Ministrul sportului, Marius Dunca: ”Dansul sportiv are 6.500 de legitimați, la canotaj câți sunt?!”

Așa sună explicația ministrului PSD pentru că nu a plătit de patru luni banii campioanelor mondiale de la canotaj, dar a achitat, în schimb, premiile acordate unor sporturi precum dans sportiv, fotbal-tenis, kempo și sambo, unele ajungând mai mari decât ale gimnasticii sau scrimei!

marți, 23 ianuarie 2018, 6:55

UPDATE: Mariana Bitang, antrenoarea legendară de gimnastică a României, a reacționat după dezvăluirile făcute în această dimineață: „Nici nu pot să comentez această situație. E anormal ce se întâmplă. Singurul sport care a adus două medalii mondiale în probe olimpice anul trecut să nu-și primească banii după mai bine de trei luni de la competiție în schimb să fie recompensate performațe obținute la concursuri obscure! Sper să se găsească în final bani și pentru campioanele mondiale de la canotaj!”

UPDATE: Și Corina Ungureanu, campioană mondială la gimnastică, a oferit primele declarații astăzi: „Domnul Dunca chiar a fost deschis în mandatul său, dar mă întristează ce citesc la voi. O să supăr lume, dar nu e normal să se dea atâția bani pentru sporturi în care se împart medalii ca măslinele, în timp ce premierile de la gimnastică sunt mici, deși munca este mult mai mare. Sporturile amintite de voi acolo, cum ar fi tenisul cu piciorul, sunt sporturi de masă, neolimpice”

”Da, ne-am apucat să-l sprijinim pe ministrul Dunca pentru păstrarea în funcție, pentru că e cel mai bun ministru din ultimii 24 de ani” Frederico Tavares Tchabass, președintele Federației de Fotbal-Tenis

 

Marius Dunca pe vremea când era șeful Protecției Consumatorilor și făcea vizite în piețe, însoțit de televiziuni. Dunca a fost în noiembrie 2015 primul oficial demis după catastrofa de la Colectiv, chiar de către premierul Victor Ponta.
Marius Dunca pe vremea când era șeful Protecției Consumatorilor și făcea vizite în piețe, însoțit de televiziuni. Dunca a fost primul oficial demis după ”Colectiv”, chiar de către Victor Ponta.

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Un campionat european în care spectatorii sunt jucătorii, atunci când se odihnesc.

În perioada 15 – 20 noiembrie, în sala goală la Izvorani, România a organizat Campionatul European de fotbal-tenis.

În termeni populari, fotbal-tenis înseamnă tenis cu piciorul.

La Izvorani, România obține 13 medalii, 12 de aur și una de bronz.

35.000 de euro a încasat ca premiu de la MTS președintele Federației de fotbal-tenis, Frederico Tavares Tchabass, după CE de la Izvorani

La fotbal-tenis, un sportiv poate aduna și peste zece medalii într-o competiție.

Există probe de simplu, dublu, triplu, mixt, combinări de n luate câte k.

Ana Maria Gherghel, cea mai talentată și muncitoare sportivă din lot, a câștigat cinci medalii de aur.

Factura totală a premierilor de la Izvorani, decisă de MTS?

1,1 milioane de lei.

Colaj foto de la Europeanul de la Izvorani: peluza improvizată din scaune de birou e goală (foto sus), mini-tribuna e ocupată de reprezentanții „naționalelor” care stau pe bară și așteaptă să le înceapă jocurile. 

Ce înseamnă că premierile sunt decise de MTS?

Înseamnă că, potrivit HG 1447/2007, după care se fac premierile ”rezultatelor deosebite”, ministrul stabilește cât iau sportivi plasați pe locurile 1-6 de la sporturile neolimpice. Nu există un minim, există doar un maxim: 40% din premiile de la sporturile olimpice. 

Mircea Dunca hotărăște și bugetul achită premierile.

La tenis cu piciorul, cei mai mulți bani îi ia nu campioana Ana Maria Gherghel, ci Frederico Tavares Tchabass, ”președinte de federație, antrenor și arbitru”, așa cum singur se recomandă.

Dar discrepanțele nu există doar între tenis cu piciorul și gimnastică, ci și între tenis cu piciorul și canotaj.

Restanțe pentru campioanele mondiale de la canotaj

Cu o lună și jumătate înainte, în 30 septembrie – 1 octombrie 2017, la Campionatele Mondiale din SUA, canotoarele aduc două medalii de aur.

În 2017, alături de haltere, canotajul obține singurele medalii de aur mondiale ale României, la probele olimpice.

Medaliile au fost obținute de barca de 8+1 și de barca de două vâsle categorie ușoară.

Fetele din barca de 8+1, primite cu flori la MTS, au rămas deocamdată cu florile

Ambele echipaje redevin campioane mondiale după 18 ani și suflă un pic de vânt în pânza subțire a speranței pentru Tokyo 2020.

”Dar nici până acum sportivii nu au primit banii”, dezvăluie Elisabeta Lipă, șefa federației de canotaj.

Sumele sunt comparabile: 1,1 milioane de lei achitați pentru fotbal -tenis, 1,3 milioane de lei neachitați pentru canotaj.

”Da, așa e, banii pentru campioanele europene la canotaj nu au fost dați, dar îi vom plăti. Mai lipsește doar o semnătură de la ministerul de finanțe”, asigură Marius Dunca.

11,5 milioane premii pentru sambo, dans sportiv, kata & Co

Gazeta a solicitat și a primit prompt de la MTS lista premierilor din 2017.

Acești bani nu sunt salarii, diurne, indemnizații de efort, burse, ci doar premierile pentru performanțe:

Pe listă reapar multe federații de lupte de contact, care iau zeci de titluri într-un an, și pe care Elisabeta Lipă și Gabi Szabo, miniștrii de dinaintea lui Dunca, refuzaseră să le plătească.

O scurtă precizare: ziarul nu are un raport special nici cu Lipă, nici cu Szabo.  Pe vremea ministeriatului lor, dar și după, am avut și avem o relație de distanță critică.

