de pacienți. Rezolvăm câteva cazuri de cancer.

Rezumatul involuntar al capitalismul românesc: șeful celui de-al doilea distribuitor pharma de pe piață, parte a unei rețele multinaționale, procură medicamente pentru cazuri disperate după ce tot firmele plus autoritățile au adus pacienții la disperare.

 

Citește și: CRIZA DIN FARMACII: E-mailuri care demonstrează cum marii distribuitori livrează, în mod intenționat, mai puține medicamente, exact din cele necesare pacienților!

Comentarii (62)Adaugă comentariu

CM  •  23 februarie 2017, 20:02

Interesant, cum a reușit sa deturneze o problema de CC, condiționarea achiziției, cu exportul, o alta problema. Sau poate intrerviul a permis. Condiționarea exista, și ea, cel puțin in zona noastră este drastică, chiar și de la Farmexpert. Și dacă nu obțin aceasta condiționare, te taie de la porție intr-o zi.

CM  •  23 februarie 2017, 20:11

Un "control al disiparii"...:)). Pai dacă marfa deficitara se poate disipa, de ce nu oferă doar 2 din 10 cutii de deficitare, fără sa te oblige sa cumperi și 30 de cutii de nondeficitare? Este o explicație inexplicabila:)))

Eu, unul  •  23 februarie 2017, 20:32

Ipocrizie....o boala nationala de altfel! Oare ale cui sunt " licentele care sunt sacrificate"?!

Adrian  •  23 februarie 2017, 20:44

Singura chesiune buna (din greseala) in toata treaba asta e ca o majoritate a moleculelor noi si scumpe de fapt fac mai mult rau pacientului decat bine. De la univ Harvard - Centrul pentru Etica: New Prescription Drugs: A Major Health Risk With Few Offsetting Advantages Few people know that new prescription drugs have a 1 in 5 chance of causing serious reactions after they have been approved. That is why expert physicians recommend not taking new drugs for at least five years unless patients have first tried better-established options, and have the need to do so. Few know that systematic reviews of hospital charts found that even properly prescribed drugs (aside from misprescribing, overdosing, or self-prescribing) cause about 1.9 million hospitalizations a year. Another 840,000 hospitalized patients are given drugs that cause serious adverse reactions for a total of 2.74 million serious adverse drug reactions. About 128,000 people die from drugs prescribed to them. This makes prescription drugs a major health risk, ranking 4th with stroke as a leading cause of death. http://ethics.harvard.edu/blog/new-prescription-drugs-major-health-risk-few-offsetting-advantages

Cătălin Tolontan  •  23 februarie 2017, 20:48

@CM: e dreptul fiecaruia sa faca propria ierarhizare a problemelor. Ne respectam interlocutorii. Un interviu nu e un turnir in care ziaristul sa-si arate muschii, ci o conversatie in care noi suntem neinformati :-) si vrem ca, prin dialog, sa va informam pe dumneavoastra in legatura cu ce stie si ce crede omul respectiv.

Clementin  •  23 februarie 2017, 20:53

In articolul asta am citit cu totul altceva, fata de ce trebuia sa urmeze din primul articol. Nu cumva el a fost reporterul? E data rău de gard. Lumea vorbește de condiționări și imposibilitate de achiziție a unor produse ce EXISTA, in stocul de distribuitor, dar sunt condiționate, o problema de CC, și dansul o trece pe export, un dans permis de UE, totuși. Și sa nu uitam ca, ponderile mari de medicamente sunt date tot la distribuitorii mari. Adică ele sunt date la alți distribuitori mai mici, tot de la dânșii.

StefanCM  •  23 februarie 2017, 20:58

"Am fost amendați agravant de Consiliul Concurenței" Unde putem gasi amenzile astea? Sunt curios ce inseamna amendat agravant. Daca era o amenda de 10 milioane de euro sigur aparea in toata presa. "Agravant" inseamna 10 mii de euro pentru al doilea distribuitor ca marime din tara?

StefanCM  •  23 februarie 2017, 21:01

Sunt amenzi auto care cota cateva sute de euro, daca nu mai mult. Pentru o persoana fizica. Daca intamplator o amenda agravanta inseamna 10-50 de mii de euro pentru asa o companie, si lucrul acesta este scos la inaintare de un director sa isi justifice partial actiunile companiei, atunci e o insulta adusa inteligentei. Daca. Pentru ca nu stiu cat de mare e amenda respectiva.

StefanCM  •  23 februarie 2017, 21:06

Gasit. Amenda de 1 milion RON. Aproximativ 200-250 de mii de euro. Destul de sanatoasa.

