O nouă lovitură după schimbarea Codului Penal – Iordache și Nicolicea propun o lege prin care 93 din cei 129 de judecători de la Înalta Curte sunt stimulați financiar să se pensioneze imediat!

Magistrații cu 20 de ani experiență sunt atrași să iasă la pensie cu pensii mai mari decât salariul lor actual

joi, 5 iulie 2018, 2:30

46 de ani este vârsta la care se vor putea pensiona magistrații, conform legii inițiate recent

 

De Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Zece parlamentari au inițiat, la sfârșitul anului 2017, un proiect de lege de modificare a Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Una dintre cele mai importante modificări este stipulată în Articolul 82, Alineatul 3, prin care magistrații cu 20 de ani experiență vor putea ieși la pensie cu pensii mai mari decât salariul lor după recalculări.

Ce spune Articolul 82, Alineatul 3: ”De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la cerere, înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi judecătorii şi magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în aceste funcţii”.

Șerban Nicolae, Eugen Nicolicea și Florin Iordache, printre inițiatori

Cei 10 inițiatori sunt 7 deputați PSD – Oana-Consuela Florea, Claudia Gilia, Nicuşor Halici, Florin Iordache, Eugen Nicolicea, Ştefan-Ovidiu Popa, Alina-Elena Tănăsescu, un deputat ALDE, Steluța Cătăniciu, și doi senatori PSD, Robert Cazanciuc și Șerban Nicolae.

Legea a fost trimisă la președintele României pentru promulgare pe 25 mai 2018.

Ea a primit mai multe sesizări de neconstituționalitate, ultimele două de la ÎCCJ  și de la 97 de parlamentari USR + PNL acum o lună.

Urmează să ajungă în această lună la dezbaterea Comisiei Iordache.

Pot beneficia 93 de judecători de la ÎCCJ și 413 de la Curtea de Apel

Un judecător a avut curiozitatea să afle câți dintre colegii săi magistrați îndeplinesc deja condițiile noii legi.

A întrebat la CSM și a primit cifrele.

Aflat în posesia ziarului, răspunsul CSM indică magnitudinea schimbării: din cei 7.000 de magistrați din România, 2.100 primesc facilitatea să se pensioneze pe loc.

Ei sunt:

Dintre judecători: 93 de la ÎCCJ, 413 de la Curți de Apel, 606 de la Tribunale, 323 de la Judecătorii.

Dintre procurori: 111 de la PÎCCJ, 42 de la DNA, 88 de la DIICOT, 136 de la Parchetele de pe lângă Curți de Apel, 231 de la Parchete de pe lângă Tribunale, 139 de la Parchete de pe lângă Judecătorii.

La Înalta Curte se vor putea pensiona 93 din cei 129 de judecători.

Iar 22 dintre judecătorii rămași au între 15 și 20 de ani de experiență.

De ce este atractiv pentru magistrați să se pensioneze?

Pensionarii din sistemele speciale plătesc impozit mai mic, le rămân mai mulți bani în mână

A explicat Dan Tapalagă în Hotnews în luna februarie.

”EXEMPLU. Pensia se calculeaza din ultimul salariu brut. In calitate de salariat, un magistrat este taxat in prezent cu aproximativ 41% din salariul brut (impozit pe salariu si contributiile de sanatate si asigurari sociale) în timp ce pensionarilor din sistemele speciale (armata, justitie, politie) nu li se aplica decat un procent de 10% impozit, fiind scutiti de plata CAS si CASS.  Pe scurt, un magistrat care are in prezent un venit brut de 10 mii de lei incaseaza un salariu net de aproximativ 6 mii de lei. Daca iese la pensie dupa 20 de ani se aplica procentul de 75% din ultimul salariu brut impozitat cu 10%, adica o pensie de aproape 7 mii de lei. Vor fi lovite in special Inalta Curte, Curtile de Apel si Parchetele aferente, DNA, DIICOT si Parchetul General, unde gasim cei mai multi magistrati cu experienta. Aici, procentele de pensionabili sunt de peste 60%, potrivit unor estimari din sistem. Salariile sunt de asemenea destul de mari, undeva intre 12 – 14 mii de lei net , ceea ce inseamna un brut care se apropie de 20 de mii de lei”.