Lista premierilor dezvăluie însă cu adevărat o multiplicare a banilor acordați unor federații exotice,  de genul Federația de Sambo, de Dans sportiv, de Arte marțiale, de Kempo

Ele sunt atât de multe că pe statul de plată apar premii încasate de trei federații care conțin titulatura karate: karate Kyokushin, karate, karate WUKF.

Fiecare dintre ele vine cu campionate mondiale și europene în diverse stiluri.

Premierile de la kempo au fost de cinci ori mai mari decât cele pentru fetele care au ieșit campioane europene la tenis de masă

11,5 milioane de lei totalizează în 2017 premierile pentru dans sportiv, kata, sambo, culturism și fitness, fotbal-tenis, volei pe plajă, radio-orientare și radioamatorism, karate Kyokushin, powerlifting, ju-jitsu, karate WUKF, go, kempo, modelism, șah.

În aceste condiții se creează diferențe interesante:

  1. Echipa României la tenis de masă a ieșit campioană europeană, o rarisimă performanță la o probă olimpică în 2017, și a încasat 323.750 de lei.
  2. La două competiții, ambele intitulate Campionatele Mondiale și disputate unele în aprilie 2017 în Portugalia și altele în august 2017 în SUA,  pentru Kempo s-au aprobat premii de 5 ori mai mari ca la campioanele europene de la tenis de masă! Cei de la Kempo au încasat premieri în valoare totală de 1,5 milioane de lei.

În clasamentul ministrului Dunca, sporturile olimpice, unde performanța e mult mai anevoios de obținut, sunt surclasate de cele neolimpice.

Numai tenisul cu piciorul a luat, anul trecut, premii de aproape 500.000 de euro, pentru că a primit și alți bani, restanți din 2016, în afară de cei dați pentru competiția de la Izvorani din noiembrie 2017.

Recunoștința acestor federații mici este autentică și pe măsură.

„Eu l-aș pune premier pe Dunca dacă aș avea puterea!”

Dunca (stânga) și Tavares, la Campionatul European organizat în sala de la Izvorani în noiembrie 2017

Frederico Tavares Tchabass, președintele Federației Române de Fotbal-Tenis, e unul dintre marii câștigători ai actualului sistem de premieri.

El recunoaște că e printre inițiatorii unei campanii de susținere a ministrului Dunca.

-Bună ziua, domnule Tavares. E adevărat că strângeți semnături pentru menținerea în funcție a domnului Marius Dunca?
-Domnule, vreau să vă spun că 90% din federațiile care aparțin de Ministerul Tineretului și Sportului sunt de aceeași părere. Din toate 64! Da, au fost discuții în acest sens.

-Ați pornit această campanie pro Dunca?
-Da, pentru că domnul Dunca este, fără îndoială, cel mai bun ministru de când sunt eu, de 24 de ani! A mai fost și domnul Georgiu Gingăraș, ca decizii. Dar domnul Dunca are o deschidere extraordinară, ne primește mereu la discuții, are mereu ușa deschisă. Nu s-a mai întâmplat asta de multă vreme.

-Evitați să spuneți, punctual, dacă ați strâns semnături.
-Domnule, eu sunt apolitic. Dar, vă zic sincer, eu, Frederico, dacă aș putea, l-aș pune premier! Sper să nu se interpreteze, vreau să fie de bine, eu chiar așa consider! Atât am de spus.

Ministrul Dunca: ”Dansul sportiv are 6.500 de legitimați, la canotaj câți sunt?!”


Înainte de a ajunge senator PSD și apoi ministru al sportului, Marius Dunca a fost șef la ANPC, Protecția Consumatorului.

-Domnule ministru, e adevărat că au întârziat banii pentru medaliile de aur ale canotoarelor?
-La canotaj am plătit deja premii de 2,6 milioane de lei.

38 de medalii olimpice a  câștigat canotajul pentru România, al doilea sport după gimnastică, cu 72 de medalii

-Corect, dar ne referim, concret, la medaliile de la Campionatul mondial de la începutul lui octombrie 2017.
-Cei 1,3 milioane restanți vor fi plătiți în câteva zile. Mai e de obținut o semnătură de la Ministerul de finanțe. În câteva zile, banii ajung în conturile sportivilor. Vreau să spun ceva.

-Vă rugăm.
-Pentru mine, olimpismul este măsura maximă a performanței în sport. Eu așa gândesc și acționez ca ministru.

-Scuze, dar mai degrabă așa declarați. Pentru că n-ați plătit 1,3 milioane la canotaj din octombrie, dar ați plătit 1,1 milioane pentru fotbal-tenis din noiembrie.
-Eu am încercat să dau la toți. La cât mai multe federații. La toți câte ceva. Oricum, canotajul are cel mai mare buget dintre federații.

-Acum enunțați deja un alt criteriu, nu cel al încurajării performanței olimpice.
-Da, dar e bine să ținem lucrurile în echilibru. Încurajăm și performanța, dar și sporturile cu mulți participanți, cu mulți copii legitimați. Dansul sportiv are 6.500 de legitimați, la canotaj câți sunt?!

-E o declarație care va produce rumoare. Când comparați dansul sportiv cu canotajul ce criteriu folosiți, totuși?
-Noi prioritizăm.

19 medalii de aur are canotajul la Jocurile Olimpice, al doilea sport după gimnastică, cu 25 de medalii de aur

-Am înțeles. Însă care sunt criteriile după care prioritizați?
-Contează și performanța, dar și numărul de participanți.

-Ați deblocat plăți la sporturile marțiale blocate de Gabi Szabo și de Elisabeta Lipă.
-Da, am deblocat la mai multe sporturi…

-Mai exact la taekwondo, karate, karate Kyokushin, dans sportiv, ciclism și box.
-Pentru că era legal! Nu înțeleg de ce predecesorii mei le-au blocat premierile. Totul era legal, era dreptul lor să primească banii.

 

Citește și: MTS nu plătește de aproape 4 luni medaliile de aur ale canotoarelor! După spitale și primării, lipsa de bani se întrevede și în sport

 

Comentarii (83)Adaugă comentariu

catalin  •  23 ianuarie 2018, 7:17

Domnule Dunca, mergeti la piata si verificati usturoiul si carnatii, la sport e mai greu.De asta tara noastra merge asa bine, sportul e combinat cu caltabosul iar transportuyrile cu fotbal-tenis

Tavi  •  23 ianuarie 2018, 7:26

Trist....Guvernare iresponsabila.....

