O zi bună pentru presă! Cumpărând titlul și redacția GSP, Ringier și-a luat o belea pe cap

Ringier, o companie elvețiană cu afaceri globale de un miliard de euro pe an, achiziționează cotidianul de sport fondat în 1924 în România și siteul său, cunoscut și pentru investigațiile jurnalistice

marți, 3 iulie 2018, 4:09

 

E o zi bună pentru meserie, într-o vreme în care jurnalismul primește mai ales vești rele.

Când Ringier, un trust elvețian cu 200 de ani de reputație în spate, cumpără un ziar românesc, Gazeta Sporturilor (GSP), la rându-i cu o tradiție de aproape 100 de ani, anunțul e un angajament pentru ideea că jurnalismul contează.

Redacțiile rămân un membru critic al comunității lor.

Studii recente din SUA (Paul Gao, profesor la University of Notre Dame) arată că în orașele în care ziarele locale au dispărut, costurile municipalității cresc, pentru că scade atenția publică pe cheltuieli!

85 de oameni, ziariști, dar și alte profesii, precum marketing, digital și publicitate, vor trece la Ringier

Presa contează.

Iar o democrație fără jurnalism e ca un Campionat Mondial de fotbal în care bați Argentina și Germania, dar nimeni nu află rezultatul.

Azi e o zi bună, care vine după multă trudă.

GSP, o redacție tenace

Prin redacția GSP, Ringier cumpără pasiune, tenacitate și abilitatea reporterilor de a face lucruri care contează pentru semenii lor, reușite cu mijloacele unui grup relativ mic de oameni.

Curajul colegilor mei a compensat resursele diminuate ale pieței.

Gândirea digitală ne-a oferit ritm.

Iar gospodărirea echilibrată a afacerii, reușită de echipa de management, cu marketing, inserturi, difuzare și publicitate inovativă, a oferit redacției resurse de a produce un jurnalism de calitate.

Nu am fost infailibili, am comis nefăcute, dar am continuat să învățăm.

Un singur exemplu: chiar în perioada în care publicitatea din presa scrisă a scăzut cu 90%, în urma proceselor penale pornite de la știrile investigate de GSP s-au recuperat 10 milioane de euro la bugetul României.

Și sumele întoarse către interesul public continuă să crească.

Vreme de 18 ani, din care un întreg și anevoios deceniu de criză, Intact a deținut Gazeta Sporturilor plătindu-și la zi toate taxele, impozitele și partenerii.

Trustul a respectat pe deplin independența editorială a redacției.

Titlul merge la o companie care poate investi mai mult în el

Acum, când alții pot asigura o dezvoltare mai amplă pentru brandul GSP, Intact vinde Gazeta către Ringier, așa cum în anul 2000 Ringier l-a cedat către Intact.

Din conferința de presă ținută în vara lui 2000, la București, ca ziarist îmi amintesc exact aceste cuvinte ale executivilor Ringier: ”Dăm mai departe Gazeta ca să oferim o șansă mai bună ziarului”.

80 de milioane de afișări are gsp.ro în iunie 2018, conform BRAT

Azi, titlul face drumul invers.

Va exista și al doilea proprietar minoritar, un partener al Ringier, compania bulgară care editează Sportal.bg, cel mai important și bine conectat internațional site de sport din țara vecină.

E o afacere corectă, dar și un gest de fair-play.

Cât despre viitor, Ringier are afaceri de presă de un miliard de euro pe an, în 18 țări de pe trei continente: Europa, Asia și Africa.

Afacerea s-a făcut exclusiv între proprietari.

Noi am avut doar discuții profesionale.

Libertatea editorială rămâne de neatins

După discuțiile de la București, am fost la Zurich, ne-am uitat unii în ochii altora și, în câteva cuvinte simple, ne-am înțeles. În redacțiile Ringier din Dufourstrasse, vechiul cartier al presei elvețiene, n-a fost nimic de negociat, de vreme ce culturile ziaristice ale Ringier și ale Gazetei se suprapun, iar libertatea profesională e nenegociabilă.