Dacă legea va intra ăn vigoare în actuala formă, efectul va fi cel puțin dublu.

1. Sistemic se forțează schimbarea de generație prin plecarea „decrețeilor” din serviciul public!

„Decrețeii”, cei care au acum în jur de 50 de ani, alcătuiesc cea mai numeroasă generație din istoria României și una dintre cele mai competitive.

Încă de mici, selecția lor școlară a fost extrem de dură.

Mulți au dat câteva examene cu 10, 20 sau chiar 30 de oameni pe loc, pornind de la 13-14 ani.

„Decrețeii” avut două ”trepte” infernale în liceu, un Bacalaureat destul de riguros și o admitere foarte dură la facultate.

Mulți dintre funcționarii publici ai acestei generații abia acum au atins nivelul maxim de experiență și începeau să prindă poziții de conducere.

Ca și cum sistemul public nu mai are nevoie de ei, sunt momiți cu o pensie rapidă, unii la 45-50 de ani.

În condițiile în care vârsta de pensionare crește în UE spre 67-68 de ani, România atrage spre pensionare o generație de funcționari publici sub 50 de ani din domenii-cheie!

La MAI, în Armată, SRI, pompieri și alte zone, deja epurarea prin privilegii s-a făcut.

Acum a venit rândul Justiției.

Consecința?

Se creează nu doar o clasă de oameni în putere, scoși în afara serviciului public în momentul de maximă eficiență, ci și o discrepanță, de aproape două decenii!, între vârsta de pensionare a diverselor profesii.

2. Efectul imediat va fi reluarea de la zero a mii de procese aflate pe rol

Cazurile magistraților care se vor pensiona se pot relua de la zero, la solicitarea avocaților.

Este un drept legitim al inculpaților, consemnat ca atare de CEDO.

Dispariția unui judecător din complet dă șansa apărării să decidă dacă vrea să se readministreze probele, în instanță.

Așa cum s-a întâmplat în cazurile Dragnea sau Tăriceanu, când judecătoarea Ana Maria Dascălu s-a pensionat în 2017.

În acest moment, conform surselor judiciare, lipsa de magistrați este estimată la 1.000 de persoane.

Mai exact: 7.000 de magistrați activi, față de 8.000 de posturi disponibile.

În urma valului de pensionări, deficitul uman ar urma să crească de la 1.000 la 3.000 de magistrați în minus, din totalul de 8.000 de posturi.

Altfel spus, legislația este astfel orientată încât din 10 poziții de judecători și procurori, 4 să devină disponibile unui concurs de proporții naționale.

 

Comentarii (78)Adaugă comentariu

cortes  •  6 iulie 2018, 6:53

VREM să fim o nație de hoți! În plus eu vreau să fiu postac PSD. Știe cineva ce condiții minimale trebuie să îndeplinesc?

Adrian  •  6 iulie 2018, 7:22

Ce te miri Tolo? Daca in Germania anilor 30 Hitler a câștigat alegerile in mod democratic ,datorita unui popor disperat si înfometat,Dragnea ,Iordache,Nicolicea &Co . au câștigat alegerile in mod democratic ,datorita unui popor needucat si puturos.Needucat ptr ca rata analfabetismului functional este cea mai mare din Europa ( chiar am citit articolul din GSP despre Morutan &BAC,un foarte bun exemplu), iar ca puturosenie, rata mare de asistați sociali ( cei mai puturosi sunt in Dolj de unde culmea provine Min.Muncii). Tolo, cat timp vor exista sute de mii , de oameni care vor prefera lenea si țuica data pe caiet in cârciumă, va exista si o clasa politica coruptă și parvenita, dar nu sunt sigur daca va mai există o României în viitor cu asemenea specimene.

Ion  •  6 iulie 2018, 7:28

***

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Alex One  •  6 iulie 2018, 7:46

Alta petarda de articol. O fi marca Ringier ? Daca si acum se poate iesi la pensie cu 20 de ani vechime care-i durerea ? Pai ce ii da afara, ii scoate la pensie fortat ? Cine vrea, sa ramana in serviciu pana la 70 de ani. Ehehe, dar daca a juns si "specialistul" de la Hotnews sa ne lamureasca stati bine. Apropo, Tolontan nu te intereseaza cum a intrat "lamuritorul " ilegal in arhiva SIPA neavand cerificat ORNIS ? Nu e voie ?

