Chinezul ”Mihai” îl angaja pe Doru Viorel Ursu, iar DIICOT lăsa minorele să vină să depună mărturie pe banii traficanților!

Cum crede un editorialist ”Deutsche Welle” că, în dosarul minorelor sechestrate și abuzate sexual, revolta oamenilor este doar ”parțial de înțeles”

sâmbătă, 3 februarie 2018, 11:04

 

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

”După toate aceste sute de dovezi și de mărturii care-ți sfâșie inima, există încă oameni care cred că fetele acestea au vorbit despre abuzurile sexuale pe care le-au suferit doar ca să capete atenție sau bani. Există oameni care pun în dubiu mărturiile minorelor. (…) După cum au existat oameni în funcții care au crezut că totul e o înscenare”.

Persoane care ”au spus că dovezile au fost plantate” și că dosarul e, așadar, un complot.

Nu, nu sunt citate despre cazul rețelei de pedofilie de la restaurantul bucureștean ”Shanghai”.

Când victimele sunt de vină, iar cine dezvăluie e complotist

Multe mesaje de la oameni remarcă, perplexe, creșterea acestei retorici în care suspecți nu sunt infractorii condamnați sau ofițerii recunoscuți la DIICOT, ci jurnaliștii care dezvăluie.

Iar blamabile sunt victimele, fetele minore.

Peste toate stă dubiul unui complot.

Exact ca în citatele de mai sus, care sunt însă despre cu totul și cu totul alt caz.

”Sper și mă rog că ați privit și v-ați învățat lecția!”

Citatele și argumentele împotriva teoriei conspirației îi aparțin procurorului Angela Povilaitis, cea care a dus în instanță dosarul Larry Nassar, medicul lotului SUA de gimnastică.

Nassar a molestat sexual, de-a lungul carierei, 150 de fete, multe dintre ele minore.

Judecătorul i-a fixat limitele sentinței: între 40 și 175 de ani.

Celor care l-au considerat pe Nassar o victimă a înscenării, un nevinovat nimerit în mijlocul unui complot universal și al unei sincronizări puse la cale cine știe de unde, procurorul le-a transmis:

”Sper și mă rog că ați privit, ați ascultat și că v-ați învățat lecțiile”.

Pedofilul Larry Nassar, la proces 

De sărăcie, una dintre fetele care i-au reclamat pe mafioți a venit la București pe banii dați de traficanți!

E puțin probabil ca astfel de mărturii, ale minorelor abuzate sexual, să poată fi auzite, cu asemenea forță, într-un proces public din România.

Iată ce am găsit negru pe alb, în dosar.

Una dintre aceste minore, care s-a constituit parte civilă împotriva rețelei de la ”Shanghai”, a venit la București ca să depună mărturie pe banii familiei unuia dintre traficanții reținuți!

Fata nu avea bani ca să ajungă din Maramureș în Capitală.

Asta în timp ce chinezul ”Mihai”, capul rețelei, îl angaja pe fostul ministru de Interne Doru Viorel Ursu, unul dintre cei mai scumpi avocați ai perioadei anilor 2000.


Chinezul Mihai și soția sa româncă, în fața restaurantului Shanghai, acum mai bine de un deceniu

Nu e nimic blamabil la avocatul Doru Viorel Ursu, fiecare om are dreptul la cea mai bună apărare pe care și-o poate asigura.

În schimb, nu are Parchetul de luptă împotriva crimei organizate nici fonduri pentru un bilet de tren pentru propriii martori?

Dar nu-i nimic.

Dacă bani nu avem, de teorii ale conspirației nu ducem lipsă.

Ce scrie un ziarist de la ”Deutsche Welle”

Iată ce crede jurnalistul Petre Iancu de la ”Deutsche Welle” în articolul publicat pe 1 februarie pe Deutsche Welle și pe blogurile ”Adevărul” și intitulat: ”Atac la servicii, atac la democrație”.

”Multă revoltă, parţial comprehensibilă, dată fiind repugnantul fenomen al sclaviei sexuale şi al traficului de persoane, a iscat, caz realmente grav, istoria unui bordel româno-chinez cu clienţi din servicii, între care un frate al şefului SIE. Dar ce stranie coincidenţă suprapunerea actuală a unora din aceste scandaluri!”.

Așadar.

Oroarea care i-a cuprins pe oameni este, potrivit ziaristului  de la Deutsche Welle,  doar ”parțial de înțeles”, că asta înseamnă ”parțial comprehensibil”.

Mamele și tații care s-au înfuriat au numai ”parțial” dreptate.

Pentru că, scrie editorialistul, oamenii ar trebui să sesizeze coincidențele deloc misterioase.

Pentru că SIE și SRI

Potrivit argumentelor vocii de la ”Deutsche Welle”, cazul „Shanghai”, reieșit dintr-o investigație de presă, se aliniază, de fapt, cu atacurile ”mafiei” împotriva SPP.

Argumentul suprem al acestei logici?

Iată, apare în caz fratele directorului SIE, el însuși ofițer SRI.

Fete ”minore”, un cuvânt care nu apare în articol

Opinia este liberă, dar faptele sunt sacre, iar standardele ”Deutsche Welle” sunt mai presus de orice dubiu.

În ce privește cazul ”Shanghai”, baza factuală a editorialului lui Petre Iancu este incompletă și derutantă.

1. Nu e vorba despre afacerea unui ”bordel româno-chinez”, cum rezumă Petre Iancu cazul, ci despre o rețea care sechestra și abuza sexual fete, unele dintre ele minore de 14-17 ani.

De altfel, cuvântul ”minor” nu apare deloc în editorial, un relativism de necomentat.

2. Enervarea publică nu vine din faptul că oamenii au aflat despre un ”bordel cu clienți din servicii”, așa cum caracterizează Petre Iancu povestea.

Nu! În primul rând nu statutul de clienți ai unui bordel, ci cel de protectori este cel acuzat de DIICOT și de public.

Că polițiștii, procurorii și comisarii de gardă și ceilalți funcționari erau și clienți, asta venea la pachet, ca o parte odioasă a recompensei din partea mafiei în care deveniseră asociați.

De data asta, din mafie nu fac parte politicieni, ci oameni din structurile de forță!

Concret, în cazul ”Shanghai”, mafia nu e nici în Parlament, nici la politicieni, ci la oameni concreți și unii identificați de fete, alții vizibili în stenograme, din structurile de forță ale statului!

