miercuri, 18 aprilie 2018, 5:01
Echipa lui Răzvan Burleanu a câștigat alegerile FRF.
Din primul tur: 168-78!
În 2005, când s-a bătut cu Mircea Sandu, Gică Popescu a luat 102 voturi, mai multe decât Lupescu, susținut azi de politic.
Pentru Liviu Dragnea și Gabi Firea, care s-au amestecat frontal și explicit în susținerea lui Ionuț Lupescu, aceasta este o înfrângere fără precedent.
Ani de zile, au făcut ce-au vrut în România.
Au câștigat alegeri politice, au pus guverne, ba s-au băgat și în sport.
De două ori le-a mers politicienilor PSD la Ligă, în 2013 și 2017, când l-au susținut pe Iorgulescu.
Nu înseamnă că Burleanu e pur, ci doar că fotbalul și-a văzut interesul, așa cum îl înțeleg electorii, fie ei președinți de cluburi sau șefi de AJF-uri.
Pentru liderul PSD e un semn că nu poate stăpâni toate palierele societății, că nu-și poate construi propriul stat paralel, așa cum scria Cristi Pantazi.
Dragnea a câștigat alegeri politice, guvernări și a sfeclit-o în fotbal.
Istoria nu minte.
Marți, 22 noiembrie 2005, după ce Mircea Sandu câștiga în fața lui Gică Popescu, Gazeta Sporturilor titra: ”Nașu’, viitorul te salută!”, cu imaginea unui puști din tribună care arată degetul mijlociu.
Am fost exagerați, fără discuție, la limita publicațiilor tabloide, dar acela era sentimentul de atunci.
Astăzi, viitorul îi salută atât pe Mircea Sandu, cât și pe Liviu Dragnea, cei cu care Ionuț Lupescu a greșit atunci când a deschis și a închis campania electorală.
În ceea ce ne privește, așa cum am scris și acum patru ani, după ce Răzvan Burleanu a câștigat prima oară, rămânem în opoziție.
”Vom avea o atitudine de distanță critică față de Puterea noului președinte”, am tipărit pe prima pagină atunci.
E valabil și de acum înainte.
Ctin • 18 aprilie 2018, 18:30
Pe dragnea il doare in spate... am pierdut noi...suporterii... de la bucuria ca batem Anglia sau Argentina am ajuns si probabil o sa ramanem sa ne amagim cu bucuria unui meci castigat in superioritate numerica cu vreun Azerbaidjan ... daca voi vedeti o bucurie ca a "pierdut" dragnea... ce sa zic... pai bine...
Vanbasten_85 • 18 aprilie 2018, 18:31
Alegerea presedintelui FRF este oglinda societatii romanesti.un neica nimeni vs un om scolit in afara care a facut ceva pentru tara asta.cine castiga?Castiga cel cu relatii in servicii si este ales dupa ce da de mancare celor care se vand pe o ciorba la hotel.este rusinos ca destinul fotbalului romanesc a ajuns sa fie influentat de presedinti din ligile inferioare ale caror echipe abia termina campionatul sau de tot felul de federatii care nu produs nimic pentru fotbal!E o zi neagra a fotbalului romanesc!
yoz7777 • 18 aprilie 2018, 18:32
A castigat raul mai mic, un obicei mioritic. Sa fii sustinut de personaje atat de jalnice ca *** si ca sandu si sa spui ca vrei schimbarea, este prea de tot. Noi nimic, daddy are un nou subiect - statul paralel a castigat alegerile la frf.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Emilian • 18 aprilie 2018, 18:40
Felicitari Tolo pentru modul neutru in care ai tratat aceste alegeri! Pozitia la varf a GSP a fost una de contestare agresiva a regimului Burleanu si lasa impresia ca este un val urias de rasturnare a acestui regim si inlocuirea lui cu gasca de "oameni de fotbal" a lui Lupescu. Acest lucru care s-a dovedit fals, multi dintre cei cu drept de vot in FRF avand o parere diferita. Nu stiu daca Ioanitoaia a invatat ceva din asta, dar gandul ma duce la o situatie oarecum similara, pastrand proportiile: la alegerile din SUA majoritatea canalelor media, in frunte cu CNN, lasau sa se inteleaga ca Trump nu are nicio sansa sa castige alegerile, in realitate insa situatia s-a dovedit total diferita. Oamenii din FRF (la fel ca alegatorii din SUA), au votat conform interesului propriu. Povestile cu Dragnea, Firea, serviciile secrete si mai stiu eu ce alte parascovenii fac deliciul presei si a unei parti a publicului, dar hai sa fim seriosi: fiecare judeca in functie de ce i se da. Punct.