??????  •  6 iulie 2018, 9:04

Considerați că ar fi constituțional ca niște indivizi din parlament să facă angajamente financiare ,în scopuri politice, pe niște resurse a căror administrare financiară ar putea să nu le aparțină și după următoarele alegeri și fără voturile prealabile ale celor care i-au votat pentru funcțiile actuale , pentru chestiunea pe care ar fi propus-o ?

??????  •  6 iulie 2018, 9:05

Sau considerați că ar fi neconstituțional ?

Ramon  •  6 iulie 2018, 9:06

precedente există în Ugaria, Polonia, Turcia. PSD a revenit la metoda inflatiei continue, compusa din cresteri salariale peste cresterea economcă, care duc la inflatie, asa cum a fost in 1990-96, 2000-04, deci pensiile mici sunt erodate de inflatie si aflate la cheremul guvernului, care mai da ceva de pomana sa-si mentina electoatul pensionar. Dar cel mai grav este ca nu avem opozitie credibilă, oamenii s-au săturat de promisiuni si minciuni, de 12 ani numai 39 % din alegatori pun ștampila, pentru că ceilalți NU au ce vota. Decât un necunoscut, care va toci scaunele parlamentului, mai corect este absenteismul, sub forma de protest. In cele din urma, Parlamentul poate vota orice, miscarile de protest care apar si prin alte țări (Spania, Franța) sunt firave, majoritatea populației știe că oricum nu-i va fi mai bine. Cum merg lucrurile se pare ca procentele la viitoarele alegeri vor fi asemanatoare.

pacientuedevina  •  6 iulie 2018, 9:15

Nu varsta la care pleaca magistratii e problema, ci varsta aberant de tanara in care intra in sistem, fara sa aiba experienta de viata, fara sa fi adunat vreo experienta profesionala. Iar apoi nu mai sunt supusi anual la evaluari psihologice si psihiatrice, nu mai dau examene reale si obiective, periodice, de verificare a cunostintelor. Asa incep unii sa se creada dumnezei, sa isi reverse frustrarile, sa intre in mediocritate, desi ar trebui sa fie elite...

Ciprian  •  6 iulie 2018, 9:23

Acești indivizi nu au nicio limită, sunt capabili de absolut orice, scopul suprem este acela de al scăpa de pușcărie pe condamnatul șef. Să nu ne surprindă, într-o zi ne-am putea trezi cu un proiect de lege prin care să se ceară nici mai mult nici mai puțin desfințarea sistemului judiciar. Dacă acești indivizi nu ar fi comis nelegiuiri, n-ar avea pentru ce să le fie frică, în frunte cu păstorul lor. Singura preocupare a grupului de indivizi din psd, de la câștigarea alegerilor, a fost călărirea justiției, schimbarea legislației de așa-manieră încât, toți infractorii, hoții și nelegiuiții să nu mai aibă probleme, să se poată desfășura în voie. Parlamentul a devenit un instrument ce lucrează, culmea, împotriva României și românilor, punându-i în pericol buna funcționare și organizare, incredibil, nu-i așa?! În cazul de față, nu putem discuta de o majoritate parlamentară, ci de o dictatură parlamentară, care croiește legi, fără aține cont de nimeni și nimic, în folosul celor ce le inițiază, oameni buni! sunt cu directă dedicație. Asta-i majoritate? Poate fi ea respectată sau recunoscută, atâta timp cât Parlamentul a devenit feuda unor oameni certați cu legea, bunul simț, respectul pentru țară, responsabilitatea față de cei aleși și instituțiile forurilor în care suntem parteneri? Apropo, pentru a-mi susține afirmația, uitați-vă cine conduce cele două camere ale Parlamentului, indivizi, care, în lumea civilizată, erau puși la coșul istoriei de când îi lumea. Acești indivizi legiferează prin dispreț, sfidare, luare în derâdere și bătaie de joc la adresa omului onest, corect, moral și responsabil. Asta vrem? sper că nu! Atâta timp cât ministrul justiției, ați reținut bine, primul care trebuie să apere legea și oamenii cinstiți, ordinea și egalitatea în fața legii, este primul care o maltratează, corelând-o după nevoia infractorilor și nu pentru a-i apăra pe români. Incredibil, nu-i așa?! Ăsta-i primul care aduce amendamente care să-i ocrotească pe hoți de o posibilă investigație penală. Ăstuia îi plătim o pensie imensă din taxele și impozitele noastre. În ritmul ăsta, nu putem pretinde la nimic bun, nu ne putem aștepta la progres al țării noastre, nu putem spera la eliminarea *** din societate atâta timp cât nu facem nimic pentru acest lucru. Stau și mă întreb ca un ***, cum este posibil ca un condamnat penal să aibă pârghiile de a reformula legislația penală?! Cum este posibil ca un individ ca acesta, zilnic să ne țină lecții de morală? cum Doamne, cum???! Oamenii trebuie să știe că, orice societate dezvoltată, are la bază un sistem judiciar solid, bazat pe legi și mecanisme egale pentru toți, care nu ocrotesc indivizii ce încalcă legea, indiferent de statut. Vrem să o ducem bine, dar cu apucături din Evul Mediu, nu se poate așa ceva, este contra firii o astfel de dorință. Maltratarea legislației judiciare, pentru cei de la guvernare, este un scop în sine, nicidecum o preocupare efemeră. Ce rușine, însă nu pentru ei, ci pentru noi! Toți trebuie să luptăm pentru același deziderat: o ROMÂNIE NORMALĂ și CURATĂ, PROSPERĂ ȘI CIVILIZATĂ asemenea țărilor înspre care tindem!!!