Matei  •  23 februarie 2017, 21:14

Incetati cu lipsa de medicamente .aveti bani platiti. Nu, muriti; nu vreti sa va platim noi medicamentele? Ce tot vb de export paralele ? Eu daca cumpar marfa din Germania .Italia etc si o export in Africa am interdictie daca sunt firma din ROMANIA ?

Matei  •  23 februarie 2017, 21:24

Incereaza cu mizeriile Invata comert international si pe urma comenteaza. Iti depasesti limita cumoasterii Fac export din 1976 .invatati regulile .nu creati voi reguli noi needucatii secolului. Tolontan .trebuie sa te ocupi de altceva .dd modul cum DGV obstructioneaza exporturile ( vama facuta in interior si la Constanta dezastru desfacute contaonerele colete dezmembrate neresigilate si ptr toate aceste manevre vamale platitor exportatorul. Rusine TOLONTAN

Cătălin Tolontan  •  23 februarie 2017, 21:25

@Matei: comentariile dvs sunt foarte bune. Pentru ca ele ne arata exact ce spirit nu trebuie sa existe in industria pharma. Cum adica "Aveti bani, platiti. Nu aveti, muriti"? Faceti comert international din 1976 si asta ati invatat: ca cine n-are bani trebuie sa flaminzeasca, sa nu aiba acces la medicamente si sa moara? Uite ca nu vrem sa murim. Si nu numai ca nu murim, dar lucrurile se vor schimba. Pentru ca nu e normal ca in sanatate sa dicteze exclusiv pretul si piata. Care piata, apropo, e formata din banii contribuabililor ca daca statul n-ar deconta cheltuielile sistemului de sanatate sistemul s-ar gripa in 24 de ore.

CM  •  23 februarie 2017, 21:41

@Catalin Tolontan- corect, Catalin. Ma gandeam numai ca, atunci când te faci vânzător de medicamente, nu prea mai este ok sa "ierarhizezi problemele" in acest fel. Ești "serviciu public". Și lipsa responsabilizarii acestui lucru creează monștri. Cred ca lipsa de broccoli nu duce la agravarea bolii, crize ale bolii, etc. Poate doar la lipsa culorii verzi din farfurie.

farmacistul rau  •  23 februarie 2017, 21:42

Stimate domn, nu contestam fenomenul, dar din fericire putem verifica cine sunt cei mai mari exportatori de medicamente din tara. InTop 500 exportatori ai anului 2015 din toate industriile (a se retine, TOATE INDUSTRIILE), sunt si distribuitori si producatori de medicamente. Acestea sunt date publice, le puteti verifica la http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/22466/15108619/2/tabel-top500.jpg sau prin Ziarul Financiar. Dintre distribuitori, avem asa, in ordinea locului din top: 56. Europharm SA (cu mentiunea ca au si fabrica, deci sunt si producatori) 118. Mediplus Exim (Sensiblu mai precis) 262. Pharmnet Plus 286. Farmexpert DCI 406. Rompharma Export Din moment ce dvs sunteti in top 5 exportatori de medicamente din tara, va rog nu mai dati vina pe niste amarate de farmacii care incearca din rasputeri sa supravietuiasca. Si asta datorita sistemului agresiv si de oligopol in ceea ce priveste discounturile si conditionarile dvs. Problema majora este ca 70-80% din exportul de medicamente practicat in Romania este practicat de dvs impreuna cu inca cateva mari companii. Si asta reiese din datele publice. Cum comentati asta?

Marius  •  23 februarie 2017, 21:59

toti cei din bransa stim faptul ca daca CC doreste sa vada daca exista conditionare, pondere, cauta in achizitiile si vanzarile farmaciilor, respectiv ale distribuitorilor si daca valoarea de achizitie a deficitarelor impartita la total valoare achiztie, da pe undeva pe la 30%(plus minus), cam asta este. O luna, doua, trei, etc...Stim cu totii care sunt listele de deificitare. Daca nu le aveti, vi le dau cu placere, si de la Farmexpert si de la Mediplus. de doi ani incoace, sunt cam neschimbate.

Marius  •  23 februarie 2017, 22:18

@farmacistul rau- nu-i rea deloc ideea. Buna asta. Imi aduc aminte de Humira de la Mediplus... le placea la export de ea, si o mai dadeau si pe la unii dintre noi, caci avand marja de 60%, castigai bine, insa pe la noi prin provincie prindeai doar daca aveai alocare. Domnul Zafton de la Mediplus stie...mai stim si noi...

vaccin  •  23 februarie 2017, 22:43

dupa cum se vede e naspa rau de tot cind statul nu are un producator de medicamente sau vaccinuri

Farmacistul rau  •  23 februarie 2017, 22:53

@vaccin statul are producator si de medicamente uzuale si de vaccinuri. Problema e ca acesti producatori sunt capusati... este inadmisibil ca dintr-o piata de 2,5 mld eur doar vreo 100 - 150 mil sa fie produse in Romania, luand in calcul atat fabricile private cat si cele de stat. Hai sa facem o comparatie cu alte state din UE sa vedem acolo cum sta treaba...