TEO • 18 aprilie 2018, 18:41
POLITICUL A INVINS
Coco • 18 aprilie 2018, 18:42
Rusine Catalin Tolontan ! Sarbatoriti "maestre" victoria unei non-valori in fatza oamenilor care ne-au adus bucurie ani de zile si de pe urma carora voi ati mancat o paine. Rusine Catalin Tolontan pentru ca, la fel ca de obicei, te *** *** domnule Tolontan, ca altfel nu se explica.Se leaga toate intre ele, e normal ca *** dimineata sa bei aghiasma si sa te rogi pentru victoria lui Burleanu. Asa cum incerci sa pui umarul la distrugerea tarii, incerci sa o faci si cu fotbalul. Din fericire nu prea se uita nimeni la ce spui. Si da, scriu la pertu, fiindca nu mai am nicio umbra de respect pentru ceea ce reprezinti ca jurnalist. Mai citesc gazeta doar pentru ca e Ioanitoaia la voi. Articolul asta de bucurie nemarginita pentru victoria lui burleanu pare ca l ai avut pregatit deja de dinainte. Oare stiai rezultatul alegerilor ? Sigur ca da, daca tot esti "de-al lor". Felicitari ca te bucuri . Ciocniti sampania in seara asta dumneata impreuna cu Stiucan si cu fratele lui, avandu-l ca amfitrion pe distrugatorul echipei nationale, si totodata pe fostul dvs coleg, Andrei Vochin ! Pentru mine si pentru cei ce inca mai speram in performantele fotbalului romanesc, sansele acestui sport in romania au murit definitiv azi. Eu zic in urmatorii 4 ani sa faceti cumva sa il faceti pe Burleanu presedinte pe viata ! Si daca nu se poate la Frf, de ce nu la Cotroceni chiar ? In fond ce conteaza cine, ce conteaza unde, daca sefii dvs de la servicii sunt de acord, e ok, nu ? Totusi e un lucru bun de data asta, la alegerile astea nu ati mai bagat in puscarie vreun candidat, care sa fie si membru al generatiei de aur. Desigur, mai exista si posibilitatea sa nu ai nicio legatura cu securistii, si pur simplu asta sa fie tot ce poti tu sa intelegi. P. S. De vreme ce nu ai criticat deloc reactia nesimtita a lui Burleanu , povestea cu "ciuruitul", fanteziile tolontaniene basisto-kovesisto-comuniste sunt pentru mine confirmate definitiv. Sper sa te bucuri de urmatoarele multe "necalificari" ale Romaniei sub conducerea regelui tacticii romanesti, atotstiutorul vochin, plus antrenorul fara trofee, Cosmin Contra.Bucura-te alaturi de cei care se bucura ca Raducioiu, Hagi, Munteanu, Sabau, Petrescu, Popescu, Stelea, Galca, Prunea, Selymes, Ilie Dumitrescu nu au acces la a face ceva pentru fotbalul romanesc. Bucura-te ca ne conduce Stoichita, alaturi de Vochin si de Burleanu...si ca mai e pe acolo "marele" fotbalist Vladoiu, recunoscut doar pentru faptul ca era sa il omoare pe elvetianul ala in prime-time la meciul cu Elvetia de la World cup, la doua minute dupa ce fusese introdus (vladoiu) in joc. Bucura-te ! Doamne fereste, unde o fi Tolontan al anilor in care se lansa Prosport ? Rapit de extraterestrii probabil si inlocuit cu o caricatura. Pacat. Inca o data, rusine !
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
ovidiu • 18 aprilie 2018, 18:42
Cred ca Lupescu (ca multi alti membri ai generatiei de aur) sunt slabi moral. Ca s-a afisat cu Firea si Dragnea e tris pentru Lupescu. Va dati seama ca era trist si pentru noi daca iesea el presedinte (cu Dragnea si Fii rea). De multe ori la noi tristetea asta a amoralilor sau coruptilor devine a noastra, prin vot.
Mircea • 18 aprilie 2018, 18:46
a fost un VOT corect cu participare 100% proiectul lui Burleanu pt fotbal probabil a fost mai bun decat cel al lui Lupescu
IMGB • 18 aprilie 2018, 18:52
Pai a cistigat profesionalismul si cinstea ! Burleanu are un bun vocabular si ce-a zis a fost corect . Toti marii papusari in frunte cu ciobanu' Becali sint disperati ..lacrimile de crocodil curg girla.... hehehe... adio aranjamente ! Jumatate din ei au facut puscarie si sint agramati .... Felicitari d.le Burleanu .... da de pamint cu derbedeii !
dice • 18 aprilie 2018, 18:53
Cand mergi la Antena3, te afisezi cu Sandu, Kassai, apoi cu Dragnea si Firea, cum vrei sa castigi? Nu stiu cum nu era si Giovani pe-acolo, cred ca e putin ocupat. Probabil ca daca se afisa doar cu Chivu si cu alti fotbalisti care n-au treaba cu numele Becali ar fi castigat.
