”Curcubeul” – o poezie de Mihai Tudose, premierul României

Și mai spuneam că ”decrețeii” nu se implică în politică

marți, 27 iunie 2017, 8:53

Noul prim-ministru al României obține primul loc de muncă din viața sa la Senat, ca șef de cabinet.

Asta se întâmplă în 1992, când Mihai Tudose are 25 de ani.

De când termină liceul, probabil ’86 dacă luăm ca reper data nașterii, și până în 1991, el nu muncește și nu intră nici la facultate. Potrivit cv-ului oficial.

Din 92, lucrează ca șef de cabinet senatorial până în 1999, iar din 2000 devine el însuși deputat.

Premierul este ales de cinci ori consecutiv în parlament, pe listele PSD, ceea ce, fără nici o ironie, demonstrează consecvență politică.

Cum gândește și cum se exprimă?

Pe 21 iunie 2005, Mihai Tudose vrea să fie mușcător la adresa rivalilor politici și are următoarea intervenție.

Declaraţie politică intitulată „Curcubeul”.

„Stimaţi colegi,

La sfârşitul săptămânii trecute ne-a fost oferită o mostră de gândire PD-isto-portocalie.

A fost stabilit un termen (sfârşitul lunii iunie), până la care tot ceea ce înseamnă funcţie, indiferent dacă este ocupată prin concurs, numire sau chiar funcţie aleasă, toate dar toate, trebuie să devină portocalii. Altfel, PD-ul îşi ia jucăriile şi pleacă de la Guvern, şi mai face şi alegeri anticipate.

În acest sens, reamintesc şi pe această cale portocaliilor PD-işti că în Decembrie ’89, printre altele a fost câştigat şi dreptul la opinie, şi deci nu mai poate fi incriminat şi pedepsit delictul f. f. grav de a nu fi portocaliu!

Sugestii pentru o linişte deplină şi o guvernare şi o ţară în care „portocaliii” să „trăiască mai bine”:

  1. Iniţierea de către Guvern a unui proiect de lege care să anuleze cele 7 culori ale spectrului solar (ca fiind de sorginte neocomunistă), acestea fiind înlocuite cu una singură, portocaliu intens;
  2. Modificarea drapelului naţional, acesta menţinându-şi structura de 3 culori, dar acestea să fie nuanţe de portocaliu;
  3. Organizarea unui concurs de creaţie în urma căruia să fie desemnat noul imn naţional, tema principală fiind: „portocalie este viaţa noastră”.

Eventual toate acestea trei să fie legate împreună într-un pachet de legi pe baza căruia Guvernul să-şi asume răspunderea.

Sau, o variantă mai simplă: toţi românii să poarte ochelari cu lentile portocalii, prin care să vadă portocaliu cât de bine, frumos şi temeinic nişte tipi portocalii, distrug o ţară care nu are nici o vină că deasupra ei, că deasupra noastră, din când în când, poate mai mult decât ar dori ei – omuleţii portocalii – apare un curcubeu care, neavând nici o vină şi neparticipând la şedinţele PD-ului, are mai multe culori!!!

Vă mulţumesc”.

Sigur, acesta e doar un episod dintr-o lungă carieră parlamentară.

Mihai Tudose are și luări de poziție serioase în plenul Camerei Deputaților.

Selecția noastră e ”un răutăcism”, cum ar spune Gică Hagi.

De fapt, ca și predecesorul său de la Palatul Victoria, Mihai Tudose proiectează mai degrabă imaginea unui om sobru.

Care-i probabilitatea ca ultimii doi premieri ai unei țări să aibă în CV aceeași instituție de învățământ superior?

Și dacă universitatea se numea Harvard ar fi fost interesant.

Dar nu e Harvard. E Academia SRI.

Una dintre întrebările publice ale ultimilor ani sună astfel: de ce cea mai numeroasă generație din istoria României, cea a ”decrețeilor”, nu se implică în politică?

Uite că se implică!

Născut în 1967, Mihai Tudose este ”decrețel”.

Cu doctoratul la Academia Națională de Informații.

Acesta nu mai e un ”răutăcism”, ci un fapt.