Pharma  •  23 februarie 2017, 22:56

Stiu cel putin un producator care anul acesta va suplimenta sticul pentru Romania cu 10% tocmai pentru a da catre pacienti. Si nu, nu le vor vinde prin distribuitori ci direct in farmacii tocmai ca nu mai au incredere in ei ca nu le mai re-exporta produsele. Si este unul important prin prisma produselor care le aduc!!!

Hipocrat  •  23 februarie 2017, 23:01

Medicamentele care se dau pe reteta, in special programele de oncologie, diabet, etc. au preturi impuse de statul roman. Acestea fiind compensate, sunt platite de Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate. Cu cat medicamentele sunt mai ieftine, cu atat CNAS plateste mai putin (convenabil?). Aceste preturi impuse au ajuns sa fie foarte apropiate, daca nu, sub pretul de fabricare, ceea ce provoaca producatorul sa scoata medicamentul de pe piata romaneasca. Vorbim totusi despre firme care cauta sa faca profit. Imaginati-va ca de maine toate masinile din Romania au acelasi pret, egal cu al unui Logan. Ce vor face BMW, Ferrari, Mercedes, Maserati, Porsche, etc? Vor continua sa-si vanda mașinile in Romania cu max. 10.000 € bucata? A 2-a problema si anume exportul paralel este de fapt un efect. Inlaturand implicatiile morale, o paralela ar fi posibilitatea achizitionarii de Porsche Panamera cu 10.000 € in Romania si exportul in Europa cu 80.000 €. E absolut legal fiind vorba de o piata libera. Problema este ca Panamera nu costa si nu ar trebui sa coste 10.000 € in Romania, tocmai pentru a evita efectul de mai sus. Degeaba un medicament are pret impus 2 lei daca nu-l gasesti decat in Germania cu 1000 €. P.S. De curand, Ministrul Sanatatii poate sa modifice singur preturile medicamentelor.

Guta  •  23 februarie 2017, 23:01

Articolele lui Tolontan sunt in general proaste *** dar acest articol este absolut ridicol de prost . Pai băi nene , baza UE este libera circulație a oamenilor și a mărfurilor . Logic și corect ca e normal sa vinzi medicamente in spațiul comunitar . In afara unor medicamente delistate de producători din cauza prețurilor prea mici generate de negocieri eșuate cu Ministerul Sănătății chiar nu exista criza . In articolul acesta nu exista un singur exemplu de medicament deficitar . Doar teorii generale obosite . Când citesc acest site vreau sa văd articole despre sport , nu despre ceea ce crede Tolontan despre medicamente .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

eu  •  23 februarie 2017, 23:09

despre ce este interviul ? despre faptul ca a fost demascata o politica comerciale a unei firme sau despre exportul paralel ? raspunsul incepe sa deraieze de la prima intrebare, in sensul ca, intelegem ca, de fapt, o conditionare nu e o conditionare... inseamna ca un medicament nu e un medicament si... un interviu nu e un interviu... Am invatat ceva si de data asta :) ... P.S. in exportul paralel sunt implicate cam 200-300 de medicamente din cele 6000 - 6500 de medicamente inregistrate in Romania... despre ce criza se vorbeste aici...? despre criza generata de exportul a 2% din denumirile comerciale inregistrate in Romania si nici acelea in proportie de 100% ? sau e vorba de o confuzie ? sau o incercare de deturnare a atentiei ? .... nu m-a convins! astept sa mai incerce.... si dupa ce se mai incearca tot asa, poate ne raspunde si la intrebare ... a conditionat sau nu achizitia?

Cătălin Tolontan  •  23 februarie 2017, 23:17

@Hipocrat: comparatia medicamentelor cu masinile e precum comparatia medicamentelor cu broccoli. Sigur ca marfurile circula liber in UE, dar care este binele public creat de un comert care ia marfurile vitale de acolo de unde ele sunt distribuite si sunt impinse exclusiv de pret pe alta piata? Nu facem comert de dragul comertului si nici productie de dragul productiei. Totul are un sens cata vreme tindem spre un bine comun. Cand articolele de presa sunt proaste nu e mare pierdere, cel mult va enerveaza, dar cand politicile comerciale ale corporatiilor si miscarile statului sunt proaste, atunci e rau.