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

??????  •  6 iulie 2018, 9:36

https://www.sport.ro/local-kombat/piturca-entuziasmat-de-gala-lui-morosanu-noi-suntem-un-popor-de-ciobani-puternici-cu-vana-suntem-buni.html Opinați că s-a găsit o explicație pentru rezultatele lui Victor Pițurcă la conducerea echipei naționale de fotbal ?

jijrinovschi  •  6 iulie 2018, 9:50

pai astia doi sunt intruchiparea lui bobu(nicolicea)si postelnicu,am fost un ***(*** ***)

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

??????  •  6 iulie 2018, 9:54

Ați zice și că "inițiativa" prezentatată în articol ar fi și un fel de "propunere de căpușare" a resurselor generațiilor mai tinere ?

Cristi  •  6 iulie 2018, 11:44

cortes, nu! dar eu iti pot spune conditiile pt a intra in tabara noastra si a deveni postac PNL.

gabriel  •  6 iulie 2018, 11:55

si de unde se vor plati atatea pensii mari, daca nr. celor ce muncesc, e din ce in ce mai mic? ganditi-va ca datoria externa a Romaniei, depaseste 96 de miliarde de euro (datoria pe termen scurt, cam 27 md de euro)..ar fi bun un articol cu datoria externa, mai ales ca d-voastra aveti si alte surse de informare...

dan65  •  6 iulie 2018, 12:26

@Alex One articolul a fost scris doar pentru ca pretext pentru titlu : O NOUA LOVITURA DUPA SCHIMBAREA CODULUI PENAL - tehnici banale de manipulare,cu efort minim si impact mare...

andy  •  6 iulie 2018, 13:15

la ce putea sa ii duca capul pe comunisti? de 1 an jumate astea sunt prioritatile lor, legile justitiei, cum sa o puna cu botul pe labe, cum sa puna bete in roate pt procurori si judecatori prin tot felul de legi care mai de care mai aberante. Victime colaterale intre timp, economia romaneasca , si romanii care o duc din ce in ce mai rau, sau se tireaza din tara coruptilor. Bucuria de a-l scapa pe sefutu de puscarie, desi a furat gramada, nepretuita. Mi-e scarba de infractorii astia!

