Lupescu a pierdut votul, dar îi rămân simpatia oamenilor și respectul

Nu e nimic rușinos să participi la alegeri și să pierzi. Să te implici e important

miercuri, 18 aprilie 2018, 6:13

Victoria de azi îl ridică pe Răzvan Burleanu, fără a-l coborî pe Ionuț Lupescu.

Iar explicația votului este că interesul imediat și concret a bătut orice altceva.

Așa cum Lupescu a făcut lucruri bune la UEFA, și e apreciat acolo, se vede treaba că Burleanu a reușit lucruri utile pentru cei de la cluburi.

A răspuns interesului lor, nevoilor cluburilor și a fost răsplătit.

Păi Burleanu n-a făcut mare lucru, veți zice! Depinde cu ce comparăm.

După 20 de ani în care ”mărunții” din teritoriu s-au simțit neînsemnați, ei au fost serviți și ajutați de echipa lui Burleanu. Ei, sarea pământului, s-au ridicat azi și n-au dat doi bani pe politic.

Lupescu nu are de ce să fie rușinat. Dimpotrivă.

Statura lui rămâne aceeași, un fost mare fotbalist, un om calm și cumpănit, care a pierdut. Toți avem bătălii eșuate. Vorba unui scriitor olandez: ”Dacă n-ai pierdut, înseamnă că n-ai trăit suficient”. 

În plus, Ionuț a făcut un lucru excepțional. Puțini din românii din străinătate se întorc acasă și nu sunt de condamnat că nu se întorc. E opțiunea lor, e viața lor muncită până la sânge. El s-a întors. A încercat.

Realitatea pe care a părăsit-o era una idilică.

A riscat nu doar Elveția, unde până și tomberoanele au lacăte, pentru că mizeria e scumpă. A riscat statutul de la UEFA, adică epicentrul siguranței și al confortului.

Da, fotbalul a vorbit, dar fotbalul nu a vorbit împotriva lui Lupescu, ci în favoarea efortului util care s-a făcut pentru el în ultimii 4 ani.

Nicio luptă nu rămâne fără rost.

Pentru că Răzvan Burleanu are enorm de învățat și de acceptat din eleganța lui Lupescu.

Și din felul în care „neamțul” a primit înfrângerea.

În mod normal, Burleanu ar fi primul care ar trebui să-l ajute pe Lupescu să revină la UEFA. 

Asta dacă președintele vrea să învețe din victorie.

 

 

Citește și: 

Fotbalul i-a administrat prima înfrângere lui Liviu Dragnea din 2014 și până azi! L-a bătut cu 66%!

 

 

 

 

Comentarii (114)Adaugă comentariu

dice  •  18 aprilie 2018, 19:58

Cum ar veni: "nu-l mai citeste nimeni pe Tolontan". Daca tacea filozof ramanea. Lupescu, pe care l-am admirat si l-as fi sustinut daca nu aparea cu Sandu, cu Kassai si mai ales cu Dragnea si Firea, a facut o greseala teribila. Se pare ca oamenii care au votat astazi cam urasc PSD. Din tot sufletul. Si ii inteleg perfect. El a fost plecat, e de inteles, insa cei din jurul lui care au stat prin tara ar fi trebuit sa inteleaga situatia. Daca aia nu inteleg nimic in afara de PSD, as putea zice ca e bine ca a pierdut? Pai....DA. Mai incercam inca odata. Problema e ca Liga 1 a ramas inca majoritara pro PSD. Dar poate se rezolva pana la alegerile urmatoare. Ca doar nu ma duc in piata pe frig ca ne umilesc smecherii astia si apoi sa sustin pe cineva care miroase de la o posta a PSD. Si un pic a PNL. USL, cum ar veni.