Cristian Anghelescu  •  23 februarie 2017, 23:19

*** *** *** ii dati prea multa atentie. Un tepar notoriou cunoscut bine in piata farma.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marius  •  23 februarie 2017, 23:35

@Cristian Anghelescu- nu cred ca este chiar așa. Nu este vorba de țepar aici. Doar de un mod de a conduce o companie care nu este chiar un supermarket. Îți înțeleg nervii, însă după 12 ani in zona asta de Pharma, știu un lucru: sa nu ma grabesc in a caută adevarul și victoria. Așa ca, sa vedem ce e cu condiționarea și cu domnii de la CC care ar trebui sa întrebe și ei lucruri .

Dan A.  •  24 februarie 2017, 0:06

Nici farmaciile nu procedează prea ortodox. De ex. când intenţionează să cumpere un pachet de nurofen pentru sezonul rece (de care oricum are nevoie), fac turul distribuitorilor, cine dă discount mai mare la pachet cu nişte deficitare în valoare de x ron, devine fericitul câştigător! În altă ordine de idei, gândiţi-vă că farmaciile nu sunt interesate să-şi blocheze banii în oncologice. La un medicament de 50,000 ron, farmacia are ados de 35 ron; farmacia îşi recuprează banii de la CNAS dupa nuştiu câte luni...

Farmacistul rau  •  24 februarie 2017, 0:37

@Catalin Tolontan: cu parere de rau dar din ultimul dvs comentariu reiese ca nu v-ati documentat suficient pentru acest articol. Aceasta piata este extrem de diversa, consider ca ati fi putut sa petreceti mai mult timp pentru a intelege toate unghiurile posibile si a intelege mecanismele. Este extrem de usor sa tipi "crima!", da bine pe pagina, aduce trafic. Mai greu este insa sa prezinti un material comprehensiv, cu date reale. Spre exemplu ati fi putut prin a incepe sa analizati cate din produsele de pe lista de monitorizare a Ministerului Sanatatii (o lista cu produse cu grad ridicat de risc de disparitie) sunt efectiv exportate sau pe listele de export. Veti fi foarte surprins:).

Hipocrat  •  24 februarie 2017, 0:49

@Catalin sa stii ca te respect ca profesionist si iti admir curajul si determinarea mai de care dai dovada. Mai apreciez si ca esti idealist, dar poate tocmai asta te retine de la o analiza obiectiva a situatiei. Sistemul in care traim nu este nici pe departe o utopie in care oamenii de afaceri sa tina cont de implicatiile morale. Banul e rege. Sunt departe de a fi de acord cu fenomenul, insa comparatia medicamente-broccoli este justificata. Exact asa gandesc cei ce exporta. Nu tin cont ca sunt medicamente, legume, fructe sau masini. Important este profitul, care este MARE! Si chiar asa, adevaratii vinovati pentru aceasta penurie nu sunt in mare parte exportatorii. Ei doar satisfac o cerere, profita de o ocazie. Nu o fac ei, o vor face altii in locul lor. Cred ca vinovatul principal este acela care are datoria prin lege de a proteja interesele cetatenilor si nu o face. De ce? Asta e o alta intrebare! @eu: Da 2%! Pentru ca 2% chiar conteaza cand acele medicamente fac diferenta intre viata si moarte (ex Oncologie) si nu au inlocuitori @Guta: Daca esti convins ca nu exista criza, te rog sa-mi iei si mie de la farmacie un vaccin pt hepatita B si niste Rivotril de 2mg. Cu banul jos. Nu cer compensat, desi platesc CAS (vezi: http://medicamentelipsa.ms.ro/?page=5)

StefanCM  •  24 februarie 2017, 1:39

Comparatia medicamentelor cu masinile nici macar nu isi are rostul. Pentru medicamente exista legi care obliga companiile din farma sa asigure necesarul pentru piata interna. Deci conform legii, au obligatia, subliniez obligatia, sa asigure necesarul pentru consumul intern. Mai mult, nu stiu de ce lumea are impresia ca piata libera egal fac ce vrea muschii mei, ca sunt privat. Astea sunt notiuni de feudalism, nu de democratie si piata libera. De exemplu, printre multe alte amenzi din toata lumea asta, Pfizer a fost amendat in 2016 in Marea Britanie pentru cresterea excesiva a pretului unui medicament cu suma de 84.2 de milioane de lire sterline. Nu exista ca fac ce vreau muschii mei ca e democratie si piata libera. In feudalism, da, notiunea asta era des intalnita ad literam, intr-o mai mica sau mai mare masura, in functie de cine, cand si cum. Si cu cat trec mai mult anii cu atat mai multe sunt regulile care apar impotriva atitudinii dictatoriale a unor companii care cred ca e in regula sa abuzeze de pozitia lor pe piata, in general vorbind, nu doar farma. Dovada sunt sutele de miliarde de euro platite in amenzi. Doar la noi e tara lui papura voda.