Cătălin Tolontan  •  23 ianuarie 2018, 7:30

@Tavi: incompetenta, care ar fi doar comica in anumite situatii, a ajuns la faza in care ea intelege ca dansul sportiv inseamna, in lumea globala a sportului, mai mult decat canotajul.

Roxana  •  23 ianuarie 2018, 7:56

Este de inteles. Omul a fost sef la Protectia Consumatorilor. De aia acum vrea sa protejeze toti sportivii, indiferent daca unii sunt loaze sau nu.

Deva1  •  23 ianuarie 2018, 8:01

Un raspuns scurt.Nu am timp : demiterea ministrului MTS cel pus politic care nu a practicat vreun sport si nu este specialist in sport ci in piata, in market.Si demiterea presedintelui de la Fotbal Tenis sau tenis cu piciorul, nu stiu denumirea exacta a disciplinei ,pt. Grosolanie De partid PSD.

Mq  •  23 ianuarie 2018, 8:02

Sa nu aiba ambitie fetele de la canotaj daca nu isi schimba cetatenia si nu evolueaza pt alta tara.Romania nu le merita

Deva  •  23 ianuarie 2018, 8:06

Ce au raspuns cei 2 Ministru MTS si presedintele Fotbal-Tenis e foarte grav,umilitor pentru Romania,pt.lumea sportului olimpic si chiar neolimpic.Il intreb pe ministru MTS cand a fost prima si ultima oara intr-o sala slde Gimnastica la Deva sau In Bucuresti sau la Onesti?Sau cand a fost vreodata la Piatra Arsa sa vada unde si cum se pregateste canotajul olimpic romanesc?Trebuie schimbati cei 2 de urgenta altfel de politicizam si nepotizam de tot ...

vlad  •  23 ianuarie 2018, 8:16

Eu recunosc ca nu inteleg cum exista peste 10 federatii de arte martiale plus o federatie de arte martiale. E ca si cum la atletism ar exista federatia de alergare si federatia de sarituri in lungime.

Ion  •  23 ianuarie 2018, 8:18

El , ministrul, pentru asta a fost pus acolo. Sa corespundă politic. Sa raspundă politic. Sa cumpere voturi cu banii institutiei. Ceea ce ai scris mai sus se intampla in fiecare institutie cu profil public din Romania, cine crede ca e altfel, se insala amarnic. Institutiile statului sunt 100% poliitizate, cine nu corespunde sau se opune, este de indata indepartat, cine deranjeaza rotitele caracatitei trebuie stârpit.

Andrei F  •  23 ianuarie 2018, 8:22

Deci...niste sporturi e adevarat,neolimpice aveau premiile neacordate de ani de zile ,desigur interpretabil la pixul unor ministrii care nu au dat pentru ca nu erau obligati...Dunca da banii din anii trecuti unde sportivii nu au incasat nimic si amana niste sportivi a caror performanta ar fi vazuta de oricine si renumerata! Pentru mine asta spune ca Dunca favorizeaza sporturile de masa si amana premierea unor sportivi din sporturile olimpice...Poate critic era bine sa fie analizata si decizia ministrilor de a nu da nimic sporturilor neolimpice....zic si eu...Si este cineva care considera ca cei de la canotaj nu- si vor primi banii? Alt minostru scrie negru pe alb ca putea proceda la fel ca ministrii de dinainte de Dunca...Si ...sporturile neolimpice strang semnaturi pentru Dunca intr- un guvern politic tinde spre zero ca relevanta.Strangerea de semnaturi si pozitionarea presei are relevanta de exemplu la alegerea sefului CSOR...Doar stiti ca ati fost implicat,nu?

dragos  •  23 ianuarie 2018, 8:24

Pai compari un sport olimpic cu fitzele si costumele cu paiete de la dansuri?Si manelele au multe vizualizari pe youtube dar nu le poti compara cu muzica clasica.

stelian  •  23 ianuarie 2018, 8:25

domnul ministru stie ce e corect.....dar face ceea ce ii dicteaza inima....vedem zilele astea cat de greu este sa ajungi ministru, iar cand reusesti sa te inscaunezi pe o pozitie asa inalta, cu atatia ulii prin preajma, sa pierzi tot dintr-o banala neglijenta....nu e pacat

Bogdan Paun  •  23 ianuarie 2018, 8:41

Stimate domnule Tolontan, Sunt un admirator infocat al anchetelor dumneavoastra jurnalistice. Din pacate nu pot fi de acord cu modul in care dumneavoastra puneti problema finantarii sporturilor in acest articol. Si, pentru a fi deschis pana la capat, va spun ca iau aceasta pozitie din postura de persoana devotata dansului sportiv din 1991 si pana in prezent, atat la nivel de dansator, cat si de membru al Biroului Federal al FRDS (intre 1998 si 2004) si de organizator al unui Open international prestigios in sportul nostru - DanceMasters, ajuns in acest an la editia a 15-a (cu aceasta ocazie va si adresez o invitatie in weekendul 31 martie - 1 aprilie la Sala Polivalenta, pentru a intelege mai bine esenta sportului nostru despre care, sa-mi fie iertat, vorbiti cu mare usurinta in necunostinta de cauza). Segregarea sporturilor practicate la nivel oficial in Romania in olimpice si neolimpice a dus, din punctul meu de vedere in mod gresit, la o indelungata subfinantare a orice nu era olimpic, pe criteriul ca ceea ce nu este parte a unui program olimpic nu are acelasi prestigiu mondial si deci, nu se merita investit. Ei bine, la nivel mondial viziunea dumneavoastra nu este impartasita. Inafara miscarii olimpice (fara indoiala, cea mai prestigioasa) exista mai multe forme de organizare a unor intreceri sportive la nivel mondial similare cu miscarea olimpica si care au un prestigiu comparabil: cel mai cunoscut exemplu este World Games (www.theworldgames.org). A face o segregare elitista intre sporturi in momentul in care resursele sunt extrem de limitate - cele de prestigiu, olimpice, si cele anonime, neolimpice - inseamna o condamnare la moarte a sporturilor catalogate "anonime". Acestea vor fi condamnate sa fie practicate si sustinute exclusiv din fondurile private ale sportivilor si ale familiilor acestora (eventual sponsorizari private, in cazuri exceptionale). In timp efectul ar fi devastator: Romania ar ramane doar cu acele federatii - olimpice, desigur - care sunt finantate suficient pentru a produce performanta (un numar extrem de restrans). Nu pot fi de acord cu asa ceva... In incheiere, haideti sa vedem cat de anonim este dansul sportiv in lume: World DanceSport Federation (WDSF), forul mondial suprem al dansului sportiv, la care FRDS este afiliata, a fost infiintata in 1935, si are in acest moment 93 de federatii - membre nationale, deci este practicat la nivel oficial, organizat si recunoscut, de jumatate din statele lumii. Romania a avut acces tarziu la aceasta miscare, FRDS infiintandu-se abia in 1991 (dansul sportiv fiind interzis in Romania pana in 1989, fiind considerat mult prea "bourjois" pentru morala comunista). Prin talentul unor tineri de exceptie am pus Romania pe harta dansului sportiv mondial si ne manifestam in prezent ca o forta a acestuia. Ar fi mare pacat sa pierdem ceea ce am reusit sa recuperam in acesti 27 de ani...