Ediția tipărită a Gazetei Sporturilor merge mai departe, filozofia Ringier fiind aceea că ”publicațiile pe print vor exista atât timp cât va exista cerere de la cititori pentru ele”.

GSP.ro se va dezvolta și va îngloba, într-un timp care bate grăbit la ușă, inteligența artificială și tehnologiile care ne fac să împărtășim mai repede rezultatul muncii către voi.

Treaba noastră ca jurnaliști rămâne aceeași: să oferim oamenilor cele mai interesante și relevante informații despre forțele care le modelează viața.

Elefanții care s-au adaptat

Cu echipa de reporteri de la GSP, Ringier și Sportal.bg și-au luat o mare belea pe cap!

Dar le-am spus-o și, oricum, sunt obișnuiți.

În ultimul deceniu, greu găsești în toată Europa inițiative precum cea de azi – mișcări neașteptate prin care un trust internațional de presă să cumpere un important titlu clasic.

Hiperadaptat la digital, GSP provine din ceea ce se numește ”legacy media”, purtând în proteinele sale avantajele și vulnerabilitățile jurnalismului secular prin norme și laic prin impertinență.

4 încercări a făcut Ringier pe piața știrilor de sport din România: Gazeta Sporturilor (2000), ProSport (2003), Sportnews (2014), Gazeta Sporturilor (2018)

Ziua de azi spune ceva și despre Ringier, dar și despre GSP.

Acum 11 ani, într-un interviu pentru revista ”Torneo”, pe vremea când echipele de presă care azi se unesc erau în competiție fierbinte, Michael Ringier își numea grupul ”Un elefant media in Europa de Est”.

Era un alint ludic, care prevestea totodată încăpățânarea și dorința de adaptare.

Nici noi nu ne-am lăsat.

După 11 ani, elefanții presei sunt în picioare și fiecare e mai puternic, mai audiat și mai de încredere decât a fost vreodată.

”Boschetarii de ziariști ai lui Ioanițoaia”

Evident, suntem imperfecți și avem multe lucruri de învățat.

Presa contează și responsabilitatea ei crește.

Vorba lui Yuval Noah Harari în ”Homo Deus”: “În trecut, cenzura funcționa prin blocarea fluxului de informații. În secolul XXI, cenzura funcționează prin bombardarea oamenilor cu informații irelevante”.

Sau, cu expresia unui alt academician, al realului, fostul nostru patron Adrian Sârbu spunea către Mihnea Vasiliu, pe când lucram la ProSport și-l enervam cu câte un articol incomod: ”Nea Mihnea, ce ne facem cu boschetarii ăștia de ziariști ai lui Ioanițoaia?!”.

Astăzi, Mihnea Vasiliu e șeful Ringier Romania și a decis că ce e de făcut cu ”boschetarii de ziariști ai lui Ioanițoaia” e să-i angajeze și să-i lase liberi.

În noua lume a schimbărilor și vitezei, nevoia de conversație informată e mai mare decât oricând.

Jurnalismul contează, iar Ringier are reputația nonpartizanatului politic, atât de necesară azi.

Cine e acționarul principal?

Peste toate, achiziția Ringier – Sportal – GSP vorbește despre optimismul față de cititorii ziarului, ai siteului și ai blogurilor create de oamenii redacției.

”Toți oamenii cititorilor”, acesta e un posibil titlu al zilei.

Explică cel mai bine cumpărarea brandului GSP.

Cu o presă vie, cunoști și toate culisele Campionatului Mondial de fotbal, dar și multe alte fapte incomode, pe care le datorăm celui care rămâne singurul proprietar al conținutului.

Căci, indiferent cine deține titlul Gazeta Sporturilor și cine muncește în redacție, conținutul e, de la fondarea sa din 1924, al unui singur acționar.

Publicul.

 

 

Comentarii (131)Adaugă comentariu

??????  •  4 iulie 2018, 11:14

Deci, "@Opinați că ar fi putut interveni careva să modifice "comentariile" cu "comenterii", (...) , ?

daniel  •  4 iulie 2018, 11:20

e veste buna.. vinde intact (famiglia voiculescu) si e un semnal ca sunt in deriva...sa inchida garsonierele tv, ca oricum produc daune poporului roman...fara intact e mult mai bine!