Andrei F  •  18 aprilie 2018, 20:01

,,Ce crede Tolontan...,,- trimiterea GSP la articol....Pai eu cred ca si domnul Tolontan ne ciuruieste la fel cum au facut Basescu si acum Burleanu... ( Un fleac,i- am ciuruit!!!)In articolul precedent ne spune ca Burleanu a castigat datorita lui Dragnea care el ar fi perdantul...Acum acelasi ziarist ne spune ca Burleanu a castigat datorita maretelor fapte de arme realizate de Burleanu in cei 4 ani de mandat!!! Asta da oda!!! Ieri jurnalistul se dadea impartial,in articolul de dimineata ne spunea ca este in opozitie cu Burleanu iar acum ne spune odele glorioase inchinate lui Burleanu!!!De dimineata Lupescu era omul inhaitat cu Dragnea acum cica Lupescu este un perdant de toata cinstea!!!Lupescu chiar este un om stilat.A spus doar,,Cine- l mai citeste pe Tolo?!,,

nicu  •  18 aprilie 2018, 20:10

Este de fapt victoria Noii Securitati si a statului paralel. A nu stiu *** in ultimii ani. La cati agenti acoperiti sau nu sunt in teren la cata logistica si tehnica ar fi si de mirare sa ratezi. Este confirmarea ca arestarea lui Gica Popescu a meritat. In Romania nu e un lucru nou victoria imposturii si a mediocritatii. Este ceva cotidian. Este un motiv si nu ultimul pentru care pleaca romanii. Nu se poate rata asa o sursa permanenta de bani si un vector de imagine si sursa de informatii precum FRF ? Burleanu este doar o placa turnanta, un creditor vesnic prezent, un praduitor cu protectie, un smecheras in Armani gata oricand sa livreze si niciodata sa performeze profesional. Sunt altii care conduc locul si nu cu gandul la fotbal. Pentru el fotbalul e doar o cale de realizare personala nu tocmai decenta dar eficace. Urmeaza ani de anonimat si infrangeri. Sa ne rugam sa jucam doar cu Malta, Andorra si Liechtenstein. Sa ne fereasca Domnul de Luxemburg, Islanda si Turkmenistan. Cat despre lautari si aspiratoare de scame, gasesti in Romania la cel mai mic pret. Si ai bonus si un denuntator. Luati ca nu se stie !...

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marin  •  18 aprilie 2018, 20:11

Eu am 50 de ani. Ma mir de ce esti alt om!

Mai bine nu candida  •  18 aprilie 2018, 20:12

@Petro Burgener Este un gest firesc si de bun simt daca esti o carpa de sters pe jos! Eu vreau sa vad oameni ca Eric Cantona si Zinedine Zidane! Daca avea coloana vertebrala ***ia de acolo! Se urca pe scena aia si le zicea asa: Ba ! Ati avut de ales intre un nimeni si Ionut Lupescu si l-ati ales pe un nimeni! Ma ....... pe voi si pe votul vostru de samantari! Dar pentru ca sa faci asta ai nevoie de coloana vertebrala. Asa... capul plecat sabia nu il taie.. .merge si asa... si toate romanismenele astea care intr-o buna zi o sa ne fie fatale! Eu unul m-am saturat sa tot vad de 30 de ani aceiasi impostori cu 0 pregatire, 0 realizari, 0 orice, dar cu foarte mult tupeu si siguri pe ei si epoleti. Pleaca toti oamenii seriosi din tara asta pentru ca nu mai au loc de astia cu origine sanatoasa! In momentul in care ii strangi mana astuia - accepti tot ceea ce el reprezinta. Dar asta e diferenta intre un om mare si un om de paie. Intre un popor mare si un popor de mamaligari samantari manelari cocalari. Pentru mine fotbalul romanesc a murit in aceasta zi. Sa ii strangi mana aluia???????? Dupa ce te-a umilit la televizor cu dezvaluiri si te-a facut hot - tu ii strangi mana????????? Deci ei se prefaceau, sa inteleg? Lupescu si Burleanu erau de fapt chiar buni prieteni si colaboratori. Pentru asta Lupescu nu mai exista pentru mine. Dar ca sa sesizezi asta nu poti sa ai nume germanesc si sa vorbesti ca un dambovitean. Un om corect nu poate sa dea mana cu unul care il facea hot ieri! Niciodata!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dani Alexa  •  18 aprilie 2018, 20:12

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dabi Alexa  •  18 aprilie 2018, 20:14