Narcis AB  •  24 februarie 2017, 1:45

Interesante, atat articolul cat si dezbaterea ulterioara. Una dintre probleme pare a fi ca nici cei implicati in industria produse farmaceutice nu inteleg/nu vor sa inteleaga esenta. Mult peste 90% din pretul medicamentelor inovative este reprezentat de cheltuielile cu cercetarea, care trebuie recuperate. Tableta/comprimatul propriu-zise nu costa aproape nimic. Companiile producatoare trebuie sa-si recupereze banii investiti in cercatare (e vorba de sume fabuloase, pentru fiecare medicament procesul de cercetare/ dezvoltare/ testare dureaza minim 7-10 ani), pentru a putea crea si lansa pe piata alte medicamente mai bune, in urmatorii ani. De aceea PRODUCATORII beneficiaza de "patentele" care ii protejeaza ca marca - le ofera exclusivitate 10 ani pentru comercializarea medicamentelor noi. Acesti producatori accepta se recupereze sume mai mici din vanzarile in Romania, avand in vedere nivelul de trai din aceasta tara - de aceea in unele situatii preturile sunt si de 3 ori mai mici. In momentul in care DISTRIBUITORII deturneaza cotele alocate Romaniei, ei ii priveaza pe PRODUCATORI de sume uriase de bani si pe PACIENTI de speranta de supravietuire/insanatosire . De aceea nu este etic ce se intampla. DISTRIBUITORII sunt simpli intermediari, ei n-au nici un merit pentru existenta unor medicamente revolutionare. Si nici nu contribuie in mod direct la dezvoltarea unor tratamente noi. Ei sunt doar intermediari care cauta sa-si maximizeze profitul, pe o piata reglementata. In detrimentul tuturor celorlalti.

Cătălin Tolontan  •  24 februarie 2017, 1:46

@Narcis AB: absolut de acord cu ideea ca nimeni nu are voie sa deturneze tratamentul de la cel caruia ii este adresat. Pe de alta parte, nu puteti spune ca distribuitorii, in orice domeniu, nu au un rol la cresterea sau la descresterea pietei. O distributie adecvata aduce beneficii importante producatorilor.

mihai  •  24 februarie 2017, 5:09

e o buba care trebuie sa se sparga. sa vedem care sunt baietii destepti din pharma....

marius  •  24 februarie 2017, 5:16

Si ca sa nu aud comentarii de genul ca in UE e libera circulatia de marfuri, tigarile produse in Romania si vandute aici cu o acciza mai mica decat in alte state din Vest nu ai voie sa le iei de aici si sa le vinzi in acele tari, ci ai voie sa iei cu tine doar o cantitate rezonabila pt consumul propriu, cred ca e vorba de 2 cartuse sau mai putin. Apropo de marfuri cu preturi reglementate, chiar intr-o piata comuna cum e UE. Iar la fel e si cu benzina si altele.

bg  •  24 februarie 2017, 7:28

ANM-ul este buba! Acolo se fac si se desfac lucruri necurate. Este stat in stat...Trebuie facuta curatenie si acolo.

Adi  •  24 februarie 2017, 8:10

Domnule Tolontan, foarte bun pontul primit pe acest subiect si moment foarte interesant, in condițiile in care PSD ul anunta scaderea prețurilor la medicamente cu 35% in următoarele luni. Va rog sa aveti in minte ca in piata asta sunt mai multi distribuitori, doar ca marele adevăr este ca acest Farmexpert este unul dintre cei care condiționează farmaciile de sus in jos si de jos in sus de ani de zile. Este foarte adevarat mediul descris de dansul, dar in el lucrează toți, diferența este ca Farmexpert a ajuns mare făcând asta si are in sânge Condiționarea farmaciilor in procente de marfa deficitara cu cea pe care vrea el sa le-o bage pe gât. Sunt doua aspecte aici: Condiționarea ca practica pentru care domnul director dorește sa ne ducă in eroare găsind scuze economice si formula de calcul a prețului la medicamente care tocmai ce este un subiect pe masa ministerului. Pentru prima problema nu avem ce discuta....este o practica ilegală, nu contează motivul pentru care o faci, punct. Poate da fie dorința de profit, nevoia financiară, disperarea, chiar nu contează. A doua problema este un subiect in dezbatere pe care va Invit sa-l studiați si analizați pe alta directie. Întrebarea de la care s-a plecat in discuție este, Farmexpert condiționează farmaciile? Răspunsul este DA.