Coco • 18 aprilie 2018, 19:07
Domnule Tolontan, la comentariul meu de mai devreme ati moderat o propozitie in care nu exista niciun fel de jignire dar era rostita opinia mea ca sunteti un fan inrait al doamnei K(astept sa cenzurati si litera K ). Serios ? Asa "pe fatza" ati ajuns ? Nu mai avem voie sa ii scriem numele ca nu cumva sa se supere ? ULUITOR ! Deci chiar sunteti "acoperit" ! Hahaha. Penibil. Ma ia sila de tot. La revedere, domnule ! Nu veti fi niciodata nici macar la un sfert din nivelul adevaratilor jurnalisti sportivi ai acestei tari( Topescu, Gradinescu, Ioanitoaia, sau, din generatia tanara, Marius Mitran , care, vorba fie intre noi, va da la orice ora tururor celor de la gazeta lectii de eleganta jurnalistica si de fotbal ).Pacat ca domnul Ioanitoaia, pe cat este de bun ca jurnalist, pe atat pare a fi total lipsit de reactie de director de ziar, si permite asemenea iesiri din decor ***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Dr • 18 aprilie 2018, 19:16
D. Tolontan sunteti penibil, nu are nici o legatura Dragnea cu ce s a intamplat la aceste alegeri. Daca tot sunteti Asa priceput in anchete mai bine faceti una la ligile inferioare pt a vedea cum sunt motivati ei sa voteze.
Crimson Veritas • 18 aprilie 2018, 19:17
Marea majoritate a mesajele ... sunt corecte si la obiect ... revolta microbistilor este sincera ... si criticile vizavi de atitudinea lui Catalin Tolontan ... sunt justificate! Dar ca deobicei ... el alege sa raspunda ... fie la comentarile laudative, complementare editorialului ... sau la acele critici nerezonabile si care pot fi usor de demontat ... de oricine. Vreau insa sa va aduc in vedere ... un aspect ... al acestor alegeri ... desi societatea este profund divizata intre Statul Ales si Statul Paralel ... intre democrati si #rezisti ... sa nu credeti ca rezultatul acestui vot a avut 100% legatura cu servicile secrete ... sau cu 'suportul lui Draganea' ... introducerea acestui aspect in ecuatie ... nu este decat tactica unor activisti ... de a folosi aceste alegeri ... in perspectiva viitoarelor campanii electorale ... membri afiliati FRF nevotand dupa criterii politice! De asemnea ... fata de alegerile anterioare ... unde Servicile s-au implicat fara manusi ... de data asta ... practic decretand arestarea singului candidat al lui Burleanu cu o zi inainte de alegeri. Stiu ca ... Gica Popescu a gresit ... dar jurispudrenta pe fapta comisa de el ... in conditile in care si-a recunoscut-o si a platit prejudiciul in totalitate, neaflandu-se in stare de recidiva ... era o pedeapsa cu SUSPENDARE ... care nu il putea impiedica in a participa la alegerile FRF! Transformarea in pedeapsa cu executare ... a fost miscarea sistemului prin care au dorit sa GARANTEZE victoria lui Burleanu! De data asta vorbim de cu totul altceva ... desi Burleanu este si va fi in continuare OMUL LOR ... nu a fost nevoie sa se implice in aceeasi maniera ca in 2014. Vorbim de ceea ce inclusiv GSP-ul definea in timpul lui Mircea Sandu 'Masinaria de Vot a lui Sandu' .. .si atunci nu era buna (corect) ... vad ca de data asta ... este BUNA ... voteaza conform constiinteei si 'propriului interes' ...:)) Stie careva dintre voi de ce Mircea Sandu nu a mai dorit sa candideze in 2014? Nu il impiedica nimic sa candideze ... avea ca sa citez din GSP 'o masinarie de voturi' care lucra pentru el! Servicile i-au cerut sa se retraga ... de aia ... vroiau o persoana noua, vroiau o persoana ne-folosita ... il vroiau pe Burleanu! Singurul motiv pentru retragrerea Nasului ... este implicarea directa a Servicilor ... si a fost si motivul pentru care Masinaria de Voturi ... a putut fi convertita de Burleanu .... si Nasului i s-a promis ... ca scapa de dosare penale ... ca reward ... 