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

ahuramazda  •  18 aprilie 2018, 20:15

Lupescu a primit ceea ce merita. Scurt si atat. Cand a inteles sa se afiseze cu anumiti oameni si-a ales calea si stia foarte bine ceea ce face. Insa, sincer sa fiu vazand diferenta asta de scor eu imi pun o alta intrebare: oare in fapt nu a fost o campanie a PSD sa iasa in evidenta alaturi de marii sportivi, sa-i atraga pe acestia in colaps, iar ulterior, IN FAPT, sa iasa tot persoana care o doreau ei? Ce-ai spune de o asemenea strategie? Nu-mi spune, sunt nebun, vad conspiratii in orice, dar... ce spuneti de o asemenea varianta? Tocmai pentru ca se cunostea reactia in tara privind alipirea de politicieni??? Hai, bafta tuturor.

acelas  •  18 aprilie 2018, 20:18

ce pacat ca acest articol "nu mai e citit de prea multa lume" si pe cale de consecinta insusi de Lupescu (autorul). Ar fi invatat cateva lucruri utile si frumoase pt el care l-ar fi bcurat, in ciuda faptului ca acum e un pierzator, dar Tolo nu-l vede asa ceva imi spune ca il citeste totusi, asa cu coada ochiului... :), iar nu prea mai e citit Tolo, e un prea citit de fapt .. :)

Marin  •  18 aprilie 2018, 20:25

Chiar esti de o mare rusine. Nu poti pacalii decat prostii. Esti tu si CEAUSESCU! Le stii pe toate! Pacat!

Marin  •  18 aprilie 2018, 20:30

Esti crestin ortodox? Parintii tai asa te-au invatat? Sa crezi ca ne poti mintii si cand vedem evidenta ca ne inselam? Ai copii? Sa-ti traiasca! Tu vrei sa- i cresti in minciuna?

Marin  •  18 aprilie 2018, 20:39

Ma rog sa -ti dea DUMNEZEU minte! Esti mai tare ca ceausescu. Le stii pe toate. De la nr.1 ai ajuns 0.Sa-ti de DUMNEZEU minte! Parintii tai ce zic? Daca erai di familia mea te renegam! Altfel respect! ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Adrian  •  18 aprilie 2018, 20:43

Nu Burleanu ă câștigat, ci PSD-ul a pierdut.A pierdut politicul. Parerea mea este ca ă fost un fel de " #rezist " de moment al cluburilor mici.Nu stiu daca cineva vrea să se întoarcă în era "Sandu" sau "Mitica" sau vrea sa mai vada o echipă gen "Selena" al lui Sechelariu.Daca politicienii nu lasa sportul in pace falia dintre ei si societate se va adânci și mai mult.FC Voluntari este privită precum un FC Olt Scornicești, o echipă dintr-un târg de la marginea Europei , care trebuie să fie în prima Ligă, să fie de nivel Intertoto si sa nu retrogradeze niciodată.Din când în când, să mai ia o cupă, iar primaria sa mai împartă niște mici si bere asistatiilor sociali care aduc voturi.Ce sa mai vorbim de echipele fanion ale României Univ.Craiova si Rapid, cele care intr- adevăr au făcut opozitie in anii comunismului, au ajuns asistatele sociale ale României, echipele partidului("Galeria lui Rapid n-a fost membră de partid",acum este asistată social cu acte in regula).In Kisellef 10 ,pot sa-si înființeze un departament de fotbal, sinecuristi din fotbalul mioritic gaseste imediat. PS. Dacă eram un popor inteligent aduceam in fruntea FRF un străin cu conexiuni puternice in EUFA si FIFA.Terminam balciul si ne apucam de treaba.Dar ptr a aduce un "Carol" in fruntea FRF care sa faca treaba, avem nevoie in primul rand de un "Bratianu" din lumea fotbalului.Tolo , oare tu vezi vreun vizionar printre acești derbedei care se perindă prin conducerea FRF?Eu unul nu, si dureros este că nici nu o sa apara in urmatorii 100 de ani

Poli 21  •  18 aprilie 2018, 20:53

Tolontane, daca taceai filosof ramineai, asa nu faci decit sa ridici osanale celor care timp de mai bine de 20 de ani au spoliat forbalul romanesc si care au avut iluzia ca merita sa lupte pentru osul ramas .

