”Momentul zero”, contribuții istorice – de la Gheorghe Ștefan ”Pinalti” la Traian Băsescu

Experiența, bazată pe fapte, arată că ”Momentul zero” are eficiență zero!

miercuri, 10 mai 2017, 6:56

”Toți am dat bani arbitrilor și am făcut blaturi. Spre deosebire de alții, eu am curajul să recunosc” Gheorghe Ștefan, 2003

 

”Toți politicienii și-au finanțat campaniile cu bani negri. Eu spun deschis asta, sunt un om care nu se învârte dupa vânt și după interese mici” Traian Băsescu, 2017

 

”E nevoie însă de un Moment zero, să ștergem ce a fost și să ne gândim la viitorul fotbalului nostru” Gheorghe Ștefan, 2003

 

”România are nevoie de un Moment zero și acesta poate fi obținut doar cu o grațiere largă. Dacă aș fi în funcție la Cotroceni, ar fi obiectivul meu acum. Aș cere un moment zero, pentru ca aceia care sunt recuperabili pentru societate să fie recuperați acum” Traian Băsescu, 2017
Imagine din 2004. Imediat după Momentul zero din fotbal, propus chiar de ”Pinalti”, Traian Băsescu și Theodor Stolojan susțin lansarea lui Gheorghe Ștefan la primăria Piatra Neamț. ”Pinalti” cîștigă.

Dacă e așa, sportul are o lecție de dat.

Un personaj de roman spunea că ”viața arată ca o mașină cu parbrizul opac, în care singurul fel de a merge înainte e acela de a întrezări scânteierile din retrovizoare”.

E un altfel de a zice că trecutul ne ajută să trăim în imprevizibilul prezentului și al viitorului.

Dacă înveți din trecut.

Sportul știe cum se face.

Fotbalul bogat cu cluburi sărace

La jumătatea anilor 90, fotbalul nostru trecea prin cea mai fastă perioadă din istorie.

Echipa națională se califică la 3 Campionate Mondiale și la 2 Campionate Europene.

Cu excepția ”Europeanului” din 1992, nu ratăm niciun turneu final într-un întreg deceniu de glorie!

La World Cup 1994 eliminăm Argentina și suntem la câteva minute de o semifinală cu Brazilia!

Jucătorii români ai Generației de Aur joacă la Real Madrid, Barcelona, AC Milan sau Ajax.

Banii aduși de ei în țară prin transferuri reprezintă sume uriașe.

FIFA și UEFA premiază și ele generos calificările.

Dar, paradoxal, fotbalul nostru arată tot mai sărac.

E ca o țară care crește economic și ai cărei cetățeni simt foarte puțin din anunțata prosperitate.

De ce?

Se naște ”Cooperativa”

Pentru că, în același timp, conducătorii prăduiesc resursele.

Nu sunt mulți acești șefi, dar sunt înțeleși între ei și se autogenerează.

La fel precum clasa care conduce România.

Câteva zeci de șefi de club, din FRF și din Ligă, pun la cale ”Cooperativa”, construcția ocultă prin care se trafichează punctele și, în ultimă instanță, banii.

Din cauza meciurilor aranjate, clasamentele însele sunt măsluite.

Banii de transferuri nu ajung la cluburi, ci la șefii lor.

Ca în orice mediu privat de competiție, echipele încep să scadă în valoare.

Spectatorii sunt tot mai nemulțumiți.

În plus, pe măsură ce Fiscul, și în general statul, devine mai puternic, cei din ”Cooperativă” își dau seama că nu mai merge să trișeze pe toată lumea: microbiști, buget, lege!

La un moment dat, când sistemul anunță că se va gripa, Gheorghe Ștefan, zis și ”Pinalti”, iese și face o declarație spectaculoasă.

În calitate de unul dintre capii ”Cooperativei”, el lansează conceptul ”Momentului zero”.

”Toți am făcut la fel”

”Da, s-au făcut blaturi. Toți am făcut!”, recunoaște președintele Ceahlăului Piatra Neamț.

”Pinalti” știe ce vorbește.

Clubul său este membru fondator al ”Cooperativei”, iar el ca persoană are o putere enormă.

”Avem nevoie de un Moment zero în fotbalul nostru! Să ștergem tot, că viitorul e mai important”, se spune într-o celebră ședință a șefilor sportului, în iarna lui 2003.