Alex One  •  4 iulie 2018, 11:33

Tolontan( la 9.22), am cumparat eu ziarul tiparit mai de mult, acum vreun an, nu gasisem Catavencii si(sau) Dilema si asteptam pe cineva la Otopeni, stii tu locul de munca al cuiva din familia ta. Am mai scris, luati o ruleta mica sau un metru de croitorie, ma rog,ce are Andries la indemana,si masurati in cm patrati reclamele,titlurile uriase, pozele si sa vedeti cu ce mai ramane cumparatorul, vreo doua articole mai acatarii restul ceva (sub)mediocru. Sa spuna daca sunt dezamagiti cei pentru care 2 lei, atat costa fituica, reprezinta totusi doua franzele. Eu ma abtin.Un sfat gratuit,macar acum daca sunteti preluati de cei cu cifra de afaceri de un milliard, mda, mare garantie de calitate si independenta! , uitati lectiile de moralitate pentru care nu aveti nici statura nici calificare de a le preda, vorba lui Dorin Tudoran |"presa este cea mai corupta structura din Romania",vezi prefata la "Imparatul cu sapca" de R.C. Cristea !

Andrei  •  4 iulie 2018, 11:48

Tolontan, vad ca la intrebarile incomode nu vrei sa raspunzi. Iti plac doar alea ridicate la fileu?

Biz  •  4 iulie 2018, 12:53

Stimate domnule Tolontan, a fost o vreme in care apreciam ce scriati si cum scriati. Apoi, am vazut ca v-ati atins limitele, nu doar profesionale, si ies la iveala defectele care afecteaza si prestatia profesionala. Pe mine ma deranjeaza nu subiectele despre care scrieti, ci modul complet naiv de raportare eterna ca si stakeholder. Ca jurnalist, important e sa redai adevarul, sa relatezi fapte, sa argumentezi de ce scrii si, mai scurt, sa informezi. Problema intalnita tot mai des este ca amestecati informatia cu opinia, ca veniti cu mult zgomot ca sa va auziti, cum e ultima perla scrisa in genul le-am spus ca si au luat o mare belea noii proprietari, dar stiau ei. Desigur ca aveti merite in constructia brandului gsp, dar asa cum pe buna dreptate proprietarul nu trebuie sa aiba treaba cu editorialul pt a nu ii afecta propria obiectivitate, lucrurile functioneaza exact si invers. Nu aveti niciun fel de treaba cu tranzactia dintre proprietari. Decent era nici sa nu comentati aceasta afacere in public si necesar era sa nu va bateti ca o gorila cu pumnul in piept ca le-am spus ca si-au luat o mare belea. Deduc ca asa de indragostit sunteti sa va auziti vocea si opiniile si va erijati ca un semiproprietar de brand, ceea ce nu sunteti. Ar fi bine sa invatati ca sunt momente cand e bine sa taci pentru ca nu e treaba ta, ca sunt momente ca nu trebuie sa vorbesti ca sa te afli in treaba, ca nu trebuie sa arati agresivitate cand pretindeti ca vorbiti de valori si public. Eu cred ca ati fost un motor de brand pentru gsp, dar de o vreme sunteti toxic. aveti o lupta oarba, personala, care nu mai are treaba cu scutul de jurnalist pe care pretindeti la infinit ca il purtati. Revenind la topic, indiferent cat de tare va credeti in gura, in creier, in argumente, cartierismul asta si trasul de sireturi cu sarbu, vasiliu, ringier arata cat sunteti de marunt. Nu aratati prin aceste comenrtarii nici macar un respect real elementar, nu intelegeti ca si media e un business si trebuie sa ii respectati oriunde pe oamenii de business dintr-o companie de media, nu doar pe jurnalistii care construiesc profilul public de brand. Vorbiti fara niciun fel de rusine despre proprietari ca si cum se prezuma ca sunt niste hoti, niste caini, niste talhari care tranzactioneaza un brand si platesc niste bani ca sa strice comoara creata de dvs. si echipa editoriala. aveti o prestatie publica tot mai rigida si de tot mai proasta calitate, in care nu vad asa mult jurnalism si calitate cum vedeti dvs. si intrebarea cu care sa mergeti seara la culcare daca va pasa ar fi asta - oare cati gandesc despre prestatia dvs la fel ca mine?!