Costel Tudor  •  18 aprilie 2018, 20:55

Tolontane , pt. a nu știu câta oară *** . Ați facut o campanie mizerabila timp de câteva luni împotriva lui Burleanu . Trebuie sa rețineți ca romanii nu sunt asa prosti cum credeți voi ! Ei au inteles de la început ca Lupescu vrea sa aducă clanul mafiot Becali la conducerea FRF ( prunea , raducioiu, chivu , craciunescu si toti ceilalți membri ai clanului cu care s-a afișat in campanie ) .Deasemeni oamenii au inteles ( ca sa folosesc o formulare spusa astăzi de un membru FRF ) ca între Burleanu si Lupescu este o biblioteca f. mare !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Marin  •  18 aprilie 2018, 20:58

A castigat cine trebuia! Sistemul mereu castiga!! Cred ca a venit Lupescu sa fie bine sa nu fie rau! Niciodata nu poate cineva sa castige doar din nume! Nu compari ceapa cu varza! Burleanu pierdea decat cu tine Tolo! Pentru ca numai voi iubiti tara si tot neamul nostru romanesc! Voi le stiti pe toate! Tu stii de la strungarie la operatii pe cord! *** ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

gigelos  •  18 aprilie 2018, 21:07

Tolontane , sa scrii tata de aici incolo de futsal si fotbal feminin , oricum o sa va mai citeasca tata mare . esti de ras iar noi de plans . Sa-ti fie rusine

ciriticul  •  18 aprilie 2018, 21:11

Câtă nesimțire puteți avea,domnule Cătălin Tolontan,este ceva de nedescris.După ce l-ați făcut praf și pulbere pe Ionuț Lupescu cu două zile înainte de alegeri pentru faptul că se întâlnea cu politicenii din C.J.-uri(cică pesediști,când mulți dintre ei erau peneliști,vezi situația de la Călărași), tocmai pentru a-i face pe mulți să-i întoarcă spatele,acum,bucuros c-a câștigat,,securiciul''dvs.,Burelanu,care n-a făcut nimic pentru fotbal timp de 4 ani de zile,îl lăudați în acest articol pe Ionuț Lupescu.Nu vă este greață de dvs.,când vă priviți acasă în oglindă,la ceea ce ați ajuns,dintr-un fost mare jurnalist, un influencer al unor oameni propuși de instituțiile de forță ale României?Bănuiesc că știți faptul că Burelanu a fost consilierul prezidențial al lui Traian Băsescu,omul pe care dvs.l-ați admirat mereu și a ajuns președintele F.R.F.pentru că ,,Binomul''l-a ,,zburat''din alegeri cu o zi înainte pe Gheorghe Popescu.Rușine să vă fie!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

addriann  •  18 aprilie 2018, 21:13

Felicitari pentru interventia d-lui Tolontan de la DIGI SPORT 1 ! Intr-adevar, se pare ca principalul obiectiv la FRF, in viziunea a 66 % din cluburi, este ca federatia sa acorde materiale sportive, fonduri, etc..., cluburilor sarace din L 3, futsal, fotbal feminin sau juvenil... Nu trebuie sa promovam lehamitea, dar trebuie sa tinem cont de saracia in care se zbat multe cluburi, din diferite zone ( sarace ) ale tarii. Sunt surprins totusi de numarul FOARTE MARE de cluburi , din FRF, mai multe chiar decat acum 4 ani ( au fost 224 electori in 2014 ), in conditiile in care investitorii nu vin in fotbalul romanesc...

criticul  •  18 aprilie 2018, 21:15

Burleanu,nu Burelanu,@criticul nu @ciriticul. Am fost atât de nervos pe rezultatul acestor alegeri și pe ceea ce s-a întâmplat înaintea lor,încât acum,când am scris articolul anterior,am făcut niște greșeli de scriere. P.S.Sper să-mi fie postate ambele comentarii,pentru ca domnul Cătălin Tolontan să dea dovadă de faptul că acceptă critica din partea oricui ar veni.

Biba  •  18 aprilie 2018, 21:35

Ba da, sunt de condamnat daca se intorc. Hai Liga a 4-a.