Mafia, spun chiar procurorii DIICOT în rechizitoriu, s-a format prin codependența dintre afaceriștii și interlopii chinezi  și acești polițiști & Co.

Da, știm, e greu să recunoști părțile care nu-ți convin.

E greu ”să arzi stereotipurile, ca societate”, după expresia aceluiași procuror, Angela Povilaitis.

E vorba de persoane, nu de instituții, iar adevărul cazului și faptele din dosar, așa cum le-am găsit și expus noi, nu atacă instituțiile.

Când persoane se ascund în spatele SRI și SIE

Povestea cu atacul la instituții au lansat-o cei implicați.

Asta a spus-o textual ”Gabi SRI”!

”Gabi SRI” susține că el a ajuns să fie recunoscut de fete  din postura de mesean și că investigația de presă e un atac la ”serviciile naționale”, nu o problemă personală a sa, fostul ofițer SRI Gabriel Predoiu.

În plus, ”Gabi SRI” însuși a avansat ideea că ținta dezvăluirilor e fratele lui generalul Silviu Predoiu, șeful SIE, ridicând imediat cazul la statutul de ”atac la serviciile naționale”.

Și, iată, asta pretinde și ziaristul de la ”Deutsche Welle”.

Dar faptele din dosar sunt încăpățânate.

Și, cu ele în față, lucrurile stau exact pe dos!

Momentul când victima rețelei îl indică pe Gabriel Predoiu, pe atunci ofițer SRI, și spune că îl cunoaște drept „Gabi SRI”

SRI și-a făcut treaba, descoperindu-și și monitorizându-și oamenii implicați în caz

Cu mare probabilitate, serviciile secrete, prin SRI, au contribuit la destructurarea acestei rețele de trafic de persoane, exploatare de minori, criminalitate economică și trafic transfrontalier.

Operațiunea nu a constat doar în filaje și în ascultarea telefoanelor, ci și în plantarea de microfoane.

Microfoane pe care le-au purtat ascunse unele persoane, așa cum reiese din documentarea pe dosar, făcută de ”Gazeta Sporturilor”.

Sutele de stenograme care atestă protecția de care s-a bucurat rețeaua erau, în 2004 și 2005, realizate de regulă prin participarea legală a SRI ca furnizor de servicii în ancheta penală.

”SRI a participat alături de DIICOT la caz”.

Așa au scris Ziua și Gardianul în 2007, când au sesizat posibila mușamalizare  a cazului, acum oficial confirmată de Parchetul General.

Am pus întrebările privind instituțiile care au lucrat la dosar și așteptăm răspunsul, de la DIICOT și de la SRI.

Până atunci, rămânem concentrați pe dosarul public și pe probe.

Ca orice agenți ai conspirației universale.

Comentarii (54)Adaugă comentariu

Nicu Mocanu  •  3 februarie 2018, 11:29

Catalin, Este interesant de stiut daca acest "Mihai", dupa ce si-a ispasit pedeapsa si dupa ce nu a fost expulzat, se mai afla in Romania.

Andrei  •  3 februarie 2018, 11:39

"The breadth and ripple of this defendant's abuse and destruction is nearly infinite. " asa a inceput pledoaria procurorul american. "Through your sentence ... I ask you to bring victims the justice they so deserve." Asa a terminal pledoaria. Iar Larry Nassar a primit pedeapsa ceruta. Aveti cumva transcrierea pledoariei procurorului de caz? Nu cred ca e diferita de cea americana. Sentinta in Romania insa da de gandit. Avem o motivare a judecatorului de caz? Ce s-a intamplat cu el ca om si slujitor al justitiei in toti acesti ani?

Unul  •  3 februarie 2018, 11:50

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei F  •  3 februarie 2018, 12:05

Deci pana la urma nu toata presa este ce ne spuneati ,nu?Probabil ca pentru dumneavoastra acum este dureros sa fiti atacat de ,,confrati,,...Au fost cred zeci de comentarii care au fost cenzurate cand am redat fapte tot publice ale unor jurnalisti ...Pe speta de fata .Pot sa va critice cat vor daca Parchetul a recunoscut ca la dosar sunt faptele de care dumneavoastra ne spuneti .,,confratii,,ei singuri se divulga.Acum trebuie sa vedem de ce vor sa opreasca investigatiile...Si desigur!Astept sa vad ce ,,foc,,mai mare pun ei pe agenda pentru a minimaliza problema.

George  •  3 februarie 2018, 12:13

De cata nemernicie am ajuns sa avem parte!!!S-a dus de rapa tara asta!Si vinovati sunt cei care au condus -chipurile- destinele acestei tari.Si ce este mai rau,nici o pedeapsa nu ar fi de-ajuns pentru raul facut de catre toti nemernicii,care au fost si sunt la conducere.

Anghel Merchel  •  3 februarie 2018, 12:13

Domne Tolontan, cel mai bine ar fi sa apelați la memoria Dlui Presedinte Pentru Alte Coordonate Istorice care pe vremea aia lupta impotriva coruptiei comuniste cot la cot cu o distinsa dama blonda, imi scapa momentam numele amandurora dar puteti sa intrebati colegii progressisti de la GDS, poate isi amintesc ei. Hai succesuri si laserele sus!

gabriel valeriu  •  3 februarie 2018, 12:43

Cand sunt devoalati public, oamenii din structurile acestui tip de stat defectuos reactioneaza, invariabil, pe doua paliere: 1. e un atac la stat, la institutii, dosar politic dupa modelul "dai in mine, dai in fabrici si uzine" si 2. presa e de vina, ziaristul e agent SIE, MIE, TIE, orice acronime sunt bune, "agenturili straine" si, mai nou, Soros, dupa cum ii vine omului la gura in acele momente de mare cumpana personala. Astept cu interes ca si procurorul care a realizat acest dosar sa iasa in fata si sa ne spuna ca nu e nimic adevarat in ce scrie acolo si ca cineva i-a falsificat semnatura, de buna-seama cineva care vrea sa strice relatiile diplomatice cu China! Traiasca prietenia romano-chineza!

ovialex23  •  3 februarie 2018, 12:45

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florin  •  3 februarie 2018, 13:02