Onofrei  •  24 februarie 2017, 8:27

Ăștia mari, ca ăștia mari... uitati-va și la cei mai mici. Veniți in Iași sa vedeți cum se scurge marfa de export de la Pharmafarm srl la Pharmnet srl, după care de acolo la export, și nu o cutie, doua. Și nu de azi de ieri. De la Pharmanet nu am nicio așteptare, dar de la Pharmafarm...un ***..

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Guta  •  24 februarie 2017, 8:33

Când se spune ca statul roman nu a făcut nimic este iar o mare greșeală . Exista liste de medicamente interzise la export exista raportări săptămânale pe anumite molecule , e frumos sa scrii in presa ca nu se face nimic ca totul e un dezastru . O problema a statului roman este structura ANM DM . Acolo totul durează o vesnicie , sa pui o molecula noua pe piața trebuie sa treacă ani . A intrat puțin și DNA pe acolo , un președinte Boda condamnat cu suspendare pt luare de mita , un vicepreședinte Arestat tot pt așa ceva . Departamentul de inspecție condus de o doamna cu valente și stil comunist face ce dorește . Stat in stat . In 2016 au fost zeci de cereri de autorizare dar dansa decide pe niște criterii doar de ea știute cine primește licența și cine nu . Implor DNA sa facă o ancheta serioasă pe ultimii 5 ani de activitate al acestui departament , exista abuz in serviciu și luare de mita cât pentru zece dosare . Dar cu siguranța veți spune ca aceasta postare trebuie sa fie însoțită de probe . Aștept sa comenteze persoanele care s au lovit de ANM in diferite ipostaze de punere piața de autorizare etc

Cătălin Tolontan  •  24 februarie 2017, 9:34

@Hipocrat: inteleg ce spui, dar optimismul nu e doar un beneficiu de lux. Optimismul e ceea ce, intr-un fel, misca lumea inainte la scara mare. Tot mai multe companii incep sa gandeasca etic pentru ca: (1) publicul lor se schimba, generatiile devin mai putin materialiste si penalizeaza un comportament exclusiv comercial (2) cei din companiile respective sunt ei insisi oameni, au copii si le pasa de ce lume le lasa. Fata lui Murdoch (da!) a avut o fraza cand a preluat o parte a afacerilor: "Preocuparea exclusiva pentru profit este calea sigura pentru dezastru".

Ovidiu  •  24 februarie 2017, 10:09

Mai bine sa explice domnul Trandafir de ce atunci când vine un mic depozit de export, unde lucrează un fost director Farmexpert din Iași, sau la un altul, fostul avocat al Farmexpert, primesc felii de câteva miliarde limite credit, pentru produse interesante la export. Așa ceva se uita greu. Sunt ca și produsele de oncologie de pe masa domnuluiTrandafir: "sunt pentru cineva..." nu pot sa dau:)))

Mihai  •  24 februarie 2017, 10:16

Exportul paralel se face de mult timp. Probabil ca are legatura cu partidul majoritar aflat la putere. Singura perioada 'mai linistita' a fost in perioada ministrului Vlad Voiculescu. Dupa alegerile din decembrie, exportul paralel s-a dezlantuit. Se castiga foarte,foarte multi bani.Nimanui nu-i pasa de pacient.Totul este de fatada.Cifrele cu care se defileaza prin presa sunt eronate.Toate aranjamentele se fac in interiorul firmelor.Doar acolo se poate vedea adevaratul dezastru si adevarata nepasarea fata de pacient.

