EXCLUSIV • Laboratorul deținut de Hexi Pharma a recunoscut în fața procurorilor: „Am făcut teste experimentale”! Pe milioane de români din spitale!

Managerul general și șeful de laborator Unilab, Gianina Bărbuță și Tatiana Arabagiu, și-au recunoscut complicitatea: ei încercau ”la negru” în laborator ceea ce Condrea testa mai departe pe pacienți!

joi, 21 decembrie 2017, 7:02

Întrebare procurori: ”De ce ați ascuns analizele ineficiente ale dezinfectanților Hexi?”.

Răspuns șefi Unilab: ”Acele substanțe veneau direct de la Condrea. Erau teste experimentale”.

 

 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Un sfat gratuit pe care ni-l dă dosarul Hexi Pharma.

Să nu credeți că ce ștergeți în WhatsApp rămâne șters!

Pentru noi, oamenii obișnuiți, modalitatea în care procurorii au reconstituit convorbirile de pe WhatsApp  ale lui Dan Condrea înseamnă curiozitate.

3,6 milioane de români se internează anual în spitalele românești

Pentru cei implicați în cazul juridic, recuperarea telefonului e îngrijorare.

Iar pentru pacienții care află acum că suferința lor a fost rezultatul unei complicități extinse, sentimentul e atroce.

Experimente pe milioane de bolnavi

Chiar în ziua sinuciderii lui Condrea, 22 mai 2016, procurorii ridică de la locul accidentului ambele telefoane Samsung ale patronului.

Ei solicită judecătorului mandat ca să reconstituie convorbirile purtate pe mesagerii de net.

Îl primesc.

Și descoperă ceva extrem de grav.

Nu numai că patronul știa de ineficiența biocidelor, dar el mușamaliza rezultatele negative, împreună cu oamenii din interiorul laboratorului ”independent”.

Hexi Pharma și Unilab lucrau ca un mecanism.

Ce făceau ei?

”Experimente”, după cum declară senină, în fața procurorilor, chiar Gianina Bărbuță, șefa Unilab.

Totul e în dosar.

Făceau experimente, dar nu doar în laborator, ci pe milioane de oameni.

Ce experimentau în laborator, fără să țină cont de ineficiență, era mai apoi produs în fabrică și livrat în 340 de spitale și mii de săli de operații.

Făceau totul încălcând eticheta, fișele de securitate și avizele primite de la stat.

Cine e Gianina Bărbuță?

Fotografii ale directorului general Unilab, Gianina Bărbuță, ambele făcute la sediul din Otopeni al laboratorului

Gianina Bărbuță s-a numit Croc înainte de căsătorie.

În aprilie 2016, când au început dezvăluirile, Gazeta a scris, pe baza mărturiilor surselor din Hexi Pharma, că ”Gianina Bărbuță, fostă Croc, e unul dintre oamenii de încredere ai lui Condrea”.

”Condrea a folosit-o pe Gianina Bărbuță atât în afacerile cu firme off shore, cât și în laboratorul Unilab” Surse ale Gazetei Sporturilor

Așa este.

Ajunsă șefă la Unilab, Gianina Bărbuță s-a asigurat că rezultatele pe care le transmitea către Hexi Pharma și către stat să fie bune. Chiar dacă dezinfectanții nu erau!

Aici, în vila galbenă din Otopeni unde se află sediul Unilab, aproape lipită de Institutul ”Ana Aslan”, se află multe dintre explicațiile fenomenului Hexi Pharma.

Unilab păcălea Comisia Națională de Biocide

Unilab a fost ”fundamentul științific” al Hexi Pharma.

Ani de zile, laboratorul i-a eliberat firmei lui Condrea ”cărți de vizită ale eficienței produselor”.

Pentru ca un dezinfectant să poată fi pus pe piața românească, e nevoie să obțină aviz de la Comisia Națională de Biocide.

Comisia nu face propriile testări.

Ea primește un dosar, unde, în cazul lui Hexi Pharma, cele mai multe analize veneau de la Unilab.

Aceste caracteristici sunt trecute într-o ”fișă de securitate” a produsului, alcătuită după norme europene.

Acum regulile s-au schimbat, în ”fișa de securitate” a oricărui biocid comercializat în România e nevoie de certificarea eficienței la laboratoare acreditate internațional.

Până în aprilie 2016 era altfel.

Înaintea investigației de presă, era suficient că pe analizele puse la dosarul Hexi scria: ”Unilab: rezultat eficient”.

Ianuarie 2010 – mai 2016 e perioada asupra căreia Unilab a mințit Parchetul că a găsit doar rezultate eficiente la produsele Hexi 

Dar cum erau contrafăcute rezultatele?

Percheziții la laborator

Echipa de la Parchetul General condusă de procurorul șef de secție Romulus Varga a făcut percheziții la Unilab după moartea lui Condrea.

Ei aveau mai multe probe că șefii Unilab ascund adevărul.

Unilab transmisese în scris Parchetului că nu au găsit în ultimii 6 ani toate  biocidele Hexi testate fuseseră eficiente!

Parchetul General știa că mint din:

Investigatorii îi audiază întâi pe șefii Unilab, apoi pe alți oameni din laborator.

Mărturiile sunt, nu există un alt cuvânt, cutremurătoare în inconștiența lor.

”Dan Condrea trimitea testările experimentale în recipiente nemarcate”

Gianina Bărbuță (stânga), cu un tort la o aniversare, chiar în sediul Unilab

Gianina Bărbuță le spune, din nou, procurorilor, că ”testele de eficiență ieșeau bine la produsele Hexi”.