Cătălin Tolontan  •  4 iulie 2018, 12:54

@Bi z: valoarea este produsa, pretutindeni in lume, de investitie si de angajati. Iar capitalismul este povestea valorii, nu povestea profitului. Nu stiu de ce spuneti ca ne raportam ostil la angajator, nici vorba, am remarcat inclusiv in acest articol felul in care Intact si-a gestionat titlul si felul in care Ringier a inteles sa-l preia. dar e dreptul dvs sa cititi in orice cheie un articol, insa asta nu inseamna ca puteti defini ideile celui care l-a scris.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mariuss72  •  4 iulie 2018, 14:43

"Gsp, o redactie tenace"...pfff, m-am oprit aici, n-am putut sa merg mai departe. Eu cred ca dumneavoastra nu aveti habar de ce se publica in editia online a GSP. Acest ziar a ajuns o gluma proasta, va bateti joc constant de cititorii fideli care va urmaresc de ani de zile. Articole cu greseli de exprimare, greseli gramaticale sau de statistica, nu mai spun de cele cu texte scoase din context sau traduse necorespunzator.

Liviu  •  4 iulie 2018, 14:53

Ar fi bine ca si actuala echipa gsp sa plece.Redactia ar fi mai curata! Oricum, scriu de orice dar nu de sport, si cand scriu, scriu la comanda.

di livio  •  4 iulie 2018, 16:49

Alex One...uitati lectiile de morala pe care nu aveti nici statura nici calificarea de a le preda...vezi Tolo ca ti-am zis zis sa scrii ceva de gsp.ro ca o sa ai 1001 de comentarii...oare voi tineti cont de ce va zic oamenii?...sigur nu va intereseaza parerea cititorilor vostri...ca numa 1% comenteaza...si aia vor sa-i ia mansa lu Ioanitoaia...sau sint corbi postaci

O zi mare pentru presa din Romania  •  4 iulie 2018, 17:06

Ziare de sport = 90% fotbal. Fotbal din ziarele de sport = 90% becali. Daca GSP o sa o tina pe linia asta de doi lei exact atatea mii de exemplare o sa vanda pe zi. Doua mii. Adica ***. Adica 0. Eu intru pentru articolele de investigatie ale autorului, dar cam atat. Nu ma intereseaza fotbalul intern, nu ma intereseaza ce a zis nu stiu ce *** si cum i-a zis-o la randul lui alt ***, nu ma intereseaza impresare celebre si cine s-a combinat cu nu stiu cine si prin ce cluburi merg ei... Chiar nu ma intereseaza. Presa din Romania a murit astazi in Parlamentul Romaniei votata de o majoritate "democratica". Desi cred ca murise de dinainte. Presa din Romania a murit in momentul in care a ales sa popularizeze si sa acorde importanta *** societatii, unor oameni care nici pe vremea comunismului nu ar fi fost bagate in seama, iar intr-o tara civilizata nici nu s-ar fi stiut de existenta lor, decat poate prin bazele de date ale politiei.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

basencu  •  4 iulie 2018, 17:20

Astăzi este ultima oara când accesez tolo.ro si gsp.ro Erau ale unui român. Au CUMPĂRAT redacția ? Sper că spațiul unde vă desfășurați activitatea. Nu cred că ziariștii, nu, nu cred s-ar lăsa cumpărați, sunt niște caractere, ce dracu. Ostoiți-vă. Săturați-vă. O la revedere plăcută.