Giovanni  •  18 aprilie 2018, 21:35

Nu sunt fan Burleanu dar ma bucur enorm pentru ca au pierdut toti catelusii care se gudurau pe langa Lupescu sperand sa le pice si lor cate un os. Cand te afisezi cu Dragnea si cu Firea,Sandu si Kassa,cand te sustine toata presa si toate televiziunile nu mai poti prezenta credibilitate,e clar ca e ceva artificial. Se pot spune multe despre Burleanu dar e mai inteligent decat toata echipa de campanie a lui Lupescu.

Temida  •  18 aprilie 2018, 21:37

Se lauda ca el castiga cu cel putin...70% diferenta de voturi ! Asta tot o...eleganta a domnului Lupescu este , pe care domnul Burleanu trebuie sa o invete ?! Sau o lipsa de imagine a...realitatii ?!

ioan  •  18 aprilie 2018, 21:39

Pe cine atinge Ciuma Rosie e vai de el. Sa recapitulam cateva momente; Simona primeste pupaturile Firei in calitate de cetatean de onoare al Municipiului Bucuresti. Rezultatul; Pierde meciul din saptamana urmatoare fara drept de apel. Useriu primeste invitatia sa i se acorde acelasi titlu. Baiat destept refuza pupicul sa nu cada in vreo prapastie. Dragnea l-a atins pe Lupescu si are acum pete rosii pe fata. Echipa de emisie a lui Gusa, fost si el *** si acum unul trebuie sa emigreze.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alegz  •  18 aprilie 2018, 21:43

Se pare ca Lupeascu nu a stiut cine sunt membrii afiliati si nevoile acestora. La fel cum gresete si Lucescu prin acuzatiile sale Cum sunt distribuiti membrii afiliati. Liga 3 - 66 voturi (25,9% din total) Copii si juniori - 62 voturi (23,9%) Fotbal Feminin - 30 voturi (11,4%) Futsal - 25 voturi (9,8%) Asociatii Judetene de Fotbal - 42 voturi (16,5%) (care dau vot politic de obicei .. doh Dragnea) Liga 2 - 18 voturi (7%) Liga 1 - 14 voturi (5,5%) Daca nu ati observat Liga 3 + Copii si juniori reprezinta aproximativ 50% din voturi .. iar pe acestia nu ii intereseaza performanta cu care se lauda Lupescu si echipa sa .. ci SUPRAVIETUIREA! Au nevoie de fonduri si ajutor pentru a nu falimenta. Poate sa iasa Nationala de fotbal campioana lumii .. pe acesti membrii afiliati cu drept de vot nu ii ajuta cu nimic. PS: Am inteles ca la Futsal avem mai multe turnee finale in ultimii 10 ani decat la Nationala o.O

Bazil  •  18 aprilie 2018, 21:51

Lupescu si-a distrus orice credibilitate ar fi avut prin asocierea cu Mircea Sandu & co si prin caciulirea la PSD. Ma bucur enorm ca a pierdut, exult ca Dragnea s-a vazut "refuzat". Burleanu e un birocrat arogant, nu prea sclipitor si miluit intr-un mod nerusinat de Basescu, pentru merite greu de decelat. Dar nu el e cauza ineptitudinii fotbalului nostru, nu el l-a bagat la puscarie pe G. Popescu si nici nu a devalizat FRF ca "ilustrul sau predecesor". Marele perdant este Puscas, dar ca de fiecare data, nu s-a straduit de fel. Cand vrei sa pastrezi de regula un low profile, e greu sa devii foarte popular in cateva saptamani oricat de calificat, onest si admirabil esti. Ramanem cu Burleanu (singura satisfactie: mania, mahnirea si frustrarea gsp in functie cu Nemesisul nea OVI) si demonstram, inca o data irepresibila noastra apetenta pentru raul cel mic ***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Bazil  •  18 aprilie 2018, 21:52

Voiam sa scriu "in frunte cu...nea Ovi"

Florin  •  18 aprilie 2018, 21:56

@ahuramazda,eu chiar cred in varianta asta, gandindu-ma la ea, inainte sa-ti citesc omentariul..