ticbis  •  6 iulie 2018, 13:15

Sistemul de pensii speciale infiintat de catre "ciuma rosie" PSD este nu numai aberant, dar si profund neconstitutional. In Constitutie este inscris clar: "toti cetatenii sunt egali in drepturi si se supun acelorasi legi, sunt egali in fata legilor". Se pare ca nu-i chiar asa, ca exista legi facute pentru unii si alte legi facute pentru altii. Nicaieri in lumea civilizata si democratica nu exista asa ceva! Desigur, exista categorii profesionale care au dreptul sa se retraga din activitate inainte de a implini varsta standarad de pensionare (65-70 de ani), pe diferite considerente, insa in nicio tara din vest astia nu vor primi o pensie mai mare decat salariul! Asa ceva este o ineptie cat casa si pare mai degraba a fi o sinecura politica platita unor categorii de functionari publici sau din institutii publice de putere ce au contribuit la mentinerea camarilei partidului la carma si butoanele statului. In mod normal, astfel de legi ar trebui denuntate si respinse in secunda doi atat de catre CCR cat si de catre Avocatul Poporului, daca aceste institutii ar functiona corect si democratic, insa, evident, nu e cazul in Romania actuala. Pe de alta parte, exista un nonsens cu privire la intelesul notiunii de "pensionar/pensionare", care, prin definitie, ar trebui sa indice o persoana ce a implinit varsta considerata de lege la care performantele sale profesionale si/sau fizice/sociale/medicale/psihologice nu mai corespund exigentelor functiei/postului/pozitiei ocupate in cadrul unei societati sau institutii, fie ea de srat sau privata. Ori, sa legiferezi scoaterea la pensie a unui salariat la 45 de ani, fara ca acesta sa se incadreaze in tiparele definite de sintagma "pensionar", este o adevarata bataie de joc la adresa societatii si o paguba imensa in buzunarul statului. Mult mai corecta ar fi o lege care sa le premita acestor categorii (cei care au lucrat in grupele 1-2 de munca, magistratilor, celor din armata sau politie, din aviatie, parlamentari, primari, etc) sa beneficieze de o indemnizatie suplimentara pe langa pensia normala (calculata conform cotizatiilor la bugetul national de pensii), dar numai dupa ce au implinit varsta standard de pensionare, adica dupa 65 de ani, aceeasi ca la toata lumea! Daca sunt bolnavi sau in incapacitate de munca de la varste fragede, exista varianta pensiei inainte de termen, de boala, de incapacitate de munca sau de handicap, la fel ca la toata lumea! O alta alternativa ar fi ca, prin lege, orice persoana pensionata prin prevederile unor legi ce-i da dreptul la o pensie speciala inainte de limita de varsta legala, la 45-50 de ani, sa nu mai aibe dreptul de a se angaja in nicio societate privata sau institutie publica atata timp cat primeste acea pensie. Daca respectivul se plictiseste acasa de la 45 de ani nefacand nimic si doreste sa se reangajeze in munca, indiferent unde, atunci plata pensiei speciale sa i se suspende pe toata durata activitatii sale de salariat si sa i se redea doar in momentul incetarii acesteia sau la implinirea varstei standard de pensionare. Aceste doua variante ar fi singurele care ar putea permite plata unor pensii speciale anumitor categorii, asigurand cat de cat respectul fata de lege si echitatea sociala in fata legii, consfintita prin Constitutie. In fine, eu inteleg necesitatea pensionarii anumitor categorii de salariati dupa doar 20 de ani de activitate, la 45-50 de ani, dar nu vad care e ratiunea ca acestia sa mai primeasca si pensii speciale, de doua ori mai mari decat salariul! Asta e o ineptie, nicaieri in lume nu se intampla asa ceva! In USA, orice politist se poate pensiona dupa 20 de ani de activitate, la 45 de ani. Numai ca pensia pe care o primeste de la stat este conforma cu ceea ce a cotixzat el anii aia, adica cam o treime din salariu! Daca e inca tanar si in putere, la 45 de ani, isi completeaza pensia angajandu-se bodyguard pe la vreo scoala sau pe vreun supermarket. Si asa e normal sa se intample intr-o societate normala! Numai in Romania un magistrat sau sef sectie de politie cu salarii de 2-3 mii de euro ies la pensie la 45 de ani cu 1-2 mii de euro in plus, dupa care se angajeaza ca juristi prin primarii si alte institutii de stat de unde isi mai adauga alte 2-3 mii de euro salariu! Mi-aduc aminte ca guvernul Boc reglementase oarecum problema pensiilor si calcularea lor strict pe principiul contributivitatii, la toate categoriile de salariati, inclusiv cei din armata, politie, magistratura, functionari publici, parlamentari sau societati de stat. Nu numai ca PSD-ul a sters cu buretele in doi ani acele legi, dar a reusit sa le transforme in cea mai mare escrocherie cu bani publici din istoria Romaniei! Si pelteaua se tot intinde, din ce in ce mai multe categorii profesionale ce slujesc partidului-stat vor primi pensionari la 45 de ani si pensii duble fata de salarii! Cine suporta dezmatul asta? Cred ca e inutil sa-i amintesc...:))) Daca lucrurile se prezinta asa, probabil ca alte milioane de romani vor lua calea exilului in urmatorii ani, sa-i vad pe magistratii si pe politistii aia cine or sa le plateasca pensiile de mii de euro de la 45 de ani! Nici macar copiii lor nu sunt dispusi la asa ceva... probabil vor fi primii care vor parasi tara fara sa se uite in spate!