17 Nentori Tirana  •  4 iulie 2018, 18:18

@tavi a formulat bine, intr-un cuvint, "una spui si alta faci". Dovada: "intrebarea cu care sa mergeti seara la culcare daca va pasa ar fi asta - oare cati gandesc despre prestatia dvs la fel ca mine?! - urmeaza - 17 Nentori Tirana • 4 iulie 2018, 13:38 Comentariul tău așteaptă moderare. (PS ce nu-ti convine nu dai. Alt exemplu -din rateul tau cu containerele - il ai la Geambi. Mai bine va dadea Camelia pe ebay la solduri, poate scotea mai mult.) Iar risc sa ma "deconspir" ... Ba, tu cit crezi ca-mi mai pierd eu vremea cu asa un "democrat", care minte ca apara democratia si libertatea de exprimare in fiecare zi ? Nu sint nici oamenii tai cum n-au fost nici *** lui Ioanitoaia. In mod normal trebuie sa pleci tu, nu ceilalti.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

dinamo_fan  •  4 iulie 2018, 19:00

Cred ca au luat gazeta ca sa o puna in laborator drept studiu de caz si sa observe cum o *** (care nici macar titlurile si numele sportivilor despre care sunt articolele nu le scriu corect) au reusit sa transforme un simbol al jurnalismului sportiv intr-un can-can ieftin de nisa asezat la picioarele si adulmecand toate vanturile unor personaje grotesti din categoria condamnatilor penali. Ar mai fi varianta B dar nu prea cred in anul 2018 sa se faca maximul gest caritabil sa cumpere acest *** pentru a-l trimite la *** desfiintandu-l din radacini si formand ceva de la 0. Asa ar fi cel mai bine, sa scapam jurnalismul din romania ***. Dar nu cred...de ce ar face strainii acest gest pentru poporul roman spalat pe creier, incult si ignorant ??

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Radu Bogdan  •  4 iulie 2018, 19:34

Cred ca e bine ce s-a intimplat . Poate scot si strutii capul din nisip acum si se uita in jurul lor . Ii propun lui Catalin Tolontan : de ce murit tinarul de 29 de ani care avea nevoie de transplant , ca am vazut ca se pricepe la subiect. Cel mai important pe linga marile "realizari" din anchetele GSP este ca poate ramine si magnificul Voiculescu cu ceva bani sa-si plateasca datoriile la buget de pe urma hotiei ICA.

17 Nentori Tirana  •  4 iulie 2018, 20:05

Iar imi este interzis sa spun ca ti-am apreciat patronii. Iar libertate de exprimare: caci ca "boschet***" spui chiar tu ca v-a titularizat Adi Sirbu, nu eu. Eu nu v-as fi angajat. Pur si simplu nu aveti calificare. Dar saracu, l-a zdruncinat rau "revolutia". Serios, e greu pentru creier, nu mint, chiar cunosc unii care au luat-o razna, Sirbu pare ca are inca o nuca tare. Respect ... pentru nuca ! Tolo tata, pleca si arata ce poti pe banii tai, ori poate mai gasesti un prost. Aici ai dat faliment, tu singur, caci Camelia chiar te-a lasat sa faci ce vrei. Te lauzi cu Doi la Mie din cifra de afaceri, atit ati costat, mare brinza. Ba, Zece la Suta e un bacsis normal pentru oricine. Ati plecat spre necunoscut. Ba, habar n-ai tu ce "m-a mai privit Joiana in ochi", tot in Elvetia. In plus, alta minciuna, tu nu prea privesti in ochi - caz clar, ai si tu o scoala. Iar Joiana nu e om, nici afaceri nu face, e doar fata buna. Daca nu vrei sa pleci adu macar pe unul care este in stare sa va organizeze caci este pacat de ceilalti. Sint oameni buni, ... dar baga la cap ca nu sint ai tai !

cucu  •  4 iulie 2018, 21:01

inca un brand romanesc vindut... eu unul nu inteleg de ce intact nu tine sa aiba un brand sportiv cu care sa poata colabora cu posturile sportive si nu inteleg de ce ringier care in viziunea mea nu a avut nici un alt succes in romania inafara de libertatea se incapatineaza sa vrea un brand romanesc de presa. tolo, daca si tu te duci la ringier iti doresc succes, sper ca blogul asta care mai are si un pic de investigatie nu va fi trimis linga ProSport. ma rog, dar eu sunt un nimeni, nu vreun mucos strateg la corporatie...