Giovanni  •  18 aprilie 2018, 21:57

Guralivii din liga 1 sa-si vada de LPF unde au conducator din vechea garda iar rezultatele le vedem cu totii,nu mai merge lumea la stadion si nici macar la relevizor nu prea se uita . Dezvoltarea fotbalului nu se poate face decat de jos in sus !

ahuramazda  •  18 aprilie 2018, 21:59

Si dupa razboi multi viteji se arata... Ce au Cataline astia cu tine? Faptul ca tu ti-ai exprimat un punct de vedere te face persona non-grata??? Rau am ajuns ca oameni, popor, natie si natiune ca sa fac putina baza de cei care nu "intelege" limba romana. Am mai scris odata: tu ai dezvaluit si ti-ai exprimat opinia cu privire la niste fapte punctuale si reale. NU le-ai spus nimanui ca trebuie sa faca aia sau ailalta, dar cand tomanul nu "inteleg" limba romana nu prea avem ce face. Respect Cataline chiar daca ne-am contrat pe demisia/concediul fara plata al lui lupescu. In continuare o sa ramana pentru mine de acum incolo un personaj al carui nume o sa-l scriu cu minuscula (am mai explicat odata ce trebuie sa se inteleaga prin acest cuvant). Bafta.

Cristian  •  18 aprilie 2018, 22:14

Pana cu câteva ore in urma îl făceați troaca de porci pe Ionuț, doar pe baza compunerilor de pe blogul lui Burleanu, care au ținut loc pt Dvs și de probe și de judecată și de sentința de condamnare. Prezumția de nevinovăție nu exista, normal, când era vorba de cineva care venea sa strice socotelile lui Burleanu et comp. Va criticati inclusiv colegii de la Gazeta, mai mult sau mai puțin voalat, ca de ce îl susțin pe lupescu, cum vine asta? Acum brusc, când deja nu mai reprezintă niciun pericol pt favoritul Dvs, ați revenit la sentimente mai bune se pare.

Sanautanu  •  18 aprilie 2018, 22:23

Cu excepția ultimelor două propozitii, de data asta si e pentru prima data, nu sunt de acord cu dumneavoastra în ceea ce-l privește strict pe Lupescu. Singurul aspect al eleganței acestuia este doar tinuta. In rest pe mine nu m-a convins că ar fi meritat să câștige aceste alegeri, pe de o parte din cauza modalității în care si-a facut campanie și, iertată fie-mi aparenta linguseala , din cauza remarcii de ieri vis'a'vis de cine va mai citeste. Lupescu, prin remarca de ieri, nu a făcut decât sa-si arate micimea caracterului și lipsa de eleganta. Am spus ca nu vreau sa para linguseala ceea ce spun dar modul în care cronicarii Gazetei au scris în aceste zile m-au convins definitiv.... sa-mi fac abonament.

ahuramazda  •  18 aprilie 2018, 22:39

@Florin: Mersi. E o ipoteza la care m-am gandit din momentul in care am vazut chestia asta. Din lucrul asta, singurii care s-au ales cu ceva pozitiv a fost PSD-ul si Dragnea, tocmai printr-un efect de bumerang. Vorba aceea: uite saracii politicieni au vrut sa ajute oamenii care au facut ceva pentru renumele Romaniei si au scos Romania in lume, dar uite ce au facut votantii... Ce spuneti de asta? Bafta tuturor.

DragosT  •  18 aprilie 2018, 22:43

Cat de ilogic sa fii sa spui ca Lupescu a pierdut din cauza asocierii cu politicul? Cine face sau schimba legi in tara asta (despre cadrul legislativ precar in domeniu se tot vorbeste si degeaba)? Cine ofera, administreaza sau sustine financiar infrastructura umana si materiala in cazul multor echipe din diferite ramuri sportive din tara asta? Tata mare? Nu au votat romanii cu drept de vot, ci niste reprezentanti ai unor entitati sportive, cu interese mai mari sau mai mici, imediate sau pe termen lung. Cum sa cadreze vreodata interesul futsalului cu cel al echipei nationale de fotbal, sau fotbalul juvenil cu cel feminin? FRF e un amalgam, iar cel mai simplu de atras au fost cei multi si mici, ca adresabilitate, rezultate, expunere si ce mai vreti. Simplu!