Iar reacția aproape unanimă a media, care indiferent de poziționările sale, critică numirea, nu e o conspirație împotriva PSD, SRI sau a lui Iohannis.

Este doar exasperare. 

După aproape 30 de ani de democrație, după ce generații întregi de absolvenți s-au specializat pe bune în străinătate, vorba Comisiei Europene, ”un milion de copiii s-au născut deja în urma schimbului de studenți Erasmus”, cariera profesională și academică a lui Mihai Tudose e tot ce putem propune noi?

Răspunsul e ”Curcubeul”.

Comentarii (79)Adaugă comentariu

Tulceanul  •  27 iunie 2017, 9:10

Neatza ! Sa fii "asociat" unui serviciu cred ca a fost unul dintre criteriile dupa care s-a ghidat Dragnea . In caz de nesupunere stiti povestea : omul serviciilor , bla , bla ..

dan  •  27 iunie 2017, 9:16

Uff... Fata mea studiaza in strainatate. Nu cred ca o sa se intoarca. Imi doresc sa se intoarca si totusi nu imi doresc... Si daca totusi o sa faca asta, cu siguranta nu o sa fie interesata de politica. Stii foarte bine ca politica este domeniul celor care nu stiu sa faca nimic dar stiu foarte bine cum sa dea sfaturi. Ce sanse ai ca absolvent al unei universitati mari din strainatate in fata unui copil de demnitar? Zero! "Succesuri/esece..." . Din pacate asta e realitatea.

rexrapidistul  •  27 iunie 2017, 9:16

Daca te "injura" ***, ***, inseamna ca este pe un drum ascendent!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cezar007  •  27 iunie 2017, 9:21

Tolontane, inceteaza o data cu folosirea termenului "decretel"! Ai pretentia ca esti om educat si chiar nu-ti dai seama ca e un termen jignitor?

Cezar007  •  27 iunie 2017, 9:23

Odata. Scuze, tastatura imi joaca feste...

Cătălin Tolontan  •  27 iunie 2017, 9:25

@Cezar007: cred ca generatia asta si-a luat insigna de "decretel" si a facut din ea un motiv de mandrie. Sigur ca astazi nu e cea mai buna zi sa te simti "decretel", dar v-am explicat de ce termenul "decretel" nu e folosit depreciativ.

Mihai  •  27 iunie 2017, 9:29

Să nu uităm că este absolvent al Universitații ”Crestine” DIMITRIE CANTEMIR. (la această distinsă universitate privată lector universitar a fost d-na Elena Udrea). In rest..are față de comisar sovietic..vocabular redus, realizări ca ministru si deputat 0. Pare insă să aibă profilul de ***ă PERFECTĂ. Dezamăgit de acest individ, de clasa politică românească si de ...opozitia parlamentară care are doar un rol decorativ si distructiv. Unde este guvernul din umbră al opozitiei? guvernul pregătit să preia puterea in orice moment. Unde este alternativa?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alexandru Chis  •  27 iunie 2017, 9:31

Doua crochiuri: 1 - Un mulcalit facea o remarca menita a-l ridica pe noul premier pe un postament mult mai inalt decat Nicolae Vacaroiu: "Ce noroc pe tara asta sa aiba un premier cu fata de consumator de trascau de trei lei suta!?" si 2 - Portocaliul este culoarea detinutilor din inchisorile americane si ale ostatecilor luati de unele formatiuni teroriste. In rest, sa ne ajute Dumnezeu, daca tot se spune ca prin Carpati ar fi "Centrul Spiritual" al Universului Trestru!

mitrut  •  27 iunie 2017, 9:37

Credeam, dupa ce am vazut guvernul grindeanu, ca mai jos nu se poate. Ba uite ca se poate. Ce mi-e Tudose, ce mi-e unul de la PataRat!

Ramon  •  27 iunie 2017, 9:39

a fost înjurată securitatea atâția ani și, iată, avem al doilea prim ministru cu studii aprofundate în domeniu. De la Isărescu încoace, niciun conducător nu a avut studii serioase în economie, aceasta fiind adaptată nevoilor de partid. De-o fi una, de-o fi alta ... vorba lui Eminescu. Ne-am săturat de gargara politicianistă

Ciprian  •  27 iunie 2017, 9:46

Doctoratul l-a luat la gen. Oprisor, nu la Oprea. Doar un detaliu, pe fond articolul pune sare pe o rana pe care nimeni nu pare sa vrea sa o vindece.