Cătălin Tolontan  •  23 ianuarie 2018, 8:42

@Bogdan Paun: foarte bine ca, asa cum spuneti, ”am pus Romania pe harta dansului sportiv pe harta mondial”. Problema e ca altii scot Romania de pe harta olimpica. Cand presedintele de la tenis cu piciorul e premiat de ministrul Dunca mai mult decat Ponor, Dragulescu si Iordache la un loc, asta spune tot.

toadera  •  23 ianuarie 2018, 8:43

Omu nu are treaba cu sportu,incompetenta bantuie Romania, e virusu Dragnea.Cel putin nu a gasit unu care cat de cat are treaba cu fenomenu.

D.C.  •  23 ianuarie 2018, 8:48

Propun infiintarea federatiilor de Lapte Gros,Leapsa pe Ouate,Turca,Sotron,Baza si Miuta!Ma autopropun presedite al tuturor acestor federatii,propun organizarea de campionate europene,mondiale si galactice la mine acasa,pentru toate aceste discipline si vreau premiile in avans.Daca nu se poate pentru toti,macar pentru domnul presedinte!

CRISTIAN – SFO  •  23 ianuarie 2018, 9:11

Pai eu zic sa organizam campionate europene si mondiale de : turca, lapte gros, diri-diri, la malai, septica, table, macao si tara tara vrem ostasi ...ca sa afle intreaga planeta si nu numai cat de meseriasi suntem noi. Avem generatii de aur si platina la tenis cu piciorul...nu-i asa. Apropo, il mai tineti minte pe Borcea cand era sa-si rupa coloana in cantonament cu Dinamo!!!? ...dar de Miron Cozma ...mare sportiv si el....tot la tenis cu piciorul. Lasand gluma la o parte, asta e doar o alta bataie de joc la adresa unor sportivi adevarati, care au muncit pentru aceste medalii si pentru recompensa financiara venita odata cu ele. Ministrul , la fel ca si altii, nu face decat sa "rasplatesca" pe cei carora el sau partidul le sunt datori intr-un fel sau altul. Asta este doar un alt lup flamand imbracat in oaie si nimic mai mult....doar ca are si el de hranit mai multe guri....ce mai , o haita intreaga....flamanda si nesatula ca doar .....vorba aceea....noi suntem la putere acum!!!! ....partea prosta e ca poporului nu-i vine niciodata randul !!!

Cătălin Tolontan  •  23 ianuarie 2018, 9:12

@CRISTIAN – SFO: sportul e o oglinda fidela a societatii. El indica daca o societate are capacitatea sa recunoasca meritocratia. Cand si in sport ministrul judeca doar in voturi, la numar, la gramada, nu inseamna ca toata lumea va asista nepasatoare sa fie numarata la kilogram. Vrea PSD sa incurajeze aceasta politica in sport? Foarte bine, sa si-o asume, acum ea e publica si vizibila, la indemana tuturor ochilor.

Cătălin Tolontan  •  23 ianuarie 2018, 9:12

@CRISTIAN – SFO: sportul e o buna oglinda a societatii. Daca si in sport ministrul judeca doar in voturi, la numar, la gramada, nu inseamna ca toata lumea va asista nepasatoare sa fie numarata la kilogram. Vrea PSD sa incurajeze aceasta politica in sport? Foarte bine, sa si-o asume, acum ea e publica si vizibila, la indemana tuturor ochilor.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Titi  •  23 ianuarie 2018, 9:29

Cum puteti comenta activitatea ministrului Dunca cu relele si belelele facute de *** Lipa?Cat ă fost ministru a fost o ministru antisport,Nu ajungeau la nasul ei ,in plus cat ă fost la Dinamo a distrus clubul cu deciziile ei dubioase,e o femeie cu titluri si multe diplome cu multe scoli la care nu avea cum sa ajunga fiind tot timpul in cantonament,priviti cate scoli inalte ă "facut",de ce nu vorbeste cum a obținut aceste titluri,Nu cele sportive!O moldoveancă simpla si redusă intelectual!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

show-ul rosu  •  23 ianuarie 2018, 9:33

Probabil 50% din valoarea premiilor se intorc inapoi la *** din psd. Oricum in curand toate aceste lucruri vor fi legale. Acest virus rosu (psd) este identic si evolueaza la fel ca toate maladiile cu care s-a confruntat omenirea pana acum. Porneste din zonele sarace si slab dezvoltate ale tarii, ajutat de saracie, mizerie si lipsa de educatie si se raspandeste afectand toata populatia . Ca orice virus va fi eradicat cu timpul dar cu mari sacrificii .