Catalin, acordati prea multa importanta lui P. Iancu. DW nu e vreo mare publicatie in RO, iar articolele lui P.I. nu prea apar si in germana. In final e vorba despre drama RO, parti care nu inteleg intregul: exista tabara anti-Soros, exista Rezist, pro-DNA, pro si contra...Problema nu este existenta lor, ci talibanizarea lor: daca spui ca Ciolos e bun, esti sorosist; daca spui ca Teodorescu e un ministru de finante rezonabil, esti suporterul lui Dragnea; daca o critici pe Kovesi ca a sfidat parlamentul (care ramane baza democratiei, oricum ar arata), atunci sigur esti cu Putin, daca...daca... Drama este ca talibanizarea omoara baza democratiei: RATIUNEA. "Gabi SRI" nu inseamna ca toti din SRI sunt pedofili si corupti, si la fel in cazul politistilor de la rutiera. Asa cum nu toti in DNA sunt Negulescu. Nu toti doctorii din RO sunt Lucan, dar Lucan a existat, nu-l putem ignora...asa cum nu putem ignora ca in jurul Hexipharma s-au petrecut lucruri ciudate cu institutii ale statului. Dar la fel, nu toti in institutiile astea sunt ingeri. Nu tot SRIul a facut contrabanda cu petrol pe Dunare...unii au facut, altii i-au filat, procurorul Lele i-a acuzat samd. Din pacate si in institutiile statului exista aceasta talibanizare: in numele protejarii imaginii institutiei, exista "apucatura" bagarii mizeriei sub pres...si curios, lucrul asta il fac si oameni altfel de buna-credinta. Un deget cangrenat nu trebuie ascuns in bandaj, trebuie taiat inainte sa omoare organismul. Cand gandim in alb si negru, vom sfarsi prin a fi orbiti de prea mult alb sau sa nu mai vedem nimic ca totul e negru...si asta e moartea ratiunii, dupa nu mai exista nimic. PS: anul acesta, pe 29 martie procurorul Cristian Panait ar fi implinit 45 de ani...se spune ca aici incepe varsta oamenilor maturi.

Andrei  •  3 februarie 2018, 13:12

Domnule Tolontan, va felicit pentru aceasta investigatie! *** Ambasadele noastre, institutele culturale din Sua si Ue, respectiv redactiile in romana ale unor publicatii prestigioase sunt intesate de colaboratori ai serviciului extern, desi se incalca cu buna stiinta regulile NATO. Nu va mira articolele scrise catre romani (in publicatii externe) in care se sustin aceleasi teorii ca in tara?! Se simte nevoia confirmarii externe si se apeleaza la persoanele "controlate", dupa care redactiile autohtone "controlate" au grija sa scoata in evidenta reactia externa. Este o cale batatorita...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Cătălin Tolontan  •  3 februarie 2018, 13:24

@Andrei, Colegii mei au moderat afirmația dumneavoastră pentru că nu există niciun fapt care să dovedească ceea ce altfel este o calomnie. Fapul că Petre Iancu a scris acest articol înseamnă doar că e opinia lui liberă. Să nu-i mai judecăm pe cei care au opinii diferite de a noastră că ar fi vânduți sau comandați. Pur și simplu, are o altă opinie, dar faptele i-o contrazic.

zorrozabal  •  3 februarie 2018, 13:27

Am inteles din comentariul unui cititor ca Razvan Savaliuc era ziarist la Ziua si facea ancheta de presa impreuna cu alti colegi in 2007 si ca Razvan Savaliuc ar fi zis ca de aceasta ancheta s-ar fi interesat insusi Ambasadorul!Pai daca o fi adevarat,atunci de ce nu si-a facut treaba Parchetul!Pentru ca persista asa o suspiciune, ca 'institutiile de forta"-supradimensionate fata de populatia si bugetul Romaniei-sunt platite de Romania, dar ele sunt subordonate Ambasadei!

just_in_bible  •  3 februarie 2018, 13:32

plantarea unor jurnalisti, posibil "agenti acoperiti" in multe ziare renumite international dar si national, pentru a semana anumite idei, pentru a malforma adevarul sau pentru a manipula opinia publica in favoarea unor grupuri de presiune si interes, este o practica securista veche, aplicata de serviciile secrete si in ziua de azi. Pare ca nu s-au prins ca tehnologia a mai evoluat, a ajuns la mase si multi chair stiu si sa le foloseasca. Presa in continuare este o putere, doar privind accesul la diverse informatii publice dar bine ascunse de ochii publicului, dar din nefericire, sunt foarte putini jurnalisti care gandesc independent si servesc interesul oamenilor corecti, liberi, prezentandu-i adevarul brut asa cum este el, neprelucrat.

Vasile  •  3 februarie 2018, 13:46

Atunci când a scris Sputnik v-ați umflat în pene că i-ați deranjat pe ruși. În cazul Deutsche Welle de ce aveți o cu totul altă retorica, citez ”Să nu-i mai judecăm pe cei care au opinii diferite de a noastră că ar fi vânduți sau comandați.” ?

george  •  3 februarie 2018, 13:47

Dezgropati morti ,,***,, *** si~a adus aminte si dl Tolo ca acum un deceniu niste fete o faceau de voie si de nevoie pe bani sau alte interese ,iar ,,pestele,, era ,,ceap chinezesc,, si tot asa......Bai, lumea urla ca nu are locuri de munca si Tolo ne povesteste de acumm10 ani ca fetele alea prestau PLACERII CU MANAGEMENT CHINEZESC....

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Andrei  •  3 februarie 2018, 13:58

Am inteles argumentul moderarii comentariului meu. Cu toate acestea sunt si altii (just_in_bible; nu avem acelasi IP!) care s-au plictisit de aceasta tehnica de manipulare. Peter Moscu ( de ce o vrea sa-si ascunda originile???), pentru ca asa il cheama pe "Petre Iancu", scrie in aceleasi coordonate de cand activeaza la DW. Dar daca a simtit nevoia sa denatureze investigatia dvs inseamna ca i-ati deranjat pe foarte multi. Peter Moscu a mai fost la fel de activ si cand trebuia sa minimalizam plagiatul evident al LCK!

di livio  •  3 februarie 2018, 14:00

stranie coincidenta, vorba lu nenea Iancu...mai ar fi o coincidenta la fel de stranie...in toate afacerile necurate descoperite de voi sint implicati fosti sau actuali apartinatori de servicii...sau nevestele lor sau rudele lor...sau fosti securisti, gen Netoiu sau Neculaie...nu mai vorbesc de Felix...crezi ca ii mai poate controla cineva?...nu cred, is un fel de junta militara si fac ce vor...inclusiv magistratii, din pacate