4 ani mai tarziu .. .si vedem ... ca a scapat inclusiv de 'dezafilierea Craiovei' ... eu am fost unul contestatar constant al Nasului si al 'lumii bune' a acestuia ... chiar cand GSP si co ... il criticau ... o faceau cu manusi. Ei bine ... spre deosebire de 2014 ... Burleanu are asta aceasta Masinarie de Vot ... care lucreaza pentru el ... si asa se explica si votul de astazi ... sistemul de vot este de asa maniera vonceput ... incat sa decida membrii cei mai putin importanti si cei mai usor de cumparat ... iar ca un outsider ... sa vina din afara federatiei ... care patroneaza exclusiv aceasta Masinarie de Vot ... si sa castige .... este aproape imposibil ... Ganditi-va ca ... candidatul Generatiei de Aur ... inainte de Lupescu a fost Balaj ... cate voturi ar fi luat Balaj, daca un international roman, cu experienta lui Lupescu in management si in forumurile UEFA ... a luat atat de putin? Sistemul este asadar conceput ... sa ne dea presedinti pe viata ... Se faceau glume pe seama asta vizavi de Sandu ... Repet ... Sandu nu a pierdut niciodata presedentia FRF ... el s-a 'retras'! In urmatorii 4 ani ... Burleanu va avea grija sa-si consolideze ... Dictatura ... si nu vor mai fi alti candidati care sa i se opuna! Lasand la o parte ... servicile ... si campul tactic al acestora ... sistemul de vot la FRF ... este in esenta gresit ... FRF-ul este alcatuit din 255 de membri afiliati ... care au acelasi drept de vot ... de la ultimul membru pana la campioana ligii 1 ... desi ... contributia lor este total inegala ... la dezvoltarea fotbalului romanesc, la bugetul gederatiei! Este acelasi lucru ca si la UEFA ... ar vota Federatia din Gibraltar ... care au 100-200 de fotbalisti legitimati ... la fel ca Federatia Germana de Fotbal ... care au cca ... 1 milion de fotbalisti legitimati ... fiecare cate un vot ... Daca nu ma insel ... cand se alege presedintele UEFA ... FRF si cu inca 6-7 Federatii din zona ... au UN SINGUR VOT ... ca si GERMANIA de una singura. Atat timp cat aceasta masinarie de vot care exista in FRF ... Burleanu ... ca si Sandu ... nu vor mai fi presedinti ... decat daca vor vrea sa se retraga! Iar daca asta inseamna ... 'alegeri castigate' ... si 'felicitari castigatorului' ... inseamna ca nu sunteti seriosi! Burleanu a luat bani cu forta de cluburile din Liga 1 ... si drepturile lor TV ... si le-a dat acestor membrii mici, futsal, etc ... ca spaga electorala! Ce-l intereseaza pe el cateva voturi din Liga 1 ... versus peste 100 de voturi de la ... cei mici dar la fel de importanti ca si cluburile din Liga 1. Este ACEEASI masinarie de voturi ... pe care GSP si co ... o criticau si o luau la misto ... iata cum o aplauda acum! Sa vedem cu cat se vor mai vinde drepturile TV de acum incolo! ...:))
EDI • 18 aprilie 2018, 19:21
Aceasta afirmatie poate fi [pentru cei care inteleg lucrurile ''altfel''] un mare semn de intrebare vis a vis de perioada in care PSD a ''terfelit'' practic destinul acestei tari !!! UN SEMN CA LA VIITOARELE ALEGERI, STANGA VA AVEA DESTINUL PE CARE-L MERITA.....om trai si om vedea...
Johann • 18 aprilie 2018, 19:24
Tolo esti un mare prost,si un pupincurist.
Johann • 18 aprilie 2018, 19:27
Un mare prost acest ziarist
Andrei Ionescu • 18 aprilie 2018, 19:35
Dragnea stia ca va pierde, dar ii alimenteaza discursul paranoic, aberant si trumpian cu Statul Paralel. Vezi portavocea Mitica Dragomir. Vezi A3 etc. Madam Firea e o marioneta.
basencu • 18 aprilie 2018, 19:41
Trece o la vise p asta. Toti copii de securisti si comunisti care in 1989 au avut interzis sa iasa in strada, acum cu osanza acumulata s au pus in fruntea unor tineri care considera ca dragnea si nu propria lene/incapacitate/prostie / boemie ii tin departe de mult visata vila si jinduitul BMW second hand. PSD ul functioneaza altfel. In fiecare sat sau oras exista un baron. Asta e de dreapta, masini, vile, afaceri, cascaval, sunt echivalentul celor din sala de la fotbal. Ei sunt Burlenii. Prietene fiecare sat are un tip care are 500000 de euro cash, dar e PSDist.Baronii ii miluesc pe cei multi si fomisti, cu niste tarate, pe cei care macane ii distrug. Ti se pare ca Dragnea de stanga ? Tot dreapta din stanga va vastiga.