Cătălin Tolontan  •  27 iunie 2017, 9:47

@Ciprian: ai dreptate, am eliminat, scuze.

victor L  •  27 iunie 2017, 9:54

@ Alexandru Chis, hai ca nu le sti pe toate. Iti spun eu una: portocaliul este culoarea "Portocalei mecanice". Si, scuze, dar e sigur ca Dumnezeu nu are timp sa te caute in Universul Trestru si sa te ajute :P

lupu68  •  27 iunie 2017, 9:59

Tolo, inteleg de unde bati (si eu sunt decretel) si inteleg si unde bati (toata presa a vuit deja despre petele lui din CV) , dar eu l-as mai fi lasat un pic pe Nea Tudose asta. E adevarat ca sunt cam sceptic, dar aceasta nu ma impiedica sa zic ca are si el dreptul la sansa. Sansa de a arata ce poate... Barem 6 luni, cat a avut si bietul "Sorinaccio" in versiune politica.

Therealreddog  •  27 iunie 2017, 10:05

Acum o saptamana sotia a fost la Berlin sa ridice pasaportul. Ca statul român refuza sa il trimita prin posta. Ajunsă acolo a observat cu stupoare ca Ambasada României la Berlin era închisă, anuntul pus pe site in aceeasi zi, din "motive tehnice". Nefiind zi libera - motivele aveau de a face probabil cu vreo petrecere a "alesilor neamului". De ce spun asta? Cam asta e "respectul" politicienilor & friends pentru cei care ii plătesc. O treaba ce se poate rezolva în 5 min. (Ridicat pasaport) se rezolva în două zile, pe banii si timpul nostru...si asta vad si in articolul de mai sus. Frumos curcubeul, dar nu, multumim, preferam sa rămânem departe de România...asa decretei cum suntem.

LaTrantoru’  •  27 iunie 2017, 10:05

Si ce-i impiedica sa ia fraiele pe cei educati in tari luminate? Am avut o sinistra a finantelor, Petrescu, aroganta si rupta de realitate, buna teoreticiana... si atat. Au mai fost si altii... Ce-i scarbeste? Ce-i impiedica sa se uneasca (sau cine)? Au mai fost tentative de astfel de ministri in guvernul Ciolos... si, ce-am castigat? De lamentari m-am saturat, scuze si reprosuri... pe cand nitica actiune? In Israel, cu toata tensiunea armata, cad guvernele ca mustele, daca deviaza de la cursul economic. Australia a evitat criza. Japonia se zbate pe buza dezinflatiei de vreo 20 de ani. Mai avem si alte exemple in fata. De ce ne uitam in jos, in loc sa ne comparam cu cei de deasupra? Presa scurma in gunoi si ne improasca permanent cu dejectii... ce va impiedica sa scoateti in fata oamenii care reprezinta repere, modele, exemple de succes in cariera, in viata, in lume?

ioan  •  27 iunie 2017, 10:11

E scris adanc, cu vartejuri si face vertijuri vederii ochiului din nervii capului...

O caprita rosie  •  27 iunie 2017, 10:11

@lupu68 - de acord cu tine, poate e ceva in capul lui. Ce ma intriga este faptul ca acum 2 sapt actualul premier desemnat era facut praf de raportul "***" in care se spunea ca din 17 masuri nu a aplicat niciuna (deci varza ca ministru) si acum e numit premier. Si mai vine si pupaza aia de olguta sa ne spuna cat de profesionist este.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

max  •  27 iunie 2017, 10:15

Interesant este cit de repede a sarit sri-ul sa infirme apartenenta la servicii a acestui nou prim ministru care alaturi de olguta va duce tara pe,, culmile prosperitatii " o sa fie bine ca sa nu fie rau...vai de capul nostru!