Andrei F  •  3 februarie 2018, 14:05

@zorrozabal • 3 februarie 2018, 13:27 Da ,eu am auzit informatia tocmai de la Savaliuc care a fost intrebat zilele acestea de televiziuni despre ancheta facuta de el la Ziua in acei ani.Mai mult ,Savaliuc a facut interpelare la mai marii Parchetelor de atunci-2007...Se gaseste pe net.Ziaristul spune ca in acei ani a fost facuta si o filmare in noiembrie 2005 de la o descindere a mascatilor...Deci ala trebuia sa fie flagrantul.Daca in cazul politistului care ataca minore populatia a inteles ca Politia are si un control intern la fel in cazul procurorilor trebuia sesizat CSM -ul...Deci nu numai ca dosarul a fost disjuns pentru a fi uitat dar politistii si procurorii din dosar trebuiau sa ajunga si la structurile lor interne de disciplina...Stiti cum se numea un articol scris atunci de Savaliuc?„Organul in flagrant,,

„Aici Radio…”  •  3 februarie 2018, 14:12

La Radio Europa Libera, in anii lui Ceausescu, activa "Emanuel Valeriu" (nu-i stim numele real). Radio Europa Libera era un post finantat de Congresul SUA, pe teritoriul enclavei ocupate "Germania Federala", si era auto-creditat ca fiind "vocea Libertatii si Democratiei, in slujba sperantei popoarelor oprimate de dictatura bolsevica in estul Europei". Normal ca Radio Europa Libera era supervizat de CIA, e la mintea cocosului asta. Dar, SURPRIZA, dupa caderea lui Ceausescu, Emanuel Valeriu revine in 1990 in Romania, in primplan in slujba propagandei lui Iliescu. Dupa nu mult timp apar informatii publice ca, alaturi de altii proeminenti la Radio Europa Libera, acesta era agent al Securitatii, pusi acolo pentru ca Ceausescu sa stie cine trimitea scrisori impotriva regimului. Deci CIA conlucra cu Securitatea, ca Securitatea sa poata sa-i prinda pe opozantii regimului. Astazi, despre acest "Petre M. Iancu" se stie ca e agent sorosist. Soros e strans legat de CIA si FBI, iar legaturile dintre CIA si FBI si Serviciile de la Bucuresti sunt cunoscute si au fost dovedite inclusiv de Iohannis cand a mers in vizita de plecaciune la Washington. In acest cerc de relatii de supusenie se inchide si obedienta lui "Petre M. Iancu" si articolul lui incalificabil pe tema bordelului. Trebuie sa boicotam Deutsche Welle pana il da afara pe agentul "Petre M. Iancu".

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Florin  •  3 februarie 2018, 14:32

Musamalizarea cazului s-a facut din ceea ce cinic se numeste "ratiuni de stat". La vremea respectiva lupta anti-***e lua avant sub noul presedinte, T. Basescu. SRIul era unul dintre varfurile de lance ale acestei lupte, Olteanu era adus la Garda ca o imagine a fortei si seriozitatii (era militar si chiar mai mult, magistrat militar; offtopic: sa vedem ce iese cu militarizarea la Cantacuzino !). Iesirea in public cu o poveste cu ofiteri SRI, magistrati militari, Garda, politisti, care nu numai ca sunt *** dar mai sunt si *** a fost considerata de mai marii momentului ca o "impuscare in propriul picior" (desi protectia chinezului nu era vreo chestie organizata de insusi statul roman, ci de niste functionari ***). Ce nu stiau atunci e ceea ce in fizica se numeste recul si care s-a intamplat acum. Iar reculul este de obicei o chestie care, cum spunea locotenentul in armata, "iti rupe falca": protectia unor gainari acum 12 ani a ajuns sa manjeasca statul roman astazi si sa sape increderea in stat. Cat despre posibila "preluarea" prin protectie/santaj a unora ca politistul Craiu si "utilizarea" lui ulterior e o practica in multe servicii, chiar mai rasarite decat ale noastre, din pacate pt democratie. Intrebarea este: cine a decis asa ? Are/au un nume si prenume ? Sau macar "pronume" ? Fetele minore au fost pentru ei doar niste carne de tun, "pagube colaterale", niste saraci care oricum nu inteleg mare lucru din lumea asta si din lupta mareata pentru putere. Am fost martor la luarea deciziei de concediere a catorva sute de muncitori dintr-o mare firma (care muncitori aveau in spate peste o mie de copii); mi s-a facut greata la propriu cand am vazut gandirea de caverna a mai-marilor, modul in care puneau la cale pacalirea muncitorilor cu "bonusuri" ca sa-si dea demisia, asta fiind varianta mai ieftina pt firma, dar mult mai paguboasa pt viitorii someri fara ajutor de somaj. La nivele inalte, aerul e mai rarefiat, e aer de "interese nationale" si "ratiuni de stat" , nu e ca in subsolul de la Shanghai unde erau fetele...care nu aveau plamani sa respire aerul de sus. E bine ca duc jurnalistii aerul din subsolul Shanghaiului la varful puterii...cu riscul de a fi considerati tradatori, spioni, mercenari si multe altele care sigur vor urma. Oare Petre Iancu si Augustin Lazar au curaj sa se uite in ochii fetelor ? Sigur ca au, Lazar nici nu a clipit cand a vorbit de prescriere, Iancu a uitat de cuvantul care-ti intoarce stomacul pe dos "minore". Dar oare ce vor vedea: niste copii fara copilarie sau "ratiuni de stat" ? “National security wasn’t the issue, national embarrassment was the issue!” Jim Lehrer/PBS despre Watergate.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lucian vasiliu  •  3 februarie 2018, 14:33

Cătălin, care este explicatia faptului ca Petre Iancu are o alta părere? In mod clar nu faptele, ci altceva... poti sa ne spui ce iti trece prin cap sau aceasta speculație e prea mult pentru tine? Poti sa investighezi, de exemplu, mediile in care se învârte Petre Iancu, prietenii, cunoștințele, relațiile, activitățile lui, contul lui de Facebook etc in asa hal încât părerea despre el sa nu mai fie o speculație!? Poti sa duci o investigație pana la capat!? Ca, după cum vezi, le lași neterminate pe toate.... După fapte, niste securiști au tras beneficii de toate felurile de pe urma unor minore Dar tu nu poti spune despre ei ca sunt niste nenorociți macabrii, lipsiți de orice fel de Scrupule, malformați la minte, produsul unei romanii care începe sa arate lugubru si înspăimântător Nu. Nu putem spune asta. Ci pur si simplu putem doar spune ca au, despre viața, o alta opinie decât noi..... Trist Ca ntotdeauna, imi păstrez părerea ca mai rau faci cu investigațiile astea, vaidandu-i, neutru, pe niste oameni de nimic. Puterea exemplului: hai bai sa facem si noi, ca nu ne face nimeni nimic. Daca ne prinde , in cel mai rau caz ne spune Tolontan ca nu-i frumos. De fapt, nici macar atâta: ne spune ca pur si simplu el Gândește altfel Hm.... Vai mama noastră...