Marius • 18 aprilie 2018, 19:46
Tolo cred ca azi comentariul tau este de-a dreptul paralel cu ceea ce s-a intamplat la alegerea presedintelui FRF. Afirmatia ca PSD a pierdut azi alegerile de la FRF prin faptul ca Dragnea la sustinut pe Lupescu si astfel a iesit Burleanu mi se pare total aiurea. Judeca si tu putin ce treaba are Dragnea cu Lupescu, ce treaba poate avea un politician penal de pe Dambovita cu cineva care si-a construit o cariera prin munca cinstita si rezultate in tara si afara ? Iti spun eu niciuna deci Dragnea nu avea nici un interes sa sustina pe cineva la FRF care nu era maleabil, cu care ulterior nu putea sa se inteleaga (in sensul de pe Dambovita) sau mai exact care sa cotizeze cum este fostul si actualul presedinte. Eu cred ca sustinerea lui Dragnea pentru Lupescu a fost doar de fatada si de fapt totul s-a transat in culise si sustinerea reala a fost pentru Burleanu. Azi s-a demonstrat inca odata ca in toti acesti ultimi ani in mentalitatea de conducere a fotbalul romanesc nu s-a schimbat mare lucru si sincer toate rezultatele care sunt si care vor fi la nivel de cluburi sau nationala sunt meritul unor oameni care au riscat si au investit bani in cluburi in , formarea de jucatori fara a avea cine stie ce suport de la FRF. FRF este oarecum precum parlamentul Romaniei, este acolo dar si cu iei si fara iei lucrurile ar merge la fel poate chiar mai bine.
Popescu • 18 aprilie 2018, 20:27
Fotbalul românesc va fi la nivelul noului presedinte! Felicitari
Flaviu • 18 aprilie 2018, 20:38
Oare chiar politicul nu s-a implicat deloc ? Eu cred ca Dragnea s-a exprimat [pro Lupescu] urmarind sa castige imagine. In particular nu cred ca s-a apasat pe butoanele din teritoriu.. Din mai multe motive, cred eu.. Unul dintre ele ar fii acela ca fotbalul [ pornind de la baza] nu e una din prioritatile lor.. Nu se leaga la cap cu ce nu-i doare [legislatie, finantari etc]. Asa ca i-a lasat sa voteze cum vor, ca sa nu aiba motive sa ceara ceva.. Asa cred eu ca s-a implicat politicul, adica s-a NEIMPLICAT..
Popescu • 18 aprilie 2018, 21:08
Susțin comentariul lui Ctin ... am pierdut noi suporterii nu Dragnea care mai are foarte puțin de domnit...așa că bucurați-vă domnule Tolontan veți avea cu cine...
Bula • 18 aprilie 2018, 21:41
Eu propun ca echipele din liga 1 ,2,3 sa nu mai intre pe teren sa aduca Burleanu echipele lui de fotbal feminin, futsal si sateasca sa vedem cine mai urmareste fenomenul??
Werner • 18 aprilie 2018, 21:52
Nu, dle Tolontan, astazi fotbalul romanesc a suferit o infringere usturatoare! Daca erati vreun pustan de 18-20 de ani, intelegeam ca nu aveti nici cea mai mica idee despre ce a insemnat generatia de aur si perioada pe care a reprezentat-o, singura din istoria fotbalului romanesc cind am contat cu adevarat pe plan mondial...dar nu sinteti...Greu de inteles atitudinea dvs si asocierea fortata pe care ati facut-o intre Lupescu si Dragnea/PSD...Pai cum adica, Dragnea sau Firea sau Iohannis sau Basescu sau dvs sau eu, in calitate de persoane particulare, nu ne putem afirma simpatia pt unul sau altul dintre candidati? Ce are asta cu politica? Unde ati vazut ca Lupescu ar fi fost sprijinit de Dragnea sau orice alt partid politic? Eu nu am vazut/auzit nicaieri asa ceva! Cum ramine cu valoarea celor doi candidati? Chiar nu mai conteaza valoarea umana si performanta, conteaza doar mizeriile, zvonurile, manipularea si minciuna? Ne sinucidem politic si sportiv, iar dvs sustineti ca e normal...Aveam alte pretentii de la dvs...Pacat...