Gabi  •  6 iulie 2018, 13:30

Astia mor cu TARA de gat...De ce fac asta ? Pentru ca pot !...

mordved  •  6 iulie 2018, 13:37

Si ce, o sa vina *** mai cool decat Zagrean, Dorneanu si alti politruci? Ori cei actuali sunt paragonul Justitiei? Jalnica putere judecatoreasca bolsevica a dat oarece semne de reforma (ori o fi simulat) pana cand nefastul Basescu si vigilanta Macovei (fosta procuroare ceausista!) au dinamitat tot sistemul punindu-l sub controlul absolut al 'magistratilor' procurori si al neosecuritatii. Pe vremea aia vi se parea ca Justitia duduie, ca si-a recapatat "idependenta'' - si cu ajutorul celor 3000 de procurori facuti de acelasi sinistru presedinte. Dle Tolo, scrieti ce poftiti, dar istoria nu o puteti rescrie, cum nu o poate face nici infamul CTP, unul din decanii presei. Autohtone. Iar trucurile Jedi, se stie, merg doar la cei slabi de minte.

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

mihai  •  6 iulie 2018, 15:02

numai gandul ca daca jumatate din ei vor iesi in pensie ma deprima , toate costurile a tuturor proceselor care sunt pe rol cine o sa le plateasca.

simplu  •  6 iulie 2018, 20:18

Este tentanta politizarea. Nimeni nu te obliga sa iesi la pensie. De nicaieri. Iar aceste conditii de pensionare nu au venit ca o oferta ci in urma cererii ca sa nu zic presiuni din partea judecatorilor. Ca la pensii. Ca unora din politica le convine, desi nu cred, e altceva. Si nici nu puteau sa-i refuze, oameni santem...

simplu  •  6 iulie 2018, 20:30

@ Ticbis, este un sistem cu multe lacune, astia de acum nici macar nu au terminat proiectul unei legi , pensionarile se fac dupa legea data de Boc, stii vestita scena cu Anastase la numarat. Cat priveste pensiile magistratilor este o lege separata pe care ei au impus-o mai demult. Pensiile mai mari decat salariile sant cele militare si nu toti au avut norocul . Este vorba de o ultima transa cand unii dintre ei au primit pe ultimile sase luni , stiind cum va arata legea, salarii de merit ce le dublau unora veniturile . La calcul au iesit evident pensiile stiute. La fel si acum se va proceda poate la fel, poti sa ii mai legi de scaun cand au in fata o pensie mai mare ca si salariul si in fata o cariera de avocat ?

dan t  •  7 iulie 2018, 17:04

d nu tolontan! exact acum o saptamana am fost suspendat de la com de onor redactia pe care o conduceti ptr 7 zile! au trecut cele 7 zile! de ce acest "site serios" nu respecta propriul regulament? si vreti sa va respectam noi?

emg  •  8 iulie 2018, 0:16

PSD, acest simbol al obiceiurilor trecute care nu vrea sa moara

gelu antigelu  •  8 iulie 2018, 12:35

care este justificarea acestei initiative legislative?