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ciclop  •  23 ianuarie 2018, 9:45

daca o sa va uitati cu atentie pe listele de premieri o sa constatati alte anomalii-antrenori trecuti metodisti sau oficiali care nici macar nu au participat la competitia respectiva sau state de plata premieri unde la functie apare premiere in loc de sportiv ,medic antrenor. Va rog sa-mi explicati si mie care e baza legala prin care se platesc 4500 ro pt sute de fosti sportivi sub titlu de indemnizatie de merit! Nu vb de rentele viagere!ALEXANDRESCU AURORA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit AMBRUS FRANCISC 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit ANGHELIU DAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BACIU NICOLAIE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BAIAS ILIE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BALAN SILVIA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BALASA DOINA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BALLO FRANCISC 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BAROGA MARTA VICTORIA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BELLU OCTAVIAN IOAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BETIU CONSTANTIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BOICU IOAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit BOTA ION 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit CALINOV LAVRENTE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit CATINEANU MARGARETA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit COJOCARU MIHAI 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit COLDEA TEODOR 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit COMAN PETRU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit CORAVU DAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit CORDOS ANCA MARIA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit COSNITA COSTEL 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit CRASNIC IOAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit CRISTESCU LAURIAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit CUC DUMITRU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit DANICEL CONSTANTIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit DIDILESCU OLGA FANICA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit DOSPINESCU FLORICA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit DRAGHICI CONSTANTIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit DRAGHICI MARIA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit DRAGULSCHI ION 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit DUMITRU CARMEN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit DUMITRU CONSTANTIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit FANTANA VASILE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit FERECATU MARIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit FRANCU ELENA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit FUMEA MARIA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit GAL STEFAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit GHEORGHE SILVESTRU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit GHEORGHIU FLORIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit GIULESCU ELENA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit GOREAC ADRIAN RELU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit HELMUT DUCKADAM 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit IGNA IOAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit IOAN DUMITRU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit IONESCU IOAN STEFAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit IONESCU PETRE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit IONITA GABRIEL 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit IRIMESCU VALERIU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit IVANOV MERCURI 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit JIAN ELENA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit LANCRANJAN DORIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit LASCAR PANA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit LAZARESCU ALEXANDRU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit LEU MIHAI 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit LIPALIT IGOR 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MARGARIT EUSTATIU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MARINESCU MARIA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MARINESCU NICOLAE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MIHAIL MAJEARU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MIHALCA ELENA ELEONORA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MIRCEA AUREL TUTOVAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MITA PETRE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MOCIANI VICTOR 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MOGOS ALEXANDRU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MUNTEANU GHERASIM 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MURARU ANTON 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit MURESAN ION 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit NASTASE ILIE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit NAVASART MARIA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PADURARU CORNELIU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PADUREANU ELENA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PAUNESCU ANGELA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PAVEL NICOLAE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PAVEL VASILE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PETRESCU CORNELIU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PETRUS TUDOR ANDREI 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PLOESTEANU NICOLAE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit POENARU RADU SORIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit POPA DUMITRU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit POPA EMIL 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit POPESCU CONSTANTIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit POPESCU GABRIEL MIHAI 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PRADATU TOMA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PUICA ION 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit PURGE PETRU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit RUSESCU MARCEL 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit RUSU VASILE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit RUSU ELENA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SABAU IOAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SABAU IOAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SEGARCEANU AURELIAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SERAFIM DAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SIMION GHEORGHE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SIMIONCENCU VASILE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SKURKA ALEXANDRU ROBERT 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit STAN MARIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit STANEF CONSTANTIN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit STANEI MATEI 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit STEFANOV GRIGORE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit STOICA ELIZA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit STUPINEANU ILIE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SZEMANYI MARGARETA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit SZOCS SOLVEIG CHRISTA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit TABARA OCTAVIAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit TANASE TANASE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit TATU NICOLAE TITUS 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit TOTH GHEORGHE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit TUTUIANU ION 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit URIAN GHEORGHE 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit URZICEANU FELICIA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit VAJIALA ELENA GRATIELA 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit VIRGIL GHERASIM 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit VOINESCU ION 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit ZAHARIA MIHAI DAN 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit ZELINSCHI SERGIU 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit ZILAHY IOSIF 4350 AUGUST 2017 Indemnizatii merit 504600,00 Astia au si pensii unii lucreaza la privat dar pt copii si juniori nu avem bani de tabere echipament etc.

Sile  •  23 ianuarie 2018, 9:46

Dunca este un manelist al sportului si ar trebui dat afară de urgență

fotbal  •  23 ianuarie 2018, 9:46

@echipa de moderare, impartasesc cu voi un graffiti la perete "ca sa fii o zana buna iti trebuie ***" 😇

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

c  •  23 ianuarie 2018, 9:50

Cel mai simplu: sa i se impute *** sumele platite pt falsele performante

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  23 ianuarie 2018, 9:57

Domnule Tolontan ,sunteti putin,putin in conflict cu pozitionari publice din GSP...Va reamintesc...In GSP au fost multe articole critice in privinta primarului Firea care conform unor articole GSP da foarte multi bani la CSM ramura hambal .Se critica mai ales salarile lui Neagu si Gullden...Se afirma ca banii bucurestenilor ar trebui sa mearga in sportul de masa din Bucuresti.Se afirma ca tarile nordice asta fac si din aceasta cauza hambalul de club nordic este in regres...Se afirma ca de aceea Gullden - suedeza- a venit in Romania pentru ca acolo nu se dadea un astfel de salariu.Sau cumva vi se pare ca CSM nu a avut prformante?... Mai este o problema...Criticati acum pe ministru dar pareti a uita ca majoritatea de aici ca tara asta in sport are legi clare! De olimpici se ocupa COSR...Asta este diferenta pe care o minimalizati...Orice sportiv cu sanse de a prinde Olimpiada este cuprins deja intr- un program si sunt si renumerati pentru asta...Asta este diferenta dintre un sportiv olimpic si ceilalti neolimpici...Sa minimalizati atatea sporturi neolimpice inseamna sa minimalizati sportul de masa si multe lucruri pentru care omenirea este sensibila...Oare de ce suntem sensibili la atatea filme artistice cu subiecte izvorate din astfel de sporturi,mai ales dans? Sau cine nu a auzit de Kasparov sau Karpov?Va place sau nu dar este o diferenta si din denumire...MTS este altceva decat COSR...

Dan  •  23 ianuarie 2018, 10:01

Canotajul nu primeste bani, din cauza unor orgolii declansate de situatia cu renta viagera solicitata de cele 3 sportive cu varsta pana in 30 ani.... probabil...

Vlad Dracul  •  23 ianuarie 2018, 10:01

A raspuns foarte corect si are perfecta dreptate.