Sven  •  18 aprilie 2018, 23:16

Se intreaba unii: de ce nu pot sa mearga bine treburile si in biata Ro... Iar raspunsul este simplu: ptr. ca romanii nu pot sa aiba coloana vertebrala!! Cum poti sa promovezi un om ca lupescu, ba chiar sa-i mai aduci si osanale , gen "neamtul", "corectitudinea intruchipata" etc cind el (plus fratele prunea!) a tradat in cel mai josnic fel cu putinta: s-a dezis de Sindicatul Fotbalistilor la prima "farmitura" azvirlita pe jos de mircea sandu... Cind l-au aruncat afara cei de la UEFA si-a adus aminte de Romania, lui draga. Ti se umple kooroo de lacrimi nu alta!! Prin asocierea cu el s-au vazut si celelalte "mari caractere", gen mircea lucescu, marica, drgnea....mai lipsea ilie nastase, "marele reprezentant al Romaniei" , cel care baga de zor dute-vino la puscarie la becali, cu punga pline de chiftele.. Pfui!

Bârgaoanu Dragoş  •  18 aprilie 2018, 23:18

Velvet tongue!Sunt curios cam cât de mult poți să decazi?Numai în mintea ta duplicitară, Lupescu se bucură de simpatie şi respect, după ce s-a pozat cu Firea, iar condamnatii penal Liviu Dragnea şi Gică Popescu l-au asigurat de sprijinul lor!Despre sforțările patetice ale lui Ioanițoaia...mi-e şi silă să mai scriu.

America94  •  18 aprilie 2018, 23:20

Tolo citeste articolul asta poate inveti ceva. Si nici macar nu e la comanda ca la altii:http://m.prosport.ro/fotbal-intern/afara-cu-fotbalul-din-frf-ziua-in-care-burleanu-le-a-strigat-generatiei-de-aur-si-lui-lucescu-un-fleac-v-am-ciuruit-iar-oamenii-de-fotbal-i-au-raspuns-esteee-maaa-17136427

KVSC  •  18 aprilie 2018, 23:52

Da, pe d r a c u'! Respectul si simpatia le-a pierdut in 2009 sau 2008, in momentul in care s-a aflat in public de interventiile lui subterane in delegarea arbitrilor. Nu merita nici sa-i pronunt numele la sluga asta a *** Sandu Mircea, si nici nu ma murdaresc sa-i acord aici in scris epitetul ce-l merita, ca nu vreau sa-mi fie cenzurat textul. Acelasi lucru pentru toata gasca lui ***. http://www.tribuna.ro/stiri/sport/ionut-lupescu-a-dat-declara-tii-la-dna-36713.html

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Dr. Dan Patru Tudosie  •  19 aprilie 2018, 0:01

Da, DA! Ii ramane marea simpatie a romanilor, mai ales dupa ce a aparut la *** intact. Sincer, din generatia de aur mi-au placut asa, in ordine: 1. Lupescu (si pentru felul in care a transformat lovitura de departajare cu Suedia. Calm, suav!), 2. Selymes, 3. Munteanu. Ok, pe langa i-as mai baga pe Dumitrescu si pe Raducioiu, dar mult in spatele celor 3. Din momentul asta, pentru mine Lupescu nu mai exista. *** saracul. Lipseste momentan bomboana de pe coliva: sa revina in functie la UEFA. Dar aici ar pune mai degraba bomboana pe coliva *** gsp.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

CCC  •  19 aprilie 2018, 0:38

Previzibil. Am sa-l respect si am sa-l simpatizez pe lupesc exact la fel de mult cat il respect si simpatizez pe aliatul lui, dragnea! Adica deloc!