George  •  24 februarie 2017, 11:11

În opinia mea este bine să fim pozitivi, altruiști dar câteodată contraproductiv dacă exagerăm și ajungem să fim naivi. Da, medicamentul este o marfă de tip special pentru că are legătură cu sănătatea și viața oamenilor și atunci într-adevăr producția și comerțul cu medicamente au și e normal să aibă caracterul unui serviciu public. Cu toate acestea, să presupunem că, de la producători, trecând prin distribuitori și terminând cu farmaciile avem de-a face cu îngeri care nu au nevoie de profit, nu caută profitul înseamnă să fim naivi. Profitul, nu acela cu orice preț, este normal, este ceea ce îi motivează pe oameni să se ridice din șezlongul de pe plajă și să meargă la muncă și, după ce muncesc, le oferă posibilitatea materială de a putea merge înapoi la șezlong să se odihnească și tot așa. Da, ca orice comparație, și aceea intre comerțul cu medicamente și cel cu brocoli sau mașini șchioapătă, e un scaun cu 3 picioare din care unul mai scurt dar nu cade - pune lucrurile în perspectivă și ne conduce spre cauza problemei. Atât timp cât vom fi în situația de a avea cele mai mici prețuri din Europa la medicamente, atât timp cât, cu un populism vecin cu crima, guvernanții noștri se laudă cu o nouă ieftinire de 35% exact a medicamentelor căutate la export nu vom avea parte de ele. Pentru ca să aprovizioneze suficient cu medicamente din acestea foarte căutate piața românească producătorii trebuie să fie motivați și financiar, dacă nu, nu o vor face și nici nu o fac. Să ne închipuim altfel înseamnă să fim naivi iar naivitatea asta, speculată populist, o decontează bolnavii cu șansele lor compromise. Pe de altă parte aceleași prețuri mici, poate prea mici la medicamente de care au nevoie și alții dispuși să plătească mai mult, sunt sursa de profit și în cazul exporturilor. Să fie clar, e mult mai simplu pentru un distribuitor să vândă sute, mii sau chiar zeci de mii de cutii unui singur client, cu preț mai mare și plata în avans decât să distribuie aceleași cutii în câteva sute sau mii de farmacii, la preț mai mic,cu plata la termen și chiar cu risc de neincasate. Și nu e ilegal ci doar imoral deci se va întâmpla. Rezolvarea problemei ar fi un raport echilibrat intre accesibilitatea și disponibilitatea medicamentelor. Accesibilitatea e dată într-adevăr de un preț mic dar se poate crește și prin alte mijloace - compensare de către sistemele de asigurare, protocoale de susținere a unei reduceri de preț de către producător dar care să nu afecteze prețul "oficial" din CANAMED, s.a.m.d. Tendința excesivă de a scădea prețul în România face disponibilitatea să scadă până când ajunge la zero. Degeaba e prețul mic dacă producătorul nu mai vrea să aducă în țară medicamentul care devine indisponibil. Stabilirea prețurilor la medicamente se face, în toată Europa, printr-un sistem de raportare la alte țări, mod în care fiecare se protejează în fața exceselor făcute de producători. Totuși, un preț foarte mic în România, cu tendință de scădere cu încă 35% afectează pentru producător prețul și în alte țări pentru care noi suntem țară de comparație - lucru pe care, mai ales în cazul medicamentelor mai noi, căutate, aceștia nu și-l doresc cu niciun preț. Așa apare neaprovizionarea pieței noastre, așa apar notificările de necomercializare din partea producătorilor, așa apare exportul, așa apar medicamentele deficitare. Ieftin,mult și bun...... asta înseamnă pe de o parte să fii criminal și populist când promiți și naiv când aștepți.

Cristi  •  24 februarie 2017, 11:45

Situatia descrisa este ea insasi un efect. Cauza fundamentala este raportul nesanatos dintre veniturile si cheltuielile posibile ale sistemului de sanatate. Romania inca nu constientizeaza ca toti trebuie sa cotizeze in sistem - se discuta iar de exceptii pentru pensionari, cei de pe la tara sunt practic purtati de zona fiscalizata, exista o zona gri a celor plecati din Romania dar inca inregistrati acasa samd. Rezultatul este o cotizatie medie extrem de mica. In contrapartida promisiunea sistemului este mare - acces la medicamente de ultima generatie, acces la operatii cu cost mare samd. Echilibrul se realizaza prin limitarea serviciilor oferite(aparnd spaga), distrugerea substantei (o vede oricine intra intr-un spital normal), fortarea situatiei (pcientul vine cu consumabile cumparate) sau masuri populiste gen scaderea artificiala a preturilor unor medicamente. Daca la generice este OK, la originale apar situatii limita.

George  •  24 februarie 2017, 12:04

Corect, absolut corect. Sănătatea costă și nu puțin. Asta ar trebui să pricepem ca nație. Costă să ai parte de medici buni, să ai spitale bune, să ai medicamente de calitate la dispoziție. Populist s-a indus ideea că de fapt....... ieftin, mult și bun e posibil iar naivii cred.

farmacistul rau  •  24 februarie 2017, 12:09

@Hipocrat: Stimate domn, Rivotril 2mg este un psihotrop generic ce nu se gaseste nu din cauza exportului, ci pentru ca momentan producatorul nu a facut import (costa putin, sunt putini care au licente de import pt Rivotril - de obicei merge in afara EU pentru ca este produs vechi, etc). Pt hepatita B acel produs este destul de greu de gasit in farmacii pentru nu acela este target-ul produsului. El este pe divizii speciale de vaccinuri. Va puteti duce la oricare clinica privata sa va faceti acel vaccin (da, este recomandat sa il administreze medicul) si veti vedea ca il au pe stoc si nu este nici o problema de disponibilitate. Altele sunt produsele deficitare afectate de export. Cum spuneam mai sus, sunt mai multe cauze pentru disparitia unor produse de pe piata, dar exportul suna cel mai bine in ziare si pe TV (imperialistii rai ce vor sa faca numai profit!!!).