Andrei F  •  27 iunie 2017, 10:15

Ar fi interesant sa ne spuneti cine v-a ajutat sa scrieti acest articol...Undeva in articol am gasit un,,noi,,...As paria ca ,,ajutoarele,,sunt absolventi ai aceleasi facultati ca si Tudose...Daca erati jurnalist ne spuneati de ce era obligatoriu ca Tudose sa fie numirea de acum pentru ca este fapt public cum ca dumuinica s- a muncit la greu ca sa se ajunga aici...A,se spune ca s- a muncit la Cotroceni noaptea,dar asta- i de bine ,nu? Pentru voi...

redknapp  •  27 iunie 2017, 10:16

Lupu68: ... adica sase luni din viata mea?

boierash  •  27 iunie 2017, 10:21

Domnule Tolontan, F importanta analiza de CV. Pune in lumina din nou cele doua blocuri sociale ale Romaniei: Romania bugetara si Romania concurentiala. Romanaia bugetara este cea care castiga alegerile; formata din angajatii de la stat si familiile lor, de dependentii de alocari bugetare sau contracte cu statul. Oamenii acestei Romanii au cel mult studii medii sau superioare la facultati private, isi construiesc propriile structuri de competenta profesionala (incl doctorate) pentru a se putea legitima dpv al educatiei. Romania concurentiala este a celor care se supun pietei libere ( piata muncii, a educatiei etc), acceseaza invatamantul prin examene, se supun concurentei in cautarea de slujbe, ascensioneaza exclusiv pe criteriul competentei. Grindeanu, ca absolvent de informatica parea un tip din categ a doua, desi nu are in CV indicii ca isi construieste cariera pe principiile pietei libere ci prin aliniere politica. E ca si Ponta un exponent al Romaniei bugetare. Tudose este un alt exponent clar al Romaniei bugetare. Nu prea s-a intamplat sa castige alegerile decat Romania bugetara. De asta avem acesti premieri.

Mihai  •  27 iunie 2017, 10:21

Si in PSD, ca in orice alt partid postdecembrist, domina spiritul de gasca, iar propunerea de premier nu face altceva decat sa întărească aceasta convingere. Poporul a devenit o simpla masa de manevra pentru atingerea intereselor de grup ale politicienilor impostori. Profesionalismul, competenta, onestitatea nu mai sunt demult criterii de eligibilitate si promovare.

sundance kid  •  27 iunie 2017, 10:28

Las-o mai moale cu termenul arogant de "decretel " pentru ca simplu in Romania natalitatea e in scadere de 27 de ani adica pe intelesul internautilor . Mor mai multi romani decit se nasc la care mai adaugam si citeva milioane de stramutati dezradacinati !

Andrei F  •  27 iunie 2017, 10:38

Pana la urma unde este poezia?Sau poezia este acelasi lucru cu declaratia politica?Apoi de la decretel la decretel...Cine putea sa nu munceasca pe timpul lui Ceausescu...?

Dan  •  27 iunie 2017, 10:44

Eu m-am nascut in 1979, deci la revolutie aveam 10 ani, pot fi numit decretel ? Nu inteleg sensul cuvantului *decretel*. Daca ma poate lamuri cineva, apreciez.

lord belial  •  27 iunie 2017, 10:47

voi, cine, decreteii? propunerea ii apartine partidului psd (livi drongnea), nu voua, nu noua. el sa se spele cu uratul asta pe cap.

Gigi  •  27 iunie 2017, 10:53

Nu înțeleg ce caută acest articol despre Tudose într-un ziar de sport! Practică vreun sport de performanță, s-au consemnat ceva rezultate la vreo disciplina sportivă, reprezinta România, sau ce? Vesnic, domnule Tolontan, scormoniți *** doar pentru a căuta, chipurile, senzaționalul!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

fotbal  •  27 iunie 2017, 10:57

si mai usor cu generalizarile. si eu sunt decretel, si eu am niste gaurici in cv(mama, mama).m-as ofensa fulgerator daca cineva ar specula pe o crasa irelevanta. vb lui @lord belial, premierul asta e doar urat. si pesedist