Crimson Veritas • 18 aprilie 2018, 22:01
@Bula ... se poate altceva ... daca cluburile romanesti ... profesioniste ... s-au saturat sa fie sclave pe proprii lor bani ... ceea ce serios nu stiu! Ceea ce propui tu este o greva! Se pot in schimb dezafilia de FRF si forma o noua Federatie de Fotbal Profesionist! Dupa care fac cerere de afiliere la UEFA. FRF va ramane cu Futsal, Fotbal Feminin si AJF-uri ... adica cu proprii alegatori ... si cu Tolontan! Este o solutie, legala ... zic eu mai eficienta decat o greva! Drepturile nu ti le da njiomeni ... trebuie sa le castigi ... asa se intampla de la inceputul civilizatiei!
Iulian Moraru • 18 aprilie 2018, 22:04
Bai tolontane...ce tot bati câmpii acolo... Ca a castigat fotbalul?!care fotbal?cel feminin?minifotbalul? Eu zic sa iei o pauza ca esti cam obosit! Ai inceput sa amesteci lucrurile.
Mircea • 18 aprilie 2018, 22:29
Ce sa zic...Mă bucură înfrângerea lui Dragnea. Însă nu prea pot să felicit nici învingătorul...
Cristi • 18 aprilie 2018, 22:51
Dragnea nu a pierdut nimic,nimeni nu stie ce a facut concret ........exista o vorba in popor ,,sa faci ce zice popa nu ce face popa"...aici a fost invers ,politicienii promit multe lucruri dar te lucreaza pe la spate ,interesul lor primeaza ....si aici nu stie nimeni care a fost interesul lui Dragnea.
koko • 18 aprilie 2018, 23:04
Astazi nu a castigat nimeni, dar a putregaiul din fotbal a fost trimis la plimbare. Inca 4 ani. Aduceti-va aminte reactia indignata a lui Lupescu cand chiar gsp arata cifrele uluitoare cu care s-a construit Arena (cum ca nu am merita-o daca ne intereseaza cat a costat!, iar gigi considera ceva normal daca "o fi luat si el acolo, 30.000 euro, ca doar e omeneste!!"). Lucescu&Co nu au intervenit niciodata pana acum, desi poate era nevoie. Sunt oarece interese? Mie mi se pare ok ca a iesit asa, vorba aia, raul mai mic.
Dxv • 18 aprilie 2018, 23:58
Nu e Burleanu rupt din soare si candidatul perfect dar un mocirla in care era fotbalul a mai rupt din cumetrii.In legatura cu ceilalti cind vorbim de scoli facute pe nu stiu unde,Marica e singurul care a facut niste cursuri de management sportiv in rest lipsa,Mircea Lucescu daca il durea asa tare fotbalul romanesc venea antrenor la nationala cind ia pus Burleanu contractul in fata,Prunea stim ce invirteli facea si la federatie si la Iasi,in afara de Hagi care chiar face ceva pentru fotbal in rest ceilalti fosti mari nu fac decit sa dea din gura.Fotbal se joaca si la liga3 nu numai Gigi joaca fotbal.
marian0904 • 18 aprilie 2018, 23:59
Vad ca mai mult te-a interesat Dragnea si Firea, ca prea se bagau prin treburile fotbalului (de unde ai scos-o pe asta?). Ca esti ”echidistant” a aratat-o faptul ca ai sustinut campania de defaimare a lui Lupescu, facandu-i jocul Burleanului. Acum o dai ca faci opozitie. Cui? Poate lui Dragnea si lui Firea. Oare cele 4 stadioane, linia de metrou la aeroport si alte chestii pentru 2020 le face Burleanu? Nu, le fac Dragnea si cu Firea! Asa ca sari pe ei!
Cătălin Tolontan • 19 aprilie 2018, 0:03
@koko: exista, totusi,un invingator. Iar opozitia, in loc sa caute explicatii ca i-a furat "arbitrul" Dragnea ar putea sa spuna: asta e, n-am muncit suficient, o sa muncim mai mult peste 4 ani si vom cistiga.