Așa se și numește: Adunarea Generală a ”Momentului zero”.

Opinia publică ia foc.

În plus, cluburile oneste, pentru că sunt și din acestea, atrag atenția: ”Nu toți suntem la fel! Nu toți am făcut aceleași lucruri!”.

Presa, cu ziariști dați în judecată de ”Cooperativă” când scriau despre blaturi, întreabă: ”Acum recunoașteți blaturile! Dar, de fapt, ce înseamnă Momentul zero?”.

Chiar!

Ce înseamnă ”Momentul zero” în fotbalul anilor 2000 și în viața românească a anului 2017?!

Ce aduce ”Momentul zero” binelui public?

Pentru cei care îl propun, atunci Gheorghe Ștefan, acum Traian Băsescu, ”Momentul zero” înseamnă o grațiere altoită cu o amnistie și cu garanția că tot ei vor conduce societatea!

De fapt, ca multe dintre conceptele care sună bine și sunt vehiculate insistent, ”Momentul zero” ajunge să nu mai aibă nicio utilitate.

”Momentul zero” al corupților nu e doar împotriva legii, dovadă că vor să o schimbe. Dar nu există nicio probă, niciun exemplu că ”Momentul zero” poate fi folositor binelui public!

Dovadă ce s-a întâmplat în fotbal.

Blaturile au continuat și după”Momentul zero”! Ca în comoara îngropată a piraților.  Nu aveau încredere unii în alții! Fiecare credea că celălalt ”continuă să facă”.

Aranjamentele rezultatelor la nivel de club s-au diminuat mai târziu, dar nu pentru că au decis ei, ci pentru că așa au hotărât economia și legea. Viața.

Schimburile de puncte nu mai erau profitabile și au devenit prea riscante.

Doar atunci s-au diminuat.

Nu remușcarea, ci normele le-au împuținat.

”Momentul zero”, efect zero

Istoria arată că, așa cum e propus la noi, ”Momentul zero” are efect zero.

E o promisiune că dacă puțini vor scăpa, toți o vom duce mai bine.

O promisiune neîmplinită.

Nu e vorba de o reconciliere națională sau de o arhitectură după reguli îmbunătățite, ceea ce ar fi altceva!, ci doar de apelul la compasiune în numele interesului privat!

Mai mult decât atât.

În absența unor schimbări energice, care să elimine persoanele din vârf, dar mai ales regulile care au făcut posibilă ascensiunea lor și comportamentul socialmente deviant, nu faci decât să muți problema.

Dacă lupți cu hoția într-un compartiment, dar conservi aceiași oameni și aceleași reguli în sistem, scurgerile de resurse se vor regrupa sub altă formă.

Jucătorii, care erau uneltele blaturilor, au devenit ei înșiși antreprenori și prestatori ai banilor negri.

Înainte primeau ordine de la președinții de club, acum primesc comenzi de la samsarii pariurilor!

Din demnitatea celulei

Și, din păcate, cel mai bun exemplu de eficacitate zero a ”Momentului zero” stă chiar în destinul inițiatorului momentului de acum un deceniu și jumătate.

”Momentul zero” nu-i ajută nici pe cei care și-l doresc și scapă în primă instanță.

După ce a cerut ”Momentul zero” în fotbal, Gheorghe Ștefan a intrat în politică.

Primar, coleg de partid cu președintele de atunci, Traian Băsescu, el se regăsește în atâtea combinații financiare și partinice încât e greu să-i numeri belelele.

Și procesele.

Este condamnat, închis și, măcar atât, are demnitatea de a nu fi el cel care cere, încă o dată, ”Momentul zero”!

 

 

 

 

 

Comentarii (45)Adaugă comentariu

Tavi  •  10 mai 2017, 7:08

O relatare a unor lucruri stiute din fotbal si o comparatie cu politicul...Nimic mai mult.

Ciprian  •  10 mai 2017, 7:25

Imaginea cu cei trei politicieni cred ca este mai veche de 2014. Șuvița era, încă, în vigoare 😃

Bogdan  •  10 mai 2017, 7:30

Nu mai rețin anul exact, dar în nici un caz imaginea nu este din 2014.

ion  •  10 mai 2017, 7:39

fotografia cred ca este din 2004 nu din 2014. Buna analiza!