Dr. Dan Patru Tudosie  •  3 februarie 2018, 14:45

Autovictimizarea va caracterizeaza. De la comentariile de genul "psd-istii ma acuza ca sunt cu ceilalti, ceilalti ma acuza ca sunt cu psd". Cu alte cuvinte uite cat de corect si de drept sunt eu si sunt victima tuturor. Lasand asta la o parte, am si eu trei intrebari punctuale. 1. DE CAND este acest dosar public? Adica de cand poate fi accesat? 2. DE CE tocmai acum? 3. DE CE nu ati facut aceste dezvaluiri cand faptele nu erau prescrise. Nu consider ca e vreo conspiratie, nu ma intereseaza care-s jocurile, dar vreau sa stie exact de ce n-ati miscat niciun deget cand se mai putea face ceva. Consider ca e vorba de incompententa si ca aveati alte comenzi atunci. Asta e parerea mea personala. Poate faptele nu erau prescrise cand ati fost pusi sa scrieti despre un mamut mai radioactiv decat un reactor nuclear care a crapat. Sunteti departe de a fi ceea ce se presupune a fi presa, dar spre deosebire de ce-i in tara voi macar mai miscati din cand in cand. Fie ele si comenzi.

gigi  •  3 februarie 2018, 14:56

In spritul corectitudinii....Doctorul Nassar a facut peste 250(doua sute si cincizeci) de victime de-a lungul celor peste 20 de ani de activitate.Si la MSU si la Federatia americana de gimnastica. Pe cand o ancheta devastatoare despre adevarata fata a gimnasticii din Romanaia? Ca inceput puteti sa o intrebati pe domnisoara Olaru,multipla campioana. Cu respect.

Cătălin Tolontan  •  3 februarie 2018, 15:27

@Lucian vasiliu, Înțeleg ce spuneți și aveți dreptate, dar ne putem aștepta să găsim o gândire de tipul "E adevărat că v-ați culcat cu o fată de 16 ani la Shanghai?" și răspunsul: "Nu, era bine să fie, dar n-a fost" la un polițist cum a fost comisarul Liviu Bărbos. Dar la un jurnalist de la Deutsche Welle e mai greu să citești cum avem dreptul la o revoltă parțială în fața pedofiliei, pentru că există, nu-i așa?, cauze mai importante.

Nae  •  3 februarie 2018, 15:41

Domnule Tolontan, într-o democrație normală ar fi trebuit să fiți felicitat chiar de șefii serviciilor secrete pentru dezvăluirile făcute care "au ajutat la corectarea unor cazuri scăpate de sub control", inerente oricărei instituții. În realitatea dramatică pe care o trăim, orice dezvăluire a unor cazuri incomode este catalogată drept atac la adresa "bietelor instituții nevinovate". Așa reacționează în România toate instituțiile începând cu B.O.R. și terminând cu S.I.E.. Când în mass media vor exista măcar 10 echipe tolo.ro vom vorbi despre o democrație românească.

Doina  •  3 februarie 2018, 15:53

Totuși cine sint procurorii care ar fi trebuit sa continue cercetările și cine sint judecătorii care și au batut joc de noi cu sentințele acelea? De ce în alte state se sau pedepe mari în astfel de cazuri iar la noi maximul e de 5 ani. Și în cazul celor care au sechestrat în Argeș oameni sărmani s au dat pedepse ridicole. De ce? JJidecatkrii aceia cum dorm noaptea?

stefan  •  3 februarie 2018, 17:41

nu am probe la afirmatia pe care o sustin, anume ca informatiile despre acei oameni au fost cunoscute, ei au devenit *patati* si astfel santajabili pentru a efectua diverse *misiuni*! de aceea ar fi interesant de cunoscut in ce dosare au fost implicati cei in cauza!

Stely  •  3 februarie 2018, 18:57

cata ,baietii s au re grupat.sunt extrem de activi.mai rasfirati baieti ca vi se vad galoanele.dintre toti de aici catalin tolontan ff multi sunt baietii din servicii.nu te lasa,te sustin.chiar daca si petre iancu imi place foarte mult.asadar,baietii mai rasfirati

PIB  •  3 februarie 2018, 19:22

Atentie, oare nu ar fi de corectat ceva, aici in titlu: "Chinezul ”Mihai” îl angaja pe Doru Viorel Ursu, iar DIICOT lăsa minorele să vină să depună mărturie pe banii traficanților!"? _ _ _ Situatia este urmatoarea: DIICOT lăsa minorele să vină să depună mărturie pe "banii traficanților", dar in esenta "produsi" tot de fetele alea, iar chinezul ”Mihai” îl angaja pe Doru Viorel Ursu tot PE BANI "PRODUSI" DE FETELE ALEA! Deci putem considera ca si o parte a anchetei DIICOT a fost efectuata pe spezele fetelor. Un "sector economic" extrem de profitabil pentru statul roman MAFIOT. De ce sa-l desfiinteze?

Anghel Merchel  •  3 februarie 2018, 19:31

Domnu blogger sportiv Tolontan, am citit o stire foarte discretă cum ca s-a clasat dosarul Microsoft. Pai nu iesiti la lasere sa sarbatoriti impreuna cu doamna doctor DNA? Invitati-l si pe Gittenstein. Hai petrecere frumoasa si spor la anchete anticomuniste!