Bibanu • 19 aprilie 2018, 0:15
***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Crimson Veritas • 19 aprilie 2018, 0:25
Tolontan in 2010 ... condamnand masina de voturi care l-a facut pe Sandu presedinte ... in detrimentul favoritului sau ... Iacov ... https://www.tolo.ro/2010/01/11/mars-vocal-spre-unanimitate/ ... Tolontan in 2014 ... ridicandu-l in slavi pe Burleanu ... si luand la misto contestarea in instanta alegerilor ... in ceea ce numesc eu ODA ... https://www.tolo.ro/2014/05/08/frf-ilegala-de-cind-dintotdeauna/ ...:))
Bozo • 19 aprilie 2018, 0:35
Singurii care politizeaza aceste alegeri la FRF sunteti voi jurnalistii. Lupescu poate avea multe pacate dar nu avea cum sa fie "omul lui Dragnea" dupa cum nici Dragnea nu avea interes prea mare "sa-si puna om" la FRF intr-o perioada in care fotbalul romanesc merge prost si nu aduce beneficii politice prea mari. Iar da "Dragnea vrea" sa faca stadion la Cucuietii din vale o sa faca asa cum a si facut deja, indiferent de ce fraier conduce FRF. Dragnea s-a lipit de Lupescu pentru a castiga imagine, sa arate ca el sustine fotbalisti si oameni de fotbal cu greutate. Atat. Iar daca declari ca deja sunteti in opozitie cu Burleanu atunci astept sa vedem o investigatie despre el si al cui om este. Niste hinturi: Dupa cum singur declara, dupa ce a absolvit stiinte politice la SNSPA, Burleanu a facut niste postuniversitare la universitatea nationala de aparare (specialist in strategii de aparare, chestii grele). Mai precis acolo unde toti politrucii isi perfectioneaza cvul inainte sa fie lansari la apa. Doi la mana: in decembrie 2009, pe cand activa de ceva luni in administratia prezidentiala, a fost decorat de catre presedintele Basescu cu Ordinul national Serviciu Credincios in rang de cavaler. Burleanu avea atunci 25 de ani!! Sunt oameni cu realizari in spate care nici macar ei nu si-au pus problema sa fie decorati astfel. Ce naiba merite sa ai la 25 de ani sa ti se acorde un ordin national? Poate ca o fi legat de faptul ca anterior fusese in treacat pe la autoritatea electorala nationala...mai cautati niste exemple de tineri merituosi care au fost decorati in mod similar. Treburile astea put cu mult mai mult decat faptul ca Lupescu a avut sprijinul lui Dragnea care anterior i-l daduse lui...Burleanu. Toate astea arata ca de fapt a castigat omul sistemului, cel ce a fost sustinut de fapt sa castige *** Pe Lupescu, bun sau rau, l-a sustinut cam tot ce are mai bun Romania in materie de fotbal: fosti fotbalisti de valoare, antrenori si arbitrii recunoscuti international. L-au votat inclusiv Gigi Becali caruia ii dedicati fiecare editie de gsp si cam toti presedintii de cluburi din Liga 1. Mai precis cam tot ceea ce conteaza in fotbalul romanesc asa cum e el. Si dupa toate astea Catalin si Pantazi ne spun ca de fapt a pierdut Dragnea cu 66%. Pe bune!?! Poate intr-o lume paralela, in Westworld pe undeva.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Nosferatv • 19 aprilie 2018, 0:59
Tolo, ai perfecta dreptate, dar eu, daca imi permiti, as traduce simplu: cand vad ca Dragomir, Becali sau Dragnea sunt afectati de alegerea lui Burleanu, sunt convins ca a fost luata decizia corecta.
Maxim • 19 aprilie 2018, 4:39
Eu nu inteleg un singur lucru de ce dacă știe sa dea cu piciorul in minge e considerat un om imens in fotbal administrativ vorbind ok cunoaște fenomenul dar asta te face bun cel mult la nivel tehnic in opinia mea cel puțin. Ciprian Marica m-a dezgustat profund efectiv am vrut de 2 ori sa închid televizorul ingamfarea la cote maxime bazata efectiv pe nimic îmbinata cu prostia crasa de a te considera încă in campanie prin atitudine asta dupa alegeri unde echipa ta in care erai o rotita infimă a pierdut ma face sa cred ca foștii fotbaliști cu câteva excepții evident sunt in cel mai bun caz dupa retragere buni exclusiv in spatiul tehnic al fotbalului . Este clar ca presedintele federatiei a facut lucruri bun fiind un manager mult mai potrivit decât ceva echipa cu îngamfati veniți la plăcinte pt ca ei stiu sa dea cu situl in minge Federația de fotbal este asemenea unei companii nu este o echipă de fotbal nu e nici un joc este economie marketing+management nu are nevoie de fotbaliști neapărat are nevoie de oameni loiali profesioniști în aceste 2 domenii nu de suteori la porți. Este considerată mita electorala faptul că a sprijinit material fotbalul românesc .Doamne iartă-mă asta e rolul federatiei sa-i ajute nu e mita chiar nu se intelege asta cei asa de greu. Eu cred ca singurul discurs civilizat din echipa Lupescu la avut Cristi Chivu restul am impresia ca sunt defavorizați intelectual cu cine te mai cerți cu ala care sa demonstrat ca e mai bun este o vorba Vox populi vox dei si atat Mia placut intervenția dvs de la digi in contradictie cu atitudinea gazetei dar in concordanță cu realitatea
burleanu • 19 aprilie 2018, 7:28
dupa ce ai ratat o calificare cu daum antrenor....tot tu esti adus in frunte? rusine fotblalului romanesc...aia care te au votat d le burleanu ori sunt orbi ori urmaresc fotbalul din Africa . iar ptr tine mr tolo ce sa mai zic..te-au manjit si pe tine de vb numai prosti .....nu dragnea ne intereseaza prietene...frf ul este condus de un pusti de 33 de ani ..!! mai trebuie sa zic ceva? management stim toti ..fotbal mai putin !! sa conduca frf oamenii din fotbal care au facut cv ptr fotbalul romanesc...vb lui HAGI : " meritam sa ne face-ti statui " ... nu sa-l aud pe *** de Mutu cum il lauda pe burleanu..normal cocos..ai mancat de la frf cat te-au tinut ...***
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Goguologu • 19 aprilie 2018, 7:51
L-am intrecut pe Caragiale. Agamita Dandanache a fost reales.
nu conteaza • 19 aprilie 2018, 8:38
*** Esti penibil. Dragnea n-a pierdut nimic, a castigat SRI-ul si niste oameni marunti care s-au vandut pee 1500 RON ai lui Burleanu. Ieri, suporterii romani au fost in doliu.
Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.
Mircea • 19 aprilie 2018, 9:59
A iesit cine a vrut Dragnea, nu ne mai aburiti !!!
Nasu • 19 aprilie 2018, 13:26
ca ai fost un mare fotbalist nu garanteaza ca esti si un bun manager. Dovada campania dezastuoasa a lui Lupescu prin asocierea cu imaginea trecutului si a mafiei Nasu si Dragnea. Pacat ca n-a invatat nimic din elvetia, oamenii de onoare n-au nevoie sa se asocieze cu nimeni, probabil aceasta asociere le-a dat fiori la multi. Pe partea cealalta se aude ca Dragnea a facut o noapte alba, stai linistit Dady ca nu esti vesnic, curand vine randul tau, ( avem un loc caldul la Jilava !! ) , l-am dat noi jos pe Ceausescu.....
Nasu • 19 aprilie 2018, 13:30
Cand vii din Elvetia si te bagi in mocirla cu Porcii, ajungi mancat de porci, asta este povestea infrangerii lui Lupescu....
Marius • 19 aprilie 2018, 15:40
..Catalin, o victorie frumoasa. vin si eu tot cu un citat. m-am bucurat mult sa-l vad pe marele fotbalist Danut Lupu acum citeva zile prin televizor. si acum citatul : '' apa bei , apa joci . '' trecind la lucruri serioase, astept decizia actualei echipe desemnate, prin vot liber si neviciat, din ce inteleg, sa conduca urmatoarii patru ani fotbalul romanesc, de transparentizare a tuturor cheltuielilor. am inteles. legea nu obliga. dar nici nu interzice. nu ma grabesc. este de domeniul evidentei ca, legal, da, s-au cistigat aceste alegeri print-un atentat la bunul simt. nu fotbalul de sala si fotbalul feminin decid cine... in fine, nu mai detaliez. tot de bun simt tine si povestea cu transparentizarea... oamenii inteleg, poate mai greu dar inteleg, diurne, salarii, premii mari. o echipa ce isi propune de acum incolo sa fie competenta si corecta trebuie platita bine. dar, peste asta, si bani negri ?... pentru ce ? sau pentru cine ??? altfel, imi propun sa ajung si eu anul asta cu flori si o sticla de Miorita - 18 ani la mormintul lui Didi Prodan. un om care ar fi putut sta oricind la aceiasi masa cu la fel de marele fotbalist Danut Lupu.
IMGB • 19 aprilie 2018, 19:00
@ Crimson Veritas .... de ce nu te duci tu intr-un bar cu spectacole la bara ? Scrii mult si prost ca toti vorbetii fara nici o culoare si valoare .... Ca sa nu suferi prea tare ... mai sint multi ca tine mai sus dar parca tu esti cel mai gras .... bruuuuute d'acilea fanfaronule !