Petre  •  27 iunie 2017, 11:03

Tolontan e mai decreţel decât toţi ceilalţi. ***. Ar fi bine să-şi vadă de gazetăria lui sportivă. Căciula cu politica e prea mare pentru el şi nu înţelege mare lucru.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Matei  •  27 iunie 2017, 11:17

apartenenta la serviciile secrete nu mai trebuia mentionata, "cariera" si evolutia lui sunt informatii suficiente, asta pentru cine a invatat si a muncit si si-a cautat un job vreodata.

aciduzzo  •  27 iunie 2017, 11:22

Ca sa fiu sincer maestre Tolontan si pe mine ma indispune mult....mult de tot acest apelativ......... decreței............ar trebui sa ne fie rusine......sa ne asccundem dupa garduri......sa ne facem ca nu auzim.......sau ce ar trebui sa facem? Ca tot esti tu anchetele.....ia fa tu o statistica asa si vezi din cele peste o mie de victime ale revolutiei romane ( hai nu ma lua acum ca n-am ascris cu r mare!!!)....nu cumva vreo trei sferturi dintre morti sunt decretei curati curati??? Ia sa vedem!! Cat despre ce se intampla acum cu guvernul cu prim ministrul cu presedintele cu toti acesti cuveniti cum le zicea CTP, intre noi fie vorba un individ care nu-mi palce DELOC DELOC.....EU NU VOI MAI VOTA IN ACEASTA TARA IN VIATA MEA!!! NICIODATA!!! PE NIMENI, NICIODATA! Si daca vreodata vei avea curiozitatea sa stii de ce .......da-mi un semnal aici si-ti voi raspunde!

Cosmin  •  27 iunie 2017, 11:41

Draga Domnule Tolontan, "doar exasperare" zici?! Flash news: asta-i cultura post decembrista! Dar exasperare pentru sportul nostru (cu mici exceptii desigur), sau pentru cultura noastra muzicala manelista, sau pentru comportamentul nostru in natura ("in poiana minunata m-am impiedicat d-un pet!") etc...in general felul nostru original de a-ntelege viata si de a ne comporta intre oameni (ca noi), nu suntem exasperati??! "Decreteii"' ca simteau sau nu, strigau "Bravooo" sau "Sus", desigur nejustificat in raport cu viata dura, comunista, nedreapta pe care erau nevoiti s-o traiasca. "Duparevolutioneii" striga fix pe dos dupa ce-au gasit ce-au cautat - libertate de exprimare, capitalism (salbatic) etc: "Nu", Jos", Afara"!! Si suntem exasperati??!! Cu toata dragostea, nici Dumnezeu Atotputernicul nu poate multumi pe toti "exasperatii"!. Unii tin cu Steaua, altii cu Dinamo (ca o comparatie) iar fiecare "stie sigur" ca "Toti sunt hoti, mai putin Eu", "Toti sunt prosti, mai putin Eu", "Toti sunt corupti, mai putin Eu" si asa mai departe, tipic noua tuturor. Tuturor "Exasperatilor", cu toata dragostea si cu permisiunea Dumneavoastra, Flash News din nou, toti sunt si buni si rai, pan-la proba contrarie. Daca la cei rai n-avem alternative (convenabile), atunci putem sa ne bagam exarperarea-n...Sau, putem sa cumparam oglinzi si sa le folosim si la propriu si la figurat si s-o lasam mai moale cu exasperarea! Cu toata dragostea dar, noi ceilalti (in afara de critici si de Nu si Jos) cu ce suntem mai breji?! Ca suntem "rezistenti"?! Pai suntem "rezistenti" de vreo 5000+ de ani si la ce ne-a folosit?! Cu toata dragostea...si cu gura mare...si cam atat!

florin  •  27 iunie 2017, 11:50

Conform CV-ului domnului Tudose, e un om care s-a adaptat perfect în societatea românească post-decembristă. Principiul după care s-au ghidat elitele a fost şi este : "Nu contează ce ştii, contează pe cine ştii!" Şi poporul a avut încredere oarbă în elite. Aşa am ajuns ce suntem.

`Cris  •  27 iunie 2017, 11:58

boierash, ai o logica vadit stramba. Imparti tara in gugetari si restul, adica privati. Tu ii descalifici pe toti bugetarii, punandu-le stampila negativa, in timp ce pe ceilalti (generic privatii) ii califici ca reprezentand ”Romania concurentiala a celor care se supun pietei libere ( piata muncii, a educatiei etc), acceseaza invatamantul prin examene, se supun concurentei in cautarea de slujbe, ascensioneaza exclusiv pe criteriul competentei”. Dar presupun ca stii ca in categoria privatilor care reprezinta Romania concurentiala, asa cum o prezinti tu, intra si, bunaoara, taximetristii (care incearca prin orice metode sa te ciupeasca la tarif); tot felul de „intreprinzatori” (care au obtinut dubios anumite sume de bani si au pus bazele unor afeceri idem dubioase); comercianti si speculanti profitori pe spatetele producatorului real; diversi producatori alimentari si nu numai, care pot oricand sa fie catalogati drept ucigasii nostrii si ai copiilor nostrii prin alimentele si in genere produsele care fie contin compusi daunatori sanatatii, fie sunt chiar contrafacute (cred ca stii ca, de exemplu, produsele conservate, mezelurile, in mare parte, si mancarea fast food UCID); firmele private care taraganeaza lucrari de reparatii si administrare; dezvoltatori care ridica constructii de mantuiala, reale pericole; proprietari de cluburi si spatii comerciale iresponsabili, care pt profit pericliteaza sanatatea si viata clientilor/consumatorilor etc. Iar ei se fac vinovati de toate astea nu pt ca nu sunt controlati de catre stat, ci pt ca asa este natura lor, de speculanti si profitori pe spatele semenilor, iar daca statul este slab, profita in mod iresponsabil. Si pe astia ii crezi tu ca fiind cei care „acceseaza invatamantul prin examene si ascensioneaza exclusiv pe criteriul competentei”? Cred ca glumesti. Pai te asigur ca majoritatea celor din privat sunt opusul descrierii tale. Iar cand ii descalifici pe bugetari, cred ca ai minima cultura sa stii ca in aceasta categorie intra si cercetatorii din diverse domenii vitale vietii si progresului social si umanitar, medicii care ne salveaza vietile, profesorii care te-au si ne-au educat si asigurat conditiile, noua celor putini, sa promovam examene in mod corect etc. Concluzia este ca faci o greseala capitala atunci cand imparti societatea in bugetari cu rol negativ si privatii care ar reprezenta pozitivul. Total gresit. Ambele categorii reprezinta societatea noastra. Ambele au in mod similar „uscaturi” si reprezentanti de seama. O gandire ca a ta, de genul generalizarii, contribuie la deprecierea societatii noastre. Tudose asta nu este un exponent al bugetarilor, asa cum nici Becali nu este unul al privatilor. Ambii sunt exponentii tagmelor lor, restranse, care nu pot si nu trebuie sa conduca la blamarea unor categorii sociale sau socio-profesionale.

Paula avram  •  27 iunie 2017, 12:23

Pana cand PSD-ul isi va mai bate joc de noi?Au impresia ca sunt stapanii tarii si pot sa faca orice

Cezar007  •  27 iunie 2017, 12:45

"@Cezar007: cred ca generatia asta si-a luat insigna de "decretel" si a facut din ea un motiv de mandrie. Sigur ca astazi nu e cea mai buna zi sa te simti "decretel", dar v-am explicat de ce termenul "decretel" nu e folosit depreciativ." Care sunt argumentele pentru afirmatia de mai sus, domnule Tolontan? Eu nu mi-am luat insigna de care vorbesti , nu ma mandresc cu asta si cred ca nu sunt singurul. Deci nu generaliza. Oricum e de ajuns ca un siongur om sa se simta jignit ca sa nu mai folosesti termenul "decretel".

boierash  •  27 iunie 2017, 12:47

Dle Cris, intreprinzatorii "dubiosi"nu fac parte din romania concurentiala. Ei speculeaza slabiciunea statului care nu ii poate controla/sanctiona. Exista pt ca statul este slab. Intr-un stat puternic (construit la randul lui concurential) n-ar exista. Statul este slab pt ca nu este deservit de oameni de valoare. Ref la bugetari de tipul profesorilor, cercetatorilor: sunt destui care au statut profesional inalt, dar numai pt ca au nivel concurential: sunt cautati pentru meditatii (activitate privata), primesc contracte de la companii private etc. Becali este un privat profitor al slabiciunii statului. Tudose este un bugetar clasic care pe piata libera a muncii ar fi un simplu worker.

securist  •  27 iunie 2017, 12:48

***, cum sa fie decretel? Hai ma Tolo, tu ne vinzi gogosi, auzi la el, decretel.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Radu Radut  •  27 iunie 2017, 12:51

O intrebare, care imbina fotbalul si politica(domenii la care se pricep toti): Daca Hagi ar fi numit viceprim-ministru, am putea boteza guvernul ce se va forma... Hagi Tudose?

jean-Paul  •  27 iunie 2017, 13:11

Atata vreme cat "gloata" asistatilor sociali va fi majoritara, sau pe aproape, printre cei ce merg la vot, nu vom scapa de plagiatori si alti patati parlament si in guvern. Culmea, cei care studiaza pe bune prin occident, nu vor avea nici o sansa sa ajunga in posturi de conducere(parlament s guvern, justitie, etc) fiindca selectarea o va face tot amaratul de asistat social, care pentru un mic si bere, plus un kil de faina si un pui congelat e in stare sa-l voteze si pe sile camataru.... Dragii nostri licentiati si/sau doctori in stiinte, titluri castigate la universitati de elita din vest nu vor face cariera in tara decat daca sunt fii sau nepoti de pesedei.... Tudose, premierul desemnat, arata de parca ar fi un bunic de vreo 70 de ani, ceea ce vrea sa spuna ca eforturile din ultimii 10 ani(munca pe branci pentru a sustine teza, masteratele, cursurile de specializare, etc) l-au marcat profund.... Guvernul Tudose va fi un al doilea guvern Grindeanu, carpit pe ici pe colo....

gore  •  27 iunie 2017, 13:21

O fi destept Tudose asta... dar are o fatza de film horror! Ar trebui sa iesim in lume cu un ministru mai fotogenic.

Luca  •  27 iunie 2017, 13:24

Corect ! Acesta este nivelul ... :-( ... Ar fi culmea ca Dragnea sa numească un profesionist , care sa ii fie superior ! Mi-l imaginez pe nea Tudose la întâlniri cu prim-miniștrii din țările europene , cu tunsoarea probabil făcută de soție sau o vecina talentata ... Vai de capul nostru ! PS Sunt mai multe pauze in CV ul stimabilului ...

Cris  •  27 iunie 2017, 13:58

boierash, insisti in a generaliza si a cataloga in negativ (bugetar) si pozitiv (privat). Dar insisti in greseala. Idea ca intreprinzatorul privat este dubios si speculant pt ca are de a face cu un stat slab este la fel de adevarata ca si cea potrivit careia statul este slab pt ca nu are la baza o sicietate care sa genereze nativ suficienta calitate. Oamenii aia de valoare despre care vorbesti ca nu reusesc sa deserveasca statul nu se nasc bugetari, ei provin tot din societatea asta. Ei, la baza, sunt tot „privati”. Este falsa ideea ca la stat ajung cei slabi si la privat cei competenti. Este vadit fals. Cunosc bine ambele sisteme, prin prisma profesiei, si iti garantez ca gasesti in proportii similare profesionisti si incompetenti in ambele medii. Nu asa se pune problema. Sistemul concurential despre care vorbesti nu este caracteristic doar mediului privat, el se regaseste, tehnic si procedural chiar mai bine organizat, si in sistemul bugetar. Dovada sta in miile de exemple de bugetari (cercetatori, profesori, medici, functionari publici competenti din administratie etc.). Pana si varfurile societatii noastre sunt tot bugetari (Dan Berindei, Bogdan Simionescu, Florin Gheorge Filip, Eugen Simion, Ionel Haiduc, Plesu, Liiceanu, Patapievici etc.), iar calificarea profesionala se datoreaza excelentelor profesionale dobandite in special ca bugetari, in raport cu „nivelul concurential” existent in sistemul bugetar, doar notorietatea fiind dobandită in extenso, prin comparatie cu ceilalalti membri ai societății. Societatea asta nu va progresa atat timp cat va fi formata din cei care gandesc ca dumneata, adica arunca ”murdariile” speculantului si ale oportunistului (privat sau bugetar) exclusiv sau in principal pe slabiciunea statului, ci nu pe caracterul indoielnic si capacitatea profesionala limitata a acestuia de a se descurca si excela prin metode corecte si responsabile fata de semeni/societate. Statul slab reprezinta doar mediul propice pt dezvoltarea unor specimene (privati sau bugetari) ”defecte per se”. Si da, sunt de acord ca Tudose ar fi un simplu muncitor in piata privata, astfel cum multi dintre cei care au reusit in domeniul privat ar fi simpli contopisti prin sistemul bugetar sau, mai rau, politicieni profitori. Sa renuntam la a ponegri generalizat. A supune oprobriului public sistemul bugetar, din cauza unor fapte sau actiuni ale politicienilor (care nu se confunda cu sistemul bugetar, asa cum nici evazionistii fiscali nu trebuie confundati cu mediul privat), inseama fie sa fii de rea-credinta, fie sa ai o capacitate f redusa de analiza, abordare si aprofundare.

Cris  •  27 iunie 2017, 13:59

ideea.............................

victoraggio  •  27 iunie 2017, 14:06

Domnu ' Tolontan .Sunt decretel si nu mi-e rusine.

m_d  •  27 iunie 2017, 15:09

Decretel sau nu, nu conteaza! Se cauta un tipar, un om usor de subordonat si care sa fie susceptibil de dubla comanda, in caz de rascoala fata de Dragnea si Halena 3

ARON  •  27 iunie 2017, 15:16

Domnule Tolontan,si cei care cititi aceste postari am terminat ASE-Facultatea Administratie publica, si in cautarea unui job , am gasit multe posturi - in administratie publica - scoase la concurs -. Am mers si m-am informat de bibliografie, conditii si ce sa vezi, ca sa pot participa la concurs si eventual urmat de o angajare in administratie publica am nevoie de 9 ani experienta !!!!! Sunteti nebuni??? Deci sunt pline birourile de bugetari, plictisiti, somnorosi, basinosi, afoni,si eu trebuie sa am 9 ani exoperienta sa pot participa la concurs!!! UNDE FAC EU 9 ANI DE EXP. DC AM TERMINAT ADMINISTRATIE PUBLICA????? Mentionez ca sunt baiat, sunt tanar , frumos si am terminat facultatea cu medie mare. Dar nu tine asta. Pentru ca in tara mea nu conteaza ce cunosti , ci pe cine cunosti!! A , daca eram fata poate aveam noroc, nu chiar secretar de stat , cum tocmai a primit cadou duduia de la Piatra Neamt, care chinuit a terminat o facultate si a lucrat la benzinaria lu tat-su care e sofer, dar e mama senatoare. Doamne , in ce tara traim???? Eu si generatia mea, a se avea in vedere ca ASE-ul nu e o faculatte la indemana oricui, avem o stare de lehamite. Ce fac eu pentru tara mea, pentru mine??? sa merg vanzator in Mall??? Doamne da-mi putere sa resist !!!!

dana  •  27 iunie 2017, 15:17

la Academia asta se da examen pe bune? sau cum se intra? ca vad ca toti care au diploma de Academia SRI, au mega joburi de mii de euro... Ast ain anul de gratie 2017 in Romanica, in timp ce, probabil, in Cehia sau Polonia ti se ride in nas daca intrebi de astfel de "academii"...

gilos  •  27 iunie 2017, 15:22

Tudose ar trebui exclus din categoria "decreteilor", compromite total acest termen ; ce are acest Tudose in comun cu acea generatie ? Nimic ! Este tipul bugetarului de partid, care s-a "descurcat" cu diplomele pe la facultatile sistemului... Insipid, fara personalitate, fara nicio realizare care sa-l recomande pentru functia de prim-ministru. Chiar atat de jos a ajuns pSD-ul, ca sa vina cu acest gen de oameni ? Mi se pare scandalos...

Comentează