Vlad Dracul  •  23 ianuarie 2018, 10:03

MTS a respectat legea cap-coada. In realitate Lipa si Szabo au actionat de fapt complet ilegal pt ca nu au dat premierile decat cui si cum au vrut ele. Poate nu stiu eu bine dar nu cred ca imnul Romaniei este diferit pt olimpici fata de neolimpici. Si nici nu cred ca unii sportivi sunt mai romani decat altii si ca merita sa fie tratati ca rasa ariana doar pt ca odata la 4 ani merg la o competitie in plus. Si pana la urma banii sportului romanesc vin din taxele si impozitele platite de NOI TOTI deci este normal sa se duca prin bugete sau premieri la TOTI sportivii si nu doar la unii din rasa ariana. Daca sunt copii care doresc sa practice alte sporturi, foarte bine, sa fie incurajati. De ce sa-i denigram si sa le ridiculizam meritele?! Ce faceti voi aici este foarte urat, dezbinati aiurea societatea asta in care traim. Nu-i Asa????Mai bine sa dea MTS banii necheltuiti inapoi la stat decat sa-i dea unora care chiar fac sport doar pt ca le considerati voi "exotice"?!?! Si mai este ceva apropos de trairea in cutume retrograde. Poate nu ati aflat inca si ma simt obligat sa va aduc la cunostinta ca niste sporturi "exotice" de genul surfing, skateboarding, karate, escalada si baseball, tocmai ce au intrat la Jocurile Olimpice ceea ce inseamna ca chiar si pt CIO (cacofonia este intentionata), exoticele alea nu erau chiar atat de exotice asa cum le-ati considerat si denigrat chiar si voi de ani de zile. Puneti-o pe Lipa sa pronunte "skateboarding" sa vedem...poate?!

Cătălin Tolontan  •  23 ianuarie 2018, 10:04

@Vlad Dracul: regretam, dar nu e adevarat. Legea nu obliga sa dai anumite premii pentru rezultatele neolimpice. Poate fi de la 0% la 40%. Adica poti sa nu dai.

Andrei F  •  23 ianuarie 2018, 10:05

Scuze...handbal...

Vlad Dracul  •  23 ianuarie 2018, 10:13

Si inca ceva, CIO nu este cumva SRL-ul ala mondial despre care chiar si voi ati scris ca se confrunta in ultimii ani cu sute de cazuri de dopaj si acuzatii de coruptie la cel mai inalt nivel?! Adica, este rau ca banii se duc absolut legal si corect catre niste sportivi si antrenori romani, care reprezinta Romania, dar, in acelasi timp, ar fi foarte bine daca s-ar duce, direct sau indirect, catre o firma privata straina acuzata de coruptie la cel mai inalt nivel?!?!

George  •  23 ianuarie 2018, 10:13

Exista un campion european U23 la cross triatlon ( sport neolimpic -dar afiliat la o federatie olimpica care nu-l vad premiat. Care sunt criteriile? Sportivul se numeste Kovacs Szabolcz din Tg. Mures si a castigat locul 1 la CE Cross-triatlon (varianta offroad a triatlonului olimpic) in 2017.

vasilica  •  23 ianuarie 2018, 10:26

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Ardeleanul  •  23 ianuarie 2018, 10:33

Domnilor, acești iresponsabili/incompetenți/rău intenționați tractoriști(să nu se înțeleagă că jignesc această categorie de oameni) ajunși în funcții de conducere, împing sportul românesc spre prăpastie! Auzi-l Doamne ***!! cum să compari dansul și tenisul cu piciorul, cu canotajul ?!?

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lary  •  23 ianuarie 2018, 10:50

Deci.......dulca, consilieri( oare cati sunt ?) , secretariatul ,soferi etc. sunt platiti ( generos) ca sa arunce in mod iresponsabil ( ca doar nu dau de la ei) pe " apa sambetei " bani ce puteau acoperi cateva aparate RMN ptr. binele celor care aduc bani la buget....Se pare ca OPC-ul produce ministri de " calitate" ( vezi rovana plumb.....dulca si probabil mai este cineva in asteptare) . Dl. TOLO ce zici....renuntam la munca si mergem la dans ?......

Alex One  •  23 ianuarie 2018, 10:51

Domne, un singur lucru esential nu spune articolul, caracteristic pentru un tip de jurnalism care altereza adevarul prin omisiune. Si anume, premierile, inclusiv ordinea de acordare, le hotareste ministru, asa, singur singurel, de capul lui, sau se fac niste propuneri se discuta int-un cadru organizat,comisie ,colegiu,etc si apoi se decide ? Greu de crezut ca ditamai tabelul este opera ministrului. A, ca ministru poate avea un cuvant decisiv,se poate, ca doar de aia e ministru ,dar mai trebuie si dovedit. Ce mai seamana articolul de azi cu cel de ieri referitor la doi prim ministri nenumiti, like-uri si indemnizatiile mamelor, de stai si te intrebi asta mai este ziar de sport ori a devenit trompeta opozitiei ? Nu am nicio simpatie pentru oamenii politici dar deranjeaza partizanatul permanent si desantat intr-o gazeta care isi uita menirea si devine clar una de partid sau impotriva unuia si acelasi partid, Urmeaza Firea ? Se pregateste, cine ?

Poli 21  •  23 ianuarie 2018, 11:51

Acest individ are mintea cam dansanta, caci altfel nu imi explic cum poate sa scoata pe gura atitea timpenii.

jean  •  23 ianuarie 2018, 11:59

Vom ajunge usor usor fara nicio medalie la nicio disciplina. Practic nu merita sa faci sport in tara asta, iti bati joc de tine, de corpul si de trupul tau :(

Liviu  •  23 ianuarie 2018, 12:01

Domnule Dunca daca tot e sa facem comparatt intre discipline sportive, stiti cati sportivi sunt legitimati la handbal / Dar daca-i mai punem la socoteala si pe cei din scoli.poate ne spuneti cam cati sportivi ar fi?

jean  •  23 ianuarie 2018, 12:02

Domnule Tolontan, cati bani a primit Robert Glinta, medaliat cu bronz la campionatele europene de inot din Decembrie de la Copenhaga in bazin scurt?? E vorba despre singura medalie la natatie din ultimii 10 ani la nivel de seniori !!!

Camelia  •  23 ianuarie 2018, 12:11

Sunt bani de la bugetul statului....si trebuie sa vedeti in aceste sporturi gen tenis cu piciorul ce concurenta aveau ''campionii''...Unii muncesc mult pentru a obtine miliarde....Va rog NU lasati lucrurile asa....ca vor iesi oameni in strada pentru acest scandal facut deja public. Si cumspune dl C sa i se impute acesti bani , pentru a fi redirectionati la cei care ii merita.

Cătălin Tolontan  •  23 ianuarie 2018, 12:12

@Camelia:vom continua sa scriem despre acest subiect. Niciodata nu lasam lucrurile pana cand nu primiti raspunsuri la intrebarile dvs.

ticbis  •  23 ianuarie 2018, 12:38

@Andrei F: Tovarase, mi-am propus sa nu mai comentez sutele de aberatii pe care le postezi aici cu atata "gratie" de luni bune (probabil ca ai timp mult si n-ai ce face cu el, te plictisesti din lipsa de alte ocupatii); dar ma simt dator sa te corectez. Sporturile olimpice sunt prin definitie sporturi de masa; ideea de "olimpism" de aici provine, olimpiadele din notiunea asta s-au nascut si isi trag seva, din Grecia antica si pana in zilele noastre. Toate celelalte "sporturi" (inclusiv dansul sportiv, kempo, sambo si tenis cu piciorul) sunt (inca) niste surogate ce se plaseaza mai degraba la granita dintre "show" si "circ", n-au nicio treaba cu ceea ce se intelege prin sintagma "sporturi de masa", pot fi cel mult intelese ca "sporturi de nisa". Bine, daca toata lumea danseaza din buric pe manele si baga decibeli in boxele de pe bolizii de lux pe Calea Victoriei de se aud Salam si Minune din Rahova pana in Vitan, asta nu inseamna nici muzica si nici sport de masa, mai degraba "kitch". Revenind la subiect, un ministru al guvernului unei tari care aloca fonduri pentru Kempo mai mari decat pentru Canotaj (poate singurul sport in care mai avem inca campioane olimpice, mondiale si europene) si premiaza asa ceva cu prioritate, se descalifica in primul rand ca personalitate intelectuala, ca despre competentele sale in postul respectiv nici n-are sens sa mai discutam. Desigur, la nivelul de pricepere si de competente al ministrilor si parlamentarilor din Romania actuala, nimic n-ar mai fi surprinzator, cu atat mai mult cu cat au sustinerea neconditionata a sute de mii de "cetateni" ca si tine. Nu m-ar mira absolut deloc ca maine ministrul asta sa-l premieze inaintea canotoarelor si pe romanul care anul trecut a devenit campionul mondial la poker, ca si asta tot "sport de masa" e :))) In fine, eu inteleg asa: orice aberatie este posibila in Romania de astazi, pentru ca mereu se va gasi o multime ca tine care s-o gireze fara rezerve, cu ochii inchisi! Trist, dar adevarat... Romania asa arata acum... si nu prea vad solutii!

Camelia  •  23 ianuarie 2018, 12:38

500.000 euro....daca nu pot fi recuperati, ce se intampla? Sa ne gandim....Au organizat campionate cu tari slabe sau cu echipe slabe ca sa poata *** bani de la buget....Imi pare nespus de rau pentru copii de la canotaj si alte sporturi olimpice care se aleg doar cu flori, dar este si o putere divina care va rezolva situatia....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Vlad Dracul  •  23 ianuarie 2018, 13:24

@Catalin Tolontan ...total gresit...conform HG promovat chiar de Lipa (care in cazul asta a facut un lucru bun), nu mai exista prostia aia cu "pana la 40%". Iar acel "pot acorda" poate fi la fel de bine folosit si in cazul canotajului. De ce sa fie folosit doar in cazul "exoticelor"?! Si, pana la urma, de ce ar trebui ca MTS sa aiba o atitudine ostila fata de unii si foarte "binevoitoare" fata de altii?! Chiar cred ca nu ar trebui sa o vaitam pe Lipa ca are vreo salarii+indemnizatii+pensii de vreo 10.000 de Euro pe luna.

Dan Marginean  •  23 ianuarie 2018, 13:49

Oare veți renunța vreodată la titlurile astea de ***? http://www.gsp.ro/sporturi/tenis/simona-halep-halep-anunt-ingrijorator-din-cauza-accidentarii-nu-stiu-daca-pot-juca-531044.html Chiar nu vă e deloc jenă de cititorii voștri? Conduceți *** nu un ziar, domnule Tolontan. Să vă fie rușine!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

un pacient  •  23 ianuarie 2018, 13:53

1. Ministrul Sportului are in primul rand, in opinia mea, datoria sa popularizeze sportul in societatea din ziua de azi, care mai mult ca oricand este atat de sedentara ! 2. Pe vremea in care noi eram copii, cred ca erau f popularizate mai ales sporturile la care aveam campioni. 3. Tu ne propui in acest articol, sa facem o prioritizare, cine ar trebui sa ia mai intai bani pt premiere, dintr-un buget scandalos de mic, gimnastica, de ex, pt ca de-a lungul timpului a adus atatea medalii sau tenisul cu piciorul ? Pt ca vremurile s-au schimbat in rau, in sensul ca ai nostri copii se dau greu la o parte din fata calculatorului, eu cred ca trebuie schimbata prioritizarea : tinem mai mult la sportul care ' ne-a agatat pe harta si astfel ne cunoaste toata lumea ' ( nu sunt ironica, eu cred ca realmente asta au facut si au si fost recompensati pt asta atunci, sigur, la nivelul anilor respectivi ), dar sunt atat de putini cei care il mai practica sau cautam sa ii motivam pe copii prin popularizarea si premierea si altor sporturi care, se pare, au mai multa cautare. Desigur ca pt rezultate deosebite, cum ar fi medalii olimpice, datorita efortului deosebit, premierea trebuie IMEDIAT facuta si INDIFERENT de sportul respectiv. Celelalte campionate insa, ar trebui privite si de specialisti cu aceeasi importanta cu care le privesc cei care practica sporturile respective, din moment ce iata, acum au mai mare cautare. Mai ales de catre ministrul ce are ca indatorire mai mult ca oricand raspandirea sportului. Ca si respectivul ministru, nu am nimic in comun cu sportul, sunt suporter neconditionat al sportivilor nostri si cititoare a rubricilor sportive care se mai nimeresc pe acest blog, DAR EU ASA AS CONSIDERA CA TREBUIE FOLOSITI BANII NOSTRI, DUPA TENDINTELE ACTUALE CARE CONTRIBUIE LA SANATATEA NOASTRA MAI DEGRABA, DECAT DUPA RENUMELE DIN ISTORIE. Altfel, va citesc cu aceeasi admiratie !

Andrei F  •  23 ianuarie 2018, 13:57

@ticbis • 23 ianuarie 2018, 12:38Domnule de cate ori ai citit articolul?Cum poti sa spui asta...?,, Revenind la subiect, un ministru al guvernului unei tari care aloca fonduri pentru Kempo mai mari decat pentru Canotaj,,...In articol NU ESTE VORBA de cati bani se atribuie unui sport!!!Canotajul are buget de 7 mil. iar kempo 530 de mi!Este vorba de premieri pe competitii!!!Canotajul fiind sport olimpic are buget propriu si este cel mai mare dintre toate federatiile cu bani de la buget!!!In plus am mentionat ca de sportivii participanti la Olimpiada se ocupa COSR...Sportivii cu sanse pentru Olimpiada au un cadru specific,au bareme de indeplinit si retributii clar stabilite ...Confunzi manelele cu un sport...Totusi este adevarat ca lumea asta iubeste dansul si dansul ca sport este altceva decat crezi dumneata...Lumea canta si danseaza indiferent de ce-ti trece dumitale prin cap si oricum sigur ai sa intelegi ce-ti convine...................................,,Federaţia Română de Canotaj are un buget de 7.070.000 lei în 2017, faţă de 6.395.000 lei în 2016, FR de Gimnastică a crescut de la 5.395.000 lei la 6.242.500 lei în 2017, când organizează Campionate Europene la Cluj-Napoca, FR de Handbal primeşte 6.190.000 lei (5.736.000 lei în 2016), în timp de FR de Atletism are un buget mai mic, 6.015.000 (de la 6.300.000 lei în 2016).,,............... Federaţia Română de Canotaj 7.070.000 (6.395.000) Federaţia Română de Gimnastică 6.242.500 (5.395.000) Federaţia Română de Handbal 6.190.000 (5.736.000) Federaţia Română de Atletism 6.015.000 (6.300.000) Federaţia Română de Scrimă 5.670.000 (4.408.000) Federaţia Română de Rugby 5.235.000 (5.090.000) Federaţia Română de Baschet 5.010.000 (3.715.000) Federaţia Română de Tenis 4.870.000 (4.235.000) Federaţia Română de Judo 4.750.000 (3.995.000) Federaţia Română de Lupte 4.260.000 (3.335.000) Federaţia Română de Schi-Biatlon 4.045.000 (4.925.000) Federaţia Română de Haltere 3.695.000 (3.880.000) Federaţia Română de Polo 3.090.000 (3.209.000) Federaţia Română de Tir Sportiv 2.930.000 (2.830.000) Federaţia Română de Tenis de Masă 2.765.000 (2.460.000) Federaţia Română de Kaiac-Canoe 2.608.000 (4.159.500) Federaţia Română de Nataţie şi Pentatlon 2.230.000 (2.020.000) Federaţia Română de Volei 2.123.000 (2.412.000) Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă 1.934.600 (1.635.000) Federaţia Română de Bob şi Sanie 1.800.000 (2.370.000) Comitetul Naţional Paralimpic 1.150.000 Federaţia Română de Taekwondo WTF 810.000 (690.000) Federaţia Română de Gimnastică Ritmică 650.000 (455.000) Federaţia Română de Sambo 570.000 (490.000) Federaţia Română de Arte Marţiale 555.000 Federaţia Română Sportul pentru Toţi 540.000 (450.000) Federaţia Română de Kempo 530.000 Federaţia Română Ecvestră 525.500 (296.000) Federaţia Română de Dans Sportiv 505.000 (425.000) Federaţia Română de Tir cu Arcul 494.000 (488.000) Federaţia Română de Oină 485.000 (425.000) Federaţia Română de Karate 480.000 Federaţia Română de Şah 466.000 (420.000) Federaţia Română de Popice 429.500 (302.000) Federaţia Română de Badminton 400.000 (257.000) Federaţia Română de Motociclism 399.000 (394.000) Federaţia Română de Karate WUKF 318.000 Federaţia Română de Karate Tradiţional 260.000 Federaţia Română de Fotbal Tenis CAJ 255.000 Federaţia Română de Orientare 245.000 (237.000) Federaţia Română de Triatlon 235.000 (244.000) Federaţia Română de Alpinism şi Escaladă 230.000 (176.000) Federaţia Română de Culturism şi Fitness 230.000 (168.000) Federaţia Română de Modelism 221.000 (186.000) Federaţia Română de Baseball şi Softball 190.000 Federaţia Română de Karting 179.000 Federaţia Română de Karate Kyokushin IKO 155.000 Federaţia Română de Taekwondo ITF 135.000 Federaţia Română de Yachting 121.500 Federaţia Română de Radiamatorism 120.000 (108.000) Federaţia Română de Powerlifting 93.000 Federaţia Română de Hochei pe Iarbă 92.500 Federaţia Română de Aeronautică 91.000 (91.000) Federaţia Română de Scrabble 81.000 (66.000) Federaţia Română de Go 77.000 Federaţia Română de Chanbara 73.000 Federaţia Română de Cricket 72.000 Federaţia Română de Bridge 59.000 (47.000) Federaţia Română de Squash 48.000 Federaţia Română de Aikido 29.000

Miticu  •  23 ianuarie 2018, 14:15

Nu inteleg de ce ar avea prioritate un sportiv care se da cu barca fata de unul care danseaza. Ah, ca e sport olimpic? Fix pix. Asa e si curlingul, dar nu vad logica in a premia oameni care dau cu matura pe gheata dupa niste bile.

Comentează