Leo  •  19 aprilie 2018, 0:41

Bravo Tolontane! A castigat omul tau si nu se mai face bine fotbalul romanesc. Chiar crezi ca suntem prosti si nu ne-am prins de ce ai postat acele articole in care insinuai ca Lupescu a fraternizat cu psdul. Spala-te pe cap cu Burleanu si Vochin! Am avut ocazi sa stau de vorba cu Vochin la Euro in Franta si mi-am dat seama ca omul sta acolo pt bani fara sa faca nimic concret!

a dica  •  19 aprilie 2018, 0:55

Putea sa candideze si Pele ca tot Burleanu castiga. Pentru ca grosul voturilor vin de la indivizi care n-au ei treaba cu Lupescu, Lucescu, Dinu, Hagi si alti oameni de fotbal de pe la noi. Ei sunt sensibili la mici ciupeli, invitatii si alte sprituri. I-am vazut pe unii dintre ei intr-o tribuna oficiala la un meci organizat de FRF. Au golit brusc tribuna cand a venit unu si a strigat: hai c-a venit pizza. La meciul cu Polonia de pe National Arena la pauza iar s-a golit tribuna oficiala. Incepuse repriza a 2-a de un sfert de ora si ei tot la gustarele erau. Le-a promis Lupescu asa ceva? Daca n-a facut-o a pierdut.

Marcel  •  19 aprilie 2018, 1:21

Domnu' Tolontan, Este dea dreptul uimitor, frapant cind ma uit la cariera dv. ca jurnalist... Trebuie sa recunosc ca v-am simpatizat desi ati facut greseli, ca orice om de altfel... Din nefericire, incetul cu incetul, capitalul dv. de simpatie si incredere incepe sa dispara, sa se subtieze si va apropiati INCET DAR SIGUR de nivelul SUB LIMITA ACCEPTABILULUI pe care credeam ca numai domnia sa Ioanitoaia are "CALITATEA" de a-l acapara in totalitate... As avea multe de spus dar prefer sa ma opresc aici... ar fi o pierdere de timp...

kuku  •  19 aprilie 2018, 2:30

Care respect, despre ce vorbesti? Cum reklami respect cand te asociezi cu penalul....rectific, cu fostul PUSCARIAS, popescu gheorghe!! Pe bune, voiati un Ion Iliescu doar ca sa ajunga unul ca Prunea..care dadea la tele....bip bip bip ...la o anumita echipa? Sau poate ti-ai pierdut scara valorilor Dle. Tolontan!

nica fără frică  •  19 aprilie 2018, 4:23

Așa se întâmplă când dai briciul pe mâna la maimuțe și le pui să barbiereasca!!! Acum au dat voturile pe mâna lor!!!!

haideusicfr  •  19 aprilie 2018, 6:14

Asocierea cu PSD i-a fost fatala.

luc  •  19 aprilie 2018, 7:51

M-am bucurat nespus cand am vazut ca Burleanu a fost reales presedinte FRF si asta in cida campaniei nemaivazute a lui Lupescu pe la televiziuni, partide s.a. :))) voi nu intelegeti ca asta e una dintre cele mai mari victorii romanilor impotriva mafiotilor (sandu, becali, stefan si multi altii) care au imbinat fotbalul cu politicul si au tras de unde au putut cat au putut. Popescu a fost arestat pt ca a nu a declarat 1mil de dolari la aeroport(dar bineinteles conspirationistii au fost serviciile) vai de capu vostru. Prima oara cand un baiat cinstit a ajuns sus este hulit ca nu a avut nu stiu ce performante la nationale internationale. A fost votat de oameni si presedinti de cluburi mici mari care au vazut ceva in el si se simt reprezentati de el. Punct.

Valeriu  •  19 aprilie 2018, 7:58

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

KrysKros  •  19 aprilie 2018, 8:04

Deci Burleanu s-a batut cu serviciile, cu psd-ul, cu dragnea, cu generatia de aur , cu toti ... si i-a invins ... si noi naivii care credeam ca e omul sistemului .... In 4 ani ani au disparut foarte multe echipe, pt ca fotbalul e in colaps dar paradoxal in 4 ani ani am sarit de la 175 de votanti la 254 ... Te credeam mai destept Tolontane ...

KrysKros  •  19 aprilie 2018, 8:06

vad multi naivi care afirma "asocierea cu psd i-a fost fatala" ... ba esti nebun ? ... in tara in care psd-ul controleaza si raul si ramul, Lupescu a avut sustinere psd si de asta a pierdut din primul tur ? .... sunt oameni care inca cred chiar si dupa alegeri ca Lupescu a avut sprijin politic ?!

Comentează