Nicu  •  10 mai 2017, 7:39

Mai este ceva de comentat.ceea ce vedem in fiecare zi o parodie de film cu actori care dupa 90merita toate statuietele de OSCAR.felicitari ptr dvoastra pentru ceea ce scrieti

Cătălin Tolontan  •  10 mai 2017, 7:40

@Ciprian, Bogdan, Ion: Da, aveti dreptate, m-am gandit la 2004 si am scris 2014, este eroarea mea. Fotografia este din 2004, exact dupa adaptarea Momentului zero in fotbal si in momentul lansarii lui Gheorghe Stefan "Pinalti" in prima sa cursa electorala de candidat la Primarie. Pe care a si castigat-o. Am corectat anul, scuze!

valexandru  •  10 mai 2017, 7:56

... ar fi frumos sa scrieti ca cele 26 miliarde de Euro din banii europeni au fost absorbiti in timpul lui Basescu , mai aled de ministerul hulitei Elena Udrea... dvs credeti ca noi nu ne uitam si nu vedem ce faceti? Ha?

doru  •  10 mai 2017, 8:03

Ce frumoasa grupare de citate! Excelent articol. Poate reprezenta un "moment zero" pentru presa romaneasca.

ionut  •  10 mai 2017, 8:18

Au dreptate! Ar trebui un moment zero, bagati toti , cei care au incalcat legea, la puscarie! Asa ar trebui toti gratiati, unii fura o gaina si fac 5 ani si stia vor gratiere...

Ellis  •  10 mai 2017, 8:46

Foarte incisiv si justitiar acest blog! Bravo! Doar ca gasesc un pic obsesiva si..."curioasa" stradania (de alt fel laudabila) de a dezvalui si dezbate cazuri in care sunt implicati persoane din jurul fostului presedinte si/sau fostul presedinte! Eu mi-as dori ca un jurnalist curajos (iar dvs ati dovedit ca sunteti) sa investigheze, de ex, cum s-a pierdut brandul Ana Aslan, cum s-au facut marile si paguboasele privatizari (ramase nepedepsite) cum si mai ales de ce n-a fost deloc deranjat Ion Iliescu pt revolutie si mineriade (se pot uita oare celebrele multumiri?), unde-i originalul contractului Bechtel. In tara asta nu sunt doar Udrea, Cocos, Pinalti!

Cătălin Tolontan  •  10 mai 2017, 8:47

@Ellis: mltumesc, sa stiti ca tot pe acest blog se scrie mult despre combinatiile din sanatate ale retelei lui Sorin Oprescu, despre dublarea pretului la Stadionul National (petrecuta pe timpul lui Videanu si Oprescu). Si s-a scris despre cele 400 de sali de sport ale lui Adrian Nastase. Cat despre intrarea noastra in toate domeniile, in acest moment ne ocupam de sport si sanatate, ceea ce puteti admite ca sunt domenii extrem de vaste. PS: nu suntem justitiari, nu asta e treaba noastra.

miketheone  •  10 mai 2017, 9:05

Sunt total de acord cu opinia dumneavoastra, cu conditia ca cei care au incalcat regulile sa raspunda in fata legii indiferent de pozitia pe care o ocupa in societate. Nu ca aceasta sa se faca discretionar si numai atunci cand nu mai detin peterea. Pentru ca aceste propuneri de "moment zero" sunt facute de catre cei care nu mai detin parghiile de influenta si nu-i mai pot controla pe cei care ar trebui sa-i judece.

Ert  •  10 mai 2017, 9:21

@valexandru Troooool! Postaaaac!

Florian  •  10 mai 2017, 9:35

O compunere inutila din ciclul " nicio masa fara peste "., translation " nicio zi fara Basescu sau Udrea ".

tamisa  •  10 mai 2017, 9:39

Concluzia este clara: "cine se aseamana se aduna!" In plus, Basescu se dovedeste a fi oportunistul perfect - zicerile lui coincid cu interesele, temerile si satisfactiile sale de moment. Pentu el, "momentul zero" inseamna, prioritar, impunitate deplina pentru Udrea si membrii familiei sale - in atingerea acestui scop Basescu nu ezita sa se asocieze cu cei mai retrograzi PSDisti, chia daca aceasta inseamna anularea a tot ce putea fi considerat pozitiv in indeplinirea mandatelor sale de presedinte al tarii.