o femeie  •  24 februarie 2017, 13:19

Un nesimtit, problema nu e doar la medicamentele noi si scumpe ci si la medicamentele vechi si ieftine. Caut de ani vaccinul contra poliomielita, cel oral, ce cu o singura doza de aprox. 1 dolar a scapat lumea de boala asta. Am primit in schimb contra cost infarix. 50 euro doza. 5 doze pt eficientizare!!! Sau de medicamentele pt mastocitoza ce ziceti? unul de 80 euro pe luna a fost inlocuit cu unul de zeci de mii pe luna. BANUL MANEVREAZA PE UNIII !!! De aceea avem nevoie de o lege clara impotriva abuzului in serviciu, pt ca aici e vorba de abuzuri.

Fane  •  24 februarie 2017, 16:14

Bravos natiune! De ani de zile se stie de afacerile facute in Iasi de acel fost director de la Farmexpert, de ale fostului avocat Farmexpert, de pacienti care trec strada de la cabinetul de unde le sunt prescrise medicamentele oncologice sa isi ridice medicamentele de la farmacia de vis a vis, de "farmacisti" care cara retetele cu sacosa si le schimba cu alte sacose cu medicamente si multe alte asemenea mizerii facute pe seama bolnavilor si in ciuda banului public pentru bunastarea proprie. Ia vedeti domnule Tolontan cum s-au deschis farmacii in Iasi in ultimii ani exact langa zonele cu pacienti oncologici si cum si-au triplat cifra de afaceri in primul an, iar in urmatorii si-au dublat-o an de an! Farmacii partenere ale firmei domnului Trandafir si alte farmacii care lucreaza tot cu Farmexpertul. Asta trebuie sa vedeti domnule Tolontan! Si nu dvs. trebuie sa vedeti, ci DNA-ul ala care se ocupa doar de facut dosare cui deranjeaza sistemului. De ce nu se atinge nimeni de Trandafir sau de altii ca el? Pentru ca finanteaza sistemul corupt? Probabil ca da. Faceti valuri intr-un pahar de apa, domnule Tolontan! Atat, din pacate. Si in timpul asta, dl. Trandafir si altii ca el muncesc vezi-Doamne 14 ore pe zi pentru bunastarea proprie si a altora cu care colaboreaza in sistemul corupt pe care il intretine, ne da lectii de deontologie!

Gareth Edwards  •  24 februarie 2017, 16:48

Acest individ cu nume de personaj de nuvela interbelica este un monument de ipocrizie...*** care au plecat mult prea devreme din cauza acestui sistem profund corupt din sanatate si piata pharma de la noi. Suntem un popor pe marginea prapastiei, MORAL inainte de toate. Iar gandul ca nu stiu ce vremuri vor trai copiii mei in aceasta tara bogata insa locuita de oameni sarmani, ma distruge zilnic...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dinu  •  24 februarie 2017, 17:36

Sa va spun un lucru? Uitați-va mai atent, cine are și deține:)), dovezi de condiționare Producător/Distribuitor. Și acolo e tare interesant, mai ales la companiile franceze...

Dinu  •  24 februarie 2017, 17:48

Și văd ca am primit și confirmările de la MS, in care ni se transmite faptul ca de săptămâna viitoare intra in funcțiune monitorizare automata a stocurilor! Asta înseamnă ca nu vom mai putea sa ne ascundem stocurile. O mare mișcare. Mai proasta ce-i drept pentru farmaciile care au și farmacie și depozit de export:)), mai ales cele de pe Bucuresti. Le știm cu toții de la Bucuresti la Viena:). Sunt acelea care cumpara cate 3000 de Tertensif, dar vând pe rețeta 600..

BC  •  24 februarie 2017, 18:57

@Dinu- Corect. lasa ca nici cu Producătorii nu mi-e rușine... Uitați-va la Sanofi-Zentiva, cine știe sa confirme. Trebuie sa le trimiti necesarul de produse de genul Clexane, Lokren, Depakine, Aprovel, Rilutek, atât de deficitare, o plătești cash, și din 50 de cutii îți vin 10. De la Producător, da? Nu Distribuitor. Și îți vine peste o luna, asta dacă nu cumva amețit de amarat de reprezentant medical care se preface ca muncește, stand cu GPS ul prin vreo farmacie la cafea, nu uita sa îți confirme comanda....

Comentează