Dr. Dan Patru Tudosie  •  3 februarie 2018, 19:47

se pare ca intrebarile mele raman fara raspuns. desi chiar ar fi cazul sa "prestati" un titlu bombastic de genul "Informatiile sunt publice de 7 ani, dar noi le publicam acum fiindca faptele s-au prescris". Sau pentru ca acum a venit comanda. Si prin comanda nu ma refer la comanda ca la restaurant. Nu, comanda ca la subaltern/sclav. Eu asta cred ca sunteti si faceti in 90% din timp. In rest, avem nurii vreunei "bombe" de iubita de fotbalist.

Dr. Dan Patru Tudosie  •  3 februarie 2018, 19:49

PS: aviz pentru zecile de *** (am pus asa ca sa nu-mi cenzurati voi comentariul) care considera asta o "investigatie". Da, e o investigatie de nivelul lor. In fapt, e un copy paste al unor documente publice, prezentate cu o intarziere uriasa. Cand presa a incercat sa trateze acest subiect se ascundeau sub batista. Aveau alte comenzi, cu alte cuvinte.

ticbis  •  3 februarie 2018, 20:09

Inainte de toate, faptele "vorbeste" :)) Ce avem noi aici? O investigatie jurnalistica care scoate la iveala fapte de coruptie la nivel de institutii de stat dintr-un dosar musamalizat cu 10-15 ani in urma. Tema dosarului: crima organizata, trafic transfrontalier de persoane, sechestrare de persoane, pedofilie si prostitutie cu minore. Implicati si indicati de catre martori ca protectori ai acestor fapte: politisti, comisari de garda financiara, ofiteri ai serviciilor secrete, procurori, oficialitati ale statului. Rezultatul final: toata lumea scapa basma curata; batista pe tambal. Reactiile oficialilor implicati: toti recunosc ca au frecventat intens crasma aia; niciunul n-a coborat vreodata la subsol pentru "masaj", dar nici n-au mirosit cu se se ocupa chinezul, prietenul lor la catarama. Reactiile institutiilor (Parchetul General): "recunoastem toate faptele prezentate si culpele oficialilor implicati in afacerea asta, dar, cu regret, va anuntam ca s-au prescris!" Cu alte cuvinte, "prostilor, v-ati trezit prea tarziu; acum n-aveti decat sa latrati si la luna!" Acum, vine ala de la DW si ne explica: ”Multă revoltă, parţial comprehensibilă, dată fiind repugnantul fenomen al sclaviei sexuale şi al traficului de persoane, a iscat, caz realmente grav, istoria unui bordel româno-chinez cu clienţi din servicii, între care un frate al şefului SIE. Dar ce stranie coincidenţă suprapunerea actuală a unora din aceste scandaluri!" Domnu' Petre Iancu, ia-o mai usor cu pianul pe scari, ca se varsa clapele! Daca te-ar fi dus mintea, ai fi facut mai degraba o paralela cu campania "#metoo", aia in care sute de vedete internationale acuza (dupa 10-20-30 de ani) agresiuni si abuzuri sexuale sau violuri pe banda rulanta. Poate ca alea "vor sa capete atentie sau bani", in niciun caz amaratele alea minore obligate sa presteze pentru politisti si procurori la subsolul carciumii chinezului! Mai mult, cele 150 de gimnaste americance care l-au denuntat pe doctorul lotului pentru acelasi lucru, tot banii si atentie au urmarit??? Bre, nea Petre Iancu, aveam de mult convingerea asta, dar acum sunt sigur 100%: exista cu siguranta jurnalisti romani inrolati in serviciile secrete, insa 90% dintre ei sunt angajati la companii de presa din strainatate, din America si pana in Rusia, din Germania si pana in China! Tocmai te-ai deconspirat! Tolo, lasa-i pe jalnicii astia, nu merita atentie! Mergi inainte pe dosar si pe caz, nu-i lasa sa doarma linistiti, ca nu merita!!!

Gareth Edwards  •  3 februarie 2018, 22:11

O rugaminte mare pentru Catalin Tolontan: sunt oameni in aceasta tara care au sufletul curat si tin la anumite principii de moralitate dobandite in familie si pastrate cu sfintenie. Acesti indivizi/cetateni isi pot pierde controlul iar unii baieti de teapa d-lui Craiu & Co. s-ar putea sa nu mai iasa pe strada, altfel un lucru extrem de benefic pentru societate. P.S. Ce bine mergea Ministerul de Interne sub conducerea lui Doru Viorel Ursu...dansul a nasit pe cam toate odraslele sefilor de clanuri tiganesti, un tip de valoare morala indiscutabila!!!

scapacinepoate  •  3 februarie 2018, 22:46

Daca eram in America toti papagalii astia luau inchisoare pe viata, asa stau linistiti si isi vad de afacerile lor murdare, adevarata mafie sub protectia statului. De asta pleaca romanii din tara cu milioanele, cei mai inteligenti si mai scoliti, asta e, scapa cine poate...

taradehoti  •  3 februarie 2018, 22:51

Doar hotii, infractorii si puscariasii au drepturi in tara asta, iar restul, oamenii cinstiti trebuie sa emigreze din cauza coruptiei si infractionalitatii organelor statului... Plecati fratilor si nu va mai uitati inapori, care mai puteti, pina nu va fi prea tirziu si nu vom mai avea nici dreptul asta.

sundance kid  •  3 februarie 2018, 23:18

Anghel Merchel • Mia lasa-ma ba cu sabloanele astea !! Ce coruptie comunista demagogule ca in epoca aia se construia altfel nu aveai nici barajul de la bicaz nici canalul dunare marea neagra nici portile de fier sau centrala atomica ! In 29 de ani nu ati fost in stare nici sa vopsiti gardurile !