Florin  •  10 mai 2017, 10:04

Sportul, in special fotbalul, si-a trecut o parte din conducatori prin inchisoare, i-a reeducat. Uita-te la Gica Popescu, la Stoica, s-au intors la munca lor reabilitati. De ce nu ar face-o si politicienii in acelasi mod, de ce sa îi gratiem inainte de a-i trimite in inchisoare?

dana  •  10 mai 2017, 10:14

cind Protv vindea in '97-'98 rezumate saptaminale din Divizia A la agentiile internationale de stiri (apareau si la CNN, la faza zilei!!!), credeam ca ala era Momentul Zero... Dupa 20 de ani, imi vine sa mi trag palme sa ma trezesc dintr-un vis urit. Tolontan nu zice nimic nou, dar macar le zice. Le articuleaza in rezumat ca sa intelegem ceva si sa facem ceva pina nu imbatrinim de tot.

Justitiarul  •  10 mai 2017, 10:19

Da , sunt de acord cu momentul zero in ce priveste coruptii deja condamnati si cu procese in diferite faze, cu o SINGURA CONDITIE : SA SE RECUPEREZE INTEGRAL TOT PREJUDICIUL CREAT IN FIECARE CAZ IN PARTE ALTFEL SA NU POATA BENEFICIA DE AMNISTIE SAU GRATIERE DE LA CAZ LA CAZ . SI NU DUPA 2 ANI SAU CE MARJA DE TIMP ISI VOR LUA , PROBABIL, CA SA NE PACALEASCA IAR , CI IMEDIAT . VREI SA IESI DIN PUSCARIE PLATESTI IMEDIAT, ... VREI SA SCAPI DE PROCES PLATESTI IMEDIAT . Ar mai fi o conditie : DACA ACESTE CONDITII AU FOST INDEPLINITE , ADICA S_A PLATIT PREJUDICIUL DIN DOSAR NU INSEMNA CA DACA DNA ITI DESCHIDE UN ALT DOSAR PENTRU FAPTE PETRECUTE INAINTE DE MOMENTUL ZERO NU MAI POTI FI CONDAMNAT . Sa se respecte cele 2 conditii si sunt de acord cu momentul zero , dar mi-e greu sa cred vor returna banii indivizi de teapa lui Pinalti, Vintu, Voiculescu, Mitrea , Iacubov, Hrebengiuc , Videanu , Basescu , Udrea si toata sleahta de *** sau din "mediul de faceri "care au condamnari definitive pentru fapte de coruptie sau dosare penale in instante in diferite faze .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

banu romeo  •  10 mai 2017, 10:32

Voba aia : cine se aseamana se aduna ....

birlic  •  10 mai 2017, 10:35

si totusi D-le Tolontan ,mi se pare ca prea mult insistati pe perioada Basescu si implicit Udrea ,sa fie ei singurii raspunzatori pt. involutia noastra in ultimi 27 de ani ,sa fie ei singurii vinovati pt. " statul suntem noi " care in ultima instanta este cel mai mare rau de cand suntem in democratie ,mai rau decat Procuratura si securitatea de pe vremuri ,sau aici ne abtinem ,chiar daca nu ne lipseste curajul !!!

fotbal  •  10 mai 2017, 10:37

0 mai putin ca nimic. in conditiile in care avem istorie si identitate, sa ne amagim ca ne raportam tot timpul la 0 e un fals din care nu iese nimic. nu suntem gadgeturi din 1 si 0. numai cand si daca stim unde am ramas ps. titlul e de mare angajament😛

Ioan  •  10 mai 2017, 10:48

Macar nu ar mai fi santajabili. Si daca ar mai face ceva sa fie sanctionati si pt ce a fost inainte de momentul zero. Evident, dupa ce cotizeaza inapoi ce au lua +50%?!

Ellis  •  10 mai 2017, 11:02

D-le Tolontan, multumesc pt raspuns! Raman la ideea ca d-l Iliescu TREBUIA "deranjat" din motivele precizate in comentariul anterior! PENTRU SANATATEA SI VIITORUL TARII! Punerea in conflict ( si ce confict!) a doua categorii sociale, profesionale etc este, cel putin, NESANATOASA!

Ene  •  10 mai 2017, 11:16

Moment zero , este ca toti sa de-a averile inapoi , nimeni nu a putut ca din salar ca adune asa o bogatie , deci confiscarea averilor , toti adusi la starea materiala din dec 1989 . *** sa stea in puscarie pt ca au mintit si FURAT poporul roman.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Barbu Brailoiu  •  10 mai 2017, 11:16

Liga ar fi murit prin faliment dacă nu o salva consorțiul Mitică-RCS. Pe șpaga pentru care sunt sub control judiciar și Dragomir și Alexandru Oprea. România nu mai poate fi salvată de nimeni. O ȚARĂ ÎN CURS DE LICHIDARE, în care experimentul coruperii unui întreg Parlament a reușit. Legile grațierilor și alte dezincriminări (care crează un spațiu bântuit de anomie), dar mai ales legea genocidului premeditat prin legalizarea exportului total de medicamente arată că beneficiarii-cumpărători (Rusia și Ungaria în avantscenă, dar și Serbia- Bulgaria) vor doar teritoriul național și bogățiile subsolului. Fără păduri, FĂRĂ (sau cu cât mai puțini) OAMENI

Zsolt  •  10 mai 2017, 11:59

Va respect domnule Tolontan.Vreau sa va intreb ce parere aveti despre acest sfarsit de campionat?.Recunosc.Sunt fan steaua dar mai intai sunt fan al fotbalului.Nu mi-se pare normal ca echipele care sunt un play off sa-si bata joc de competitie.Gen Astra Giurgiu cu domnul Sumudica in prin plan,care dupa ce sa facut de ras in play off si-a schimbat obiectivul facand "orice" ca sa incurce Steaua. cum a si declarat.Cazul Craiova de a juca cu juniorii sub pretextul ca are meci important in cupa peste 12 zile.Alta intamplare bizara prestatia dinamovistului Traian Marc in partida cu Dinamo.Acum aud ca Craiova foloseste cu Steaua cel mai bun 11 posibil inainte de 3 zile cand au meci de cupa.Aud ca Cfr a trimis in vacanta mai multi fotbalisti.De cateva saptamani aud la unison de la antrenori care sunt angrenate in play off ca vor Viitorzl pe Hagi campion al Romaniei.Nu credeti ca iar este in actualitate cooperativa?Multumesc.Vetési Zsolt din Sfantu Gheorghe

AltDaniel  •  10 mai 2017, 12:34

Spunea cineva ca nu stiu cate miliarde (fonduri europene) ar fi fost adusi in Romania de Udrea si Basescu... Trec peste faptul ca nu este adevarat, DAR chiar daca ar fi, asta e o scuza pentru d-na Udrea pentru a nu intra la inchisoare daca a furat ? Si conform deciziei primei instante ea a furat ! De unde ideea ca un om, daca a facut si fapte bune, trebuie iertat pentru faptele penale savarsite tot de el ?

AltDaniel  •  10 mai 2017, 12:43

Nu, domnule Zsolt ! Steaua trebuia sa NU ajunga in situatia de a depinde de ALTII ! In rest Craiova, Astra, Clujul au DREPTUL sa faca si sa joace ce vor ! De unde pretentia ca oltenii trebuiau sa-i bata pe Viitorul ?!?! Asa a decis Craiova - sa lase drum liber Viitorului, e decizia lor, dreptul lor ! Dumneavoastra doreati drum liber Stelei, ei uite ca la Craiova s-a decis altceva !

Razvan  •  10 mai 2017, 13:32

Bravo Cataline...nu va lasati

Caius Cosades  •  10 mai 2017, 13:42

D-le. Tolontan, gazeta incepe si se termina cu ce-a spus, a facut sau nu a facut unul din cei 5 sau 6 infractori pe care ii promovati cu o determinare demna de o cauza mai buna, recte - becali george, becali ioan, becali victor, stoica mihai, popescu gheorghe, borcea cristian. Acestea sunt persoanele pe care le impuneti ca modelele si pe care le au in fata, zi de zi, cititorii dvs. Si urmarile se vad. Daca dvs. nu le vedeti inseamna ca sunteti orb. Daca nu le bagati in seama inseamna ca nu va pasa. Rechizitoriului dvs. privind fotbalul si societatea cu tarele, relele, urateniile, ticalosiile, manipularile, dezinformarile si minciuna lor ii lipseste un personaj. Media. Sunteti (alaturi de acei non realizati profesional numiti, fara temei, oameni politici) principalii raspunzatori pentru situatia fotablului si societatii. Ati fost (ma refer la grupurile media - ceea ce va include cu varf si indesat) principalul vector la manipularii, deformarii realitatii, dezinformarii, promovarii minciunii (incepand cu puii nascuti vii si terminand cu cainii si pisicile platite cu 50 de euro sa protesteze) si intereselor celor ce va platesc. Consecinta (poate n-ar fi rau sa recititi Big brother) este ceea ce traim azi, unii, nu toti. Dvs. nu, ca faceti parte dintr-o clica de mercenari care n-o va duce rau si nici n-a avut de suferit in trecut. Convingerea mea ferma (fara a ma pretinde a fi detinatorul adevarului absolut) este ca istoria va va retine ca una din tristele figuri ale inceputului de veac. Un "deformator" de opinie. Eu asa va percep. Nu trebuie sa fiti trist, nu sunteti singurul. Sunteti intr-o companie selecta. Si cu atat mai condamnabil pentru ca pareti a intrezari directia in care ar trebui sa va indreptati insa n-o faceti. Cred ca faceti parte dintr-un grup de persoane ce poti fi considerate continuatorii misiunii incepute de theodor brates in 1989, de odiosul razvan theodorescu in iunie 1990 si ridicata pe noi culmi de mihai gadea, mircea badea si cei asemenea lor din media contemporana. Adica un manipulator. Un deformator. Iar faptul ca asa-numitii dvs. moderatori imi vor cenzura postarea nu schimba cu nimic realitatea. Media actuala, al carei reprezentant sunteti, este o suma infinita de rele si de rai. Platiti. Voi sunteti cei platiti. Ca Iuda.

me  •  10 mai 2017, 14:26

'aceia care sunt recuperabili pentru societate să fie recuperați acum' - nu suntem o societate de pucariasi. Poate ca vrea si el o gratiere pt sine ... to be continued :)

fotbal  •  10 mai 2017, 14:36

@Caius Cosades : incep prin a recunoaste ca nu detin licenta pentru dreptate, vina si adevar . si nici expertiza. doar o lunga ucenicie pe locul din societate. rezultatele le observati detasat. uneori imi iese, deseori nu. Dumneavoastra cum stati?

bradu cornel  •  10 mai 2017, 16:02

Bravo Maestre! Este foarte buna initiativa de rememorare a celor petrecute in acesti ani, pentru ca nu avem dreptul sa uitam aceste fapte care ne-au anulat sansele pentru o viata si viitor mai bune pentru toti si sa nu inghitim gogosile ce ni se pregatesc. Sa dea socoteala cei vinovati si sa fie recuperat ce s-a furat!

George  •  10 mai 2017, 16:45

Interesanta si adevarata paralela. Cu alta ocazie ar fi interesant de facut paralela intre marile cazuri de coruptie economica si lumea fotbalului. Nu stiu de ce am senzatia ca exista o corelatie puternica intre personaje. Un exemplu e chiar personajul citat in articol. De unde putem deduce ca o insanatosire a mediului de afaceri automat rezolva si prabusirea sportului in general si a fotbalului in particular.

Ionut  •  10 mai 2017, 16:46

Sper degeaba,bai tolontane😂😂...nimic de casa lui oha?a,am uitat ca vei scrie dupa ce pleaca,domnule

Caius Cosades  •  10 mai 2017, 16:55

@fotbal, cu "f", mic ca si fotbalul romanesc, am afirmat ca nu sunt detinatorul adevarului absolut. Prin urmare nici despre media, infractori (nereabilitati - in sens juridic) oameni politici, oameni de (asa-zis)fotbal si oameni in general. Insa opinii pot sa am. Si argumente. Iar realitatea funesta nu cred ca-mi contrazice flagrant opinia.

Bahus  •  10 mai 2017, 18:21

Dupe poze cred si eu ca trebuie un moment 0 la alcool.dauneaza grav sanatatii mintale.

fotbal  •  10 mai 2017, 18:45

@Caius Cosades, intr-adevar asa mi s-a parut si mie, ca aveti opinii largi pe adevaruri inguste. dar stiti deja cu ce marja de eroare apreciez eu. va multumesc pt reactie!