Când i se aduc probe că au avut și rezultate ineficiente, ea zice că ”aceste teste la care vă referiți nu erau oficiale”.

Cum nu erau oficiale, întreabă procurorii, siderați?

”Dan Condrea trimitea anumite produse ca să le testeze. Nu știu, probabil că voia să le introducă pe piață. Pe acestea nu le înregistram și i le trimiteam lui înapoi. Erau testări experimentale”.

Concret, Unilab primea de la Condrea niște borcănașe nemarcate, susține Bărbuță.

E evident o minciună, pentru că nu despre produse noi vorbeau ei cu Condrea pe email sau pe WatsApp, ci despre Suprasept, Kalas și alte biocide care fuseseră avizate, deși erau neconforme!

Procurorii au răbdare, merg mai departe.

Experimente secrete

O audiază și pe Tatiana Arabagiu, șefă a laboratorului.

Bărbuță era manager, iar Arabagiu era, teoretic, specialista.

Tatiana Arabagiu spune și ea același lucru. ”Condrea trimitea teste experimentale. Unele ieșeau, într-adevăr, ineficiente”.

”Și de ce nu le înregistrați?!”, întreabă procurorii.

Ei sunt uimiți, pentru că a înregistra tot ce testezi este condiția fundamentală a funcționării unui laborator științific.

Așa luase Unilab aprobare de la Renar, de aceea exista.

”De ce nu înregistrați rezultatele ineficiente?”, întreabă procurorii.

”Așa ni se spusese”, zice, dezarmant, Arabagiu, care dă vina pe șefa ei, Gianina Bărbuță.

”Eu ofeream rezultatele directoarei Bărbuță, care cred i le trimitea lui Condrea. Poate că ea avea o listă cu substanțele, nu eu”, spune Tatiana Arabagiu, șefa de laborator.

Totul se făcea, de fapt, pe sub mână, în secret față de stat, față de public, față de autoritățile sanitare.

Cum se numește ce făceau ei?

Să nu ne ferim să le numim așa cum apar în dosar: experimente secrete cu substanțe care mergeau în spitalele din toată țara!

Experimente care nu existau în acte.

Nu se facturau serviciile

”Dar cine vă plătea pentru aceste analize”, insistă procurorii?

Bună întrebare pentru că analizele de eficiență pentru biocide sunt foarte scumpe.

Ele durează un timp îndelungat, presupun consum de tulpine costisitoare, resurse umane competente.

Pot ajunge la mii sau zeci de mii de euro un set întreg, pentru un singur produs.

Asta dacă sunt făcute ca lumea și dacă se testează eficiența, așa cum cere legea, la toate categoriile de germeni: bacterii, viruși, funghi și spori.

”Testele experimentale nu se plăteau”, susține Bărbuță.

Cum nu?

”Păi dacă laboratorul era tot al lui Dan Condrea, dânsul hotăra”.

Procurorii trec și la alți angajați, îi audiază pe laboranții care fac cu mîinile lor analizele.

Și află că multă lume din Unilab știa, de fapt!

Nici contaminările nu erau raportate

”Eu mă ocupam de testele de contaminare, și, în general, ieșeau bine”, spune o chimistă de la Unilab, în declarația de la dosar.

Dar ”în general” nu înseamnă ”în toate situațiile”, așa cum apare în răspunsul mincinos trimis în scris de Unilab către Parchet!

Unilab nu înregistra nici măcar contaminările, adică situațiile în care germeni infecțioși erau găsiți în probele provenite din bidoanele cu dezinfectanți.

Cazul Suprasept.

”Știu însă că, într-adevăr, colegii care lucrau la eficiență găseau și probe eficiente, dar și unele ineficiente”.

În privința eficienței era, așadar, și mai rău.

Concluzia: nu erau raportate nici contaminările și nici testele de eficiență picate.

Firmă a serviciilor sau fabricant de precursor de droguri?

Magistrații insistă ca să afle cum se derula traficul paralel cu probe.

”Testele cerute special de Condrea nu erau codate”, le explică șefii laboratorului.

Și rezultatele se întorceau înapoi la Condrea.

Acum ajungem la esență.

De doi ani documentăm, ca ziariști, acest caz.

Despre Hexi Pharma, mulți oameni cred că e o firmă acoperită a serviciilor secrete, o operațiune care producea precursori pentru droguri sau un experiment conspiraționist al statului împotriva propriilor cetățeni.

Mai grav: experiment pe sănătatea publică la scară națională

Noi nu avem probe pentru așa ceva.

Din păcate, nici nu e nevoie.

Ceea ce s-a întâmplat vreme de 10 ani, din care Parchetul a documentat cu rigoare 6 ani, e mai grav decât oricare dintre teoriile conspirației!

Hexi Pharma și Unilab au făcut ”un experiment”, dar nu doar în laborator, ci un experiment la scară națională.

Condrea nu le trimitea ”noi substanțe” în flacoanele necodate, ci produsele pe care le livra în spitale!

Din convorbirile de la dosar rezultă clar că discutau despre produsele deja avizate: Suprasept, Kalas, dar și altele ”care n-au ieșit bine”.

Cum ei nu dădeau doi bani pe standardele științifice și legale și cum statul nu controla fizico-chimic produsele pe parcursul folosirii, boșii de la Hexi – Unilab făceau pur și simplu ce-i tăia capul.

Experimentau pe substanțe și, apoi, pe oameni.

Responsabilitatea Ministerului Sănătății și a DSP

Spitalele și DSP-urile, așa cum s-a întâmplat și când au controlat superficial la comanda ministrului Achimaș-Cadariu la pornirea scandalului, erau complici și mimau că fac teste de sanitație.

Care oricum sunt altceva decât testele de eficiență.

Teste de sanitație evident că nu puteau ieși bine, acum că știm că toate cele 39 de produse erau ineficiente, dar spitalele și inspectorii DSP le rasoleau sau falsificau de-a lungul atâtor ani!

Omul care a spus totul către SRI

Pe dovezile publice din dosar se confirmă fix ceea ce au explicat încă de la început publicului biochimiști responsabili, oripilați pur și simplu de ceea ce au aflat în momentul publicării rețetelor de fabricație.

Și ceea chiar un informator al SRI a raportat serviciului în 2014, însă fără nici un efect.

El a oferit un raport detaliat către Serviciul Român de Informații.

A oferit către ofițerii de legătură din SRI nu doar normele legale încălcate în licitații, dar și testele de eficiență care nu erau corect cerute de către spitale și pe care se știa că că produsele Hexi nu le pot îndeplini.

Dar dezinfectanții lui Condrea pretindeau că le îndeplinesc, ceea ce însemna că undeva se producea o contrafacere.

Apoi, exasperat că nu se face nimic, specialistul chimist a contactat ziarul.

”Când Hexi Pharma testa pragul de eficiență coborând sau crescând substanța activă din biocide, firma făcea, de fapt, un experiment: încercau cum să scoată cei mai mulți bani experimentând pe sănătatea publică!” Biochimist, sursă a Gazetei Sporturilor

După ce cazul Hexi Pharma a explodat, SRI n-a negat informarea de la biochimist, dar a susținut doar sec că ”am informat decidenții legali despre calitatea necorespunzătoare a dezinfectanților”. 

De fapt, aflăm acum din dosarul penal, direct de la laboratorul Unilab, o anexă a lui Hexi Pharma, că acolo era locul se legitimau contrafacerile!

Ceea ce nu era greu de dedus, nu era nevoie de agenți secreți pentru asta, de vreme ce Hexi avea marea majoritate a testelor făcute Unilab și lumea din piața biocidelor știa că laboratorul era tot al lui Condrea!

Riscul imens al jocului de-a substanța activă

Revenim în prezent.

La un moment dat, pe parcursul audierilor de la Parchetul General, unul dintre chimiștii din Unilab le spune, superior, magistraților că lucrurile nu pot fi niciodată prea clare în legătură cu eficiența ”pentru că curba de eficiență este logaritmică”.

Așa e.

Are dreptate. E logaritmică.

Dar declarația îl învinovățește și mai tare ca profesionist!

Curbă logaritmică înseamnă că atunci când faci experimente pe randamentul biocidului, dacă scazi puțin substanța activă, scăderea de eficiență este exponențială!

Dacă te abați ”experimental” de la formula din fișa de securitate depusă la Comisia de Biocide te poți trezi că produsul devine imediat ineficient.

Ceea ce s-a și întâmplat.

De pildă la Hexio-Iod, unde substanța activă variază ”doar” de la 10% la 9,3%, iar produsul este ineficient!

Unilab funcționează în continuare

Unde suntem acum?

Fabrica Hexi Pharma s-a închis, dar laboratorul Unilab funcționează în continuare.

O fotografie făcută ieri arată pe aleea laboratorului din Otopeni arată o mașină cu număr Hexi Pharma.

Un van Opel Movano cu numărul B 10 HXI, de Hexi Pharma, intrând ieri pe aleea care duce la Unilab

Primul termen al dosarului dezinfectanților falsificați va avea loc pe 11 ianuarie 2018 și va fi judecat de magistratul Mihaela Camelia Andrei.

În dosar, Parchetul nu a inculpat pe nimeni dintre cei care au făcut ”testele experimentale” de la Unilab.

 

 

 

 

 

Comentarii (55)Adaugă comentariu

Doina  •  21 decembrie 2017, 7:21

Pai de ce unilab sau nimeni de acolo nu e inculpat.?

Cătălin Tolontan  •  21 decembrie 2017, 7:22

@Doina: nu stim acum, vom afla. Legea prevede, intr-un stat de drept, ca judecata sa fie publica tocmai pentru a crea actului de justitie un cadru corect . Nu doar acuzatii, dar si pagubitii (spitalele, pacientii) si fiecare om interesat poate vedea cum au lucrat procurorii. Asta inseamna, ca cetatean, sa monitorizezi justitia si sa te asiguri ca nimeni nu e deasupra legii.

Mq  •  21 decembrie 2017, 7:41

Toti inculpatii din acest dosar trebuiesc dati pe mana Militiei si sa stea ani in sir la inchisoare

Cătălin Tolontan  •  21 decembrie 2017, 7:42

@Mq: nu, vremurile in care Militia batea, cerceta si condamna au trecut. Toti cei inculpati vor aparea in fata unui tribunal obiectiv si corect. Asta e ideea. Cit despre cei neinculpati, pe datele din dosar, pe care presa le relateaza, oamenii cintaresc cum a fost munca procurorilor.

mihaix  •  21 decembrie 2017, 8:08

Intrebare: De ce nu sunt investigati "decidentii legali" care se presupune ca au primit informarile si nu au facut nimic?

pawn  •  21 decembrie 2017, 8:10

nu pot sa rezist (sic!) sa nu remarc ca unul dintre argumentele omniscientei procurorilor e o gluma involuntara: probabil tolontan ar fi uimit sa afle ca si dupa o formatare & reinstalare de sistem pot fi recuperate toate fisierele de pe calculatorul lui...si asta de catre oricine, nu-i nevoie sa-i aducem pe "procurorii-de-la-nasa". in rest...habar n-am, cazul e palpitant :) ca orice gainarie din romania, de la sabina product incoace, prezentata de presa ca afacerea watergate.

Cătălin Tolontan  •  21 decembrie 2017, 8:11

@pawn: imi pare rau, dar n-ati citit textul. Nu e vorba doar despre refacerea emailurilor, ci si despre refacerea convorbirilor de WatsApp, pe care Condrea le stersese din telefon. Si nu, nu e o gainarie, zeci de mii de oameni s-au imbolnavit in cei 6 ani cand erau dati pe burta inainte de operatie cu un dezinfectant care nu dezinfecta.

bg  •  21 decembrie 2017, 8:48

Pentru MAGARIA pe care a facut-o, laboratorului UNILAB trebuia sa-i fie anulata acreditarea RENAR. Dar Renar tace, la fel Comisia de Biocide care, conform legislatiei in vigoare avea responsabilitatea sa ofere informatii publice privind incalcarea securitatii populatiei in cazul unor produse. Comisia de Biocide se va scuza si va spune ca a fost si ea pacalita si a recurs doar la anularea autorizatiilor. Comisia de Biocide functioneaza aub autoritatea MS. MS, sesizat in atatea randuri, trebuia sa instituie masuri de control reale, adevarate (se preleveaza probe din galeata cu solutie cu care se spala podeaua din spital, din cuva in care se lasa instrumentele reutilizabile, etc...). Orice lucru creat de OM este controlabil si are efecte previzibile, numai natura nu poate fi controlabila in totalitate...MS a preferat sa dispuna compararea autorizatiei cu eticheta, niciodata nu a cercetat ce este in flacon. Oare de ce? Prostie, indiferenta, lipsa de profesionalism, complicitate sau toate la un loc? Da, tacerea autoritatilor a fost poate de AUR, dar pentru cetatenii expusi ea s-a soldat cu *** (***) ***. Se putea si mai rau, dar au mai fost medici documentati care au spus:"ia plecati cu prostiile voastre de aici." Cine raspunde? Numai patronul? Ce fel de organisme am creat si cum functioneaza ele, dupa bunul plac si interesul material al patronilor de firme, al celor care exercita puterea in stat? Persoanele cu comportament abuziv, care incalca grosolan legea au creat acest stat abuziv, infractional.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vladone  •  21 decembrie 2017, 8:48

Inteleg multe, implicatiile si consecintele. Ceea ce au facut e inimaginabil...insa Tolo, sincer, nu mi se pare fair-play ca incerci sa induci o stare intr-un mod artificial. - ieri (sau acum 2 zile) faza cu impozitele neplatite. Poate ca el gandea la modul " dam ultimele salarii si nu platim impozitele - sa isi ia oamenii banii". - pozele de azi cu femeile alea care induc clar o stare de "uite cine se juca pe banii nostri". - altele (nu mai le amintesc, intelegi ideea). Chiar nu e nevoie de trairi induse artificial. Nu fac decat sa discrediteze si sa ne faca sa ne intrebam... oare e chiar asa de tragic sau adevarul e undeva la mijloc.

bg  •  21 decembrie 2017, 9:00

Conform legislatiei in vigoare, tin sa precizez ca, solicitantul autorizatiei de punere pe piata, ofera informatii (pe propria rasp.) despre formula dezinfectantului in 2 documente depuse la dosarul tehnic: docum. (fisa) de prezentare a produsului si declaratia privind ident. subst./subst. active (nr. de identif. CAS, CE si conc. in unit. metrice. Fisa de securitate se refera la caract. fiecarei subst. ch. active ce intra in compoz. dezinf.

Catalin Radu  •  21 decembrie 2017, 9:09

Buna ziua, am abonament la Gazeta Digitala, dar astazi nu apare ziarul in format pdf pe seit! Va rog sa verificati de ce nu a fost postat ziarul. Va multumesc.

Elena  •  21 decembrie 2017, 9:10

SRI-ul a știut tot timpul ceea ce se petrece și nu a luat nicio măsură. Cum să spui că ai informat decidenții legali și să te speli pe mâini? Cine răspunde de la SRI pentru asta?

Andrei F  •  21 decembrie 2017, 9:18

Desigur ca Hexi se dovedeste un caz clar de *** grava...Totusi sunt lucruri care ma deranjeaza...Daca SRI a informat din 2014- spuneti pe cine trebuia,de ce ancheta se bazeaza numai pe reconstituiri din telefoane,calculatoare sau declaratii luate impricinatilor?,,Cine trebuia,, din 2014 nu putea stopa sau detailia afacerea cu probe?Se pare ca ,,cine trebuia,,nu a descoperit nimic din 2014 ca si cum Hexi nu avea probleme si cetatenii o duceau bine cu produsele Hexi...Sper sa ma insel...Apoi vorbiti de stat...In acest caz pare ca Statul sunt organele de ancheta si nu politicul-cel putin ca un intreg...Si ajung la alta nelamurire...Se poate ca acei ,,cine trebuia,,sa fi ales in cel mai bun caz sa-l prinda pe Condrea si nu siguranta sanitara a cetatenilor...Si se poate ca asta sa fie legal!Cam ca in cazul Iordache-constructorul de autostrazi care a fost prins dar tarisoara a pierdut fondurile pe investitiile facute de el...Si zilele acestea ma deranjeaza cand aud:cum sa informez primarul ca-l anchetez?Pai poate sunt situatii in care este mai bine pentru tara sa previ chiar daca nu-l arestezi pe Cutarescu!Cam ca in cazul Hexi...Rau imi suna cand aud ca Hexi este inchisa...Poate Statul ar fi trebuit sa foloseasca in astfel de cazuri o administrare speciala ,ceva...Cam ca la nemti...Au nemtii in ultimul timp scandaluri uriase pe relatia firmelor cu Rusia ,a celor de armament cu Grecia ca sa nu pomenesc de cazul stiut de toata lumea cu Volkswagen...Statul german desi a primit lovituri mari nu a inchis nici o firma!Apoi daca scandalul Hexi se confirma din ce se platesc despagubirile?Fabrica Hexi o avea aceeasi valoare inchisa?...Deci cetatenii au sa mai piarda inca o data...O alta problema este cu conflictul in care era Condrea conducand si fabrica si laboratorul.Pai in fotbal ar fi ca si cum Steaua,Dinamo,Craiova...ar avea in curtea lor Comisia de Licentiere ....Cum poate fi posibil asa ceva?Sau a ajuns fotbalul sa aiba reglementari mai clare decat cele din Sanatate?Apoi...un laborator poate sa faca mi de texte.Nu sunt relevante decat acelea in care un produs este dat conform sau care clarifica eficienta cau conformitatea produsului fata de ce s-a stabilit in fata autoritatile de reglementare...Putea Hexi sa modifice produsul in mi de formule diferite daca nu era pus pe piata nu conta...Hexi trebuie sa raspunda pentru ce a scos la vanzare...Deci un laborator face si texte dar raspunde de ce da bun pentru vanzare.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

LVNT  •  21 decembrie 2017, 9:25

Citind dezvaluirile dvs. imi dau seama cat de eficienta a fost si este justitia noastra 'independenta' si laudata de toti. Trebuie sa vina un ziar de sport sa identifice cancerul coruptiei din sanatate, pentru ca nu-i asa, chiar daca SRI ul a stiut si chiar daca a sesizat mai departe, nimeni din acest sistem judiciar nu s-a activat. Uite de asta nu au iesit oamenii la vot si nu ies nici astazi in strada. NU pentru ca le place ce fac PSD-ALDE-UDMR, ci pentru ca celebra justitie 'independenta' e suspect de indulgenta in astfel de cazuri.

Dodo  •  21 decembrie 2017, 9:40

@Vladone Nu cred ca intelegi prea bine, ce stare artificiala sa iti mai induca, cand intreg sistemul sanitar din tara stia si accepta situatia dezinfectantilor? Gandeste-te cati oameni au plecat cu infectii din spitale, sau nu s-au mai vindecat niciodata din cauza asta. Sunt cel putin 6 ani investigati, dar Condrea facea asta de mai mult timp. Nici nu vreau sa ma gandesc cati oameni au trecut prin spitalele noastre in anii astia. Cati bani au castigat astia din buzunarul nostru, platiti de noi. Cati oameni au fost implicati, directori de spitale, oameni de la ministere, si astfel de situatii sunt sigur ca se intampla nu numai la Sanatate. Experimente facute pe noi, oameni care au murit in spitale din cauza asta sub ochii acelora care acceptau si foloseau dezinfectantii cu bunastiinta.

Cătălin Tolontan  •  21 decembrie 2017, 9:41

@Dodo: e un rezumat corect, asa faceau si complicitatile din sistemul sanitar si nu numai sunt extinse.

gica pentru  •  21 decembrie 2017, 9:43

momentul in care ai senzatia ca toate rapoartele SRI sunt niste instiintari catre retele infractionale...

Andrei F  •  21 decembrie 2017, 9:47

...teste...scuze...

Nello  •  21 decembrie 2017, 9:53

Statul român ar trebuie sa despagubeasca toti romanii care au fost tratați cu aceste substanțe falsificate de hexi pharma pentru că nu au fost controlate, iar vinovații pușcărie 20 ani.Mie rusine de statul român,este mai rau ca acum 50 de ani.

Buiadi  •  21 decembrie 2017, 10:08

Domnule Tolontan, n-am consultat acest dosar cum o faceți dvs., dar pare de o superficialitate incredibila, ca sa nu îl cataloghez altfel...aceasta este calitatea profesională a aceștor procurori?Nu sunt capabili sa urmărească niște complicități și nu doar cu laboratorul, ar fi interesant sa vedem legăturile cu structurile statului și directorii de spitale...La cum înțeleg eu lucrurile acest dosar va condamna un om pe care “l-au stins”, o directoare economică cu rol principal de complicitate și câteva pedepse mai mici sau chiar cu suspendare pentru câțiva angajați.Acesta va fi rezultatul dacă nimeni nu intervine și ne facem de ras domnule Tolontan...rețineți ce va spun, dosarul este instrumentat in aceasta direcție.De fapt știți și dvs. acest lucru, îmi imaginez ca nu o puteți spune franc, fără dovezi, încercați prin desfășurarea evenimentelor sa puneți o presiune publica asupra procurorilor...încercați cu presiunea complicității și in alta direcție nu doar spre Unilab!

Secureanu din parnaie  •  21 decembrie 2017, 10:08

Domnule Tolontan am revenit,:) ati mancat un cuvant...cred ca,, sediul'' la poza cu Giana Barbuta.... Fotografii ale directorului general Unilab, Gianina Bărbuță, ambele făcute la din Otopeni al laboratorului ...la din Otopeni.. nu suna bine:) O zi buna!

toteusunt  •  21 decembrie 2017, 10:27

cum putem sa mai avem incerdere in spitale si in mafia farmaceutica. Acelas lucru il vom afla si despre vaccinuri peste cativa ani. Ar fi interesant, domnule Tolontan, sa faceti o investigatie si cu privire la vaccinuri. Acolo este o mafie de ordin international si suntem prea mici ca sa reusim ceva... Asta e... asteptam tacuti si in liniste sa ne ucida statul cu experimentele. Stam la coada ca pe vremea comunismului, cand te puneai la coada fara sa sti ce se da... asta e ne meritam soarta...

Gherzach  •  21 decembrie 2017, 10:40

Eu nici măcar nu aș spune, chiar și la figurat, că cei de la Hexipharma și Unilab au făcut experimente pe români, cum un experiment presupune o oarecare rigoare științifică și niște concluzii științifice. Ei pur și simplu au exploatat fără milă populația, s-au jucat cu sănătatea și viața oamenilor pentru bani, statut social și alte lucruri de care nu se mai săturau.

Ilie  •  21 decembrie 2017, 10:42

Este suspect faptul ca angajatii UNILAB nu sunt trasi la raspundere. E absurd, tu procuratura sa dai vina pe mort. Refuz sa cred ca justitia nu se implica complet in ancheta.

Cătălin Tolontan  •  21 decembrie 2017, 10:43

@Ilie: Si noi credem ca justitia isi va face treaba. Numai ca cetatenii trebuie s-o monitorizeze. Nu ca n-ar avea incredere, ci pentru ca acesta este mecanismul de echilibru si control in societate.

Urod  •  21 decembrie 2017, 10:44

@Andrei F... Dacă SRI a fost informat și nu s-au luat masuri de ce crezi ca niște angajați mult mai mărunți, ar putea sa i-a atitudine, sau ce șanse ar putea sa aibă ei dacă fac asemenea demers în afara faptului de a fi dați afara?!!!!!.... . Asta apropo de o discuție mai veche a noastră... Eu cred ca tot ce faci este sa inciți, ca nu te cred atât de naiv....

Urod  •  21 decembrie 2017, 10:49

Situația este și mai grava, dacă SRI - ul a fost informat și nu s-au luat masuri... Este clar ca trebuie sa plătească și cei ce sunt plătiți sa ne apere și ei dd fapt ne trimit la groapă.... Pt ca asta s-a intamplat în acest caz.... Au murit mii de oameni... Cătălin, nu ești curios sa faci o investigație sa vezi căți oameni au murit din cauza infectiilor?!!!!.... Eu cred ca au murit mult mai mulți decât la revoluție.... Și ca să fiu cinic... era mai bine pe vremea Miliției, ca se știa de frica...

Urod  •  21 decembrie 2017, 10:53

Cat despre pozele șefei de la Unilab, arata perfect ce este societatea românească... Hoție și prostituție... Ma mir ca n-au pus-o pe Drăgușanu sau Crudu șefa la Unilab.... Pt ca asta se întâmplă într-o tara, când valorile sunt răsturnate. Pentru România, ele sunt adevăratele valori, nu Gica Hagi.... Etc...

Vlad  •  21 decembrie 2017, 11:06

Din start, nu vad nicio problema ca la laborator ajungeau probe despre care nu se stia ce contin, e normal ca un producator sa faca experimente, sa incerce substante noi. La fel este normal ca unele sa nu fie eficiente si altele da, ca doar asa functioneaza experimentele, nu?? Asa ca in cazul asta nu vad neaparat o culpa la laboranti, la cei care faceau testele... ei analizeaza, fac un raport si gata treaba lor. Mai departe... daca e un laborator certificat, atunci da, e normal sa fie o evidenta a tuturor testelor, chit ca ele sunt denumite: Proba 21 Hexi Pharma, Proba 22, etc.... nestiind ce substante contin. Aici este prima problema serioasa si o chestie din asta mi s-ar parea normal sa duca la pierderea autorizarilor, dar iarasi, nu suna neaparat a dosar penal. Ajungi la dosar penal doar in cazul in care demonstrezi ca se stia ca se testeaza produse puse la vanzare si acest lucru a fost musamalizat. Nu stiu ce s-a descoperit in convorbirile alea de pe whatsapp, dar nu mi se pare un dosar usor de instrumentat si oricum ar fi impotriva catorva persoane, a directoarei de exemplu, nu a laboratorului pe de-a-ntregul. PS: Nu este posibil sa fie un dosar separat in pregatire? Si inca sa nu fie facuta public informatia??

Cătălin Tolontan  •  21 decembrie 2017, 11:07

@Vlad: in articolul de ieri aveti exact denumirile produselor unde s-au descoperit ineficiente. Erau Suprasept, Kalas si altele, acestea nu erau produse care urmau sa fie pe piata, ci unele care erau deja in spitale. Pe acestea erau facut experimentele. Pe cele deja folosite. Ceea ce este total impotriva legii. E ca si cum ai schimba reteta de Coca Cola trecuta pe eticheta, ca ai mintit prima oara si sesizezi probleme, dar nu anunti pe nimeni, tot incerci in timp ce livrezi. E un experiment pe oameni, asta au facut Hexi Pharma si Unilab.

Vlad  •  21 decembrie 2017, 11:10

@LVNT bineinteles ca nu este eficienta, ca de-aia suntem unde suntem ca tara, dar macar dadea semne de reviriment. Acum cu schimbarile de la noul cod penal nici nu stiu daca se mai putea face dosar impotriva lor.... Uite si exemplul cu whatsapp, cereau mandat sa le verifice pentru a gasi discutii dintre sefii Hexi Pharma si ei au gasit si discutii cu Unilab. Dar mandatul nu includea Unilab... dupa noul cod penal, nu numai ca nu le puteau folosi, sau cere un nou mandat, erau obligati sa le stearga definitiv. Unilab scapa.

Vladone  •  21 decembrie 2017, 11:10

@Dodo tocmai. Este monstruos... de ce e nevoie sa ni se mai induca elemente precum femeia aia pozand provacator pe birou...

Tudor  •  21 decembrie 2017, 11:15

Bate șaua sa să priceapă iapa. Această campanie pare a fi de fapt una pro-vaccinare.

Carmen  •  21 decembrie 2017, 11:33

Va rog domnule Tolontan continuati sa faceti publice toate informatiile acestea din dosar, informati-ne! Este aproape tot ce ne-a ramas in tara asta: sa avem incredee in ziaristi si in procurori! (in unii bineinteles) Eu una va admir pentru perseverenta (tot colectivul de investigatie merita multumiri)!

Ionut  •  21 decembrie 2017, 11:40

Ce a făcut Unilab, Pharma, Conferă si vad Ca lui este genocid! Inculpați toți... de la minister până la functionar. Un al doilea Nurnberg . Cei mai importanți lideri naziști care nu au ajuns în fața judecătorilor au fost Hitler, Himmler și Goebbels Pentru ca că s au sinucis. (Vezi Condrea) Ceilalți judecati si executați. In cazul nostru pedeapsa aferentă pentru genocid național.

catalin ovidiu  •  21 decembrie 2017, 11:51

este posibil ca si fabrica sa mai functioneze,desi pare imposibil, insa in numeroasele spitale in care am intrat relativ de curand,am observat dezinfectanti hexisi...si ma indoiesc ca spitalele sa fi avut stocuri asa mari !!!

Petre  •  21 decembrie 2017, 11:51

Ati incercat sa cautati si in cealalta parte, in speta decidentii politici care au bagat informarile SRI in sertar si au fost complici?

Urod  •  21 decembrie 2017, 11:55

Vreau sa fiu și mai clar... Cătălin, dacă in acest caz, nu sunt judecați toți cei din SRI, doctorii din spitale, minister și Unilabu-ul, înseamnă că mafia este mai puternica decât presa, și va continua să-și facă treaba.... SA FURE BANI.... PARCA VAD CA UNICUL VINOVAT VA RĂMÂNE CONDREA...

Andrei F  •  21 decembrie 2017, 11:57

@Urod • 21 decembrie 2017, 10:44 Nu incit de loc! Daca SRI a informat din 2014 inseamna ca de atunci cineva a strans probe.Cum am scris si in comentariu ,,acel cineva,, a gasit mai important ca sa ancheteze si nu sa inchida la momentul 2014 problema Hexi...Si legea acum asa este.Am auzit de oameni urmariti 6 ani!Cum se spune zilele acestea:,,cum sa informez pe cel anchetat ca incepe ancheta?,,Cu exemplu primarul care ar fi aflat...De ce cred ca s-a anchetat?Pentru ca indiferent daca SRI a informat partea politica sau organele de ancheta nimeni nu ar fi crezut ca aceasta afacere nu se prabusea la un moment dat...Daca Hexi era sprijinita de decidenti se inchidea din interior sau incepeau sa se conformeze si nu se mai ajungea la scandalul de acum!Daca ei-Hexi- incepusera sa exporte ?Dumneata daca erai cel sesizat puteai sa nu faci nimic intr-un astfel de caz?Si nu inteleg formularea...daca angajatii cu functii mici ar fi spus ceva erau dati afara-spusele dumneavoastra.Pai Hexi este inchisa!Salariatii cu functii mici sau mari tot nu mai lucreaza la Hexi...

ciurescu petru  •  21 decembrie 2017, 12:25

În tot acest timp,SRI-ul,DNA-ul ce au păzit? pe cine ascultau ei? Pe cine urmăreau? Greu de dat un răspuns,nu-i aşa? Sau,de ce nu,l-au "sinucis" când s-a îngroşat gluma? Întreb,nu dau cu parul.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

libianu  •  21 decembrie 2017, 12:31

Eu am văzut ofițeri SRI...ex. acest Daniel Dragomir, adică ne luam de proști unii pe alții?

Alexandru  •  21 decembrie 2017, 13:06

Daca Hexi s-a inchis, de ce la sediul din Odaii inca intra si ies masini?

Cristian  •  21 decembrie 2017, 14:25

Cătălin si echipa, cazuri ca asta sunt pietre de hotar in evolutia unei țări. Etica in business e cel mai dificil lucru. E greu de inteles cum banul poate degrada in așa fel încât să faci cu bună știință experimente pe semenii tai. Felicitări pentru anchetă !

Cătălin Tolontan  •  21 decembrie 2017, 14:26

@Cristian: si noi credem ca e un caz important. Nu pentru ca l-am descoperit noi, pentru ca multi jurnalisti au sapat mai apoi la el si l-au dezvoltat si expus. Ci pentru ca e vorba de multa suferinta umana, la nivel national, stopata in urma dezvaluirilor. Si din alt motiv: se dezvaluie cat de jos am ajuns ca standarde profesionale in societate. Ce putina etica de business si profesionala mai avem de a fost posibil asa ceva. Deocamdata din dosar am scos partea de productie si laborator, unde si-au batut joc de meserii, dar ami sunt si alte profesii complice. Nu ne vom opri pana cand nu vom expune toata tarasenia. Tocmai pentru ca simptomatica si e crucial sa intelegem.

koskutim  •  21 decembrie 2017, 15:36

cred ca asta se intampla pentru ca in romania nu este un sistem juridic "in civil " puterinc. In SUA toti acesti sefi de laboratoare si sefi de spitale care au inchis ochii ar avea acum pe rol zeci de mii de procese de la pacienti afectati. Pe langa inchisoare (in penal) ar plati toata viata despagubiri. Dar la noi isi permit pt ca daca sunt prinsi iau 3 ani cu suspendare si nimeni nu isi ia avocat sa mearga in civil impotriva lor. pe de alta parte nu e corect ce fotografi ati ales pt directorul general, e o mica manipulare si o stiti.....

Adina  •  21 decembrie 2017, 17:46

Incurcati borcanele domnule Tolontan. Discutiile pe whatsupp sunt recente, adica dupa inceperea scandalului. "Experimentele" pentru produse noi, sunt facute cu multi(6-7?) ani in urma, nici nu exista whatsupp(verificati din nou la dosar). Sunteti dezinformat sau vreti sa induceti lumea in eroare si sa manipulati masele. Doriti sa faceti un material exploziv si nedrept ! Interesul Dvs. nu este sanatatea oamenilor, ci castigurile venite in urma acestui reportaj. Aveti interese ascunse !

Cătălin Tolontan  •  21 decembrie 2017, 17:47

@Adina: nu, din pacate dvs sunteti cea care introduce intentionat confuzia. Am datat fiecare proba a Parchetului. Emailurile cu "testele experimentale", pe viata pacientilor, nu sunt "cu multi ani in urma", ci cu trei, patru ani inainte sa devina publica povestea. Si au continuat permanent. Iar discutiile pe WatsApp sunt din 2016, dupa ce laboratorul mintise Parchetul ca toate analizele Hexi iesisera bine. Dincolo de orice, observatiile dvs mi se par exact in nota atroce a companiei pe care o aparati. E atita tupeu la felul in care a actionat Hexi in toti acesti ani, atit dispret pentru stiinta, adevar si lege incit e exact in linie cu toate acestea ca un suporter/angajat al Hexi sa vina si sa reproseze presei folosind expresiile: "Incurcati borcanele!". Si "va intereseaza castigurile, nu sanatatea oamenilor"? Este fabulos. In apararea Hexi Pharma vorbiti despre "incurcatul borcanelor", ei care nu codificau borcanele in care faceau testele si despre bani versus viata pacientilor, ei care au facut din profit o arma impotriva vietii bolnavilor?

gicapuia  •  21 decembrie 2017, 20:45

Poate e prea mult. Dar toti, de la managerii celor 340 de spitale pina la sefii de la hexi si Unilab ar trebui judecati pentru genocid. Cind Condrea "s-a sinucis" le-0a revenit pulsul citorva mii de in divizi. Trebuie sa fii *** sa crezi ca acest Condrea a facut singur acesta tentat la sanatatea noastra. Suntem tratati ca niste nenorociti. De toti cei cu putere de decizie la nivel de institutii publice ale statului.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

bg  •  21 decembrie 2017, 21:31

De ce NU TREBUIE sa modifici COMPOZITIA CHIMICA a unui dezinfectant AUTORIZAT... din pct. de ved. practic. Testele de eficacitate se fac pe microbi diferiti, cu rezistenta diferita la subst. ch. active, iar ei sunt distrusi la diferite valori ale solutiilor de lucru ptr. un dezinf. concentrat: (EXPL.: unii mor la 0,25%, altii la 0,50%, altii la 1%). In legislatia privind autorizarea si punerea pe piata, se spune ca:" un dezinfectant trebuie sa fie SUFICIENT de eficace". Astfel, pentru utilizarea lui in practica, se alege valoarea cea mai mare (1%) pentru a acoperi tot spectrul microbian. In mod logic, daca ai mai putina subst. activa in dezinf. conc. din flacon sau il folosesti la o valoare mai mica (de 0,50%), microbii mai rezistenti, distrusi la 1%, supravietuiesc si dezinf. devine INSUFICIENT de eficace, adica ineficient.

Cristian  •  21 decembrie 2017, 22:07

Stimate Domnule Tolontan, FELICITARI pentru ancheta si insistenta dvs in a aduce in atentia opiniei publice acest GENOCID al firmei Hexi pharma si Unilab,al lui Dan Condrea si asociatilor lui corupti si psihopati,pentru ca trebuie sa-ti lipseasca orice constiinta ca sa aprobi teste false la dezinfectanti,mademoisela Barbuta si sefa de laborator ar trebui sa primeasca ani grei de inchisoare,ele au omorat oameni,sa fie clar asta,nu stiu cum pot dormi noapte,oare nu le viziteaza fantomele ca pe Condrea ? Sunt multe de reparat la noi,bine ca dvs ati inceput sa faceti ceva ! Daca acest articol era publicat in SUA,si faceati o astfel de dezvaluire acolo,primeati Premiul Pullitzer iar faptasii ar fi fost arestati de FBI imediat,poate intr-o zi vom avea si noi un Premiu pt Presa care sa fie acordat celui mai bun si relevant articol scris de un ziarist roman,pana atunci,mult success.

Comentează