Biz  •  4 iulie 2018, 21:35

@catalin tolontan Va rog sa nu îmi dați dvs definiția capitalismului. Lăsați mai in față antreprenori care au confirmat pe banii lor, lăsați oamenii de valoare certă, nu falși predicatori ai capitalismului. Sunt uimit ce comentarii produceți. Sunteți lipsit de argumente și răspundeți vag și aiurea. Ce valoare e in GSP la o tranzacție de 1,8 - 2 mil euro și ce valoare a văzut ringier in imobiliare.ro când a plătit de peste 10 ori mai mult. Aberați că GSP și ringier sunt doi elefanți. Eu va spun că trebuie să mergeți la *** altfel un om normal nu compara o multinațională de 1 MLD euro pe an cu un produs cumpărat cu 2 mil euro și zice că sunt doi elefanți. Penibil și păcat unde ați ajuns!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Romeo  •  4 iulie 2018, 22:28

Urmăresc Sportul/Pro Sport/GSP si celelalte ziare de sport de 47 de ani. Mi-a plăcut să citesc despre meciurile secolului, Clay vs Frazier, Fischer vs Spasski, am suferit când a fost suprimat Fotbal, iar Sportul a devenit o fițuică de 4 pagini. M-am bucurat când noul GSP a revenit la formatul cu care am inceput să descopăr ziarele. Nu mau interesat prea mult articolele ziaristilor. Am fost obisnuit cu rezultatele, mai putin cronicile, nu cu judecata unor ziariști, chiar daca au dovedit că sunt cei mai buni in domeniu. Păstrez cu plăcere ziarele de acum 47 de ani cât si cele de acum 68. Viața se va schimba in continuare si nu mai putem repeta istoria, nici cea plăcută, nici cea mizerablă, trăită. Imi doresc un ziar care să se ocupe de liga I, a II-a si a treia, nu de anchete penale. Colaborati la alt ziar pentru acelea. Sunteți bun, dar lăsați GSP sportului si mizeria unui ziar politic!

prazilian  •  4 iulie 2018, 22:32

Din ce scrieti de cativa ani incoace,ma gandeam ca va ***... *** !

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Venom  •  4 iulie 2018, 22:59

@Tolo Milionul ăla plus ceva de Sudwerk e mizilic față de ce pierde Intact la capitolul credibilitate, fiindcă, orice exces de propagandă avea un echilibru într-o altă voce interioară a trustului. Acum însă au rămas singuri cu hoții la guvernare, devenind inclusiv responsabili, în solidar! Felicitări, Tolo, se pare că pe țărmurile însorite de mări de ciocolată și ceasuri exacte a fost să fie ca să îți re re găsești liniștea profesională! Bonus chiar, printr-o tranzacție normală, o tranziție fără dureri, pentru un cotidian pe care l-ai transformat cu succes în Pagină 5 de sport dintr-o poveste cu pretenții de presă cu tradiție! Fiindcă, până la urmă, un tabloid la tabloid a tras, iar GSP a intrat în linia flotilei de Crucișătoare în bikini ale Ringier. Singurul meu neuron pleacă însă în fața acestei dihotomii în formă continuată: faci presă profesionistă, pe blog și, în același timp lași/produci/comiți o GSP mai tabloidizată decât fosta veche nouă colegă draga ta Libertatea? Că tot vorbeai de tineri capabili în redacție... Te-ai întrebat oare ce e în capul lor după o sesiune de sfaturi biblice când află că e nevoie de dublu standard? Adică trebuie să fie câini BBC prin secțiunea "Anchete", dar clickbaiteri în "Sport"? Foarte amuzantă remarca ta, aceea că te vei bate pentru liberate editorială! E și foarte complicat în genul de ăsta de ziar care a devenit acum! Chiar sunt curios cum va fi următoarea ta următoarea bătălie cu posibili cenzori, scoți bikinii de pe Breaking News pe prima pagină cu fotoșopu'?