Ervin  •  8 iulie 2018, 17:49

Ne place sau nu, adevărul gol goluț este ca o foarte mare responsabilitate a ceea ce se întâmplă acum, este si responsabilitatea presei în toată dimensiunea ei de a patra putere in stat. Acești indivizi care se afla la putere (cam aceleasi nume + acolitii si grupurile de interese din jur) au fost si sunt tratați de presa ca interlocutori viabili politic ,moral si etic . Totusi acesti indivizi au produs prin actiunile lor consecinte dezastruoase la nivel de stat, de nație si au compromis șansele ,nu la o viață prosperă, dar la o viață normală , a milioane de oameni si a generații întregi....Poate ( nu putem știi acum) actiunile lor au pus bazele distrugerii acestei țări pe termen mediu si lung..... Si totuși presa a tratat acesti infractori cu consecvență ca si interlocutori politici sub scuza ca reprezintă voturile a milioane de români ..... a luat zeci de ani ca jurnaliștii să întoarcă spatele unor indivizi ca Nicolicea ca să oprească reproducerea unor invective platitudini si minciuni spuse si de altii ca ei.... Poate o sa vina si ziua in care nu o sa mai citim nimic despre ce tampenii si idiotenii spun acesti indivizi infractori de drept comun zilnic si nu o sa ii mai vedem la tv si in ziare dandu-ne la toti lectii si sfaturi cu autosuficienta despre orice.... Sa ne imaginam o zi i in care sa vedem toți jurnaliștii ddinn presa punând intrebarile si purtând dialogurile cu acesti " politicieni" ca Malin Bot de exemplu sau ca jurnalistul de la starea nației..... poate ar seta un alt ton al discutiei si al responsabilitatilor ptr toată lumea....

Ccc  •  8 iulie 2018, 20:20

Aiurea! De fapt, varsta de la care se va putea iesi e 42, cu o vechime de doar 19 ani in magistratura. Cei ce au intrat la in 1997 la Institutul de Magistratura, au facut doar un an acea scoala, care se adauga si aia la vechime. Aveau 22 de ani atunci, la care daca mai adaugi 20 ies 42, asa ca nu inteleg de ce se spune inca din titlu de varsta de 46. In realitate e mult mai grav: sa dai unor tineri de 42 de ani pensii de 4500 de euro (atat o sa ia cei din DNA si DIICOT), e injust. Astia nu fura cu speraclu, ci cu legea.

Catalin  •  18 iulie 2018, 8:17

Draga Catalin, Unde e problema de fapt?! Ies la pensie ai de la ICCJ si Curti de Apel? Pai amandoua sunt catalogate drept cimitire ale elefantilor, locul unde juzi batrani, blazati si nestiutori se duc sa-si termine zilele de munca asteptand pensia. Eforturi de la ei 0. Pledezi, pledezi si la un moment dat, trezit din somn, presedintele de complet te intreaba pe cine reprezinti. Seful sectiei de contencios administrativ la Curtea de Apel de care apartin e fost sofer de camion, intrat in magistratura in anii 90, cand salariile erau jos, dar slujba calduta, si se admitea in profesie orice ***. Nu mai vorbim de valul de avocati intrati tot in anii 90 cu interviu si pe baza de 'vechime' desi multi din ei vazusera un dosar in 15 ani. Astia-s juzii "cu experienta" de care insinuezi ca incearca PSD sa scape?! Pai daca reusesc, s-ar putea sa-i si votez la urmatoarele alegeri... Disperarea lu alde Tapalaga e ca s-ar putea pensiona si ofiterasii din sistem, si atunci, ce se face Secu? Recruteaza tineri? Nasol, dificil... Daca PSD ar avea cap si c...e, i-ar pensiona fortat pe elefanti si le-ar taia pensiile alea speciale babane. Au suficiente privilegii magistratii, basca nu raspund in fata nimanui, iar in caz de litigii, judeca tot ai lor. Iar procurorii, care inca beneficiaza de privilegiile comuniste: masa si loc special in sala, dosare luate cu prioritate, ar trebui transformati in "avocatii statului" si promovati pe baza de succes in cariera, cazuri instrumentate cap coada si finalizate in instanta, pentru care sa dea socoteala publicului, cu postul, asa cum e in SUA. Si sa stea la rand si la masa cu ceilalti avocati, ca nu e rusine. De multe ori chiar ar putea invata ceva. Si nu s-ar mai plange nimeni ca sunt controlati politic. Dar cum sa sustineti voi, 'acoperitii', asa ceva?! Se rastoarna sistemul

Acest comentariu a fost moderat pentru că nu respectă regulile site-ului.

Comentează