Cip  •  10 mai 2017, 19:11

Asta face parte din obiceiul romanesc pagubos cf. Caruia fiecare persoana carevine intr-un post de conducere etc. Sterge tot ce a fost inainte si o ia de la zero, acest lucru intamplandu- se iar si iar si de faptnu se construieste nimic. Asa s-a intamplat cu economia romaneasca, cu politica cu zeci de studii de fezabilitate refacute la autostrazi proiecte europene si numarati in continuare....

Mircea Boitan  •  10 mai 2017, 19:45

Cand faceti domnilor un reportaj despre primarii si functionarii publici din primariile din judetele din baragan care s-au umplut de bani din abuzul cu contracte de arenda, izlaz, si subventii apia, bani care au sposorizat campanii ale propiilor partide. Oameni ca ponta, dragnea, basescu sunt mici copii. in fiecare sat primarul are cate 1000 de hectare. eu va intreb daca nu era primari mai faceau atatea hectare? si functionarii din subordinea lor la fel. urcati-va in masini domnilor ziaristi si mergeti 150 de kilometri maxim si veti gasi ca in toate satele si comunele din calarasi si ialomita primarii si angajatii lor detin de la 1000 de hectare in sus in proportie de 99%.

addriann  •  10 mai 2017, 21:41

Felicitari pentru articol !Este o paralela reusita, iar ideea principala este aceea ca ,,Dacă lupți cu hoția într-un compartiment, dar conservi aceiași oameni și aceleași reguli în sistem, scurgerile de resurse se vor regrupa sub altă formă."Totusi, trebuie sa aveti in vedere ca sportul si sanatatea , de care va ocupati exclusiv, reprezinta DOAR doua ,, compartimente "... Este important sa scrieti despre ,, regulile din sistem ", iar acestea se pot evidentia clar, fiind prezente in mult mai multe ,, compartimente"...

Steelgalati  •  10 mai 2017, 23:09

Felicitari ,urmaresc demult cu interes dezvaluirile din cloaca invartelilor de tot felul,incepand cu politica,continuind combinatiile prin fotbal si nu numai!Greu dar nu imposibil sa devenim o tara normala cu oameni si conductori normali,dar pt asta trebuie sa avem oameni curajosi si luptatori, MULT SUCCES !!!

Cătălin Tolontan  •  10 mai 2017, 23:10

@Steelgalati: suntem o tara si un popor normal. Nici un popor nu se naste ”anormal”, ci doar se lasa prostit sau dominat. Nu mai e cazul romanilor. Ramine sa ne organizam si tara drept una a acestui mileniu.

Urod  •  11 mai 2017, 1:37

Pentru mine , tu cu echipa ta sunteți singurii ziariști care faceți exact ce trebuie sa facă ziariștii. ...adică investigație, ca la cate se întâmplă în tara asta, exista subiecte pt încă doua generații....poate mai sunt și alți ziariști care fac același lucru și pe care nu-i știu, dar oricum sunt extrem de putini. Ziariștii în general au fraternizat cu corupția, ca de asta sunt ziaristi milionari în euro, nu ca au scris vreun best seller...Nu-ți doresc decât atât. ...SA NU TE OPREȘTI.....sa fii atent ca partidele că au pus ochii pe banii cu care se vor construi cele 3-4 stadioane ca asta-i prima preocupare a lor , SA FURE BANII....și mai studiază și proiectele sa fie unele într-adevăr de viitor , sa nu fie niște proiecte prost gândite, de genul .." lasă ma ca decât nimic e bine și asa" ...dacă tot se cheltuiesc bani , sa se cheltuiască pt proiecte care sa facă fata pt următorii 50-60 ani cel puțin, ca doar stadioanele nu se construiesc de azi pt mâine.

Urod  •  11 mai 2017, 1:43

Și am uitat sa mai spun...ca tocmai pt ce-ai scris , e bine ca fotbalul nostru sa fie condus de oameni din afara lui , care n-au fost murdăriți de cooperativa...dacă nu ma înșel inițiatorul momentului zero este Sechelariu...greșesc cumva?

Comentează