Ellis  •  4 iulie 2018, 23:57

Ca sa vedeti ce-l preocupa pe Tolontan! Parlamentul face modificari la CP pt dragnea, toti pot fura linistiti, nimic nu merge cum trebuie. Si Tolo nu ia foc! Poate doa daca ar fi scapat si Udrea! Atunci... c***!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Lila  •  5 iulie 2018, 0:27

Cica „*** lui ioanitoaia”, nu domnule, voi sunteti *** lui base si atat!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Bill Windows  •  5 iulie 2018, 8:52

Au trecut doua zile de la ziua cea buna ptr pressa si nici o ancheta noua cu mafia pechinezo-moscovit-feniana. Pai de ce domne blogare? Pesemne ca discuta patronii cu sefii de dincolo. Orisicum nu ma indoiesc ca filonul politic corect va iesi întărit din aceasta transactiune. Ringier au sustinut cu tot sufletul lor financiar Regimul Anticomunist si Anticorupt Udrea-Basescu.

Adrian Niculescu  •  5 iulie 2018, 8:52

In comentariul din Libertatea privind preluarea GSP-ului de catre Ringier,se aduceau elogii d-lui Tolontan,nici o vorba despre Ovidiu Ioanitoaia,ceea ce imi da de gandit.Adica draga Tolo,basist/iohanist de al nostru(a recunoscut acest lucru intr-un interviu la A3) va face comentarii si anchete anti PSD la greu,cu sprijin oficial al noilor patroni.Cat nu te citeam inainte,dar de acum cred ca n-o sa mai rasfoiesc deloc GSP-ul.De altfel nu stiu de ce nu te-a dat afara Voiculescu in ziua cand mai mult sau mai putin direct,te-ai bucurat de condamnarea Varanului.Daca aveai bun simt,iti dadeai demisia.In rest,sa aveti "succesuri" multe,comentarii pro steaua si anti rapid la greu si editoriale politice mai dihai ca Realitatea TV.Amin!

Aurel  •  5 iulie 2018, 10:00

Felicitări. Sper din suflet ca vom vedea in continuare anchete bine documentare pe subiecte esențiale pentru noi.

adrian lengyel  •  5 iulie 2018, 11:13

Din pacate foarte multi nu inteleg ca aceasta preluare este un nou pas inspre sclavagismul modern dictat de "politically correct". O tara libera si puternica trebuie sa aiba in mainile proprii (de stat ca in Franta, sau privat ) sistemul energetic, comunicatiile, transportul, bancile si presa!!! Asa ca poate ca este o zi buna pentru presa (ceea ce eu nu cred) dar in mod cert este inca o zi rusinoasa pentru Romania.

Alex One  •  5 iulie 2018, 11:20

@Di livio,pastreaza-ti sfaturile ca vad ca ai pentru toti.Nu-mi cunosti nici statura nici calificarea ca sa faci aprecieri. Problema ( i )moralitatii este generalizata in media noastra,nu e doar maladia GSP, toti au sfaturi de dat ,asa da, asa nu,asa e bine ,asa nu-i,etc. Ar trebui sa-si analizeze propria situatie si apoi sa se pronunte cu privie la altii ori nu stii situatia financiara dezastruoasa a GSP publicata chiar de ea ?

catalin  •  5 iulie 2018, 11:33

Multa bafta in noua forma!

Alex One  •  5 iulie 2018, 11:33

Ma refer la "Rezultat financiar Converget Media " in 2013, minus 2.818.650 lei, ca aici se opreste publicarea situatiei financiare la GSP la "Despre noi". Greu de crezut ca Intact n-ar fi pastrat GSP daca starea economica ar fi inregistrat o imbunatatire.

Annis  •  5 iulie 2018, 17:38

Interesy! ))))))))))))))))))))))))

IonBr  •  7 iulie 2018, 10:26

Hexi Pharma ce mai face? Justiția a mai făcut ceva, sau sinuciderea a avut loc la timp? S-a modificat ceva în politica ”editoriala” că subiectul e uitat, si discutăm de Gigi Becali?

Comentează