Urod  •  3 februarie 2018, 23:44

Cancerul este peste tot... politicieni, structuri de forță, etc... PESTE TOT... ȘI ESTE ȘI LOGIC CÂND TOȚI SAU APROAPE TOȚI AJUNG SA FIE ANGAJAȚI ÎN STRUCTURILE DE CONTROL ALE STATULUI PRIN RELAȚIA PE CARE O AU CU POLITICIENII...!!!!!.... Politicienii își plantează în diferite funcții în cadrul organelor de control ale statului oameni de-ai lor, pentru a le păzi spatele, cum se spune.... Este și mai grav dacă după acest articol, nu se iau măsuri... Sunt oameni care primesc pensii uriașe iar ei au fost infractori recunoscuți de victime.... Mai grav nici nu se poate..

ahuramazda  •  4 februarie 2018, 0:29

Salut. Tii minte ultimul meu comentariu cu privire la acest subiect? Daca nu, pe scurt iti reamintesc ce am spus si anume, ca voi fi curios sa observ daca vor incerca sa sacrifice vreun trepadus si cand. Nu au incercat ci au venit cu un comunicat sec si cu un atac la adresa voastra si, inclusiv, al intelectului nostru efectuat atat in mod direct printr-o institutie statala cat si inclusiv prin persoane interpuse. DIVIDE ET IMPERA, simplu ca buna ziua, nu? Astfel contrar sustinerilor lui Augustin Lazar, faptele nu sunt prescrise raportat la toate dispozitiile legale incidente, insa trebuie corelate corect si in interesul aflarii adevarului (sunt mai multe infractiuni, exista atat un concurs real cat si unul ideal de infractiuni, termenul de prescriptie incepe sa curga in functie de anumite date, pedeapsa maximala poate tinde spre anumite praguri fata de care sunt alte praguri ale prescriptiei si evident alte reguli, etc.). Stii ce nu vad eu (si aici toata lumea o sa ma considere psd-ist cand eu sunt APOLITIC prin caracter si excelenta): unde sunt masele de oameni care sa iasa si sa reactioneze fata de nonsalanta institutiilor statale care au iesit si au spus ca unii faptuitori ale unor fapte prevazute si pedepsite de legea penala nu POT (din punctul lor de vedere) si nu TREBUIE (din punctul meu de vedere) sa raspunda penal, pentru ca am zdruncina prea multe institutii statale. Interesant nuuuuu? ... Si apropo Deutsche Welle comenteaza de acest caz in, ma rog, care context? A unui presedinte roman de viziune pro-germana??? A unei societati care inchide ochii la abuzurile justitiei, insa iese in strada sa apere aceeasi corupti fata de care inchid ochii cand li se arata si dovedeste realitatea cu privire la acele institutii??? Oricum am certitudinea ca toate comentariile mele au fost verificate si de catre cei de la 2 si-un sfert dupa ip-ul si id-ul electronic al postarii, dar si ei stiu ca lucrurile nu sunt asa de roze precum par din multe motive pe care le cunoastem impreuna. Bafta tie si colegilor tai pentru articolele voastre si felicitari pentru curajul de care dati dovada. Sper sa mai am ocazia sa mai comentez articolele tale, dar cand baietii cu ochi albastri stau la panda, orice e posibil. Bafta Cataline si respect atat tie cat si colegilor tai. Stima.

mordved  •  4 februarie 2018, 0:43

DVU e un membru al baroului ca oricare altul, observatia dvoastra este irelevanta.Iar citatul din DW este taiat brusc din ratiuni manipulative. Toate materiallele dvoastra extrasportive sunt fie inutile, fie ridicole (mamutii radioactivi!). Iar GSP se scufunda in c ultul personalitatii lui Becali . Cu alte cuvinte, ziarul piere (deontologic vorbind) iar dvoastra va pieptanati cu un vigilantism ieftin,

Anghel Merchel  •  4 februarie 2018, 1:46

Domnu sundance kid, e clar ca nu va inteligenta afara din casa. Totusi poate va mai incordati 2-3 ore si ma anuntati daca ati inteles.

Huo  •  4 februarie 2018, 5:27

Rusine Sectiei Parcbetelor Militare ca tac ca... in iarba. Rușine. Huooooo baaaaaa!!!!! Știți adevărul foarte bine. Trebuia să ieșiți cu un comunicat demult. Mai ascundeți multi din astia? Nu doar că nu ați acoperit criminalii de la Revoluție, acum mai ascundeți și pedofili. Și lăsați gargara cu prescriptia. Silentium. Ne e silă de voi, nu meritați nici un scuipat. Nu mai visați că scăpați cu astfel de infracțiuni, visele nu va ajuta. E drept că e moca sa visezi, dar asta nu va ajuta. Crimele de plătesc. Pe lumea asta.

bg  •  4 februarie 2018, 6:20

PREZENTUL se trage din TRECUT si el ne influenteaza VIITORUL.Asa incat, degeaba incearca unii sa acrediteze ideea ca prin astfel de articole "se dezgroapa MORTII" (arheologie jurnalistica). Caci, una este sa mori de MOARTE NATURALA si alta este sa fi fost O CRIMA (care nu se prescrie). Nu-i bai, ca pe meleaguri romanesti (cu Miorita, Baltagul) lucrurile sunt cam amestecate si f. multe dosare sunt cu AUTORI NECUNOSCUTI. Cand vrei sa "ingropi" o problema, metoda uzuala este sa schimbi garnitura (guvernul, ministrul, magistratul, politistul, etc...). De 27 de ani, in structurile statului, se practica epurarea cadrelor: cele bine pregatite, cu experienta in meserie, oneste, cu verticalitate, trebuie sa dispara din sistem si sa ramana amatorii obedienti, buni executanti, imorali, deci santajabili si usor de manipulat... Si totul grefat pe mentalitatea noastra, total gresita: "Ce daca sunt slabi pregatiti, hoti, imorali, sunt AI NOSTRI..." Se contureaza modelul OMULUI NOU al societatii romanesti. Deja, partidele si-au selectat oamenii noi, ii promoveaza, ii pun pe liste si asteapta sa fie votati...Si noi cu cine sa mai votam? Mai intreaba doar cetatenii LUCIZI, ca ceilalti sunt deja TURMENTATI. Solutia: a spus-o Gica Hagi. Dar nu toti ne-o permitem sau ne-o dorim ...

Gargaritza Vasili  •  4 februarie 2018, 7:17

Draga Catalin Tolontan, eu unul incerca a te urmari, din ce in ce mai greu-in ultima perioada!Dece scriu asta? Simplu, pentru ca aceasta asa zisa INVESTIGATIE, nu numai ca nu tine de sport, de interesele cititorului obisnuit! Ci, mai degraba de un fel de VENDETA,in care sa ma ierti ca sunt atat de franc, tu nu esti decat o coada de topor!Mai mult decat atat, TU NU-TI MAI APARTITIE INSUTI!Esti ca o minge de tenis, fie de camp, fie de masa... care esti luata de vant, sau de vanturi! Iar ca sa vezi ca nu am nimic personal cu tine, sau articolelel tale, iti recunosc meritele pentru ancheta ministrului Dunca cu asa zisa Federatie de Judo! Care, intre noi doi, dar si ceilalti eventuali cititori, nu a ajuns ssa insemne azi decat urmatoarea axioma: GUSA=VIZER=PUTIN... Cu, sau fara ingrediente politicede genul Busoi.... De aceea daca iti pasa si de opinia noastra, a cititorilor obisnuiti pune BRUSC punct unei astfel de anchete.Parerea mea este ca! TI-A FOST INTINSA O CAPCANA... Iesi brusc din ea, pana nu este prea tarziu, pentru tine.... Cu respectul cuvenit... si nu lua te rog ultima fraza ca pe o amenintare, ci... mai curand ca pe un sfat DEZINTERESAT!

Scufitza Rosie  •  4 februarie 2018, 7:20

dOMNULE tOLONTAN nimic mai adevarat! Dae nu tine de sport, mai curand de versiunea moderna a romanelor politiste! Si, in fond, dupa umila mea judecata: CUI FOLOSESTE?

Lene vasile  •  4 februarie 2018, 8:11

Domnule Tolontan felicitari pt ancheta .In rest personal eu trag urmatoarea concluzie;daca am avea o justitie care sa-si faca datoria aceste fapte ar fi stopate de la inceput.Pt opinia publica ar fi interesant de stiut daca comisarii garzi financiare si ceilalti angajati ai statului roman pe diverse functii, care au beneficiat de serviciile oferite de fete, mai sint in functii .

Venom  •  4 februarie 2018, 9:27

Sunt cititor constant al DW de pe o aplicație android unde analizele intră mai tot timpul fără nume. Până mai ieri comentariile de acolo se ridicau la nivelul Bun-Foarte bun, chiar le recomandam. În afară de teoria conspirației, nu am niciun "argument" despre apariția acestui text brusc și autist ca istoric al direcției vizavi de niște informații PUBLICE dintr-o speță unde DIICOT a făcut (și pentru SRI) o mușamalizeze de manual. Aceeași întrebare i se poate pune autorului, Nenea Iancu SRI(?) : de ce a i-a apărut "Nuclearaaaaaa!" tocmai acum și cu o mai mare vizibilitate (la Adevărul online)?

zorrozabal  •  4 februarie 2018, 10:32

"Fericiti cei saraci cu duhul,ca a lor va fi imparatia cerurilor"!Roboteii multinationalelor si "cei din servicii",fac politica strazii!E la mintea si a unei gaini de crescatorie,ca cine are puterea economica dicteaza si in politica,iar la noi puterea economica o au acele multinationale,protejate de ambasade!Iar acelor "creiere" care au in mana si "structurile de forta" si justitia"- si care nu le pasa de legile acestei tari-avand numai interese,nu si principii-poate ca nu li se pare nimic anormal ca in acest "teritoriu", se intampla ce se intampla!Asta a fost si asta este, soarta acestei "populatii"!

de pe ici ‘sa  •  4 februarie 2018, 17:10

bai , da' ce noroc si pe fete si pe politisti ca nu ia prins viscolu', chinezu' era aparat de betisoare.

pb80tm  •  4 februarie 2018, 17:12

atitudinea *** , pt ca nu cred ca jurnalistul nu a primit ok articolului in vreo sedinta interna, este mai grava decat fapta de pedofilie. Daca de la inaltimea etici jurnalistice s-a produs aceasta opinie e foarte grav pt societatea europeana per total. De ce? Daca un jurnal face acest gest pe care nu pot sa-l numesc naiv e grav. ***. Fapta consum sexual cu minor e simplu definita pedofilie si repugna dar minorul nu are capacitatea deplina a consimtamantului, deci pedofilia este actiunea care vine impachetata in viol. *** *** si "***" moral victimele inca odata deoarece au dat girul publicarii acestui tip de opinie. Nu e un punct de vedere sau vreo minuta intr-o concluzie oarecare doar, e o OPINIE. Daca azi pt *** aceasta viziune in numele democratiei este permisa, maine modelul dragnea si tehnologia de punere in aplicare o sa para interesant si necesar ca studiu de catre marea familie socialdemocrata din parlamentul european. Daca azi opinia *** e ok pt o parte a societatii, maine pt sd european in caz de esec al actualelor politicieuropene, modelul dragnea poate fi o solutie. Experimentul disculparii violului si pedofiliei in presa a fost probat cu succes in ro. Maine precedentul sd creat local in ro poate fi solutia pt sd european. Suna a teoria conspiratiei nu? Dar dupa 50 de ani de totalitarism crunt de stanga in europa societatea europeana e din ce in ce mai orientata catre un socialism corect. Implementarea opiniei lui iliescu "comunismul cu fata umana" blamata puternic in societatea ro din 1990 e posibila dupa expirarea altor cai nu? Pai ce mod mai rapid de epuizare a tuturor variantelor este decat demolarea structurala a statului de drept si aparitia necesitatii aplicarii acestei opinii? modelul dragnea e o reusita azi in ro iar daca sd european o simpatizeaza va deveni o cale de a guverna. Aceasta( abordare) "retorica" a *** permite intr-un fel facil deschiderea caii de discutii despre pedofilie(si viol implicit) aparent pe un anume palier social dar repercusiunile prin extrapolare sunt pt toata societatea si toate palierele sociale. Pt cititorul informat aceasta abordare + actiunile pt constientizarea sexuala a minorilor din frageda pruncie+ actiunile politice din unele tari vs statutul pedofiliei + manipularea juridica duc la rezultatul altei referinte morale. Unde pedofilia va fi un obicei banal sexual, automat violul va fi dezincriminat in speta iar infierarea acestor obiceiuri va duce la procese ample de discriminare si se va lasa cu amenzi in numele opiniei si diversitatii. Aceasta cale e cunoscuta, a fost aplicata cu succes si are azi o larga aplicare. Cea ce azi societatii repugna pedofilia/coruptia, generatiei viitoare prin manipulari de opinie va deveni referinta morala acceptabila si posibila solutie a problemelor sociale. Legalizarea acestor racile sociale pedofilia/coruptia va fi doar un scor electoral in parlament adica o formalitate. Iar generatiei urmatoare un must to have. Pe fondul blazarii si acceptarii majoritatii e mai usor sa implementezi racile sociale ale unei minoritati decat sa tratezi cu responsabilitate si fermitate aceste probleme. Pe romaneste e mai usor sa faci rau la toti si bine la cativa.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează